Darastean Art Gallery Puiu Codreanu Tara Motilor Folclor Romanesc
 
      

         Beneficiile revolutiei dela 1848/49

          Incetand rezistenta armata impotriva Ungurilor, -Zaradenii n’au contenit sa duca mai departe cu puterea cuvantului darzele revendicari nationale. Si, trebue sa remarcam, ca daca faptele de arme ale Crisenilor in anii 1848/ 9 – datorita conditiunilor de teren nefavorabile – au fost inferioare succeselor stralucite ale Motilor din muntii Abrudului si ai Campenilor, nici Crisenii n’au fost mai prejos in luptele ca s’au dat mai apoi prin splendida organizare romaneasca a judetului Zarand, cat si prin opera de culturalizare a gimnazului din Brad extinsa asupra intregului complex al Muntilor Apuseni.           Pentru a putea intelege eroicele manifestari politice ale parintilor nostri, le vom impleti intr’o sintetica infatisare a istoriei monarhiei habsburgice.

         Epoca absolutismului austriac: 1850-1860

         Dupace revolutia ungureasca fu inabusita cu ajutorul armatei rusesti, honovezii depun armele la Siria in ziua de 13 August 1849, iar Kossuth secondat si de alti patrioti se refugiaza in strainatate.
        Se introduse dictatura militara, de groaznica amintire pentru fostii insurgenti unguri, a baronului general Haynau, care insa in scurt timp fu schimbata prin o severa guvernare centralista, denumita absolutismul sau epoca lui Bach, dupa numele acestui barbat de stat austriac, si care dura dela 1850 pana la 1860.
        In acest sistem politic Ardealul conteaza din nou ca provincie austriaca, coordonat Ungariei care devine asemenea o simpla provincie a imperiului, alaturi de marele principat al Transilvaniei si de nou infiintata Voivodina a Slavilor de Sud.
        Comitatele au fost desfiintate si in locul lor se creaza unitati administrative mai intinse, districte sau prefecturi, in frunte cu comisari guvernali.
        In noua ordine, prin Patenta (NOTA 1). dela 4 Iunie 1854, Zarandul se imparte in doua cercuri pretoriale, al Halmagiului (NOTA 2). cu 18, 903 locuitori si al Baii de Cris cu 28, 767 loc., apartinand districtului Orastiei. In ce priveste justitia, pretura din Baia de Cris deservea intregul fost judet, avand ca for apelativ tribunalul din Orastie.
        Dupa revolutie, intaia grea lovitura de care pomeneau batranii nostri a fost de natura economica. Trupele unguresti cumparasera marfuri dela meseriasi, ba si multe vite de la tarani si alte produse agricole, pe care le platisera cu bacnote de a lui Kossuth. Cand au intrat trupele austriece in Halmagiu, mai intai au dat porunca aspra sa se adune toti banii lui Kossuth. Apoi ii faceau gramezi si le dadeau foc in fata bietilor oameni. (NOTA 3)
        Dupa cele petrecute in crancena involburare, Romanii ramasi credinciosi tronului, cu drept cuvant s’ar fi putut astepta la un regim de favoare fata de Ungurii sperjuri. Ne-o fagaduise insusi imparatul in zilele de restriste si pentru aceasta varsasem sange din belsug.
        Oamenii nostri avura cei dintai prilejul sa se convinga ca lucrurile iau alta intorsatura, atunci cand la 15 Decemvrie 1849 Avram Iancu fu arestat in targul Halmagiului. Soarta trista a acestui erou, inchis si palmuit, mai apoi spionat si persecutat pana la sfarsitul vietii lui, face cea mai eclatanta dovada despre ingratitudinea vieneza.
        Casele tuturor intelectualilor romani au fost calcate si scotocite sub pretextul ca se cauta dupa arme si proclamatiuni revolutionare. Indeosebi intelectualii erau luati la tinta. Principele Schwarzenberg, guvernatorul Ardealului, vorbind despre Iancu il numea “canalie”, iar fostul prefect Vasile Moldovan i-a spus-o odata infuriat in fata intregului personal dela pretura din Dicio-San Martin: Ia seama, eu iubesc pe Romani numai in opinci (NOTA 4) (Merken Sie sich, ich liebe den Romaenen nur in Opinischen !)
        In situatia aceasta ciudata, ne batjocoreau si Ungurii, aruncandu-ne apostrofarea: Daca nu v’a placut stapanirea ungureasca, poftiti aceasta e guvernarea imparatului ! Iar, cand Romanului i se croiau cele 50 bete, ei ziceau: Acestea ti le-a dat imparatul vostru! Ramasesera mai toti Ungurii in slujbe, si cu cata diabolica placere croiau ei pedepse taranului roman, acum in numele imparatului. (NOTA 5)
        Fara sa se bucure de mai multa consideratiune decat Ungurii, ajungand numai pe picior de egalitate cu ei, este adevarat ca in absolutism au ajuns si Romanii, pentru intaia-oara ca Romani, in slujbe de stat. Si, fiind putini Romani cu carte, acestia au putut face si cariera. Invatatorul Gratian Pop dela scoala din Halmagiu a ajuns notar la pretura, mai apoi jude cercual. Nicolae Robu si altii se facura din invatatori, notari comunali
        Bineinteles, nu gratitudinii Vienei, ci ca urmare fireasca a ideilor timpului mult profitara si taranii, prin stergerea iobagiei. La tot cazul este a se atribui un insemnat merit si metodei absolutiste prin faptul ca anihilandu-se putinta de reactionare a nemesilor unguri, se pot aplica mai cu usurinta reformele economice si culturale si pentru taranimea romana. Stergandu-se iobagia, taranii au ramas proprietari liberi pe loturile ce le folosisera in scimbul dijmei si a robotei, mai nainte.
         Memorabile vor ramanea Patentele Imperiale dela 1854 (separat pentru Ardeal si separat pentru Ungaria), cari inaugureaza procedura de segregare, adeca defalcarea padurilor si pasunilor comunale din trupul de mosie ramas domnului de pamant. Toate neamurile intinsului imperiu, implicit si cele din tarile coroanei Sftului Stefan, pot sa-si deschida scoli nationale. Mai ales scoli primare, “cate vreau si cate pot”, cum spunea la 1850 ministrul instructiunii in Viena catre delegatia romaneasca prezentata de Saguna. (NOTA 6)
        Umiliti pentru moment, dar nu infranti, caci dispuneau de numeroasa clasa culta a oligarhiei feudale, -Ungurii se organizasera in lupta pe doua fronturi, diferite ca tactica numai.
        Din strainatate, Kossuth si cetele de emigranti amenintau cu pumnul si recrutau simpatii pentru cauza maghiara, tinand totodata pe cei de acasa in continua agitatie. La 1854 a fost descoperita o noua conspiratie cu nucleul chiar aici in Arad.
        Acasa, Ungurii adopta alta tactica. Aruncand vina asupra partidei liberale a lui Kossuth si exprimandu-si regretele pentru ofenzele aduse dinastiei prin detronare, cauta prin adulatiune sa se apropie de tron.
        Pe Unguri ii favorizeaza si constelatiunea politicei internationale. Imperiul habsburgic intrase in decrepitudine.
        La 1859 Austria incurcandu-se in razboiu cu Prusia si Italia, pierde fata de aceasta din urma provincia Lombardia.
        Descurajat de insuccesul politicei externe, tanarul imparat cauta si el acum o apropiere de Unguri, pentru consolidarea interna a imperiului. In acest scop prin diploma dela 20 Octomvrie 1860 se restaureaza autonomiile judetene si se convoaca dieta Ungariei, la 1861.
        Se incep targuielile. Diplomatia vieneza este dispusa sa acorde multe libertati Ungurilor cu o singura conditie: sa recunoasca o guvernare centralista a imperiului cu un guvern central in Viena, in care Ungaria si-ar trimite delegatii sai, alaturi de delegatii celorlalte provincii. Se punea deci chestiunea federalizarii monarhiei cu respectarea intr’o forma oarecare a autonomiilor nationale a diferitelor popoare pe baza principiului de egala indreptatire.
        Ungurii nu accepta aceasta formula. Dieta este disolvata si se reintroduce dictatura numita provizorat, fiindca avea sa dureze pana la perfectuarea intelegerii cu Ungurii, dar care dura insa patru ani, pana la 1865.
        Ne-ar interesa sa stim, cum si cine facea acum administratia in regiunea de care ne ocupam.
        In aceasta epoca administratia era germana, care insa pentru a putea lua contact cu populatia a angajat functionari subalterni romani si se servea foarte mult pentru publicarea ordinatiunilor si de oficiul protopopesc. In limba curenta functionarii se numeau cu echivalentul german “beamteri”.
        Inca din anul 1849, in sedinta consistoriului aradean dela 29 Decemvrie, a fost numit protopop al Halmagiului preotul de pana aci, Petru Moldovan, in locul lui Arsenie Adamovici, mutat la Beius. (NOTA 7)
        Prot. Moldovan a desvoltat o asidua si fructuoasa activitate pe toate terenele vietii publice. A restaurat bisericile ruinate si jefuite in cursul revolutiei, a infiintat cu concursul autoritatilor civile intaia organizatie scolara si a tinut cu multa prestanta legatura intre administratia laica germana si populatia ortodoxa a celor 60 comune din care se compunea protopopiatul.
        Halmagiul avea si un protopop greco-catolic, pe Ioan Moga. Acesta neavand decat biserica din Halmagiu cu putini credinciosi, a contribuit mai mult in viata publica prin activitatea sa personala si a numeroasei sale familii, dintre cari mai tarziu la restaurarea judetului in 1861, doi fii ai lui au ocupat pozitii insemnate, Ieronim Moga, fiind ales fisc comitates, iar Ioan Moga prefect de politie a comitatului.
        Din raportul protopopului Petru Moldovan datat in Halmagiu la 15 Martie 1852 si adresat administratorului episcopesc din Arad, aflam ca la examenul tinut la scoala de aici (anul scolar se impartea in doua semestre: de vara si de iarna) au asistat: “….oficialii de cercu: Prea Vrednicu Domn C(ezaro) C(raiesc) Comisar Steling si de sub cercu al Baii de Cris, Domnul Orosz, si al Halmagiului, Domnul Brodner, si mai multi oficiali militeresti dela compania din locu”.(NOTA 8)
        Aflam deci unele informatii asupra organizatiei judetului Zarand, de dinainte de infiintarea districtelor, la 1854.
        Comisariul Cercului Zarand, care tinea locul prefectului (autonomia judetului fusese desfiintata) era un domn, Steling; comisarul de sub cerc al Halmagiului, Brodner; iar al Baii de Cris, Orosz.
        In Halmagiu exista si la acea data armata, o companie cu mai multi ofiteri. Cum iesim din comuna spre gara, dupa cotitura, se vad si acum ruinele fundamentului unei cladiri, despre care stiu si azi oamenii ca a fost cazarma.
        Dintre functionarii romani ai preturii Halmagiu din aceasta epoca cunoastem pe: Gratian Pop, originar din comuna Carpinet (Bihor), care s’a casatorit si a intemeiat familie in Halmagiu; pe Ioan Moldovan, originar dintr’o familie de comercianti din localiate si pe Hieronim Moga, fiul protopopului unit de aici, care la 1861, la primirea prefectului Pipos, este intitulat “c.r. adjunct pretorial”.
        Alexandru Sterca Sulut, nobil de Carpenis, a fost notar in Aciua, apoi in Ciuciu, iar dela 1861 jude cercual in Halmagiu, unde trebue sa-l fi atras legaturi familiare. Nevasta protopopului unit din Halmagiu, cu numele Ecaterina nascuta Tobias, a fost vara de a metropolitului Sterca Sulut dela Blaj, din care familie se tragea si Alexandru St. Sulut.
        Vom da cu alta ocazie si schitele biografice ale figurilor reprezentative.

         Parohiile, numele preotilor, numarul populatiei in anul 1857.

Parohia

Numele Preotilor

Numarul Sufletelor

Halmagiu

Lestioara

Petru Moldovan, Ioan Jula, Arsenie Tircus, I. Baican

1042

Banesti

Cristesti

Maxim Popoviciu

664

Luncsoara

Vajdogi

George Popoviciu

689

Bodesti

Mnermigi

Solomon Nicoara

520

Tisa

Leasa

Serafim Jula (Elias Motica)

913

Ionesti Tarmure

Mihaiu Mihut

536

Ocisor

Ociu

Samuil Ciorogariu, Ioan Trifan

805

Poenariu

Tohesti

Zenovie Jula

533

Halmagel

Sarbi

Ioan Stefea, I Popoviciu, Gregoriu Grigorescu

1560

Obarsia

Tarnavita 1)

Dobrot

Zaharia Borza, Arsenie Indries, Andreiu Indries

765

Ciuciu

Magulicea

Adam Feier, Iosif Sirca, George Feier, Nicolae Sirca

1232

Lazuri

Grosi

George Leuca

748

Aciua

Teodor Vajdea

1036

Aciuta

Poiana

Adam Iiva

757

Talagiu

Budesti

Nicolae Sirca

924

Plescutia

Nicolae Farcas

482

Vidra

Ioan Crainic

680

Dumbrava

Rastoci

Guravaii

Pavel Sabo

927

Ionestii

(mort)

418

Brusturi

Nicolae Budugan

596

TOTAL

 

15 827


        Reducand cu 495 (Obarsia si Dobrot), numarul total al sufletelor in anul 1875 este de 15, 332 (NOTA 10)
        Datele sunt culese din conspectul manuscris “Verzeichniss des geistlichen Standes mit Angabe der betreffenden Seeisorgerstationen in der Arader nicht unirten Diocese fuer das Iahr 1857” si este iscalit de episcopul diecezan, Procopiu Ivacicovici. Se gaseste in arhiva episcopiei din Arad, adnexa la Nr. 456- 1858. Este concipiat in limba germana pentruca servea informatiuni autoritatilor germane.

         Organizarea romaneasca a jud. Zarand, la 1861.

         Prin abrogarea absolutismului, districtele (Staatshalterei) urmand sa fie desfiintate, au fost numiti prefecti (comiti supremi) cu insarcinarea de a-si organiza judetele, pe langa respectarea principiului de egala indreptatire a tuturor popoarelor, acest principiu fiind accentuat cu tarie, atat in diploma dela 20 Octomvrie 1860 cat si in toate autografele mai inalte date spre complectare.
        In felul acesta regiunile cu populatie romaneasca puteau sa-si aleaga functionari romani si sa-si decreteze limba romaneasca de limba oficiala a judetelor.
        Pentru a se da o mai buna expresiune acestei intentiuni, au fost numiti si cativa prefecti romani, adevarat ca prea putini: Emanuil Gojdu la Lugoj, Ioan Bran de Lemenyi la Fagaras, Sigismund Pop in districtul Chioarului si Ioan Pipos in Zarand, cari in aceasta calitate intrara si ca membri de drept in casa magnatilor (senat) a parlamentului ungar.
        Principiul acesta sfant al egalei indreptatiri, in conformitate cu spiritul vremii, nu s’a putut validita in Ungaria din pricina excluzivismului oligarhiei maghiare si, trebuie sa recunoastem si din pricina nepregatirii noastre politice, cari ne gaseam acum pentru intaiaoara pe frontul luptelor constitutionale.
        In schimb Ungurii dispuunea de numeroasa clasa a namesilor raspanditi prin toate satele, cari facusera scoala politica in viata de stat, incepand de sus din dieta tarii si pana jos in congregatiile comitatense, din care Romanii fusesera izgoniti de veacuri.
        Astfel s’a putut intampla, ca netinandu-se seama de fortele numerice ale Romanilor, functionari romani abia au putut reusi ici colea, cu exceptia comitatelor Zarand Caras, Fagaras si Nasaud, unde au putut pune mana pe putere, dela inceput.
        Constituirea jud. Zarand a decurs in urmatorul chip. (NOTA 11)
        Pe Ioan Pipos, delegatia de comite suprem al Zarandului l-a gasit in Ciucul sacuiesc, unde sub absolutism functionase ca pretor cezaro craiesc.
        Mergand sa-si ocupe noul post, in trecerea lui prin Brasov, a fost intampinat de Romanii de aici, cari i-au facut o calduroasa primire.
        Oratorul delegatiei brasovene a fost George Barit, care in cuvantarea-i de felicitare adresata lui pipos, a stauit asupra importantei romanului ce-l asteapta, din punct de vedere romaneasc. In raspuns, Pipos a accentuat ca nu cunoaste decat doua dorinte: credinta catrea maiestatea sa si apararea intereselor natiunii sale.
        In ziua de 19 Martie 1861, noul prefect paseste pe teritoriul judetului nostru si este intampinat cu alaiul la granita.
        Dintru inceput, ungurii sunt foarte agresivi chiar in discursurile de bineventare, neintelegand sa se incadreze in spiritul vremii. Conflictul izbucneste pe fata in sedinta de constituire, tinuta la 28 Martie. Ungurii adopta in cele din urma tactica de rezistenta pasiva.
        Iata cum relateaza corespondentul unei reviste (NOTA 12) primirea lui Pipos, dupace in introducere arata jertfele aduse de Romanii din acest judet in razboiul civil, cifrandu-le la doua mii morti (fata de 60 mii totalul populatiei) si 70 de sate prefacute in cenusa (din 98):
        “In 6/19 Martie inainte amiazi pe la 9 ˝ oare sosi Ilustritatea Sa, petrecut de catre mai multi domni romani din Deva la confiniile Zarandului de catre Deva; unde fu intampinat de mai multi Zarandeni, romani, maghiari; inteligenta si tarani, provazuti cu stindarde nationale.
        Aci, mai intaiu, dintre Magiari ridica cuvantul D(omnul) Kirenyi in limba maghiara, interpretand parerea de rau a Maghiarilor pentruca Ilustritatea Sa se intarzie cu sosirea, prin ce casiuna mai multe opintiri intrarii in ogasul vietii constitutionale.
        Dupa aceea cuvanta D. Francu, notar public, romaneste, cu o maiestrie oratorie impodobita cu idei frumoase, adevaruri nediscutabile; descoperind bucuria cea mare a Romanilor zarandeni catre persoana Ilustritatii Sale; dar declarandu-i totodata ca poporul roman de aicea il priveste numai ca pe un comite suprem supus la guvernul transilvan, precum si Zarandul ca parte intregitoare a marelui principat al Transilvaniei.
        Intr’acea zi, cam pe la orele 3 1/4 duppa amiazi, incunjurat de calareti cu stindarde nationale romane si magiare, costumati dupa portul natiunilor respective, concomitatu de o multime de carute, intre chicote de “sa traiasca!” “Eljen!” si intre bubuiturile treascurilor, sosi Ilustritatea Sa in Baia de Cris, inaintea edificiului pretural comitatens in mijlocul unui popor de peste mai multe sute de insi.
        Aicea il intampina mai intaiu proprietarul nobil D. Ribiczey in limba maghiara declarand, ca Maghiarii hranesc o deplina speranta ca Ilustritatea Sa va fi cu dreapta respectare catra drepturile istorice, catre trecutul legiuit, catre legile din 1848 si reaplicarea vietii constitutionale. La ce, Ilustritatea Sa cu afabilitate si blandete replica, ca se va sili din toate puterile sale, ca drepturile fiecarei natiuni deplin si nestricat sa fie respectate si aparate, ca buna cointelegere intre natiuni, precum bunastarea si propasirea comunei comitatense sa se promoveze.
        Dupa aceasta se aieta intr’un entuziasm infocat cu glas rasunator notarul St. Sulut cu o cuvantare in limba romana, descoperind nespusa bucurie si deplina incredere a poporului romanesc catre persoana Ilustritatii Sale, amintind deodata si de suferintele, nedreptatile trecute, precum si aceea, ca prin incercata anexare a comitatului Zarand catra Ungaria, Romanilor li se intampla ceva “despre noi, fara noi”. Apoi fini oratiunea cu aceea, ca poporul roman dela renumita intelepciune a Ilustritatii Sale spereaza ca fi conlucrator spre realizarea drepturilor natiunii romane... spre bunastarea, apararea si inflorirea patriei comune.”

        A vorbit apoi protopopul Basa in numele preotimei.
        Seara la banchet inca s’au ridicat mai multe toaste. Comitele suprem Pipos a tinut trei toaste: pentru imparat, pentru infratirea natiunilor, in limba maghiara; iar pentru populatia judetului in romaneste.
        Ribiczey a vorbit pentru comitele suprem. Kirenyi pentru constitutie. Francu, iaras pentru constitutie facand deosebirea intre constitutia dreapta si nedreapta, argumentand pentru cea dreapta. Cisar, pentru cancelaria aulica. Hieronim Moga, c. r. adjunct pretorial, pentru arhipastorii romani. Notarul Sulut, pentru comitele suprem, arhipastorii romani, pentru Barit si ceilalti conducatori ai natiunii romane si pentru sincera infratire romano-maghiara. Proprietarul Nagy Latzi, pentru romanii dela Campie. (Nagy Latzi, trebuie sa fi fost roman, vorbeste pentru romanii dela Campie, adeca Campia Ardealului, de unde erau originari mai multi dintre cei prezenti, viitorii slujbasi ai Zarandului).
        Interesant este discursul lui Spiridon Fetti, indicand starea de confuzie ce stapanea mentalitatea unor intelectuali romani depe acea vreme.
        Pe Spiridon Fetti il gasim si mai tarziu multa vreme activand in viata politica. Acesta ridica pocalul pentru poetul Vorosmarty,
        “...insemnand ca acesta ca maghiar a scris totdeauna magiareste in folosul natiunii sale, iara Romanul dela Campie ca roman se nevoeste a destepta romanul in limba maghiara lui straina si nu in cea romaneasca a maicii sale, la ce maghiarii intonara “Szozat”-ul, (NOTA 13) imn patriotic de Vorosmarty.
        Daca nu va fi o greseala in relatare, apoi aceasta ne aminteste de opinia lui Dragos, parlamentarul lui Kossuth in tabara lui Iancu, din drama dlui Lucian Blaga, care se impaca cu ideia ca romanii isi vor pierde limba, mangaindu-se cu povestea biblica ca la Babilon si asa s’a pierdut adevarata limba, iar cele de azi toate sunt limbi spurcate, prin urmare “crestinului adevarat ii e totuna ce limba vorbeste”.(NOTA 14)
        Fetti s’a ridicat incaodata inchinand paharul in cinstea lui Andrei Mureseanu, “... pentru ca acesta, ca roman, in folosul natiunii sale, a scris totdeauna in limba maicii sale romane, pre ce romanii inca exaltati cantara “Desteapta-te Romane”, petrecuti de maiestruosul intrument muzical al genialului artist Sandor din Deva si al corului sau.”
        Pe ziua de 28 Martie 1861 a fost convocata congregatia comitatensa pentru solutionarea chestiunilor privitoare la reaplicarea constitutiei, adeca punerea in activitate a nouei ordine administrative. Deschidere adunarii a fost premearsa de oficierea Chemarii Duhului Sfant in biserica romaneasca din localitate. (NOTA 15)Apoi lumea s’a adunat in curtea caselor comitatense, unde s’a prezentat si comitele suprem invitat de o delegatie compusa din trei Romani si trei unguri. Comitele superm a deschis adunarea in limba romana, apoi in cea maghiara, ceea ce a dat prilej Ungurului Kirenyi sa protesteze, argumentand ca este ilegala procedura de a deschide congregatia in limba romana. Amos Francu, constata ca a procedat corect comitele cuprem vorbind in limba covarsitoarei majoritati si, nu intr’o limba inteleasa aici numai de cateva persoane. Dovedeste ca legile Ungariei nu sunt valabile pentru judetul acesta care apartine Transilvaniei.
        Ungurul Rbiczei cere respectarea limbei maghiare ca limba oficiala. Dr. Iosif Hodosiu propune ca limba romana sa fie decretata ca limba oficioasa a comitatului, respectandu-se pe langa ea si limba maghiara. Aceasta propunere este sustinuta apoi pe rand prin cuvantarile Halmagenilor. Au vorbit: protopopul gr. Ort. Petru Moldovan, pp. Gr. Cat. Ioan Moga, Ieronim Moga si judetele de mai apoi al Halmagiului, Alexandru Sulutiu.
        Contele Toldalagi face propunerea mijlocitoare in senzul ca ambele limbi sa fie decretate de limbi oficioase: cea romana din respect fata de populatia judetului, iar cea maghiara, pe baza legii. Este insa combatut de Unguri, cari pretind exclusivitatea limbii maghiare.
        Vorbeste apoi Amos Francu, aratand ca legile Ungariei nu pot fi octroate asupra Zarandului, neapartinand Ungariei.
        Dr. Iosif Hodosiu combate cu argumente puternice toate afirmatiunile oratorilor unguri.
        Pe urma, comitele suprem enunta concluzul: “Limba romana se declara limba oficioasa a comitatului pe baza votului majoritatii, dar se va respecta si limba maghiara.”
        Proxima sedinta a fost fixata pe 3 Aprilie, adunarea tinandu-se tot sub cerul liber, in curtea caselor comitatense. Dupa verificarea procesului verbal al sedintei anterioare, se ridica Ribiczei si depune pe masa prezidentiala un protest in numele Maghiarilor, care cuprindea doua puncte: congregatia a fost deschisa in limba romana, ceeace este impotriva legii; limba romana a fost decretata limba oficioasa a comitatului ceeace este iarasi impotriva legii. Nu i se da importanta si se purcede la alegerea functionarilor. Au fost alesi urmatorii:
        Vice comite: Dr. Iosif Hodosiu
        Al doilea vice comite: Baló Mihály
        Protonotar: Amos Francu
        Vice notari: Gheorghe Secula si Denes Ianos
        Fisc comitatens: Ieronim Moga
        Vice fisc: Dr. E. Nemes (NOTA 16)
        Fisc onorar: Petru Pavel
        Juzi primari: Laszlo Gyorgy si Kristyoryi Ianos
        Juzi de cerc: Fodor Ladislau, Nicolae Petcu, Alexandru Sulutiu
        Jurati: Gheorghe Moldovan (NOTA 17) , Nicolae Barbu, Gabor Daniel, Tobia Mhailovici, Veres Albert.
        Perceptor: Anton Piciu (NOTA 18)
        Subperceptori: Anton Rozor, Nagy Laszlo
        Rationist: Kazma Lajos
        Arhivar: Vasile Cioban
        Fizic: dr. Sigismund Reichenberger (NOTA 19)
        Chirurg: Lengyel Istvan (Fost medic in Halmagiu)
        Capitan de politie: Ioan Moga
        Dupa cum vedem, Romanii au fost foarte prevenitori fata de minoritari, oferindu-le destul locuri si aici, unde prea bine ar fi putut sa’i neglijeze complect. Dar si asa, pentru introducerea limbii romane in administratie, Pipos a fost vehement atacat de presa maghiara, careia i se raspundea astfel:
        “Domnilor, de ce nu voiti sa fiti drepti in inima voastra? Art. XVI din legea dela 1848, pentru a carei inviolabilitate pledati verzi si uscate, contine curat negru pe alb ca in Partibus se poate introduce limba majoritatii in puterea propriilor statute ale comitatului, de limba oficiala.
        In toata Ungaria si banat ati tratat limba romana ca pe o umbra de spini, n’ati respectat-o nici atat cat pretinde invatatura crestineasca fata de aproapele: “Ce tie nu’ti place, altuia nu face”. Si acum, daca un barbat cu inima la locul sau, care’si stimeaza limba si natiunea si se foloseste de dreptul nedisputat al majoritatii municipale si va dovedeste care este calea dreapta a egalitatii chiar si in puterea concederilor legii din 1848, il descrieti acum ca pe un barbat dusman si revolutionar.
        Hei! Acum va intelegem Domnilor! La Dvoastra reactionar este sinonim cu tot ce nu este maghiar sau magiaron: prin urmare care lucra drept si nu numai prefavorand pe Maghiari, acela e reactionar”.
(NOTA 20)
        Ungurii nemultumindu-se in situatia de egali nici atunci cand dansii erau cei ingenunchiati, ne putem inchipui ce soarta ce’ar fi asteptat in cazul cand ar fi triumfat revolutia lor. Si, se gasira multi romani naivi cari s’au increzut in sinceritatea lui Kossuth si a natiunii maghiare.
        Abia acum se remarca in lumina adevarata gestul lui Avram Iancu si a Motilor sai, cari ne-au mantuit de marea rusine sistorica de a ne fi plecat de buna voie capul sub palosul calaului. Caci, este vrednic de viata numai acel neam care stie sa lupte si sa moara pentru libertate.
        Pe ziua de 10 Aprilie fusese convocata a treia sedinta a congregatiei, dar nu s-a putut tinea caci tocmai atunci sosise la Bai de Cris comisiunea esmisa din minister pentru a ancheta exceptiunile cuprinse în protestul Ungurilor, cât si pentru îndeplinirea formalitatilor de adnexare a judetului, la Ungaria. Astfel adunarea a fost disolvata. Românii au înaintat si dânsii un protest împotriva procedurii comisiunei.
        În sfârsit, la 5 Iulie, a sosit decretul prin care se recunoaste de legala adunarea constitutiva de la 28 Martie, si hotarârile aduse atunci, cu restrictiunea ca procesele verbale sa fie redactate si în ungureste.
        În acest sprit, respectându-se vointa majoritatii, dar amenajându-se pe cât s-a putut si susceptibilitatile Ungurilor, s-a facut pe întreaga linie alegerea si numirea celorlalti slujbasi, inclusiv alegerile primarilor si a notarilor comunali, conduse de catre juzii cercuali.
        Pentru a întelege organizarea judetului de la 1861, sunt encesare unele lamuriri.
        Pâna la 1872, justitia nu era separata de administratie, cercurile (plasile) fiind totodata si judecatorii de ocol; iar judetele (comitatele) îndeplineau si functia de tribunale. Cei patru juzi cercuali, erau primpretorii de azi, adeca conducatorii celor patru cercuri în câte se împartea comitatul Zarandului, iar cei patru juzi, câte unul de cerc, erau secondantii juzilor cercuali în amterie de justitie.
        Alexandru Sterca Sulutiu a fost jude (pretor) al cercului Halmagiu, iar de la 1872 judecator, seful judecatoriei de ocol. Alti pretori au fost: Ladislau Fodor, Gratian Pop si Constantin Talos, tatal scriitoarei Constanta Hodos.
        Într-un timp, din cercul Halmagiului s-a mai format un sub cerc cu sediul în Aciua; sub pretor a fost aici de la 1868, Daniil Papp. Dintre notari amintim pe Nicolae Robu si Ilie Baltescu.
        Dealtcum lista functionarilor schmbându-se încontinuu, cea iesita din întâieile alegeri si înfatisaa mai sus, este valabila numai pentru acea data. Unii dintre alesii unguri n-au acceptat slujbele, nevoind sa colaboreze cu Românii.
        Pe Ioan Pipos îl gasim în functie numai pâna la 1868, când a fost înlocuit prin contele Alexandru Haller, (NOTA 21) care locuia în Oradea si se deplasa în judet numai pentru sedintele congregatiunii. Conducerea efectiva a comitatului le revenea vice comitilor Dr. Iosif Hodosiu si Amos Frâncu.
        La începutul anului 1873, comitele suprem Al. Haller este ridicat din postul sau si numit în acelas post la Crasna. Noul prefect al Zarandului este Ferdinand Hossler (NOTA 22) un fost ofiter austriac, care în revolutia de la 1848/9 luptase împotriva Ungurilor.

         Cu memoriul la împaratul

          Câteva saptamâni dupa aprobarea preaînalta a constituirii judetului, în sedintele congregatiei tinute în 2 si 3 Iulie 1861, s-au desbatut probleme d emare însemnatate politica. S-a protestat împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria, împotriva intentiunii guvernului de a alipi Zarandul la Ungaria si s-a cerut aprobarea tinerii unui congres national, preucm si convocarea dietei transilvane.
        Prin protestarea împotriva tendintelor unioniste ale guvernului ungar intelectualii nostri voiau sa-si asigure pozitia cucerita în Zarand, favorabila românismului stiind ca în Transilvania independenta Ungurii nu vor putea subjuga pe Români.
        Hotarârile aduse au fost cuprinse într-un memoriu si a fost însarcinata o delegatie cu prezentarea lui la împaratul, în Viena. În aceasta delegatie au fost alesi, pe lânga autorul memoriului, Dr. Iosif Hodosiu, trei Halmageni: protopopul ortodox Petru Moldovan, protopopul unit Ioan Moga si fiul acestuia Ieronim Moga, cel din urma probabil din conzideratie ca studiind la Viena cunostea referintele locale.
        Memoriul (NOTA 23).
        În partea antâia se dovedeste cu lux de amanunte ca: „Transilvania, dupa dreptul istoric, dupa sanctiunea pragmatica si dupa toate legile de mai târziu, precum si dupa vointa majoritatii popoarelor transilvane,- e o tara cu tto independenta de tara ungureasca”, între cari nu exista alt raport decât acela ca, „cel ce domneste aici în calitate de rege, acela domneste acolo în calitate de mare principe”.
        Din argumentele cu cari se combate legea votata în Cluj la 1848, remarcam energicul protest: „Legea aceea a uniunii s-a facut fara stirea, concursul si învoirea Românilor, cari fac 2/3 din locuitorii Transilvaniei, si asa e lucru monstruos ca minoritatea sa decreteze si sa impuna legi majoritatii”.
        În partea a doua, protestând împotriva alipirii Zarandului la Ungaria, se dovedeste tot cu citarea diferitelor texte de legi, ca, ... pâna la 1848 Zarandul, atât de jure cât si de facto, s-a tinut de Transilvania”.
        Alte motive invocate cuprinde urmatorul aliniat:
        „În legile tarii Unguresti nu este nici o umbra de garantie pentru sustinerea autonomiei, a drepturilor municipale si a integritatii comitatului nostru. Afara de aceasta, comitatul nostru, ca comitat al Transilvaniei are un drept pozitiv si real, pe care, adnexându-se la Ungaria l-ar pierde numai decât. Acesta e dreptul cumpararii de sare cu un pret modest, cam pe jumatate cum este pretul sarii în Ungaria. Mai este apoi si împrejurarea aceea ca cimitatul nostru e locuit mai numai de Români, si ei îsi vad periclitate toate interesele nationale daca acest comitat s-ar încorpora la Ungaria, pentru ca nici o lege ungara nu asigura pentru Români drepturile de cari Ungaria se bucura de atâtea secole”.
        De încheiere, memoriul se rezuma în urmatoarele cinci puncte.
        A). „Maiestatea Voastra ces, reg. Apostolica sa va îndurati a sustine Transilvania în independenta sa constitutionata si în integritatea sa teritoriala, si uniunea Transilvaniei cu Ungaria sa nu o concedeti.
        B). Maiestatea Voastra sa va îndurati prea gratios a nu concede anexiunea comitatului Zarand cu Ungaria, ci sa va îndurati a-l sustine si de aci înainte ca parte nedespartita si întreaga a Transilvaniei sub cancelaria transilvana si sub guvernul si celelalte dicasterii transilvane, si de aceea Maiestatea Voastra sa va îndurati a dispensa comitatul Zarandului de a trimite vreodata deputati în dieta Ungariei.
        C). Maiestatea Voastra sa va îndurati a concede Românilor tinerea unui congres national.
        D). Maiestatea Voastra sa va îndurati a convoca ditea Transilvaniei, în care sa fie reprezentat si comitatul nostru Zarand, dupa uzul si ordinatiunea legilor transilvane de pâna acum”.

        Memoriul a fost cetit si primit în congregatia de la 20 Iulie, iar catre sfârsitul lunii, delegatia a pornit cu el la Viena, unde a si obtinut o audienta la monarh în ziua de 12 August.
        Împaratul i-a primit foarte afabil si a promis delegatiei ca va tinea seama de doleantele expuse în adresa, careia va dispune sa i se dea cât mai curând rezolutiune multumitoare. Rezolutiunea a fost totusi negativa.
        S-a convocat dieta Transilvaniei, însa numai la 1863, atucni când curtea din Viena avea nevoie sa ameninte din nou pe Unguri cu Românii.
        Acum, când nu-si mai pot impune priveligiile de singurii diriguitori peste massele românesti, nemesii unguri din Zarand, redusi la adevarata lor valoare, împroasca spgeti ironice, zeflemisind actiuena româneasca.
        Privitor la deputatiunea la Viena, o notita din ziarul aradan „Alfold” (NOTA 24) da urmatoarea informatie, care tradusa în româneste suna astfel:
        „Improvizata oficialitate a judetului, creaturile cezaro-craesti ale lui Pipos, spre indignarea intelectualitatii de aici, a plecat în deputatiune la Viena, pentru adnexarea Zarandului la Ardeal”.
        Încheie pe nemteste: „Sonst keine Schmerzen?- adeca: „Altceva, nu va mai doare?”.

         Înfiintarea gimnaziului din Brad, proprietatea protopopiatului Halmagiu si al Zarandului (NOTA 25)

          Despre organizarea învatamântului primar, opra initiata cu frumoase succese reale abia acum îna ceasta epoca de renastere nationala, data fiind complexitatea subiectului, ne vom ocupa într-un capitol separat. Ne marginim a vorbi aci numai despre gimnaziul din Brad, care s-a zamislit din straduintele entuziastilor luptatori de la prefectura din Baia de Cris în colaborare cu metropolitul Saguna, folosindu-ne de cercetarile distinsului fost profesor al acestui gimnaziu, Dr. Pavel Oprisa. (NOTA 26)
        În „Elaboratul depre scoli” (NOTA 27) înaintat secretarului ministerial Heufler la 1 Iulie 1850 de catre metropolitul Saguna, acesta cerea sa se deschida pe seama Românilor din Zarand un gimnaziu superior în Brad si un gimnaziu real în Halmagiu. Cât priveste însa învatamântul supraprimar nu s-a putut realiza sub durata absolutismului, decât o scoala normala (NOTA 28) în Halmagiu si alta în Brad.
        Pe acele vremuri statul nu se angaja în cheltuieli de sustinerea scolilor. Înfiintarea si sustinerea acestora era lasata în sarcina initiativei particulare, a comunelor politice si a parohiilor. Niic nu se dadea voie sa se deschida scoli, decât atucni când solicitantii puteau dovedi ca dispun de suficinente surse materiale si pentru plata personalului didactic. Când autoritatea superioara mai era si rau intentionata, cum fu si cazul gimnaziului din Brad care ajunse a fi tradus în fata numai 1a 1869, când influinta nefasta a Ungurilor ajunsese sa se impuna din nou prin formula dualismului, realizarea unei atari întreprinderi reclama enorme sacrificii de munca. Si, aceste sacrificii fura prestate de catre Ioan Pipos comitele suprem, de catre cei doi vice comiti Dr.Iosif Hodos si Amos Frâncu, de catre Sigismund Borlea deputatul Halmagiului, secondati de un mare numar de preoti si alti intelectuali din judet, cari timp de 6 ani fara întrerupere au muncit scrrind rapoarte, întocmind statuie, adunând ban cu ban si facând interventii la gurvern pentru reusita cauzei.
        Însufletirea celor buni nu lipsea, însa banii se gaseau cu greu.
        La 1854 se facuse un împrumut de stat, iar la 1858, din îndemnul preotimii, satele noastre se învoisera în principiu sa-si cedeze obligatiunile acelui împrumut pentru scopuri scolare, întelegându-se în primul rând învatamântul primar.
        În prima sedinta a comitatului restaurat tinuta la 20 Oct. 1861 raportul chestiunilor scolare, protopopul Basa, a facut mai multe propuneri:
        Împrumutul de stat sa nu se distribuie conform hotarârei de la 1858 numai scoalelor centrale, ci si pentru un gimnaziu ortodox român, în care scop sa se mai dea sureciul (dreptul de vânzare al beuturilor) de la toate comunele, pe trei luni.
        Toate aceste venituri sa constituie un fond comun din care sa se plateasca atât dascalii de la scoalele centrale, cât si profesorii gimnaziului.
        Sa se ridice o scoala normala si în Halmagiu.
        Comitetul comitatens (consiliul judetean) sa se puna în contelegere cu scunul episcopesc în cauze scolare, întrucât recunoscuta fiind autonomia bisericeasca, dispozitiunile fostului minister nu mai sunt în vigoare.
        Congregatia a hotarât cu însufletire crearea fondului unui gimnaziu national, pentru augmentarea caruia multi functionari se obligara de buna voie sa contribuie cu rate lunare, atâta timp cât vor fi în slujbe.
        Se vorbea de Halmagiu, Baia de Cris, ori Brad,- localitatea unde ar fi sa se întemeieze gimnaziul. O întâmplare norocoasa favoriza Bradul. Aiic, în centrul comunei, se afla o cladire solida cu etaj, incendiata în revolutie si zacând acum în paraginire acoperita cu tulei de porumb, cu ferestirle batute în scânduri, în care proprietarul un batrân fara copii tinea ospatarie în camerile mai bine ferite de stricaciuni.
        Dupa o sedinta a soborului protopopesc tinuta la Brad în iarna acestui an, 1861, în care se cetisera instructiunile scolare ale lui Saguna, mai multi preoti adunându-se la ospataria lui Frant, Francisc Zawatzki îl chema pe proprietar, adusera vorba despre cumpararea caselor acestuia pentru viitorul gimnaziu si concenira la pretul de 2000 floreni, platibili în rate în curs de doi ani. Bunul Frant îsi rezerva doar dreptul sa locuiasca parterul si mai cerea ca dupa moartea lui si a sotiei sale Elena, sa fie pomeniti printre binefacatorii scoalei.
        Ori cât de ieftina ar fi fost aceasta achizitie:
        „2000 floreni...5000 zloti...6365 husosi, erau multi bani pe vremea aceea, când banii erau putini, iar institutele de credit si economii, lucruri neauzite. Numai bogatasii aveau bani, dar acestia n-aveau inima, n-aveau pricepere. Ei ascundeau galbinii în pamânt, prin lazi si caldari, de unde îi scoteau, îi spalau, îi uscau la soare si se închinau lor, ca egiptenii la mâta” (NOTA 29).
        Pentru împlinirea pretului de cumparare al caselor, s-a împartit preotimea dupa stare, repartizându-se asupra fiecarui preot sume de 30, 40m 50 floreni, în total 2190 fl. La 52 preoti din tractul Zarandului, în frunte cu protopopul Basa.
        Cu mare greutate, caci pe atunci preotimea nua vea nici un fel de retributie de la stat, putura fi adunati banii si la 30 Martie 1864 s-a încheiat contractul definitiv, casele fiind intabulate pe numele fondului scolar, respective, gimnaziul din Brad.
        Astfel fu solutionata problem localului.
        În privinta caracteruluiviitorului asezamânt, lumea se împarti în doua tabere: la îndemnul lui Saguna, preotimea ortodoxa reprezentanta a 90% din populatia judetului dorea un gimnaziu confesional ortodox; cealalta tabara compusa mai ales din functionarii judetului ar fi dorit un gimnaziu national, adeca interconfesional, la care ar fi aderat mai bucuros si minoritatile.
        Aveau si acestia in urma argumentele lor; obligatiunile de stat erau ale comunelor în care intrau ca si coproprietari, deti în proportie disparenta, si greco-catolici si neromâni.
        Ideia confesionala era sugerata de metropolitul Saguna, care dduse pp. Basa instuctiuni, scrrindu-l între altele:
        „...Eu nu sunt pentru un gimnaziu naional, ci confesional...Te poftesc asadar P.C.Ta, ca daca vreti gimnaziu, atucni sa-l bazati pe caracter confesional de elgea noastra; caci si asa, afara de prea putine popoare de alte regiuni, Zarandul este locuit de crestinii nostri; pregateste si preotimea noastra întreaga si pe parintele protopop de elgea noastra din Halmagiu si, daca or vrea unii alimintrelea dintre mireni, sa dea toaa preotimea protest; asa sa povatuiti si pe fruntasii poporului...” (NOTA 30).
        Saguna întelegea cum caracterul românesc al scoalei nu va putea fi asigurat decât sub aripile protectoare ale bisericii. Aceasta reiese clar din scrisoarea adresata mai târziu lui Pipos în chestia statutelor:
        „...Daca am atins eu acolo si coarda caracterului confesional al gimnaziului, aceasta n-am facut-o din vreo oarba zelotipie catre religiunea noastra, cu atât mai putin vatamarea vreunei religii, sau spre înapoierea obiceiului, ci am facut-o cu aceea convictiune morala, ca în chipul acesta vom înainta mai sigur treaba cestionata, daca ne vom acomoda ordinatiunilor normative prescrise din partea regimului pentru gimnaziu. Caci pe aceste ordinatiuni le-au facut niste lezuiti în favoarea lor, si ca nu le palce lezuitilor, când vrem a le aplica si noi pe baza egalei îndeptatiri, eu nu sunt de vina" (NOTA 31).
        Timpul a dovedit ce mare dreptate a avut Saguna când a pus scoalele sub scutul bisericii, aparându-le de ingerinte sraine, prin simplul fapt ca statul neîndraznind sa atace autonomia bisericii catolice, trebuia sa respecteze si biserica noastra, cu dreptul ei de a sustine scoale.
        Nu se putea însa trage la îndoiala nici buna credinta a „nationalistilor” peste criteriul confesional, de la prefectura judetului, carora Saguna le trimitea urmatorul mesagiu: „Întoraceti-va la sistema prefipta de regim si adoptata de biserica noastra”, apoi mai departe (scria ppuui Basa): „Spune aceasta si domnilor nostri comitatensi, caci stiu, ca d-lor n-au gresit din rautate, ci din zel prea mare”. (NOTA 32).
        În timpul cât au durat aceste discutii între judet si scaunul episcopesc, s-au paus bazele fondului gimnazial si s-au desavârsit dupa numeroase elaborari, continuu îndreptate de catre Saguna, statutele institutului.
        În anul 1862, convocati de catre oficiile protopopesti si de catre vice comitele judetului, se întrunira reprezentantii tuturor comunelor din Zarand: la 20 Februarie în brad; la 4 Martie în Baita si la 18 Martie în Halmagiu, cari dupa ce li s-a adus la cunostinta ca preotimea a cumparat casele pentru gimnaziu, mai apoi cetindu-li-se pastoralele lui saguna în chestiunea scoalelor, au declarat pretutindeni în unanimitate, ca se obliga a da împrumutul de stat din 1854, întrucât acela e proprietatea Românilor, fie aceia ortodocsi fie uniti, spre formarea unui fond solid pentru un gimnaziu gr. Ort. În Brad.
        Prin aceasta declaratiune s-a pus baza fondului gimnazial cu împrumutul de stat de 58,200 floreni.
        Conducatorii miscarii temându-se ca guvernul nu va accepta aceasta declaratie iscalita numai de reprezentantii comunelor, se hotarâra sa iasa la sate si, 98 de comune au fost batute cu piciorul de catre vicecomitele Hodosiu ori Frâncu, însotiti de protopopul tractua, care îmbarbata poporul la jertfa, recomandându-i pe domnii de la judet ca pe trimisii lui Dumnezeu, ca sa-i lumineze si sa-i duca la viata.
        În anul urmator, 1863, fura terminate declaratiunile de donare, facute de buna voie, întarite prin iscalitura proprie de catre toti locuitorii interesati, confirmate în oficiile protopopesti si la prefectura judetului, cari le-au provazut cu sigilele oficiale.
        La anul 1864, comisiunea scolara aduse la cunostintta locotenentei regale deciziunea comunelor si prezentând cele 175 obligatiuni de stat, ceru transcrierea lor pe numele fondului gimnazial.
        Peste un an sosi raspunsul, nefavorabil. Guvernu cu data de 17 Aprilie 1865 respinge „deocamdata” încuviintarea înstrainarii obligstiunilor motivând ca acelea constituie averea fundamentala a comunelor, din care sunt a se împlini lipsurile comunelor, si careia alta menire nu i s-ar putea da decât în cazuri exceptionale când comunele ar fi bine situate materialiceste. Trebuia sa se dovedeasca ce alta avere au comunele, apoi sa se arate bugetele acestora, indicând averea si datoria fiecareia. Asemenea, trebuia sa se mai dovedeasca cu certificate de la perceptie, daca fiecare comuna si-a platit darile, sau este în restanta cu ele. Se mai obiectioneaza ca din unele declaratii nu reiese ca proprietariisi-ar fi daruit de buna voie obligatiunile. Se îndrumeaza comitatul, ca sub grea raspundere, sa se abtina si de la cea mai mica sila sau presiune de orice natura. În sfârsit, fiindca obligatiunile se cedeaza pentru scopurile bisericii ortodoxe, ordinul mai cerea sa se arate pentru fiecare comuna în ce fel vor fi despagubiti locuitorii de alte confesiuni.
        Se vedea cat de colo ca prin formalismul sau excesiv, guvernul intentiona sa descurajeze pe solicitanti, si sa-i faca sa renunte la nobilul lor plan. Dar, Pipo nu era omul care sa se dea batut.
        Cu rabdareai extraordinara sustinut de o energie de fier, el relua meticuloasa si uriasa munca de la început si peste alt an, la 28 August 1866, el putu înainta din nou maldarul de acte, toate în perfecta ordine si însotite de un bine întemeiat raport de cinci pagini în extenso, impecabil ca forma, fond si stil unguresc.
        Toata lumea întelegea ca acum se dadea lupta deciziva.
        Pipos staruise pe lânga guvern si în anul trecut, când fusese la deschiderea casei magnatilor. Rugase în acest senz si pe alti prieteni cu influinta pe lânga guvern sa intervina în favorul chestiei. Iar acum afând de la un prieten data pe care este fixata desbaterea chestiunii, ruga print-o scrisoare si pe Saguna, sa intervina personal.
        În felul acesta, cu data de 14 Februarie 1868, guvernul a încuviintat donatiunea. Facându-se si dovada oficiala ca nici una din cele 98 comune nu resteaza în dare catre stat, la 28 Nov. 1868, se îndeplini si cea din urma forma: înscrierea obligatiunilor pe numele londului gimnazial.
        Între timp se mai facuse o achizitie pretioasa. La 28 Aprilie 1863 a fost cumparat la licitatie publica domeniul din Mihaleni, de la vaduva Csiszar cu pretul de 16,700 floreni, care a dovedit dintru început a fi un permanent si însemnat izvor de venit.
        Statutele gimnaziului de atâtea ori refacute, parasesc acum pentru ultima aora sesiunea comisiiei scolare a comitatului tinuta în baia de Cris la 8 februarie 1869. Ele sunt aprobate de ministrul instructiunii, baronul Eotvos la 14 Iulie 1869.
        Astfel gimnaziul si-a putut deschide clasele I si II în toamna anului 1869 cu elevii scoalelor normale din Brad si Halmagiu. Inaungurarea festiva s-a facut la 21 Maiu vechiu, în ziua de Sftii Constantin si Elena, patronii scoalei. A participat la acea epocala serbare si Avram Iancu care prin citate din clasici latini si elini a demonstrat acestui institut pentru devoltarea culturala a poporului de pe valea Crisului Alb si din Muntii Apuseni.
         Ca sa se vada însufletirea cu care îmbratisa o seama de idealisti chestiunile obstesti, amintim gestul lui Amos Frâncu, caruia oferindu-i-se un onorariu de 500 fl. Drept competente de pausal si diurne pe mai multi ani în calitate de presedinte a comisiei scolare si care în calitate de advocat efectuase dificilul contract de cumparare a mosiei de la Mihaileni, îl respinse cu cuvintele:
        "N-am muncit pentru bani, ci pentru cauza. Sunt rasplatit, ca mi-a succes. Vad aprinsa lumina care va lumina veacul meu. Abzic de cei 500fl. În favorul fondului gimnazial. Creasca, înfloreasca!" (NOTA 33)
        Mare a fost bucuria si mândria Zarandenilor de creatiunea lor. Examenele de fine de an ale gimnaziului prilejuiau adevarate serbari culturale. Veneau batrânii luptatori sa-si desfateze sufletele, sa rosteasca tineretului cuvinte de îmbarbatare si sa distribuie celor merituosi premii în carti si bani.
        Înasprindu-se relatiile politice cu guvernantii tarii, gimnaziul din Brad ramase tot numai cu cele patru clase inferioare si tot în cladirea veche, fara sa se fi renuntat însa la idealul unui gimnaziu mare cu opt clase.
        Adunându-se mai apoi fondurile necesare, în primavara anului 1914, putin numai înainte de izbucnirea razboiului mondial, s-a încheiat contractul pentru cladirea unui maret adapost, cu pretul de 290,000 coroane, care trebuia sa fie terminat în doi ani, pâna la finea anului 1915.
        Cum, noi în Ardeal nu aveam arhitecti si ca sa nu se dea bani strainilor, constructia a fost încredintata arhitectului din România, Dusoiu, care si-a asociat pe ardeleanul Leuca. Razboiul aduse grave perturbari economice. Lipsea când cimentul, când fierul, când alti articoli indispensabili. Dusoiu, ca cetatean strain, fusese internat din primele zile. Astfel monumentala cladire fu terminata numai sub imperiul român, când gimnaziul fu complectat la opt clase, primind numele de: Liceul Avram Iancu.

         "România de dincoace de Carpati"
         - vaicarelile si uneltirile unguresti -

          Cu întronarea dictaturii militare si mai apoi a absolutismului, - functionarii publici din Ungaria au fost supusi unui examen politic, fiecare având sa-si justifice atitudinea avuta în cursul revolutiei. Cei ce complotasera cu insurgentii lui Kossuth împotriva dinastiei, au fost înlocuiti cu elemente dovedite a fi ramas loiale, mai cu seama cu germani, fostii ofiteri si gradati în armata austriaca. Pentru gradul de straja mester (plutonier) era prea putin postul de învatator, ei intrara la preturi si au ramas definitivi în magistratura si dupa 1872, când s-au organizat judecatoriile si tribunalele independente de administratie.
        În aceasta epoca, de la 1850 pâna la 1860, au fost chemati si Românii în slujbele statului.
         La 1861, prin restaurarea judetelor, acolo unde Românii s-au putut impune, cum a fost cazul la noi în Zarand, o noua serie de Români patrunsera pe cariere publice.
        Tot acum, se organizeaza pentru întâia oara învatamântul primar cu reale succese si prin aceasta satele câstiga alaturi de preotime o noua garda de carturari, învatatorimea.
        Din corpul functionarilor de la judet si presuri, totodata si instante judecatoresti, alaturi de advocati, notari comunali, preoti si învatatori, - se închega în Zarand o mândra falanga de carturari, - limba româneasca punând stapânire în toate domeniile vietii publice.
        În sala de receptie a "fispanului" Ioan Pipos de la Baia de Cris, se rasfata la loc de frunte un mare drapel românesc de matasa cu ciucuri de aur. În chip simbolic, la ziua împaratului, pe casele comitatului, se arbora drapelul românesc spre Ardeal, iar spre Ungaria, drapelul unguresc. (NOTA 34)
        Zarandul devenise o mica republica româneasca.
        Intelectualii de aici figureaza ca publicisti apreciati, dar mai ales ca harnici colaboratori la revistele si ziarele de pe vremuri.
        Asa avem pe eruditul Dr. Iosif Hodosiu, pe George Secula, Sigismund Borlea, Ioan Simionasiu, Ioan Frâncu, Alexandru Moldovan din Halmagiu, preotul Nicolae Butariu din Bodestii Halmagiului.
        Caracteristica pentru gustul literar al acestei epoci este predilectia pentru genul umoristic. Barbati seriosi si de mare greutate se întrec în a colabora la Calicul si Gura Satului, (continuarea din seria revistelor umoristice aradene: Tutii frutii, Strigoiul, Umoristus), în care se facea multa politica, biciuindu-se slabiciunile celor slabi de îngeri, a renegatilor. Asa gasim colaborând la Gura Satului pe Hodosiu, Borlea, Ioan Frâncu. (NOTA 35)
        Începuse lumea sa citeasca si sa se informeze în viata de stat. Prilej de comentare a evenimentelor de notorietate publica, le prilejuiau intelectualilor de pe sate, zilele târgurilor saptamânale: sâmbata în Halmagiu, miercurea în Baia de Cris si joia în Brad. În Halmagiu, se adunau preotii si învatatorii la birtul lui Mitrut si discutiile aprinse pe la amiazi, dupa spartul târgului, se întindeau pâna târziu noaptea.
        Zi de sarbatoare nationala era 3/15 Maiu, în amintirea adunarii de la 1848 de pe Câmpia libertatii de la Blaj, împreunata cu serbare câmpeneasca, asa zisele "maiale" care s-au pastrat de catre liceele românesti pâna la preluarea Imperiului.
        Iata ce a însemnat un învatator din Halmagiu despre maialul de la 1861: În anul 1861 în 3 Maiu s-au slujit în Sfta biserica orasului Halmagiu multumira pentru ca în a. 848 în 3/15 (Maiu) s-au sters iobagia si pentru aceea s-au tinut slujba cu ceremonie care dupa savârsirea sfintei liturghii am esit adica preotimea, învatatorii cu scolarii, mai multi oraseni si domni la padure la Naiu. Scrisam spre aducere aminte. Halmagiu 3/15 Maiu 1861. Ioan Costina, mp învatator." (NOTA 36). Borlea la 1865, 1869, 1872 si 1875; asemenea la Brad, Dr. Iosif Hodosiu. Ultima alegere a acestuia, cea de la 1875 a fost contestata. Hodosiu si Borlea devenisera celebri dezbateri parlamentari si au rostit zeci de discursuri în parlamentul din Pesta, luând totdeauna apararea intereselor românesti.
        Asemenea, în congresele nationale si bisericesti, la toate ocaziile au avut rol de frunte purtatorii de cuvânt ai Zarandului. Pipos, dar mai ales Borlea si Hodos sunt pretutindeni unde se dezbatea o chestiune de interes public, secondati mai de multe ori si de catre Secula si Simionasiu. Ei sunt colaboratori de seama la toate marile înfaptuiri, ca: înfiintarea metropoliei ortodoxe, înfiintarea Asociatiunii pentru cultura si literatura poporului român, înfiintarea fondului de teatru. În plus, dânsii initiaza fondul pentru monumentul lui Avram Iancu. (NOTA 37)
        Când se discuta ideia teatrului românesc din Ardeal, la 1869 revista "Familia” (NOTA 38) a publicat drept articol de fond o scrisoare a preotului Nicolae Butariu, din care vom extrage câteva fraze pentru a demonstra spiritul de care erau animati parintii nostri fata de treburile publice:
        "Nobila idee ce ati propus natiunii române, fondarea unui teatru national în România de dincoace de Carpati, va face onoare pretutindenea, unde a putut strabate aceea idee mareata...".
        "Ah, spirite nobile, umbre marete ale stramosilor nostri, cari stiati câstiga natiunii noastre onoarea si respectul Europei, unde sa ne întâlnim cu voi, unde sa conversam cu voi, daca nu în teatru...".
        Dupa ce propune ca preotimea sa poarte tasul prin biserici adunând ofrande pentru crearea fondului de teatru, încheie tot patetic:
        "Veniti dara, fratilor Români, sa dam mâna cu mâna cel cu inima româna"! Sa parasim nepasarea si indiferentismul, sa ne însufletim si sa ne interesam mai mult de prosperarea, marirea si gloria natiunii noastre! Veniti, sa îngenunchem în fata sacrului altar national, aducând fiecare sacrificiul ce mama noastra comuna îl asteapta de la noi. Veniti, sa ne facem datoria, sa înaintam dulcea noastra natiune, care de secoli sta îngenunchiata înaintea progresului altor natiuni, veniti s-o asezam la locul ce-i complete în concertul popoarelor, la locul unde era odinioara. Sa voim si vom putea!"
        În nota acestui idealism creator s-au faurit toate redutele noastre de aparare, inclusiv institutele de credit, sub scutul carora ne-am putut mentine intacta fiinta nationala pâna la izbavirea din robia statului ungar.
        Doua mari manifestatii nationale a mai produs Zarandul în epoca lui de înflorire: exhumarea si reînmormântarea nefericitului nostru tribun, Ioan Buteanu, la 1869 si înmormântarea lui Avram Iancu, la 1872, manifestatii cari au zguduit profund sufletele întregului neam.
        Butariu îndraznea sa vorbeasca de "România de dincoace de Carpati". Si nu în zadar Ungurii numeau din malitiozitate Zarandul de Dacia mica (Kis Dacia), caci glasul Zarandenilor era auzit în toata tara si admirat de întreaga românime.
        Zarandenii nostri se erijeaza si în postura de aparatori ai latinitatii. În sedinta din 28 Febr. 1871, deputatii Dr. Iosif Hodos si Sigismund Borlea prezinta petitii din partea mai multor comune din Zarand prin care acestea cereau dietei sa intervina, ca Franta sa nu fie sfâsiata (în urma razboiului cu Germania), - dupa ce în acelasi sens în sedinta anterioara din 27 Febr, acelasi lucru îl ceruse si deputatul Eugeniu Mocsonyi în numele comunei Sân-Nicolaul-Mare. (NOTA 39)
        "Domnii de Români", cum le zicea poporul, fiind o aparitie noua si neobisnuita, îsi botezau copiii dându-le cu predilectie nume latinesti ca: Corneliu, Nepos, Romulus, Victor, - copiii lui Daniil Pap, Letitia, Sabin, Enea, Nerva, Ulpiu, Brutus, Roma-Victoria, - ai lui Hodos, Sever, - al lui George Secula. Pentru a exhauria întreg repertoriul latin, se dadeau si nume duble.
        De la ei le luara învatatorii, preotii si apoi taranii.
        Prin aceasta si în aceasta epoca, se introduce în onomastica regiunii nomenclatura romana în locul celei slavone, de pâna aci,
        Pier: Sigismund, Geleri, Arcadie, Ladislau, - nume istorice împrumutate de intelectualii români din istoria Ungariei.
        În aceasta epoca s-a început si la noi romanizarea numelui prin sufixu escu:
        Talps- Talasescu, Balta- Baltescu, Popoviciu- Popescu (popa din Halmagel).
        Comitatul Zarandului numara la 1846 (NOTA 40) din totalul de 53,727 locuitori, 51,323 Români si 826 Tigani, tot de limba si credinta româneasca, fata de 710 Maghiari, 822 germani si restul de 46, diverse alte neamuri. Dupa cât cunoastem noi situatia din spusele batrânilor, chiar si infirma minoritate ungureasca si nemteasca, întelegea si vorbea româneste.
        Populatia germana de aici consta din muncitori minieri infiltrati în cursul veacurilor, dintre cari cei mai vechi se si asimilasera cu Românii.
        Între astfel de împrejurari si când curtea din Viena accentua cu tarie respectarea principiului de egala îndreptatire, este firesc ca acum Zarandul sa se constituiasca în spiritul dorintei majoritatii românesti. Ungurilor li se cedase un numar însemnat de slujbe. Actelor înaintate în ungureste, li se raspundea în aceeasi limba, - astfel nu ar fi avut motiv sa se plânga de desconsiderare din partea Românilor.
        Ungurii însa neîntelegând sa recunoasca dreptul de viata al Românilor, facura o disperata opozitie oficialitatii românesti din Baia de Cris.
        Îndeosebi foarte nemultumiti erau câtiva slujbasi, despre cari dovedindu-se ca au comis atrocitati fata de Români, în cursul revolutiei, nu au putut fi mentinuti în serviciu.
        Acestia în ura lor neputincioasa nu s-au sfiit a recurge si la uneltiri criminale.
        Un atentat la viata lui Pipos si Hodosiu, ce avea sa se produca la podul de la delnita, pe când acestia se întorceau singuri într-o noapte întunecoasa, de la Vata, la Baia de Cris, a fost evitat numai gratie vigilentei haiducului de comitat, Patrut Belei. (NOTA 41)
        Când, la 16 Ianuarie 1870 muri subit în Baia de Cris în etate de 26 ani Alexandru Moldovan (NOTA 42) vice notar comitatens, înmormântat de ai sai în Halmagiu de unde era de nastere, la 19 Ian., toata lumea crezu ca a fost otravit de Unguri. Cazul, fie ca a fost ori nu adevarat, prin faptul ca banuiala a existat si subzista pâna azi, (NOTA 43)(AMH, Fisa nr. 70 din 10 VI. 1938, Inf. Paraschiva Moldovan n. Tircus, înv. Pens. În Halmagiu, în etate de 84 ani, Al. Moldovan a fost fratele barbatului ei, George Moldovan) ne dovedeste tensiunea raportului dintre Români si Unguri.
        Se vorbea pe vremuri si de alte cazuri de atentate de acest fel comise de Unguri împotriva intelectualilor români.
        Asa, Iudita Secula (sotia lui George Secula, vicenotarul comitatens) în memoriile (NOTA 44) sale, vorbind despre tinerii cari au luat parte la adunarea de pe Câmpia libertatii (3/15 Mai, 1848) aminteste ca doi frati Murasanu si Arpadz, au fost otraviti de Unguri în hotelul Szent-Peter din Alba Iulia; iar Corneli, jurist, a fost otravit la Turda.
        Spicuind presa maghiara contemporana vom gasi mereu notite malitioase la adresa conducerii românesti a Zarandului. La început insinuatoare pe ton de vaicareala, trecând mai târziu în atacuri fatise.
        Cum, noii functionari români întreceau în pregatiri stiintifice pe fostii slujbasi recrutati din nemesii unguri din regiune, despre constituirea de la 1861, acestia scriu între altele, urmatoarele: "... s-a constituit oficialitatea constitutionala a jud. Zarand, încropita din doctori si ne doctori, iar oamenii cu experienta de acolo, ne având ce face, au fost siliti sa se retraga în caminurile lor unguresti: " (NOTA 45)
        Aluziile de doctori si ne doctori privesc doctoratele în drept ale juristilor români, de cari titluri nemesii nostri de aici nu se puteau mândri, singurul merit ce si-l atribuiau fiind cel de "oamenii experientei".
        Si, prostia era un titlu de mândrie, când ea era ungureasca, pe când Românul nu scapa de hula, nici cu cele mai stralucite diplome, care tot valah prost trebuia sa ramâna.
        Aceasta era mentalitatea îngusta a ignorantului nemes ungur de la periferie.
 

   NOTE

         1. ”Ordinatiunea LI/ 141 a ministerului de interne, justitie si finante”, datata la 4 Iunie 1854, care trateaza organizarea politica administrativa a Marelui Principat al Transilvaniei, publicata in “ Foaia pentru minte, inima si literatura”, Nr. 23 din 27 Iunie 1854. Extragem, passim.
        Ardealul se imparte in 10 prefecturi subordonate guvernatorului din Sibiu.
        Zarandul a fost inglobat in prefectura Orastiei, care se compunea din urmatoarele 9 preturi: Halmagiu, Baia de Cris, Ilia, Soimus, Deva, Hunedoara, Hateg, Puiu, Orastia.
        Populatia jud. Zarand numara 47, 670 loc.: cercul Halmagiului 18, 903; al Baii de Cris 28, 767. (
inapoi)
         2. Numita patenta nu arata cate si cari comune apartineau fiecarui cerc. Cercului Halmagiului cu cei 18, 903 loc., trebuie sa-i fi apartinut si cateva comune invecinate, din ceeace fusese mai nainte cercul Baii de Cris.(inapoi)
         3. AMH. Nr. 69 din 20 iulie 1935. Inf. Ioan Moldovan, notar in Halmagiu, comunicare facuta de tatal sau, Simeon Moldovan, comerciant din Halmagiu.(inapoi)
         4. Iosif Sterea Sulutiu, Adaus la partea VI din Memorii, 1909, p. 23. (inapoi)
         5. Marki Sandor, Aradvarmegye tortenete, vol. II, Arad, 1895, p. 612.(inapoi)
         6. V. Pacatianu, Cartea de aur, Vol. I. p. 336 Durere, epoca aceasta de relativa libertate nationala pentru popoarele Ungariei, fu de scurta durata.(inapoi)
         7. Ed. I. Gavanescu: “Sedintele din 1849 ale Consistorului Eparhiei aradene”, articol in revista “Hotarul”, Arad, No. 1 din Ianuarie 1936. (inapoi)
         8. Arhiva episcopiei Arad, No. 229-1852 (inapoi)
         9. Impreuna cu Tarnavita fiind luate intr’o parohie si comunele Dobrot si Obarsia cari azi apartin jud. Hunedoara, -retinem din totalul de 765 numai 270 pentru Tarnavita, atata cu cate este trecuta in proxima numaratoare dela 1869 si reducem cu 495. (inapoi)
         10. Cuprinde numai numarul credinciosilor ortodocsi. Catre acestia trebue sa mai adaugem ca romani numarul unitilor care nu putea fi mai mare de 20-30 suflete; apoi numarul strainilor de limba, care putea fi de 100-150 (nemesii unguri si “beamterii”, adeca slujbasii germani). (inapoi)
         11. V. Pacatianu, Cartea de aur, vol.II, p. 581-583 si Foaia pentru minte, inima si literatura, No. 13 din 29 Martie si No. 14 din 5 Aprilie, anul 1861. Passim. (inapoi)
         12. Foaia pentru minte, inima si literatura, No. 13 din 29 Martie, 1861. Passim (inapoi)
         13. Foaia pentru minte, inima si literatura, No. 13 din 29 Martie, 1861 (inapoi)
         14. L. Blaga, Avram Iancu, drama, Sibiu, 1934, p. 94 (inapoi)
         15. (In Biserica greco-catolica. Biserica ortodoxa exista numai din 1933 datorita muncii staruitoare a preotului Nicolae Florea, actualul paroh, cu toateca aceasta veche capitala de judet dintr’o regiune curat romaneasca, la o populatie totala de sub o mie de suflete avea doua biserici maghiare si una romana unita.
        Pr. Nicolae Florea, nascut din Risca la 1860. A facut 4 cl., gimn in Brad, V-VI in Beius, iar teologia in Sibiu, 1882-1885. A fost 41 de ani preot in Risca, unde i-a succes sa inalte o biserica noua in 1925. Pentru vrednicia dovedita, in 1927 a fost ales preot in Baia de Cris, sediu de plasa, dar care pana aci fusese afiliata la Risca. In scurta vreme, bucurandu-se de sprijinul intelectualilor, ii succede sa inalte si aici o frumoasa biserica ortodoxa.
        Luptator nationalist depe vremuri, i-a fost dat sa se bucure de trimful acestei idei, iubit si apreciat in cercul sau.) (
inapoi)
         16. Eduard Nemes, tatal actualului judecator din Baia de Cris, Dr. Victor Nemes (inapoi)
         17. din Baita, tatal dlui Dr. Silviu Moldovan, presedinte de tribunal din Arad, in pensie (inapoi)
         18. Pietsch, german. Asa il gasim scris la Dr. Pavel Oprisa in articolul “Infiintarea gimnaziului”, publicat in Monografia gimnaziului din Brad, de dr. I. Radu, Orastie, 1920, pag.51 (inapoi)
         19. Prim medic judetean din Baia de Cris pana la desfiintare (inapoi)
         20. Foaia pentru inima, etc. Nr. 14 din 5 Aprilie, 1861 (inapoi)
         20. Foaia pentru inima, etc. Nr. 14 din 5 Aprilie, 1861 (inapoi)
         20. Foaia pentru inima, etc. Nr. 14 din 5 Aprilie, 1861 (inapoi)
         21. Familia, Nr. 44 din 16/28 Dec. 1808(inapoi)
         22. Familia, Nr. 7 din 18 Febr. 1873(inapoi)
         23. Folosim textul publicat la V. Pacatianu, Cartea de Aur, vol. II, p. 585-592)(inapoi)
         24. Alfold, No.3 din August, 1861(inapoi)
         25. Se numeste pâna în prezent: p. Zarandului; al doliea pp. De pe teritoriul fostului judet, pentru a se perpetua macar în administratia bisericeasca numele istoricului judet(inapoi)
         26. Vezi, „Monografia gimnaziului gr. Or. Din Brad”, Orastie, 1920” publicata de Dr. Ioan Radu, articolele „Înfiintarea gimnaziului2 de Dr. Pavel Oprissa, p. 9-17 si „Bibliografia lui Ioan Pipos”, de Dr. P. Oprisa si Dr. I. Radu, p. 104-130, s.a. Dr. Pavel Oprisa, nascut în Tebea la 29 Sept. 1861. Studii secundare, în Brad (cl. I-IV), Alba Iulia (cl. V), Arad (cl. VI), Timisoara cl. VII-VIII si bacalaureatul în 1881; Universitatea al Budapesta (l. româna, latina si istoria) terminata la 1890, rigurosul de doctor la 1892; Academia teologica 1881-1884, în Sibiu. A functionat ca profesor la gimnaziul din Brad de la 1890 pâna la 1927, când a trecut în pensie. Timp de peste 20 ani Dr. Pavel Oprisa a fost figura culturala cea mai reprezentativa a Zarandului.(inapoi)
         27. Dr. I. Lupas, Mitropolitul Andrei baron de Saguna, monografie, Sibiu, 1909, p. 167(inapoi)
         28. Un fel de scoli supraprimare- nu în senzul scolilor normale de azi, cari se numeau preparandii(inapoi)
         29. Dr. Pavel Oprisa în monografia citata, p. 10(inapoi)
         30. ”Actele cons. Din Sibiu, Nr. 41/1881, dupa Monografia, o.c. p. 14).(inapoi)
         31. Scrisoarea lui Saguna catre Pipos, de la 23 Aprilie 1865, Monografia gimnaziului, o.c.p. 121(inapoi)
         32. Monografia gimnaziului, o.c.p. 14, Passim(inapoi)
         33. Monografia gimnaziului, o.c.p. 28(inapoi)
         34. Monografia gimnaziului, o.c.p. 109(inapoi)
         35. Lakatos Otto, Arad tortenete, III, Arad, 1881, p. 107-108, Passim)(inapoi)
         36. AMH, Fisa No. 76 din 25 Dec. 1984. Însemnare facuta în "Apostolul" bisericii din Halmagiu (inapoi)
         37. "Familia", nr. 47 din 1872 (inapoi)
         38. "Familia", nr. 38 din 8 Oct nr. 1869 (inapoi)
         39. Pacatianu, Cartea de Aur, vol. V., p. 502-503 (inapoi)
         40. Kozma Pal, Zarand vaermegye leirasa, Cluj, 1848, p. 40 (inapoi)
         41. Monografia gimanziului din Brad, o.c.p. 11 (inapoi)
         42. "Familia", nr. 3 din 18/30, 1870, publica afara stirea mortii si câteva informatii asupra activitatii acestuia: "Reposatul june amic a fost un timp mai îndelungat colaboratoriu intern la foile noastre, iara mai târziu departându-se din Pesta pâna la fine, unul dintre cei mai diligenti colaboratori externi; încât înca în numarul penu-ultim al "Gurei satului" aparut dupa moartea sa- scrisoarea lui Pacala- a curs din peana lui. Ultima lucrare a sa pentru "Familia" a aparut în nr. 48 anul trecut. Noi am pierdut prin el un amic fidel, un colaborator diriginte si natiunea pe un fiu devotat al ei" (inapoi)
         43. AMH, Fisa nr. 70 din 10 VI. 1938, Inf. Paraschiva Moldovan n. Tircus, înv. Pens. În Halmagiu, în etate de 84 ani, Al. Moldovan a fost fratele barbatului ei, George Moldovan) (inapoi
         44. Iudita Secula, n. Trutia, Din vremuri apuse, Ed. Minerva, Bucuresti, 1899, p. 19-20(inapoi
         45. "Alfold" din Arad, nr. Din 28 dec. 1861(inapoi