Darastean Art Gallery Puiu Codreanu Tara Motilor Folclor Romanesc
 
      

         În catusele dualismului austro-ungar, - de la 1867

        Pâna aci Românii cerusera zadarnic convocarea dietei ardelene.
        Acum însa ca Ungurii se tin tari în tratativele de împacare cu coroana si nu voiesc sa trimita delegatii în senatul imperial, - diplomatia vieneza se foloseste din nou de Români pentru a-i presiona si umple cu Ardeleni golul ivit în senat prin abtinerea Ungurilor.
        În acest scop, prin rescriptul datat la 21 Aprilie 1861, pe neasteptate, fu convocata dieta Ardealului în Sibiu.
        Deoarece între chestiunile ce aveau sa fie dezbatute, figura ca prim punct "Efeptuirea egalei îndreptatiri a natiunii române si a confesiunilor ei", Românii primira acest rescript cu mare însufletire si se pusera pe lucru în alegeri.
        În preajma deschiderii dietei Românii aveau 59 deputati. Ungurii si Sacuii 54, iar Sasii 43. Românii deci întrunind cele mai multe mandate, dânsii formau partidul guvernamental. Zarandul apartinând acum Ungariei, n-a trimis deputati. Îl gasim însa pe Dr. Iosif Hodos, deputat în dieta de la Sibiu, ales undeva în Ardeal. Dupa cum li se ceruse, dieta Ardealului a trimis a trimis 27 deputati, Români si sasi în senatul imperial, care a si functionat în aceasta compozitie pâna în sesiunea a treia, în anul 1865, când la 27 iulie a fost închis pe neasteptate. Fusesera suspendate discutiile la un obiect de mare importanta, bugetul anului viitor, ceea ce lasa de banuit ca evenimentele grave se afla în curs de desfasurare. Plecara Românii nostri acasa în Ardeal si nici n-au mai fost chemati la Viena.
        Împaratul si tânara sa sotie facuse o vizita de curiuoasie în capita Ungariei. Împaratul s-a prezentat în uniforma de husar ungur, iar împarateasa în costum national unguresc. În discurs împaratul adresa cuvinte magulitoare catre "nobila si cavalereasca natiune maghiara". Atâta le-a trebuit Ungurilor si i-au facut perechii imperiale o primire grandioasa.
        Urmarea a fost ca împaratul convoaca înca în anul acesta dieta Ungariei, care avea sa pregateasca serbarile încoronarii. Acum se aleg, în toamna anului 1865, de deputati: Sigismund Borlea la Halmagiu si Dr. Iosif Hodos la Brad. (NOTA 1)
        În anul urmator, 1866, monarhia este din nou hartuita de catre Prusieci si Italieni. Fata de italieni, pierde provincia Venetia. O bat si Prusiecii la Konigraetz în Boemia, unde în ziua de 3 Iulie 1866, armata austriaca lasa pe câmpul de lupta 21 mii de morti si raniti. Mult sânge românesc s-a varsat în aceste razboaie condamnate dintru început pentru a fi pierdute.
        "Canecret" (Konigraetz) si azi mai este pomenit de batrâni din regiunea Halmagiului pentru bataia de la 1866, caci erau multi cei chemati sub arme si pe vremea aceea. Spre exemplu, din comuna Bodesti, cu o populatie de vreo 400 suflete, 8 insi au fost la lupta, din cari doi nu s-au mai întors. (NOTA 2).
        Din Halmagiu, a cazut mort în acea lupta si Ilarie Moga, fiul protopopului unit. (NOTA 3)
         acest augur de cobe purtatoare de nenoroc pentru Români si celelalte nationalitati s-a facut împacarea Ungurilor cu dinastia. Se reglementara prin legi raporturile dintre fortele constitutive ale monarhiei si în 8 Iulie 1867, împaratul Francisc Iosif Î, îsi face intrarea în Buda si se încoroneaza de rege al Ungariei, pecetluind prin aceasta în mod solemn noua formula de viata a monarhiei: Dualismul austro-ungar.
        În sensul acestei formule echilibrul monarhiei se bazeaza pe întelegerea celor doua natiuni politice, care singure au dreptul la viata nationala. Toate celelalte neamuri din Austria sunt aservite Germanilor; iar cele din Ungaria, Maghiarilor. Neamurile ne-maghiare sunt "nationalitati" menite sa se contopeasca cu ‚natiunea" maghiara.
        Mai ciudata era situatia în Ungaria, unde prin anii 1848 existau la 5 milioane Maghiari 8 milioane neamuri nemaghiare. Prin urmare 5 milioane de unguri trebuiau sa înghita 8 milioane nemaghiare.(NOTA 4)
        Pactul germano-maghiar de la 1867 produse mare dezamagire în sânul celorlalte popoare, care se vedeau tradate de împarat, acestea dorind o federalizare a monarhiei reprezentata prin toate popoarele ei. În acest sens încep a reactiona îndeosebi Cehii în Austria si Românii în Ardeal.
        Rezistenta noastra este mai energica acum, caci sub durata absolutismului si în baza legii de inertie a avântului pornit pâna catre 1875, când intra în arena politica a Ungariei faimosul "zdrobitor de nationalitati", contele Cololoman Tisa, scapati de sub genunchiul nemesilor unguri, sub privirile încruntate dar neputincioase ale acestora, facuseram pe toate terenele simtitoare progrese fata de epoca de dinainte de 1848.
        În aceasta epoca ne-am putut înfiripa o organizatie scolara. În Tinutul Halmagiului cu acelasi numar de scoli deschise între anii 1850 si 1875, - 16 scoli la 34 comune, - am ramas pâna la trecerea sub imperiul român.
        Nemuritorului mitropolit si iscusit barbat de stat, Andrei Saguna, ridicat la rangul de baron, îi succede la 1864 reînfiintarea mitropoliei ortodoxe, pe care o înzestra la 1868 cu acel minunat "Statut Organic", care permitând o larga participare a laicilor în conducerea bisericii, crea din sinoadele eparhiale veritabile mici parlamente românesti.
        Pentru difuzarea culturii nationale se înfiinteaza la 1861 Asociatiunea Astra. Si se pune baza unui Fond de teatru.
        Ia avânt si presa politica. Catre publicatiile mai vechi se alatura "Federatiunea" (1868-1876), combatând îndeosebi formula nenorocita a dualismului si militând pentru federalizarea monarhiei.
        Cu drept cuvânt putem afirma, ca întreaga noastra rezistenta din ultimul patrar de veac al sec. XIX si pâna la razboiul mondial se consuma din capitalul de bunuri nationale realizate în aceasta epoca de relativa libertate nationala.

         Întâia victima a dualismulul: comitele suprem, Ioan Pipos

        Îndata ce Ungurii ajunsera din nou la putere, prin inaugurarea dualismului la 1867, Ioan Pipos a fost înlaturat din fruntea judetului Zarand.
        Mai fusesera ei destituiti si alti prefecti atunci, dar felul barbar cum s-a procedat cu Ioan Pipos este unic, denotând pe de o parte ura ce i-o purtau Ungurii, iar pe de alta parte vinovata nepasare a curtii din Viena fata de cel ce o servise cu atâta cinste si devotament.
        Ioan Pipos a fost un functionar model. (NOTA 5)
        Traind astfel o viata de înalta moralitate pusa exclusiv în serviciul binelui obstesc, el ramasese sarac, împovarat cu o familie numeroasa de zece copii, acum când este dat afara din slujba.
        Mai intâiu Pipos a fost pus în disponibilittate si, contrar uzului de pâna aci, lasat fara nici o leafa timp de patru luni. Apoi i s-a votat o pensie de batjocura de 400 floreni, anual.
        Omul bogat din nastere si mândru de totdeauna care fusese Pipos, este acum nevoit sa se umileasca cerând audiente si înaintând memorii, pentru îmbunatatirea pensiei, care i se ridica în sfârsit la 600fl.
        Mai târziu, la interventiile energice ale deputatului Sigismund Borlea si poate si la insistenta personala a lui Saguna si a lui Mocioni, i s-a mai adaugat înca 200fl. Dar nici aceasta pensie de 800fl. Nu facea nici pe jumatate din aceea ce-i competea legal si în conformitate cu subsidiile de care se împartasisera ceilalti fosti prefecti.
        Toate reclamatiunile lui la guvern si împarat au ramas zadarnice. Ministrul ungar Wenkheim îi raspundea: "De, nu-i vina noastra; tara-i saraca!" Împaratul pe care el îl slujise cu atâta devotament îl amâna mereu cu: "Fii pe pace, ma voiu interesa! (Seien Sie nur beruhigl, ich werde mâr schon Bericht erstatten lassen!), - adica, se va interesa de la cei ce spuneau ca nu-i vina lor si ca nu pot.
        Vicepresedintele Curtii de Conturi, Hosu, care cunostea foarte bine situatia si pe toti comitii supremi cari au fost pensionati la 1868, spunea pe la 1889:
        "Ce pensiuni frumoase s-au dat atunci Ungurilor! Chiar Românii si sasii, cari au fost, toti au capatat cât li s-a cazut, - au fost foarte darnici sub "elso miniszterium"- numai cu bietul Pipos au fost atât de zgârciti!"
        Însusi cel mai aprig dusman al lui, fruntasul Ungur de la Baia de Cris, Ribiczei, se exprimase: " Zau, nedemn s-au purtat cu el. Iata un om, care si-a jertfit familia pentru neam! Ce barbat integru, ce suflet nobil- pacat, ca e Valah". (NOTA 6)
        Astfel napastuit, Ioan Pipos fu nevoit ca acum în pragul batrânetii sa faca cenzura de advocat, deschizându-si cancelarie în Deva, la anul 1869. La 1875 s-a mutat în Alba Iulia unde a si murit la anul 1888 si a fost înmormântat în cavoul familiar din Hondol.
        Ioan Pipos prin distinsele sale calitati sufletesti înascute cât si prin temeinicile sale cunostinte juridice, a facut cinste si tagmei advocatiale în care a activat timp de aproape douazeci de ani.
        Desi avea o numeroasa clientela, aceasta fiind recrutata mai ales dintre taranii români, Pipos multumindu-se cu onorarii modeste, uneori servindu-i chiar gratuit, a ramas pâna la sfârsitul vietii în conditiuni materiale modeste. Aceasta însa nu-l împiedica sa sprijineasca dupa putinta toate actiunile nationale. De la 1875 pâna la moarte a condus Despartamântul Astrei din Alba Iulia si a fost vicepresedintele baroului advocational.
        Exista mai presus de toate o morala. Altruismul lui Ioan Pipos n-a ramas rasplatit de acel ce conduce destinele omului.
        Numeroasa lui familie, bucurându-se de bunul nume al parintelui, a fost sprijinita cu stipendii la studii si s-a încadrat frumos în viata noastra publica: Saguna, Laureanu, Tache Ionescu, fiindu-le protectorii.
        Doi dintre copiii lui au ajuns profesori în România; Ioan, la Bârlad.

         Cazul preotului Butariu si o noua adresa a comitatului, la 1869

        Exhumarea si crestineasca înmormântare a osemintelor lui Buteanu, întâmplata la 10 Sept. 1869, a stârnit largi valuri de protestare din partea maghiarimii, care se împiedica mai ales în discursul rostit cu acea ocazie de catre preotul Nicolae Butariu din Bodesti, acuzat ca a atâtat împotriva statului si ca ar fi primit prin posta din Italia manifeste revolutionare.
        Acest incident este relevat de catre V. Pacatianu (NOTA 7) în urmatorul chip:
        „Româneasca serbare nu a ramas însa fara urmari. În contra preotului Nicolae Butariu din Bodesti s-a pornit cercetare pe motivul ca a atâtat poporul în contra natiunii maghiare. A mers de la Arad comisiune la fata locului cu procurorul în frunte si s-a facut perchezitie domiciliara la casa preotului Butariu pe motivul ca ar avea proclamatiuni din Italia.
        Guvernul, la raportul ce i s-a facut din partea comitelui suprem Haller din Zarand, a trimis apoi la fata locului un procuror din centru ca sa deie de urmele proclamatiunilor. Preotul Butariu primise, de fapt, trei proclamatiuni prin posta, dar le-a predat imediat solgabiraului, iar altele în casa sa nu s-au mai aflat. Procurorul extinsese cercetarea si asupra lui Balint si Axente Sever (NOTA 8) si a fost tras în cercetare si preotul Ioan Giurca, dar nu s-a putut dovedi nimica.
        Cu chestia aceasta s-a ocupat însasi adunarea municipala a comitatului Zarand în sedintele din 6 si 7 Decemvrie 1869, când la propunerea vicecomitelui Frâncu a hotarât sa se trimita adresa guvernului, în care sa se reduca motivele cercetarii acesteia la adevarata lor valoare si sa se arate guvernului adevaratele cauze ale nemultumirii poporului din acest comitat.
        Proiectul de adresa care era gata concipiat din cartea lui Secula s-a votat imediat".

        Dupa ce în partea întâia a adresei (NOTA 9) se arata netemeinicia acuzelor aduse preotului Butariu, în partea a doua, folosindu-se de interesul ce-l poarta guvernul linistirii poporului, congregatia comitatensa gaseste binevenit prilejiul sa-si verse tot focul ce o ardea spunând:
        „...ca daca sunt nemultumiri si neîndestulari în popor, acelea provin cu totul din alte cauze si ne tinem de datorinta patriotica a le releva înaltului guvern, în sinceritatea inimii noastre si marturisim ca da, are poporul nemultumiri si neîndestulari, acestea provin din urmatoarele:
        Chestiunea nationalitatilor, în care este creata o lege si sanctionata de domnitorul, aceasta lege, pe care de altmintrelea o respectam ca atare, nu multumeste pretenziunile a multor patrioti si aceasta nemultumire manifestata în însasi camera si în opinia publica o stie lumea si înaltul guvern. Si noi între barierele legii vom nazui totdeauna, ca aceasta lege cuprinsa în articolul dietal 44 din anul 1868 sa se înlocuiasca cu alta, prin care aceasta chestiune vitala, în patria noastra sa câstige o solutiune mai nimerita, mai fericita si cu care sa fie pe deplin multumite toate natiunile patriei. Si când, Înalt Ministeriu, va descoperim aceasta rana usturatoare, nu putem omite, ca sa nu va rugam cu tot respectul, sa binevoiti a face dispozitiunile necesare legale pentru schimbarea legii memorate despre nationalitati, prentu ca sa bine meritati de bunul public al patriei mult iubite".

        Se trece apoi la chestiunea unirii Ardealului cu Ungaria:
        „Întocmai, Înalt Ministeriu, este si legea despre Uniunea Transilvaniei, compilata în art. De lege 43 din anul 1868. Câte nemultumiri a produs si aceasta, este atât de comun cunoscut, încât ar fi prea de prisos sa le mai împrospatam.
        Lucru constatat însa afara de toata îndoiala este, ca nemultumirile fata de aceasta lege exista, ca acelea nu se pot vindeca cu succes, decât prin abrogarea acelei legi si înlocuirea ei cu alta în aceasta chestiune, care sa satisfaca justelor si echitabilelor pretenziuni generale, si sa multumeasca pe toti patriotii deopotriva, caci atunci si numai atunci, cu spiritele odihnite, cu pretenziuni îndestulate, aceasta patrie frumoasa se va putea arata la locul si conzideratiunea ce o merita dupa pozitiunea si importanta sa, în concertul tarilor din imperiu si din lumea civilizata.
        „Venim drept aceea cu patriotic devotament a cere, sa aveti bunavointa a face pasii legali si pentru abrogarea legii din chestiune si instituirea alteia în locul ei cu concursul majoritatii locuitorilor din Transilvania, asimod fiind echitabila si legala procederea, pentru ca sa produca rezultate mai corespunzatoare si mai îndestulatoare".

        Cum se schimba vremurile!Ai nostri nu erau multumiti nici cu celebra lege a nationalitatilor de la 1868, pe care mai târziu zadarnic ceream sa fie aplicata. Este stiut ca guvernele unguresti n-au aplicat aceasta lege tocmai fiindca fusese inspirata de un spirit prea liberal fata de nationalitati,- dupa conceptia lor, cari ai fi dorit o imediata desfiintare a popoarelor nemaghiare.
        Pentru tinuta sa intrasigenta, preotul Nicolae Butariu a îndurat si temnita.
        În toamna anului 1874 fiind închis la Baia de Cris, dându-i-se spre mângâiere sa citeasca o carte de predici de P. Maior; la predica de la 6 Decemvrie- sarbatoarea Sf. Nicolae, ziua lui onomastica- a însemnat urmatoarea:
        „Suvenire. Întru adevar trista si dureroasa este si va fi pentru mine ziua de 6 decemvrie 1874, care înca a înmultit zilele suferintelor mele, aflându-ma în arest incuisitionalu la comitatu Oh! Eu plâng acum! Si nu scriu de voiu mai ride ore în aceasta viata? Preotului din Bodesti, Nicolae Butariu, m.p." (NOTA 10)

         Desfiintarea jud. Zarand, la 1876

         Zarandul a fost un vechiu si mare comitat românesc, numit si comitatul „varmeghia" Crisului (NOTA 11) apartinând când Ungariei, când Ardealului.
        La 1561 se pomeneste ca si cetatea Giula (în comitatul Bichis de mai târziu) împreuna cu satele sale apartinea Zarandului (NOTA 12).
        Comitatul Zarandului a fost mereu deposedat de teritoriile de la Vest mai mult în favorul comitatului Arad.
        Din recensamântul întreprins la 1715 si repetat la 1720, (NOTA 13) vedem ca Zarandul este recenzat cu Ungaria si ca se întindea pâna la Siria, având urmatoarele patru plasi (districte): Zarand, Ineu, Halmagiu si Brad. (NOTA 14)
        La 1746 I s-au luat si atribuit comitatului Arad, cele mai mari districte de ses: Zarandul si Ineul. (NOTA 15)De la aceasta data comitatul Zarand se reduce la districtele muntoase, Halmagiu si Brad, cu 98 sate, care pe la 1846 (NOTA 16) se împart în patru plasi: Halmagiu, Baia de Cris, Ribita si Brad, apartinând Ardealului.
        La 1861 Zarandul a fost încorporate din nou Ungariei.
        Situatia Zarandului în ultimul sau recensamânt, la 1870, (NOTA 17) adica sase ani înainte de desfiintare, era urmatoarea: Plasa Halmagiu, 34 comune cu 17,393 suflete.
        "Baia de Cris, 35 comune cu 19,920 suflete.
         Brad, 29 comune, cu 26,069 suflete." Z. avea deci 98 comune , cu 63,382 locuitori.
        Din motive politice acest judet a fost desfiintat prin art. De lege ungar XXXIII din 1876. Iata, cum!
        Ajunsi din nou la hegemonie prin nefasta formula a dualismului de la 1867,- Ungurii îsi reiau opera de maghiarizare întrerupta vreo doua decenii prin evenimentele revolutiei esuate si sub durata absolutismului ce-i urma, procedând acum mai precaut prin o serie de legiuiri mereu înasprite. Fermentul de disolutie etnica se aplica acum în hapuri metodic dozate.
        O piedica serioasa în calea procesului de maghiarizare îl formau congregatiile comitatelor nemaghiare în care dânsii nu-si puteau impune majoritate.
        Se dadu atunci lozinca desfiintarii acestora sub pretextul unei noi arondari administrative a tarii. Terenul fu pregatit din vreme prin presa care înainte de a se depune un proiect de lege în acest caz, striga în gura mare ca guvernul este dator sa sparga cuibarele de viespi cari tulbura ordinea publica în patria care numai maghiara poate fi.
        Mai pornita era opinia publica împotriva judetelor românesti si în prima linie împotriva Zarandului, caruia nu i se putea uita festa jucata în revolutia de la 1874, în cea de la 1848, cât si intrasigenta luptatorilor de acum. Dr. Iosif Hodos, Sigismund Borlea, pe cari îi compara cu Crisan, Giurgiu (Closca), matadorii de la 1784 în aceasta regiune.
        Insinuarile rautacioase porneau si de la Ungurii din judet. Astfel la 1872 corespondentul din Brad al ziarului aradean "Alfold" sub titlul "reprezentatie culturala în Brad (NOTA 18) scria între altele: "La 8 sept. s-a tinut reprezentatie culturala în limba maghiara la scoala reformata din Brad, ceea ce în tara lui Crisan, Giurgiu si Borlea (deputatul de Halmagiu), e într-adevar corb alb, acolo unde cu câtiva ani înainte omul graia cu sfiala cuvânt unguresc în anumite locuri, de teama sa nu i se întâmple vreo neplacere, etc".
        Înmormântarea lui Avram Iancu înca prilejiul caz de acuzare si instigare. Acelasi ziar în articolul "Din jud. Zarand" (NOTA 19) trage la raspundere pe prefectul Alecsandru Haller întrebându-l ca de ce nu cerceteaza cazul Iencu si nu pedepseste pe vinovatii functionari cari au folosit autoritatea comitatului pentru regizarea înmormântarii lui Iancu afirmând ca autoritatile au vitat în mod oficial lumea sa participe la înmormântare.
        Corespondentul se plânge apoi ca aici puterea e în mânile lui Borlea, protonotar si vicecomite.
        Încheie: "Nu admitem, sa existe un loc unde coroana e neputincioasa si ca regale maghiar sa aiba astfel de functionari cari exercita autoritatea detinuta în numele regelui maghiar în folosul dusmanilor integritatii patriei, contrar juramântului depus regelui maghiar!"
        Într-o atmosfera supraîncarcata de sovinism fu depus la 30 Maiu 1876 în parlamentul ungar proiectul de lege pentru arondarea comitatelor.
        În apararea jud. Zarand s-au rostit mai multe discursuri. Deputatul Constantin Gurbanu (NOTA 20) protopop în Buteni, Arad, (mai târziu ales si la Iosasel-Halmagiu) constata ca din multele legi votate în cei noua ani de când tara a reintrat în constitutionalitate, nu exista nici una care sa nu cuprinda sageti împotriva popoarelor nemaghiare. Sustine ca si aceasta lege este izvorâta din substratul de ura fata de Români.
        Condamna apoi campania dusa de presa maghiara, atât de cea din provincie cât si de cea din capitaa, care a fortat prezentarea acestei legi, citând din organul oficial al guvernului, ziarul "Eilenor", care nu se sfieste sa spuna pe fata ca aceasta lege va face, ca "…maghiarimea din Treiscaunele Ardealului sa fie o fortareata puternica de aparare în contra invaziuni dusmanoase din Valahia; va face, ca Fagarasul sa nu se mai poata opune ordinatiunilor ministeriale; va face, ca Zarandul, cuibul lui Hodosiu si Borlea, sa fie sters de pe fata pamântului si natiunii maghiare i se va da placuta ocazie de a contopi în sine celelalte nationalitati".
        Întreaba oratorul:…"oare Hodos si Borlea au pacate atât de grele, încât nu si le pot ispasi singuri, ci trebuie sa fie înmormântat un comitat întreg împreuna cu numele istoric, ce-l are?
        De ce atâta ura? Caci, din ura s-a nascut si acest proiect de lege, care sub masca regularii sau rotunjirii teritoriilor unor comitate, intentioneaza strângerea la perete a populatiunii de nationalitate nemaghaira, în special a Românilor. Dar aceasta intentiune nu se va realiza, caci… nu se va putea ajunge niciodata aceea, ca inima originala sa fie scoasa din sânul omului, si în locul ei sa fie pusa alta".

        Politica de ura a dat un singur rezultat, acela ca "…un anumit procent, al renegatilor, de care are fiecare natiune, a fost scos din matriculele nationaliste, si noi pentru aceasta numai recunoscatori putem sa fim. Nu deplângem pe cei iesiti din sânul neamului nostru si tare am dori, ca el, dupa o vreme oarecare sa nu fie avizati la rudeniile parasite cu necredinta".
        Gurbanu îsi încheie vorbirea astfel: "Eu nu-mi tem nationalitatea nici în prezent si nici în viitor. Dar directia pe care o urmeaza guvernul fata de nationalitati, trebuie sa o condamn si va rog sa secretati directia aceasta de gresita, iar proiectul acesta de lege, de aceeasi directie, de neoportun".
        Dupa Gurbanu vorbeste în aceeasi sedinta Sigismund Borlea, deputatul de Halmagiu, aratând ca proiectul acesta de lege vatama interesele vitale ale popoarelor nemaghiare în special a Românilor. Nu-l voteaza pentru ca cuprinde în mod deghizat maghiarizarea fortata a popoarelor nemaghaire.
        În sedinta de la 7 iunie 1876, continuându-se discutia, la punctul 10 din paragraful I, prin care se cerea desfiintarea Zarandului invocându-se greutatile de administratie din pricina lipsei cailor de comunicatie, ia din nou cuvântul Sigismund Borlea dovedind ca tocmai din acest motiv comitatul trebuie mentinut. Este adevarat ca e mai usor sa calatoresti din centru de la Budapesta la Deva si la Arad, unde au sa fie îndrumate regiunile Zarandului. Decât la Baia de Cris, lipsita de cai de comunicatie; dar trebuie sa se tina seama si de cei administrati, de populatia care va trebui sa faca de aci înainte drumuri întreit si împatrit de lungi pâna la nole capitale de comitate, - argumenta Borlea.
        Si, fiindca proiectul de lege vorbea de regulari si rotunjiri, Borlea nu numai ca se opune desfiintarii Zarandului, dar cere argumentarea lui prin rotunjire, precizând în scris urmatoarea propunere- amendament:
        "Comitatul Zarand se compune: a). Din teritoriul actual al comitatului Zarand; b). Din comunele comitatului Hunedoara, începând de la Soimus, cari se afla pe malul stâng al Murasului. În vecinatatea jud. Zarand si c). Din tinutul Câmpenilor, din Alba de Jos, care se afla între râurile Cris si Aries. Entrul comitatului sa fie Baia de Cris". (NOTA 21)
        Amendamentul lui Borlea a fost respins si proiectul devenit articolul de lege ungara XXXIII din 1876 desfiinteaza odata cu Zarandul: Chioarul (Cetatea de Peatra), Crasna si Solnocul de mijloc, toate comitatele românesti. (NOTA 22)
        Art. XXXIII din 1876, prin care numitele comitate erau executate în principiu, este întregit prin art. I din 1877, care aducea precizari definitive. În sensul acestor articole Zarandul este împartit între jud Arad si Hunedoara.
        Judetul Arad primeste plasa Halmagiului cu urmatoarele 34 comune: Aciuta, Aciua, Banesii, Bodesti, Brusturi, budsti, Ciuciu, Tarmure, Tohesti, Dumbrava, Grosi, Guravaii, Halmagel, Halmagiu, Ionesti, Cristesti, Lazuri, Leasa, Lestioara, Luncsoara, Magulicea, Mermesti, Ociu, Ocisor, Plescuta, Poiana, Poienariu, Rastoci, Sârbi, Talagiu, Tarnavita, Tisa Vidra si Vajdogi.
        Judetul Hunedoara a primit doua plasi, Baia de Cris si Brad, cu 65 comune. (NOTA 23)
        Cu desfiintarea judetului, cuibul românesc din Baia de Cris, fu într-adevar spart din temelii, în aplauzele frenetice si chiotele ragusite ale gloatelor turanice îmbatate de satisfactia ce li-o da fiorul razbunarii împlinite.
        Anul 1876, data fatala în istoria Zarandului, noua ne aminteste idealuri sfarâmate, caminuri ravasite, existente distruse si pecari în pribegie prin "vama cucului" spre România visurilor frumoase a fiacarui intelectual ardelean.
        În 1876, functionarii români ai Zarandului fura deportati în interiorul Ungariei, ca sa nu mai poata avea contact direct cu conationalii lor.
        Unii, cei cu licenta în drept, renuntara la sluijbe si deschizându-si birouri advocationale se împrastiara si dânsii care încotro, cautându-si exsitenta pe alte meleaguri.
        Altii, mai ales tinerii, se refugiaza în România.
        Au fost si de aceia, cari s-au multumit cu slujbe inferioare, alegându-se notari comunali, numai ca sa poata ramânea în regiune.
        Sa amintim câteva cazuri mai cunocute, de la Baia de Cris.
        Dupa ce comitele suprem Ioan Pipos fusese pus în disponibilitate imediat dupa inaugurarea dualismului la 1867, acum cu desfintarea judetului, la 1876 fura împrastiati nu numai functionarii români din centru, adica din Baia de Cris, ci si cel de la preturi.
        Vice-comite Dr. Iosif Hodosiu nu accepta transferarea si se muta la Sibiu, ocupând de la 1876 postul de referent scolar al consistoriului arhidiecezan.
        Celalalt vice-comite, Amos Frâncu, a fost transferat la Miskoczin calitate de jude regesc.
        Sigismund Borlea, protonotarul, deputatul de Halmagiu ales ultima oara la 1875, îsi mai tine mandatul pâna la espirarea ciclului parlamentar în 1878, apoi ramâne în Baia de Cris, conducându-si biroul advocational.
        George Secula, notar comitaens, se muta la Deva, unde îsi deschide birou advocational.
        Tinerii din famiiile Pipos, Frâncu, Hodos, trec în România, unde îsi fac nume frumoase în istoria noastra culturala.
        Tot atunci trece în România si Brutus Moga, fiul protopopului unit din Halmagiu.
        Asemenea schimbari se fac si pe la preturi. Amintim cazurile din plasa Halmagiului.
        Alecsandru Sterca Sulutiu, seful judecatoriei de ocol din Halmagiu, este transferat de judecator la Bekes.
        Daniil Pap, sub-pretor în Aciua, de la 1867 secretar la prefectura, de la 1872 subjuge în Baia de Cris, a fost mutat la Kecskemet, apoi la Nagykoros, în urma la Igal, jud. Somogy.
        Gratian Pop, de la pretura Halmagiu, ne voind sa se îndeparteze din regiune, s-a ales notar comunal.
        Pretorul (solgabiraul) Talos a trecut în România împreuna cu familia schimbându-si numele în Talasescu.
        
        

   NOTE

         1. Alegerile s-au facut în baza legii din 1848 care trata master pe Români, asa ca în Ardeal au reusit numai 15. Românii din Banat si Ungaria au trimis 24 deputati (inapoi)
         2. AMH, Fisa nr 71 din 1. XI.1935. Informatorul Petru Butariu din Bodesti fiind de 11 ani pe atunci, spune ca au venit prin Bodesti mai multi feciori si din Vidra si alte sate si s-a format o ceata si au plecat la Deva. Din Bodesti au plecat opt insi: Georgita de la Floresti, +Ianas fratele lui Baltescu, Petru Catanasu, Sandru lui Crestina de la Handsti, +Arsenie a Boritoaii, Oanea de la Floresti si fratii Toader si Isaila a Rujanitii. Au murit la "Canecret" Ianas fratele lui Baltescu si Arsanie a Boritoaii, cei notati cu +.(inapoi)
         3. AMH, Fisa nr. 82 din 21.I.1936. Informator, Titus Fodor, agronom, municipiul Cluj(inapoi)
         4. Eckhart Ferencz, Magyarorszag tortenete, Budapest, 1935, p.250 (inapoi)
         5. Ioan Pipos s-a nascut la 1822 în Hondol din jud. Incevinat al Hunedoarei, unde un stramos al lui venise ca minier dincom. Tebea. Tatal lui, Petru Pipos, care era protopop si bogat proprietar de mine de aur, a tinut ca doi dintre cei patru copii ai sai sa studieze si montanistica. Astfel, Ioan si fratele sau Victor, dupa ce si-au facut dreptul în Cluj, au terminat si academia montanistica din Schemnitz, întreprinzând apoi o calatorie de studii prin Austria, Salzburg, Tirol si Italia. În 1847 Ioan Pipos a intrat ca practicant la tribunalul montan din Zlagna, de unde în 1848fu trecut la tezauriatul Ardealului, în Sibiu. Aici l-au ajuns evenimentele revolutiei si a fost ales membru în "comitetul permanent". Când Ardealul fu ocupat de revolutionarii lui Kossyth, Pipos s-a refugiat în Principate. În absolutism, Pipos a fost numit întâiul comisar adjunct al districtului Deva, de la 1852 adjunct la tribunalul din Fagaras, apoi consilier la tribunalul din Sangeorgiul Sacuiesc. A 1854 î s-a încredintat postul d eprefect al districtului sacuiesc Ciuc-Cozmas, unde la 1861 l-a gasit numirea de comite suprem al Zarandului. (inapoi)
         6. (Biografia lui I. Pipos, articolul d-lor Dr. P. Oprisa si Dr. I. Radu, publicat în monografia gimnaziului din Brad, o.c.p. 128. Toate citatele de aici)(inapoi)
         7. V. Pacatianu, Cartea de Aur, vol.V, p. 226-227(inapoi)
         8. Protopopul Simeon Balint si Axente Sever, tribunii de la 1848, fusesera si ei de fata la înmormântarea lui Buteanu(inapoi)
         9. Publicata la V. Pacatianu, Cartea de Aur, vol. V, p. 228-229(inapoi)
         10. (AMH, Fisa nr. 81 din 16 Ian. 1936. Informarot preotul Nicolae Florea din Baia de Cris, în a carui posesiune se afla cartea cu inscriptia). (inapoi)
         11. Silvestru Moldovan, Z?randul ?i Mun?ii Apuseni ai Ardealului, Sibiu, 1898, p. 40 (inapoi)
         12. În "anii 1561. Registrum secundi Dubsidii Sacrmae Caesar, Raeque Maftis, etc", publicat în mnograf a Kozma, o.c.p. 12-13, g?sim în Z?rand urm?toarele cet??i cu apartinen?ile (satele) lor: Giula, Ineu, ?iria, Dezna, ?inutul H?lmagiului ?inea de cetatea ?iriei (inapoi)
         13. Magyar Statisztikai Kozlemenyek. Magyarorszag nepessege a Pragmatikal Sanctio koraban, Budapest, 1896 (inapoi)
         14. Kozma, o.c.p.6 (inapoi)
         15. Kozma, o.c.p.9-10 (inapoi)
         16. Kozma, Monografia lui este tip?rit? la 1848, îns? datele statistice mai recente sunt de la 1846. Probabil fusese terminat? la 1846 (inapoi)
         17. Magyar korona orszagainak sz 1870 ev elejen ve grehajtott nepszamlatas, Pest 1871. Fiindc? rezultatele sunt publicate nu pe commune ci pe plase, cari erau altele la acea dat?; eu am f?cut reconstituiri pe baza statisticilor urm?toare, care dau pe comune ?i num?rul popula?iei de la 1870 (inapoi)
         18. Alfold, nr. 212 din 17 Sept. 1872 (inapoi)
         19. Alfold, nr. 221 din 4 Oct. 1872 (inapoi)
         20. Discursul lui Gurbanu este publicat la V. Pacatianu, Cartea de Aur, o.c. , vol. VI, p. 569-574(inapoi)
         21. Reprodus dupa V. Pacatianu, o.c., vol. VI, p. 585-586 (inapoi)
         22. Dintre comitatele propuse spre desfiintare a scapat numai Fagarasu, caci - au voit sa-l primeasca nici Sibiul si nici Brasovul, - opunându-se Sasii. Nasaudul a fost unit în întregime cu Bistrita sub numirea de Bistrita-Nasaud; Solnocul intern cu Dobaca, dând Solnoc Dobaca; - acestea pastrându-si macar numele(inapoi)
         23. (În ordinea cum sunt trecute în lege: Baldovini, Birtin, Brotua, Bulzesti, Tebea, Dobrot, Grohot, Caraciu, Carastau, Cazanesti, Baia de Cris, Leaut Lunca, Mesteacan, Obârsia, Prihodiste, Ribita, Ribicioara, Rasca, Rasculita, Steia, Tataresti, Tarnava, Tomesti, Tomnatec, Titulesti, Uibaresti, Vata de Jos, Vata de Sus, Vaca, Valea Mare, Juncu, Blajeni, Bata, Brad, Buces, Bucuresti, Taratel, Dupapiatra, Hartagani, Caianel, Calamanesti, Craciunesti, Cristior, Curechiu, Luncoiul de Jos, Luncoiul de Sus, Mihaleni, Ormindea, Pesterea, Podele, Potingani, Rovine, Ruda, Sesuri, Saliste, Stanija, trestia, Valea Bradului, Zdrapti, Ciungani, Pravaleni, Basarabasa si Strâmba).(inapoi)