Framantari religioase, 1747- 1754

          La 9 mai 1688 staturile marelui Principat al Transilvaniei subscriu actul de supunere fata de Habsburgi, schimband suprematia turceasca cu cea germana. In Ardeal insa erau atotputernice confesiunile protestante si Curtea vieneza, catolica, isi dadea bine seama ca stapanirea ei in acesta importanta posesiune se va putea statornici definitiv pe masura ce va fi intarita biserica catolica. Si, cum populatia cea mai numeroasa a Ardealui o formau Romanii, privirile se indreapta asupra acestora. Astfel, Romanii scapa de imbratiserile biserici calvine si apuca in bratele catolicilor. Atunci, pe la 1700, o parte a clerului ortodox roman, a trebuit sa se unesca, din inalta porunca imparatesca, cu biserica romana.
         Prozelitismul catholic intre Romani, mai ales in afara de granitele Ardealului, intampina serioase dificultati din pricina privilegiilor acordate natiunii ilirice. Ii facea o darza opozitie mitropolitul sarbesc din Carlovit, sub a carui jurisdictie se afala si episcopia Aradului care prin cele 52 de commune ale protopopiatului Halmagiului trecea bariera muntilor in interiorul Ardealului pana la Risculita, langa Baia de Cris.
         Despre o propaganda unionista in tinutul Halmagiului, avem informatii precise ca s-a produs cu toata furia pe la 1747. Faptul este explicabil. Cu putini ani inainte, la 1741, Zarandul-adica ceea ce a mai ramas din acel comitat- fusese anexar Ardealului. Prin aceasta Halmagiul ajuncand district de frontiera, el se afla intr-o situatie exceptionala: din punct de vedere al administratiei laice apartine Ardealului, pana cand din punct de vedere ecleziastic sta sub ascultarea episcopului Aradean, din Ungaria.
         Fiind acum o chestiune de prestigiu a biserici catolice, sa nu se poata spune ca pe teritoriul Ardealului se afla si o biserica ortodoxa; episcopul unit, sprijinit de intregul aparat de stat, se asterne pe munca pentru cucerirea Halmagiului. A pasit pe teren si mitropolitul ortodox din Carlovit cu episcopul din Arad si timp de 7 ani, pana la 1754, tinutul Halmagiului a fost teatrul unei neobosite si inversunate lupte religioase, care se termina prin trumful integral al ortodoxiei.
         "Toate privirile credinciosilor ortodosci de sub stapanirea reginei Maria erau atintite spre Halmagiu", spune in magistrala sa lucrare dl. Silviu Dragomir (
vezi NOTA 1), caci de la sfarsitul acestei batalii atarna in buna parte situatia religioasa a Romanilor din Ungaria si Transilvania. Victoria de la Halmagiu a insemnat o lovitura de moarte pentru perfectuarea actului unirii cu Roma.
         Cum, traditia si o singura insemnare locala, a pastrat numai foarte putine amintiri despre eroica lupta a stramosilor nostril, fragmentare si acelea; ne folosim in expunerea ce urmeza de lucrarea dl. Dragomir, care pe langa marturia izvoarelor cunoscute mai dinainte, adduce si un mare numar de documente inedited, intre care, si scrisori pornite de la locuitori acestui tinut.

         Prozelitismul catolic in plina activitate

          Dintr-un memoriu al mitropolitului din Carlovit, datat la 19 septembrie 1747 si adresat reginei Maria Terezia, aflam ca episcopul din Arad, care in totdeauna a avut jurisdictie peste districtul (vezi NOTA 2) Halmagiului, voind sa faca acolo o vizita canonica, a fost oprit de catre vicomitele Zarandului. In zadar i-a aratat episcopul privilegiile nu de mult intarite, in zadar s-a legitimat cu diploma sa, in zadar l-a rugat sa nu-l impiedice in exercitiul functiunii sale; vicomitele nu l-a invrednicit de atentie, motivand ca acest district a fost anexat Ardealului. In memorial mitropolitului isi exprima profunda sa durere, precum si durerea intregii natiuni ilirice, ca rezoluttiunile cele mai solemne ale reginei se incalca in picioare fara nici o rusine si de catre cei mai neinsemnati oficiali ai comitatului.
         Ca sa scape de ingerinta episcopilor din Arad, cercurile catolice cerura desfintarea acestei episcopii pe motivul, ca n-ar dispune de suficiente mijloace materiale pentru a se sustine, invocand si dipozitiunea ca Sarbii nu puteau sa infinteze decat 7 episcopii in Ungaria si Croatia. N-a succes desfintarea, insa o grava stirbire I se adu7ce prin decretul din 4 februarie 1750, in sensul caruia, pe viitor, episcopii din Arad nu vor mai avea voie sa viziteze personal districtul Halmagiului, decat prin vicarii lor.
         Inlesnita fiind calea propagandei unioniste inca prin decembrie 1749 isi facuse aparitia in Halmagiu vicarul unit de la Blaj, Petru Paul Aron. Calugarul acesta, desavarsit produs al mentalitatii iezuite care chinuindu-si trupul cu cea mai grea asceza se bucura de multa consideratie in cercurile ecleziastice si lumea chiar, a tinut sa culega personal sugestiile pentru campania ce planuia. Mai trimise si o echipa de misionari sa lucreze aici. Din observatiile sale, cat si din relatarile acestora, el raporta ca Romanii de la Halmagiu ar fi dispusi sa treaca la unire, numai sa nu fie reincorporati la Ungaria, unde impozitele erau mai grele.
         Din scrisoarea locuitorilor, insa , adresata mitropolitului Nenadovici, desprindem ca numai protopopul Simion Popovici din Halmagiu s-a declarat aderent al unirii, dupa ce I s-a promis de la guvern o subventie anuala.
         In 10 decembrie 1751 i-a mai succes provizorului Tatay Samu (
vezi NOTA 3) sa smulga un document iscalit de acelas protopop Simion Popovici si de 35 de tarani, promitandu-le usurari la solvirea tricesimei si amenintandu-i cu porunca reginei, de nu vor iscali.
         Auzind de cele intamplate, episcopul din Arad isi indruma vicarul spre Halmagiu. Dar n-a fost sa intre pe teritoriul districtului sub pretextul ca autorizatia episcopului de a-si exercita jurisdictia asupra Halmagiului nu a fost comunicata si autoritatilor din Transilvania.
         Cu atat mai bine a fost pregatita de catre autoritatile locale primirea vicarului unit Petru Paul Aron, care isi facu, acum a doua oara, ointrare triumfala in Halmagiu. Pentru aceasta a fost sorocita ziua de 25 februarie, o zi de sambata si de targ mare, cand se aduna in Halmagiu mii de tarani. Vicarul sosi insotit de mare alai de protopopi, preoti, slujbasi erariali si de comitat. In dangatul clopotelor sis pre uimirea lumii adunata la targ, alaiul s-a indreptat spre biserica ortodoxa, in care s-a facut slujba cu ceremonie.
         Drept rezultat al vizitei sale, vicarul unit raporteaza guvernului ardelean, ca 38 de commune(din 52) din districtul Halmagiului au imbratisat, de buna voie, sfanta unire.
         Ca lucrurile nu s-au putut petrece intocmai, ne-o dovedesc evenimentele ulterioare, cat si petitia inaintata mitropolitului Nenadovici de catre doi preoti fruntasi, de Ioan Blajici din Halmagiu si de George Gavrilovici din Tataresti. Petitia este semnata de 45 de sate si de 25 de preoti si arata prigonirea si nedreptatea ce au suferit-o din partea vicarului unit: cum au prins pe trei popi si i-au aruncat in teemnita, cum au silit pe barbati si femei sa participle la slujbele vicarului unit. Declara, in sfarsit, ca mai bine isi jerfesc viata decat sa-si paraseasca religia si cer mitropolitului sa intervina la inalta Curte imparatesca.
         Mitropolitul a si facut o energica intampinare, insa Curtea bucurandu-se de frumosul progress al catolicismului intre Romani, n-a inteles sa desavueze procedura ilegala a vicarului unit.
         Ca sa-l impace intrucatva sip e mitropolit, regina Maria Tereza, prin decretul din 10 iunie 1752, ii adduce din nou la cunostinta, ca admite vicarului episcopesc din Arad sa viziteze bisericile si clerul “neunit” din districtul Halmagiului. Nu uita insa sa accentueze ca ii este interzis a-si extinde vizita la clerul si poporul care a primit deja unirea. Iara, daca ar veni cineva dintre acestia, pe fata sau in ascuns, pentru afaceri religioase, vicarul sa nu-l primeasca, ci sa-l respinga imediat.
         Guvernul primi instructiuni speciale si mai categorice privitoare la acel faimos decret, din care reiese ca se pregatea si pentru Halmagiu aceasi ingenioasa politica religioasa, pe care o practicasera, in mare, catolicii la 1698, cand Romanii ardeleni fura declarati in bloc de uniti, impunandu-li-se celor ce se incapatanau sa ramana in legea strabuna sarcina, aproape imposibila, de a dovedi, ca nu au fost niciodata uniti.

         Biserica ortodoxa se apara

          La 5 septembrie 1754 a sosit in Halmagel la curtea comitelui Paul Hollaki arhimandritul din Hodos Bodrog, Vicentiu Prodanovici, insotit de Ioan Albici, protopopul Aradului. In numele guvernului il astepta comitele Hollaki si comisarul Iaszay Mihaly, caci Tatay socotise mai bine sa figureze ca martor.
         De la inceput cele doua partied se ciocnira. Pana cand reprezentantii episcopului din Arad pretindeau sa se faca vizita din sat in sat, ca sa se intrebe pe fiecare om de care religie voieste sa se tina; comisarii guvernului, provocandu-se la decretul regal, nu admiteau vizita decat in comunele care nu fusesera declarate unite. Fu chemat martor Tatay Samu, care dovedi prin acte in regula, ca Romanii din districtul Halmagiului care aproape toti locuiesc pe teritoriul domeniului erarial, au primit unirea.
         In sfarsit la 8 septembrie, comisia se deplasa in cele 7 comune apartinatoare familiei nobile Kozma, care nu fusesera trecute pe lista unitilor. Mai intai mersera in Aciua si aici toti oamenii prezenti declarara ca ei nu se despart de legea stramoseasca. Asemenea, nu voira sa stie de unire nici celelalte sase sate: Aciuta, Plescuta, Talagi, Guravaii, Rastoci si Dumbrava. Nicaieri comisia nu a gasit preoti. Taranii spuneau ca nu stiu unde sunt preotii lor.
         Doua scrisori, aruncate pe furis in trasura arhimanditului, descoperii machinatiunile administratiei.
         In cea dintai, data in numele tuturor Romanilor din tinutul Halmagiului, ni se spune, intre altele, ca decand a venit intre ei vicarul cel unit din Ardeal, nu are cine sa le boteze copiii, nici cine sa le faca liturghie, caci preoti au fugit la padure si nu mai indraznesc sa se intoarca acasa. Provizorul Tatay a chemat in 5 august pe toti oameni la Halamgiu cu ameninatrea unei pedepse de 40 de floreni daca nu vin; i-a inselat si i-a subscris, ba a pus pe om sa le scrie numele. In 28 august a chemat la el pe cnezul din Halmagiu in acelasi scop. Tatay a fagaduit oamenilor ca le das are gratuity daca primesc unirea, si fiindca nu au primit, s-a suparat si a poruncit sa prinda o multime de oameni din Halamgiu, Ocisor, Tisa si Leasa.
         In scrisoarea a doua, preotii Ioan din Halmagel si Lazar din Aciua roaga pe episcop sa nu-I uite in necazurile ce le sufera din partea functionarilor care i-au incarcat de biruri pentru ca nu au dorit sa subscrie lista vicarului. “Iata ca pe credinciosii nostri i-au prins cu pandurii si i-au batut, icat le-a curs sange prin haine. Si cand i-au slobozit, le-au zis: Mergeti la Sarbi, sa va ajute Popei Ialos din Dumbrava i-au pradat si toata averea, iar fispanul Hallaki a imprastiat prin sate aspra porunca, ca tot crestinul care va indrazni sa primeasca pe un preot neunit, va avea sa platesca o pedepsa de 80 de floreni sis a rabde 40 de bate”.
         La raportul bine documentat al mitropolitului, regina slobozi la 8 noiembrie 1752 un nou decret prin care ordona sa se faca o cercetare mai nepartinitoare pentru a se constata exact cine este unit si cine nu.
         Guvernul numi de comisari pe doi inalti functionary catolici. Unul era Francisc Boer, judecator suprem regesc in comitatul Albei de Jos, un roman renegat din Fagaras, care isi incepuse cariera ca secretar al episcopului unit Patachi. Al doilea era Paul Ponori, vicecomitele de Hunedoara. Ei intarziasera insa sa-si execute mandatul primit, zicand:ba ca-I prea frig, ba ca nu li s-au stabilit cheltuelile de drum.
         Primind informatii de la vicarul din Arad, care sosise la Halmagiu, despre prigoanele ce le indurara Romanii din partea comitelui Hollaki si a provizorului Tatay, parandu-i-se cu talc acesta zabava, mitropolitul se adresa din nou reginei.
         Maria Terezia ii asculta rugarea, si prin decretul din 22 februarie 1753 dispune inceperea imediata a vizitei. Dar, tot atunci cand ii acorda acest favor, gasi potrivit sa-l faca atent ca nu are voie a-si extinde jurisdictia si mai adanc in Ardeal, nici sa se amestece, sub nici un pretext, in afacerile religioase ale credinciosilor sai de acolo.

          Forta armata pentru inabusirea rezistentei

          In primavera anului 1735 iesira in Halmagiu comisarii guvernului, Francisc Boer si Paul Ponori, insotiti de protopopul unit din Dobra, unde il asteptau reprezentantii episcopului din Arad, arhimandritul Prodanovici si protopopul Albici.
         Nici acum comisarii guvernului nu se invoira sa faca investigatia decat in cele 7 comune, care nu primisera unirea. Se refereau tot la decretul din 10 iunie 1752. Reprezentantii episcopului din Arad, bazandu-se pe recentul decret din 8 noiembrie 1752, pretindeau sa mearga in toate satele sis a intrebe pe fiecare om, daca vrea sa fie unit, ori neunit. Hotarârea reginei fusese intr’un fel comentata de catre cancelaria ilirica, pentru mitropolitul Nenadovici, si intr’alt fel de catre cancelaria transilvana, pentru guvernul din Transilvania. Din instructiunile acestuia lipsea anularea dispozitiunilor decretului anterior.
         Neputându-se inlatura conflictul, comisarii guvernului parasira Halmagiul pentru a cere lamuriri.
         Atunci poporul simtindu-se batjocorit in sentimentele lui cele mai scumpe de catre oameni straini de legea lui, indignat peste masura, isi facu singur dreptate. In vazul autoritatilor neputincioase fata de proportiile miscarii, taranii ocupara cu forta biserica din Halmagiu si pe cea din Târnava, de lânga Vata. Pentru a intelege pentruce tulburarile s’au produs in aceste doua localitati, trebue sa amintim ca la biserica din Halmagiu slujea protopopul Simion Popovici, iar in Târnava, fratele sau Petru, cari cei dintâi trecusera la unire si o sustineau pe fata si acum, fiind intru toate de partea provizorului Tatay si a comitelui Hollaki, carora le slujeau totdeauna ca martori impotriva taranilor.
         Aflând despre tulburarile aceste, Curtea din Viena ordona trimiterea unei companii de muschetari la Halmagiu, ca sa inbuse orice gând de rascoala. Armata sosi aci pe la inceputul lunii Iulie si comitele Hollaki simtindu-se acum in siguranta, putu sa paseasca mai energic impotriva rebelilor.
         Ei dete ordin, ca sub pedeapsa de 40 floreni, sa se adune toti oamenii din Halmagiu si sa fie provocati prin judecatorul si notarul scaunului, ca sa restituie cheile bisericii. Ordinul nu se putu executa, deoarece populatia, de frica militiei, fugise in munte. Iar, acei putini locuitori din Halmagiu, cari putura fi adusi, declarara ca deoarece biserica aceasta este proprietatea credinciosilor din 12 comune, dânsii nu pot dispune nmic fara aprobarea tuturora.
         Atunci judecatorul scaunului convoaca pe locuitorii din Banesti, Poenariu, Tisa, Ionesti, Leasa, pe ziua de 20 Iulie la Halmagiu si ii provoaca sa deie cheile bisericii, iar de au vre-o plângere impotriva preotului unit, sa o spuna, ca se va face cercetare, numai sa mearga oamenii la biserica.
         Dar, iobagii acestia ce de veacuri au fost mereu loviti si pentru cel mai neinsemnat gest de nesupunere, desi se vedeau incunjurati de fiorosii muschetari inarmati pâna in dinti, dadura din nou proba de un splendid eroism. Ei strigara toti intr’un glas si dintr’un suflet, ca nu vreau sa se faca uniti si ca nu predau cheile decât episcopului din Arad, atunci când va veni el.
         Staruind din nou judecatorul pentru executarea ordinului, poporul striga: „ Suntem in fata voastra, taiati-ne, omorâti-ne; dar cheile nu vi le dam!”
         Furios, comitele Hollaki a lasat sa se imprastie multimea, dar peste noapte a poruncit sa fie arestati cinci oameni din Halmagiu, despre care spunea ca sunt instigatorii. Ei au fost prinsi si excortati de soldati pâna la Deva, unde au fost aruncati in temnita. Tot atunci a fost prinsa in Brad sotia crâznicului din Halmagiu, care fugise cu cheile bisericii.
         Dupa alte demersuri la Curte, regina ordona lamurit ca vizitatiunea are sa se faca in toate comunele din districtul Halmagiului. Numai despre cele 35 persoane subscrise de Tatay pe actul dela 10 Dec. 1751, hotari regina, ca trebue sa ramâna unite fara nici o discutie. Cât priveste bisericile dela Halmagiu si Târnava, dispune sa ramâna inchise pâna se va face o cercetare mai amanuntita. Taranul Petru Furdea, care e arestat in Halmagiu, sa fie predat autoritatii comitatense, ca sa-l judece. Nu uita regina sa-l admonesteze pe mitropolitul Nenadovici pentru prea multele plângeri, facându-l atent sa se informeze mai bine de temeinicia lor inainte de a le inainta forurilor superioare.
         Luând in considerare decretul regal din 7 Iulie 1753, comitele Hollaki inchise biserica din Halmagiu si o pecetlui cu sigilul capitanului de muschetari, apoi cu sigilul unui locotenent, cu al judecatorului suprem si cu al notarului de comitat, spre marea spaima a copiilor si a femeilor cari mai ramasesera pe acasa. Tot asa a facut si cu biserica din Târnava. Apoi a arestat pe popa George Popovici, acuzat de agitatie imotriva unirii.
         In toamna anului 1753 se facu iarasi vizitatiune oficiala in districtul Halmagiului. Dar pionierii catolicismului nici acum nu se detera batuti si savârsira din nou aceleasi ilegalitati.
         Comisarii guvernului impartira listele in trei rubrici. In rubrica intâia aveau sa introduca pe ceice s’au fost declarati mai dinainte uniti; in a doua, pe ceice se declara acum uniti; in a treia, pe cei ce ramân neuniti. Apoi, ca sa le fie mai usor, declarara de uniti pe toti locuitorii din cele 38 comune ce formau proprietatea fiscului si a familiei Hollaki, conform dovezilor prezentate de Tatay Samu. Astfel, gasira 702 familii unite si numai 105 familii neunite in cele 7 comune cunoscute deja.
         Cu toate protestele reprezentantilor episcopului din Arad, comisarii guvernului indeplinira formele de legalizare ale conspectului si-l trimisera guvernului din Ardeal. Temându-se, totusi, de acuzatia de falsificare, dânsii mai ticluira si un raport detailat, in care invinuesc pe arhimandrit, ca el a inscenat agitatiile dela Halmagiu, cerând indepartarea lui de acolo.
         Aceasta a fost ultima sfortare a oficialitatii de a propaga unirea in tinutul Halmagiului.

          Triumful ortodoxiei

          Numeroasele proteste ale natiunii ilirice, care in sudul Ungariei se manifesta prin emigrarea in Rusia a lor peste 100 mii de Sârbi, cât si dârza rezistenta a Românilor dela Halmagiu, pusera pe gânduri cercurile diriguitoare din Viena, determinându-le sa-si schimbe tactica de lupta agresiva si sa adopte o politica de conciliatiune, tocmai in interesul raspândirii mai cu efect a catolicismului.
         In aceasta atmosfera schimbata ajunse a se judeca recursul mitropolitului Nenadovici in cauza Românilor dela Halmagiu. El fu desbatut in conferinta comuna a cancelariei transilvane cu deputatiunea ilirica la 22 Oct.1754 si hotarârile aduse dadeau complecta satisfactie mitropolitului. Conferenta primi propunerea de a se lasa in vigoare privilegiile natiunii ilirice, atât in Halmagiu, cât si in celelalte districte ungurene, anexate la Ardeal. Constata procedura necorecta a comisarilor guverniali cu prilejul vizitatiunilor la Halmagiu si hotareste sa se instituie o noua comisiune, din care sa fie exclusi toti ceice facusera parte din comisiile anterioare. Administratorul Tatay Samu, sa fie transferat dela Halmagiu. Asemenea, trebue sa paraseasca Halmagiul si iezuitul Salbeck din Blaj, venit acolo pentru a propovadui unirea intre Români. Mitropolitul sa trimita un deputat care nu apartine diecezei Aradului. Preotii din Halmagiu sa fie impedecati a se amesteca in lucrarile comisiunei.
         Hotarârea aceasta, biruinta stralucita a statorniciei parintilor nostri in credinta stramoseasca, fu comunicata mitropolitului de insas regina Maria Terezia, care-l asigura totdeodata ca episcopul din Arad va putea sa-si exercite jurisdictiunea peste tinutul Halmagiului, indata ce se va indeplinit vizitatiunea.
         Dupa atâtea peripetii, se intruni si a treia comisiune in primavara anului 1754 sub presidentia consilierului aulic Martin de Seeberg. Ceilalti membri sunt: Emerik Miske, jude de tabla; protopopul unit Avram Pop din Daia, care isi cere de secretar pe popa Petru Popoviciu din Târnava; arhimandritul ortodox Moise Putnic cu secretarul sau Silvestru Popoviciu, un preot român din Banat. Notarul comisiunei era Wolfgang Cserey.
         Cea dintâi sedinta, având un caracter formal numai, s’a tinut in 10 Maiu 1754.
         La a doua sedinta, din ziua urmatoare, s’a cetit decretul regal, care s’a trimis in copie si comitelui Hollaki, spre conformare. Au fost chemati in fata comisiei vicecomitele si judecatorul nobililor, punându li-se in vedere sa se abtina dela orice fel de propaganda. S’a stabilit numele celor care nu vor mai fi anchetati, ca fiind declarati uniti. Acestea erau cei 35 insi câstigati de Tatay la 10 Dec. 1751.
         Ca ziua dintâi a vizitatiunii s’a stabilit ziua de luni, 13 Mai, când au fost ascultati locuitorii din Halmagiu. De inceput, au fost chemati, unul dupa altul, cei sase preoti din Halmagiu, cari toti au declarat ca vreau sa ramâna ortodocsi, sub ascultarea episcopului din Arad. Apoi, dupace, tot poporul adunat la un loc, a facut aceeas declaratie, strigând ca nu vrea sa se uneasca, a urmat conscrierea nominala a oamenilor.
         O saptamâna intreaga apoi Halmagiul fu martorul unor grandioase manifestatiuni. Rând pe rând se perindara cetele de tarani sub conducerea cnejilor, ca sa marturiseasca pentru legea strabuna.
         In 14 Maiu se prezentara locuitorii din Tohesti, Poenari, Ocisor, Ionesti, Leasa, Lestioara, Bodesti si Mermesti, din cneziatul Halmagiului, declarând cu totii ca vreau sa ramâna ortodocsi.
         Tot asemenea facura, in 15 Maiu locuitorii din cneziatul montan, satele: Banesti, Cristesti, Brusturi, Luncsoara, Vâjdogi si Sârbi. Cu acestia au venit si locuitorii din satele apartinatoare domeniului Hollaky: Halmagel, Tomesti, Ociu si Tarmure, cari cu totii s’au declarat ortodocsi. Exceptie au facut doi servitori domeniali din Halmagel si doi din Tomesti, in total patru persoane, care s’au declarat unite.
         In 16 Maiu s’au declarat ortodocsi toti oamenii din cneziatul Ciuciului: Ciuciu, Vidra, Magulicea, Lazuri si Grosi; apoi cei din cneziatul Vatei: Brotuna, Târnava, Vata de Jos, Steia, Strâmba, Vata de Sus, Pravaleni, Cazanesti, Basarabasa si Ciungani; pe urma cei din cneziatul Risculitei: Târnavita, Obârsia, Tiulesti, Leaut, Dobrat, Baldovini si Risculita.
         In 17 Maiu s’au declarat ortodocsi locuitorii din cneziatul Aciutii: Aciuta, Aciua, Dumbrava, Talagiu, Plescuta, Guravaii, Poiana si Rastoci.
         In 18 Maiu au fost admisi in fata comisiei toti aceia, cari din oarecari motive n’au putut veni deodata cu consatenii lor. Cu totii s’au declarat ortodocsi. Au venit sa se inscrie la ortodocsi si cei 35 oameni, pe cari ii ademenise Tatay la unire in 1751, insa consilierul Seeberg, referindu-se la instructiunile precise ale decretului regal, ii respinse, spunându-le ca trebue sa ramâna si pe mai departe uniti.
         Dintre preoti numai trei au acceptat unirea: protopopul Simion Popoviciu din Halmagiu, fratele sau Petru Popoviciu din Târnava, si Sima din Basarabasa.
         Raportul comisiunii insotit de protocolul investigatiunii, fu trimis in conferenta deputatiunii ilirice si a cancelariei transilvane. Solutiunile la care s’a ajuns, se cuprind in decretul regal semnat de Maria Terezia la 7 Sept. 1754.
         Dupace toti Românii din districtul Halmagiului, spune decretul, s’au declarat neuniti, cu exceptia alor patru persoane, toate bisericile, cari au apartinut mai nainte unitilor (cari uniti?) se cedeaza pe seama neunitilor. Exceptiune formeaza biserica din Halmagiu, care trebue sa se lase in mâna celor trei preoti uniti. Neunitilor li se da voie sa-si zideasca acolo alta biserica. Protopopul Simeon Popoviciu din Halmagiu si fratele sau Petru Popoviciu din Târnava, vor primi in viitor o leafa anuala de 150 fl. din casa erariului, iar preotul Sima din Basarabeasa o leafa de 100 fl.
         Cât priveste pe cei 35 indivizi cari au primit unirea in 1751 si acum vor sa se intoarca la ortodocsi, ei sa fie considerati de uniti, având sa atârne de episcopul unit. Totusi, adauga decretul, nici acestia sa nu fie aspru, ci cu blândete.
         Asa s’au naruit straduintele catolicilor in tinutul Halmagiului. Românii si-au pierdut insa pentru totdeuna vechea biserica de piatra.
         In conspectul ce urmeaza dam pe comune numarul preotilor, al familiilor, al bisericilor, unite sau neunite, conform conscriptiei intreprinse intre anii 1760-1762 de catre Generalul Buccow, comandantul trupelor imparatesti din Transilvania. Adaugând la familiile laicilor, si familiile preotilor, si socotind câte 4 membri de familie, putem avea aproximativ si totalul sufletelor.

O statistica dela 1760-1762

 

 

 

Comuna

 

Statul personal

 

Biserici cedate

Socotind câte 4 membri de familie, totalul sufletelor

uniti

neuniti

unite

neunite

preoti

familii

preoti

familii

Halmagiu

Tohesti

Poenari

Tarmure

Ociu

Ocisor

Ionesti

Tisa

Leasa

Bodesti

Mermesti

Halmagel

Sârbi

Târnavita

Vâjdogi

Luncsoara

Banesti

Cristesti

Brusturi

Vârfurile

Vidra

Magulicea

Lazuri

Grosi

Avr Iancu

Aciuta

Poiana

Talagi

Dumbrava

Rastoci

Plescutia

Guravaii

Total

3

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

3

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

11

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

2

-

1

-

-

-

-

-

4

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

1

-

19

206

32

95

37

37

49

43

67

73

41

16

81

50

20

22

63

81

22

63

91

71

41

66

21

116

40

25

93

25

22

45

34

1788

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

1

-

1

-

1

1

1

1

1

1

-

1

1

1

-

1

1

1

1

1

1

-

1

1

1

1

-

1

-

-

1

1

24

880

128

380

148

148

196

172

268

292

164

64

332

200

84

88

252

324

88

252

380

284

164

264

84

464

100

100

372

100

88

184

136

7240


         Datele celor doua rubrici, Statul personal si Biserici, sunt luate din “Extractus Summarius in incl. Comitatu Zarandiensi Unitorum et Non Unitorum etc.”, publicat de Dr. Virgil Ciobanu in “Statistica Românilor din Ardeal facuta de administratia austriaca la anul 1760-1762 etc., Cluj 1926, pg. 53-56. nu este trecuta biserica din Halmagiu, probabil fiind considerata ca de mai inainte a unitilor si nu acum cedata. Lipsesc din conspect comunele Lestioara si Bodesti.

   NOTE

         1. Silviu Dragomir, Istoria Desrobirii Religioase a Romanilor din Ardeal in sec. XVIII, (vol.I, Sibiu, 1920; vol.II, tot acolo, 1930) vol II, pg.1(inapoi)
         2. Sub districtul H. se intelege in aceasta vreme teritoriul care depe la 1700 (alungarea turcilor) forma un domeniu regal administrat din Halmagiu si este identic cu protopopiatul H, in compunerea pe care a avut-o pana in anii din urma, cand s-a mai format, la Vest, protopopiatul Gurahontului(inapoi)
         3. T.S. a fost provizorul, adeca administratorul domeniului regal al Halmagiului(inapoi)