Confirmarea comandantului. Alte dispozitiuni

         „Comanda Suprema a Garzilor Nationale Române din Ungaria si Transilvania”, cu sediul în Arad, prin Ordinul de zi no. 4 din 20 Nov. 1918, iscalit de maiorul Alexandru Vlad (NOTA1-pag 42), numeste de comandant „pentru Sectia Halmagiu pe sublocot. (NOTA2-pag42) Traian Mager”, numire, ce, de fapt, era o confirmare numai.
        Acelas comandament printr-un „Apel catre Natiunea Româna”, iscalit de maiorul Vlad si locot. Rimbas, adjutant, publicat în „Românul” (No 12 din 20 XI), cere contribuiri pentru sustinerea Garzilor. Se spune: „În special, apelam la Bancile si bogatasii nostri”- adeca aceea ce practicam noi la Halmagiu, de la început. C. N. R. Anunta ca la interventia sa Comisarul guvernului maghiar, a rechemat cu ziua de azi pe toti jandarmii din tinuturile locuite de Români. La noi, sunt pelcati, de la început.

         Serviciul medical: drd. Axentie Iancu. Chestia Garzii financiare

         Deoarece medicul de circumscriptie, Sighismund Mannheim, a fost retinut pâna aci cu forta, sosindu-ne azi medic român, doctorandul Axentie Iancu, Manngeim a fost lasat sa plece.
        Finantii ne-au fost acuzat ca i-am dezarmat si, la interventia prefecturii, C.N.R. din Arad, ne ordona sa le restituim armele. Adevarul e ca finantii fugisera din Halmagiu, parasind armele, si de atunci nu s-au mai întors. Socotind de provocatoare si primejdioasa aparitia lor în mijlocul poporului; cererea nu le-a putut fi satisfacuta, cu atât mai vârtos ca i-ar fi dezarmat si copiii, daca ar fi îndraznit sa se prezinte la sate. Iar noi n-avem interes sa sprijinim nici macar de forma dainuirea unui regim pe care îl credem apus pentru totdeauna. Comiteam însa un act de insubordine fata de centru.

         Divergente de pareri între comandantul si jurisconzultul Sectiei care pun în pericol existenta Garzii. Noui donatiuni

         Înfiintasem si sustinusem Garzile din propriile puteri, asa cum s-a aratat. N-o fi fost ea legala procedura noastra, dar se putea justifica. Cu atât mai vârtos, caci fara interventia energica a Garzilor, donatorii ar fi pierdut însutit. Mai apoi rusinea, sa se omoare oameni între dânsii, cum s-a întâmplat în vecinatate, la Gurahont, unde si-au pierdut viata 7 tarani la spargerea unei pravalii. Si, peste tot sute de cazuri similare, numai în jud. Arad.
        De la sosirea în localitate a capitanului dr. Teodor Pap, situatia Garzi devine precara. Nu mai incurg donatiuni. Simtului juridic al omului de legi îi repunga tinuta noastra. Advocatul, dr. Teodor Pap, îsi are parerea sa inmutabila. Declara ilegal procedeul nostru de a aduna fonduri pentru Garda. Sustine ca, contribuabilii sunt intimidati, astfel sumele varsate de dânsii nu mai sunt donatiuni si faptul se califica de pur si simplu: furt. Propune în consecinta, sa reducem numarul gardistilor, ori sa angajam chiar oameni fara plata, ceea ce, în practica, însemna desfiintarea Garzilor.
        Suntem doua lumi deosebite.
        Dsa nu este produsul biologic al acestei regiuni si nici de conditia noastra umila. Dr. T. Pap a venit la Halmagiu, deschizându-si birou advocatial, bine sustinut de clientela satelor. A militat frumos în luptele electorale alaturi de Partidul National Român. A jucat si un distins rol social în regiune, având legaturi de camaraderie si pretenie cu advocatii, comerciantii si ceilalti functionari unguri, bucurându-se de stima si consideratiunea lor. Aceasta societate mai înalta, oricât se despartea politic, în viata particulara se mentinea în amnestie.
        Ceilalti: modestii intelectuali ai satelor, suntem de aici. Am îndurat alaturi de opinca aceleasi huiduieli si batjocuri. Pentru noi nu exista amnestie nici într-un domeniu al vietii. N-avem situatii de pierdut. Este, deci, firesc ca noi sa nu putem ierta pâna la complecta stingere a acestui vechiu proces. Pâna atunci, nu cunoastem alta lege decât aceea pe care ne-o sugereaza instinctul de conservare nationala.
        Garzile sunt cele mai bune instrumente politice, pregatind populatia tinuta în robia inconstientei, pentru marele praznic al Unirii. Si, tocmai pentru aceea, cu toate asigurarile de fraternitate ale oficialitatii unguresti, acolo unde Ungurii sunt în putere, ataca si desfiinteaza pe Români. Atunci, de ce nu ne-am forma si noi cel putin aici, în muntii românesti ai traditiei lui Iancu, o Legiune a noastra, cu care sa platim aceea ce suferim în alte parti?
        Ungurii cumpara cu bani suflete românesti, faurind si un dublu instrument politic si combativ, atunci când înroleaza muntii Români în Garzile unguresti, mai ales muncitori din suburbiile oraselor. Ei platesc din vistieria statului câte 400-500 coroane, la zi, unui garist, iar noi sa nu le dam nici hrana omeneasca? Nu putem satisface nici acest deziderat al centrului.
        Azi au mai incurs doua donatiuni în suma de 15000 cor.: 5000 de la Banca „Crisana”, iar 10000 de la Banca Croata, care are aici uzina forestiera.

         Delegatiile la Alba-Iulia. Bradul cere ajutor

         Azi au plecat la Alba-Iulia delegatia Sectiei pentru a duce adeziunea noastra la actul Unirii Ardealului cu patria mama.
        Prin o nota telefonica, la ora 4 d. a., garda din Brad cere sa le trimitem ajutor. Sunându-se alarma au fost echipati si trimisi la gara 30 gardisti, ca sa se îmbarce pentru Brad. Întretimp, cererea este contramandata.

         Dezarmarea Jandarmeriei din Brad. Câstigam o mitraliera. Avansarea gardistilor

         În aceasta memorabila zi, pe când la Alba-Iulia „se fierbea Unirea”, cei ramasi acasa se tin în robot. Nadajduim ca vom putea face rost de niste arme si dorind a ne informa asupra celor petrecute ieri, ne-am transportat la Brad împreuna cu 5 gardisti.
        În Brad, ca si la Baia de Cris, s-a comis o greseala, atunci când a fost tolerata înfiintarea Garzilor unguresti, având la spatele lor posturile de jandarmi, care asemenea nu fusesera dezarmate de la început.
        Prietenia româno-maghiara n-a fost sincera, caci pâna când gardistii unguri si jandarmii au fost provazuti în secret cu arme si depozite de munitie, -Garzile românesti nici dupa o luna de fiintare, n-au arme. În Brad se convenise, ca ordinea sa fie sustinuta în comun de ambele garzi, iar Jandarmeria sa se mentina în especialiva, neavând voie sa se arate cu arme în public. Se vedea clar ca Ungurii sperau sa ajunga din nou singurii stapâni ai situatiei. Intelectualilor români le revenea sinistrul rol de a înabusi revolutia taraneasca.
        Ofiterilor români mai tineri nu le-a convenit aceasta prietenie si locotenentul Aron Petrutiu a propus mai de multe ori dezarmarea Ungurilor. În Brad aceasta problema a fost rezolvata foarte simplu de un singur gardist.
        Ieri, în 30 Nov., pe când consiliul mixt român-maghiar se afla iarasi în pertractari, doi jandarmi îsi fac aparitia la gara, contrar consemnului,- înarmati. Un gardist român din patrula garii, zarindu-i, i-a somat sa depuna armele. La aceasta, unul dintre jandarmi si-a luar arma de pe umar, sa traga. Gardistul a fost mai repede în miscari si prevenind atacul, i-a trimis un glonte în piept, din imediata apropiere. Jandarmul a ramas mort pe loc, iar celalalt s-a predat. Atunci, Bradenii temându-se de un eventula atac al Ungurilor, au cerut ajutorul Garzii din Halmagiu, care putea fi acolo seara la orele 8, daca cererea nu se revoca.
        Peste noapte, locot. Aron Petrutiu cu garda româneasca a facut cerc ca la 200 pasi în jurul postului de jandarmi, înaintând patrule pâna în gradina cladirii. Când s-a facut ziua si dupa ce cercul s-a strâns tot mai aproape, a fost trimis un parlamentar cu scrisoare oficiala din partea Garzii, prin care jandarmii erau somati sa se predeie si sa paraseasca comuna cu proximul tren. Ceea ce s-a si petrecut întocmai.
        La sediul Jandarmeriei s-a descoperit o adevarata comoara pentru acele vremuri. Cei 8 jandarmi dispuneau de 100 pusti Manlicher, 2 mitraliere si lazi cu munitie, berechet. Ce cauta acest depozit de arme si munitii la Jandarmerie, este usor de explicat. Ungurii sperau într-o întorsatura favorabila a situatiei diplomatice în ce priveste linia demarcationala si pregateau o baza de rezistenta aici în munti. Ne este cunoscut durerosul incident de la Arad, unde înalti ofiteri francezi fraternizu cu Ungurii. Asa se explica si faptul ca Garzile noastre n-au fost prrvazute cu arme. Noua ne-a comunicat chiar, în mod confidential, functionarele de la posta din Halmagiu, ca asteapta sa soseasca o companie de jandarmi. Ce ar fi cautat jandarmii aici, unde ordinea era complect restabilita de Garda noastra?
        Din aceasta captura norocoasa, destul de sgârciti Bradenii, ne daruiesc o mitraliera cu 1000 cartuse. Sosind la Halmagiu, Garda a facut mitralierei o primire triumfala. Feciorii nostri au împanat-o cu treicolor; au botezat o „Capra” si se bucura nebunste de ea.
        Conform instructiunii primite, se propun pentru avansare la rangul de stegar mai multi subofiteri, cu exceptia comandantului, pe care n-are cine-l propune.

         Efectivul garzilor. Prezentare locot. Romulus Mager, care devine ajutor de comandant

         Numarul tuturor gardistilor din Sectie este de 347 feicori, inclusiv Legiunea.
        Citam din raportul al IX-lea:
        „Legiunea noastra din Halmagiu consta din 69 soldati, o mitraliera cu 5 servanti si 4 calareti. Îndata ce vom primi si ajutor extern (bani), am dori sa-i ridicam efectivul la 100 feciori”.
        Azi a sosit locot. Romulus Mager. Dânsul cazuse prinsonier la Italieni în ultima ofensiva de la Piave. Excaladând zidurile lagarului de prinsonieri împreuna cu un camarad ungur si travestindu-se în haine de muncitori, au pornit pe jos spre casa. Pe drum, Ungurul îmbolnavindu-se de desenterie, Românul l-a carat în spate trei saptamâni, nepasându-i pâna ce a murit, în cârca lui.

         Comanda Suprema a Garzilor se muta din Arad la Sibiu dupa constituirea Consiliului Dirigent

         Cu ziua de azi colonelul alexandru Vlad îsi muta Comanda Suprema a Garzilor la Sibiu unde în 2 Dec. Se constituie Consiliul Dirigent. În Arad ramâne capitanul dr. Iustin Marsieu, presedintele C. N. R. Judetean si capitanul Moise Riscutia, comandantul Garzilor din judet.

         Medic locot. Dr. Aurel Mager, preia serviciul sanitar al Sectiei

         Desi medicul dr. Aurel Mager sosise de pe frontul din Albania înainte cu câteva zile si confrom ordinului de zi Nr. 5, trebuia sa preia servicul sanitar, fiind bolnav, si-a început activitatea numai cu data de azi. Prin aceasta, drd. Axentie Iancu este absolvit de serviciu si se întoarce la Arad.

         Primim 15 arme. Se aduc 5 vagoane de grâu. Pentru înfiintarea Jandarmeriei

         Am primti de la Comanda Comitatenza a Garzilor 15 buc. Arme Manlicher cu 400 cartuse. Cumparate ori rechizitionate, mai avem: 40 Manlichere, 25 Werndl, 24 arme de vânatoare si una mitraliera. Situatia aceasta priveste întreaga Sectie.
        Armele si munitia Legiunii se pastreaza în magazie si numai atunci si acei gardisti primesc arme si munitie, cari sunt de serviciu, astfel nu numai ca nu se risipeste nimic din material, ci prin rechitzitionari, depozitul creste mereu.
        Tinutul nostru este sarac în cereale. Scapând de restrictiunile impuse în cursul razboiului, înca de la început a fost îndemnata sa se aprovizioneze cu cereale, ceea ce s-a si întâmplat. Azi, s-aua dus sub scutul Garzii 5 vagoane faina din Pecica.
        Anuntam comandamentul Garziii comitatenze ca firma Honlgesz dispune de 2000 vagoane, iar Banca croata de 1500 vagoane, lemne de foc, cari se pot achitiona imediat. Vestim asemenea ca aici se pot cumpara vite, îndeosebi porci îngrasati în padure, la jir.
        Pentru Corpul de jandarmi din Sibiu, am recrutat 6 feciori, luânduli-se înscris declaratiile si tinându-i în evidenta pâna la înaintare.

         Razboiu româno-maghiar? Ungurii din Arad au atacat posturile armatei române la podul de la Branicica. Indirect participa si Garda din Halmagiu

         Înca de la 16 Nov. Ungaria se declarase republica sub presedentia contelui Karolzl. Tratativele de împacare cu nationalitatile au esuat. Cu românii, ele au fost conduse în Arad de sociologul Jaszi Oszkar. Pe Unguri îi doare îndeosebi pierderea Ardealului.
        Pentru a salva ce mai este posibil, republica întreprinde actiuni disperate. Pe deoparte, încearca sa demoralizeze prin promisiuni poporul, caruia i se adreseaza mieros în românesete, tiparind si raspândind milioane de foi volante. Pe dealta parte, bande înarmate de Sacui si Unguri terorizeaza satele si opun rezistenta trupelor române însarcinate de Antanta sa ocupe Ardealul.
        „Da-ti-le în cap! Spintecati-i pe Valehi!”- îi îndeamna pe Sacui în Cluj, profesorul universitar Apathy. O sa-i stârpim pe puturosii astia!”-racnesc companiile cu devize barbare si capul mortii pe chipiuri. „Da-i în cap! Pusca-l pe gardistul Mot!”-urla ei noaptea pe strazile Aradului” (NOTA1-pag 51).
        În Arad Ungurii desfiinteaza Garzile si înca de la 4 Decemvrie, colonelul Dobak declara înfiintat batalionul de ofiteri (karhatalmi tiszti zaszloalj (NOTA1)). Dupa informatiile noatre ar fi vreo 6 companii, dispunând de tunuri si trenuri blindate cu cari circula pe valea Crisului Alb spre Halmagiu, iar pe valea Murasului catre Deva. Soldatii au la ciongatori granate. Unii poarta fezuri roii împodobite cu pene, schimonosindu-se în fel si chip ca sa apara mai fiorosi. Asa s-au aratat si în public pe strazile Aradului (NOTA2). Din trenul blindat împusca cu tunurile asupra satelor, arunca granate.
        Trupele regale române au sosit la Deva în 14 Decemvrie, înaintând pâna la podul de la branicica, unde au instituit sentinele pentru paza caii ferate. Împotriva acestui post, Ungurii din Arad au trimis un tren blindat, care ajungând la pod, a deschis foc de mitraliera asupra Românilor, angajându-se o adevarata lupta, la care a luat parte o companie de infanterie cu un pluton de mitraliere din Reg. 10 vânatori si 30 gardisti din deva de sub conducerea locot. Ianculovici (NOTA3).
        Lupta s-a sfârsit cu învingerea Ungurilor, cari au pierdut 4 morti si 5 raniti, dintre cari pe 5 i-au luat cu dânsii în tren, refugiindu-se spre Arad. Comandantul român desminte stirea lansata de Unguri, ca Românii au suferit pierderi si mai mari, declarând ca n-a avut nici o pierdere (NOTA 4).

         Garda din Brad ne cere ajutor pe timpul cît este chemata la Branicica

        Primim din Brad urmatoarea nota telefonica:
        Comanda Garzii N.R., sectia Brad.
        D-lui Traian Mager, comandantul sectiei Halmagiu.
        Rog sa-mi trimiteti cu proximul tren 20, adeca douazeci gardisti înarmati la Brad, deoarece garda noastra va fi absenta din comuna câteva zile, având un ordin special de la dl. Colonel Oprescu al armatei române din Deva.
        Stai în legatura permanenta cu garda din Ienopolea (Borosineu) si daca aflati cu siguranta ca pe lina Arad-Cenad, între Arad si Brad ar încerca sa circuleze trenuri panterate, împiedicati circularea lor prin ridicarea sinelor sau alte mijloace potrivite.
        Alineatul din urma nu suna ca ordin, ci numai ca sfat, respectiv ca îndrumare.
        Brad, la 16 Decemvrie, 1918, 12 h., 50 m.p.m.
         Capitan Banciu, m.p. comandant”
        Imediat am învagonat, si cu trenul de 7 am expediat la Brad 20 gardisti dub comanda locot. Romulus Mager. Am înnoit si întarit masurile de control a liniei ferate pâna la Aciuta.
        Gardistii din Halmagiu au ramas 5 zile de paza în Brad.

         Subventionarea Garzii. Exercitii militare în ansamblu

        În sfârsit se solutioneaza si chestiunea sustinerii Garzilor. Serviciul nostru de licvidatura întocmeste state de plata, atât pentru ofiteri, cât si pentru trupa, si prezentându-le centrului din arad, acolo se ordonanteaza si platesc sumeel necesare tot la 10 zile. Banii îi aducem prin curier.
        Legiunea din Halmagiu a fost de la început supusa unui regim de disciplina militara, facând în fiecare dimineata exercitii cu arma. Pentru instruirea gardistilor rurali, s ehotaraste ca din 10 în 10 zile, când se face plata, toate cele 33 Garzi, cca 250 oameni, sa se adune în Halmagiu unde vor face exercitii de asamblu.
        Întâiul exercitiu de asamblu a fost azi în 17 Decemvrie. De la lanceri din Iancu, nu s-au mai înarmat Românii. Este întâia armata româneasca pe aceste plaiuri. Prevestim apropierea adevaratei armate. Bineînteles, ne jucam de-armata, dar lumea nu se mai satura de admiratie, auzind comanda româneasca.

         Ungurii recruteaza în Arad, în vreme ce la Bucuresti se preia imperiul asupra Ardealului. Blindatul la Ilia

        În memorabila zi de 18 Decemvrie 1918, pe când Bucurestii Regele Ferdinand primeste în saal festiva a tronului actul Unirii prezentat de catre delegatii Consiliului Dirigent; din Budapesta sosesc stiri ca Sacuii si Ungurii din Ardeal, în numar de vreo 30-40 mii, se înarmeaza împotriva armatei române, care în numele Antantei victorioase patrunde tot mai adânc în inima Ardealului.
        Astazi s-a început si în Ardeal recrutarea. Un comisar din Budapesta concocând în adunare pe demobilizatii din Arad, le-a tinut de pe balconul prefecturii un discurs patriotic, somându-i sa intre în armata, deoarece republica e în primejdie. Perspectiva soldei grase da actiunii caracterul de entuziasm, care se manifesta printr-o expeditie de razbunare pornita a doau zi împotriva Garzii rimânesti din Ilia.
        Ajunsi cu trenul blindat în gara Ilia, Ungurii au tras 6 focuri de tun asupra satului, apoi au intrat în comuna prinzând mai multi gardisti. Pe doi i-au strapuns cu baioneta, iar pe ceilaltivoiau sa-i duca la Arad. Intervenind energic capitanul V. T., au fost eliberati (NOTA 1-pag 55).

         Luam masuri pentru asigurarea înaintarii armatei române

        Cu data de 18 l. c. Dr. Stefan C. Pop, seful armatei si a sigurantei publice din Consiliul Dirigent, anunta ca a prelaut puterea executiva asupra tuturor Garzilor din Ungaria, Transilvania si Banat, emitând o circulara cu instructiuni privitoare la asigurarea înaintarii armatei române.
        Am executat cum am putut mai bine acest ordin, mândri de a putea fi de ajutor armatei române. Citam din raportul nostru al XIV-lea, înaintat Comandamentului G. N. R. Comitatenze din Arad:
        „ I. La ordinul sefului armatei si a sigurantei publice, raportam ca: Pe teritoriul Sectiei Halmagiu, calea ferata dispune de un tunel si patru poduri pentru pazirea carora am instituit sentinele, precum urmeaza:
        La podul de la Aciuta, elevul caporal Constantin Farcas cu Garzile din Aciuta si Talagiu. La podul din Talagiu, podul si tunelul din Ciuciu, locotenentul Ilie Miclean cu garda din Ciuciu.
        La podul din Leasa, plutonierul Eftimie Nicodim cu Garda din Leasa.
        La podul din Tarmure, elevul plutonier Mihaiu Nicula cu Garzile din Tarmure si Tisa.
        II. Ad ordinul E. Nr. 250-1918. Toate transporturile pe linia ferata prn sentinelele garii din Ciuciu si Halmagiu, unde am instalat câte un aparat telefonic legal cu comanda din Halmagiu.
        Am reînoit ordinul de serviciu pemranent la oficiile postale.
        Azi s-a prezentat în serviciu, stegarul Vasile Militaru. A primit împartirea de ofiter la dispozitia Legiunii cu serviciul în gara Halmagiu, având sa pazeasca gara si sa transmita notele telefonice, primite si date prin telefonul caii ferate”.

         Salutam armata româna în Brad

        Informati, ca pe ziua de azi va sosi la Brad un detasament al armatei române din Deva, Garda din Halmagiu a tinut sa fie si ea reprezentata la acest eveniment.
        Întru întâmpinarea mult asteptarilor oaspeti, populatia Bradului si multi tarani si inteelctuali din jur, le-au iesit înainte la marginea orasului, întesând Calea Racovei. Sosesc cu camioanele vreo 40 soldati în frunte cu: maiorul Visinescu; aghiotantul sublocot. Simulescu; locot. Dumilrescu,comandantul garnizoanei din deva; locot. Simulescu si sublocot. Botez,-fiind condusi de capitanul Banciu, comand. Garzilor din Brad si de catre dr. Petre Groza, pres. C. N. R. din Deva. Sectia Halmagiu este reprezentata prin comand. Traian mager, locot. Romulus Mager; Baia de Cris prin dr. Nerva Oncu.
        Garda din Brad sub comanda subloc. Aron Petrutiu, prezinta armeel pentru onor. Veteranul protopop al Bradului, Vasile Damian, cu lacrami în ochi rosteste disucrsul de primire si ofera traditionala pâine si sare. Corul intoneaza marsul Unirii.
        Raspunde maiorul Visenescu:” Am venit nu ca în teritorii ocupate, ci ca la frati, acasa. Statul român, tara mama a tututror Românilor, este în plina prefacere si în scurt timp va fi printre statele cele ami democratice nu numai ale Europei, ci ale lumii întregi, chiar”.
        În frunte cu simpaticul maior, între aclamarile furtunoase si acordurile muzicei, lungul convoiu se pune în miscare spre oras, unde pe piata se încinge o hora. Hora mare ca-n povesti, care a durat aproape o ora fara întrerupere, în cursul careia bietul maior si ofiterii au fost asediati formal de fetele si nevesteel Bradenilor.
        La banchet, maiorul Visinescu ridica primul pocal în cinstea Suveranilor Români, care s-a pierdut în urale nesfârsite.
        Înduiesator a fost al doilea toast al maiorului:” Am plecat în razboiu nu cu arme multe, dar cu mult sufelt. Si sufletul a biruit. Dintre numerosii camarazi de la 10 Vânatori, cu care am pornit la lupta, am mai ramas azi patru în viata. Scumpii mei prieteni putreztesc în liniste, risipiti prin pasurile Carpatilor. I-am vazut prabusindu-se unul câte unul. La Predeal si la Oituz, de unde si dupa moarte, cu ochii sticlosi priveau parca spre bogata tara a Bârsei si spre plaiurile Murasene”.
        Dupa banchet, s-a facut o vizita la administratia minelor de aur- scopul excursiei, de altfel- rechizionându-se bogata recolta de aur a acestora.
        Împlinindu-si astfel misiunea, detasamentul s-a reîntors înca în seara zilei la Deva, de unde plecase în zorii zilei.

         Situatia sectiei

        Situatia de azi a Sectiei lasam a fi cunoscuta din Ordinul de zi, pe care îl reproducem mai jos.
        „Sectia Halmagiu a G. N. R. Arad.
         ORDIN DE ZI.
        Comanda Sectiei. Comandantul Sectiei este. Elev plutonier Traian Mager.Ofiterul de licvidatie: elev caporal Adam Dragos. Aghiotantul si comandantul Legiunii: locot. Romulus mager. Medicul sectiei: medic locot. Dr. Aurel mager. Sef de birou: civil Petre Petroviciu.
        Împartirea Sectiei: Sectia se împarte în 5 centrale rurale:
        1. Halmagiu,având 6 rurale cu 20 gardisti.
        2. Halmagel „6” „26”
        4. Ciuciu „7” „53”
        5. Plescutia „7” „32”.
        Legiunea din Halmagiu numara 65 oameni, de tot 224 gardisti în 33 comune. Comandantii centralelor. De comandanti se numesc: Halmagiu: plutonierul Ilie Paic; Halmagel: elev plutonier Mihaiu Nicula; Banesti: plutonierul Ioan Zlagnean; Ciuciu: locotenentul Ilie Miclean; Plescutia: elev caporal Constantin Farcas.
        Instructia gardistilor. Plutonul Legiunii face exercitii în fiecare dimineata, d ela ora 8 pâna la 9. Garzile rurale au sa se prezinte din 10 în 10 zile la Halmagiu pentru riidcarea soldei, cât si pentru instructie. Comandantii respectivleor centrale sunt responsabili de prezentarea tuturor gardistilor, cu exceptia celor de serviciu, câte unul de fieare rurala si câte doi de fiecare centrala.
        Raport. Comandantii centralelor au sa raporteze prin telefon în fiecare zi între 8 si 9 dimineata despre ceel întâmplate pe teritoriul ruralelor apartinatoare lor. Pentru c arapoartele sa fie recente si temeinice, sa se ordoneze, ca toate ruralele sa trimita în fiecare dimineata un gardist la centrala rurala, care sa rapoeteze despre cele întâmplate si sa preieie ordinele.
        Serviciul de inspectie. Comandantul Sectiei inspecteaza tot la 10 zile ( în zilele d eplata) toate Garzile. Conandantii centralelor rurale trebuie sa tina cel putin odata pe saptamâna câte o insaectie în ruralele apartinatoare lor.
        Halmagiu, 25 Decemvrie, 1918.
        Locot. Romulus Mager, m.p.
        Aghiotant. Traian Mager,m.p. Comandantul sectiei”.

         Pentru combaterea propagandei subverzive

        Ungurii desi au pierdut razboiul de transee, mai nutresc oarescari sperante în deciziunea conferentei de pace. Punctele Wilsom-iene asigurând popoarelor dreptul de autodeterminare, dânsii mai spera în rezultatul favorabil al unui plebiscit.
        În scopul acesta s-a inventat formula republicei democratice a lui Karolyi, mai târziu statul comunist al lui Bela Kun, înjghebari nefiresti, minate de acelas vicu fundamental: exclusivismul unguresc. Caci, cu exceptia unui numar infim de ideologi, partizanii ambelor miscari îl formeaza aceiasi nationalisti sovini.
        Se începe razboiul împotriva constiintelor, purtat cu graiul viu de catre agentii c emisuna pe sate, dar mai ales prin manifeste raspândite în milioane de exempalre, prin care cu o mâna se arucna blesteme asupra trecutului, iar cu cealalta se împartesc promisiuni, chemând la o noua viata fericita, popoarele Ungariei.
        Se strecurau cu mânile soldatilor si pamflete murdare la adresa dinastiei române. Apoi se descria în colori negre viata mizera a taranimii din România, desvlaguita suv tirania clasei boieresti. Se inventau rascoale în Bucuresti si tot cuprinsul tarii.
        În zilele trecute am confiscat la posta si distrus pachete cu mii de manifeste, trimise de la Budapesta si adresate puterii din loc. Un individ ne chiama la telefon. Se prezinta ungureste: „conducatorul muncitorilor”. Nu îndraznise sa se arate la Garda, vorbea din gara. Întrebat sa se explice, ocoleste raspunsurile. Apoi nu l-am mai vazut. Era un maiestru român din localitate care facuse anii din urma ai razboiului ca muncitor prin uzinele de armament din Budapesta si fusese trimis-probabil-sa propage aici socialismul.
        Desi pe teritoriul Sectiei noastre nu avem teama de ratacire, pentru unele lamuriri, a fost totusi convocata o întrunire a tuturor intelectualilor si maiestrilor. Subiectul conferintei l-a sustinut jurisconzultul Sectiei, capitanul dr. Teodor Pap.

         Generalul Berthelot în Arad. Masacre. Garda comitatenza dezarmata

        Vestiti ca la 29 Dec. Va sosi în Arad comandantul trupelor din orient, genealul francez Berthelot; la invitatia centrului de a fi prezenta cât mai multa lume din judet, sectia Halmagiu înca trimite reprezentanti.
        De dimineata Aradul este în mare pregatire. A tinut sa fie de fata cine numai a putut, si din judet. Veneau pedestru de prin comunele învecinate si de la Podgorie convoiuri de sute de tarani cu drapele nationale.
        Generalul a sosit cu trenul la ora 8 dimineata, fiind salutat mai întâiu în gara. De aci s-a format un lung convoiu de pietoni si banderii de calareti, însotind pe ilustrul oaspe între continue aclamatiuni pâna la hotelul „Crucea Alba”, unde era hotarâta o receptie solemna.
        În vreme ce înlauntru se desfasura receptia, multimea postata sub drapele în fata hotelului intona cântece nationale.
        Catre ora 11, pe la sfârsitul solemnitatiii, îsi face aparitia un grup de Unguri, aducând un enorm drapel unguresc. Acestia încep sa manifesteze zgomotos si ca sa înabuse cântarile românesti, izbucnesc în cântece de ale lor. Mai apoi prind a racni amenintari la adresa Românilor, tragând focuri de revolver în aier.
        S-au produs înbrânciri si un zgomot infernal. Generalul descinde din hotel, ca si când nu s-ar fi întâmplat. Urca în automobilil care cu greu îsi face drum prin tunmult, îndreptându-se spre gara, fara sa mai poata fi însotit de manifestanti, dupa cum fusese proiectat.
        Imediat dupa aceasta rasar de dupa colturi de strazi si de prin curti soldati unguri din „Garda mortii” si încep sa împuste.
        Multimea speriata se împrastie care cum poate. Taranii români, o iau spre gara. Garda româneasca comitatenza, care îsi avea sediul în scoala medie de pe piata spitalului judetean, se alarmeaza. Îl vedem pe locot. Dr. Simeon Zaslo cu un pluton de gardisti în coltul hotelului „Central”, dar în învalmaseala nu putea face nimic.
        În câteva momente surtucarii au disparut, pe sub porti, prin case, ramânând pe strada numai târanii români, alergând spre iesirile din oras.
        Atunci s-a pornit goana dupa subele albe ale taranilor. Împuscau dupa dânsii ca si dupa iepuri. Priveam aceasta scena scabroasa împreuna cu dr. Teodor Pap din locuinta sa de la hotelul „Central”. Din palatul Prefecturii, de la Primarie, de pe ferestrile caselor, din pivniti, un dusman invizibil ochea dupa tarani.
        Curatit astfel orasul de sube, Ungurii s-au napustit asupra localului Garzii române. Dupa un foc de arme si mitraliere, concentrat asupra cladirii, au navalit înauntru. Au dezarmat gardistii aflatori acolo si au distrus toate scrisorile din birouri, S-au îndreptat apoi urlând asupra locuintei lui dr. Stefan Cicio Pop, împuscând prin ferestri. Noroc, ca familia nu era acasa. Au patruns în Seminarul teologic, sfarâmând tot ce le-a cazut în mâna. Pe strazi multa vreme Ungurii înfuriati au urlat invective la adresa Românilor, amenintând ca-i vor stârpi de pe fata pamântului.
        Victimele acestei zile nu s-au putut cunoaste imediat. Se vorbea de 20 morti si peste 40 raniti. Au fost culesi morti patru tarani români: Leonte Ciorau din com. Sâmbateni, Laie Barna din Covasint-tata a 8 copii-, Teodor Glogor din Sega si Dimitrie Raica din Mândruloc. Se presupune ca au fost aruncate cadavre si în Muras. În 3 Ianuarie s-a si pescuit din Muras în hotarul com. Semlac un cadaru, având o rana de împuscatura la umarul stâng.
        Ranitii au fost transportati de consatenii lor acasa. Asa, din comuna Mândruloc, au fost dusi acasa doi raniti: Petru Cociuban, stapuns de baioneta în brat si Ioan Titeiu, ranit în spate de un glont.
        N-a fost omorât ori ranit, nici un Ungur. Ungurii au tras în aier câta vreme manifestantii erau învalmasiti. Ceea ce denota perfect de bine, ca progromul a fost pregatit cu premeditare si executat la comanda.
        Din întâmplarile zilei acesteia s-au putut convinge si altii, ca nu poate fi vorba de o întelegere pasnica cu dusmanul secular.

         Cazarma si spital

        Întrucât de la înfiintarea Garzilor s-a pus chestiunea cazarmilor si a spitalelor, trimitându-ni-se si instructiuni în sensul acesta, socotim ca acum s-ar putea realiza acest deziderat.
        Desprindem din raportul nostru al XV-lea:
        „Cerem 65 paturi, cearsafuri, saltele si paturi, Deoarece gardistii Legiunii în cea mai mare parte recrutati d epe sate, si dupa desfiintarea Garzilor vor trebui sa înlocuiasca Jandarmeria, iar noi gasindu-ne tot în local improvizat, e timpul sa ne îngrijim de o locuinta proprie acestui serviciu. Cladiri corespunzatoare ar fi, le lipseste însa aranjamentul, care înca se paote procura aici. Deoarece în cel mai scurt timp, dorim sa scoatem feciorii din hotel ne trebuiesc 45 paturi pentru cazarma. Imediat ce le vom primi, asezam Legiunea într-un edificiu al scolii de stat.
        Dispunem de un medic al Garzii, care este totodata si medicul cercului. Fiind acum serviciul sanitar de tot slab organizat, este atât în interesul Legiunii, cât si al populatiei, ca sa înfiintam un mic spital în Halmagiu. Edificiu coprespunzator este, bani înca avem, si vom mai aduna, tot ce cerem, sunt paturile si celelalte lucruri pentru asternut”.

         Spre desfiintarea Garzilor. Trupele maghiare îndrumate sa ia contact cu armata româna. Izolata de Arad, Legiunea din Halamgiu se orienteaza spre Rasarit

        În haosul primelor zile ale revolutiei, guvernul maghiar constrâns de împrejurari, consimte la înfiintarea Garzilor românesti, pe care se si obliga a le sustine, promitând o solda de 30 cor. La zi unui gardist, punând doar conditia ca numarul acestora sa nu treaca peste 5% al populatiei.
        Cu toate ca efectivul Garzilor românesti n-a atins nici pe jumatate procentul admis, guvernul maghiar n-a voit sa lichideze decât cu foarte mare întârziere si pe scurta durata soldele gardistilor români. Astfel pe la mijlocul lui Ianuarie „Oficiul economic” al G.N.R. comitatenze din Arad datora în solde suma de 1,300000 cor., c eea ce aducea cu sine defectiunea si demoralizarea Garzilor.
        În tratativele pornite pe la 20 Ianuarie între C.N.R. judetean si delegatul guvernului maghiar, acesta declara ca recunoaste autonomia Garzilor române si promite a le asigura subventionarea prin Comandamentul Garzilor Civile Ardelene din Oradea. Dar, pe când dupa atâtea taraganari problema soldelor se parea solutionata în mod favorabil, C.N.R. se trezeste cu o nota ultimat a numitului Comandament maghiar din Oradea, în care acesta pretinde subordonarea imediata si neconditionata a G.N.R, amenintând ca la caz contrar, nu numai ca nu vor fi platite, ci vor fi pur si simplu dezarmate si desfiintate.
        Situatia Românilor în Arad începe sa devina insuportabila cu toate ca orasul se afla sub ocupatie franceza. Din prima zi a sosirii Francezilor, elita iudeo-maghiara, aradana a coplesit cu favoruri pe ofiterii trupelor d eocupatie. Curtati de cele mai frumoase femei, gazfuiti în locuinte somptuoase, beneficiind de tot ce-i cere inima unui soldat, acestia se complac într-o expectativa dureroasa pentru Românii, între cari abia se gaseau unu-doi, sa se poata întelege cu ei.
        Au urmat alte discutiuni si apeluri la sprijinul Comandamnetului trupelor franceze, pâna când situatia puti fi clarificata în sensul ca G.N.R. ramân subordonate Rezortului armatei si a sigurantei publice a Consiliului Dirigent din Sibiu. Garzile românesti tot n-au putut fi achitate decât în masura foarte redusa si numai pe alocurea. În vremea aceasta Ungurii îti recruteaza mercenari platind sume fantastice, nadajduind ca, ramânând fara solde, gardistii români demoralizati vor putea fi câstigati pentru trupele lor. Guvernul maghiar a pus în acest scop bani noi în circulatie. Emitând cu nemiluita serii de bancnote tiparite numai pe o fata, pe care naivii le primeau cu lacomie.
        Concomitent cu luptele duse pentru obtinerea soldelor, Consiliul Dirigent se preocupa de ideia crearii unui Corp de jandarmerie, care trebuia sa înlocuiasca Garzile. Pentru organizarea Jandarmeriei în judetul Arad a fost delegat capitanul Barbu, care si-a si început activitatea în Ineu.
        Astfel, înca cu data de 30 Dec. 1918, Stefan Cicio Pop, seful rezortului armatei si al sifurantei publice, lanseaza un Apel pentru recrutarea Jandarmeirei, amintind ca cel mai târziu la 1 Febr. 1919, Garzile vor fi dizolvate. Acelasi organ cu data de 17 Ianuarie anunta ca „pe luna Februarie nu-i permis sa se mai plateasca gardelor si legiunilor niic o competinta”. Cât priveste lichidarea restantelor zice: „Consiliile nationale ale comitatelor sunt recercate sa se îngrijeasca pentru acoperirea cheltuielilor gardelor si legiunilor pe luna Ianuarie în sfera proprie de activitate, invitând la contributiuni în interesul careia s-au înfiintat gardele nationale, apoi a acoperi si eventualele plati restante pentru lunile anterioare” (NOTA1).
        Aceste dispozitiuni referitoare la plata gardittilor, desi târziu, servesc deplina satisfactie procedurii mult criticata a comandantului de la Halmagiu, care într-un moment de inspiratie, profitând de momentul psihologic favorabil, în groaza primelor zile de revolutie, a impus o colecta în favorul Garzii, care i-a asigurat organizarea pe baze alrgi si functionarea nestânjenita de conditiuni externe. Numai datorita acestei „lovituri” originale data la timp potrivit, unica dintre Garzile din jud. Arad-Legiunea din Halmagiu,- a putut sa se dedice tto timpul Interimatului, municii ce i se cerea. Înregistram mai departe ca, afara de Gprzi, Consiliul Dirigent mia recunostea si existenta „Legiunilor”, în care categorie intra si Legiunea de la Halmagiu, numarând împreuna cu efectivul Garzilor rurale patronate, aproape 250 oameni.
        Legiunea noastra a provazut serviciul politienesc, agendele administratice, judiciare, sanitare, ale regiunii, neuitând a se pregati din vreme, si pentru o interventie cu armele, lucru pe care îl desavârseste mai tâeziu în stil mare Consiliul Dirigent prin înfiintarea Corpului de voluntari Horia. Datorita acestui fapt, în Legiunea din Halmagiu nu s-au produs defectiuni si cu toata saracia acestui tinut, aici nu s-a pomenit nici macar tentatia de fraternizare cu ideile subverzive. Muntii Zarandului n-a dat nici un tradator al cauzei nationale.
        Catre sfârsitul lunii Ianuarie, guvernul maghiar da ordin trupelor sale sa ocupe linia demarcationala, luând contact cu armata româna, care pe valea Crisului Alb ajunsese la Brad. Prin aceasta Halmagiul devine un important obiectiv strategic, caci Est de comuna, în strâmtoarea de la Ciuciu se împreuna doua artere de comunicatie care elaga Muntii Apuseni cu Câmpia Tisei: soseauna si calea ferata ce pornesc de la Arad cu soseaua ce vine de la Oradea, Beius, Vscau, peste pasul de la Dealul Mare.
        În urma acestei situatii, desi Garda comitatenza din Arad se reorganizase sub coamnda capitanului Moise Riscutia, Legiunea din Halmagiu se orietneaza spre Rasarit în sfera de atractie a armatei române.
        Mai apoi, când Ungurii ocupa linia ferata, suntem complect izolati de Arad si Legiunea Noastra trece direct sub „Comanda suprema a trupelor române de pe Valea Crisului Alb”, cu cartierul în Brad, de unde primim ordine.

         Sarbatorirea capitanului dr. Ioan Robu

        Prisonierii români din Rusia, acei cari au format Legiunile de voluntari, sunt lasati în concediu, sa-si revada caminurile.
        Dr. Ioan Robu este fiul Halmagiului. Ajuns prinsonier în Rusia, ca si ofiter austriac, înca din toamna anului 1915, a fost printre cei dintâi cari au organizat Legiunile române din Rusia, într-un timp când militarismul prusiac fulgera mai turbat peste Europa.
        Voluntarii ardeleni îsi facusera socoteala: biruinta, ori moarte. Alta alternativa nu exista, caci fara biruinta, acasa îi asteapta spânzuratorile.
        Anuntati, ca va sosi pe azi, comana sectionala a Garzilor i-a aranjat o primire sarbatoreasca. Desi seara târziu, întreaga populatie a comunei s-a adunat pe piata. O parte din public l-a asteptat în gara, unde a fost bineventat de dr. Teopor Pap.Apoi lungul conviu de trasuri, încadrate de calareti cu torte, s epune în miscare. Calaretii din Halmagiu sunt consusi de locot. Romulus Mager, iar cei din Halmagel de catre elevul plutonier Mihaiu Nicula.
        În piata îl asteapta plutonul de onoare, iar comandantul îl saluta în numele populatiei, omagiindu-i pretioasa contributie depusa în serviciul aspiratiilor noastre nationale. Corul intoneaza „Desteapta-te Române”, si între ovatiile nesfârsite ale multimii sarbatoritul este condus cu alaiu pâna acasa.

         Înaintarea trupelor maghiare, care ocupa Siria. O misiva pentru Brad

        La aceasta data armata româna se gasea fixata pe linia demarcationala, în Valea Crisului Alb, la Brad, având o companie avansata la Baia de Cris; iar pe Valea Murasului, la Zam.
        Se vorbeste de o noua linie demarcationala, si ca trupele române voind sa ocupe noile pozitii, ar fi fost respinse la Ciucea, în drum spre Oradea. Observam miscare si pe frontul nostru. Guvernul maghiar dupa ce expediase la Arad mari cantitati de munitie si trenuri blindate, cu ziua de azi îsi porneste trupele spre linia demarcationala.
        De înaintarea Ungurilor a prins de veste si comandantul companiei de Jandarmi din Ineu, capitanul Barbu, care a trimis pe locot. Boulescu cu 10 jandarmi la Siria, ca sa ocupe gara si sa tina sub paza linia ferata înspre Arad, pentru a feri garnizoana Ineului de surprindere.
        Presupunând rezistenta din partea Garzilor, comandantul trupelor maghiare a explicat Consiliului N.R. judetean din Arad, ca dânsii nu vor intra în comune, ci se vor margini în a ocupa numai linia ferata: spre Brad, pâna la Ineu, iar pe Muras, pâna la Soborsin. În urma acestui aviz, a fost trimis la Siria Moise Riscutia, comandantul Garzilor judetene, care luând contact cu locot. Boulescu, îl sfatuieste sa paraseasca Siria, ba recomanda si evacuarea Jandarmeriei din Ineu. Astfel, trupele maghiare ocupa fara nici o rezistenta gara Siriei în seara de 28 Ianuarie. Tot atunci, seara, un curier al C.N.R. din Arad ne aduce o misiva secreta pentru comandantul trupelor române din Brad, la care adaugând informatiile noastre, o expediem la destinatie.

         Circulatia trenului suspendata pe sectorul final: Gurahont-Brad. Ungurii îsi continua înaintarea pâna la Ineu. Masuri de aparare. Dojana din partea C.N.R. din Arad, cu care rupem legaturile

        Probabil, în urma misivei de ieri, comandantul trupelor române din Brad, oprit trenul de marfa cetrebuia sa plece dimineata din Brad, pentru a avea la dipozitie o locomotiva, caci Bradul fiind cap de linie, alta locomotiva nu s-ar fi putut procura. Ne-a ordonat apoi sa tinem sub paza linia ferata si s-o ditrugem pe la tunelul din Ciuciu ori chiar si trenul, în cazul când trenul ar transporta trupe maghiare spre Brad. Apoi, sa stam în permanenta legatura cu bradul, raportându-le informatii asupra inimicului.
        O atare convorbire telefonica trebuie sa fi ajuns la urechile comandantului maghiar, care banuiam ca a intervenit la C.N.R. din Arad, caci dupa amiazi suntem chemati la telefon de dr. Iustin Marsieu. Acesta ne face atenti, ca nu trebuie sa opunem rezistenta înaintarii trupelor maghiare, condamnând aspru orice inmixtiune din partea Garzii.
        Ne gasim între doua porunci opuse: C.N.R. ne ordona stricta pasivitate, iar armata româna contrarul. Banuiam ca C.N.R. numai fortat de amenintari se mentine în aceasta atitudine.
        Rationam mai departe. Armata româna disciplinata nu depaseste linia demarcationala, dar ea poate fi atacata de mercenarii nedisciplinati, chiar si fara avizul guvernului din Bzdapesta, asa cum facuse la podul de la branicica, pe valea Murasului.
        La Brad armata româna era putina si izolata de Deva la o distanta de vreo 10 km, având la dispozitie numai o sosea de munte, impracticabila, pâna când Ungurii dispun de calea ferata cu trenuri blindate.
        Cât priveste angajamentul Ungurilor de a ocupa numai linia ferata si de a nu intra în comune, avem dovezi contrarii. Dupa ce s-au instalat în gara Siria, Ungurii împusca asupra comunei: au fost raniti doi tarani, dintre cari Teodor Baba a murit în spitalul din Arad. Pe Muras, s-au napustit asupra satelor Savârsin si Varadia si au maltratat pe comandantii Garzilor, desfiintindu-le. Tot asa a patit si vestita Garda din Radna de sub comanda capitanului dr. Eugen Beles.
        Daca Ungurii vor ocupa gara Halmagiului, cine ne va putea garanta, ca nu vor intra în comuna? Deci, tot va trebui sa ne refugiem. Pentru aceasta mai avem însa vreme,- dupa ce ne vom face datoria, asa cum vom putea.
        Drept raspuns la sechestrarea trenului în Brad, directiunea cailor ferate n-a mai lasat sa înainteze personalul de seara, nici pâna la Halmagiu, oprindu-l în Gurahont. Se temeau, pe semne, sa nu-l sechestreze Garda. Cum, în tren se aflau vreo 200 calatori pentru statiunile urmatoare, acestia pretindeau sa fie dusi la destinatie. Vazându-se amenintat, seful garii ne întreaba prin telefon, ca vom lasa sa se înapoieze trenul, daca îl va dirija mai departe. Dându-i-se asigurarile dorite, cursa a fost continuata si pe la doua dupa miezul noptii, trenul a ajuns la Halmagiu, de unde imediat s-a retras deandatatele spre Arad. Cu acest ultim tren s-a refugiat la Halmagiu si maiorul Traian Mutiu din Legiunea voluntarilor Ardeleni, originar de aici.

         Ungurii înainteaza si dinspre Oradea. Locot. Petru Petrovici se refugiaza cu Garda din Vascau (Bihor) pe teritoriul Sectiei noastre

        Suntem informati ca trupele sacuiesti pornite din Oradea au ocupat ieri Beiusul, iar azi Vascaul. Locot. Petru popoviciu cu 67 gardisti din Vascau, trecând Dealul Mare, s-a refugiat în Lazuri, de unde ne trimite urmatoarea adresa:
        „Garda N.R. din Oradea si Bihor Sectia Vascau. Catre Comanda Sectiei Halmagiu,
        În 28 Ianuarie am primit de la C.N.R. din Oradea Mare avizul ca în cursul zilei de 29 Ianuarie a. c. Va sosi o trupa maghiara de 300 oameni împotriva Beiusului si a Vascaului.
        Beiusul a cerut ajurot de la Sectia Vascau. Cu jumatate din Garda, în 29 I. C. Dimineata am mers la Beius. Trupa maghiara a sosit pe la 4 ore p.m.. Beiusul a depus arnele, iar eu cu trupa mea, din care 10 oameni au fost dezarmati, am fost silit sa ma retrag, mai ales ca Beiusul – dupa ce din partea prezidentului consiliului national român, pot zice cu drept cuvânt ca am fost tradati,- a fost înconjurat.
        La 5 ore 30 minute p.m. am parasit si eu Beiusul, dupa ce mi-a succes sa ma informez de tinta trupei maghiare. Dupa cum spun ei însisi, dupa ce vor ispravi cu Beiusul si Vascaul vor înainta împotriva Halmagiului.
        Deoarece pericolul e comun, rog comanda sectiei, ca daca gardistii nu, dar cel putin arme si munitie sa ne puna la dispozitie, câte numai poate.
        Jumatate din Garda Sectiei Vascau, ce a fost deplasata în apropierea Sectiei Beius, e retrasa în alta directie, cealalta jumatate de prezent e în Lazuri si sustine legatura cu Vascaul peste Cristior.
        Azi, la orele 3 p.m. au sosit primele trupe maghiare în vascau.
        La Beius au sosit din cei 300 soldati maghiari, 240. Iar azi, afirmative, ar mai fi sosit 150 soldati.
        Lazuri, la 30 Ianuarie, 1919.
                          Locot. Petru Popoviciu, m.p
                 Comandantul Sectiei Vascau”.

         Capitanul Moise Riscutia, comand. Garzilor din jud. Arad si jur, încearca sa organizeze câte una sau doua companii în fiecare Sectie

        În discutiile ce urmau zilnic la Arad, comandantul Garzilor române se tinea a vorbi, la egal, cu comandantul trupelor maghiare, spre marea consternare a acestuia, care îi amintea mereu: „Voi nu aveti forta, va desfiintez, când vreau!”.
        -Noi nu avem forta în orasul Arad, e adevarat; însa judetul este românesc, voi alarma satele si dam foc orasului, unde noi nu avem nimic de pierdut,- replica capitnaul Riscutia.
        -Linisteste-te, linisteste-te,- intervenea atasatul francez, într-o interesanta româneasca,- în baza tratatului de armistitiu, Maghiarii dispun în acest teritoriu, iar voi sunteti „franc-tireur” si ei au dreptul sa va spânzure,-aci Frantuzil, necunoscând termenul românesc, ridica mâna la beregata, facând semnul conventional.
        Nu ne sfatuia bien Frantuzul. Linia demarcationala, adica viitoarea granita, nefiind înca definitiv stabilita, Ungurii mai nadajduiau în hotarârea unui plebiscit, pentru a-si întinde frontiera de Est peste orasele Oradea, Arad. În vederea acestui scop, prin coruptie si brutalitate, dânsii înroleaza Români în armata republicana, iar acum o insurectie româneasca ar fi însemnat dezastru. Aceasta o întelegeau Ungurii si nu o întelegeau unii pretinsi politicieni români, cari ironizau actiunea de rezistenta a Garzilor, enuntând sententios ca, si fara svârcolirile acesteia, România Mare, tot se va face.
        Pentru a avea la dipozitie un sprijin real, capitanul Riscutia, prin Ordinul de zi nr. 17 obliga pe fiecare comandant de Sectie din comitatul Arad si jur sa organizeze imediat câte una sau doua companii „dupa toate regulile militaresti”, iar la 10 Febr. 1919 totii comandantii sectionali sa se prezinte în persoana la comanda comitatensa în Arad, aducând cu sine, pentru evidenta, listele ofiterilor si ale gardistilor.
        Ordinul nu s-a putut executa, caci nu mai era timp, iar capit. Riscutia a fost mai apoi arestat si excortat la Seghedin la Curtea Martiala, scapând, de la ceea ce-i profetise ofiterul francez, numai multumita unei grabnice si energice interventii diplomatice.

         Capitanul Barbu retragându-se cu jandarmeria spre Halmagiu, lanseaza un manifest pentru ridicarea satelor

        Dupa ocuparea Ineului de catre Unguri, capitnaul Barbu a fost silit sa-si concedieze recrutii si împreuna cu ofiterii si 12 jandarmi instructori grade inferioare, sa se retraga spre Halmagiu. Mica trupa era urmata de intelectualii satelor. Din Ineu se refugiau înv. Pavel Dirlea si preotul Feier.
        În Chisindia s-au oprit, hotarâti sa ridice populatia cu care sa se împotriveasca Ungurilor. În acest scop au sapirografat un Apel, împartindu-l pe sate si fixând data întrunirii pe ziua de 1 Febr. , în Bârsa. Redactat, probabil de un subofiter el suna asa:
         „APEL
        Sosesc vesti alarmante despre nelegiuirile comise de catre asupritorii poporului nostru, cari voiesc a ne ocupa linia ferata, voiesc a ne dezarma garzile sustinatoare de ordine prin satuletele românesti, voind a ne lua si cea din urma bucatura de pâne din gura, ramasa de pe urma recvirarilor. Timpul este aci, fratilor, ca fieste care gardist si fiu de român sa aratam ca suntem vrednici de dreptul nostru de a fi stapâni pe mosiile noastre si ca tinem cu sfintenie la juramânt si hotarârea de la Alba Iulia, ca numai ca Români liberi vrem a trai. Mai bine sa murim decât sa ajungem iarasi pe mosia noastra. Rugam si îndemnam deci pe comandantii de garzi sa apeleze la toti locuitorii de prin comune, ca sa ne puna la dipozitie toate armele si munitia, formând pâna mâne la 1 Februarie, la orele 2 dupa amiazi câte un pluton (Zug) de 30-50 oameni, sau mai multi, cu comandantii si ofiterii lor în frunte. Toti acestia vor forma „Corpul Voluntarilor din Crisana” pentru apararea drepturilor noastre sfinte. Fiecare sa aduca cu sine mâncare pe 3 zile.
        Din încredintarea capitanului român, Barbu”.
        Manifestul s-a trimis si Legiunii din Halmagiu cu indicatia pe contrapagina:
        „Binevoiti în decurs de 24 ore a aduna toate comunele, resepctive a lucra conform acestui Apel, concentrându-se toti oamenii la Halmagiu, de unde îi vom prelua si înainta spre Borosienu. Capitan Barbu, m-p.”.

         Exodul ofiterilor si intelectualilor spre Halamgiu. Consiliu la comand. Legiunii

        Ungurii au ajuns pâna la Sebis, astfel nici planuita concentrare de la Bârsa nu s-a putut face si capitanul Narbu se retrage mai departe cu trasurile. Din judetul Aradului, cât si din Bihor, sosesc într-una refugiati. De la vascau a sosit locot. P. Popoviciu cu înca tei ofiteri, apoi protopopul Deseanu cu familia. Se refugiaza îndeosebi ofiterii din Corpul Voluntarilor din Rusia, cari se gaseau concediati pe la vetrele lor.
        În considerare, ca Ungurii înainteaza din doua directiuni catre Halmagiu si se gasesc cam la aceeasi departare, de vreo 45 km, la Sebis si Vascau, distanta pe care cei de la Sebis, dispunând de linia ferata, o pot parcurge cu trenul blindat în câteva ore, socotim necesar tinerea unui consiliu. Jurisconzultul Sectiei, plecase la Sibiu, Ofiterii Legiunii sunt asistati de catre oaspeti. Au luat parte la acel consiliu, afara de ofiterii Legiunii, maiorul Traian Mutiu, capitanul Ioan Robu, locotenentii Petru Popoviciu, Salagean si stegarul Crisan.
        S-a hotarât, ca Legiunea sa asigure Halmagiul de surprindere si cât timp va fi posibil, sa opuna rezistenta. Se puteau pune în bataie 120 pusti si una mitraliera, însa munitia era putina. În sinea noastra, belstemam pe cei ce ne-au împiedicat o pregatire mai temeinica.
        S-a executat apararea dinspre Arad, la tunelul de la Ciuciu (9 km), apoi dinspre Vascau, la Dealul Mare (22km) pe soseaua.
        La Ciuciu a fost trimis un ofiter cu 8 feciori, ca împreuna cu garda de acolo sa tina sub observare linia ferata si prin firul teelfonic instalat de cu vreme, sa ne anunte orice miscare suspecta.
        La Dealul Mare se aflau cei 67 gardisti ai locot. Popoviciu. Le mai trimitem 8 gardisti din Halmagiu, între cari 4 calareti.

         Soseste armata româna?

         Catre miezul noptii, mare bucurie. În hotarul comunei Ociu au fost vazuti soldati români si garda de acolo a pus pe fuga un om sa ne vesteasca cu un moment mai de vreme marele eveniment. A fost alarmata popota sa pregateasca de ospat, iar o patrula le-a fost trimisa înainte, sa-i primeasca si sa-i conduca în comuna.
        Nu i-a întâlnit. Fusese probabil vreo patrula de la baia de Cris, trimisa în recunoastere.

         Sectorul nostru de linie ferata fara locomotiva. O noua adresa a Garzii din Vascau

        Capul liniei ferate din Brad se afla în stapânirea armatei române. Bine a facut comandantul român, când, pentru aavea la dispozitie o locomotiva, a sechestrat trenul.
        Azi dimineata ne avizeaza seful garii din Halmagiu, ca dupa ce trenul a fost eliberat, directiunea cailor ferate si-a luat agajamentul sa deschida circulatia pe întreaga linie. Mai târziu, pe la 11 ore, tot el ne comunica ca de azi înainte trenul va circula numai pâna la Sebis. Rau a facut comandantul trupelor române, când s-a încrezut în sinceritatea ungureasca. În cursul ofensivei de mai târziu, vagoanele au fost împinse de oameni.
        Aflam din Brad, ca au sosit trupe pentru ocuparea liniei demarcatinale.
        Comandantul Sectiei Vascau, reîntors la Cristior, ne trimite urmatoarea informatie: „Garda N.R. din Oradea Mare si Bihor. Sectia Vascau. Catre Coamnda sectiei a G.N.R. în Halmagiu.
        Trupele maghiare se afla si acum în Beius. Pâna în momentul acesta nu am stire despre sosirea lor la Vascau. Patrulele noastre circuleaza si acum înaintea Vascaului.
        Afirmative, ar fi în Beius numai 150, au cerut ajutor de la oradea si au înarmat comunele unguresti din cercul Beiusului.
        Patrula trimisa de sectia Halmagiu sub conducerea plutonierului Zlagnean, a sosit azi dimineata la orele 10 în cristior, iar la 2 ore 30 minute p.m. a plecat spre Vascau.
        Pe azi dupa amiazi, ori cel mult mâne dimineata, se asteapta sosirea trupelor maghiare la Vascau.
        Din partea Beiusului am fost provocati, ori mai mult rugati, sa depunem armele. Am raspuns ca, ba.
        Cristior, la 1 Februarie 1919, ora 2 si 45 minute p.m.
         Locot. Petre Popoviciu, comandant,m.p. „.

         Raspunsul Motilor din Vidra (jud.) Turda

        Tinutul Halmagiului formeaza un cot în muntii de la extremitatea de Est a judetului Arad, hotarându-se cu jud. Hunedoara, Turda si Bihor. Aveam legaturi cu Hundoara si Bihor, mai trebuia sa ni le cream si cu Turda, de care ne desparteste coloana înalta a Biharii. Desi în timpul iernii, trecerea este anevoioasa, pentru a cunoaste starea de spirit a Motilor, am trimis cu un curier peste muntele Gaina, la Vidra lui Avam Iancu, o scrisoare adreata Garzii de acolo.
        Azi primim raspunsul:
        Vidra de Sus, la 2 Februarie 1919.
        Onor, garda Nationala din Halmagiu.
        Dupa primirea epistoliei D-voastre din 31 Ianuarie 1919 si dupa ce nu a fost alta armata aici, numai garda nationala de aici, eu am fost silit sa fac pasii de lipsa, si sa fac sa fie expediat raportul D-voastra mai departe.
        În zilele trecute am auzit despre vestile spuse, însa nu credeam, acuma dupa ce se vede ce se întâmpla, îmi tin de datorinta de a raporta momentan toate mai departe, cele ce mi-ati comunicat. Eu cred ca nu este mult, eventual mâne poimâne, vor sosi trupe române la noi, cari vor cerceta si în partile D-voastre starile.
        Pâna la alte dispozitii, va salut cu aceea, ca dumnezeu sa va ajute.
                 Garda Nationala Româna”.

         Participam la înfiintarea Corpului Voluntarilor Horia, si intram în sfera de actiune a acestuia

        Dupa ce Garzile românesti au fost dezarmate, avutul si viata Românilor din dosul liniei demarcationale ajunge la discretia bandelor de mercenari unguri. Jafurile si omorurile cele mai salbatice se tin lant. Consiliul Dirigent face cunoscute strainatatii aceste atrocitati, însa Ardealul esteatât de departe, iar agendele conferentei de pace atât de multiple, încât o interventie grabnica externa este exclusa.
        Astfel, Cinsiliul Dirigent autorizeaza pe dr. Ioan Suciu, seful rezortului de organizare, sa porneasca o actiune de rezistenta, apelându-se la populatia Muntilor Apuseni.

         La Sibiu, dupa ajutor

        Armata româna din Brad nu poate trece linia demarcationala fara avizul Aliatilor, oricât ar dori.
        Ne umple de nadejde vestea organizarii Corpului de Voluntari si ezitarea Ungurilor de la Arad de a ataca Halmagiul, precum si stirea ca nici dinspre Oradea Ungurii n-au înaintat pâna la Vascau ne întareste aceasta speranta vestea demoralizarii trupelor dusmane. Abia sosite în Sebis, unitatile unguresti s-au certat între ele, astfel ca a fost nevoie sa fie înlocuite cu alte trupe. Cel mai cu minte lucru ar fi, sa luam contact direct cu actiunea pornita din Sibiu.
        Dupa c eo parte dintre ofiterii refugiati au plecat înca aseara la Brad, azi am pornit împreuna cu maiorul Traian Mutiu spre Sibiu.
        Ajuns la Sibiu, m-am prezentat întâiu la Vasile Goldis, ministrul cultelor si al intructiunii publice. Dupa ce îi expun situatia de la Halmagiu si scopul venirii mele, acesta ma trimite la dr. Ioan Suciu, comunicându-mi ca pentru dezrobirea Crisanei, Consiliul Dirigent a hotarât sa întreprinda o actiune în stil mare,-dr. Suciu fiind încredintat cu organizarea.
        Înca în aceasta zi, dr. Suciu având sa plece la Brad, îl însotesc în calitate de secretar. Pe drum îmi comunica, ca avem bani,arme, ba si câteva vagoane de faina si clisa.

         Comanda Garzilor, în Brad

        În drum spre Brad, în gara Alba Iulia, dr. I. Suciu are o întrevedere cu capitanul Florian medrea. În Deva ne oprim doua zile (7-8), ministrul dr. I. Suciu având a comunica printr-un fir telefonic (secret) al trupelor franceze, cu cienva din Arad.
        În 9 Februarie m ajuns în Brad. Secretarul ministrului va fi înv. Refugiat Pavel Dirlea, din Ineu.
        Cartierul general se instaleaza într-un pavilion al Societatii miniere Ruda 12 Apostoli.
        Întâiu ni se comunica o noua arondare a Garzilor pri umratorul act: „Consiliul Dirigent Român. Ordin rezervat Nr. 1. Brad, la 9 Februarie, 1919.
        În urma starilor provocate prin invazia bandelor sacuiesti în comitatul Aradului si împiedecarea a orice comunicatie între comanda gardelor române din comitatul Aradului si între singuratecele garde d epe valea Crisului Alb.
        Subsemnatul membru esmis al Consiliului Dirigent din Sibiu, dispun urmatoarele:
        1). Toate gardele române din comitatul Aradului, cari sunt spre rasarit de la linia Radna-Paulis, Ghioroc, Covasint, Siria, Pâncota, Galsa, Mâsca, Seleus, Gurba, Cermelu, Berechiu,- le supun comandamentului suprem al dlui capitan Florian Medrea, de prezent cu resedinta în Brad.
        2). Fiecare comandant de garda comunala, care cade spre rasarit de linia indicata sub 1), are a comunica acest ordin cu comandantul din satele vecine si acestea iarasi cu gardele vecine.
        3). Gardele din însasi linia comunelor însirate sub 1) înca apartin de azi încolo comandantului din Brad.
                Dr. Ioan Suciu, m.p.
                Seful Rezortului Organizarii”.
        Când aparea acest ordin, Ungurii se apropiau de Gurahont, iar Garda de aici desfiintându-se, publicarea lui nu mai era utila decât la Halmagiu, în acest sector.

         Întâiul act pentru înfiintarea Corpului Voluntarilo Horia

        Întâiul act pentru recrutarea voluntarilor îl iscaleste capitanul barbu la 9 Febr. , caci capitnaul Medrea soseste la Brad numai seara, târziu. S-a planuit ridicarea populatiei începând de la Gurahpnt, la Halmagiu, Baia de Cris, Brad si în regiunea Câmpeni-Abrud.
        Fiind de fata, -subsemnatul, am primit doua lazi cu munitie, o lada cu ecrazita, trei scrisori si pentru fiecare câte zece mii cor. În drum spre Halmagiu, întâia scrisoare si zece mii cor. Le-am predat în baia de Cris comandantului Sectiei, capitanului dr. Nerva Oncu. A doua am retinut-o pentru sectia Halmagiu, iar a treia o trimite prin curier locot. Octavian seracu la Gurahont.
        Misiva pentru Halmagiu suna astfel: Comanda Suprema a Trupelor de pe Valea Crisului Alb.
         Rezervat Nr.2.
        Dlui Sublocot. Mager în Halmagiu
        Pentru eliberarea comitatului Arad pregatim o actiune în stil mare. Plenipotentiarul Cons. Dirigent e seful rezortului organizarii, dr. Ioan Suciu. Comandantul trupelor si a garzilor din valea Crisului nu mai e capitanul Riscutia din Arad, ci capitanul Florian Medrea cu sediul deocamdata în Brad.
        Pe D-ta te încredintez cu organizarea unei unitati militare, care sa fie cât se poate de mare si bine disciplinata, formata din oameni voluntari, cari apartin contingentelor mobilizate.
        Organizarea o începe imediat, stând în legatura telefonica permanenta cu trupele voluntare din Brad si cu comandantul companiei din Gurahont ( care ar fi trebuit sa se formeze în baza aestui ordin, nota aut.).
        De armatura pentru unitatea D-tale se va îngriji comanda suprema a trupelor.
        Fiecare voluntar are sa-si aduca cu sine alimente pe trei zile, pâne, slanina. Îmbracaminte are sa-si aduca cu sine fiecare voluntar, cum e prescris în ordinul de mobilizare.
        Pentru acoperirea speselor necesare, vei primi un avans de 10000, adica zece mii coroane, contra darii de seama despre toate spesele.
        Unitatea D-tale are sa fie gata de mars în 13 I.c,. la orele 8 a.m.
        Totodata esti încredintat cu asigurarea terenului din partea vascaului prin esmiterea unei unitati corespunzatoare la Dealul Mare sub comanda unui ofiter, ales pentru acest scop. Numele acestui ofiter mi se va comunica. Brad, 9 Februarie, 1919
         Capitan Vasile barbu, m.p.
        Sub „contigente mobilizate”, sunt a se întelege tinerii nascuti în anii 1896, 1897 si 1898, cu cari Consiliul Dirigent voia sa înfinteze regiemntele ardelene, prin Ordinul de chemare Nr. 167-1919, fara data, aparut în „Românul” la 7 Febr. Acest ordin privea numai teritoriile ocupate deja de armata româna.

         Cum s-a defiintat garda din Gurahont. Pregatiri de concentrare a voluntarilor la Halmagiu

        Garda din Gurahont, înfiintata de capit. Dr. Eugen Costina, a ajuns pe urma sub comanda locot. Karatsonyi Misca. Tatal sau, român de origine, din jurul Aradului, fusese pe vremuri notar la Gurahont. Copilul sau se înstrainase, având de nevasta o unguroaica. Ajungând în legaturi de prietenie cu seful garii de aici,- Doszeghyi, un fost ofiter activ la honvezi,- locot. Karatsonyi se pune în serviciul comerciantilor ovrei si a functionarilor unguri din localitate. Afând acum de pregatirile noastre si ca se apropie Românii, a desfiintat garzile si a distrus armeel, scotându-le închizatorile. Apoi s-a refugiat la Arad sub scutul Ungurilor si s.a stabilit în Ungaria. Astfel, locot. Octavian Seracu, caruia l-am facut predat banii si misiva de la Brad, n-a mai putut executa ordinul de mobilizare.
        Citam din raportul nostru: „Esb Nr 221-1919. Raportul I. De la Sectia Halmagiu. Catre Comanda Suprema a Trupelor de pe Valea Crisului, în Brad.
        Avem onoare a va raporta:
        I. Sosit la Halmagiu, azi la ora 4 p.m., pe drum, în Baia de Cris, am predat capitanului dr. Nerva Oncu misiva. Pentru Gurahont, am predat locot. Seracu, pe lânga ordinul rezervat, cele zece mii cor., apoi 300 cartuse si o lada cu dinamita, ca sa distruga linia ferata.
        II. În vederea concentrarii voluntarilor, am compus si împartit pe sate ordinul de chemare, alaturat sub a)
        III. Comandantul sectiei Vascai, locot. Petru Popoviciu, sosind la Halmagiu înainteaza raportul, anexat sub b)
        IV. Am întarit paza la Dealul Mare. În fiecare zi circuleaza o patrula calareata între Vascai si Halmagiu.
        V. Azi s-a refugiat aici înv. Lazar Igrisan, din Bontesti. Spune ca trupele unguresti patruleaza pe linia ferata pâna aproape de Gurahont. M-am interesat prin telefon la preotul Ioan Popoviciu din Almas si acesta ne-a comunicat ca în 7 I.c. a fost prin comuna o patrula ungureasca. Mi-a comunicat mai departe ca ieri trupele maghiare din Sebis s-au retras si în locul lor au sosit alte unitati în numar de aproximativ patru mii. Ne-am pus apoi în legatura cu dr. Grozda din Buteni (lânga sebis), dar dânsul spune ca nu stie nimic de aceasta. Probabil, nu poate spune, fiindca telefonul este spionat.
        VI. Va rugam sa ne puneti de urgenta la dispozitie arme si daca se poate si ceva clisa, în care scop mâne vom trimite la Brad cicni trasuri.
        VII. Vom trimite un curier la Vidra Motului, sa vina si de acolo oameni la Halmagiu, de se poate. Halmagiu, la 10 Februarie, 1919 Tr. Mager, m.p.comad. sectiei”.

         Colaborarea locot. Nicu Popoviciu. Se revoca ordinul de concentrare

        Am câstigat concursul pretios al locot. Nicu Popoviciu, comandantul companiei regale din Baia de Cris. Originar din comuna Banesti, dupa ce s-a întors ca voluntar din Rusia, a tinut sa fie încadrat în regimentul 9 Vânatori, care avea sa opereze în aceasta regiune.
        Pentru asigurarea unitatii sale din Baia de Cris, a luat contact direct cu legiunea noastra si împreuna am redactat ordinul de chemare pe ziua de 12 I.c. Asemenea s-a ordonat notarilor, ca pâna la 14 I.c. sa înainteze liste nominale despre totii barbatii nascuti în intervalul de la 1882 pâna la 1900, apoi conspecte despre totii caii si trasurile din Sectie.
        Azi a fost chemata populatia din Halmagiu, prin „verbuvare”. 10 gardisti si un gornist în frunte au fost trimisi în comuna si pâna seara avem peste 100 voluntari numai din Halmagiu, aproape totii fosti soldati. Ne gândim sa procedam la fel si prin sate. Vom scoate praporii din biserici. Vom lasa sa se sune din tulnice.
        Pentru primirea voluntarilor, intelectualii au format o comisie de cartiruire.
        Când am intrat în toiul actiunii, ca si o bomba cade un ordin-depesa a Comandamentului din Brad. Suntem somati, sa întrerupem actiunea de mobilizare pâna la noui dispozitiuni si sa înaintam numai lista nominala a celor prezenti pâna aci. Intrând în legatura telefonica cu Bradul, ni se confirma acelasi ordin. Am expediat un raport în scris prin capitanul Dragoiu.

         Sosise la Brad capitanul Florian Medrea. Organizarea Corpului Voluntarilor Horia pe noui baze. Batalionul Halmagiu va lua fiinta mai târziu

        Capitanul Florian Medrea, un distins ofiter activ din armata austro-ungara, originar din regiunea moteasca a jud. Alba, fusese numit sfetnic militar al ministrului dr. Ioan Suciu în baza meritelor ce si le câstigase prin geniala organizare a Adunarii de la Alba Iulia (NOTA1). El întârziase câteva zile la Deva pentru înfiintarea unui depozit de arme, munitiuni, alimente si alte efecte necesare armatei. Dupa ce a organizat acest serviciu, instituind de comandant pe locot. Stefan Calinic, si dupa ce ia cuvenitul înteles cu prefectul Hunedoarei, dr. Vasinca, asupra concursului ce urma sa-i fie dat de catre autoritatile administrrative, capitanul Medrea însotit de aghiotantul sau, stegarul Ioan Pacuraru, pleaca la Brad în ziua de 10 Febr., unde soseste noaptea, tarziu. Aici la cartierul general era mare fierbere. Se tiparisera manifeste înflacarate, toate începând cu agrairea revolutionara de „Fratii Români!”, iar acum se împachetau în suluri, si se împarteau bani, pentru echipele de vurieri, ce asteptau sa plece pe sate.
        De acord cu dr. Duciu, ca aceasta actiune împreunata cu grave raspunderi necesita o atitudine mai energica, menita sa creeze o atmosfera de aspra disciplina militara, chiar de la încpeut,- capitanul Medrea, obosit mort de drum, amâna pregatirile pentru mâne zi.
        A doua zi, capitanul Medrea revoaca concentrarea voluntarilor, în modul planuit, -pâna la publicarea unui ordin de mobilizare, în toata regula. Asa se explica telegrama trimisa noua, azi. Dealtcum, concentrarea se facuse numai la Halmagiu, iar graba noastra se datoreste faptului ca noi asteptam din ora în ora sa ne cada în spate trupele maghiare, ceea ce s-a întâmplat începând chiar de azi, la Dealul Mare.
        În felul acesta, batalionul, care urma sa se formeze în regiunea Halmagiului, n-a mai putut lua fiinta, decât peste doua luni.

         Spre desnodamânt: facând serviciu de avanpost trupelor române din Brad, ajungem în contact cu Ungurii, atât pe Cris, cât si la Dealul Mare

        Ungurii înainteaza din doua directii spre defileul Halmagiului (exact ca si la 1848): o coloana a pornit din Oradea, folosind linia ferata Oradea-Vascau, apoi soseaua, peste pasul de la Dealul Mare; -alta, apornit din Arad, folosind linia ferata Arad-brad. Bradul este cap de linie ferata si se leaga de Deva, ocupata deja de trupele române din 14 Dec,. Numai prin o sosea de munte putin practicabila, la o distanta de vreo 42 km. Trupele maghiare au înaintat repede din ambele directii, nestingherite de nimerit, pâna în fata Halmagiului, unde ajung pe la finea lunii Ianuarie, amenintând sa puna stapânire pe linia ferata pâna în Brad.
        Pentru a preîntâmpina aceasta, au fost îndrumate din Bucuresti spre brad, la 28 Ianuarie, batalioanele I si II din reg. 9 Vânatori, împreuna cu statul major al regimentului, comandat de colonelul Rasoviceanu Gheorghe. În 31 Ian. Aceste unitati ajung în Deva, de unde se pun imediat în miscare spre Brad. Pe drum, batalionul I, sub comanda maiorului Tomescu, ramâne în Baita; iar batalionul II, sub comanda capitanului Sandulescu, împreuna cu comandantul reg. , colonel Rasoviceanu si întregul stat major, continuându-si drumul, intra în Brad, în ziua de 1 Februarie, ocupând cu un pluton si Baia de Cris.
        În întâiele rapoarte ale regimentului, trimise în aceeasi zi diviziei II si brigazii IV-a Vânatori (Nr. 1269 si 1270, din 1. II 1919), colonelul Rasoviceanu raporteaza ca „ai nostri, garda nationala din Halmagiu”, opun rezistenta Ungurilor, cari intentioneaza sa ocupe tunelul de la Ciuciu si gara din Halmagiu; raporteaza, mai departe, ca a luat dispozitii sa se distruga calea ferata. Seara, soseste ordinul diviziei (Nr. 234) prin care se prevede ca baia de Cris sa fie ocupata de o companie si un pluton de mitraliere. În baza acestui ordin al diviziei, regimentul tot la 1 Febr., ora 20:20 (Nr. 152 din 1.II.1919) locotenentului Popoviciu Nicolae, comandantul companiei V-a, sa organizeze imediat pozitia de la baia de Cris, punându-se în legatura cu garda de la Halmagiu.
        Cunoscând aceste detalii, vom întelege mai bine evenimentele ultimelor zile, precum si cele ce urmeaza: Garda din Halmagiu se gateste în situatia de tampon între trupele maghiare si trupele române.

         Hartuieli la Dealul Mare; prindem doi soldati unguri

        Patrula noastra care face legatura cu Vascaul a atacat ieri în Cristior o patrula inimica, facând doi prinsonieri si a ajuns cu ei în Halmagiu, azi dimineata.
        Desi, afara de ghionturi care sa le deslege limba, nu li s-a întâmplat nimic grav, sunt foarte demoralizati. De îngroziti, abia mai pot vorbi. Oferindu-le-se hrana, desi nu mâncasera de doua zile nimic, o refuza, plângând. Zic, ca la ce ar mânca, daca vor fi spânzurati. S-a dat ordin sa nu mai fie batuti, si i-am expediat armatei române la Brad.

         Vin steagurile

        Cu toate ca revocarea concentrarii a fost vestita imediat; la data fixata pe azi, multi voluntari au tinut sa vina totusi la Halmagiu. Grupele de câte 10-20 persoane au sosit din toate satele. Din cea mai îndepartata comuna, din plescutia, s-au prezentat peste 100 de insi, cu trasurile. Dupa amiazi au sosit, cu steaguri, din Halmagel, peste 200 persoane.
        Au fost opriti si înrolati în Legiune numai 20 feciori, care acuma consta din 70 soldati încazarmati si din 50 voluntari din Halmagiu, cari locuiesc pe la casele lor. În total avem la Halmagiu 120 oameni. Mai multi nu se puteau retine, caci comanda trupelor din Brad (a Cons. Dirigent) nu ne raspunde la cererea noastra de a ridica efectivul Legiunii la 200 soldati, si nici arme nu ne da, deoarece armele nu sosisera înca la Brad.

         Defectiunea de la Gurahont. Ungurii au înrolat si Români

        În urma tradarii comandantului renegat, acolo nu se mai putea opune rezistenta. Banii si dinamita trimisa din Brad celuilalt ofiter, n-au putut fi întrebuintate în scopul indicat, astfel Ungurii au intrat în Gurahont fara nici o piedica.
        Azi a sosit la Halmagiu elevul Coriolan Neamtu, care în 7 I. c. A fost în Sebis. Dânsul a umblat printre soldatii unguri si a vorbit cu ei. A afalt ca fac parte din unitatile armatei republicane din Arad, între cari se afla si 10-15% Români. Grosul trupei îl constituie Ungurii, Ovreii (ofiteri si subofiteri), precum si alte elemente maghiarizate, din judet. Românii se compun din: câtiva reangajati, cari fiind soldati de profesiune, tin la situatia lor materiala; apoi muncitori socialisti de prin suburbile orasului; sunt însa si tarani, înrolati cu forta. Mai multi Români, cu care a vorbit, spuneau ca desi sunt bine platiti, hraniti si echipati, regreta situatia în care au ajuns si au încercat sa dezerteze, dar nu le-a succes, înca.

         În contact cu Ungurii, la Aciuta. Încercari de fraternizare cu taranii români

        Citam câteva pasagii din raportul al VII-lea, care cuprinde evenimentele acestora:
        „În 14 I.c, la orele 5 a.m. a sosit un tren de marfa ce transporta trupe, care însa înainte de a intra în gara, a debarcat soldatii si s-a întors spre Sebis.
        Pe la 8.30 a.m. blindatul a înaintat pâna la Guravaii, unde Ungurii au arestat pe cantonierul român Balog, socrul înv. Farcas, pentru vina ca adapostise doi ofiteri români (unul trebuie sa fi fost looct. Boulescu) si apoi luându-l cu dânsii, s-au întors la Gurahont.
        La aceasta veste, locot. Romulus Mager, luând cu sine 20 gardisti, a plecat spre Gurahont. În gara Ciuciu a lasat 10 feciori. Urmat de ceilalti 10 si-a continuat drumul mai departe cu o trezina, strecorându-se pâna la Plescutia, unde a rupt firele de telefon si telegraf, distrugând si stâlpii.
        S-au întors apoi pe linia ferata pâna la taietura (tunel deschsi) dintre stâncile de la Aciuta si au desfacut sinele, arucându-le în Cris. Când sa puna în miscare trezina pentru a se transforma sa strice si proximul pod, în momentul plecarii, a capatat foc de arme si mitraliera de pe vârful stâncilor. Afându-se descoperita, patrula noastra a fost silita sa sara în Crisul, numai putin înghetat, si adapostita de digul terasamentului, sa se retraga, mereu urmarita de împuscaturi, pâna în Talagiu. Un gardsit a disparut si nu i s-a mai dat de urma.
        Când a ajuns locot. Mager în Ciuciu, pe la orele 4 p.m., blindatul sosise în gara, si dupa ce a luat apa, s-a retras imediat spre Gurahont. De trenul blindat era atasat si un vagon cu materiale pentru repararea caii ferate.
        În noaptea de 14 spre 15 I.c., adica în continuare, Ungurii s-au dedat la jaf, despre ce marturiseste raportul trimis de înv. Farcas:
        Între orele 8-10, dupa ce au tras mai multe împuscaturi cu mitralierele blindatului, soldatii înarmati au intrat în Plescutia si mergând la casa înv. Farcas, au furat galitele din cotet si hainele de pe paturi. Apoi s-au dus la casa preotului Mihuta, unde au batut servitorul, au spart ferestrile si intrând în casa, au dus tot ce au putut cara, între altele, trei clise si perinile.
        A doua zi ofiterii unguri au încercat sa repare pagubele pricinuite de soldati, ca prin aceasta sa-si câstige simpatiile populatiei. Despre aceasta marturiseste locot. Alexandru Horga, martor ocular:
        În 15 I.c., pe la orele 12 mai multi ofiteri unguri au venit în Plescuta si au cheamt populatia la o întrunire. Dupa ce au adus o parte din lucrurile furate, au tinut vorbiri, aratând ca dânsii doresc sa traiasca în fratietate cu Românii si au agitat împotriva unirii cu România. Au spus mai departe oamenilor, ca daca cineva are vreo plângere împotriva soldatilor, sa faca reclamatiune la comandamentul din Gurahont, care va pedepsi pe cei vinovati”.

         În sfârsit un ordin înscris: Legiunea din Halmagiu, avanpost al companiei regale din Baia de Cris

        Situatia e urmatoarea. În Brad trupele voluntare Horia nu s-au constituit înca. Concentrarea voluntarilor din tinututl Halmagiului, planuita pe ziua de 12 I.c., a fost revocata. Ramâne deci numai Legiunea din Halmagiu în veceha ei formatie, foarte putin întarita, sa apare de surprindere compania regala din Baia de Cris, cu care stam în permanenta legatura telefonica. Ajutorul din Brad se reduce la 10 kg. Dinamita, 25 pusti si 7 lazi de munitie, primite azi. Comandantul acesteia, locot. Nicu Popoviciu, ne-a dat azi înainte de amiazi trei depese telefonice, ordonându-ne sa luam masuri de aparare împotrivs blindatului:
        Nr. 1, ora 8: „Raportati de urgenta toate masurile de paza. 1. Date absolut exacte despre inimic, despre forta lui, armament, stare de spirit. 2. Versiuni, aratând si parerea D-vosatra. 3. Raportati precis punctele unde este rupta calea ferata, pe ce distanta si în ce mod, prin dinamita, sau unelte.
        Nr. 2, ora 10: „Veti strica linia ferata între Halmagiu si Gurahont în mai multe puncte. Înca în noaptea aceasta veti strica linia ferata între Talagiu si Gurahont, fie cu orice sacrificiu”.
        Nr. 3 Extraurgent. Ora 12: „Întrucât nu s-a executat înca ordinul dat cu stricarea liniei ferate, sa se execute imediat, rupând-o, si numai dupa aceea sa se raporteze cu un calaret trimis direct la mine. Veti aresta imediat si trimite la mine pe seful garii din Halmagiu.Fac raspunzator cu pedeapsa de moarte pe ofiterul de la gara Halmagiu pentru neexecutarea celui mai mic ordin”.
        Mai bine de doua saptamâni Legiunea noastra, fara autorizarea vreunui for, sta de paza pe granita Sectiei, atât la Dealul mare, cât si spre Gurahont, opunând rezistenta, când se prezinta patrule inimice.
        Dupa revocarea ordinului de concentrare, acum, când stiam ca avem o autoritate de care depindem, prin raportul nostru înaintat la 12 I.c., ceream lamuriri si instructiuni. În seara aceasta print-un curier, soseste urmatorul ordin scris:
        „Comanda Trupelor de pe Valea Crisului;
        Nr. 32. Confidential I
        Catre Comanda Sectiei în Halmagiu
        Brad la 15 Februarie, 1919.         În Brad si Baia de Cris va avea loc concentrarea contigentelor pâna la 32 ani a soldatilor din aceste doua cercuri pretoriale pe baza de mobilizare.
        Mobilizarea în cercurile Halmagiu si Boros-Sebis se va ordona când acest teritoriu va fi deplin asigurat în contra inimicului.
        Sectia Halmagiului are sa se considere de un avanpost al companiei regale din Baia de Cris si sa asigure garnizoana Baia de Cris în contra oricarei surprinderi.- Patrule sau cete mai mici ale inimicului sunt neconditionat a se respinge,- iar în caz de veti fi atacati de puteri superioare. D-voastra sa va retrageti înspre Baia de Cris. Sa se mentina neconditionat legatura telefonica între D-voastra si Baia de Cris.
        Pentru dispozitiunile luate de aici, subscrisul comandant ia toata raspunderea, pâna când aceste dispozitiuni se vor îndeplini în sensul intentionat.
                Capitan Medrea, m.p.”.

         Distrugerea podului de fier, Vest de gara Ciuciu

        Dupa ce dinamita trimisa la Gurahont nu fusese folosita, azi dimineata a sosit din Brad locot. Inginer Babutiu si punându-i-se la dispozitie o excorta de gardisti, s-a transportat cu trasurile spre Gurahont, sa distruga pe acolo linia ferata. Cum, de Gurahont, fiind ocupat de Unguri, nu s-a putut apropia, a fost silit sa se multumeasca cu dislocarea sinelor pe o scurta distanta, numai, între Talagiu si Ciuciu.
        Aceasta trebuie însa aparata, ca sa nu poata fi apropiata de Unguri si reparata, ceea ce era imposibil de executat din pricina focului de artilerie si mitraliere ale trenului blindat. Un obstacol serioas în calea blindatului se putea obtine numai prin ruinarea tunelului din Ciuciu, sau a unuia din cele doua poduri d eifer. Am hotarât distrugerea podului de fier, Veste de gara, încredintând cu aceasta pe locot. Romulus Mager, care a si plecat spre Ciuciu, însotit de locot. Ilie Miclean si 20 gardisti, ducând cu dânsii 10 kg. Dinamita, de care dispuneam, si câte 120 cartuse de pusca.
        Se facuse noapte si întuneric bezna, pe când au ajuns în gara. Locot. Ilie Miclean aduce din comuna instrumente. Nefiind niciunul specialist, caci locot. Babutiu se întoarse la Brad, timp de patru ore oamenii nostri au tot mesterit la pod pâna ce au asezat explozibilul, pe care l-au aprins abia dupa miezul noptii. S-a produs o detunatura puternica, auzita pâna în Halmagiu, receptionata si de avanposturile inamice.
        Cercetându-se rezultatul exploziei, s-a constatat ca podul nu se prabuseste îndestul. Grinzile principale se încovoiasera numai, cele din dreapta. Au mai fost culese sinele si arucnate în Cris. Dupa aceea a fost împins si rasturnat pe pod un vagon încarcat cu pietris, gasit în gara. Obstacolul, acum era destul de serios.

         Luptele de al Ciuciu si Leasa

        Dupa truda anevoioasa, rupti de oboseala, lasând doua santinele la pod, s-au îndreptat spre gara ca sa se odihneasca putin. S-au rasgândit pe urma ca nu mai este timp, deoarece în curând trebuie sa reverse de ziua si se pot astepta la un atac din partea Ungurilor. Au lasat în gara numai pe elevul Hostil Pop la telefon, si ceilalti au prins a se catara pe coasta ce se înalta brusc deasupra garii.
        Trebuia luata în stapânire cât mai curând aceasta înaltime care domineaza valea pâna la pod si sa se caute locurile potrivite pe dupa stâncile din vârful carierii de piatra, pentru a putea tine sub fo podul. Dupa o zoala de aproape o ora si jumatate, cu genunchii si coatele însângerate, abia ajunsi în pisc, se si desluseste apropierea trenului.
        Era blindatul, cunoscut deja si despre care stiam ca are doua tunuri calibru 8 si 4 mitraliere, precum si un vagon cu material de cale ferata. Mai avea acum atasate si 6 vagoane cu soldati. Sentinelele noastre de la pod, se retrag.
        Ajunsi în fata podului, blindatul se opreste. Desi începuse sa se faca ziua, o negura deasa ce plutea asupra vaii, nu permitea sa se observe miscarile dusmanului. Se auzeau numai înjuraturi. Ulterior s-a aflat ca imediat dupa sosire, Ungurii au împartiti patrule de recunoastere, dintre cari una a nimerit în gara, surprinzând înlauntru pe elevul Hostil Pop. Noroc, ca acesta nu si-a pierdut prezenta. Cum purta, ca si noi toti, uniforma austriaca si vorbind bine ungureste, repede a gasit iedia mântuitoare. Simulând ca se bucura de sosirea Ungurilor, a spus ca e o ruda a unui impiegat ungur, si povesteste cu indignare, cum au fost gardistii aici, si ca acestia au fugit numai adineaori.
        Observând apoi soldatii drapelul românesc din fata garii, el s-a oferit sa le caute o scara si sa-l coboare. Cât ce-a scapat dintre dânsii, a sarit în tufisurile din dosul garii si a prins-o la fuga disperata pe coasta în sus, facând-se nevazut. Ungurii n-au îndraznit sa-l urmareasca prin padure, iar împuscaturile lor nu-l au mai putut ajunge, si asa a scapat de razbunarea Ungurilor.
        Prin aceasta, telefonul instalat de noi în acest scop, cladind o noua linie de peste 2 km, pâna în centrala din comuna Ciuciu, a cazut în mâinile Ungurilor.
        Din pozitii bine acoperite, gardistii deschid foc asupra podului si conform informatiilor ulterioare, nu fara efect. Un soldat fiind lovit prin foale, a murit pe loc. Ungurii, orientându-se dupa directia împuscaturilor, raspund vehement cu cele doua tunuri, cu mitralierele si armele de mâna. Joc al hazardului, ori gluma artileristului, un obuz nimereste cosul fabricei (cariera de piatra) din fata pozitiilor, gaurindu-l.
        Ai nostri împusca rar, ca sa crute munitia si mai vârtos ca din cauza cetei, nici nu se zareau figuri. Ungurii, în schimb, varsa potop de foc în pieptul- stâncilor; iar pe sub digul înalt al caii ferate înainteaza detasamente spre tunel cu scopul sa ne cada în spate si sa ne taie retragerea spre Halmagiu.
        Observând aceasta, Legiunea ocupa repede alta pozitie, dincolo de tunel, pe dealurile de la Leasa.
        Într-aceasta, vreo 70-80 soldati se furisasera prin tunel si înaintau în susul vaii spre Halmagiu. Când au auns în bataia pustii, gardistii deschid din nou focul asupra lor. La întâia salva trasa din cele 22 pusti, caci si ofiterii aveau manlichere, s-au vazut cazând mai multi Unguri, iar ceilalti s-au împrastiat, cautându-si adaposturi.
        Se angajeaza din nou lupte, la care participa –fara efect- si tunurile de pe trenul blindat, caci obuzele cad departe, catre Halmagiu. Peste o ora, vazând ca nu mai pot rezista, Ungurii o rup la fuga spre gura tunelului, pe dupa terasamentul caii ferate, târând cu dânsii mortii si ranitii.
        Gardistii îsi schimba din nou pozitia, acum îndarat spre Vest, si tin sub foc podul Crisului de la imediata iesire din tunel, silindu-i sa treaca prin apa. Nu le strica o baie de Februarie în Cris, pe care si ai nostri o facusera alaltaieri la Aciuta.
        Pierzându-i din bataia pusti, pentru a evita o eventuala împresurare din partea unor patrule ce ar fi putut ramâne Est de tunel, Garda îsi reia locul de pe dealurile de la Leasa. Si într-adevar, în toiul luptei, o patrula ungureasca condusa de un ofiter, trecuse Crisul pe ghiata si ascunzându-se prin gropi si tufisurile de arini, apuca spre pozitiile gardistilor. Izolati acum de restul trupei care se retrasese, Ungurii se furisau desorientati, sarind dintr-un tufis într-altul.
        Ajunsi într-un luminis, ai nostri i-au luat la tinta. O figura cade, celelalte dispar sub scutul tudisurilor si nu se mai arata. Vazând ca nu se mai apropie nimeni de cel cazut, sa-l evacueze, locot. Mager a alergat la el, sa-a dea ajutor.
        A fost însa târziu, caci murise. L-a recunoscut. Era sublocot. Ernsyt Toni, fost camarad din Reg. 33 infanterie din Arad (NOTA1). Prietenia o calcase celalalt, caci dânsul stia bine cine comanda Legiunea Halmagiu. Si nu se poate presupune ca venise în muntii nostri mânat de sentimente prietenesti. I s-au confiscat harta si scrisorile de natura militara.
        Deocamdta Ungurii au fost respinsi, si s-au retras la trenul blindat, suferind pierderi de 4 morti si 16 raniti, dipa cum am fost informati ulterior. Lupta a încetat pe la ora 11. Noi n-avem nici un mort, si nici un ranit.

         Schimbarea gardistilor. Retragerea. Pierdem patru prinsonieri

        Întrucât gardistii angalati în lupta erau extenuati de zoala si nesomn, cei doi ofiteri nu dormisera de 48 ore,- au fost trimisi pe front 80 feciori sub comanda locot. Seracu, luând cu dânsii si mitraliera. Catre amiazi, predând pozitia locotenentului Seracu, locotenentii R. Mager si I. Miclean, împreuna cu cei 120 gardisti, s-au întros la Halmagiu sa se odihneasca.
        Ungurii primind ajutoare cu trenul de la Gurahont- erau acum un batalion întreg- au pornit din nou atacul, cu mai multa precautiune. Locotenentul Seracu, vazându-se în primejdia de a fi înconjurat, a început sa se retraga. În retragere, Legiunea nostra a pierdut patru prinsonieri, pe cari Ungurii i-au împuscat, dupa cum se va vedea mai apoi.
        Prin aceasta Halmagiul fiind expus din moment în moment sa cada în mânile Ungurilor, s-au facut pregatirile de refugiu. Cum, soseaua nationala, în dreptul garii, trece pe un loc descoperit, a fost trimisa ultima rezerva pe dealurile de la Lestioara, ca sa întârzie apropierea Ungurilor si sa tina, deci, liber drumul pentru trasuri.
        Mitraliera si armele disponibile sunt încarcate pe o caruta, si la ora doua dupa amiazi începe exodul din Halmagiu. De pe dealurile de la leasa, Ungurii tin sub foc soseaua. Dupa trasura din urma, cu care se refugia camaradul nostru, Adam Dragos, au început a trage cu mitralierele si tunurile, fara succes, însa. Ne refugiam cu trasurile numai cei casatoriti, cu familiile, având si copii mici. Soldatii Legiunii noastre si ofiterii s-au retras pe drumul cel mai scurt, peste dealuri, spre Baia de Cris. Cu greu s-a putut decide sa plece medicul Garzii, având si un frate bolnav ce nu putuse fi evacuat. A plecat în ultimul moment. Soldatii rabiati au navalit în locuinta medicului si spargând mobilele, s-au napustit cu amenintari asupra bolnavului neputincos, care a si murit în aceeasi zi. Era un elev de cl. V liceu, Sever Mager. Ultimul gardist s-a refugiat, a fost telefonistulnostru din gara, stegarul Vasile Militaru. Acesta la ora 4:10 a expediat ultimul aviz, receptionat de postul armatei române din Birtin, prin care anunta, ca Ungurii se apropie de gara, iar el se retrage.
        În acea seara trista de iarna au luat drumul bejeniei si intelectualii civili din Halmagiu. Preotii si învatatorii de pe sate au fugit în padure, adapostindu-se prin colibele de vara ale pastoriloe. Unii au trecut, mai târziu, muntele, la Vidra, si de acolo peste Câmpeni, Abrud, au ajuns la Brad.
        Asa s-a desfiintat Garda din Halmagiu dupa o activitate de 104 zile, în care interval- neexistând autoritate-, a administrat plasa Halmagiului (vechea formatie de 33 comune) în toate domeniile vietii publice.

         Garda din Halmagiu intra în armata ardeleana a Consiliului Dirigent, formând, împreuna cu Garda din Brad, nucleul Corpului Voluntarilor Horia. Unii dintre gardistii nostri au intrat direct în cadreel armatei regale

        Ordinul fusese executat întocmai. Ofiterii si trupa Garzii din Halmagiu, ajunsi la Brad, au fost primiti în Corpul Voluntarilor Horia. Întrucât Corpul V.H. se afla în faza de constituire si recrutarile nu se facusera înca, unii dintre soldatii nostri, apelând la recomandatia ofiterilor cunoscuti, au cerut sa fie încadrati imediat în compania locot. Nicu Popoviciu, din Baia de Cris, dupa cum arata si urmatorul document:
        „Nr. 1., 16 II 1919, Locot. Boulescu Mihail catre comanda comp. 5 din Reg. 9 Vânatori. Am onoare a va ruga, sa binevoiti a primi în companie pe soldatii voluntari: sold. Patroiu Alexandru, sold. Belegean Todor, sold. Morcan Solomon, caporal Groza Traian, sold. Stanila Mihaiu. Toti acestia au arme primite de la sectia Halmagiu.
                 Lt. Boulescu, m.p.”
        Aducând cu dânsii armele si echipamentul necesar, prezentarea acestor voluntari era bine primita. Înfratirea de arme a taranului soldat din Vechiul Regat din Ardeal, ridica potentialul moral al trupelor.

         Ecouri din presa. Ungurii comunica oficios ca s-au batut cu armata româna. Pentru restabilirea adevarului istoric: martiriul notarului Gh. Ionescu din Ciuciu

        Gazetele din Arad, afându-se sub cenzura franceza, nu pot înregistra aceste evenimente si se marginesc în a se strecura câteva notite despre înmprmântarea cu pompa militara a „sfintilor morti” cazuti pe frontul liniei demarcationale la Leasa, în fata Halmagiului. Ceremonialul înmormântarii servea prilej de demonstratie nationala. O influenta de public ne mai vazuta forma concoiul funebru, care a tinut sa ocoleasca drumul drept spre cimitir, traversând arterele principale ale orasului. Atât reportajul înmormântarii, cât si necrologul dat de ofiterii regimentului de casa în amintirea locot. Ernst, abunda în fraze patetice, invocând virtutile strabune pentru apararea pamântului maghiar si a patriei maghiare, chiar aici, în regiunea aceasta pur româneasca, ceea ce nu cadreaza de loc cu nouile idei, de toleranta, propagate oficial de guvernul republicii.

         Funeraliile eroilor maghiari, în Arad

        Traducem din „Aradi Hirlap” (No. 35 din 19.II.1919) necrologul locot. Ernst: „ 19 Februarie.
        Pro Patria.
        Corpul ofiteresc al reg. Maghiar de int. 33, cu inima sdrobita de durere, anunta ca prea iubitul camarad erou
        Antoniu Ernst (NOTA1) Locotenent în rezerva, detinatorul a mai multor decoratii de razboiu, dupa multe suferinte îndurate în patru ani de lupte sângeroase, a murit moarte de erou în primavara unei vieti tienre si pline de speranta, la 16 I.c, înainte de amiazi,aparând linia demarcationala, la podul de la Leasa.
        Te-ai fi putut retrage în linistea unei vieti lihnite de pasnic cetatean. Ai tai iubiti, te asteptau cu bratele tremurânde; dar din pragul caminului familiar te-a întors o sfânta lupta. Te retinea iubirea ta sfânta pentru patria maghiara, dovedita cu prisosinta prin atâtea entuziaste manifestari patriotice.
        reminiscente poetice ale marilor timpuri legendare. Tu înttruchipezi simbolul idealismului pentru noi toti!
        Iubirea noadtra, aminitrea noastra recunoscatoare, va veghia la capatâiul visurilor tale, eroule camarad, sfântule mort!
        Corpul Ofiteresc al reg. Magh. De inf. 33.”
        Aceeasi gazeta, a doua zi, (Nr. 36 din 20.II.1919) publica urmatorul reportaj, înghesuit într-o notita, despre funerariile locot. Ernst si ale caporalului Szucs:
        „Înmormântare militara. Azi au fost înmormântati defunctii eroi, locot. Antoniu Ernst si caporalul Ludovic Szucs junior, din reg. 33 inf, cari au cazut aparând linia demarcationala, în 16 I.c., la podul de la Leasa. De când nu mai avem razboiu, ne-am desobicinuit de înmormântarile militare, astfel cu atât mai tragica si mai sguduitoare a fost înmormântarea de azi, oficiata cu toata pompa militara. Un imens public îndoliat a tinut sa fie prezent la tristul ceremonial al înhumarii celor doi tineri eroi, si enorma multime a întovarasit, cu ochii scaldati în lacrimi, spre lacasul de veci, pe cei doi tienri soldati maghiari, cari si-au varsat sângele, aparând sfântul pamânt al patriei, atucni, când, afara pe fronturi, de mult a amutit bubuitul tunurilor. Ramasitele pamântesti ale celor doi eroi au fost asezate pe catafalc în camera mortuara a spitalului public si, la dorinta Sfatului militar si al celui muncitoresc, înmormântarea lor s-a facut împreuna, cu toate ca unul era romano-catolic, iar celalalt de confesiune reformata. Minunatele sicrie de metal au fost expuse apoi în curtea spitalului, fiind asaltate de multimea imensa, care îsi lua adio de la sinistrati aparatori ai pamântului patriei. A fost de fata la înmormântare aproape întreg corpul ofiteresc di garnizoana în frunte cu colonelul de stat major Rasky, apoi Sfatul muncitoresc sub conducerea lui Iosif Wirkler si Ladislau Csepeli, iar delegatia partidului social-democrat o conducea Henrich Huppert. Dupa impresionantul panegiric tinut de Emeric Csecs, sicriele au fost stropite cu agiasma; a rostit apoi un inspirat si frumoa discurs de despartire, Geza Kraovzki. Dupa panegirice, cosclugele au fost ridicate pe carul mortuar si în sunetele muzicii militare, imensul cortegiu funebru a parcurs în lung orasul, îdreptându-se spre cimitir, unde corpurile eroilor au fost depuse spre vecinica odhina în pamântul patriei, pentru a carei aparare si-au jertfit tinerele vieti”.
        Ne închinam cu respect în fata mortii eroice. Întelegem si cinstim înaltele sentimente patriotice si lupta pentru libertate a oricarei natiuni, câta vreme aceasta întelege sa respecte si ea aspiratiunile si dreptul la viata libera ale altor popoare. Din aceste sbucniri spontane de sentimente- înabusite vhiar de starea de asediu si cenzura a trupelor franceze de ocupatie- reiese însa ca „Noua Ungarie”, în fond nu s-a schimbat cu nimic, continuând sa conzidere de pamânt unguresc, si terotoriile locuite de alte neamuri. La Halmagiu, trupele maghiare comit cele mai fioroase crime fata de populatia civila, iar pe gardistii cazuti prinsonieri îi împusca, cu toate ca, oficial, îi considera de trupa combatanta regulata. Si, în vreme ce la Arad, dânsii îsi înmormânteaza eroii asezati în sicrie de metal cu mare pompa,- la Halmagiu, corpurile mutilate ale eroilor nostri au putrezit zile dearândul neînhumate, caci nimeni nu îndraznea sa se apropie de ele pentru a le împartasi de crestineasca îngrijire.
        Între teoreticienii maghiari ai democratiei internationale si spiritul soven al poporului maghiar, se deschidea o parpastie ce nu putea fi închisa.

         Comunicatul maghiar despre luptele de la Halmagiu, Cum se falsifica istoria

        Comentând comunicatul oficios, gazetele din Budapesta vestesc ca trupele maghiare au înfrânt rezistenta trupelor dusmane la Halmagiu. Citam din „Budapesti Hiriap” (Nr. 43 din 19.II.1919), care sub titilul „Luptele cu Românii pe Valea Crisului Alb”, scrie:
        „Seghedin, 18 Febr. Comandamentul teritorial din Seghedin a dat în asta seara urmatorul comunicat: Trupele noastre trimise pentru apararea liniei demarcationale în Valea Crisului Alb au înfrânt rezistenta Românilor si dupa repararea de cinci ori a cosntructiilor liniei ferate, ieri au ocupat Halmagiul. În aceste lupte a cazut un caporal. Pe sublocot. Ernst Toni, gardistii români, dupa ce l-au ranit, l-au spintecat. Pierderile dusmanului sunt mari. Tunurile trenului blindat au desfiintat mitraliere românesti”.
        Mai apoi, a treia zi, (Nr. 45 din 21.II.) publica din nou acelassi comunicat, adaugând înca: „În cursul operatiunilor de înaintare, a diferitelor formatiuni ale reg. 33, servantii trenului blindat Nr. 8, precum si sublocot. Dethanyi, au dat dovada de stralucita vitejie. Comandamentul din Seghedin le-a exprimat tuturora mentiune de lauda, pe cale telefonica”.
        În cartea sa de istorie romantata, „Îndragostirea unui Habsburg de o frumoasa românca din Ardeal” (Bubcuresti Rom. 1928), Rusu Abrudeanu aminteste si evenimentele aceste, „frumoasa românca” fiind Melania Ionescu, fiica notarului Gh. Ionescu din Ciuciu.
        Vorbind despre martiriul notarului dinCiuciu, la pg. 306, pune fotografia tunelului cu explicarea: „Tunelul caii ferate dinCiuciu, unde garda româneasca, înfiintata de notarul Ionescu, a dat lupta, în Februarie 1919, în contra armatei bolsevice unguresti”.
        La pg. 307 afirma ca la podul aruncat în aier de gardisti. „Sub comanda unui preot se începe o lupta crâncena si bolsevicii unguri pierd ofiterul care îi comanda si mai multi oameni”.
        Asertiunile lui Abrudeanu sunt abslout inecsate, inventate, evident, pentru a crea legende. Bunul si regretatul român, Gh. Ionescu, n-a avut nici un maestec în evenimentele amintite. Om mai în etate, de 67 ani, el n-a fost comandant de garda. Atacul de la Ciuciu n-a fost condus de preot.
        Toate operatiunile: la stâncile de la Aciuta, la podul de la Ciuciu, la tunel, la podul de la Leasa, au fost executate de catre Legiunea din Halmagiu, comandata de locot. Romulus Mager, în baza ordinelor comandantului Sectiei Halmagiu, care primea sugestii de la armata româna si de la comandamentul trupelor de pe Valea Crisului Alb, trupe (Corpul Voluntarilor Horia), ce se prganizau în Brad de catre dr. Ioan Suciu, având expert tehnic pe capitanul Florian Medrea. Traiesc si azi aproape toti martorii oculari ai acelor evenimente: populatia regiunii, dr. Ioan Suciu, notar public în Chisineu, colonelul dr. Florian Medrea acum advocat în Cluj. Traieste fi ca regretatului notar Ionescu, doamna Lucretia, dr.Eugen Barbu, în Bucuresti. Cum ca nici Ungurii n-au banuit de autor al celor petrecute la Ciuciu pe notarul Ionescu si nici preot, ne-o dovedeste dosarul curtii martiale din Seghedin, în care se aminteste, cu numele, comandantul român.
        Pentru a putea întelege cum ajunge familia Ionescu sa intereseze opinia publica si sa serveasca publicistului Rusu Abrudeanu subiect de istorie romantata, contribuind la denaturarea adevarului istoric în relatarea luptelor de la Ciuciu, va trebui sa amintim si fapte mai vechi.
        Adevarul este urmatorul. Notarul Gheorghe Ionescu era o personalitate binecunoscuta prin faptul, ca desi se gasea în slujba statului, el întretinea, în mod indirect, legaturi cu cercurile politice românesti. Faima notarului Ionescu o raspândeau cele doua fiice ale sale, Melania si Lucretia, de o sclipitore inteligenta si frumusete fizica, a caror aparitie femecatoare pe la întrunirile nationaliste stimula avântul tineretului luptator, mai multi colaboratori ai ziarului „Tribuna”, în frunte cu marele poet Octavian Goga. În urma acestor legaturi, si personal, prin interventia doamnei Marilina Bocu,sotia cunoscutului publicist Sever Bocu, fiica primarului din Sinaia; Melania Ionescu a ajuns sa fie primita la curtea regala româna, prezentata acolo ca reprezentanta a Românilor ardeleni, la vizita diplomatica ce le-o facea suveranilor români, arhiducele Franz Ferdinand, mostenitorul tronului habsburgic, în anul 1909. Atentia tandra cu care a încunjurat arhiducele în zilele de 10-13 Iulie 1909 pe frumoasa ardeleanca în Sinaia, facea sa se întrevada ca fiica notarului din Ciuciul Halmagiului ar putea sa devina o utila si influenta ambasadoare a Românilor sin Ardeal pe lânga curtea din Viena:- acesta este sâmburele de adevar al romanului istoric „ Îndragostirea unui Habsburg, etc” de Rusu Abrudeanu. Peste doi ani, la 6 Oct. 1911, Melania Ionescu moare în meningita. Sora-sa Lucretia se marita cu dr. Eugen Barbu, subdirector la biblioteca statului din Budapesta.
        Când a izbucnit revolutia, în toamna anului 1918, Lucretia dr. Barbu se afla la parintii sai în Ciuciu si vazând ca satenii ameninta sa sparga depozitul de alimente- cum facusera si pe la celelalte cancelarii notariale,- ea a chemat în juru-i pe fosti colegi de scoala si tovarasi de joaca, din sat, si si-a format o Garda (NOTA1). AU arborat si drapelul national gasit în podul bisericii, manifestând pentru România. Voind sa intervina,- jandarmii au fost desarmati si pusi pe fuga din sat. Acestea s-au petrecut în 3 Nov. 1918, sâmbata dupa amiazi, când oamenii se întorceau din târgul de la Halmagiu, unde facusera cunottinta cu practicele revolutionare. A doua zi, în 4 Nov,. s-a înfiintat Garda Sectiei în Halmagiu, întinzându-si imediat organizatia asupra întregului cerc pretorial. Mai apoi, doamna Lucretia s-a întors la Budapesta.
        În Ciuciu au fost si mai târziu grave tulburari din pricina Cooperativei centrale de fiert rachiu, impusa în timpul razboiului pentru alimentarea armatei. Aci se aflau cantitati de prune rechizitionate din întreaga regiune, iar acum oamenii pretindeau sa li se restituie prunele. Împarteala era greu de facut, caci de teama sa nu ramâna fara parte, fiecare sat staruia amenintând, sa apuce cel dintâi competitia si cât mai mult. A trebuit sa intervna Garda centrala din Halmagiu mai multe zile pâna ce conflictul a putut fi aplanat. Odata, la cererea disperata a notarului, a trebuit sa alergam cu mitraliera la Ciuciu, pentru a impune ordine între satele puse pe încaierare, alegându-se solutia, ca prunele sa fie vândute si sa se împarteasca banii.
        Adevarul istoric este, ca: în luptele cu trupele maghiare a operat numai Garda centrala, adeca Legiunea din Halmagiu. N-a participat nici o Garda rurala, deci, nici garda din Ciuciu, care dealtminteri nu mai era cea veche înfiintata la 3 Nov. si apartinea chiar de a doua zi comandei centrale din Halmagiu.
        Nefiind implicat în atacul dat asupra Ungurilor, notarul Ionescu nu s-a refugiat cu noi la Brad, sub protectia armatei române; ci, stiindu-se nevinovat si crezând ca are aface cu trupe disciplinate, a ramas pe loc, sa-si faca datorinta de slujbas si sa pazeasca averea comunelor. Dar s-a înselat amar. Dupa ce au ocupat definitiv gara în 16 Febr,. Ungurii au intrat în comuna. Notarul tocmai oficia o casatorie civila. Oamenii se împrastie repede. Ungurii trag, de la distanta, dupa ei, Mirele, Crainic George a Marinchii, este ranit greu. Mai târziu un grup de soldati patrund în cancelarie si someaza pe notar sa deschida casa de bani cu fondurile comunale. Notarul le-a cerut chitanta. Atunci un soldat îi pune baioneta în piept, iar ceilalti ridica banii, fara scrisoare, si se îmaprtesc pe ei. Vazându-si viata periclitata, iar calea spre Brad închisa, notarul Ionescu s-a refugiat spre Budapesta, la ginerele sau.
        Peste o luna, în care interval trupele maghiare fusesera maturate din defileul Halmagiului si se retrageau în debandada spre Tisa, batrânul notar aflând ca Halmagiul este eliberat, s-a gândit sa se întoarca acasa, în românia Mare, acum. Era o încercare primejdioasa caci trebuia sa se strecoare peste frontul unguresc, - foarte primejdioasa pentru el, îndeosebi, caci odata cu trupele unguresti exasperate de înfrângerea suferita, se refugiau si elementele indezirabile din regiunea noastra: jandarmii, slujbasi unguri. Îndrazneala i-a fost fatala. Dupa ce a stat o vreme ascuns prin Kelegzhaza, a fost recunoscut, arestat ca spion român, deferit curtii martiale si condamnat la moarte prin împuscare, în Mezotur. Semtinta de moarte i-a dat-o evreu Francisc Munch, originar din Tokaz, în 25 Aprilie 1919 la ora 11 a.m. , iar la ora 3 dupa amiazi, a si fost executat, tot acolo în Mezotur. Si-a legat singur ochii si strigând „Traiasca România Mare” s-a prabusit, mosneagul ce singur fusese silit sa si-o sape, în fata norodului din comuna, adunat sa priveasca acest spectacol.
        Martirul Gheorghe Ionescu a fost exhumat la 1 sept. 1919, - fusese depus numai la 60 cm. Adâncime, fara costiug, despuiat de haine – si reînhumat cu cisntea cuvenita, la loc de onoare, în cimitirul Eternitatea din Arad. Municipiul Arad, în semn de pietate si recunostinta pentru jertfa de martiraj, a dat numele de „Martirul Gh. Ionescu” unei strazi din Arad.

NOTE