Indicii despre vechimea si statornicia asezarilor omenesti

         Date fiind zacamintele de opal dur, cremene, din care omul primitiv isi fazona armele si uneltele casnice, tinutul Halmagiului se vadeste a fi fost populat si in epoca de piatra. Ne-o atesta aceasta sapaturile intreprinse mai nou, cu care ocazie sau descoperit la statiuni din paleoliticul inferior la Iosasel, intinzandu-se si in localitatile invecinate, Rastoci si Aciuta la partea inferioara a regiunii noastre, cat si in cea superioara, la Brotuna si Basarabasa (NOTA 1).
         Prezenta civilizatiei dacice ne-o dovedeste comoara descoperita la 1886 in comuna Guravaii, continand o colectie de obiecte de arta din argint : un lant si inele de argint de care atarna tinte decorative, monede din Apollonia si Dyrachium (NOTA 2).
        Exista si amintiri romane. In Ociu sau gasit bani de argint depe timpul lui Marcus Aurelius (anii 161-180). (NOTA 3) In drumul ce duce dela Halmagiu catre Luncsoara, pe la Vajdogi, se observa si acum in deal o grota in care pe la 1880 se mai putea patrunde vreo 40-50 pasi, despre care se crede a fi fost o mina romana. (NOTA 4) Asemenea, la acea data, in Aciuta se mai puteau observa urmele unei mine in care sa gasit un steart roman, adeca o lampa de mina.
        In orice caz, imediata vecinatate a regiunii aurifere exploatata si inainte de Romani, trebue sa fi influentat ca si in tinutul Halmagiului sa se stabileasca de demult remarcabile nuclee de asezari omenesti.
        In campie, la loc deschis, omul a trait vecinic cu frica in san. Surprins usor, el a putut fi inconjurat si exterminat. Numaratoarea din 1564 a gasit in comitatele Arad si Zarand 2144 porti, ceeace ar corespunde, fara nobili, la 55.000 suflete ; panacand la 1696 sau numarat numai 80 porti, adeca o populatie de 1800-2000 suflete. (NOTA 5) Uluitoarea scadere a populatiei, provocata de razboiri si epidemii, ne arata cum in vechime puteau sa ramana regiuni intregi secole dea randul aproape nelocuite.
        Nu tot asa se prezinta situatia in munte, unde numai la cativa pasi dusmanul te pierde din ochi. Aici, si in ultimele clipe omul isi poate strangui avutul sumar, chiar si vitele, cu care sa se mistuiasca in labirintul vailor pana ce trece primejdia, ca apoi imediat sa se intoarca la vatra parasita. In regiunea noastra de munte, deci, depopularea silnica si nici epidemiile, data fiind izolarea, nau putut sa produca ravagii prea mari, asezarile de aci ramanand si statornice. Pentru ultimele patru veacuri aceasta asertiune este sprijinita si de dovezi istorice, satele de ses fiind adeseori pomenite ca pustii. Iar examinand registrul (NOTA 6) de proprietati dela 1561, constatam ca Zarandul, care are parti muntoase, este mai bine populat ca si comitatul Aradului, regiune eminamente de ses.
        Dar vietuirea in munte are si desavantagii. Pamanturile de hrana fiind putine si mai sarace, traiul e nespus mai greu decat la campie, muntele neputand suporta un prea mare spor de viata. Si atunci munteanul alungat de foame a coborat spre campie dupa tarini mai largi si mai fertile, pe cari le-a gasit demulteori vaduvite de stapan. Astfel, veacuri dearandul, tinutul Halmagiului a fost rezervoriul uman din care sa populat permanent campia crisana. Orientandu-ne numai dupa numele de familie, onomastica, putem si azi constata puternica influenta a acestei regiuni asupra satelor din podgoria si campia Aradului.
        Dupacum se va vedea mai pe larg cu alta ocazie, orasul Halmagiu cat si satele ce-i apartin, apar in registrele de proprietate ale nobililor cu numele lor de azi incepand din intaia jumatate a sec. XV, ceeace nu exclude hipoteza ca ele au existat in aceeasi compozitie romaneasca mult inainte, cu atat mai vartos ca in Ungaria foarte putine sunt documentele mai vechi, de aceasta natura.
        Satele de aici au deci o vechime atestata istoriceste de aproape 500 de ani, cu care existenta continua nu multe localitati din campia judetului nostru, foarte infloritoare azi, se pot mandri. Si mai putin se pot mandri cu vechimea lor satele unguresti si germane, al caror inceput se cunoaste precis ca si colonii, datand din sec. XVIII.
 

   NOTE

         1. Martin Roska, Paleoliticul Ardealului, extras din Anuarul Inst. Geologic al Romaniei, vol. XIV (inapoi)
         2. Vasile Parvan, Getica, pg. 536, 559, 613          3. Parecz, Aradvarmegye ismertetese, pg. 13 (inapoi)
         4. Dr. Gaal Jeno (inapoi)
         5. Dr. Gaal Jeno, Aradvarmegye kozgazdasagi etc. leirasa, Arad, 1898 pg 19, in colectia monografica a orasului si jud. Arad(inapoi)
         6. Anni 1561. Registrum secundi, etc., publicat la Fabian, Aradvarmegye leirasa, Pest, 1835, pg 21.(inapoi)