Pânã la începutul secolului al XVIII-lea nu cunoastem documentele care sã ateste existenta unei scoli nici în Hãlmagiu si nici în sate ce depindeau de el. În secolul al XVII-lea, sub împãratii Maria Tereza si fiul ei Francisc Iosif, apar unele scoli în Transilvania, precum în pãrtile Aradului si este posibil ca pe la mijlocul acestui secol sã fi existat o scoalã si în Hãlmagiu, datoritã faptului cã aici era uncentru administrativ, comercial, sediul unui protopopiat iar localitatea avea statut de "oppidum". Urme scrise nu avem, fie din motivul cã au fost mistuite în flãcarile Rãscoalei din 1784, ori a Revolutiei din 1848 fie cã au fost distruse în alt mod sau pur si simplu au pierit.
         Faptul însã cã diaconii si cântãretii stranelor din cele douã biserici stiau sã citeasca ne conduce la ideea cã ei au învãtat mestesugul cititului dacã nu la o scoalã organizatã atunci în bisericã.
         În anul 1785 protopopul Hãlmagiutui, Popovici Arsenie, îl ruga pe episcopul Aradului sã trimitã un învãtãtor în acest district, arãtând cã oamenii ar vrea sã fie cu învãtãturã. (Vezi NOTA 1). Asa se explicã faptul cã în localitate s-a înfiintat o scoalã cãtre sfârsitul secolului al XVIII-lea. În dosarul nr. 184/8 sept. 1815, aflat în arhiva Episcopiei ortodoxe române Arad se aflã plângerea protopopului Nicolae Adamovici si paroh al Hãlmagiului Ioan Popovici, capelan al orasului Hãlmagiu si Damian Dimitrovici, învãtãtor în orasul Hãlmagiu, cãtre arhimandritul din Arad, cã începând cu anul 1811 perceptorul crãiesc al locului obliga pe susnumitii sa plãteascã portie (n.n. dare, impozit) ceea ce pânã atunci n-a plãtit nicicând.
         Altã însemnare scria despre aceastã scoalã o avem din anul 1825, anume din conscriptia întocmitã de protopopul Hãlmagiului din acel timp. În acea conscriptie se aratã cã era o singurã scoalã româneascã cu învãtãtorul Damian Dimitrovici si cu 30 de elevi. O altã însemnare dateazã din anul 1833. Ea apare pe filele adãugate prin compactarea Cazaniei (tipãritã în anul 1793) aflatã în biserica ortodoxa din Hãlmagiu. Însemnarea numerotatã cu cifra XII are urmãtorul continut:

         "În anul 1833, august 6, s-au îngropat jupînul dascãl au orasului Hãlmagiu, Demetrovi Damian, numit dupã ce la S. noastrã bisericã de lege O. neunitã cu curgerea a 34 ani cu cea mai îndestulata dragoste au slujit. Scrisam pentru vecnica lui aducere aminte. Arsenie Adamovici namesnic".

         Acest învãtãtor a functionat conform inscriptiei, din anul 1799 si a fost cãsãtorit cu Rafila si din care casatorie s-a nãscut fiul Emanoil si fiica Paraschiva.
         Emanoil a fost pictor si împreunã cu fratele sãu Ioan, nãscut din prima cãsãtorie a lui Demetrovici a zugravit iconostasul bisericii ortodoxe din Hãlmagiu, dupã restaurarea din anul 1867 (Vezi NOTA 2).
         Prima însemnare oficialã despre scoala din Halmãgiu o avem din aniul 1847 si apartine mografistului Cozma Pal. Acesta aminteste cã în anul 1846, erau în Hãlmagiu douã scoli, dintre care una româneasca si alta ungureascã, ambele deschizându-se în anul 1843 (Vezi NOTA 2).
         Obiectele de studii în ambele scoli erau: scrierea si cititul, la fiecare scoalã în limba ei, apoi religia, istoria biblicã, geografia, stiintele naturale, aritmetica, învãtãturile morale, cântarea si rugãciunile corespunzãtoare fiecãrei religii.
         În ce priveste programa de învãtãmânt si numãrul scolarilor, se aratã cã în anul scolar 1846 au fost doua semestre, în primul au frecventat scoala 7 fete si 41 bãieti iar în al doilea 7 fete si 45 bãieti.
         Dupã Revolutia din anul 1848, protopopul Hãlmagiului, Petru Moldovan, a înfiintat, cu concursul autoritãtilor austriece, o organizatie scolarã si a tinut cu multã prestantã legãtura dintre administratia austriacã si cele 60 de sate ce compuneau protopopiatul Hãlmagiului, în acel timp.
         Date privitoare la scolile din tinutul Hãlmagiului, în epoca absolutistã (1850-1860), ne oferã numai arhiva consistoriului dicezian din Arad. Deci putem cunoaste numai acele scoli "oficiale", despre care autoritãtile bisericesti trebuiau sã raporteze "locotenentei cezaro - regale" din Oradea Mare (K.u.k. Stattkalterei Abteilung), un tip de scoli nationale, creatie a absolutismului.
         Sprijinul Vienei se reducea la îndemnuri platonice pentru deschiderea scolilor nationale (primare): "este datã posibilitatea popoarelor sã deschidã scoale nationale cîte vreu si cîte pot". (Vezi NOTA 3)
         Nu le rãmân românilor altã posibilitate decât sã adune fonduri pentru a putea înfiinta scoli. În vederea atingerii acestui scop s-a introdus "tasul scolar" în biserici si s-au colectat ofrande benevol.
         O interesantã informare în legãturã cu scoalele din Hãlmagiu si Brad în anul 1851, numãrul învatatorilot, pregãtirea si salarizarea lor, ne oferã articolul din Gazeta Transilvaniei nr.102/20 decembrie 1851 . Iatã continutul lui:

         "Scoalele, desi se proiecteazã de vreo câteva ori cã în care si la câte comunitãti sã fie câte un învãtãtor si la câtã platã sã aibã, nu vreau sã se realizeze si astãzi în tot cercul nu avem decât în Hãlmagiu un învãtãtor venit de la Arad, care apoi stie bine cânta si a învãta az buchiile, fiindcã precum spune dumnealui sau si altii dupã legea sârbo - pravoslavnicã de acolo sunt mai bune az buchiile decât stramosestile: a b c si celelalte."
         "Nainte de 1848 cu vreo câtiva ani se strânsese de pe sate câteva mii, pe lângã care mai obligându-se si comunitãtile, cum cã vor da pe tot anul o sumã anumitã, s-a fost fundat douã scoli în orasele Brad si Hãlmagiu cu câte doi învãtãtori, unul de maghiar si unul de român, dintre care cel de maghiar cãpãta 500 iar cel de român numai 400 florinti v.a."
         "Acesti bani fiind dati pe la nobli, cam asa de 1a 1848 nu se mai stie de capãtul lor. Ce bine ar face D.D. Pcotopop de aici ca instructor acelor scoli dacã ar face ceva pasi ca sã se adune banii aceia din care fiindcã poporul ar jertfi foarte bucuros pentru scoli, s-ar putea realiza douã scoli triviale în cele doua orãsele"……........

         Tot în Gazeta Transilvaniei aflãm un alt articol cu urmãtorul continut: "Baia de Cris. Precum vãzurãrni în comunitãtile Râsculita, sub cercul Bãii de Cris si în Hãlmagiu subcercu de acest nume, în 30 si 31 iulie a.c. sub prezidiul localnicului D.P.M. (domnul Petru Moldovan n.n.) s-au tinut examenele de varã pentru semestrul al II-lea a.c. întru care învãtãceii si fetitele umblãtoare la scoalã fãrã osebire de confesiune cu numãrul. În relatine cu numãrul învãtãceilor din semestrul I foarte înmicsorat 140. Sub sârguitorii conductori si învãtãtori Moise B.I. Bora si I Varga au arãtat o învederatã naimtare si un mare sporiu în învãtãturile lor de deosebite obiecte spre învãtare propuse: atât cât au fost de nespusã bucurie si mirare pãrintilor, cari au fost de fatã la examen, cum ai lor copii înainte cu 7,8 luni de zile nu aveau nici o cunostintã a literelor si solvelor, precum si a altor învãtãturi, iar acum deodatã în limba românã, germanã, maghiarã si latinã cetind, scriind, recitând de rost Catehismul, istoria biblicã si naturalã, istoria Românilor, agricultura, geografia, s.al. Care faptã se desteaptã în parinti mare însufletire de a sustine si mai departe aceste scoli populare. Aceste scoli fiind iarãsi sustinute din nou prin cheltuielile locuitorilor dimprejur cãci oare când Comitatul Zarandului pentru douã scoli în Brad si douã în Hãlmagiu au avut un fond stabil scolastic care pote cã se va fi luat la rãspundere si întrebare unde stã capitalul zistului fond alocat?. Pânã ce vom dobândi ceva mai favoritor avem speranta cea mai bunã cum cã poporul vãzând înaintare si sporiul fiilor sãi fãcut întru învãtãturi, se va îngriji si pe viitor de sustinerea acestei scoli. Numai pe lângã aceea cum cã acum avem învãtãtori buni sã nu lipseascã nici de aici încolo în trebile scoalelor intervenirea si inspectiunea oficialilor cercurilor si a subcercurilor, care pânã acuma au stat cu toatã energia întru îmbunãtãtirea stãrii scoalelor si carii acurna se par a ne pãrãsi. Socotind cum cã având jurisdictiunea episcopeascã arãdanã a veghia în trebile religiunei si treaba scolilor ar fi trecut cu totul sub directiunea diecezei arãdane. -

         "Noi însã îi rugãm sã ne stea întrajutoriu si de ici înainte ca pânã acum si ca fãrã temere si cu energia de pânã acum lucru care l-au început prea bine întru emolumentul educatiunei tinerimei scolastice sã nu înceteze de a-l continua. N.P." (Vezi NOTA 4)

         Pe acea vreme, tinutul Hãlmagiului era parte constituantã din comitatul Zarandului, cu sediul în Baia de Cris. Politiceste apartinea de Transilvania propriu zisã, dar din punct de vedere al Organizatiei bisericesti el fãcea parte din dieceza Aradului.
         În districtul Hãlmagiului a fost numit inspector scolar protopopul otodox român PETRU MOLDOVAN. Din rapoartele si corespondenta acestuia putem reconstitui începuturile scolii din acest loc, în epoca absolutistã (1850-1860).
         Astfel, pentru anul scolar 1850-1851, datele informative se reduc la un singur document intitulat: "PROSPECT TABELARIU a stãrii scoalelor românesti din partea mãrturisirilor dreptei credinte a bisericii rãsãritene, în tara coronalã Transilvania, districtul Alba Iulia, dieceza Aradului, cercu Politicu Baia de Cris si protopresbiteratul Hãlmagiului, aflãtoare pentru anu 1852/1853/"
         Acest prospect este semnat de protopopul Petru Moldovan, învãtãtorul Ioane Varga din Hãlmagiu si Giorgiu Voina din Risculita, si a fost trimis episcopului din Arad, pentru a fi înaintat locotenentei cezaro - regale din Oradea Mare.
         Pentru anul scolar 1852 avem un material informativ mai bogat, anume raportul protopopului despre examenele întâiului semestru, la care se anexeazã rapoartele speciale ale învãtãtorilor din Hãlmagiu si Aciua (azi vram Iancu). Din acest document rezultã cã au functionat în districtul Hãlmagiului trei scoli, anume:
         1.În Hãlmagiu "curs de cinci luni" cu învãtãtorul Ioane Varga, acesta instruind 106 elevi.
         2.În Hãlmagiu "cursul al doilea" de la "scoala trivialã" a învãtãtorului Baziliu Moise, având 31 de elevi.
         3.Scoala românã din Aciua, cu învãtãtorul Constantin Popovici, având 48 de elevi.

         Alãturi de scoala elementarã locala, în anul 1852 s-a înfiintat si o scoala centrala, numita "normala", ai carei elevi erau recrutati din întregul protopopiat, pânã la Baia de Cris.
         Scoala aceasta, desi era în întâiul an de existentã, avea trei clase, fapt ce ne conduce la concluzia cã elevii veneau aici cu o oarecare pregãtire anterioarã, de scolile elementare. Elevii aveau vârsta pânã la 14 ani. Scoala "normalã" s-a mentinut pânã în anul 1920 si din anul 1869 a fost o anexã a gimnaziului ortodox român din Brad.
         Un document intitulat "Fructul scolasticu carele de Tinerime Romanã din comunitãtile laolaltã adunate în orasul Hãlmagiu sub cursu de cinci luni culesu, la Publica Examenare, prin Ioana Înaraga învãtãtoriu în Martiu tinutu, 1852", ne aratã numele si prenumele elevilor (în numãr de 106) precum si programul de învãtãmânt, care consta din învãtãtura crestinã, istoria testamentului vechi, cunoasterea literelor române, germane si maghiare, silabisirea si cititrea lor socoata si canto. (Vezi NOTA 5)

         Scoala elementara

         Aceastã scoala s-a deschis cu un numãr de 31 elevi, din care 21 erau români, 10 unguri si germani, scoala numindu-se "trivialã", si avea ca invãtãtor pe Baziliu Moise. -
         Obiectele de învãtãmânt se propuneau românilor în româneste, ungurilor în ungureste si germanilor în limba germanã, fiecare elev parcurgând lectiile dupã manual, cât putea.
         Programul învãtãmântului se întitula: "CUPRINDEREA INVÃTÃTURILOR", si avea urmãtoarele obiecte: "doctrina religiei, historia biblicã, testamentul vechi, historia gintei romane, agricultura, geografia sau descrierea provinciilor imperiului austriac, descrierea pãmântului Transilvan, gramatica latinã, ortografia, aritmetica, historia naturalã, datorintele supusilor cãtre monarh, cetire corectã, silabisirea, întoarcerea cuvintelor dintr-o limbã în alta, abetedarul cu litere strãvechi de curând cãpãtat, rugãciunile, exercitarea scrisorii si spunerea oratiilor".
         Dupã cum se vede, programul de învatãmânt al scolicolii elementare din acel timp era destul de bogat si cuprindea suficiente materii pentru a deschide copiilor un orizont larg.
         Rezultatele obtinute la învãtãturã se raportau episcopiei din Arad. Iatã si continutul raportului protopopului Petru Moldovan, inspector districtual, adresat administratorului episcopesc din Arad, Patrichie Popescu:
         "Mult strãlucite Domnule Administrator,
         "În urma renduelei a mult strãlucitei Domniei Tale din 21 Februare a.c. si de sub nr.200 în privinta arãtãrii progreselor scolastice, alãturã aicia sub I, II, III, IV, conspectele învãtãtorilor din acest Protopresbiteratu întru aceastã aflãtoare aici asternute intru aceasta mai lãmurit se vor vede progresu în fiestecare clase fãcutu, precum si numãrul scolarilor si felul deosebitelor studii".
         "Din parte-mi, am onoarea a arãta cum Examenele sau dus în sevârsit în prezenta oficialilor de Cercu: Prea vrednicul Domn c.r. comisar Steling si de sub cercu al Bãii de Crisu D.Orosz si al Hãlmagiului Brodner si mai mult, domni oficiali militãresti de la compania din localitate. În Hãlmagiu sau tinut examenele la 28 Februaur, în Risculi in 6 Martiu, fiind în tot locul si eu de fatã, pe lângã acestea si un numãr mare de preoti, precum porintii tinãrilor si alti oameni vrednici fiind. Tinãrii învãtãcei au arãtat deplinã indestulare a sfântului sporiu, care fãrã deschilinire au fost premiati cu abecedare, istorii biblice, catechis, datorintele supusilor s.a. înse si cu bani în argentu furã pruncii cinsti. D.pomeniti comisari pe lângã altele si una dejmã de hârtie de scris tinãrimii au dãruit. În Hãlmagiu examenul era a se face în bisericã inse Domnul c.r. comisar fiindcã a fost timp rece sau îndurat a schimba locul si sa tinut examenul în r. cancelaria din locu, iar celelalte sau fãcut în scoli".
          "Care fãcândule cunoscute pe lângã toatã revenirea remânu al Mult Strãlucitei Domniei Tale". Halmagiu la 15 Martiu a.852. milu servu Petru Moldovan protopresbiterul Hãlmagiului". (Vezi NOTA 6)

         Informatii despre anul scolar 1853/1854 le avem din: "Prospectu Tabelariu" datat în Hãlmagiu la 3/15 septembrie 1854 si semnat de Petru Modovan, protopresbiter, catihet si local director, apoi de Gratian Pop, docente în clasa II normalã si de Ioane Varga învãtãtor la clasa I normalã si ceremonial diacon.
         În acest an scolar s-a introdus si studiul limbii latine, fapt care se justificã atât prin lege cât si prin acea "Ratio Educationis", care enuntase principiul cã limba latinã este absolut de mare trebuintã, fiind limba scriptelor.
         Situatia scolarã în acest an se prezintã astfel:

Localitatea unde functioneaza scoala

Numele Catihetului

Numele Invatatorului

Salariul invatatorului

Ortodoxi

Alti

Normala

Ioane Varga

Ioane Varga

22

6

250 fl.

Normala

Petru Moldovan

Gratian Pop

22

12

300 fl.

         Numarul lectiilor. Saptamânal 23 ore.
         Programul de învatamânt a urmarit:

         Prin "hristomatie" se întelegea în acel timp lecturi din scriitorii latini.
         Dupã ce am vãzut situatia scolarã si programa de învãtãmânt, sã vedem acum si tabelul elevilor clasei a III-a normale, aceasta cu atât mai mult cu cât elevii acestei clase se recrutau din întregul tinut al Hãlmagiului, ba chiar si din pãrtile Bãii de Cris.
         Acesti elevi au fost prezentati la examenul semestrului I tinut în Hãlmagiu la 17 februarie 1854. (Vezi NOTA 7)
         Prezentarea a 41 elevi la acest examen constituia, cu sigurantã, un mare succes si aceasta se datoreste neobositului inspector scolar Petru Moldovan.

         Ca sã evidentiez interesul acestuia pe tarâm scolar, reproduc câteva fraza din raportul ce-l face catre episcopul Aradului, cerând cu insistentã sã se intervinã cãtre administratia localã sã sileascã pãrintii a trimite copiii la scoalã.
         " ......... sã fie mai cu asprime în silirea pãrintilor cari au prunci si sunt în stare ai tine la scoalã. Sã fie cu asprime si în administrarea banilor învãtãtoresti cã altcum numai prin învãtãturile noastre cãtrã popor fãcute si orice stãruintã am depune pentru înmultirea scoalelor toate sunt numai zadarnice vor fi-zic dacã din partea diregãtoriei politice cu oameni ca acestia ce nau fost învãtati sã aibã scoalã nu va pãsi mai cu asprime."

         Dar amaraciunea lui crestea. În luna octombrie 1855 este silit sã înainteze consistoriului din Arad "rezignarea" (demisia) învãtãtorului Gratian Pop, de la calasa II-a normalã, în care acesta arãta cã si-a gãsit o slujbã mai bunã si cã va ocupa postul de notar la pretura din Hãlmagiu. Se cerea trimiterea de urgentã a unui învãtãtor, care, pe lângã limba românã, sã fie priceput si predarea limbii geramane. În urma acestui raport s-a numit, la 4 noiembrie 1855, învãtãtorul Dimitrie Teaha, în locul lui Gratian Pop, situatia scolarã fiind astfel:
         1). la clasa I a scolii normale: învãtãtorul Dimitrie Teaha
         2). la clasa II a scolii normale: învãtãtorul Ioan Bãican. (Vezi NOTA 8)

         În anul scolar 1858 "scoalele nationale" se predau autoritãtilor bisericesti, iar ia 21 octombrie 1858 inspectorul scolar, Petru Moldovan, adreseazã episcopului din Arad un raport despre "ÎNDEPLINIREA POSTURILOR ÎNVÃTÃTORESTI", din care raport extrag urmãtorul pasaj:

         "Mãria Ta Înalt Prea Sfinte Domnule Episcop.
         Spre ocuparea statiunilor învãtãtoresti în protopresbiteratul Hãlmagiului cu anul 1858/9 sau renduit subscrisii pe care cu umilintã îi arat.
         1). La Hãlmagiu în cl. II a renduit Domnul c.r. cosilier de scoãle din Ardeal. doctor Pavel Vasici, pre absolutul teolog si pedagog studiat în Sibiu Dimitrie Eli nãscut în oras Orãstie, cãruia prin o întelegere cu c.r. Pretore a cercului nostru D. Bonfinic iam renduit un salar anual de 300 fl. m. k. sau 315 m. a. pe lânga cvartir si lemne de foc". (Vezi NOTA 9)
         ……………………………………..

         Acest Dimitrie Eli a stat numai un an la scoala din Halmagiu, în anul urmator, 1859, fiind numit în locul lui, învatatorul Nicolae Robu.

         Biserica si scoala. Anul LIII 1929 nr 10/3 martie. Articolul prof. Traian mager, pag. 9.

         De acum înainte ne vom ocupa numai de acele fapte care prezintã o notã cu totul caracteristicã, amintind în acest sens un document din anul 1870 din care rezultã starea scolilor din acel timp în protopopiatul Hãlmagiului al secolului trecut.
         Reproduc mai jos tabelul aflat sub nr. 274/1870, de prof. Traian Mager în arhiva episcopiei din Arad:

         Deoarece imperiul austro ungar continua sã rãmânã un mare conglomerat de popoare, care în urma revolutiei din anul 1848 se redesteptaserã si pretindeau libertate nationalã si egalitate în drepturi, guvernul se vede silit a acorda, mãcar formal, libertate popoarelor de a-si deschide scoli în limba nationalã, declarând totodatã si obligativitatea învãtãmântului primar.
         În aceste împrejurãri, în anul 1868 baronul Bötvös Iosiv trece prin parlament trei legi de o capitala importantã pentru desvoltarea învãtãmântului, anume legile nr. IX, XXXVIII si XLIV din anul 1868.
         Articolul de lege IX trateazã problema învãtãmântului din punct de vedere religios si confesional. În baza acestei legi s-a codificat si "Statutul Organic" din 1868 al mitropolitul Andrei Saguna, prin care se recunostea autonomia scoalelor confesionale ortodoxe.
         Prin legea nr. XLIV, numita si "legea pentru egalã îndreptãtire a nationalilor", a fost instiuitã latura nationala a instructiunii, iar statul a fost obligat a sustine scoalele în limba majoritãtii elevilor. (Vezi NOTA 11)
         În fine prin legea nr. XXXVIII se declara obligativitatea învãtãmântului, adicã dreptul pãrintilor a-si putea trimite copii la orice scoalã doresc. De asemenea confesiunile, comunele, societãtile, ba chiar si particularii, îsi puteau înfiinta si sutine scoli, în limba pe care o doresc, însã planul de învãtãmânt trebuia sa concorde cu planul învãtãmântului statului.
         Dar aceastã din urmã lege a fost pur formalã, deoarece nu s-au luat mãsuri din partea autoritãtilor de a se scolariza toti copii, analfabetismul continuând sã ocupe pozitii dominante.
         În fine din raportul noului protopop al Hãlmagiului, Ioan Groza, din 18 noiembrie 1870, aflãm cã între 17 si 30 septembrie 1870 s-au tinut la scoala normalã din Hãlmagiu prelegeri demonstartive, în vederea introducerii noului metod, prelegeri la care au luat parte toti învãtãtorii din tract. (Vezi NOTA 12)

         Dupã cum am vãzut mai înainte, în anul 1868 s-au adus trei legi prin care se permitea deschiderea scolilor la toate natiunile din imperiul austro ungar, se prevedea obligativitatea învãtãmântului între 6 si 15 ani si ajutorul statului pentru sustinerea scolilor. Bine înteles cã în urma acestor cocesii se cerea introducerea si învãtarea obligatorie a limbii maghiare în toate scolile, fapt ce nu a întârziat a fi pus în practica, dar rezultatele obtinute nu au fost cele scontate.
         Din acest motiv, ministrul regesc de cult si de instructiune publicã, contele Csaky, a trimis ordinul nr. 4307/25 septembrie 1893, cãtre toti inspectorii scolari, arãtând cã desi prin legea nr. XVIII din 1879 s-a prevazut învãtarea limbii maghiare în scoli, din datele asupra învãtãmântului din anul scolar 1891/2, din numãrul total de 25.502 învãtãtori din tarã, 1601 n-au posedat limba maghiarã, iar 2387 de scoli au predat limba maghiarã fãra nici un rezultat si în fine, 2984 de învãtãtori nu au testimoniu si calificare pentru învãtãmânt. Pentru aceasta în baza ordinului circular nr. 20301 din 28 mai 1895 se provoacã administratia sã se îngrijeascã de înlocuirea învãtãtorilor care nu cunosc limba maghiarã, "aplicarea lor în functie sã se cosidere de nulã si neavenitã". Dacã în locul învãtãtorului ce nu stie ungureste, si care va fi îndepãrtat de învãtãmânt, nu s-ar gãsi altul care sã stie ungureste - zice mai departe ordinul - sã se facã raport numai decât pentru ca acel învãtãtor" carele nu stie ungureste sã fie oprit a mai propune în scoalã". De asemenea sã se procedeze si cu acei indivizi care s-au numit învãtãtori din: 1868 încoace, dar nu au testimoniu de calificare învãtãtoreascã.
         Se vede însã cã nici aceastã circularã nu a adus rezultatele dorite si în anul scolar 1902 a fost nevoie sã se intervinã prin Consistoriul Eparhial Arad care, prin circulara nr. 3420/11/24 iulie 1902 atrãgea atentia învãtãtorilor cã ministerul de culte si instructiune publica, prin ordinul nr. 30332/5 iunie 1902, a dat inspectorilor regesti ordine stricte ca sã controleze cu cea mai mare rigoare scolile, dacã respectã sau nu dispozitiunile ministerului privind planul de învãtãmânt cu privire la numãrul de ore pentru predarea limbii maghiare.
         Apogeul politicii de maghiarizare prin scoalã l-a atins legea scolara din anul 1907 elaborata de contele Appony Albert în calitate de ministru al Cultelor si Instructiunii publice (1906 - 1910). Aceastã lege fiind cunoscutã si sub numele de "Articolul de lege nr. XXXVII din 1907", sanctionatã de împãrat la 2 iunie 1907 si pusã în aplicare de la 2 iulie acelasi an, viza desfiintarea scolilor confesionale românesti, slovace si sârbesti si înlocuirea lor cu scoli de stat cu învãtãmânt exclusiv în limba maghiarã.
         Potrivit acestei legi .... "fiecare scoalã si fiecare învãtãtor, indiferent de caracterul scolii, are datoria sã dezvolte si sã întãreascã în elevi spiritul de atasament fatã de patria ungarã si costiinta cã apartine la natiunea ungarã (art. 17)".
         Un alt articol (19) prevedea cã un elev de limbã maternã nemaghiarã, dupã terminarea anului al patrulea de scoalã, sã-si poatã exprima gândurile în limba maghiarã, atât cu graiul cât si în scris.
         Un scop ascuns al acestei legi era si acela al atragerii învãtãtorilor de la scolile cofesionale la scolile de stat cu limbã de predare maghiarã. Potrivit acestei legi salarul minim al unui învãtãtor era de 1000 coroane pe an, iar comunitãtile parohiale erau obligate sã asigure acest salar fiecãrui învãtãtor, iar în cazul cã nu pot, salarul se putea întregi de la stat. Pentru obtinerea acestei întregiri învãtãtoruiui i se cerea sã-si însuseascã limba maghiarã si sã predea elevilor la nivelul cerut de art.19. Mai mult toate registrele urmau sã fie redactate în limba maghiarã, iar numirea învãtãtorului urma sã se facã de cãtre minister.

         Conducatorii vietii spirituale din secolul trecut au vãzut în scoalã nu numai o institutie a deprinderilor de a scrie si a citi, ci si o tribunã de rãspândirea cunostintelor practice pentru ridicarea bunei stãri a poporului nostru. Asa, de exemplu, se recomanda învãtãtorilor ca sã facã lectii de agriculturã si pomiculturã cu elevii, arãtându-le foloasele practice ale acestor ocupatii.
         Deoarece îndemnurile acestea n-au fost urmate întodeauna, prin circulara nr. 1135/5/17 martie 1898 episcopul Aradului, Ioan Metianu, atrãgea atentia tuturor învãtãtorilor si preotilor din districtul arãdean, asupra datoriei ce o au de a arãta însemnãtatea culturii pomilor si foloasele ce le aduc acestia.
         Din cuprinsul acestui ordin circulariu rezultã cã în viitor pomicultura urmeazã a se preda nu numai elevilor din clasele V si VI ci în toatã scoala, înfiintându-se în fiecare scoalã câte o "scoalã de pomi". Toamna, elevii vor culege seminte, vor face exercitii de altoire cu mlãdite de salcã, vor sãpa gropi pentru plantatii, iar primãvara vor curãti pomii de omizi si vor sãdi pomi tineri.
         Tot acest episcop, prin circulara din 15 iulie 1896, se adreseazã protopopilor cerându-le sã îndemne pãrintii si tineretul sã îmbrãtiseze meseriile si comertul, arãtând cã una din principalele cauze ale înapoierii noastre este si lipsa de industriasi, comercianti si meseriasi români. Acestia, la toate natiuniile, formau asa numita "clasã de mijloc", în conditiile orânduirii capitaliste.
         Probabil cã aceste sfaturi au fost urmate, deoarece în Hãlmagiu, la începutul secolului al XX-lea, au fost multi meseriasi, dar neputând sã-si exercite meseria pe cont propriu si sã aibã atelierele lor, unii s-au vãzut pusi în situatia de a emigra în statele Unite ale Americii, reîntorcându-se acasã numai dupã anul 1920.

         Arãtam mai înainte cã dupã reînfiintarea comitatului Zãrand (anul 1861) si numirea învatatorilor localnici Ioan Costina si Nicolae Joldea la scoala din Hãlmagiu a domnit o oarecare stabilitate a cadrelor didactice. Lucrul este explicabil, în primul rând prin îmbunãtãtirea salarizãrii, construirea localului propriu de scoalã si faptul cel mai important, credem, prin înfiintarea subprefecturii, a judecãtoriei din Hãlmagiu se crease aici o atmosferã intelectualã, localitatea devenind un centru de atractie pentru multi intelectuali.
         Dacã mai adãugãm acestor factori si înprejurarea cã persoanele cu functii de rãspundere din administratie si justitie aveau pregãtiri universitare si întemeiaserã si o societate de lecturã (în anul 1870), iar mai târziu o casinã românã, este usor de explicat de ce multi intelectuali se asezaserã aici.
         Dar timpul trecea si cei doi învãtãtori simteau pe umerii lor povara anilor. Scoala se consolidase si se bucura de un prestigiu si cei doi învãtãtori destoinici, îmbãtrâniti, trebuiau sã fie înlocuiti. Sotii Popescu Ioan si Popescu Iudita plecaserã în tara româneascã, la începutul deceniului al VIII-lea si în locul lor fuseserã numite învãtãtoarele Septimia Tapos si Paraschiva Moldovan nãsc. Tîrcus, care în anul 1904 a fost pensionatã.
         Învãtãtorul Ioan Costina a fost pensionat în anul 1893. Publicându-se vacant postul rãmas liber s-au prezentat mai multi concurenti, printre care si tânãrul învãtãtor Mihai Vidu, fratele cunoscutului compozitor si dirijor de coruri Ioan Vidu. Deoarece candidatul a prezentat si atestatul eliberat de protopopiatul ortodox din Lugoj, din care rezultã cã este si "dirijor de cor", a fost ales învãtãtor cu totalitate de voturi dintre cei sapte candidati. Alegerea s-a dovedit în curând ca deplin întemeiatã.
         Acest tânãr talentat, plin de vigoare si elan, nu numai cã a fãcut nesimtitã înlocuirea veritabilului învatator Ioan Costina, dar s-a afirmat de la început ca om destoinic, gata pentru înfãptuiri mãrete.
         La putin timp s-a pensionat si Joldea Nicolae, din cauza vârstei înaintate, dupã aproape patru decenii de muncã pe tãrâm scolar, locul rãmas vacant fiind ocupat de fiul sau Eneea Joldea, care mai târziu a devenit diaconul ceremonial al bisericii ortodoxe din Hãlmagiu.
         În felul acesta posturile celor doi învãtãtori bãtrâni au fost încredintate unor învatatori tineri si talentati.
         Doi octogenari ne-au povestit amintirile lor despre scoala din Hãlmagiu de la sfârsitul veacului al XIX-lea, amintiri care pentru farmecul lor le reproducem mai jos:

         1. "Ma numesc Costina Alexandru si locuiesc în Brad din anul 1890, dar sunt nãscut în Hãlmagiu în anul 1879. Am învãtat la scoala din Hãlmagiu, care era în casele din tintirimul bisericii românesti si care s-au spart mai înainte de al doilea rãzboi mondial.
         Scolarii erau în douã glase(clase). La o glasã era învãtãtor Costina Ionut iar la alta Joldea Nicolae. Când eram în glasa I-a scriam pe tãblitã cu griflu iar în glasa a II-a scriam pe caiete cu "tintã" (cernealã). În fiecare lunã trebuia sã facem o lucrare numitã "corectã". Pe vremea aceea învãtam numai româneste sã scriem si sã citim si mai învãtam si religia si istoria si sãmãdasurile, adicã socotelile. Cãrtile le primeam de la învãtãtori, pe bani, si toate lectiile erau într-o singurã carte. Dacã nu tineam cartea curatã învãtãtorul ne lua de urechi si ne trãgea si de pãrul de lângã urechi. Dupã ce gãtam scoala cãrtile rãmâneau la noi."

         2. "Mã numesc Groza Ioan a lui Paulina. Când am fost eu scolar scoala era în casele de lângã bisericã, care s-au spart cam prin anii 1936 - 1938 fiindcã rãmãseserã pustii ca scoala se mutase în scoala de stat. Am avut ca învãtãtori pe Joldea Nicolae si Vidu Mihai.
         Pe atunci numai o parte din copii mergeau la scoala tot timpul anului. Cei mai multi mergeau la scola numai de toamna, când se bãgau vitele la iernat, si pânã primãvara, când se scoteau la pãscut. Nouã ne plãcea primãvara mai mult la vite decât la scoalã fiindcã învãtãtorii erau foarte stricti cu noi. Am învãtat la scoalã numai româneste.
         Scoala în care am învãtat eu se numea "scoalã bisericeasca" iar cealaltã care s-a fãcut dupa anul 1990, când eu eram fecioras, se numea "scoalã de stat".
         De la învãtãtorul Mihai Vidu am învãtat multe lucruri dar mai ales ne-a învãtat cum sã cântam ca era conducãtor la corul bisericesc. Pe atunci se învãtau la scoalã cântãri nationale si tãrãnesti.

         Trecuserã mai bine de cinci decenii de la construirea primelor localuri de scoli si cu toate cã se aduseserã legi pentru obligativitatea învãtãmântului si acordarea unor ajutoare de sustinerea scoliilor din partea statului, analfabetismul continua sã ocupe pozitii dominante, pe de o parte, iar pe de alta unele localuri de scoli deveniserã necorespunzãtoare, ori nu puteau functiona din lipsa învãtãtorilor sau a insuficientei dotãri cu materiale didactice.
         Prin legea Appony se prevedea cã asemenea scoli sã fie închise ori înlocuite cu scoli de stat cu limba de predare maghiarã. Dar si acest plan diabolic a fost dejucat întrucât pentru salvarea scoliilor "necorespunzãtoare" s-a muncit cu bratele si cu carele pentru a le face corespunzãtoare.
         În fine, o mãsurã mai draconicã a fost aceea a "dãrii culturale" din care se plãteau învãtãtorii. Legea nr. XXXVII/1869 prevedea cã acea dare reprezintã 5% din impozitele directe cãtre stat. Dar fiindcã acest procent era prea mic si pentru a salva scoliile confesionale românesti de la desfiintare, majoritatea parohiilor au hotãrât sã majoreze acest procent. Cum în multe parohii românii erau obligati sã contribuie si la sustinerea scolii comunale sau de stat, "darea culturalã" a sporit pânã la 50% fatã de impozit.
         Dupã punera în aplicare a legii Appony (XXVII/1907) locuitorii tinutului Hãlmagiului au mers atât de departe în atasamentul si în lupta lor pentru mentinerea scoliilor confesionale încât au contribuit la "darea culturalã" pânã în 185% fatã de impozitul de stat (vezi dr. Ciuhandu Gheorghe. Scoala noastrã poporalã si darea culturalã. Arad. 1918. pag. 9).
         Pe lângã contributia locuitorilor eparhia Aradului a alocat fonduri mari pentru sustinerea scolilor confesionale. Astfel în bugetul anului 1913 se prevedeau 64.560 coroane în scopuri bisericesti si 91.939 coroane în scopuri scolare.
         În protopopiatul Hãlmagiului, pânã în anul 1914, din cele 67 comune bisericesti (41 mater si 26 fillia) numai 34 aveau localuri proprii, dintre care singura scoalã din Hãlmagiu se sustjnea prin mijloace proprii. Pentru plata învãtãtorilor din protopopiatul Hãlmagiului statul a contribuit cu un fond de abia 17.366 coroane (din darea culturalã) în timp ce comunitãtile bisericesti au trebuit sã contribuie cu diferenta de 29.920 coroane, pentru a crea fondul de 47.286 coroane. (Vezi NOTA 13)
         În anul scolar 1914 numãrul copiilor de scoalã se ridica, în întregul protopopiat, la cifra de 6.289, dar au freeventat scoala doar 2.236 scolari, adicã 1/3 parte. Tot în acest an 11 scoli nu au functionat din lipsa învãtãtorilor. (Vezi NOTA 14)
         Situatia a fost si mai rea în urmãtorii patru ani, ca urmare a lipsurilor provocate de primul rãzboi mondial.
         Prin raportul inspectorului scolar al protopopiatului Hãlmagiu, Cornel Lazãr, rezultã cã la sfârsitul anului scolar 1918 examenele s-au sustinut între 7 - 20 mai, la 11 scoli, iar 23 scoli n-au functionat din lipsã de învãtãtori. Referindu-se la numãrul copiilor de scoalã, se aratã în raport cã din totalul de 4.613 copii au frecventat scoala numai 943 iar la exemene, în tot protopopiatul, au fost prezenti abia 381 elevi, din care: 182 în clasa I, 102 în clasa II-a, 56 în clasa III-a, 31 în clasa IV-a si 10 în clasa V-a. (Vezi NOTA 15)
         Rezultatele examenelor au fost slabe. Sase învãtãtori au avut rezultate insuficiente, sapte învãtãtori au obtinut rezultate suficiente si un singur învãtãtor a obtinut rezultate bune, iar la conferinta metodologicã din 14, învãtãtori convocati s-au prezentat numai 3. (Vezi NOTA 16)
         Este usor de înteles, din aceste date, ce situatie dezastruoasã a avut scoala la sfârsitul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea, ce muncã a trebuit sã se depunã, în continuare, pentru construirea scolilor, dotarea lor cu material didactic si cadre necesare, si mai cu seamã ce campanie a trebuit sã se întreprindã pentru convingerea pãrintiiior sã-si trimitã copii la scoalã!
         În aceste conditii învãtãtorii au fãcut, cu adevãrat, muncã de apostolat.
         Dupã anul 1920 scoala din Hãlmagiu a functionat în baza legiuirilor românesti, ca scoalã primarã de stat cu sapte clase, având ca învãtãtori pe: Mihai Vidu, Mizes Ioan, Cãtanã Vichentie, Popovici Lucretia, Popovici Adrian, Motica Traian, Tãmas Iosif, Turuc Octavian, iar dupã anul 1946 numãrul cadrelor s-a mãrit si a fluctuat mereu.
         Nu vom putea vorbi despre scoala din Hãlmagiu, din ultimele decenii, cu competenta necesarã, din cauza lipsei de perspectivã în timp, dar vom consemna în cele ce urmeazã biografiile unor învãtãtori si profesori, numãrul elevilor, date statistice despre numãrul învãtãtorilor si profesorilor, localurile de scoli, urmând ca din cele consemnate sã se poatã trage, la timpul potrivit, concluziile cele mai obiective de cãtre persoane de specialitate.