Notiunea de Tinut al Halmagiului

Notiunea de "Tinut al Halmagiului"

         Una dintre portile naturale ale Muntilor Apuseni o fornneaza defileul Crisului Alb in portiunea Guravai-Varfurile-Halmagiu-Ociu. Importanta strategicia a acestui defileu sporeste prin faptul ca se leaga usor cu bazinul Crisului Negru prin pasul dela Dealul Mare strabatut din vechi timpuri de o sosea bine practicabila, soseaua Deva-Brad-Vascau-Beius -Oradea, care la Varfurile cade in capul altei vechi artere de comunicatie, Soseaua Micalaca (Arad)-Varfurile, dublata acum de linia ferata Arad-Brad, tinand ambele cursul Crisului Alb, spre originele lui.
         Aceste conditii geografice au dictat regiunii Halmagiului o situatie de granitia politica plinia de sbucium oridecateori autohtonii muntilor s'au gasit fata in fata cu cetele navalitorilor din campie. Si pentru apararea acestui defileu a existat, pomenita din evul mediu incepand, o cetate in Halmagiu si pe est se pare, si la Varfurile. (NOTA 1) O fugara trecere in revista a evenimentelor petrecute pe aceste locuri, ne va demonstra in mod evident si senzul istoric al no- tiunii de tinut al Halmagiului, emanand din situatia strategica a stramtorilor de aici.
         Tinutul Halmagiului isi are numirea dela localitatea cu acelas nume. Definitia aceasta i-o da si geograful Mathias Bell (NOTA 2).
         Halmagiul a fost oras – “oppidum” -, infloritor in vechime; centrul unei industrii miniere, centru commercial in situatia sa de punct vamal de frontiera, centru administrativ, militar si cultural, fiind pomenit ca sediu al unui voevodat romanesc si pe la mijlocul sec. XV, dupacum se va vedea la locul sau.
         Despre tinutul Halmagiului se vorbeste mereu, incepand din evul mediu, ca unitate constitutiva a comitatului Zarand apartinator uriasului domeniu al cetatii Siriei.
         La 1444 Halmagiul se enumera intre cele 7 districte romanesti din comitatul Zarandului, pe care Ioan Huniade le primeste dela Brancovici (NOTA 3).
         La 10 Aprilie 1451 acelasi Ioan Huniade confirma pe voevodul Moga din Halmagiu in drepturile sale de voevod al Romanilor din regiunile : Capalna, Halmagiu si Baita (NOTA 4). Ne sunt atestate cneziatele din tinutul Halmagiului si in sec. XVIII (NOTA 5). Ele se orienteaza dupa vaile celor trei afluenti care se varsa in Cris pe la Halmagiu, Ciuciu, si Aciuta si se numesc: cneziatul Halmagiului, al Ciuciului si al Aciutei. Al patrulea se numeste cneziatul montan (NOTA 6) si cuprinde sate tot depe valea Halmagiului, insa pe cele dela originea paraelor, adica in regiunea superioara muntoasa. Interesant de retinut ca populatia comunelor pomenite in cneziatul montan, ca Brusturi, Luncsoara, Vajdogi, Sarbi, se deosebeste in port pana in prezent. Barbatii de aici au tundre scurte si negre, in opozitie cu celelalte sate, unde se poarta tundra alba si lunga.
         In compozitia sa veche Zarandul consta din districtele: Zarand, Ineu, Halmagiu si Brad (NOTA 7).
         Timp de 150 ani (sec. XVI-XVIII) in teritoriul ocupat de Turci comitatele nu mai functioneaza. Depe atunci Zarandul se imparte in regiunea inferioara de ses – Ineul si Zarandul - , ajunsa sub ascultarea directa a Turcilor si in regiunea superioara muntoasa – Halmagiul si Bradul – care formeaza obiect de litigiu intre Turci si principii ardeleni pe deoparte si intre ambii fata de regele ungar, pedealtaparte.
         In primavara anului 1551 prin pasul dela Varfurile-Halmagiu si-a dus calugarul Martinuzzi ostile dela Ineu spre Aiud (NOTA 8).
         Pe la Varfurile (Ciuci) a tras palanca Nicolae Ciuceanul (Csucsy) (NOTA 9) la 1566, stavilind invasiunea Turcilor in restul Zarandului. Si sub intreaga durata a ocupatiei turcesti in Ungaria, din pricina situatiei de granita naturala a avut sa sufere iobagii romani de aici, atat incursiunile paselor, cat si pe ale nemesilor unguri refugiati sub ocrotirea principelui ardelean, sau a regelui ungar.
         Si la 1572 se plang Turcii din Ineu ca Nicolae Ciuceanul, administratorul palancii dela Ciuciu, adaposteste hoti cari prada dincolo de granita pe teritoriul turcesc (NOTA 10).
         La 1585, Zarandul era cucerit de Turci tot numai pana la Varfurile (NOTA 11).
         In primavara anului 1599, Tatarii venind dinspre Ineu, au patruns in stramtorile dela Halmagiu, au pradat si aprins satele pana la Baia de Cris (NOTA 12).
         Iesind din Ardeal, dupa un popas facut in tabara langa Halmagiu, la 6 Dec. 1600, peste Varfurile si prin pasul dela Dealul Mare a trecut Mihai Viteazul cu suita sa spre Beius-Oradea, in drum spre Viena (NOTA 13).
         La 1604, dela inceputul anului si pana prin Maiu, trabantii lui Horvath au pustiit tinutul Halmagiului. Dupace au pradat satele, au asediat cetatea in care se refugiase o parte a populatiei. Cetatea Halmagiului a scapat de pustiire numai in schimbul unui tribut (NOTA 14).
         In anul urmator, 1605, pasa din Timisoara a jefuit in doua randuri satele de aici pana la Baia de Cris. Si acum cetatea Halmagiului numai cu greu a scapat nedaramata (NOTA 15).
         Pe la 8 Nov. 1639, George Rakoczy I, se refugiaza dela Ineu cu multa oaste flamanzita spre Halmagiu si mai departe in interiorul Ardealului (NOTA 16).
         La 1659, rascoala iobagilor romani aprinsa in regiunea Devei, a cuprins repede Bradul, Baia de Cris si cetele rasculatilor au trecut peste Halmagiu prin pasul dela Dealul Mare, spre Beius (NOTA 17).
         Dela 1664, incepand, s’a pus mereu pe tapet regularea granitei dela Halmagiu, intre Poarta si Ardeal, pricinuind dese incursiuni pe acest teritoriu. Asa, la 9 Ianuarie 1670, o ceata de vreo 400 Turci dela Ineu, a navalit in Halmagiu, intr’o zi de targ, omorand mai multi oameni si rapind 30 copii si multe vite (NOTA 18).
         Pacea dela Carlovat dela 1699 pune capat stapanirii turcesti. Aceasta regiune, si-o revendica acum imparatul eliberator pentru coroana ungara.
         Astfel, la 1697, prefectul cameral instituit la Halmagiu, intreprinsese o investigatie asupra apartinentelor districtului Halmagiu pentru a stabili cari comune apartin aici (NOTA 19).
         In 1700, comisiunea pentru stabilirea granitei dintre Ardeal si Ungaria propune ca districtul Halmagiului sa se anexeze la Ardeal (NOTA 20).
         La 1703 tinutul Halmagiului intra in confiniul lilitar aradan, avand garnizoana in Halmagiu (NOTA 21).
         Situatia de granita a Halmagiului, face ca aceasta regiune sa devina din nou teatru de operatii intre curutii aparatori ai independentei Ardealului fata de labontii imperiali.
         In Septemvrie 1703 curutii dela Oradea patrund prin pasul dela Dealul Mare si ocupa Halmagiul si orasele miniere pana la Mures. (NOTA 22)
         Pentru apararea stramtorilor dela Halmagiu, la 1705, principele ardelean trimite oaste romaneasca din comitatul Hunedoarei. Atunci, in luptele curutilor impotriva labontilor, la 1606, fu distrusa pana la pamant cetatea Halmagiului (NOTA 23).
         In 1708 locotenentul curut Dragul, captureaza o companie de imperiali cu ofiteri cu tot, intinzandu-i cursa, in pasul dela Ciuci (NOTA 24).
         La 1709, curutii au fost batuti la Ribita si alungati din regiune. (NOTA 25)
         Depe acum orasul Halmagiu are oficiu vamal. Harmintasul dela vama Halmagiului fu Sigismund Rdelspacher dela 1709 pana la 1713, cand este numit prefect cameral al Arad-Zarandului. Stia si romaneste (NOTA 26).
         La 1715 staturile Zarandului se plang ca inspectorul din Seghedin a alungat pe nemesii depe domeniul si din satele Halmagiului, cerand regelui sa fie repusi in drepturile lor. (NOTA 27)
         Situatia de drept comun a Zarandului, care trebuia sa se franga pe la Halmagiu, inca nu e clara. La 1715 si 1720 Zarandul este recenzat in Ungaria, compus din districtele : Zarand, Ineu, Halmagiu si Brad (NOTA 28).
         La 1741, (NOTA 29) circumscriptiile Zarand si Ineu se anexeaza la jud. Arad din Ungaria. Zarandul se restrange de aci inainte la cele doua regiuni muntoase, apartinand Ardealului. Prin aceasta tin. Halmagiului ajunge granita intre Ardeal si Ungaria, asa cum fusese in mod ilicit si pe vremea Turcilor. Granita trece Vest dela Halmagiu, prin comuna Guravaii. Drept capitala s’a decretat Baia de Cris, ca aflandu-se in centrul comitatului.
         La aceasta data, si credem ca incepand depe la 1700, districtul Halmagiului se confunda cu domeniul erarial administrat din Halmagiu si era egal cu protopopiatul Halmagiului, cuprinzand vreo 52 comune, largit spre Est pana la Risculita, aproape de Baia de Cris.
         Intre anii 1747-1754 districtul Halmagiului a cunsocut o epoca de framantari religioase, unice prin intensitatea lor (NOTA 30).
         La 1784, valurile revolutiei lui Horea s’au intins pana la limitele acestei regiuni.
         La 1848, Ungurii porniti dela Arad si’au asezat tabara la Iosasel, iar cel dela Oradea la Sant pe Dealul Mare, urmand sa se intalneasca la Varfurile in fata Halmagiului, exact pe aceleasi pozitii ca si in recentele evenimente dela 1919, cand depe aceste locuri si-a pornit armata romana ofensiva pe valea Crisului Alb, cat si peste Dealul Mare, coborand in valea Crisului Negru.
         Cunoscand prea bine importanta strategica a acestui defileu, au staruit Ungurii sa obtina la tratatul de armistitiu din 1918 trecerea liniei demarcationale, Est de Halmagiu. Si tot din acest motiv, colonelul Razoviceanu din Divizia II Vanatori, exploatand un moment de slabiciune al adversarului, ocupa la 31 Martie 1919 Halmagiul pe propria raspundere, usurand mult prin aceasta operatiunile ofensive, ce incepu abia peste doua saptamani.
         Tot in virtutea conditiilor geografice specifice, judetul Arad a putut contribui efectiv in lupta pentru desrobire numai prin concursul populatiei din tinutul Halmagiului, inregimentata in corpul voluntarilor ”Horia”.
         Dupa revolutia dela 1848/9, sub absolutismul austriac, dela 1850 la 1861, comitatele fiind desfiintate, pretura Halmagiului, mai adaugandu-i-se cateva comune la Est, apartine prefecturii din Orastia. (NOTA 31)
         In epoca frumoasa de viata romaneasca a Zarandului, dela 1861 pana la 1876, Halmagiul fiind al doilea centru al comitatului, pretura Halmagiului era considerata ca subprefectura, congregatia comitatensa tinandu-si sedintele si in Halmagiu.
         La 1876 Zarandul, acest vechiu si romanesc comitat, fu desfiintat (NOTA 32) tocmai din pricina manifestarilor nationaliste.
         Cele 34 comune ale preturii Halmagiului au fost anexate la comitatul Aradului, restul Zarandului trecand la Hunedoara. Dela aceasta data cercul Halmagiului formeaza cotul dela extremitatea de Est a comitatului Arad in Ungaria, pana la 1918 cand intra sub imperiul romanesc, numindu-se plasa Halmagiului.
         In era romaneasca, prin arondarea facuta la 1925, plasa Halmagiului mai primeste in sine notariatul Gurahontului cu 8 comune si pe al Iosaselului cu 4 comune, numarand in prezent 45 comune. (NOTA 33) (Din 1908, Vajdogii s’au unit cu Luncsoara).
         Iata de ce nu vorbim de plasa Halmagiului si peste tot de unitatea administrativa, care se poate largi sau restrange, pe un timp oarecare ; ci ne vom ocupa de tinutul Halmagiului, complexul etern viu al unitatii geografice, care, ea, creaza si unitatea administrativa, economica, culturala si implicit istorica.
         Cuprindem sub notiunea de tinut al Halmagiului localitatile care inglobandu-se in aceeas sfera de atractie geografica, ca atare, au apartinut mai mult timp autoritatii administrative din Halmagiu. Acestea sunt cele 33 comune pe care jud. Arad le-a primit la 1876 prin desfiintarea Zarandului, adeca fostul cerc, mai apoi plasa a Halmagiului pana la 1925, care sunt grupate in urmatoarele 5 notariate : I. Halmagiu : Tisa, Tarmure, Ionesti, Ocisor si Ociu ; - II.Halmagel : Poienariu, Tohesti, Tarnavita, Luncsoara si Sarbi ; - III. Banesti : Cristesti, Brusturi, Bodesti, Mermesti, Leasa si Lestioara ; - IV. Varfurile : Magulicea, Lazuri, Grosi, Vidra, Poiana si Avram Iancu; - V. Plescutia: Guravaii, Aciuta, Talagiu, Budesti, Dumbrava si Rastoci. De observat, ca notariatele de azi corespund, aproape intocmai, cneziatelor de odinioara.
         In aceasta compozitie tinutul Halmagiului se intinde pe o suprafata de 40.374 ha, numarand 20.311 suflete in 1930. Cu exceptia unei slabe infiltratii de elemente functionaresti, meseriasi si comercianti, intreaga populatie bastinasa este curat romaneasca. Tinutul Halmagiului se margineste la Sud si Est cu jud. Hunedoara, la Nord Est cu Turda, la Nord cu Bihorul, iar la Vest spre interiorul judetului cu regiunea Gurahontului. Hotarele urmeaza cu predilectie culmea masivului Bihorului la Nord, a Muntilor Metalici la Sud; iar la Est si Vest culmea coloanelor coboratoare in Cris ale acestora, lasandu-se uneori, aici, si pe firul apei, ingaduind pastorului sa-si adape vitele. Privind din piscul Pietrile Aradului (1427 m.) spre Sud, avem dintr’o ochire tot tinutul. Coloane de munti bogat impaduriti purced din trunchiul Bihorului direct sau din Moma in directie Sud-Vestica spre Cris. Pe masura ce inainteaza, slabesc padurile si dealurile devin mai pleostite, brazdate de ogoare, panace se pierd in lunca, putin pronuntata inca a Crisului.
         Orientandu-ne dupa Cris, la partea superioara si inferiaora a luncii, mai ales pe la Varfurile, ramificatiile coloanelor isi recapata energia si retezate de apele Crisului, produc adevarate chei, caci in fata Gorganele din Muntii Metalici rasar brusc chiar din albia raului. Pe stanga Crisul nu are nici afluenti de seama si nici lunci.
         Traversand cu piciorul regiunea dela Est spre Vest vom gasi trei vai. Cea mai larga este valea Halmagiului cu trei ramificatii, pe care se afla notariatele Halmagiu, Halmagel si Banesti. A doua este valea Varfurilor cu notariatul Varfurile. A treia este valea Aciutii; in trecut cneziatul era in Aciuta, acum notariatul se afla in comuna vecina, Plescutia. Am avea deci trei unitati geografice.
         Privite insa dela inaltimea si distanta ce ne-o ofera Pietrile Aradului, dealurile Aciuei (Avr. Iancu), Glemeiele, Hereadul si Sortocul, aproape nu se mai reliefeaza din planul luncilor, cari toate devin una cu a Halmagiului, infatisand o depresiune de forma ovala mai largita la Halmagiu, indicand astfel centrul geografic al intregii regiuni.
         In urma acestui privilegiu natural, a devenit Halmagiul din cele mai vechi timpuri centru politic-administrativ militar, economic, cultural si prin urmare si o notiune istorica, pastrandu-si prerogativele pana in prezent, in calitate de sediu de plasa.
         Si, notiunea de tinut al Halmagiului traeste intens in constiinta localnicilor. Munteanul dela Lazuri, dela Brusturi, sau din oricare localitate de aici, purtandu-si “in jos” caruta cu negoate de fructe, cioplitura si diverse articole de lemn – ca si intelectualul ratacit pe alte meleaguri - , va spune totdeauna, ca e “dela Halmagiu” .

   NOTE

         1. Marki Sandor, Aradvarmegye es Arad szabad kiralyi varos tortenete (Arad, vol.I, 1892; vol. II, 1895) vol.I, pg. 130 (inapoi)
         2. Compendium Hungariae geographicum, Pojon, 1777, pg. 276. “Halmagyensis (processus) ab oppido, quod laxe ambit, sic adpellatus”. (inapoi)
         3. Diploma DLXXXV, Hurmuzaki, I, pg. 696-698 (inapoi)
         4. Dl. 30188, Marki, o.c., I, pg. 360, 501 (inapoi)
         5. Silviu Dragomir, Istoria desrobirii religioase, Sibiu, 1920, vol. I, Anexa 79: „Protocollum visitationis seu investigationis Halmagyensis in negotio unionis”, datat in Halmagiu la 1754.(inapoi)
         6. In latineste sunt redactate astfel: kincsia halmagyensis, k. montana, k. csucsensis, k. acsucensis.(inapoi)
         7. Kozma, o.c., pg 6(inapoi)
         8. Horvath, Frater Gyorgy, 280-1. Marki, I, 532.(inapoi)
         9. Szalay, Erdely es a porta, pg. 141(inapoi)
         10. Szalay, 324-5 Marki, II, 5-6(inapoi)
         11. Marki, II, 4.(inapoi)
         12. Szamoskozy, II, 244-6, Marki, II, 31(inapoi)
         13. Hurmuzaki, IV, pag 220-1, Scrisoarea lui Mihaiu V. catre capitanul Oradiei, datata langa Halmagiu (“penes Halmagy) la 6 Dec. 1600(inapoi)
         14. Bethlen, VI, 52-4, Marki, II, 41-2(inapoi)
         15. Kozma Pal, Zarand-varmegye leirasa, Cluj, 1848, 90(inapoi)
         16. Bethlen naploja, Tort.-Tar, 1884, 309, Marki, II, 93(inapoi)
         17. Szalardy, 467-475. Marki, II, 115.(inapoi)
         18. Torokm., Tort. Eml. VII, 469-470. Marki, II, 124.(inapoi)
         19. Marki, manuscris, Helysegnevtar, 521, Biblioteca Pal, Cultural, Arad.(inapoi)
         20. Marki, II, 270(inapoi)
         21. Idem, 274(inapoi)
         22. Thaly, Bercseny, III, 65, Marki, II, 279(inapoi)
         23. Thaly, III, 637-8. Dupa Marki, II, pg. 283-285(inapoi)
         24. Thaly, II, 290, Marki, II, 291(inapoi)
         25. Kozma, 92-93 (inapoi)
         26. Marki, II, pg 301(inapoi)
         27. Idem, 296(inapoi)
         28. Magyarorszag nepessege a Pragmatica Sanctio koraban. Ed. Of. De statistica ung vol. XXII, Budapest 1896 397(inapoi)
         29. Articolul de lege ungara, XVIII din 1741(inapoi)
         30 Silviu Dragomir, Istoria Desrobirei religioase a Romanilor din Ardeal in sec. XVIII, vol I, Sibiiu, 1920, capitolul VI, pg. 224-2506(inapoi)
         31. Ord LI/141 a Min. de interne, justitie si finante dela 4 iunie 1854 – ”Foaia pentru minte, inima si literatura” No 23 din 27 iunie 1854(inapoi)
         32. Art. de lege ung. XXXIII din 1876(inapoi)
         33. Decretul regal nr. 2465, publicat in Monitorul Oficial nr. 220 din 1925. Aceasta arondare a intrat in vigoare la 1 Ian. 1926(inapoi)