Concentrarea trupelor române la Halmagiu si ofensiva de la 16 Apriie 1919

click for high res          S-a observat din primele zile ale armistitiului ca legitimile noastre revendicari nationale nu vor putea fi integral satisfacute decât print-o noua masurare de forte, acum între noi, Românii si Ungurii. Sprijiniti pe o aristocratie bogata si cu vaste legaturi personale în strainatate, speculând abil slabiciunile unui organism atât de complicat si eterogen ca cel al conferintei de pace, Ungurilor le succede sa provoace o tesatura de urzeli politice potrivnice intereselor românesti. Se gasesc glasuri chiar între Aliati, sustinând ca România prin intransigenta ei este vinovata de dezastrul comunist în care se prabusise si care acum ameninta sa infecteze si sa aprinda Europa.
         România se gaseste deci în fata unei duble îndatoriri: sa-si croiasca singura hotarele, punând Consiliul de pace în fata unui fapt împlinit si spargând focarul comunist de la Budapesta, sa redeie Europei siguranta pacii. Acesta era scopul razboiului româno-maghiar, pornit prin ofensiva de la 16 Aprilie 1919. Ungurii, vazându-se în pragul prapastiei, sunt cuprinsi de o frenezie nationala vecina cu dementa. Oligarhia cea mai retrograda, nationalistiii cei mai exclusivisti, se înhameaza la carul comunismului international. Anahronica împerechere de idei!
         Zadarnice ramân însa orice sfortari omenesti, când acestea lupta împotriva ordinei firesti si a moralei divine. Diviziile vechiului regat, aparute acum a doua oara pe culmile Carpatilor la 20 Nov. 1918, se multiplica asemenea unei avalanse prin participarea legionarilor ardeleni si nimic nu le mi poate tine calea. La 4 August 1919, Budapesta a fost ocupata de armata româna. A fost o razvratire a întregei suflari românesti, cu putine exemple de solidaritate nationala a cunoscut istoria omenirii.
         Pâna când în alte sectoare au fost împartite unitati din Corpul Voluntarilor Ardeleni, repatrial acum din Rusia, unde se constituise din prinzonierii din armata austro-ungara; pe Valea Crisului Alb, armata regala româna avea sa fie sprijinita de Corpul Voluntarilor Horia. El se numeste acum Regimentul de Infanterie Beius si consta din trei batalioane, având si o baterie cu 4 tunuri. Plasa Brad a dat bat. I; plasa Baia de Cris, bat. II; iar regiunile Câmpeni si Abrud, bat. III. În Halmagiu s-a format batalionul IV.
         Era o însufletire de nedescris. „ În ziua întâia a mobilizarii toata lumea s-a prezentat sub drapel cu echipament, numai arme trebuia sa li se deie. Nu s-a înregistrat nici o cerere de dispensa. Dar s-au întâmplat cazuri, ca au venit mamele plângând, sa li se primeasca si al doilea, sau al treilea fecior, ca doar n-or ramânea de rusinea satului. Bietele femei! Le-am luat barbatul, le-am luat feciorul, unul sau mai multi. Le-am luat calul, cu care Motul îsi cara bucatele din tara, le-am luat si hainele de pe pat, de pus sub sei pentru caii de la companiile de mitraliera”. Îsi aminteste si azi batrânul luptator, dr. Ioan Suciu, însarcinatul cu organizarea Corpului Vol. Horia.
         În 2 Martie fromatiunile Voluntarilor Horia sunt adunate în curtea bisericii din Tebea. Se oficiaza slujba religioasa de catre 12 preoti, sfintindu-se drapelul regimentului, înfipt pe mormântul lui Avram Iancu.
         Vorbeste întâiu dr. Ioan Suciu, facând istoricul luptelor pentru libertate purtate de marii nostri înaintasi pe aceste plaiuri, amintind ca Horia, Avram Iancu si miile de mucenici asteapta de la noi sa purtam înainte steagul ridicat de dânsii pâna la izbânda definitiva. „Murim mai bine în lupta cu gloria deplina decât sa fim sclavi iarasi în vechiul nost pamânt!”-încheie iluminatul apostol al crezului national.
         Urcându-se pe o masa, în fata mormântului lui Avram Iancu, colonelul Rascoviceanu, comandantul Reg. 9 Vânatori, rosteste urmatorul discurs militar:
         „ Ostasi,
         Graiesc voua astazi sub goronul lui Horia martirul, în fata mormântului lui Avram Iancu, al muntilor fost rege.
         Graiesc voua astazi în marele ceas, în supremul ceas al mântuirii Neamului nostru.
         Si zic voua: cutremure-se toate madularile voastre în fata memoriei tuturor acelora cari în lungul veacurilor au înalbit cu oasele lor mosia neamului în lung si în lat sa ajungem unde suntem si ce suntem. Fiti mândri ca soartea tot pe voi, Motilor, v-a hotarât sa fiti primii din tot Ardealul, cari sa faceti legamântul de credinta si de jertfa pentru scumpa noastra Patrie si scumpul nostru Tron, si chiar aci, unde a pâlpâit pentru prima oara flacara mântuirii noastre.
         Si tot astazi va ordon în mod hotarât si definitiv. Gândul vostru sa încremeneasca la înaltul vostru stapân, sa va închinati Lui, sa va jertfiti pentru El, asa cum s-au închinat, cum s-au jerfit atâtea sute din acest regiment. Si când va veti da ultima respiratie pe câmpul de lupta, ultimul vostru strigat sa fie: Traiasca M. S. Ferdinand, Regele tuturor Românilor! Asa, cum au strigat aceia ale caror morminte sunt înca în carne, ca o misterioasa plamada în pamântul Patriei noatre”.

         Pregatirile de ofensiva în Halmagiu

         De la 31 Martie si pâna la 15 Aprilie, armata româna- Divizia 2 Vânatori- pregateste ofensiva, apropiindu-si unitatile de Halmagiu.
         Ungurii închid pe la Ciuciu înaintarea pe valea Crisului Alb, iar în pasul Dealul Mare opresc comunicatia cu valea Crisului Negru.
         Armata româna calare pe soseaua nationala tine dealul Sortoc si continuarea înaltimilor din dreapta si stânga, cu frontul spre Ciuciu. În fata, Ungurii se întaresc Est de Ciuciu pe linia Hereadului, sprijinita la Sud pe muntele Gorgana, sapându-si transee împanate cu dese cuiburi de mitraliere. Peste satele Magulicea, Vidra, Lazuri si Gorsi, îsi creiaza legatura cu Sacuii si cadetii, cari sosisera dinspre Oradea, la Dealul Mare.
         Caile de comunicatie avantajeaza perfect pe Unguri, cari dispun pe lânga doua linii ferate (Arad Ciuciu si Oradea Vascau) si de cele doua sosele în bune conditii. Fata de aceste posibilitati, trupele române au pe o distanta de 64 km, pâna la Deva, numai o soseaua pe întinse portiuni aproape impracticabila. Nu se poate utiliza nici portiunea de cale ferata Brad-Halmagiu, caci nu exista locomotiva. Au iesit si s-au înhamat oamenii la vagoane, tragându-le si împingându-le pe linia ferata.
         Timp de 15 zile cât au durat pregatirile armatei române, artileria ungureasca din Ciuciu a tras încontinuu asupra Halmagiului, fara sa fi putut pricinui victime omenesti. Cele mai multe ghiule cadeau în crângul Lupesti din com. Bodesti, ori ca treceau peste Halmagiu. În Halmagiu au darâmat un grajd si au ucis câteva vite pe câmp. Au cazut câteva proectile si în curtea bisericii. Unul a rupt chiar un pom, la vreo 20 pasi departare, biserica a ramas însa neatinsa. Au fost nimerite troitele de piatra din Sortoc si Valea Lesii.

         Operatiuni de recunoastere si hartuire a inamicului

         Ocupând Halmagiul, trupele române au pus imediat în miscare patrule, atât spre Ciuciu, Gurahont, în valea Crisului Alb; cât si spre Dealul Mare, Vascau, în Valea Crisului Negru. În acest scop se întrebuintau tot localnicii, apartinând com. Reg. Horia. Pretioase servicii presta sublocot.Petrutia Aurel, înfruntând moartea de fiece clipa, abia întors dintr-o expeditie, pornea din nou la drum, patrunzând pe teritoriul controlat de inamic, câstigându-si prin aceasta de la început un loc de onoare în istoria tinerului regiment. Un alt temerar era elev Zeno Rozvan (NOTA1), un baietandru de vreo 18 ani, fiul advocatului Rozvan din Ilia (pe Muras), care aflând despre înfiintarea Corpului Vol. Horia, într-o noapte a scos calul din grajdul tatalui sau si a fugit la Brad, înrolându-se de voluntar. Nelipsit din aceste expeditii, ca specialist în dinamitare, era sublocot. Inginer Babutiu Ioan, apoi elev plut. Barutia Petru si alti refugiati de pe teritoriul ocupat de Unguri.
         Odata, trei patrule conduse de elev soldat Zeno Rozvan, sergent Sicoe Toma si fruntasul David, ciocnindu-se cu inamicul, i-a cauzat 7 morti si mai multi raniti.
         Pe frontul de la Dealul Mare. Pentru exploatarea de la Dealul Mare a fost trimis sublocot. Litu din Reg. 9 Vânatori. Din patrula faceau parte „horistii”: elev plut. Barutia Petru, refugiat din Vascau, sergent Sicoe Toma, caporal Gligor Iosif si soldatii Vasii Traian, Leahu Nicolae, Giurgiu Nicolae. Când au ajuns în Lazuri, au luat contact cu fostii gardisti de aici, apoi au plecat cu totii spre Dealul Mare. S-au luat cu dânsii si „bârcasii” (NOTA1), din Lazuri. Când au ajuns la „Sant”, reupa s-a posat aci în padure, trimitând în sat, la Cristior, numai doi lazurani civili (Sima Iosif si înca unul), cari simulând ca au vneit la pravalie dupa petrol, s-au informat ca trupele maghiare nu înaintasera din Vascau. Apoi, întreaga patrula a coborât în sat si s-a instalat în localul Ocolului silvic. Apoi li s-au atasat si câtiva gardisti din Cristior, cari învatatorul Gh. Popa feciorul preotului si unul, Remus, fecior al unui fost învatator din Cristiorul de Sus si altii. A doua zi se zareste pe sosea, venind dinspre Vascau, o patrula maghiara compusa din trei soldati. Când ajung în dreptul scoalii, ai nostri deschid focul asupra lor. Unul a fost ranit. Acei Ungurii au aruncat armele si s-au ascuns prin case, unde au fost gasiti, facuti prizonieri si adusi la Halmagiu (NOTA2). Acestea s-au întâmplat între 1 si 6 Aprilie.
         Aflând Ungurii despre disparitia patrulei si aparitia armatei române, au înaintat o companie la Cristior, instituind posturi de veghe pe Dealul Mare, la Sant. De teama retorziunilor populatia din Cristior a fugit cu turnele de vite la padure si au trecut apoi în comuna Grosi (jud. Arad). Posturile unguresti d ela Sant au oprit circulatia, împuscând pe cine se arata pe sosea. Circulau pe aci mai ales oameni saraci, olari din regiunea Vascaului, cari treceau dealul cu oale în spinare, ducaându-le de vânzare în regiunea Halmagiului. Surprinsi în aceasta situatie, au fost gasiti împuscati pe soseaua olarii: Toma Petrisor (NOTA1) si George Tulvan(NOTA2), ambii din Seliste-Vascau. Tot acolo a fost gasit împuscat si comerciantul evreu din Cristior, Iacob Fried(NOTA3). În Cristiorul de Sus, o patrua maghiara a împuscat pe fetita Elena Tomsa, în vârsta de 14 ani, dupa ce soldatii au atentat la pudoarea ei(NOTA4). Tot atunci au suferit moarte de martir: intelectualii dr. Ioan Ciordas si dr. Nicolae Bolcas, din Beius; Nicolae Bogdan din Vascau si mai multi tarani din regiunea Beiusului si a Vascaului(NOTA5).
         Sapându-si si transee la Sant, pe Dealul Mare, Ungurii înaintau zilnic patrule spre Lazuri, Ciuciu, informându-se de situatia armatei române. Pe atunci preotul din Lazuri avea morar pe un ungur cu numele Szatmary Lajos, pripasit aci de înainte de razboiu. Nenorocitul, desi traia singur între Români si din mila acesotra, caci avea o familie numeroasa, nu scapa niciodata prilejiul sa batjocoreasca pe Români, iar acum un copil al lui, Szatmary Gyula, în etate de vreo 20 ani, era vazut în fiecare zi urcând dealul la transeele Ungurilor. Banuiala de spionaj era evidenta si nici nu se sinchisea sa si-o ascunda. Dimpotriva, ameninta populatia cu aceea, ca daca satenii se dau de partea trupelor române, Ungurii vor aprinde satele, ca si la 1848, caci tot Ungurii vor birui. Într-o dimineata a sosit o patrula a armatei române din Halmagiu si i-a arestat. Încercând sa fuga de sub escorta, au fost împuscati, atât tatal, cât si fiu, în padurea de la Magulicea. I-au înmormântat Magulicenii, pe locul unde au cazut(NOTA1).
         Episodul de la Budesti-Talagiu. Trupele maghiare cantoneaza prin gari si în patrularile lor se foloseau de tren blindat si automobile blindate. În cele mai mici, se mai aventureaza la jaf prin comunele din apropierea soselei nationale si a liniei ferate.
         Traversând comunele Pravaleni, Ciungani, tinându-se tot prin paduri, pe cumpana apelor, si coborând apoi peste Budesti, Dumbrava,-o patrula condusa de sublocot.Petrutia Aurel, ajunge la 9 Aprilie în Plescutia, interceptând soseaua si linia ferata. Sublocot. Petrutia, intentionând sa întinda o cursa trenului blindat, submineaza traseul liniei ferate pe la rampa drumului care urca spre Dumbrava. Depoziteaza explozibil sub sinele liniei ferate si conduce fitilul sub tarmul Crisului, de unde urma sa-l aprinda dupa ce va fi trecut blindatul ori chiar în momentul trecerii acestuia, daca va fi posibil. La rugamintea populatiei care se temea de represalii, s-a renuntat la acest plan(NOTA1).
         În 10 Aprilie o ceata de soldati unguri a jefuit în comuna Budesti. Adunasera oua, slanina, un butoiu de rachiu de vreo 30 litri si pentru transportarea prazii luasera cu dânsii doi barbati si doua femei. Între hotare (Budesti-Talagiu), pe Valea Bancenilor, patrula noastra i-a luat la tinta. A cazut mort un Ungur ceilalti au fugit. Catre seara a sosit un tren blindat din Gurahont si a deschis foc de artilerie si mitraliere asupra padurii de pe dealul Cetateaua, crezând ca Românii sunt acolo. Neraspunzându-le, s-au reîntors la Gurahont(NOTA2)-
         În dimineata zilei de 11 Aprilie patrula româna se afla în Budesti, unde durmise peste noapte. Ungurii sosind cu trenul blindat, s-au oprit în gara Aciuta si au pornit o companie desfasurata în linie de tragatori spre Dumbrava, iar a doua peste Talagiu spre Budesti. Patrula româna nestiind despre prezenta Ungurilor, a plecat spre Talagiu. La marginea satului observând patrule inamice, a deschis foc asupra Ungurilor si s-a încins o lupta disperata. Ungurii au pierdut 5 morti si mai multi raniti, iar patrula noastra 3 raniti între cari si caporalul. Vazându-se amenintati de a fi împresurati si capturati, Românii s-au retras. Pe caporalul grav ranit nu l-au mai putut evacua. Satenii din Budesti, Budea Simea, Budea Jurca si înca alti doi, au alergat la ranit si l-au dus la casa lui Badea Filimon, unde l-au pansat, asa cum au putut ei.
         Înr-aceasta apropiindu-se si grosul trupei inamice de Budesti, au deschis foc de arme si mitraliere asupra satului, tinând sub foc continuu satul de la ora 10 înainte de amiazi pâna pe la ora 5, dupa amiazi. Populatia îngrozita, cei mai multi s-au furisat spre padure; altii s-au pitit prin case. Au cazut morti doi barbati si o femeie, oameni mai în etate, surprinsi de gloante în locuri deschise, pe când se refugiau la padure. Victimele sunt: femeia Budea Solomie din Budesti, Serb George din Budesti si Caba Dimitrie din Talagiu(NOTA1).
         Vazând ca nu li se raspunde, Ungurii au încetat focul si au înconjurat satul. Au spart usile, unde nu li se deschideau si adunând toti oamenii, barbati, femei, copii, le-au poruncit sa scoata boii, vacile din grajd, sa coboare slanina din pod si luându-i înainte au pornit cu ei spre Talagiu. Coborând în Valea Talagiului, au luat cu dânsii si oamenii din acest crâng(NOTA1). Tot atunci au transportat si pe ranitul caporal român. Soldatii bateau rau pe oameni, iar ranitul se ruga sa nu-i mai bata, ca oamenii n-au nici o vina, caci patrula româneasca n-a vut nici o întelegere cu satenii.
         De vineri seara si pâna duminica în 15 Aprilie, oamenii acestia au fost tinuti la cantonul caii ferate din Talagiu împreuna cu vitele. Duminica dimineata s-a facut treirea prizonierilor. Au fost retinuti numai vreo 60 barbati, iar femeile si copiii au fost lasati acasa. Numai pe sotia lui Budea Filimon cu un copil mic de vreo 4 ani, au retinut-o, fiindca în casa acesteia a fost gasit ranitul. Duminica dupa amiazi prizonierii au fost învagonati si expediati la Ciaba (Bekescsaba). Cu ei a fost expediat si caporalul ranit, care însa murind pe drum, a fost dat jos în gara Chisineu Cris. În Ciaba prizonierii au fost tinuti doua saptamâni. Apoi i-au transportat la Mezotur si i-au închis în podul unei fabrici de caramida. Într-aceasta trupele maghiare înfrânte în defileul Halmagiului, se retrageau în graba spre Tisa si cum treceau prin comunele românesti, luau cu dânsii pe cine puteau. În podul fabricei erau acum vreo 200 prizonieri. Afara de cei luati din Budesti si Talagiu, mai erau tarani români din Nadab, Cintei, Paiuseni, Susani, Siria si Agris, toti din jud. Arad.
         Slabiti de foame si pâna aci, i-au tinut trei zile în pod, fara mâncare. De foame, începusera a înebuni. „Siclau Petru striga ca-i face nevasta-sa scorvezi si râschia cu degetele prin taciuni, unii faceau mâ...mâ...”- spune informatorul nostru. Haiduc Temu, în etate de 60 ani, a murit aci. Sicau Petru a înebunit si a fugit din lagar; nu se mai stie nimic de el, probabil a fost împuscat. A patra zi a venit la ei un comisar si i-a îmbiat sa se înscrie în armata rosie, amenintându-i, ca daca nu primesc, toti vor muri de foame. Dupa ce , pe cei tineri i-au înrolat în armata rosie, au primit de mâncare si batrânii.
         În chipul acesta s-a format o companie de infanterie, care a fost trimisa pe front împotriva Cehilor, la Komarom. Dupa ce au batut pe Cehi, au fost trimisi pe Drava, în granita cu Sârbii. Aci ei s-au înteles cu soldatii sârbi si într-o noapte au trecut Drava cu barcile în Slovania, ca dezertori. De aci Sârbii i-au expediat la Zemum, pentru a fi repatriati în România. În urma unui conflict dintre Sârbi si Români în anat, Sârbii schimbându-si atitudinea, i-au internat într-un lagar la Semendria. Aci au gasit un advocat sârb care stia româneste si le-a facut o petitie. Sosind raspunsul, cetindu-i cu numele pe fiecare, au fost trecuti în România pe la Turnu Severin. Au ajuns acasa, trei saptamâni înainte de prinderea postului de Craciun, adica pe la mijocul lui Noiemvrie 1919.

         Înfiintarea Batalionului IV – Halmagiu

         Am vazut (pg. 81-88) cum la 9 Febr. Garda noastra din Halmagiu fusese încredintata sa recruteze un batalion de voluntari, si cum ordinul a fost contramandat din pricina ca, între timp, trupele maghiare patrunsesera în aceasta regiune. Acum, la 12 Aprilie 1919, esmisul Consiliului Dirigent, dr. Ioan Suciu, publica si aci proclamatia de mobilizare chemând sub arme contingentele 1984-1899, incluziv. Se pot mobiliza si acum numai comunele situate spre Est de la Valea Lazuri-Ciuciu, trupele maghiare tinând înca ocupat restul regiunii.
         A doua zi, în 13 Febr. s-au si prezentat la Halmagiu într-un elan de nedescris 366 oameni, fiecare în uniforma cu care s e întorsese de pe front, având si traista cu merinde pentru câteva zile. Li s-au distribuit numai arme. Cu acestia s-a înfiintat Bat. IV-Halmagiu, deocamdata numai pe 2 companii de infanterie si 1 companie de mitraliera. Fostii gardisti, precum si altii, refugiati din vreme la Brad, au ramas pe la unitatile în cari fusesera împartiti la înfiintarea regimentului. De aceea vom gasi „horisti” din regiunea Halmagiului pe la toate unitatile regimentului. Batalionul acesta ramâne a se consolida când va fi eliberat si restul plasii.

         Situatia de la 15 Aprilie si dispozitivul initial al Diviziei 2 Vânatori (NOTA1)

         
         Întreg frontul a fost împartit în doua sectoare: sectorul I, de la Sighetul Marmatiei pâna la 18 km, Sud de Oradea pe culmea muntilor Bihor, îl detine Grupul Generalul Mosoiu; iar sectorul II, de la aceasta linie, peste defileul Halmagiului pâna la Muras, îl are Divizia 2 Vânatori sub comanda Generalului Dabija. Flancul stâng al Diviziei 2 Vânatori este asigurat de trupele franceze din Banat (care însa nu participa la lupte) si de un detasament format din regimentul 5 Vânatori cu o baterie din Divizia I, aflator în Zam, la dispozitia Diviziei II. La dispozitia Diviziei II Vânatori este pus si corpul Voluntarilor Horia, transformat acum în Regimentul de Infanterie Beius, care aproape dubleaza efectivul trupelor regale.
         Regimentul de Infanterie Beius. Pe care îl vom numi pe scurt „Horia”, caci asa i se zicea, era format pe patru batalioane de câte trei companii, plus una de mitraliera, organizate de locot. Aron Petrutiu,(NOTA2) cu exceptia batal. IV, care acum este în formare. Afara de aceasta Corpul Voluntarilor Horia mai daduse: o baterie de câmp 8 cm. (avea si munitie de gaze9, capturata de la Nemti, sub comanda locot. Popoviciu;. O companie de jandarmi, cdt. Capitan Vasile Barbu;- o companie de geniu, cdt. Locot. Sinca;- un pluton de telegrafisti, cdt.sublocot. Babutiu Ioan;- un pluton de telefonisti, cdt. Sublocot. Candin Ciocan;- un pluton de cavalerie;- un spital de câmp, cdt. Capitan dr. Stefan Albu, având în subordine pe locotenentii dr. Aurel Mager si dr. Teodor Babutia, sublocot. Stefan Feier, apoi medicinistii Romuald Cotioiu, S. Furdui. Preotul regimentului si seful Biroului de Informatii era preotul Pompiliu Piso. Regimentul avea organizatia completa: intendatura, cdt. Capitan Simon si locot. Temu Dumitru;- trenul, cdt. Locot. Neamtu Stefan si sublocot. Micu Aurel;- depozitul Deva, cdt. Sublocot. Tirla Sabin;- armurierul, plunier major Avram. În total Corpul Vol. Horia daduse peste patru mii oameni. Acestia purtau uniforma austriaca, în mare parte hainele proprii, acela în cari demobilizasera. Ca distinctie, si-au cusut pe chipiu o banda alba cu inscriptia „Horia”, alaturi de triculorul national, si se numesc „horisti”. Armele si munitia au fost aduse de la Alba Iulia din depozitele fostei armate austro-ungare. Banii îi procura dr. Ioan Suciu de la Consiliul Dirigent.
         Divizia 2 Vânatori a genralului Dabija Gh. Îsi are postul de comanda în Vata de Jos si dispune de urmatoarele unitati:
         1. Birigada 3 Vânatori, comandant colonel Paulianu, cu Reg. 3 Vânatori, cdt. Colonel Constantinescu Traian în Basarabasa si Reg. 2 Vânatori cu o baterie de munte (4 tunuri) în Obârsia pe Muras. Cdt. Colonel Iacobini Victor.
         2. Brigada 4 Vânatori, comandata de colonelul Dimitriu are: Reg. 9 Vânatori cdt. Colonel Rascoviceanu Gh.cu batal. I, cdt. Maior Mladin Stefan în pozitie la N. De soseaua Halmagiu-Ciuciu, iar batal. II în rezerva la Halmagiu;- Reg. 10 Vânatori, cdt. Colonel Oprescu Constantin cu batal. I, cdt. Maior Visenescu, în rezerva la Tarmure, iar batal. II, cdt. Maior Popescu, pe pozitie la Leasa-Tisa,- Reg. Infnaterie Beius (Horia), având de comandant pe lt. Colonelul Popagrama Gheorghe, iar ajutor de cdt. Pe maiorul Florian Medrea, cu batal. I, cdt.capitan Dragoiu Alexandru la Ociu, batal. II, cdt. Maior Stoica Mihaiu la Halmagiu, batal. III, cdt. Maior Banciu Sabin la Ionesti, batal. IV, cdt. Locot. Simion Pop-Zaslo, rezerva în Halmagiu,- Reg. 24 Artilerie de câmp cu 3 Divizioane, în total 26 tunuri, situatie în directia Halmagiu-Cirstesti;- Reg. 29 Obuziere cu un Divizion, în total 8 tunuri, situatie pe linia Halmagiu-Tarmure;- una Baterie de munte, 4 tunuri, sub comanda capitanului Tuchel, pe dealul Sortoc:- ina baterie a reg. Infanterie Beius, cu 4 tunuri, la Tarmure.
         În total armata româneasca dispunea aici de aproximativ 12000 oameni si 56 tunuri.

         Trupele inamice

         Pe frontul Dealul Mare, închizând defileul Crisului Negru spre Vascau: La Dealul Mare (P.T.652) un jumatate batalion Cadeti (200 oameni) din scoala militara de la Oradea cu 2 obuziere, 100 mm. Si 16 mitraleire, având în rezerva sa Cirstior 1 companie din fostul reg. 101 Infanterie cu 4 mitraliere si 1 baterie de 77 mm. Pe lina II în Lunca o companie de Secui cu trei mitraliere. În beius 1 comp Secui cu 4 mitraliere si 2 comp. Garda Rosie cu 8 mitr., apoi alte trupe în cantonament, cca 1200-1600 oameni. Pe Dealul Mare sunt transee aparate de întreite retele de sârma ghimpata. Cadetii, ce lupta aci, sunt elevii cursului superior al Academiei militare din Oradea; comanda lor o avea capitanul Titl.Rudolf, directorul scolii si înca 5 ofiteri.
         În defileul Crisului Alb: În regiunea Lazuri-Magulicea: 1 batalion din Reg. 101 Infanterie cu 4 mitraliere si 1 baterie 77 mm. În regiunea Ciuciu si cota 606 Gorgana: 1 batalion din Reg. 33 Inf. Cu 12mitraleire, 1 auto blindat cu 1 baterie 77 mm., 1 tren blindat cu 2 tunuri 77. si 6 mitraliere. În regiunea Talagiu-Aciuta-Dumbrava: 1 batal. Reg. 2 Honvezi, 1 pluton cavalerie, 1 bateire 77 mm., 1 sectie obuziere 100 mm., 1 tren blindat cu 6 mitraliere si 2 tunuri 77mm. Pe lina II, la Gurhont: 1 copanie din Reg. 2 Honvezi.
         În total fortele inamice idnetificate înainte de 16 Aprilie se pot cifra la aproximativ 6000 de oameni cu 22 tunuri. Inamicul este avantajat de cele doua sosele, dublate de linii ferate. Are material tehnic superior si foarte multa munitie.
         Socotind ca agresorul trebuie sa dispuna de forte cel putin îndoite, raportul numeric dintre combatanti este normal. Ungurii se bizuie pe transee, crezând inexpugnabil defileul de la Ciuciu. Trupele române au în schimb libertatea de actiune.
         Victoria va fi deci al celui mai energic, al celui mai bine pregatit sufleteste.

         Efectivul garzilor. Prezentare locot. Romulus Mager, care devine ajutor de comandant

         Numarul tuturor gardistilor din Sectie este de 347 feicori, inclusiv Legiunea.
        Citam din raportul al IX-lea:
        „Legiunea noastra din Halmagiu consta din 69 soldati, o mitraliera cu 5 servanti si 4 calareti. Îndata ce vom primi si ajutor extern (bani), am dori sa-i ridicam efectivul la 100 feciori”.
        Azi a sosit locot. Romulus Mager. Dânsul cazuse prinsonier la Italieni în ultima ofensiva de la Piave. Excaladând zidurile lagarului de prinsonieri împreuna cu un camarad ungur si travestindu-se în haine de muncitori, au pornit pe jos spre casa. Pe drum, Ungurul îmbolnavindu-se de desenterie, Românul l-a carat în spate trei saptamâni, nepasându-i pâna ce a murit, în cârca lui.

         Planul de atac al Diviziei 2 Vânatori pentru ziua de 16 Aprilie

         Faza I-a. Atac asupra pozitiilor inamice de la Lazuri-Ciuciu-cota 606 Gorgana, învaluind flancurile inamicului si interceptând linia sa de retragere la Talagiu si Gurahont.
         Faza II-a. Urmarirea inamiculii în Valea Crisului Alb, atac asupra inamicului la Dealul Mare si urmarirea lui spre Vascau.
         Dispozitiv de atac si misiuni:
         Brigada 3 Vânatori. Reg. 3 Vt. Înainteaza de la Basarabasa spre Dumbrava-Aciuta-Talagiu cu misiunea de a ataca rezervele inamicului din aceasta regiune si a cadea în spatele pozitiilor inamice între Ciuciu si cota 606 Gorgana. Regimentul 2 Vânatori înainteaza de la Obârsia (pe Muras) peste Zeldis spre Gurahont cu kisiunea de a taia retragerea inamicului în sesul Crisului Alb.
         Brigada 4 Vânatori. Batalionul I Reg. 9 Vânatori si reg. 10 Vânatori ataca pozitiile inamcie la est de Ciuciu si pe cota 606 Gorgana, iar Batalionul II din Reg. 9 Vânatori învaluie flancul stâng al inamicului pe directia Brusturi-Magulicea-Ciuciu. Regimentul Hori acopere cu batalionul al II-lea flancul drept al Diviziei pe directia Dealul Mare (P.T. 652), iar batalionul al III-lea ramâne rezerva de brigada pe înaltimile Est de Bodesti. Dupa respingerea inamicului si cucerirea pozitiilor sale de la Ciuciu si Talagiu, Regimentul 9 Vânatori, batalionul II Reg. Horia si 1 baterie tunuri ataca si cucerelete Dealul Mare si înainteaza spre Vascau în Valea Crisului Negru.

         Medic locot. Dr. Aurel Mager, preia serviciul sanitar al Sectiei

         Desi medicul dr. Aurel Mager sosise de pe frontul din Albania înainte cu câteva zile si confrom ordinului de zi Nr. 5, trebuia sa preia servicul sanitar, fiind bolnav, si-a început activitatea numai cu data de azi. Prin aceasta, drd. Axentie Iancu este absolvit de serviciu si se întoarce la Arad.

         Desfasurarea operatiunilor în 16 Aprilie 1919

         Rafuiala cea mare se apropie. Chestiune de câteva ore numai. Unitatile destinate a învalui flancurile inamicului, având a face un înconjur mai mare, pornesc sa ocpe pozitiile indicate înca în dupa amiaza zilei de 15 Aprilie. Soldatii nostri se furiseaza tacuti, înaintând cu precautie prin defileurile înguste si întortocheate ale vailor, mai mult prin paduri.
         Pretutindeni în capul satelor le ies întru întâmpinare oamenii cu pâne, slanina, ouam lapte si cu tot ce aveau ei mai bun în casa. (Comandamentul prevazuse aceasta, dând instructiuni, ca hrana, în principiu, se v alua de la populatie; a se distribui numai putine alimente si cât mai multa munitie). Femeile se arunca în genunchi, rugându-se: Dumnezeu sa va ajute! Barbatii, acei cari nu ajunsesera a fi înrolati, se iau cu trupele, servindu-le de calauze si punând umarul la transportarea greutatilor. Aceste scene de înduiosatoare solidaritate impresioneaza puternic pe fratii din Vechiul Regat si fiecare soldat se simte mândru de calitatea de protector al fratilor subjugati, cautând a binemerita încrederea ce li se acorda. Nimeni nu mai cunoaste frica de moarte. Entuziasmul patriotic transforma în eroi si firele cele mai timide. Ofiterii sunt totdeaunaîn fruntea trupei, începând de la coamndantul de regiment. Asa se explica proportia neobisnuita a pierderilor în ofiteri, ceea ce putea deveni catastrofala, daca am fi întâmpinat acelas superior moral al trupelor inamice. Un singur gând înfioera întreaga suflare româneasca: alungarea cu un ceas mai de vreme a dusmanului.
         Populatia civila s-a tinut mereu, si în toiul luptelor, în urma soldatilor, care cu bratele, care cu animalele de tractiune, înlesnind transporturile de material, si evacuând raniti, din prima linie chiar. Au platit unii cu viata acest devotament, gasindu-si moartea de eroi în rândurile luptatorilor. Satenii Alexandru Cotioiu si Mihai Zacoiu din Bontesti fura secerati de mitralierele inamice pe când zoreau sa distruga linia ferata din spatele trenurilor blindate, alaturi de soldati. Pe de alta parte, populatia a rezistat eroic, nevoind a da mâna de ajutor inamicului chiar si atucni când viata lor era la discretia lui. Ciucenii n-au voit sa lucreze la saparea transeelor de pe Heread. Iar, în 16 Aprilie, Brânda George din Plescuta a preferat sa moara, spintecat de baionete, decât sa de amâna de ajutor Ungurilor, caris e retrageau de pe front. Slav George din Ciuciu a fost luat între baionete si silit sa poarte cuc aii provizii Ungurilor de pe Gorgana. Suierau prin aier gloantele mitralierelor românesti de pe dealurile de la Tisa. „Fereste-te, ma, ca te înpusca fratii tai!”- îi zise ironic un soldat ungur. „Nu-i bai, domnule; daca mor eu, înfloresc altii!”- raspunse scurt cu senina resemnare si adânc înteles omul nostru; replica, care voria sa fie o aspra înfruntare: „Ce conteaza viata mea de o clipa fata de vecinicia în care trebuie sa dureze si sa se desavârseasca viata Neamului meu. Ma ucideti pe mine, netrebnicul, dar voi tot veti fi alungati, si Neamul meu va înflori liber pe aceste paliuri!” Spre aceasta culme a simtirii altruiste, numai trairea intensa în misticul colectivitatii Neamului, te poate înalta. Mare serviciu a facut populatia în opera de curatire a terenului. Era nevoie de fiecare armata pe front, caci trupele noastre gonesc dara încetare ianmicul, pentru a nu-i da ragaz de reorganizare a rezistentei. Astfel, civilii au evacuat ranitii; ei au facut înhumarile. Si, tot ei au scotocit ascunzisurile padurilor, cautând dupa Ungurii fugari, facându-i prizonieri, atunci când nu le plateau pe loc suferintele si batjocurile îndurate. Cât de importnata era aceasta opera de curatire a terenului, ne o dovedeste a treia zi cazul colonelului Paulianu, comandantul Brigazii 4, care, mult îndaratul frontului, ajungând într-o zona necuratita de fugari, a fost ucis de acestia chiar pe soseaua nationala, în dreptul comunei Gavojdia, lânga Sebis. (Câtiva fugai se ascunsesera sub pod si zarind trasura cu un înalt ofiter, i-au atinut calea si l-au asasinat. În amintirea coloneluluii ucis aici, comuna Gavojdia se numeste azi: Paulian). Mai de multe ori fugarii, cari n-au voit sa depuna armele, au patit rau. Un grup de vreo 45-50 soldati, probabil din compania de la Zeldis, coborând prin Muntii Zarandului spre Muras, s-a întâlnit cu satenii din Lupesti, cari umblau la vânat. Era în preajma Pastilor, le trebuia carne si vânatul contelui Hunyady, nu mai era pazit. S-a iscat o adevarata lupta între satenii vânatori si soldatii unguri fugari, ramânând morti pe loc 22 Unguri, cari sunt înmormântati pe dealul Hotarel, lânga comuna Madrijesti,- relateaza informatorul nostru. (NOTA1)
         Apropierea trupelor. Mai întâi a fost pusa în miscare Brigada 3, la flancul stâng. În 15 Aprilie la orele 17, pleac din Basarabasa Regt. 3 sub comanda colonelului Constantinescu traian peste Prvaleni si ajunge pe la miezul noptii la Mogosu (cota 679), unde popseste. Regimentul 2 si o baterie de munte sub comanda colonelului lacobini Victor pleaca tot la aceeasi data din Obârsia (pe Muras) spre Zeldis, unde cantona o companie ianmica, si se concentreaza pe la orele 24 în fata comunei Zeldis, la confluenta celor doua parae principale ale Vaii Zeldisului, asteptând aci ordinul de atac.
         La flancul drept, pleaca la orele 20 din Halmagiu spre Brusturi batalionul II/9 sub comanda capitanului Sandulescu si batalionul II Horia sub comanda maiorului Stoica mihaiu, urmate de bateria 8/24, cari unitati împreuna cu batalionul I/9 sub comanda maiorului Mladin Stefan, în pozitie pe dealurile dintre Banesti-Cristesti si Bodesti-Mermesti, formeaza Detasamentul Rascoviceanu. În fruntea celor doua batalioane de la flancul drept se afla însusi colonelul Rascoviceanu Gheorghe. Concentrarea se termina exact la ora 24, afara de bateria, a carei urcare pe înaltimile Vest de biserica din Brusturi, a fost excesiv de grea din cauza terenului foarte accidentat si noroios. S-au strâns la treaba si oamenii din sat, si dupa o sfortare de 5 ore, pe la orele 4 dimineata, bateria fu instalata pe cota 487, deasupra comunei Lazuri. Aci fu organizat si Postul de comanda al detasamentului. În linie aieriana, cota 487 se afla în centrul distantei dintre Dealul Mare si Ciuciu, si domineaza foarte bine întreg teatrul initial al luptelor, de la dealul Mare pâna la Gorgana.
         Putin dupa orele 20 se pune în miscare si batalionul I/9 si trecând peste Bodesti, Mermesti, se concentreaza pe liziera de Vest a padurii de pe Heread, ajungând în linie cu unitatile Regimentului 10, care la rândul sau, înca îsi apropiase batalionul I, de la Tarmure.
         Pozitiile batalionului I/9, le ocupa batalionul III/Horia, sub comanda capitanului Banciu Sabin, ca rezerva a Brigazii 4. Batalionul I/Horea , în Halmagiu, rezerva Diviziei.
         Pentru fixarea din fata a inamicului au fost înaintate unitati din artilerie pe înaltimile din fata Hereadului. Avem acum pe Vârf Sorlocului: Nord de sosea bateria Horia; Sud de sosea, bateria de munte Tuchel; apoi în continuare, tinând directia soselei spre Vest catre Lestioara, o baterie dinReg. 24 Artilerie si trei baterii ale Regt. Obuziere.
         Gata de atac. Cu frontul spre Vest, adapostiti pe versantul de rasarit al coloanei de dealuri coborâtoare din masivul Dobrinului (cota 991), de la Brusturi si pâna dincolo de apa Crisului în fata Gorganei cu suisuir repezi, - Vânatorii si fratii lor mai mic, Horistii, încheie într-o spasmodica înclestare un lant de baionete, lung de vreo 20 kilometri, sfredelind cu privirea launtrica misterul c eacopera pozittile inamicului. La spatele lor, jos în valea Halmagiului, de la Tarmure, peste Ionesti, Halmagiu, Banesti, Cirstesti, sunt rezervele în cantonament de alarma, precum si a doua centura d etunuri, toate pusela punct din vreme. Regimentul 10, calare pe Cris, reperase un tun direct pe gura tunelului caii ferate pentru eventualitatea când inamicul ar încerca sa atace cu trenurile blindate.
         Cu frontul spre Nord, la fel, sunt gata de atac Regimentele 3 si 2; cel dintâi deasupra Talagiului, al doilea în fata Zeldisului.
         În defileul Crisului Alb. În 16 Aprilie, miercuri saptamâna patimilor 1919, la orele 5 dimineata, liniste profunda. Pe fundul vailor, negura deasa. Avem toate indiciile sa credem ca inamicul nu se astepta la un atac chiar în noaptea aceasta. Asa marturisesc si prizonierii facuti, mai apoi, la Ciuciu si la Dealul Mare.
         La orele 5.30, ca la un semnal magic, artileria noastra deschide focul pe înteg frontul.Tacerea profunda a vaolor se înfioreaza brusc de mugetul gurilor de otel, izbucnit mânios dupa o retinuta pânda de doua saptamâni.
         Organizatiile defensive ale Ungurilor raspund si ele în ritm tot mai accelerat; unitatile artileriei de câmp postate jos în Ciuciu la intersectia soselelor, apoi în continuare pe sosea la Podita si în priporul Aciuei, luându-se la întrecere cu artileria trenurilor blindate ce se tin pe tpt parcursul, de la Talagiu pâna în fata tunelului. Cantitativ, tunurile unguresti, desi mai putine la numar, dar având munitie abundenta, coplesesc pe cele românesti. Tirul lor însa est prost si munitia asemenea de proasta calitate. Cele mai multe proectile lovesc în Dealul Bodestilor, ori ca trec departe spre Halmagel-Poenari, si pamântul moale, îmbibat de apa, le înghite ereu, fara sa explodeze. Cu mult mai multe jertfe au pricinuit ghiulelele unguresti în rândul pastorilor, mai târziu. Le gaseau copiii pe câmp, prin padure, si jucându-se cu ele, explodau în mâinile lor, pricinuindu-le moartea. S-au înregistrat nu mai putin de 16 cazuri mortale. Nici un atare caz nu s-a produs în zona batuta de artileria româna, caci proectilele românesti explodau prompt.
         În mugetul napraznic al tunurilor se amesteca tacanitul cadentat al mitralierelor si rapaitul învalmasit al armelor de mâna. E simfonia grozava a mortii, care smulge pe om din pulsatia normala a timpului, facându-l sa traiasca o vecinicie de fiecare clipa.
         Populatia satelor cuprinsa în zona operatiunilor nefiind evacuata, asteapta îngrozita sfârsitul veacului. Oamenii se ascund pe funduk paraelor, pe unde îsi pot gasi un adapost. În Vidra, este nimerita o casa si proectilul facând explozie chiar sub pat, ucide pe femeia Floarea Petrisor înainte de a se fi desteptat din somn.
         Bateria noastra de pe cota 487, dirijata de însusi comandantul Detasamentului, colonelul Rasoviceanu, având pozitia cea mai avantajoasa, bate foarte bine, întâi satul Magulicea, apoi loveste în artileria inamica din Ciuciu. Din tunel apare un tren blindat, încercând sa atace din flanc pozitiile Regimentului 10. Întâmpinat de artileria acestuia, care bate precis gura tunelului, se retrage imediat, iar blocurile de stânci dislocate de bataia tunurilor înfunda gura tunelului, împiedicând reaparitia blindatelor pentru totdeauna.
         Decând lumea, batrânii munti ai Bihorului n-au mia cunoscut atare hora, în care Românul sa se fi putut masura în lupta dreapta si egala cu navalitorii din stepa.
         Dupa puternicul bombardament care dureaza o ora si jumatate, pe la orele 7, Vânatorii pornesc la atac pe tpt frontul, de la Brusturi pâna la masivul muntos Gorgana. Pe orizont apare un avion românesc venind de catre Deva, tinând linia Crisului spre Gurahont. „ Sa nu trageti, ca ne prapadeste”-este comsemnul Ungurilor masati prin gari si pe trenuri blindate.
         Înaintarea trupelor române este foarte grea si se face cu multa prudenta la început, caci Ungurii au transee împanate cu dese cuiburi de mitraliere si rezista cu multa îndârjire. Le succede Ungurilor sa cucereasca chiar putin teren la flancul stâng, Est de Vârful lui Danila (Gorgana, cota 639), pe la Tisa. O clipa numai, caci coplesit de elanul unui viguros contra atac, ianmicul fu respins. În fruntea plutonului, cade mort caporalul Traian Lazar si mai multi raniti.
         Apoi într-un avânt de admirat, batalionul II/10 cucereste transeelel d epe vârful lui Danila si prelunigrea lor pe dreapta Crisului catre Vârf Hereadului. Cade grav ranit sublocotenentul Serban Ioan, comandantul companiei a 5-a, si a mrit mai târziu în spital. Tot atunci, în atacul dat asupra crestei Hereadului între cota 256 (pe sosea) si cota 265, au cazut mai multi soldati raniti, dintre cari unul, Ioan Ciocalan, a si murit pe loc.
         Succesul initial este exploatat fara întârziere. Batalionul I/10 intra si el în lupta, si în curând inamicul cedeaza pe tot frontul din fata Regomentului 10. Însusi comandantul regimentului, colonelul Oprescu Constantin, se gaseste în primele linii de lupta, încurajându-si soldatii prin cuvinte si exemple de vitejie.
         Concomitent cu atacul Reg. 10, progreseaza si atacul batalionului I/9 spre creasta Hereadului, Est de comuna Mermesti. Creasta Hereadului varsa însa foc intens de mitraliere si un iures al companiei a cincea fu respins. Cad morti pe loc trei soldati. Comandamentul companiei, sublocotenentul Bârsan Stefan, grav ranit, moare în timpul evacuarii. Al doilea sublocotenent preia comanda. Lupta continua si ianmicul nu mai poate rezista îndelung, caci, batalionul II/9 de la Brusturi, dupa ce coborâse în Lazuri alungând patrulele inamice, înainta acum în goana peste Magulicea spre Vidra, jalonând linia cu fumuri, pentru a înlesni artileriei regularea tragerii.
         Strâmptorat din fata cu baioneta, lovit si din flanc, amenintat si de la spate: inamicul este silit sa paraseasca adapostul transeelor si se revarsa în debandada spre Valea Ciuciului. Vânatorii, ajunsi acum ei stapâni pe creasta, trag în plin dupa sirurile compacte de fugari, ochindu-i cu armele de mâna, secerându-i cu mitralierele fara încetare.
         Ramâne pe pozitie, pastrându-si frontul spre Vest, numai Regt. 10; iar batalionul I/9 de la flancul drept coboara în vale si atingând soseaua nationala, cuc entrul pe Valea Plopilor, între Magulicea si Ciuciu, face p conversiune de 90 grade spre Sud, ajungând în linie cu batalionul II/9. Întreg Regt. 9, într-o linie dreapta acum închizând complect valea, avându-si spatele acoperit fata de dusmanul de la Dealul Mare, de catre batalionul II/Horia, opereaza nestingherit si învalue perfect flancul stâng al inamicului, amenintând sa-i cada pe la Vidra si în spatele liniei a doua, situata pe dealurile din fata Hereadului, pe Glemee.
         Intra în panica si rezervele inamice, de pe linia a doua.
         Artileria Regt. 9, de pe cota 784 îsi inteteste tirul lovind fara încetare în masa fugrilr, înebuniti de groaza.
         Dezastrul inamicului este complet. Servantii parasesc tunurile pe sosea, cu gramezi de munitie lânga ele. Nimeni nu se mai gândeste la organizarea retragerii. Unii alearga spre Gura Crisului, la gara, sa se îmbarce în trenuri. Altii cauta scapare spre paduri si decâteori sunt siliti a traversa locuri descoperite, cad secerati de mitralierele Regt. 10.
         Pe la orele 9.30 rezistenta inamicului este sfarâmata definitiv la Ciuciu, Regt. 9 Vânatori, cedeaza pozitia Regt. 10 si face front spre Nord, catre Dealul Mare, în defileul Crisului Negru.
         Batalionul III/Horia, rezerva Brigazii pe înaltimile Est de Bodesti, cedând pozitia batalionului II/Horia rezerva Diviziei, înca la începutul luptei fusese dirijat spre front si soseste acum în Ciuciu, punându-se la dispozitia colonelului Oprescu Constantin, comandantul Regt. 10.
         Astfel, pentru urmarirea inamicului pe Valea Crisului Alb, porneste mai departe din Ciuciu Regt. 10 Vânatori, având la dspozitie batalionul III/Horia, rezerva. Petnru batalionul III/Horia, coloneul Oprescu dispune: compania 7 si compania 3 mitrasiera (locot. Aron Petrutiu) acopere flancul drept peste Brusturescu, la Valea Mare; iar restul batalionului înainteaza peste Aciua, Plescutia, la Gurahont. Compania 7 si compania 3 în cursul marsului se întâlneste mai de multe ori cu bande unguresti împrastiate, cauzându-le pierderi de vreo 70 morti. Ajungându-si obiectivul, aceste doua companii ( 7 si 3 mitraliera) au fost dirijate pâna la Holt (azi Pescari) cu misiunea de servi avanposturi spre Dieci si Crocna. A fost înaintat si batalionul I/Horia, pâna la Plescutia.
         Sa scape din capcana era singurul gând al fiecarui soldat ungur, dar nu mai era loc de iesire, caci în stânga Crisului, la Sud, trupele române coborând din Muntii Zarandului, înca îsi atinsesera obiectivele date. Pe la Talagiu, Aciuta, le atine calea Regt. 3; iar pe la Gurahont îi încolteste Regt. 2. Dindarat îi mâna Ret. 10. La dreapta, pe cei cari încearca sa fuga spre muntii Moma-Codru, îi vâneaza batalionul III/Horia.
         Câti au putut ajunge mai repede în gara Ciuciu,s-au îmbarcat în vagoane si au fugit cu trenurile. Cât li era de zorita fuga ne-o dovedeste fapttul ca în gara Ciuciului au lasat vreo 50 vagoane încarcate cu munitie, alimente si alte efecte militare. Cunoscând ca trenurile vor fi atacate pe drum-ori poate nici nu încapusera a se îmbarca,- multi au calculat sa astepte trecerea trupelor, ca apoi în întunericul noptii sa gaseasca o modalitate de iesire.În fata garii din Ciuciu, pe o întindere de mai multe sute de metri, Ungurii se cufundasera în Cris si prinzându-se de radacini, îsi tineau capul afara la adapostul salciilor si al arinilor. Pe aci trebuie sa fi scapat unii, caci pe tarmul stâng padurea coboara pâna în apa. Unii s-au ascuns prin grajdurile si cotetele oamenilor. S-au coborât unii în fântâni. În cele mai multe cazuri au fost descoperiti de sateni.
         N-avem si informatii oficiale asupra operatiunilor Brigaziii 3 Vânatori, si nici n-am urmarit la fata locului desfasurarea acestor evenimente. Dam, deci, numai câteva informatii sumare culese ulterior de la popul0atie.
         În gara Aciuta erau vreo 150 vagoane cu 4 locomotive. Ungurii aveau si 4 tunuri aci. Când a început atacul regt. 3 Vânatori de pe Cetateaua si de pe Dealul Ancasesc, Ungurii s-au desfasurat în linie de tragatori spre Aciuta, Plescuta si Dumbrava. Lupta n-a durat nici o ora, caci tunurile românesti lovind tot mai aproape de garp si trenuri, Ungurii s-au retras la gara si s-au îmbarcat în trenuri,cari repede s-au si pus în miscare spre Gurahont. Trupele române trag mereu asupra trenurilor supraîncarcate de soldati, pâna ce le pierd din vedere. Multe vagoane fiind deschise, iar restul, vagoane de clasa cu peretii subtiri, numarul victimelor trebuie sa fi fost mare, caci se auzeau tipete disperate: „Jaj Istenem, hajtsatok gyorsabban!” (Vai Doamne, mânati mai repede!),-spune informatorul nostru care a privit scena dintr-o casa din apropiere) (NOTA1).
         Regt. 2 Vânatori a atacat prin surprindere compania inamica din Zeldis, si a spulberat-o complet. S-au dat lupte îndârjite, în cari trupele române au pierdut 2 soldati morti pe loc si multi raniti. Între mortii unguri erau si 8 husari, secerati de mitraliere cu cai cu tot. În fata Gurahontului Ungurii opun rezistenta, ca sa câstige timp pentru retragerea trenurilor. A cazut aci mort si un medic militar ungur. Socotind ca nu va fi posibila interceptarea la timp util a liniei ferate, pe la Gurahont; Regimentul a trimis un pluton cu doua mitraliere la Bontesti, cu misiunea de a distruge linia ferata în acest punct, Vest de Gurahont. Apucând târnacoape, sape, ciocane, s-au luat cu soldatii si mai multi oameni din comuna, ca sa le ajute. O parte dintre soldati sapa adapost pentru mitraliere, iar restul si satenii se apuca de dislocarea traverselor si a sinelor pe o portiune de vreo 50 metri. Dar nu apuca sa termine si apare dinspre Gurahont un tren blindat, de care era legat un sir lung de vagoane încarcate cu soldati. Blindatul deschide foc de mitraliere asupra Românilor, cari se retrag repede la adapost. Cu artileria trage asupra satului. Un proiectil loveste turnul bisericii. Doi dintre sateni, Alex Cotoiu si Mihai Zacoiu, socotind de neîndestulitor adapostul, au sarit, sa apuce altul mai bun. Au fost taiati de proiectilele mitralierelor. Grav ranit a fost si un soldat, care a si murit apoi. Timp de vreo 15 minute, cât a zabovit trenul blindat pâna ce a putut trece portiunea deteriorata, cele doua mitraliere românesti, cât si armele de mâna, au tras fara întrerupere în masa de soldati înghesuiti în vagoanele simple, unele chiar deschise. Focul armelor romtnesti a fost atât de intens si precis, încât un adevarat tren al mortii parasea acum defileul Halmagiului. Baltoacele de sânge scurs depe vagoane indica proportia dezastrului. (NOTA1)
         Pâna seara, dusmanul este alungat din regiunea Gurahontului, unde s eorganizeaza cantonamentul de noapte al trupelor române, având în avangarda batalionul III/Horia spre Dieci-Crocna; iar în rezerva batalionul I/Horia, la Plescutia. Întretimp, la ordinul Brigazii 4 Vânatori, compania tenhica Horia a reparat linia ferata brad-Ciuciu. Plutonul de legatura a ridicat linia teelfonica Vata-Ocisor-Halmagiu; iar seara, când Postul de comanda al regimentului a ajuns în Plescutia, s-a întins linia telefonica Plescuta-Gurahont, pentru ca Regimentul sa fie în legatura cu brigada 4 Vânatori. Seara, a sosit si trenul Regimentului la Plescutia.
         Tot timpul, tinuta trupei a fost la înaltime. Soldatii înaintau cântând cântece nationale, iar la atac strigau: „Da-i, loveste-l, sa se sature de pui si oua!”- aluzie la jafuri.
         Pe unde treceau, soldatii nostri erau primiti cu mare entuziasm de populatie. A fost o zi de însufletire pe plaiurile aceste, ce nu se poate descrie: ziua de 16 Aprilie 1919,- miercuri înainte de Pasti.
         La Dealul Mare. Strapungerea frontului de la Dealul Mare si urmarirea inamicului în Valea Crisului Negru a fost încredintata Detasamentului Rasoviceanu, compus, dupa cum am mai aratat din Regt. 9 Vânatori, Batalionul II/Horia, bateria 8/24 si din o baterie de obuziere. Trebuie sa remarcam imediat, ca dintre trupele ardelene,singur batalionul II/Horia a avut fericirea sa fie pus în prima linie de lupta, la pornirea ofensivei, datorita colonelului Rasviceanu, care îsi dadea bien seama de importnata istorica a acestui act. Între populatia regiunii Zarandului si corpul ofiteresc al Regt. Horia, pe deoparte, si între colonelul Rasoviceanu, se cimentasera legaturi sufletesti ce depaseau mult stima si consideratiunea datorita unui comandant militar. În seara zilei de 15 Aprilie 1919, înainte a-si pune în miscare unitatile, colonelul Rasoviceanu chemând la sine pe ofiterii batalionului II/Horia, le spuse între altele: „Nu m-am gândit sa crut Vânatorii mei, când v-am designat pentru întâia linie de lupta. Aveti fericitul prilej sa dovediti, ca sunteti vrdnici de memoria sfânta a marilor vostri înaintasi!” Si acestia au înteles cinstea ce li se facea. Batrânul maior Stoica Mihai, comandantul batalionului, era încadrat de o însufletita garda de tineri ofiteri: locot. Iacob Oncu, locot. Iuliu Munteanu, locot. Vasile Boneu, locot. Romulus Mager, sublocotenentul Klein (un învatator sas), stegarul Nicolae Turuc si altii.
         Pentru a întelege înversunarea luptelor de la Dealul Mare, trebuie sa mai stim, ca frontul acesta era sustinut de o unitate d eelita maghiara, un batalion de cadeti, elevi ai Academiei miliate din Oradea, comandat de un distins ofiter, capitanul Rudolf Titl, un profesor al Academiei, ajutat de alti cinci ofiteri profesori ai aceleiasi scoli. Cu toate ca acesti entuziasti copilandri de 18-19 ani erau adânc mâhniti de gestul Directorului (bolsevic) din Oradea, care din spirit de razbunare fata de intelectuali, îi trimisese pe front contrar dispozitiunilor Comisarului poporului din Budapesta;- dânsii, sfâsiind drapelul rosu ce li se daduse, se avânta într-o lupta disperata, acum pentru salvarea onoarei carierii de militar. (NOTA1) Cadetii au desfasurat maximul de rezistenta posibil, si daca n-au îndurat pierderi catastrofale, aceasta se datoreste diciplinei trupei si iscusintei comandantilor, cari au organizat o retragere ordonata. Acei cadeti, cari au ajuns a fi încercuiti, n-au lasat armele din mâini, pâna ce au fost doborâti mortal de gloante, ori strapunsi de baionete. Asa se explica faptul, ca la Dealul Mare cadetii au avut numai morti, si un singur ranit evacuat. Dam urmatorul epizod, povestit de locot. Iuliu Munteanu, comandantul companiei de mitrliere a batalionului II/HoriaL „Pe Dealul Mare, la un contra atac, înaintând noi spre pozitiile inamicului (lupta se dadea într-o padure seculara), un cadet astepta ceva mai la stânga mea, cu revolverul întins, sa ne apropiem de el, strigând: „Gyere, te budos olah (vino, tu puturosule Valah)!” Un soldat al nostru, care înainta în directia acestui cadet, fara sa se intimideze si fara sa traga cu arma ce o avea întinsa, s-a dus linistit, hipnotizat parca, cei vreo 50 pasi, pâna în fata locului, si îl doborî la pamânt cu patul pustii. Când i-am smuls cadetului arma din mâna, am aflat ca nu mai avea nici un cartus, iar în jurul lui era o multime de cartuse împuscate” (NOTA1)).
         Tot locot. Munteanu relateaza urmatorul act de bravura al sublocot. KleinS „În lupta de la Bichis (Bekes-Ungaria) batalionul nostru avea ordin sa atace orasul pe la Nord si sa cada în spatele trupelor maghiare angajate într-o lupta serioasa cu alte unitati de ale noastre. Pentru executarea misiunii trebuia sa trecem peste podul Crisului, pe care însa l-am gasit foarte bine aparat de Unguri. Aparatorii erau numerosi si dispuneau de mai multe mitraliere. Se parea, ca fara concursul artileriei, si artilerie nu aveam, trecerea este imposibila, sau ne va costa prea multe vieti, ceea ce nu ne convenea. Ne sfatuim noi ce sa facem, dar nu gaseam solutiuni potrivite. Un act de mare curaj al sublocot. Klein, rezolva în mod fericit problema, Sublocot. Klein se ridica în picioare si facând câtiva pasi pe pod, striga Ungurilor: „Ha ott vagytok, lojjetek (Daca sunteti acolo, împuscati!” Ungurii intimidati de îndrazneala acestui brav ostas, parasesc apararea podului, lasându-ne sa trecem fara nici o pierdere. Astfel, am ocupat noi orasul, în timp ce la Sud, lupta era în toiu”. În aceste conditii de înalt moral ostasesc a continuat avalansa ofensivei românesti pâna la Tisa.
         Din pricina ca „Horistii” purtau aceeasi uniforma ca si Ungurii, s-au produs adesea confuzii. Ca sa nu fie recunoscuti de patrule maghiare, „Horistiii” întorceau chipiul cu inscriptia. S-au întâmplat însa si la Dealul Mare ca Vânatorii au tras asupra „Horistilor”, luându-i drept dusman, fara incidente grave, însa.
         Dupa cum vazuram si din cele relatate pâna aci, misiunea Detasamentului Rasoviceanu era tripla:
         a). De a cadea cu Regt. 9 Vânatori în flancul stâng al inamicului pe directia satelor Mermesti-Ciuciu, si în spatele lui, pe directia Lazuri-Magulicea-Vidra.
         b). Dea mentine cu batalionul II/Horia în pozitie inamicul de la Dealul Mare în timpul cât majoritatea Detasamentului ataca la Ciuciu. c). Dupa ce pozitia de la Ciuciu va fi cucerita, ea va fi predata Regt. 10 Vânatori, apoi Regt. 9 Vânatori îsi va schimba grabnic frontul spre Nord si se va dirija în ajutorul batalionului II/Hori spre Dealul Mare, care trebuie sa fie cucerit în aceeasi zi.
         Trebuie sa amintim aci, ca Divizia II Vânatori nu avea legatura spre Nord cu grupul Mosoiu. Culmea Biharii nu era ocupata de trupe. Ungurii aveau, doar, în Baita o companie de Secui. Astfel, batalionul II/Horia se situeaza liber în flancul drept al Diviziei, fara acoperire spre Nord.
         Sa vedem acum desfasurarea evenimentelor.
         La orele 5.30, batalionul II/Horia, (trei companii plus una companie mitraliera, cu un efectiv de cca 1000 oameni) porneste la drum, coborând spre comuna Lazuri. Ajungând în soseaua ce duce spre Vascau, dupa ce lasa o companie în Lazuri la dispozitia colonelului Rasoviceanu, restul batalionului începe înaintarea spre Dealul Mare, având axa pe soseaua nationala. Imediat la iesirea din comuna, avangarda batalionului întâmpina o patrula inamica. Ungurii desorientati, pititi dupa un gard, striga: „Ne lojjetek, mi vagyunk (nu împuscati, suntem noi)!” Patrula noastra deschide focul si Unguri se risipesc spre pârâu. Înca câteva ciocniri între patrule si pe la orele 8, avangarda noastra ajunge în dreptul comunei Grosi. Oamenii din Grosi, barbati, femei, sunt iesiti în sosea (La Vramnita) cu mâncare si bautura, în calea trupei noastre. Dupa putina gustare, batalionul îsi continua înaintarea, urmat de aproape de barbatii din sat. Rezistenta inamica a fost mereu respinsa, fara pierderi din partea noastra, si la orele 9.30, batalionul ocupa Dealul Mare, cota 652. Inamicul instalat la cota 671, deschide un foc intens asupra trupei române, care se vede silita a-si opri înaintarea, si a-si cauta adaposturi, ceea ce nu era greu de gasit, caci lupta se dadea în padure, pe un teren accidentat. Locot. Munteanu Iuliu îsi pune în functie mitralierele. Între bravii mânuitori ai mitralierelor se disting stegarul Nicolae Turucu si sergentul Valeriu Crainic, fiul învatatorului din Ciuciu. Ungurii raspund si cu artileria, care bate îndeosebi pentru a împiedica apropierea bateriei române. Pe la orele 11.30 soseste si compania lasata în Lazuri, pentru acoperirea bateriei. Cadetii lupta admirabil, si catre orele 12, aboservând ca au de a face cu o unitate izolata, pornesc la atac. Acopeiti de o ceata deasa, ei se apropie pâna la 20-30 pasi de pozitiile noastre, arucnând grenade. Sunt însa respinsi cu pierderi mari si siliti sa se retraga în transee. Batalionul nostru înca a avut mia multi raniti, iar sergentul Adam Baiantu, din compania de mitraliera, a cazut mort, lovit în cap de o shija de grenada. Lupta continua din transee cu tatonari de învaluire a flancurilor, atât din partea noastra, cât si din partea Ungurilor. În vremema aceasta, conform dispozitivului initial, dupa ce rezistenta Ungurilor de la Ciuciu fusese sfarâmata, colonelul Rasoviceanu îsi dirijeaza Regt. 9 Vânatori spre Dealul Mare. La orele 11, batalionul I/9 Vânatori se angajeaza pe soseaua Lazuri-Dealul Mare, urmat de bateria 8/24; iar batalionul II/9 Vânatori urca la Vest de sosea, pe Valea Curaturii, spre cota 499. La orele 13, batalionul U/9 Vânatori ajunge la cota 302, unde se opreste, Bateria 8/24 nu poate ajuta aproape deloc atacul batalionului II/Horia, neputând pune în baterie decât un tun. Nu se stie unde se afla batalionul II/9 Vânatori din cauza padurilor si a cetei. Comandantul detasamentului ordona batalionului I/9 sa faca o manevra de învaluire în flancul drept si spatele inamicului. Manevra începe la orele 13.30 si se departeaza pâna la atul Grosi, unde înâlneste batalionul II/9, care se angaja pe directia batalionului I. Batalionul I este oprit si adus tot în rezerva. Pe la orele 14, Cadetii încearca învaluirea flancurilor batalionului II/Horia. La flancul stâng al batalionului Horia se afla compania IV, comandata de locot. Romulus Mager. Ceata se mentinea deasa. Locot. Mager, pentru a-si încuraja trupa, ia o grenada de la un soldat, se ridica în picioare ca sa o arunce spre inamic. Nu apuca sa traga bine fitilul si fu ochit de un cadet, ce se furisase prin tufisuri pâna la o distanta de 15 pasi. Proiectilul trece prin partea superioara a bratului stâng, peforând apoi cavitatea toracica si plamânul stâng si iese afara în apropierea coloanei vertebrale. Locot. Mager, prabusindu-se la pamânt, sublocotenetul Klein, lua comanda companiei si întreg frontul porni la atac. Lupta ce urma a fost sângeroasa. Cadetii pititi pe dupa copaci nu cedau pâna la ultima suflare. Cei ce ramasesera izolati prin padure, dupa ce li se termina munitia, îsi asteptau cu baioneta întinsa sfârsitul. În vreme ce bataloinul Horia curatea terenul, alungând pe cadetii cari se retrageau urmariti din scurt spre transee, intervine batalionul II/9 Vânatori, sub comanda capitanului Sandulescu Aurel. Anume, batalionul II/9 Vânatori ajunsese pe înaltimile de la Sud-Vest, de Dealul Mare, de undese putea observa desfasurarea luptei. Atunci capitanul Sandulescu, din proprie initiativa, ia contactul cu batalionul Horia si ataca cu toate armele flancul si spatele inamicului. Bravul sublocotenent Popescu Stelian de la compania V, îsi dirijeaza atât de bine unitatea, încât, fara sa fie observat, cade drept în flancul transeelor ianmice, la o mica distanta. Numai o parpastie îl departea de inamicul, care îi venea tocmai în bataia armelor.
         Lupta de la Dealul Mare intra acum în faza ultima. Pe la orele 16, cadetii, atacati frontal de batalionul Horia, loviti din flanc si spate de batalionul II/9 Vânatori, nu mai pot rezista si se retrag spre Cristior. Bataloinul II/Horia a îndurat aci pierderi simtitoare. Dintre „Horisti” au cazut raniti peste treizeci oameni, iar morti: caporal Ilie Bota si soldat Zaharie Trifa. Regt. 9 Vânatori n-a avut aci pierderi.
         Ranitii si mortii au fost evacuati de catre satenii din Grosi, iar detasamentul a continuat imediat urmarirea inamicului spre vascau.
         Inamicului i s-a trimis numeroase ajutoare de la Beius, cari sosind cu trenul la Vscau, înainteaza acum spre front.
         Comandantul detasamentului ordona batalionului II/9 V. Sa faca urmarirea, având ca ax soseaua, iar batalionul II/Horia sa urmareasca pe la Est de aceasta sosea, ambele având ca obiectiv satul cristior. Batalionul I/9 V. Si bateria 8/24 urmeaza soseaua. Când vârful avangardei a ajuns curba de la cota 425, inamicul a deschis focul cu artileria de pe creasta dealurilor de la Carpinet, unde ocupase pozitie la gura defileului. La orele 18.20 se ordona ca o sectie din bateria 8/24 sa puna în baterie chiar pe sosea (cota 425), punctul unde soseaua se îndreapta spre Nord-est; care deschizând un foc viu, pune pe inamic în debandada. În fuga sa inamicul lasa numeroase proiectile si lazi cu munitie.
         Dupa aceasta, la orele 22, compania 7/9 Vânatori pleaca spre satul Carpinetm pentru cercetarea si organizarea lui. La un moment dat, inamciul a deschis foc viu de mitraliere de la punctul, unde soseaua intra în sat, si de pe înaltimile de la Vest de Carpinet. Compania se desfasoara imediat în tragatori si înainteaza energic catre sat. Inamicul este înfrânt si se retrage în desordine, lasând în urm alui o multime de morti. Ramânând între ultimii, la postul de comandaa de la primaria comunei Carpinet, unde era si telefonul, pentru a organiza retragerea, cade prizonier si capitanul Rudolf Titl, comandantul batalionului de cadeti.
         Compania 7/9 V. Intrând în sat, un pluton ocupa scoala. Inamicul a aruncat grenade pe fereastra scoalei. Plutonul paraseste însa scoala la timp si scapa neatins. Cu aceasta ultima încercare satul Carpinet a fost ocupat de batalionul II/9 V., care îsi instaleaza avanposturi în directia Vascau si Varzarul de Sus. Batalionul I/9 Vânatori, batalionul II/Horia si bateria 8/24, au trecut apoi în Cristior, în cantonament de alarma, unde se instaleaza si comandamentul detasamentului.
         În rezumat, detasamentul, în circa 30 ore, face 40km, dând si patru lupte asupra unui inamic, care nu era de dispretuit, mai ales cadetii de la Dealul Mare.
         Inamicul s-a oprit în liziera de Sud a Vascaului.

         Continuarea luptelor pe valea negru în 17, 18 si 19 Aprilie. Batalionul II/Horia ocupa orasul Beius la 19 Aprilie 1919

         În 17 Aprilie, timp frumos. Inamicul în Vascau. La ora 1.30 comandantul detasamentului, da ordin de operatie prin care dispune: batalionul II/9 V. Va ataca de front Vascaul, batalionul II/Horia va manevra pe la Est de Vascau, iar batalionul I/9 V. Ramâne rezerva în centru. Bateria va lua pozitie la cotitura ce face soseaua la Nord de Carpinet, unde va fi în pozitiela ora 6. Pentru asigurarea flancului stâng, batalionul II/9 V. Trimite un pluton si o sectie d emitraliere. La ora 8 detasamentul începe atacul. Artileria deschide focul asupra orasului si asupra garii, unde erau doua trenuri. Batalionul II/9 V. Începe atacul de front în momentul când batalionul II/Horia a ajuns la înaltimea sa. Inamicul e pus în debandada. La orele 12 Vascaul e cucerit. Batalionul II/Horia este împins înainte si ocupa sateel Lunca si Steiu, respingând patrulele inamice. La orele 14 soseste si bateria de obuziere.
         La orele 17 are loc înmormântarea cu mare ceremonie a soldatului Dumitru Radu, mort în lupta, la care participa întreaga populatie a orasului.
         În timpul luptei de noapte din Carpinet, fata preotului de aici fuge din sat si vine în liniile noastre; doarme lânga mitraliera, iar a doua zi ia parte la lupta, purtând cutiiile de mitraliera.
         Peste noapte, Regt. 9 Vânatori, bateria 8/24 si bateria de obuziere cantoneaza în Vascau, iar batalionul II/Horia în Lunca-Steiu.
         În 18 Aprilie, timp frumos. Inamicul ocupa si organizeaza pozitie înaintea Beiusului. Detasamentul în dispozitivul anterior. La orele 6 întreg detasamentul se pune în mars în directia generala de atac Beius. Drumul de urmat, soseaua Vascau-beius. Compania I. 9/Vânatori, cu sectie de mitraliere este dirijata pe stânga Crisului Negru, prin Petrileni-Cusiis spre Fenis, ce se afla la Sud-Vest de Beius, pentru a distruge C. F. Si împiedicarea oricarui transport cu ajutoare.
         Batalionul II/Horia primeste ordin sa înainteze si sa puna stapânire pe gara Sudrigiu. Acest batalion este pus în avangarda detasamentului, pentru a cuceri orasul Beius, spre a ramâne un act istoric, ca regimentul de ardeleni, care purta acest nume, a intrat si ocupat Beiusul.
         Dupa ce ocupa gara Sudrigiu, batalionul II/Horia ia contact cu patrulele inamice la 4 km. Sud de Tarcaia si Draganesti. Se considera prin aceasta ca frontul inamic se întinde de la Sud de Tarcaia, liziera de Sud a satului Drafanesti, cu artilerie la Nord de biserica din Mizies, 3 km. Est de beius. La orele 12, când artileria inamcia deschide foc asupra liniei întâia a batalionului II/Horia, grosul coloanei (Reg. 9 si artielria) se afla pe sosea între Rieni-Sudrigiu. Batalionul II/Horia având informatii de la locuitorii refugiati, ca doua companii inamice s-ar strecura pe valea Draganestilor spre Sebis-Lelesti-Buntesti, se trimite compania locot. Iacob Oncu în directia satului Buntesti. La aceasta ora Regt. 9 Vânatori se concentra la Sudul satului Sudrigiu.
         La orele 13 bateria 8/24 ia pozitie la Sud-Vest de satul Sudrigiu si deschide focul asupra satului Tarcaia, iar bateria de obuziere ia pozitie în Sudrigiu. Comandantul detasamentului ordona avangardei sa înainteze spre Drananesti, facând cu compania locotenentului Oncu manevra de învaluire spre satul Talpe. În acest timp compania întâiia care este spre satul Fenis, produce o mare panica asupra inamicului. Doua trenuri cari veneau cu ajutor, s-au apropiat. La orele 15 artielria schimba pozitia la gara Sudrigiu, unde este si Postul de Comanda al detasamentului. Artileria ianmica de la Mizies bate tot timpul înaintea infanteriei. Pe la orele 16 mitralierele de la Sud de Tarcaia de pe malul stâng al Crisului, deschid un foc violent asupra flancului stâng al batalionului II/Horia, oprindu-l. Artileria noastra reduce imediat la tacere aceste mitraliere. La orele 19 inamicul amenintat de compania locotenentilor Oncu so Lazarescu, da foc satului Draganesti si se retrage în timpul noptii.
         Batalionul II/Horia ocupa Draganestii. În aceasta lupta batalionul II/Horia a avut zece raniti. Inamicul avea o forta de circa 2000 oameni si doua baterii.
         În timpul noptii dispozitivul este urmatorul: batalionul II/Horia în Draganesti, Regt. 9 Vânatori în fabrica de la gara din Sudrigiu cu compania întâia spre fenis, artileria ramâne pe pozitie.
         În 19 Aprilie, timp frumos. La orele 7 comandantul detasamentului da ordin batalionului II/Horia sa porneasca la atac împotriva satului Negru, iar batalionul I/9 Vânatori sa manevreze în directia spre a cadea în spatele trupelor inamice ce ar mai apara Beiusul. La orele 7.30 o delegatie de români a populatiei civile, trece linia si aduce stirea, ca peste noapte ianmicul s-a retras în deruta si din Beius. La orele 8.20 se ocupa satul negru de catre batalionul II/Horia; catre acest sat se aduna întreaga coloana: batalionul II/Horia, batalioanele I, II/9 Vânatori, bateria 8/24 si obuzierele. La orele 10.30 soseste o deegatie de intelectuali, care preda orasul. Imediat s-au trimis recunoasteri spre Pocola-Suncuius. Trupa ia masa si se odihneste. În acest timp s-a trimis la Tarcaia un pluton pentru desarmarea populatiei maghiare, care în ziua de 18, adeca ieri, a luptat în transee împotriva noastra, cu toate ca satula vea arborat drapele albe. Soldatii nostri au fost primiti cu focuri de arma din casele civililor.
         La orele 13.30 coloana porneste spre Beius, având urmatoarea ordine: batalionul II/Horia, batalionul I/9 V., bateria 8/24, obuzierele, trnul de lupta si regimentar.
         „Batalionul II/Beius (NOTA1), care a atacat si cucerit Beiusul, a fost pus în capul coloanei, ca cisnte si act pentru posteritate, fiinde cea dintâi unitate ardeleana care a depus juramântul la mormântul lui Avram Iancu si si-a cucerit cu sânge dreptul de a purta acest nume”. Aceste cuviente le reproducem din Jurnalul de operatiuni al Regimentului 9/Vânatori, întocmai.
         La orele 14 tot orasul adunat la intrarea de Sud-Est a orasului, saluta prin preotii români, armata româna, aducându-i omagii si binecuvântând pe M.S.Regele Ferdinand. Reprezentantii maghiari îsi exprima devotamentul pentru „România Mare”. Comandantul detasamentului, colonelul Rasoviceanu, raspunde:
         „pace voua, pace voua, sufelte obidite. În Sâmbata Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, am venit din Înalt Ordin al M. S. Regelui Ferdinand, ca dupa sute de ani, sa vp eliberez. Nu vom rapi limba nimanui, cum altii au încercat sa ne-o rapeasca pe a noastra’”.
         Dupa intrarea în oras, trupa trece în cantonament de alarma prin scoli, trimitând patrule de desarmare si de politie. Artileria se aseaza în pozitie pe dealul de la Nord de Beius, cota 197.

         Pierderile inamicului în ziua de 16 IV. 1919

         În defileul Crisului Alb Ungurii au suferit pierderi catastrofale. Nu putem cunoaste numarul celor cazuti, caci ranitii din primele momente ale luptei, au fost evacuati cu trenul spre Arad. Mai apoi multi s-au nenorocit pe când se refugiau înghesuiti pe trenuri. Pâna dincolo de Gurahpnt, pe o ditanta de peste 30km, trenurile întesate de soldati au fost tinute sub focul armelor românesti. Seful Biroului nostru de informatii socotea la opt sute numarul mortilor si al ranitilor Unguri în defileul de la Ciuciu (NOTA1). Prizonieri s-au facut vreo doua sute; cam atâtia au fost excortati a doua zi prin Halmagiu, spre Brad. Pe cât s epare, ofiterii au parasit cei dintâi frontul, din pricina indisciplinei trupei, car ele facea imposibila situatia. În hotarul comunei Ciuciu au fost înmormântati vreo 60-80 soldati unguri, conform indicatiunilor localnicilor. Mortii au fost înhumati pe Heread, pe lânga Cris, pe locul unde cazusera. Vreo douazeci au fost adunati într-o groapa comuna, pe dreapta soselei (Deva-Oradea), unde aceasta coboara de pe heread în Ciuciu(NOTA1). Ca material de razboiu, au fost capturate în Ciuciu: 8 tunuri, 12 mitraliere, 260 arme. Apoi numeroase lazi cu munitie de infanterie si artilerie, bucatarii de campanie, trasuri si 50 vagoane de cale ferata, încarcate cu munitie, alimente si efecte. Defileul Ciuciului s-a dovedit a fi totdeauna o buna cursa. Asa, se mai aminteste ca în luptele dintre principele ardelean si imperiali, la 1708, locotenentul român Dragul a capturat aici un întreg detasament, cu ofiteri cu tot, din trupele generalului imperial Kriechbaum, ce tinea sa înainteze din cetatea Ineului spre Halmagiu (NOTA2).
         La Dealul Mare, desi lipta a durat aproape toata ziua, datorita faptului ca aici frontul era sustinut de o trupa de elita, cadetii de la Oradea; pierderile inamicului au fost mai mici. Capitanul Titl aminteste în memoriul sau (NOTA1) despre diosprezece morti si un ranit; bineînteles, el putea cunoaste numai situatia din faza întâia a luptei. Capitanul Rudolf Titl, comandantul cadetilor, a ramas ultimul pe teren, organizând retragerea trupei si a cazut prizonier împreuna cu ajutorul sau, cadetul Debreczeni. Capitanul Titl recunoaste, ca ar fi trebuit comandata mai devreme retragerea, evitându-se astfel jertfe inutile. Admira tenacitatea si disciplina soldatilor români, apoi iscusinta si spiritul de jertfa al „gardistilor”. Releva cavalerismul armatei române, având cele mai frumoase cuvinte de lauda fata de ofiterii români, cari i-au usurat primele momente grele ale prizonieratului, oferindu-i hrana de la popota ofiterilor si pat de odihna.

         Pierderile românesti în ziua de 16.IV.1919

         Cunoastem numele alor trei ofiteri cazuti în 16 Aprilie 1919: sublocotenentul Ioan Serban din 10 Vânatori, mort; sublocot. Stefan Bârsan din 9 Vânatori, mort, si locot. Romulus Mager din regimentul Horia, ramas invalid. Stim apoi ca au mai cazut în 16 Aprilie si sunt înmormântati în aceasta regiune 10 soldati si 2 civili cari au luptat alaturi de soldati. Socotim numarul ranitilor nostri de peste una suta; nu stim dintre acestia câti au murit mai târziu prin spitale, sau ca au ramas invalizi.
         În defileul Crisului Alb, pierderi au avut în 16 Aprilie numai Vânatorii.
         1. Sublocotenentul Stefan Bârsan, din 9 Vânatori, comandantul companiei (NOTA1), a cazut grav ranit la atacul dat împotriva transeelor de pe Heread. Fiind evacuat, a murit pe drum, spre Baia de Cris, si a fost înmormântat în cimitirul din Tebea. În 1924, când s-a organizat cimitirul eroilor, Bârsan a fost exhumat în vederea alinierii mormintelor si a fost reînhumat alaturi de tribunul Buteanu, adus atunci la Tebea, de la Gurahont. Sublocot. Bârsan, eroul de la Heread, îsi doarme somnul de veci pe movila de la Tebea, sub mormântul lui Buteanu, martirul de la Iosasel din 1849, în vecinatatea lui Avram Iancu,-sfinte morminte, ce nu vor fi uitate. Bârsan se tragea dintr-o familie de oieri ardeleni, stabilita mia demult în regiunea Constantei (NOTA2).
         2. Sublocot. Ion Serban din 10 Vânatori, comandantul companiei V, a cazut grav ranit în fata transeelor unguresti de pe Vârful lui Danila (Ciuciu, cota 639). A murit mai târziu în spital din cauza ranilor primite aici. Mai fusese ranit si la Marasesti. Era originar din Braila (NOTA3).
         3. Soldat Petru Ciocalan din 10 Vânatori, a cazut mort pe Heread si a fost înmormântat provizoriu pe locul unde cazuse, lânga sosea. Satenii din Ciuciu l-au mutat în curtea bisericii, los lânga sosea, în fata Primariei, ridicându-i o cruce de piatra cu inscriptia: „Aci odihnesc scumpele oseminte ale marelui erou Petru Ciocalan, de la Reg. 10 Vânatori, comp. V, nascut în România, cazut pe câmpul de lupta în 3 Aprilie (16, st n) de glontul tiranului dusman ungur. Sa-i fie somnul lin si memoria eterna”. Inscriptia a fost compusa de batrânul preot Nicolae Balta. Activând în aceasta comuna o echipa studenteasca a Fundatiei Culturale Regele Carol II, în vara anului 1938 eroul a fost exhumat si mutat mai sus în fata bisericii, unde i s-a facut un mormânt frumos, împodobit cu o candela.
         4. Caporal Lazar Traian din Reg. 10 Vânatori. A cazut la Tisa, pe dealul Prislop, în fata transeelor de pe Gorgana. Este înmormântat la biserica din Tisa, fiind prohodit si înscris în pomelnicul bisericii de catre preotul Stefan Serban.
         5. Constantin Gruia,
         6. Constantin Buhaat,
         7. Necunoscut, tosi trei din 9 Vânatori. Au cazut morti, în fata movilei de hotar de pe vârful Hereadului, unde Ungurii aveau o mitraliera. Fiindca preotul din Mermesti era refugiat, satenii i-au pus întâiu într-o groapa comuna, luându-le numai biletele de legitimatie. Un bilet nu l-au putut descifra. Dupa aproape trei saptamâni, la 5 Maiu, cadavrele au fost exhumate tot de sateni, cari le-au pus acum în sicrie, si reînmormântat în morminte separate, lânga biserica din Mermesti. Preotul Ioan Sirban i-a prohodit crestineste si i-a introdus în matricola parohiei Mermesti.
         8. Constantin Sandu din Regt. 2 Vânatori a fost gasit mort în hotarul comunei Zeldis lânga o mitraliera capturata de la inamic. S-a gasit la el o carte de rugaciuni, în care e însemnat numele fiicei sale Teoftia si ca a plecat din satul Rosia în 15 April. A fost înmormântat de preotul Maximilian în cimitirul comunei Zeldis, în aceeasi zi de 16 Apriie 1919. Cartea luid e rugaciuni se pastreaza în chivotul bisericii din Zeldis. În aceasta carte fiind însemnat de el ca s-a nascut în comuna Dârjesti, judetul Arad, s-a scris la adresa fiicei sale, la Dârjesti, dar toate scrisorile se înapoiau cu mentiunea „necunoscut” (NOTA1).
         9. Necunoscut, probabil tot din 2 Vânatori, a fost ranit în Bontesti, atunci când s-a încercat dislocarea liniei ferate din spatele blindatelor. Fiind evacuat, a murit în Zeldis, unde a fpst înmormântat împreuna cu cel de sub numarul anterior. (NOTA2)
         10. Alexandru Cotioiu,
         11. Mihaiu Zacoiu, civili din comuna Bontesti, au cazut morti, secerati de mitralierele trenului blindat pe când se straduiau alatuir de soldatii din regt. 2 Vânatori, sa demonteze linia ferata, dupa cum am aratat aci la pg. 176. Au fost înmormântati la biseric de catre Iosif Comanescu, preotul Regt. 2 Vânatori. În anul 1927 li s-a ridicat o cruce de marmora alba din initiatica preotului Dr. Roman Popa, C. Lutai si a altor fruntasi din sat. La aceasta cruce se face anual pelerinaj de serbarea eroilor. Al. Cotioiu era de 20 ani, iar M. Zacoiu de 28 ani.
         La Dealul Mare, pierderi a suferit numai batalionul II/Horia,
         12. Locotenent Romulus Mager, din batalionul II/Horia, comandantul companiei IV, a fost grav ranit, pe când îsi conducea compania la atac (vezi pg. 183-184). A ramas invalid de mâna stânga. (NOTA1)
         13. Sergent Adam Baiant din batlionul II/Horia, originar din comuna Mesteacan (NOTA2), plasa Brad, jud. Hunedoara, este înmormântat la biserica din Cristior jud Bihor. A fost nimerit în cap de schijele unei grenade si a murit pe loc. Cazul mortii ete înregistrat, atât la primaria Cristior (nr. 22/1919 al matricolei), cât si în matricola parohiei. Afam, ca a fost în etate de 25 ani, de confesiune ortodoxa, ca a murit în 16 Aprilie 1919 si a fost înmormântat la 18 Aprilie. În matricola parohiei, venerabilul preot Andrei Popa, refugiat si el în timpul ocupatiei bolsevicilor, a însemnat: „Ca soldat în Reg. Horia, a cazut la Dealul Mare în lupta contra Unguriloe si a murit moarte de erou al Neamului Românesc”.
         14. Caporal Ilie Bota din batalionul II/Horia, originar din comuna Steia (NOTA1), plasa Baia de Cris, nascut în anul 1895. Ocupând un adapost împreuna cu consatenii sai Nicolae Ulita, si Ioan meltis I. Nicolae; Sergentul Adam Baiantu a cerut o grenada de la Nicolae Ulita ca sa o arunce el, motivând cu aceea, ca el nu este obosit. Când a iesit în drum, sa desfaca grenada pentru a o arunca, a fost nimerit în pântece de un glont al inamicului. Transportat la spitalul din Baia de Cris, a murit peste doua zile. Este înmormântat în cimitirul din Tebea, sub mormântul tribunului Simeon groza.
         15. Soldat Zaharie Trifa din batalionu II/Horia, originar din comuna Ribicioara, plasa Baia de Cris, a fost înmormântat la biserica din Grosi. (Acum biserica este mutata de pe vârful dealului, ceva mai jos). În seara de 16 Aprilie ranitul a fost adus de sateni în Grosi, la casa lui Pavel Mihuta. Avea împuscatura prin coaste si mâna stânga rupta. A murit peste câteva ore. Satenii i-au dat îngrijirea obicinuita. L-au îmbracat în strae albe si au îngropat cu el si hainele ostaseseti îmbibate de sânge. A fost odata la mormântul lui sotia; fusese casatorit numai câteza zile înainte de încorporarea în Corpul Voluntarilor Horia.

         Persoane civile accidentate

         Înca înainte de pornirea ofensivei, de îndata ce trupele române s-au instalat în Halmagiu; Ungurii organizându-se la Ciuciu, au început a bombarda Halmagiu. Având munitie abundenta, trageau de petrecere dupa troitele de pe hotare, dupa biserici, chiar si dupa oameni pe câmp. Multa isprava n-au facut, dupa cum am mai aratat, mai ales ca obuzele lor, rar explodau. În dimineata zilei de ofensiva, au tras din rasputeri. În acest chip tot terenul din bataia tunurilor unguresti era presarat de proiectile. Unele intrau mai adânc în pamânt, altele ramâneau chiar la suprafata. Armata româna n-a tras niciodata pâna la pornirea atacului.
         Cu tot avertismentul parintilor, copiii pastori culegeau obuzele neexplodate si se jucau cu ele, lovindu-le de pietri, ori aruncându-le în foc. Au murit între astfel de împrejurari urmatorii:
         1. Traian Butariu de 17 ani, din Bodesti. Decedat la 11 Aprilie, adica înainte de ofensiva, când Ungurii trageau asupra Halmagiului, fara ca sa li se fi raspuns. (Cazul de moarte înregistrat la notariatul Banesti, nr. 13-1919).
         2. George Trif de 16 ani, tot din Bodesti. Decedat la 9 Martie 1920, adica aproape la un an dupa data luptelor a fost gasit obuzul. (Not. Banesti, nr.34-1920)
         3. Ioan Muhut de 10 ani, din Cristesti. Decedat la 23 Aprilie. (Not. Banesti, nr.15-1919)
         4. Ioan Sirca de 16 ani, din Leasa. Decedat la 26 Aprilie. (Not. Banesti, nr.18-1919)
         5. Pavel Mager de11 ani, din Leasa. Decedat la 29 Aprilie. (Not. Banesti, nr. 20-1919)
         6. Lung Toma de 11 ani, din Leasa. Decedat la 18 Aprilie. (Not. Banesti, nr.79-1919)
         7. Petru Ciama de 13ani, din Halmagel. Decedat la 7 April. (Not. Halmagel, nr. 7-1919)
         8. Ioan Cotoc de 14 ani, din Leasa. Decedat la 29 Aprilie (Not. Banesti, nr.19-1919)
         9. Iuliana Baba de 15 ani, din cristior. Decedata la 23 Aprilie. (Not. Cristior, nr.24-1919)
         10. Traian Zoica de 18 ani, din Cristior. Decedat la 9 Maiu. (Not. Cristior, nr.33-1919)
         11. Floare Petrisor de 30 ani, din Vidra, este singura victima accidentata sub durata desfasurarii ofensivei. Un obuz patrunzând în casa, a facut explozie sub pat si a ucis-o. (Notariatul Vârfurile (Ciuciu), nr.27-1919).

   NOTE