Darastean Art Gallery Puiu Codreanu Tara Motilor Folclor Romanesc
 
      

         OFICIALITATEA CERCULUI HALMAGIU: SCHITE BIOGRAFICE

        Aci prezentam biografiile slujbasilor, cleriic si laici, cari au administrat cercul Halmagiului în aceasta epoca eroica. Am reconstituit pe cât s-a putut si neamurile, ceea ce cred ca va interesa în viitor tot mai mult si din punct de vedere biologic. Redând în chiar ortografia originala inscriptiilr crucilor mortuare, cari în multe cazuri încep sa dispara, credem a fi de folos mai mult tot viitorilor cercetatori în diferitele domenii ale manifestarilor noastre spirituale.
        Tinem sa amintim ca lista slujbasilor data aci, nu este completa.
        
         Petru Moldovan (1814-1868)

        A fost protopopul „tractului” Halmagiu (jumatatea de Vest a jud. Zarand) în epoca de renastere de dupa revolutia de la 1848 care aducea pe lânga stergerea iobagiei si perspectiva unei vieti nationale libere. Nascut în Halmagiu, P.M. a fost întâiu, de la 1837, parohul orasului,- dupa cum reise din singhelia iscalita de episcopul Gerasim Rat în resedinta sa din Arad la 1 oct. 1837. A doua singhelie a lui P. M., cea de protopop, este edata de acelasi episcop la 18 Ianuarie 1850, iscalita acum in resedinta din Cuvin. Amandoua singheliile, scrise cu litere chirilice, se pastreaza la mostenitorii averii protopopului, azi Elena Donat maritata Sarbu.
        Reproducem singhelia de protopop (NOTA 1) intrucat aceasta ne indica si componenta protopiatului in acel timp. Vedem ca spre Vest se intindea pana la granita judetului, adica pana la Guravaii, inclusiv: iar spre Est pana la Risculita, pe malul drept al Crisului, adica situatia mentinuta pana in prezent. Protopopiatul Halmagiului se compunea atunci din 53 comune, impreuna cu Dobrot, care in singhelie lipseste, probabil, din greseala.
        P. Moldovan ia deci conducerea protopopiatului in vremuri exceptionale, inlocuind pe Arsenie Adamovici mutat la Beius. In crancenul razboiu civil cele mai multe sate din acest protopopiat fusesera jefuite si in parte sau total prefacute in cenuse de catre Unguri. Vreo 8 preoti fusesera spanzurati si mai multe biserici jefuite de antemise. Pana aci existase o singura scoala in Halmagiu, dar nici aceea nu avea cladire proprie. De la 1850 pana la 1860, in absolutism, instituindu-se administratie germana cu functionari straini, singurul reprezentant firesc al populatiei era protopopul.
        Si, Petru Modovan s-a achitat frumos de greaua misiune fiind o personalitate ce impunea respect atat populatiei pastorire cat si “beamterilor” (functionari) nemti. Spun batranii ca era inalt, voinic, ca avea o barba bogata si o privire fascinatoare. Pleca de acasa spre biserica imbracat in reverenda tinand cu amandoua mainile in fata un crucifix. Si cum trecea el asa majestuos prin comuna, il intampinau credinciosii iesind de prin curti prosternandu-i-se in genunchi.
        Dupa instapanirea administratiei romanesti Modovanu devini mana dreapta a prefectului Ioan Pipos, adica a oficialitatii judetene. Isi durase din piatra o mare si solida casa boiereasca cu ceadac larg, si aci se tineau conciliabilele politici, Halmagiul fiind a doua capitala a Zarandului.
        Prot. Modovanu a condus pe teren opera de organizare a scolilor. A restaurat organizatia bisericeasca. L-am vazut la 1861 in delegatie cu memorandul la Viena.
        Sotia lui, Susana, din neam de nobila “Koronya” (NOTA 2) din Baia de Cris a murit de timpuriu (NOTA 3) dupa ce ii daruise un singur copil pe Amalia, sfarsita si ea curand dupa casatoria cu avocatul Brandusanu, in mod tragic.
        Protopopul Moldovan a murit la 9 febr. 1868 in Halmagiu, unde se si afla inmormantat.
        
         Ioan Moga (1804-1862)


        A fost in aceasta epoca protopopul greco-catolic al Halmagiului cu foarte putini credinciosi. Atat el personal, cat si prin numeroasa-i familie a contribuit la organizarea romaneasca a Zarandului. La 1861 face parte din delegatia care a dus imparatului in Viena cunoscutul memorand al zarandenilor. (vezi p.28).
        Ioan Moga a avut pe sotie pe Veronica n. Tobias, o verisoara a metropolitului de la Blaj, Sterca Sulut de Carpenis. Din aceasta casatorie s-au nascut mai multi copii: (NOTA 4).
        Ilarie Moga, cazut in luptele de la Konigraetz la 1866. Alexandru Moga, preot, mort. Ieronim Moga, advocat, mort. Carolina Moga, maritata cu Ladislau Fodor, moarta in 1881. Emilia Moga, maritata Gabor, fost jude la Siria, Baita si Sibiu; moarta in Sibiu la 1892. Ioan Moga, preot in Sebes casatorit cu Alexandra n. Vegh. Din casatoria aceasta s-au nascut trei copii: Ioan si Elena morti tineri si Alexandra care traieste si a fost maritata cu inginerul Ilie Dop, mort, avand copii: Alexandru Dop, maior in armata romana la geniu si Irina maritata cu un maior in armata romana.
        Protopopul Ioan Moga a murit in 1862. (NOTA 5)
        
         Nicolae Butariu (1844-1890)


        Pana cand aproape toti cei pomeniti aici fac parte din elementul functionaresc imigrat, preotul ortodox Nicolae Butariu din Bodesti este pe deantregul un produs biologic localnic, reprezentand exemplarul de elita al dinamicului suflet zarandean.
        Bibliofil pasionat si carturar, publicist si orator, dar mai presus de toate un “ iluminat nationalist” (NOTA 6)- cum il caracterizeaza Silviu Dragomir, el a fost in aceasta regiune adeptul dezinteresat si propagandistul neobosit al tuturor miscarilor politice si culturale din stramantata epoca de revendicari nationale ce urma dupa absolutism.
        Datorita acestei activitati, desi n-a ocupat functii oficiale care sa-i scoata in evidenta numele, preotul Butariu este figura locala cea mai des remarcata in publicitate.
        N. Butariu s-a nascut in Bodesti (langa Halmagiu) la 1844. A studiat 4 cl. Nominale in Halmagiu, apoi “Preparandia” si “Clerica” in Arad. Clerica, adica seminarul teologic, a facut-o in anii 1863-1865, fiind hirotonit in Arad de catre episcopul Proscopie Ivascovici, de deacon la 12, iar de preot la 19 Sept. 1865 si a servit mai intai ca preot nou in Bodesti la 15 Octombrie a aceluiasi an, de fata fiind la introducerea in parohie protopopul Petru Moldovan, preotii Maxim Popescu din Banesti, Arsenie Tircus din Halmagiu, notarul Georgiu Popescu si altii-, dupa cum a insemnat el in Evanghelia bisericii pe care a servit-o pana la moartea sa intamplata la 20 Oct 1890. (NOTA 7)
        Din tinerete indragind slova, Butariu a devenit un pasionat bibliofil. Isi injghebase o frumoasa biblioteca in care intra pe langa literatura contemporana si o bogata colectie de vechi tiparituri si manuscrise, mai ales bisericesti, paatrate din tata in fiu pe la familiile preotesti.
        Tinea abonamente la toate perioadele timpului si cum batranii nostrii nu aruncau hartia tiparita aceleasi colectii de reviste si gazete circuland din mana in mana, se ceteau inca ani de zile.
        La Bodesti veneau dupa carti de cetit preotii si invatatorii din jur, astfel biblioteca lui Butariu, timp de peste doua decenii, a indeplinit rolul unei institutii publice, popularizand cunostintele de istorie si cultura nationala in aceasta regiune.
        Dupa moartea lui, raspandita fiind vestea acestei biblioteci, ea a fost cercetata pe doua randuri de catre Emilian Micu, un alt preot bibliofil din Banat. Acesta a cules lucrurile de valoare pentru complectarea colectiilor Academiei Romane din Bucuresti- spunea el. (NOTA 8).
        Dupa stergerea iobagiei, infiintarea de scoli forma preocuparea de capetenie a inaintasilor nostrii, deoarece insa statul nu intelegea sa contribuie cu nimic, nici pentru constructii si nici pentru salarizarea invatatorilor, acest deziderat se realiza numai in acele localitati, in care vreun preot entuzist putea sa induplece credinciosii ca de buna voie sa-si asume aceste considerabile sarcini materiale.
        In al doilea an de pastorire a lui Butariu, aceasta parohie isi are scoala sa proprie, pana cand celelalte 7 sate din jur au ramas afiliate la scoala din Halmagiu pana la preluarea imperiului roman, in 1919.
        Pe frontispiciul vechii scoli din Bodesti se poate ceti si azi inscriptia sapata intr-o grinda de stejar:”S-a facut aceasta scoala in anul 1868 prin indemnul preotului Nicolae Butariu. Se vede natiunea romana!- adica sa vieze, (sa traiasca) natiunea romana! Inasprindu-se masurile de presiunea aceste cuvinte de imbarbatare au trebuit sa fie acoperite cu o scandura, care a fost data jos numai in toamna anului 1918. De notat, ca inainte vreme in Ardeal, Romanii puneau pe cladirile publice numai inscriptii latinesti, evitand prin aceasta conflictul cu autoritatile de stat.
        Cand nu s-a gasit reflectant la post, in anul 1874/5, N. Butaru a slujit si ca invatator (NOTA 9) la aceasta scoala: dupa ce de la 1871 indeplinea si functia onorifica de inspector scolar al circumscriptiei Vidra, (NOTA 10), cu toate ca parohia in care el preotea nu apartinea aici. I se daduse aceasta insarcinare in smene de distinctie, pentru zelul si meritele sale culturale; inspectorii avand nu atat sa controleze activitatea invatatorului, cat mai mult sa influenteze populatia sa-si trimita copii la scoala si sa plateasca salariile dascalesti.
        Prin scris si graiul viu Butariu s-a angajat cu tot avantul firei sale idealiste la infaptuirea institutiilor ce aveau sa pregateasca rezistenta neamului nostru din Ardeal, ca: gimnaziul din Brad, fondul de teatru, asociatiuni culturale.
        Pe acest teren il gasim pomenit printe promotorii teatrului roman in Ardeal (NOTA 11). Dintre manifestarile sale de publicist, cu acest subiect, remarcam scrisoarea aparuta ca prim articol in revista “Familia” din 3 Oct. 1869, din care am si reprodus cateva pasagii (vezi, pag. 46-47).
        A activat la infiintarea “Asociatiunii nationale aradene pentru cultura poporului roman”, al carui membru a fost ales in sedinta de la 2 Sept. 1869. (NOTA 12)
        Nu ne-a stat in putinta sa urmarim mai deaproape activitatea lui publicistica. Este amintit ca colaborator al revistei “Speranta” din Arad. (NOTA 13) Stim insa ca a scris si in gazeta “Federatiunea “ si alte periodice.
        Nicolae Butariu facandu-si educatia cat si intaii pasi in viata publica in epoca cea mai frumoasa a Zarandului, el nu putea si nu voia sa recunoasca restabilirea hegemoniei unguresti, pe care o combate de cate ori i se da ocazia rascolind masele si indemnandu-le la rezistenta nationala prin discursuri vehemente, ceea ce-i atrasa cumplita prigoana a adversarilor.
        Prin graiul viu cat si in scris el indrazneste sa conzidere Ardealul de “Romania de dincoacea de Carpati”. (NOTA 14)
        Fulminantul discurs rostit de Butariu la Iosasel (20 Sept. 1968) in fata miilor de tarani zarandeni si a intelectualitatii ardelene adunata la serbarea reinhumarii lui Buteanu, starni o campanie de presa intre cele doua tabere, Romani si Unguri, armata de anchete si schimb de adrese intre guvern si prefecturile din Arad si Baia de Cris. (NOTA 15) Discursul a fost publicat in “Federatiunea” intr-o forma atenuata pentru a stavili pornirile unguresti,- dupa cum imi spunea intr-o convorbire d. profesor univ. Dr. Silviu Dragomir.
        Cazul Butariu servi prilej congregatiei comitantense a Zarandului in sedintele de la 6 si 7 dec. 1869 sa inainteze guvernului un memoriu in chestia nationalitatilor, iesit din peana lui Gh. Secula. (NOTA 16)
        Considerat de un element primejdios sigurantei statului, a fost de aci inainte in permanenta spionat si perchezitionat de “persecutorii” cari adesea ii calcau domiciliul in miez de noapte, spre marea spaima a familiei si a vecinilor. Un atare caz il gasim remarcat si in presa. (NOTA 17)
        In Decembrie 1874 il gasim inchis la Baia de Cris in “arest inchizitionalu” dupa cum cu multa amaraciune si-a insemnat el petrecerea zilei de 6 dec. 1874, ziua de St. Nicolae, onomasticalui,- pe o carte de predici ce-i fusese trimisa spre mangaiere. (NOTA 18)
        Probabil facuse iarasi vreo manifestatie politica in vederea alegerilor de deputat. Odata, se povesteste, (NOTA 19) ca Butariu gandindu-se cum ar putea promova cauza candidatului nationalist, si-a trimis servitorul cu un mare drapel romanesc la targ la Halmagiu. De pe drum inca si mai apoi in targ se adunase multa lume sub steag. Tras la raspundere, el spunea ca-l are de vanzare. Nu mai folosi atunci confiscarea, caci scopul era ajuns.
        Preotul Butariu si-a trait scurta viata intr-un continuu si intens zbucium intern, ceea ce reiese din numeroasele-i insemnari facute fie pe file disparate, pastrate in biblioteca sa, fie direct prin cartile sfinte in lectura carora se refugia in momentele de restriste.
        Citam incheierea unei parafrazari a Eclezaistului, facuta la 25 Ianuarie 1870 pe o jumatate de pagina goala a Antologionului:
        “Cu adevarat desiertaciune sunt toate si viata aceasta este umbra si visu.
        Dincolo de momentu, in sinulu rece al pamantului, - elocul fericirii, e locu de odihna.
        Oh lume, lume amagitoare, totul e vis si nimic, mai mult!
        Numai faptele marete nationale sunt eterne. Binecuvantarea posteriteii…”
        Condus de acest principiu, cu privirea vecinic in transcendent, intelegem cum Butariu a fost mai mult al vietii publice, neglijandus-i complet interesele materiale. Si aceasta scadere i se poate ierta. Caci, cine mai pomeneste de acel Popa Ioan (Jula) din Halmagiu care robea sate, profesand camataria ca si alti intelectuali din aceasta epoca? Butariu intelegea ca fapta nationala, ideia morala a timpului, sub orice aspect se va prezenta ea in viitor, ramane singura valoare eterna.
        Tatal lui Nicolae Butariu a fost agricultor Lapadat Butariu, fiul preotului Nicolae Butariu I., pomenit pe la 1831 cand s-a zugravit (NOTA 20) biserica (NOTA 21)
        Fiica preotului Butariu, Elena Mager, ne informeaza ca atunci cand s-a acoperit turnul, la 1888, tatal sau a pus in globul de arama de sub crucea de pe turn, mai multe documente, ca sa ramana pentru posteritate) din Bodesti.
        Nicolae Butariu II, casatorit la 1865 cu Anisca nascuta tot Butariu, moarta la 1872, a avut doua fete, pe Amalia moarta tanaraa si pe Elena maritata Mager.
        Din casatoria lui Petru Mager (NOTA 22) (1862-1923) invatator in Bodesti cu Elena Butariu (n. 1866) intamplata la 1884 s-au nascut 10 copii, dintre cari 4 murind de tineri (Sever, elev de cl. V liceu, la 1919) mai traiesc 6: Traian Mager, a organizat consiliile si garzile nationale din plasa Halmagiu in revolutia de la 1918, si a colaborat la infiintarea regimentului de voluntari “Horia”, azi profesor in Arad. Dr. Aurel Mager, a fost ofiter medic la garzii si in regimentul Horia, azi medic in Arad. Dr. Romus Mager, a fost ofiter in garda si in reg. Horia, azi jude de tribunal in Arad. Valeria Mager, maritata preot. Gh. Constantin in Brasov. Cornel Mager, agricultor in Bodesti. Silviu Mager, a fost subofiter in garda si reg. Horia, azi notar in Pecica. Afara de Traian, care s-a nascut in Lazuri la 1887, toti ceilalti s-au nascut in Bodesti. Dam si genealogia preotesei Butariu II. Mihaiu Butariu (mort in varsta matusalemica, pe la 1900; se zicea ca avea 120 ani) cu Dorea Leucean (din Leaut) a avut copii adulti; Lazar, Ilie, Mihaiu, Anisca (preoteasa), Maria, Anuta, Irina. Ilie a avut pe Traian, George, Nasta, Chiva.
        Traian Butariu cu Anuta Motica (din Lestioara) au pe: Dr. Miron Butariu, advocate in Arad si Ioan, agricultor in Bodesti.
        
         Alexandru Moldovan (1844-1870)


        Descendent al unei vechi familii de comercianti din Halmagiu, notar la prefectura din Baia de Cris si publicist de frumoase sperante.
        Al. Moldovan s-a nascut in Halmagiu la 1844 si a studiat dreptul la Budapesta, bucurandu-se de deosebita atentie a mecenatelui Emanuil Gojdu. A fost colaboratorul intern si mai apoi extern al revistelor “Familia” si “Gura Satului”. Moartea-i subita, in etate numai de 26 ani, intamplata la 16 Ian. 1870, a dat loc banuielii ca ar fi fost otravit de Unguri. (Vezi aci pag. 50).
        A fost fiul lui Alexandru Moldovan, comerciant in Halmagiu si al Iulianei Ioanovici, originara din Lipova, cunoscuta sub numele de “Cocoana”, (NOTA 23) o femeie celebra prin frumusete, inteligenta si energie, care la 1848 prin pasirea-i indrazneata fata de ofiterii unguri a scapat de la cazne si chiar de la moarte pe mai multi Romani.
        Cunoastem din traditie (NOTA 24) aceasta familie pana la Alexandru Moldovan I, caruia ii ziceau “grecu” (comerciant), care avut copii pe: Alexandru II, Isaila si inca unul desmostenit, - comercianti.
        Alexandru Moldovan II, casatorit cu Iuliana Ioanovici din Lipova, “Cocoana”, a avut pe: Ioan, fost “beamter”, adica slujbas in absolutism, mort tanar: Alexandru III, publicistul, de care ne ocupam aci si pe George, fost functionar la judecatoria din Halmagiu, casatorit cu inv. Paras Heva Tircus, avand singurul copil pe Ioan, notar, mort, necasatorit, cu care s-a stins aceasta ramura.
        Moldovenestii din Halmagiu, despre care se stie ca au detinut comertu in aceasta regiune inainte de invazia ovreiasca, se cred a fi veniti din Peninsula Balcanica ca si multe alte familii de comercianti romani si au trecut intai prin Moldova, de unde si-au luat atributul de Moldovan. Un ram al familiei lor a fi patruns pana la Miscolt (NOTA 25) (Ungaria). Un Simion Moldovan, este pomenit la 1800 ca a fost pedepsit cu 25 lovituri de bete pentru ca venind de la targ de la Brad a raspandit vestea ca iobagii se pregates din nou de rebeliune. (NOTA 26) Fiul acestui Simion Moldovan a fost Nicolae, care casatorit cu fiica unui Ceh venit din Bohemia ca morar la domeniul Bethlen, a avut pe Simion Moldovan II, (1828-1908) mare comerciant. Din casatoria lui Simion Moldovan II cu Amalia Leuca, fiica preotului Arsenie Leuca din Lazuri, s-au nascut copiii, cari afara de fiica cea dintai, Valeria, toti traiesc: Valeria, mar. Milian, apoi Nicoruta, moarta; Cornelia, inv. Mar. Alexandru Teaha, preot Ulca, Bihor; Ioan, notar, Halmagiu; Irina, mar. Traian Mager, prof. Arad; Silviu, comerciant, Halmagiu; Elisabeta mar. Dr. Nicolae Iliesiu, prof. Timisoara.
        
         Daniil Pap, 1835-1887


        A fost secretarul prefectului in Baia de Cris de la 1861 pana la 1868, cand trece de jude cercual (NOTA 27) la subpretura Aciua. La 1872 este numit subjude in Baia de Cris unde ramane pana la dizolvarea judetului in 1876, cand a fost transferat la Kecskemet, apoi la Nagy-Koros si in fine la Igal (jud. Somogy).
        Daniil Papp (NOTA 28) s-a nascut la 1835 in Cristior (azi Hunedoara) din parintii Toma Papp si Terezia Lucaciu, agricultori. S-a casatorit la 24 Ian. 1864 cu Maria Karl nascuta in Baita la 1842. fiica “hutmanului” de la minele “Ruda’. A studiat teologia in Budapesta (fiind Greco-catolic), coleg cu fostul episcop al Orazii, Olteanu, dar nu s-a preotit, ci a intrat in administratie. A murit la 13 April 1887 in Cristior, comuna sa natala.
        Din casatoria lui D. Papp cu Maria Karl s-au nascut mai multi copii: Ioan Andrei Daniil, viitorul general, traieste; Sabin Antoniu Simion,mort de timpuriu; Corneliu Nepos, mort de timpuriu; Victoria, moarta de timpuriu si Maria Emilia Ana, nascuta la 1875, traieste in Cluj, nemaritata.
        Generalul Danila Papp s-a nascut in Aciua (azi Avram Iancu), plasa Halmgiu la 20 Mai 1868. Studiile secundare si le-a facut in Deva unde a luat si bacalaureatul la 1887 ca primul emitent; iar cele de specialitate la Academia militara- din Wiener neustadt (1887-18900. Dupa un stagiu la regimentul din Orastie (1890-1894) ajunge profesor la scoala de cadeti din Sibiu (1894-1899). Absolvind cursul superior de geniu (1899-1901) in Viena, activeaza in statul major de geniu la Przemysl, Galitia (1901-1904). Dupa ce mai serveste in Sibiu (1904-1906), Komarom (1906-1908), Budapesta (1908-1910), este mutat la directia de geniu din Tirol unde lucreaza la fortificatiile de pe granita Italiei.
        Danila Papp reprezinta exemplarul select al corpului ofiteresc austriac de proveninta eterogena, omogenizat insa prin disciplina severa a cultului datoriei, singura forta de coheziune pe care se mai putea sprijini nationalul imperiu habsburgic. Razboiul mondial ii crease acestui fiu al neamului nostru aureola de mare erou, ale carui fapte erau relatate de intreaga presa a puterilor centrale. I s-a creat o unitate speciala denumita dupa numele lui “Brigada Papp”, cu care executa cele mai indraznete operatiuni. A operat de la inceputul razboiului (30.VII.1914) pe frontul rusesc, mai ales in Bucovina, pana in (1.IV) 1918, cand a fost trimis cu intreaga brigada pe frontul Italian. A fost incarcat cu decoratii austriace, germane si avansat panaa la rangul de colonel. Sfarsitul razboiului l-a gasit comandant al orasului Bolzano, Italia.
        Dupa prabusirea stapanirii straine, in decemvrie 1918, colonelul D. Papp a intrat ca sef de stat major si ajutorul generalului de divizie Ioan Baron Boieru in serviciul Consiliului Dirigent din Sibiu, unde a lucrat la sectia organizarii A.B.C. pana in April 1919, cand preluand comanda Diviziei 13-a de inf. A luptat impotriva bolsevicilor la Tisa. In 1923 a fost numit comandant al corpului de armata I din Craiova, iar in 1924 al corpului 6 de armata din Cluj, pe care l-a comandat pana la trecerea sa in rezerva la 19 April 1930.
        De atunci traieste in Cluj si este presedintele societatii “Actiunea patriotica”.
        A fost casatorit (20.VIII.1895) cu Eugenia Ivascu, moarta la 1931. Unicul lor fiu, Eugeniu, nascut la 20 Oct. 1896 a cazut pe campul de lupta in Galitia la 9 Mart. 1915.
        
         Alex. Sterca Sulutiu (1830-1907)


        A ocupat diferite slujbe in Zarand, mai mult timp in cercul Halmagiului,imediat dupa potolirea revolutiei, sub durata absolutismului si in continuare pana la desfiintarea judetului. (NOTA 29)
        Alexandru St. Sulutiu, nobil de Carpenis, s-a nascut in Zlatna la 10 Martie 1830. A studiat in scoala erariala din Zlatna si liceul in Cluj. Era nepotul metropolitului gr. Cat. Din Blaj, St. Sulutiu si era inrudit si cu Amos Ivascu, judecator in Baia de Cris.
        A functionat ca; prim notar in circumcriptia Ribita (15.XI.1849-10.V.1850); pereptor cezro- craesc (-30.IX.1850); notar cercual in Guravaii (2 ani); notar in Ciuciu (5 ani); pretor cercual in Halmagiu (4 ani); prim pretor in Halmagiu (de la 3.Vi.1861); judecator de ocol in Halmagiu (de la 20.XII.1871). In luna maiu 1876 a fost transferat la judecatoria din Bekes. Dupa pensionare s-a retras in Halmagiu, unde a decedat in 1907 si este inmormantat in cimitirul gr. Catholic. (NOTA 30)
        Alaturi de mormantul lui se afla un mormant mai vechiu, de pe a carui cruce se poate descifra: “Iosif St. Sulutiu de Carpenis, emer. Adm. A cotului Zarand, rep. la anul 1867, Ian. 21, etate de 46 ani”.
        Al. St. Sulutiu (NOTA 31) (casatorit de trei ori tot cu unguroaice) a avut patru fete: Emilia, Iad, Iulia, Victoria, Maria. Emilia Sulutiu maritata cu notarul Andrei Putici a avut pe: Lucretia, Andrei, Alexandru, Valeria, Gavril. Lucretia s-a marit intai cu Carol Jac (traieste fiul Eugen Jac, seful serv. Economic al municipiului Arad), apoi cu Aurel Leuca (fiii: Ioan, Aurelia mar. Dr. Petrila Petica; Traian, traiesc); iar Valeria cu Dr. Ioan Robu (copiii: Viorica mar. Dr. R. Cotoiu si Dr. Ionel Robu, inginer).
        
         Nicolae Robu, (1838-1922)


        N. Robu, absolvent al Preparaniei si a Teologiei din Arad a fost de la 1859 invatator in Halmagiu. La 1861 s-a ales notar in Aciuta. A fost apoi notar in Halmagel pana la pensionare.
        S-a nascut in Halmagiu la 20 Aprilie 1838 si a murit tot aici la 2 Aprilie 1922. Sotia lui a fost Alexandra Dabiciu (NOTA 32) din care casatorie s-au nascut trei copii: Dr. Nicolae Robu medic, George Robu notar si Dr. Ioan Robu advocat. Dr. Nicolae Robu traieste. A fost medic de circumscriptie in Baia de Cris, dupa Unire prim medic judetean I Deva. Casatorit cu Aurelia Candrea are copii: Eugenia, maritata Dr. Romuald Cotioiu medic in Savarsin; Maria, m. Dr. Gh. Dragan subprefect in Deva; Cornelia, m. Dr. Lazar Augustin advocat in Arad; Dora,m. Dr. Mircea Bejan avocet in Hunedoara. George Robu, mort in 1915. A fost notar in Halmagel. Casatorit cu Iulia Imperal din Brad. Traieste Vaduva si fiica Alexandra m. capitan Crisovan din jandarmerie, Arad. Dr Ioan Robu (1883-1930), advocat in Halmagiu, colaborator la organizarea Corpului voluntarilor romani din Rusia; mai apoi intaiul primar roman al municipiului Arad, instituit de catre comandantul trupelor franceze de ocupatie. (NOTA 33)
        S-a nascut in Halmagiu la 18 Ianuarie 1883. Studiile secundare si le-a facut (1894-1902) in liceele de stat maghiare din Arad si Sibiu, iar cele universitare la facultatea de drept a universitatii din Cluj (1902-1906), unde obtine diploma de doctor in drept cu data de 23 Iunie 1906. Examenul de stat l-a prestat in Targu-Mures la 1910, de la care data profeseaza avocatura in Halmagiu, participand activ si la luptele nationale, pana la izbucnirea razboiului mondial, in 1914.
        Mobilizat din prima zi, 29 Iulie 1914, a fost trimis ca sublocotenent cu regimentul de infanterie 33 din Arad in Galitia, unde prin Martie 1915 cade in prinsoare ruseasca. Aici, Dr. Ioan Robu dezvolta o frumoasa si utila activitate romaneasca, colaborand la organizarea prinsonierilor nostri.
        Pentru a putea aprecia contributia prinsonierilor nostrii din Rusia la infaptuirea idealului national, ar trebui sa deschida o paranteza prea lunga, ceea ce nu ne-o putem permite decat in mod foarte sumar. Odata cu izbucnirea razboiului, intelectualii nostrii ramasi acasa sunt nevoiti sa intrerupa ostilitatile impotriva stapanirii opresoare, ba unii mai slabi de inger iscalesc manifeste de loialitate.
        In vremea aceasta se resfirau prin imensa Rusie peste 120 mii de prinsonieri romani ardeleni si bucovieni proveniti din armata austro-ungara, zacand intr-o completa desorientare, caci datorita unui sistem nefast lagarele de prinsonieri se administrau prin proprii ofiteri, totdeauna nemti si unguri, cari infierau ca tradatori de patrie, amenintand cu represalii pe acei ce manifestau sentimente contrarii. Cunoscand aceasta deplorabila situatie, mai apoi defectiunea produsa prin bosevizare, vom intelege acum eroismul grupului de intelectuali cari au pornit si realizat constituirea Corpului Voluntarilor Ardeleni si Bucovineni din Rusia, printre initiatorii caruia il gasim pe Dr. Ioan Robu, indeplinind misiuni importante.
        Prin organizarea acestui puternic instrument, intai de toate politic; activitatea politica a neamului nostru subjugate se deplaseaza in afara granitelor Monarhiei. El realizeaza pe langa serviciile aduse direct armatei romane si acel celebru Manifest de la Darnita (NOTA 34) din 13/26 Aprilie 1917, numit cu drept cuvant: intaia Alba-Iulie a Ardealului. Prin Iulie 1917 se infiinteaza Serviciul prinsonierilor romani din Rusia cu scopul de a initia legatura cu toti prinsonierii romani din Rusia si a le face educatie nationala. Pentru indeplinirea acestei grele misiuni au fost alesi zece sefi conferentiari, intre cari era si locot. Dr. Ioan Robu, trimis in 30 Aug. 1917 la Novo-Cerkovk. (NOTA 35)
        Dupa repatrierea corpului de voluntari la Iasi, acestia fiind invoiti sa-si viziteze caminurile parasite de atatia ani, la 5 Ianurie 1919 capitanu Robu soseste pentru cateva zile la Halmagiu, gasind si aici o lume noua in devenire, garda nationala primindu-l cu onorurile cuvenite unui erou. (NOTA 36)
        A mai ramas in cadrele active ale armatei pana la preluarea imperiului roman in judetul Arad, cand invitat sa primeasca insarcinarea de primar al municipiului Arad, a ocupat acest post de la 17 Iulie 1919 pana la 21 August 1926. A condus si a doua oara primaria orasului Arad in calitate de presedinte al comisiei interimare de la 12 Iulie 1928 pana la 7 Dec. 1928. Apoi si-a reluat practica de advocat in Arad ca asociat al ginerelui sau Dr. Romul Cotioiu pana la moartea sa intamplata la 6 Septembrie 1930 in Arad unde a si fost inmormantat la 8 Sept. in cimitirul “Eternitatea”.
        A fost casatorit cu Valeria Puticiu (mama ei: Emilia Sulutiu m. Puticiu, fiica lui Al. Sterca Sulutiu), avand copiii: Viorica maritata Dr. Romul Cotoiu, advocat, deputat si presedintele comisiei interimare a municipiului Arad; Dr. Ionel Robu, inginer chemist, Ploiesti.
        
         Vasile Ladislau Fodiru, (1824-1865)


        Luptator in legiunea tribunului Simoin Balint la 1848/9, functionar in absolutism la Alba Iulia si Orastie, iar de la 1861 si pana la moarte, jude cercual in Halmagiu.
        Coborator din parintii (NOTA 37) Ioan Fodoru (+1883) preot gr. Cat in Bistra mai apoi protopop in Hunedoara si Maria Ilies (+1882), inruditi cu metropolitul Al. Sterca Sulutiu; V.L.Fodoru s-a nascut la 8 dec. 1824 in Bistra (jud. Turda). A studiat liceul si dreptul in Cluj si Viena. A murit LA 10 Aprilie 1865 in Halmagiu unde se si afla inmormantat in cimitirul gr. Cat. Alaturi de sotia sa Carolina moarta la 11 Iulie 1881. Ambii au cruci de piatra. Din casatoria lui V.L.Fodoru cu Carolina Moga, fiica protopopului unit Ioan Moga din Halmagiu, s-a nascut Dr. Vasile Fodor si inca cinci copii morti de timpuriu.
        Dr. Vasile Fodor, advocat in Abrud, o personalitate marcanta in viata politica economica si culturala a acestei regiuni s-a nascut la 13 Sept. 1859 in Orastie. (jud. Hunedoara) A facut liceul in Beius, iar dreptul la Cluj si Budapesta. Timp de 20 ani (1890-1910) a profesat advocatura in Abrud, unde a si murit la 27 Iulie 1910. Din casatoria lui Dr.V.L. Fodoru cu Antoaneta Ivescu (NOTA 38) (n. 1872, m. 1927) din Abrud s-au nascut cinci copii cari toti traiesc: Titus Fodor, agronomul municipiului Cluj nascut in Abrud la 1893. Dezertand din armata austro-ungara, a facut razboiul ca voluntar in armata romana. Dr. Radu Fodor, advocat in Bucuresti, nascut la 1895 in Abrud. Cazand prinsonier din armata austro-ungara pe frontul Italian, a facut parte din legiunea voluntarilor romani din Italia. Viorel Fodor, droghist in Cluj, nascut la 1896 in Abrud. Dezertor in armata austro-ungara, a facut razboiul ca sanitar in armata romana, apoi s-a inrolat in corpul voluntarilor Horia la Brad. Dr. Marius Fodor, medic, directorul spitalului din Dej, s-a nascut la 1898 in Abrud. A facut razboiul in armata austro-ungara ca medic in Albania. Aurora Fodor, casatorita Tanislau.
        
         Gratian Pop (1833-1882)


        S-a nascut la 23 Dec. 1833 in Carpinet, Bihor, plasa Vascau si a fost fiul cantorului de acolo (NOTA 39) . In anul scolar 1853/4 il gasim “docenie” (invatator) la cl. II a scoalei normale din Halmagiu, avand notat ca pregatiri:”filozofia (clasa ultima a liceului) si provazut cu testimoniu de maturitate; vorbeste romaneste, ungureste, latineste si nemteste” (NOTA 40) A absolvit liceul din Beius. A servit numai doi ani in invatamant, si la 1855 renunta la dascalie motivand ca si-a gasit o slujba mai buna, aceea de “notar la pretura Halmagiu”. (NOTA 41)
        A fost apoi “jurat cercual”, adica judecator “jurat comitantes”, cum este numit la 1864. (NOTA 42) La desfiintarea Zarandului, in 1876, a fost transferat la Pecica, jud. Arad, insa neacceptand sa se departeze din Halmagiu a demisionat si s-a ales de notar comunal aici, unde a si trait in aceasta calitate pana la moartea intamplata la 28 martie 1882. Este inmormantat in Halmagiu. Pentru tinuta sa romaneasca, dupa intronarea dualismului, a fost persecutat de Unguri, in fine suspendat si amenintat sa fie inchis. Sentinta de achitare l-a gasit mort, pe catafalc.
        Pe vremea aceea medic in Halmagiu era unul Lengyel Istvan si acesta denunta pe Romani, inscenandu-le procese de tradare de patrie.
        Gratian Pop a fost casatorit intaiu cu Sabina Moldovan, sora protopopului Moldovan, Mina Moldovan, sora protopopului Moldovan, moarta intr-un accident, impuscandu-se cu arma de vanatoare. A doua sotie i-a fost Maria Mihalovici, tot din Halmagiu.Din intaia casatorie a avut copii: Iuliu, farmacist mai apoi functionar la Prefectura Arad; Virgil, preot ort. In Alios, jud. Timis; Eugenia, maritata Vuia, apoi Sanzian, care are din casatoria intaia pe Romul Vuia, profesor la universitatea din Cluj.
        Din a doua casatorie a avut pe: Titus, inv. Pens. Arad si Iudita inv. La Simeria.
        
         Ilie Baltescu (1840-1878)


        A fost notar (NOTA 43) in Halmagiu si un entuziast membru al pleadei de carturari din aceasta epoca.
        S-a nascut din parinti plugari la 1840 in Ociu, langa Halmagiu, unde se afla leaganul familiilor Balta. I. Baltescu trebuie sa fi fost Balta la inceput sau probabil si-a modificat numele in scoala. S-a casatorit cu Ecaterina Gremminger din Halmagiu, a carei mama a fost Maria Moldovan, sora protopopului ort. Petru Moldovan, I. Baltescu a murit in Halmagiu la 1878.
        Din aceasta casatorie s-a nascut Dr. I. Baltescu, domiciliat in Timisoara, director la Uzinele de Fier si Domeniile din Resita.
        
         Constantin Talos-Talasescu (1825-1916)


        A fost timp mai indelungat, vreo 12 ani, pretor in Halmagiu pana la desfiintarea judetului cand s-a refugiat cu intreaga familie in Romania. Titulatura de subprefect pe care ne-o dau unele informatii (NOTA 44) se explica prin faptul ca cercul Halmagiului constituind a doua unitate administrativa a Zarandului pe langa cea a Baii de Cris, pretura de aici se considera de subprefectura. Alaturi de S. Borlea, prietenul si fostul sau coleg de scoala; C. Talos a jucat un rol important in viata Zarandului.
        Const. Talos s-a nascut in Sambateni (langa Arad) la 1825, unde- conform traditiei familiare (NOTA 45) (pag. 145-idem) - tatal sau Chirila Talos se stabileste pe la 1812 ca flacau, refugiat din Maramures din pricina foametei ce bantuia in acea regiune, si se insurase aici cu vaduva Ivanca lui Gheorghe a Culii.
        Se pot accepta ca bune advaruri istorice informatiiile din romanul “Martirii”, ca Const. Talos a studiat liceul catholic din Arad, ca a fost invatator in Silindia, unde stim ca s-a casatorit la 1846 cu Antonia Covaciu, fiica orfana a unei familii de nemesi unguri. La 1861 il gasim notar in Zimbru (azi plasa Halmagiu), unde i se naste fiica Constanta, viitoarea scriitoare. Pretor in Halmagiu trebuie sa fi ajuns pe la 1865, dupa moartea lui Alex. Fodor si a functionat in aceasta calitate pana la desfiintarea judetului in 1876. A mai stat o vreme in Halmagiu si fara slujba si probabil pe la 1878 s-a refugiat in Romania schimbandu-si numele in Talasescu. A murit in etate de 91 ani, la 1916, lasand in urma lui nemerosi descendenti, multi in Bucuresti, cu frumoase nume mai ales in publicistica.
        Dam genealogia, (NOTA 46) amintind dintre copii numai pe cei ajunsi in varsta matura, stiind ca mai multi au murit in varsta minora in Halmagiu.
        Constantin Talos a avut din intaia casatorie (la 1846) cu Antonia Covaci (Kovacs), moarta la 1855 pe : Elena (1847-1917) si pe Ghega (Victor) (1849-1925), maghiazat.
        Ramas vaduv, la 1856 s-a casatorit cu vara intaiei sale sotii, Amalia Vida nascuta in Silindia, fiica lui Gaspar Vida (NOTA 47) si a Ecaterinei Bodo, tot din familie de nemesi unguri. Cu aceasta a avut patru copii.
        1. Berta (n. 1857) maritata cu Campeanu, avand pe Eugen Campeanu, farmacist in Bucuresti.
        2. Constantin Talasescu (1859-1908) casatorit cu Eliza, avand pe Veturia mar. Ciovarnache Ctin, medic veterinar in Turnu Severin.
        3. Constanta (1861-1934), scriitoarea, care fiind de trei ori maritata, a avut cu Marcu pe: Lucian si Aurel, gazetari in Bucuresti; cu Ioan Rusu Sirianu pe: Mircea +1916 si pe Letitia; cu Alexandru Hodos (Gorun) pe: Alexandru Hodos, scriitor, in Bucuresti.
        4. Alexandru Talasescu (1862-1932), doctor in medicina, scriitor, casatorit cu Augusta Schmidt a avut pe: Ing. Aurel Talasescu, nascut in Dezna (jud. Arad) la 1889, inspector in Ministerul de agricultura in Bucuresti, casatorit cu Maria, Iulia Chevalier, nascuta in Republica Argentinia; Florica, mar. cu locot. C-tin Nestorescu; Mircea Talasescu, casatorit in 1925 cu Matilda Flores din Republica Argentinia, disparut in Brazilia, in 1930 Elena, mar. cu capitanul Marcel Olteanu.
        
        Scriitoarea Constanta Hodos (1861-1934)
         Romanul "Martirii": istoria romantata a Zarandului, cu centru de actiune in Halmagiu


        Fiica a lui COnstantin Talos si a Amaliei Vida, Constanta mar. Hodos este scriitoarea consacrata pe care aceasta regiune a dat-o literaturii romane.
        S-a nascut in Zimbru (azi pl. Halmagiu) la 12 Oct. 1861,
         (NOTA 48)
        unde tatal sau era notar comunal si si-a petrecut copilaria si adolescenta in Halmagiu, unde tatal sau fu apoi prim pretor dela 1865 pana la 1876. Educatia scolara si-a facut-o intr-un pension particular in Arad. Copila nazdravana, cum ne-o prezinta contimporanii inca in viata din Halmagiu; fecioara rasfatata a elitei zarandene de mai apoi: deveni la maturitate scriitoarea cu sistinse calitati literare, ceea ce n-a impierdicat-o sa ramana si o buna mama in foarte zbuciumata ei viata conjugala.
        A fost casatorita intaiu cu Nicolae Marcu (NOTA 49) functionar la telegrafie in Arad, un om mai in etate, cu care a avut copiii (NOTA 50) Aurel si Lucian, azi gazetari in Bucuresti. In acest timp locuia la dansii tanarul Ioan Rusu, elev la scoala normala maghiara, viitorul publicist si om politic Ioan Rusu Sirianu. Afinitati sufletesti fac ca intre tinera doamna si elevul normalist sa se dezvolte in mod fatal o puternica dragoste si pleaca impreuna la Bucuresti, unde zarandenii nostril incepusera a-si face bune rosutri de existenta. Pe Rusu Sirianu, Constanta l-a invatat limba literara romaneasca si l-a ambitionat sa scrie, caci el facuse pana aci numai scoala ungureasca. (NOTA 51) Cu Rusu Sirianu inca a avut doi copii, pe Letitia mar. Cernatescu si pe Mircea, mort ca erou la 1916 in luptele de la Turtucaia. Cea mai fericita insa pentru dezvoltarea talentului ei literar i-a fost a treia casnicie, cu scriitorul Alexandru Hodos (Ion Gorun), tot un zarandean si el, fiul fostului subprefect Dr. Iosif Hodos, cu care a avut pe Alexandru Hodos, cunoscutul publicist de azi.
        Constanta Hodos a scris si publicat: (NOTA 52)
        A venit (schita) “Lumea ilustrata”, III.(1894) pg. 7; Spre fericire (nuvele) Bucuresti, 1897; Aur! Drama in 4 acte, Bucuresti, 1903; Frumos. Bucuresti, 1905. (Nuvele si schite); Martirii (roman) Bucuresti, Minerv, 1908. idem Ed. II, Buc, 1915; Nuvele, schite, in “Viata literara si artistica” 1908. Nr. 5; in “Luceafarul”, VIII, 1909, pg. 522; in “Semanatorul” IX, 1910, pg. 113; Departe de lume )nuvele) Buc. 1909, Idem Ed. II, Bucuresti, Socec 1925; Aici pe pamant, (nuvele si schite) Bucuresti, 1914. Teatru de copii, prefata de D. Anghel, Bucuresti, 1914; Manutirea, drama moderna inr-un act. Sibiu, 1920; Lilica iubeste. Sibiu, 1921; Rodica )Povestiri pentru copii); IN vartejul razboiului, Bucuresit, 1921; Diferite articole in “transilvania”, 1922.
        Ramasa vaduva, a murit la 19 Aprilie 1934, domicilata in Bucuresti. (NOTA 53)
        Constanta Hodos a avut ocazia sa cunoasca in Halmagiu in caele larg primitoare de oaspeti ale tatalui sau pe toti figurantii marei tragedii politice a Zarandului, cari angajati intr-o lupta disperata cu opresorii de veacuri, formau o strans unita familie. I-a putut deci cunoaste prin intuitie directa in toate manifestarile vietii lor, atat in conciliabulele politice desfasurate in jurul meselor oferite de “subprefectul” la el acasa, cat si in balurile ce se tineau in cele doua capitale ale judetului, in Baia de Cris, dar mai ales la “birtul mare” in halmagiu.
        Zarandul sintetizand mai bine aspiratiunile si framantarile Romanilor ardeleni de pe la jumatatea sec. XIX, Constanta Hodos a avut fericita inspiratie sa utilizeze in arta acest capitol de istorie nationala. Atat de zguduitoare, atat de pasionanta si bogata in peripetii a fost viata generatiei de la 1848 in Zarand, incat numai redarea realitatii ne ofera un sensational roman. Si acesta a fost rolul de scriitoare al Cosntantei Hodos in cea mai complexa dintre lucrarile sale, intitulata “Martirii”. (NOTA 54)
        
         Continutul romanului “Martirii”
        
        
        Despre “Martirii” s-a spus ca este un roman social. Patrunzand la fata locului in ambianta acestei epoce, studiind topografia si stand de vorba cu contemporanii, pe care subsemnatul i-a ajuns in viata, gasim ca actiune acestui roman reprezinta pana in cele mai mici amanunte istoria fidel romantata a Zarandului. In “Maritrii” figureaza apropae toate persoanele a caror biografie am dat-o in capitolele precedente, si ele isi leapada usor masca pseudonimatului, aparand cu numele adevarat.
        Eroul principal al romanului este Stoe, originar din Mandruloc de pe Muras, fiul unui refugiat de foamente dintr-o regiune maramurasana pe la 1824, care se ascunde intr-un timp sub numele de Constantin Muresanu )invatator in Silindia) si apoi notar in Zimbru, apoi “subprefect” in Halmagiu. Nun e este greu sa-I descoperim numele adevarat, acela de Constantin Talos (1825-1916), tatal autoarei, spunandu-i-se ca dascalul ungur ii schimbase numele in “Szilard”, ceea ce este iedentic cu Constantin. Autoarea face din Cinstantin pseudonimul Stoe si- da nascut in Mandurloc, pentru platicitatea cuvantului, in loc de Sambateni, comuna invecinata, unde de fapt s-a nascut. Ambele lui sotii sunt aratate cu numele adevarate: Antonia, apoi Amalia.
        In al doilea personagiu, aproape tot atat de important ca sic el dintai, Ilei Crisanu, dat ca prefect al jud. Zarand si deputat in parlamentul ungar, recunoastem pe Sigismund Borlea (1827-1883), care fusese deputat de Halmagiu, protonotar comitantens si substituit de prefect: nu insa prefect, care a fost Ioan Pipos. Este dovedit insa ca Borlea a fost acela care a organizat Zarandul romanesc si de fpat a condus viata publica a judetului, caci Ioan Pipos, prefectul adevarat a functionat numai de la 1861 pana la 1867 si in acest scurt interval nu locuise tot timpul in judet, demnitatea de prefect fiind in acel timp mai mult o functie decorative. Prefectii ce-au urmat dupa Pipos (Hossler, Haller), nici n-au locuit in judet, asa ca pe drept cuvant Ungurii numeau Zarandul, tara lui Borlea. Denumirea de “Crisanu” I se da lui Borlea fiindca era originar din Siria, de pe lunca Crisului; in opozitie cu Talos-“Murasanu”, de pe Muras.
        In judetul acestor doua personagii se tese actiunea politica a romanului intru toate corespunzatoare adevarului istoric, exceptand doar participarea acestora la luptele din Muntii Apuseni, cu Avram Iancu, ceea ce n-am gasti-o dovedit istoriceste.
        Al treilea personagiu apartinand taberei adverse, Ribay Bela, singurul vlastar al unei familii de nemesi unguri distrusa in revolutie, nu-l stim cine este. Indicatii foarte precise ni-l dau nascut in Aciua si atunci ar fi din familia Hollaky; dupa nume se aseamana cu Ribiczey din Ribita; stim aambele familii au facut o darza opozitie oficialitatii roamnesti a Zarandului, contribuind la desfiintarea lui, asa cum se prezinta si in roman. In legatura cu peripetiile vietii lui Ribay este bine prinsa o aventura politica a aacestuia, care corespunde conjuratiei Ungurilor kossuthisti descopeirta in Arad la 1854, asa cum este ea povestita de calugarul minorit Lakatos Otto, insusi un conspirator condamnat la lungi ani de temnita. (NOTA 55)
        Se pot usor cunoaste si personagiile marunte, precum se poate verifica si senzationalul cotidianul de odinioara.
        Viceprefectul Munteanu, cel “fin si frumos, doctor in drept de la Viena”, care nu se prea putea impaca cu felul exuberant si despolitic al lui Ilie; este Dr. Iosif Hodos (1829-1880). Protonotarul Ionas;- Ioan Simionas (1838-1905). Advocatul Pop;- Dr. Teodor Pop. Preotul Lati este Vasile Ladislau Fodoru (1824-1865); in ungureste diminutivul lui Laszlo este “Laczi” (Lati), intrebuintat si in familiile intelectualilor romani. El a fsot preot )solgabirau) in Halmagiu pana la moartea-I intamplata la 1865, cand in locul lui a venit Talos, - asa cum se aminteste si in roman. “Doamna Lati”, “fiica de protopop fruntas”; este vaduva lui L. Fodor, pe numele adevarat Carolina, fiica protpopului unit Ioan Moga (1804-1862). Protopopul Iorgovan, ale carui case mari au ramas pustii dupa un sir de tragedii familare; este protopopul ortodox Petru Moldovan (1814-1868), (sora-sa Sabina, mar. cu Gratian Pop (1835-1882) s-a sinucis impuscandu-se cu arma de vanatoare; fiica-sa maritata cu advocatul Brandusan s-a sinucis, otravindu-se, raspunzatoare de aceasta tragedie fiind Leana, pe numele adevarat Elena Sirban, var si “gazdoaia” protopopului, dup ace ii murise protopopita Susana (1856), pe care o urma si el la 1868, dup ace mai inainte fusese depus din protopopie). In casele pp. Moldovan, pe care le inchiriase preotul Talos, a crescut Constantin Hodos. Ele exista si azi cum sunt descries in roman, nuami cat acum apa nu mai curge prin mijlocul comunei prefacand curtile caelor in baltoace, focare de tantari producatori de paludism, fiind abatuta intre timp mai la dreapta, indepartata de centru.
        Nu mai putin fidel este redata topografia regiunii: Valea Tacaselelor, comuna Aciua cu muntele Moma, Sortocul- priporul Halmagiului. Totasemenea si discursurile plotice, care daca nu pot fi exacte, ele sunt tinute in stilul si spiritual timpului.
        Subiectul romanului imbratiseaza viata de jertfa cu inaltarile si caderile ei a generatiei de intelectuali ardeleni de la 1848 in lupta cu opresorii seculari pentru cucerirea libertatii natioanle, avand centrul de actiune in Halmagiu.
        “Martirii” vizeaza in primul rand pe Stoe si Ilie Crisanu, cu numele maghiarizate inca din scoala primara )Taloos Sziliard si Korosi Illes(,cari atucni cand se inscriu la gimnaziul din Arad sunt intampinati de catre colegii unguri cu epitete de batjocora dup ace insusi directorul, un popa catholic, ii privies peste umar, zicandu-si in sine:
        “Cine erau acesti copii de olaht indrazneti, cari veneau de acolo din satele lor in tundrele lor, sic ate zau acum si ei sa bata la poarta templului stiintei?” (pg. 49)
        In ceea ce priveste caracterele, ceea ce se desprinde din intreg complexul romanuliui, dovedit si istoriceste, cei doi prieteni se deosebesc foarte mult. Pana cand Stoe (talos) este de fire blanda, lesne impresionabil, la maturitate supus pasiunilor amoroase, casatorindu-se de doua ori cu unguroaice, bun sot, bun parinte: Ilie (Borlea) nu cunoaste alta chemare decat lupta impotriva celor ce i-au otravit copilaria, razbunarea impotriva celor ce l-au umilit, batjocurindu-I neamul. (Autentic: toata viata si-a petrecut-o in lupte politice, ramanand burlac si numai la sfarsitul vietii s-a casatorit cu menajera sa).
        Astfel, Ilie incepand de pe bancile scoalei a devenit mentorul lui Stoe, pe care il trezeste ori de cate ori acesta se pierde in preocupari de ordin ingut.
        Dupa lungi ani de munca in suferinta, suntem la examenul de maturitate (bacalaureat), din care cu toate intrebarile incurcate ce I se puneau, Ilie este triumfator, cum intotdeauna fusese eelvul distins al clasei. In sala murmure:
        “Cine I acel olah, de ce poarta tundra, copil de sluga, nemai auzit!... Contii si baronii se uitau cu grija la tilii lor, cu totii strmatorati si rusinati in hainele lor de catifea cu sireturi bogate). (pag. 56) Cand se comunica rezultatul, Ilie se vede trecut printer cei mediocri, Stoe si mai jos. Acasa, in adaita lor, la Lelea Sida, peescarita, discutie arpinsa: Stoe, dezolat; Ilie, infuriate. Zice Ilie:
        “Eu nu plang…Pe mine nu am sperie el… Ai vazut tu acolo, toata adunatura aceea de maimutoi imbracati in sireturi si cu pinteni?... Sa stii de la mine, ma, ca la toti aceia o sa le punem noi odata piciorul pe grumati…” (pg. 57) Suntem in anul revolutiei, 1848, si cei doi prieteni, deghizati in strae rupte taranesti, pornesc din Arad, noaptea pe furis, spre Ardeal in tabara lui Iancu. In sala de judecata a unei temnite intesata de Romani arestati, il cazneau de moarte pe un popa trbun, cand soseste vestea: Vin Crisenii!
        Judecatorii unguri ordona sa se dea foc temnitei sis a-l arunce sip e preot in foc. Femeile judecatorilor alearga innebunite de groaz cu copiii in brate. “Se auzira ropote de arme, apoi trozniri de scanduri sfaramate….Un cap intins inainte pe niste umeri drepti si lati, se ridica deasupra tuturor, si doua brate puternice se intinsera ocrotitoare, peste trupul preotului, doborat la pamant. Sute de topoare si furci de fier se invartira stralucind, se repezira si izbira fara mila…” Era Ilie Crisanu, in fruntea unuei cete adunate de prin Zarand. Alaturi de ei, Stoe alb ca varul, sta ingrozit”. (pg 81) Atata isprava facu si Stoe, ca scapa de la moarte pe un baetas ungur (Ribay Bela) de vreo trei ani,oprind bratul ce voia sa-l lovea,e cand se ridica de langa cadavrul mamei sale; in vreme ce Ilie deslega lanturile tribunului popa chinuit, impartind comande:
        “Spargeti toate usile temnitelor, in fund prin pimnitii mai sunt de al nostri…
        Focul, mutatI-l pe la casele dusmanilor…Ei sa ardae vii, nu ai nostril!
        Ura, Ardealul sa traiasca, Ardealul nostru!” (pg. 82)
        Urmeaza un gol in activitatea eroilor nostril, care coincide cu epoca absolutismului, 1850-1860, in care interval, de fapt, nu s-a produs nici o manifestatie politica, ambele tabere fiind constranse la tacere prin guvernarea dictatoriala a Vienei. Despre Ilie nu stim nimic. Despre Stoe aflam mai tarziu ca functionase sub numele de Constantin Murasanu ca invatator in Silinghia, unde nimerise intorcandu-se bolnav din Zarand si se insurase cu unguroaica Antonia, proprietara orfana a castelului din localitate, care cu intreaga gospodarie fusese distrus in revolutie. Se cununase la popa catholic si aveau o fetita. O scena de tandreta familiara se intrerupe prin aparitia neasteptata a mentorului sau, Ilie Crisanu, care venise sa-l duca in Zarand. Intai ii administreaza o dojana, facand aluzie la sotia sa: “Nu te-a numit inca olah salbatec, olah sdrantos? Asteapta. La prima voastra cearta ocarile astea au sa caza ca traznete peste capul tau. Nenorocitule! Nu te-ai gandit ca in ochii ei albastri cari te privesc azi blajin, cu mila, ca maine se va trezi fudulia blestemata de popor aslatic, pagan, si suliti otravitoare vor rasari din adancul lor?” (pg. 90)
        Apoi ii comunica:
        “Sunt numit de Maiestatea Sa Imparatul prefect al comitatului si-mi trebuiesc oameni acolo. Vreau sa recladesc puterea noastra in acel colt de tara sfasiata, arsa si pustiita, de nelegiuti. Vreau sa arat o pilda fruntasilor nostril, cum sa tina pieptul in lupta ce reincepe, mult mai apriga si mai grea acum decat atucni cand aveam coase, topoare si furci de fier in mana. Imi trebuiesc oameni de inima. Stoe, oameni tari, gata la orice jertfa”. (pg. 91-92)
        Intelegem, deci, ca suntem la 1861, inceputul erei constitutionale.
        Il vedem pe Stoe urmat de convoiul de care cu bagaje, mutandu-se la Aciua, ca notar, ieseau din iosasel.
        “De aci incolo fiecare piatra e stropita cu sange. Stancile din Baltele stau sentinele uriase, pazitoare de cele sfinte, parka ar vrea sa spuna: pana aici!...E granita Ungariei. Incepe Zarandul!...Ieseau din Guravaii prin Valea Tacaselelor, lunga, pustie…” (pg. 98).
        Localizarea este perfecta.
        In Aciua, familia notarului Stoe se imprieteneste cu doamna Ribay, castelana de aici, al carei barbat si trei copii fusesera ucisi in revolutie si gospodaria devastate, singurul vlastar al familiei ramanand nepotelul Bela. “Niciodata viata castelelor nu va mai reinvia cum a fost, Distruse erau bine si pentru totdeauna temeliile teudalismului”. (pg. 112) Urmeaza epoca cea mai bogata in realizari a Zarandului.Provizoratul, 1861-1865. Stoe cutriera cele cinci sate cari intrau in cercul notariatului sau. Cladeste scoli, angajeaza invatatori pe cari ii pune sa adune copii ca sa-I invete abecedatul si cantece romanesti. Murindu-I intaia sotie, Stoe se insoara a doua oara cu Amalia, o orfana tot din aceasta familie, pentru imprietenirea careia cu aspiraiunile romanesti, ii aboneaza revista “Aurora” si se gandea sa o duca la Halmagiu, unde:
        “… sunt baluri, petreceri, ba uneori vin actori din tara de dau cate o reprezentatie, in sala birtului mare, si atunci ea va avea ocazia sa auda limba romaneasca, asa Sonora si dulce cum nu mai e alt ape lume. Sa nu-I mia poata zice nimeni ca nu-I romanca adevarat.” (pg. 154-155)
        O vizita a lui Stoe la Baia de Cris, pus pe drum de doamna Ribay ca sa solicite un post lui Bela, ne ofera prilejiul de a cunoaste capitala judetului. “Ilie ii primi pe Stoe cu vechea pretenie. Isi cladise in Baia de Cris o casa incapatoare, un mic hotel gratuit si casino in acelasi timp, unde slujbasii si prietenii lui din provincie se gazduiau ca la ei acasa, iar cei din loc se adunau seara sa citeasca gazette si sis a discute impreuna cu seful, afacerile politice.
        Stoe venea rar si era bine vazut in cercul acesta: modest, delicat, cu aerul lui de poet si filozof, baiatul Anitei lui Chirii din Mandurloc, stia sa se faca stimat din obscurul sau coltisor.
        Cu deosebire il iubea viceprefectul (Dr. Iosif Hodos), om de cultura superioara, poate prea rafinata pentru mediul rustic in care traim. Fin si frumos ca un heruvim, doctor in drept de la Viena, nu prea se impaca cu telul exuberant si despotic al lui Ilie. Cu toate acestea era nelipsit din casa, casi protonotarul Ionas (Ioan Simionas), advocate Pop Teodor Pop) si ceilalati adoraori si neconditioat supusi ai prefecului”. (Pg. 148)
        Aducand vorba despre scopul vizitei lui, o slujba pentru Ribey, Ilie se aseza langa el pe scaun tintindu-l cu o privire adanca si aprinsa. Desprindem cateva pasagii din discutia c eurma.
        “Stoe, u est naiv, ori…. Nu vreau sa-ti spun pe nume! Dar cat vei trai san u-mi mai vorbesti de acel pui de naparca! Stiu ca l-ai scapat de la moarte, l-ai invatat carte, l-ai inlesnit fuga din inchisoare cand politisti din Arad il urmareau sa-l prinda cu proclamarile lui Kossuth in buzunar. Si to tu l-ai sfatuit sa stea ascuns la Aciua pana cand procesul revolutii neizbutite sa se termine. Stiu toate…
        -Eu, nu cred ca trebuie sa-I uram…
        -Pana la moarte! Un pas slab ne pierde. Sa se duca jos, dincolo de Tisa. Fara mila sa-l starpim de aci din tara noastra; sa starpim noi Ardealul…
        -Numai de-am izbutit asa deodata. Suntem putini si…Oare toti ne facem datoria?...
        -Aduc tineri din Banat, din josul Ardealului, caut unde voiu gasi oameni cinstiti si muncitori, unul ca unul. Vreau ca Zaradnul sa fie un zid peste care sa nu razbata ungurimea in inima Ardealului…” (pg. 149-152)
        Stoe este numit pretor la Halmagiu, dup ace Lati murise intr-un acces de apoplexie. Stim ca Fodor Ladislau a murit la 10 Aprilie 1865, astfel Talos a ajuns la Halmagiu in anul acesta, instalandu-se in casele fostului protopop Moldovan. Povestirea ne zugraveste scene marunte din viata de toate zilele a micului orasel si dramele ei din care usor se pot identifica atat intamplarile cat si peronagiile relae. Casa pretorului este locul de intalnire al elitei zarandene. Petreceri familaire, baluri; consfatuiri politice indicand repercursiunile evenimentelor in curs; fortarea anexarii Ardealului la Ungaria, alegeri de deputati pentru camera si un foarte interesant epizod Iancu.
        Suntem pe la 1865, la intaia alegere de deputat. Ilie Crisanu vorbeste poporului adunat in curtea subprefecturii din Halmagiu.
        “Austria pierde al doilea razboiu de cand Ungurii, neobositi in staruinta lor, cauta din toate puterile sa infranga puterile ei si sa puna iarasi stapanire peste vetrele noastre, aparate acum douazeci de ani, cu atata varsare de sange…” Si intre capetele desvelite aci multe vor jeli iar, plangand moartea feciorilor cazuti mai ieri in luptele cu prusenii…Dar grija zilei de maine inabuse jalea cea mai sfasietoare. Viata isi cere drepturile ei…Isi face vad in lume omul harnic, intelept isi pleaca capul la nevoi si plang in zadar. Omul intreg nu se teme de primejdii, ci le infrunta si vede lumina, cu vulturul, in bezna intunericului. Ungurii au cerut imparatului unirea Ardealului cu Ungaria, ca sa poata avea ei o tara mare, mai puternica, sa o carmuiasca ei singuri…”
        Norodul portesteaza:
        “Nu, odata cu capul, asta n-o vrem noi!”
        Dupa ce Ilie ii potoli explicandu-le ca in zadar s-ar opune ei o mana de oamnei, impotriva hotararii unei mari imparatii, caci:
        “Unirea s-a tacut, iar pamantul pe care stam acum nu se mai cheama Ardeal, ci tara ungureasca”. (pg. 182-186)
        Aduce vorba ca trebuie sa se aleaga un deputat, care sa le apere interesele in parlamentul tarii si fu ales prin aclamatie Ilie Crisanu in Halmagiu, precum si in Brad a fost ales Ion Munteanu. (Autentic: Sigismund Borlea, la Halmagiu si Dr. Iosif Hodos la Brad).
        Cu tot optimismul ce se trudea sa-l inpire Ilie Crisanu prin cuvantarile sale, aratand ca ii este asigurat poporuui prin constituie dreptul de a-si allege slujbasii si de a-si trimite deputati in parlamentul tarii petnru a sustinea revendicarile nationale; Stoe, ca bun cunoscator al realitatilor, se ingrozea de persdepctiva sumbra a viitorului. Subalternii lui, notarii, se abateau mereu de la indatoririle ce li se impuneau. Proprietarii unguri alungati prin revolutie isi arendau mosiile camatarilor jidovi, cari acum incep sa invadeze regiunea, radicand pretutindeni carciumi si imbiind populatiei vitiul betiei.
        Reapare Ribay Bela, acum licentiat in drept, prin faima de mic erou si poet laureate al academiei, rasfatatul societatii pestane, cerand mana Irinei, fiica lui Stoe. Acesta, o scena penibila, il refuza si alunga din casa. In disperare, Irina se ofileste si moare. Deocamdata, desi Ardealul devenise tara ungureasca, romanimea din Zarand se mentine inca puternic pe poztiile castigate. Glasul deputatilor de la halmagiu si Brad, tuna si fulgera in parlamentul unguresc.
        “Largul era al nostru. O clipa de izbanda in veacul asupririlor umilitoare. O clipa de lumina in bezna temnitei stropita cu sange. O cat de bine face sufletului amortit!Fluture ce zboara in soare fara grija de apus. Lasati-l sa zburde in jocuri, sa soarba nectarul clipei, caci e scurta clipa! (p. 204)
        Suntem la 1876. In parlamentul de la Pesta Ribaz Bela, ales decurand deputat, cerea sustinut de aplauzele furioase ale Ungurilor desfiintarea Zarandului:
        “…In undele Crisului alb, limpezi ca lacrimile copiilor nevinovati, sta inecata Gloria falnica a tuturor straduintelor natiunii maghiare de a uni tarile el intr-un corp puternic, cu acelasi suflet increzator in viitor, in visul ei maret, implinirea caruia e singura chezasenie a statului si a vietii noastre de-apururi si in totdeauna. Si nu Crisul e de vina. Pe malurile lui nisipoase creste inalt porumbul si graul are destul soare sa se coaca. N-am avut insa pana acum destula tarie sufleteasca sa infranam un element primejdios care se intinde, printer ghimpi si maracini, intocmai ca planta acea spinoasa, (NOTA 56) distrugatoare, a careia samanta au adus-o Rusi in tara noastra si au presarat-o ca un blestem peste holdele Ungariei manoase…Ideia Daco romantismului. Nicaieri pe toata intinderea tarii iedia asta nu prinde radacini si viata ca aci in Zarand. Nicaieri ca in acest tinut nefericit n-a fost cinuit Maghiarul. Ars si pustiit in revoutia lui Horia, ucis cu lancea si infrant la patruzeci si opt, sugrumat si umilit de fata, cand triumful politicii noastre a cucerit asa splendida izbanda… Crede oare parlamentul tarii mele, ca nu vom avea putere a infrana si a smulge din radacina planta asta primejdiosa? N-a sosit oare ceasul rafuelii definitive cu eroii nefastului Iancu? O linsite ca de mormant se facu o clipa in sala mare legiuitoare. Atat cat s-ar ridica o respiratie de om sau palosul lucitor in mana calaului, scanteierea urei din sute de ochi indreptati asupra figurilor de piatra a celor doi deputati ai Zarandului…
        Apoi uraganul erupse in strigate:
        -Jos Zarandul, jos! Afara cu el, afara, afara!
        Ceasul rafuelii sosise intr-o clipa.
        Deasupra alarmei tumultului, glasul puternic al lui Ilie Crisanu rasuna ca un clopot prevestitor de catastrofa…
        -O sa vedeti iar foc, parjol si Crisul cel limpede, rosu de sange…” (pg. 212-214).
        Zadarbice ramasera cuvantarile deputatilor romani.
        “Zarandul fu despicat in doua, ca un tanar trup viu in care sufletul renascut n-avusese vreme sa se purifice, sa se imputerniceasca, Bradul, Tebea si Baia de Cris pana la Vata se alipira la Hunedoara; Halmagiul, Aciuva si toata valea Tacaselelor pana la Baltele, de Arad” (pg. 228)
        Vicecomitele de Arad, caruia ii apartine de acum Halmagiul, este insusi Ribay Bela. Acesta da ordin de disolvare a consiliilor comunale si fixeaza data noilor alegeri cu stricta dispozitie ca toate actele oficiale sa fie redactate in limba maghiara.
        “Stoe iscali de primirea actelor.
        - Nu scris bine, il riposte trufas comisarul, si-I explica, in limba lui ca trebuia iscalit Szilard sin u Constantin, caci asa era trecuta si adresa d-lui solgabirau, in registru.
        –Un nume am si pe acela il iscalesc, raspunse ca din scransnirea dintilor Stoe. Dar comisarul rase cu guma iscalitura romaneasca si starui cu incapatanare pentru cea ungureasca.
        -Cine nu vrea sa fie ungur, sa nu mai fie solgabirau. Asa poruncit Maria Sa alispanul cel nou, - observa comisarul”. (pg. 229) Stoe demisiona. Zarandul fu asediat de militia. Nevasta unui notar se sinucise. Al doilea notar inebuni chinuindu-se sa invete ungureste. Cand il dusera la balamuc, racnia cuvinte neintelese si musca din cartea de limba maghiara. Dezastrul era acum complet. Ca speriatii pui de potarniche, slujbasii romani, se imprastiara pe toate caile vantului.
        “Ilie se inchise in casa lui din Baia de Cris, imprejmuita cu ziduri de piatra, intunecat ca un cioclu, si de acolo facea sa rasune racnetul lui de leu ranit, incatusat in zabrele:
        -Omoati-va mai bine copiii si nevestele, spanzurati-va de salciile insirate dealungul Crisului, cei cari n-aveti in voi putere sa infurntati bataia de joc, darn u va dati Satanei…Ganditi-va la cei patruzeci de mii de Romani ucisi, arsi ?i spanzurati in revolutie. La sutletul lui Horia si la inima cea viteaza a lui Iancu, pierduta pentru voi, si nu va dati. Stati la vetrele voastre acasa. Hraniti-va cu ciupercile din padure si cu mierea mesteacanul, daca dusmanii va iau porumbul pentru dare… Feriti-va de Ignatz si Morliz, intoarceti fata la soare cand va bate din usa carciumii mirosul de vinars..In mainile voastre e puterea. Poporul e stapanul tarilor de azi, si poporul de aici e roman. E roman si cel din Arad sic el din Uniedoara, si cei multi sunt tari…Trezeasca-se picatura de sange ce a ramas curate in vinele renegatului, ca diamantul ales din masa putreda si arsa…
        Asa rasuna furtunatec glasul tribunului. Asa scria fulgeratoare articole in gazeta romaneasca din Budapesta.
        Dar cine avea puterea sa-l mai asculte?” (229-231)
        Fapt istoric, ca dintre personalitatile marcante ale Zarandului singur Sigismund Borlea a ramas in judet sustinand mai departe lupta politica, pana la moartea lui intamplata la 1883.
        Stoe se hotara sa treaca in Romania cu intreaga familie, avand acum si asentimentul lui Ilie Crisanu?
        “Du-te… Numai Dumnezeu a facut lumea din nimic; noi, la urma urmelor, vad ca tot numai oameni suntem…Unde?...Mai intrebi? Ai copii, sin u vrei sa-I ingropi aici. Treci Carpatii. E si acolo o tara care se lupta sa-si scoata pamantul de sub jugul streinilor. Si, poate sa fie lupta mai usoara…Sa ramai roman. E nevoie de oameni si acolo…
        -Tu ce taci, il intreba Stoe?
        -Raman cu steagul in mana. Din ranile mele nu curge sange…Aud ca vor sa ma arunce in temnita, prea imi sunt vorbele taioase…A venit iar randul lor…” (pg. 240)
        Intr-o dimineata insorita de toamna, o trasura grea cu un cort mare de piele urca dealul iesind din Halmagiu. Dupa o pioasa ingenunchiere la mormintele iubitilor lor in cimitirul de la Sortoc, sotii Stoe incunjurati de copiii ramasi in viata, Victoria, Sabin, Lenica si Traian, isi luara ramas bun de la aceste fermecatoare locuri, cazute din nou in grea robie, refugiindu-se in Romania, unde aveau sa intemeieze neamul Talasestilor. Anul 1877, sau 1878.
        
        
 

   NOTE

         1. Gerasim din mila lui Dumnezeu dreptcredinciosul Episcop al Aradului, Orazii-Mari, Ienopoliei si al Halmagiului. Cu darul si cu indurarea preasfantului si de viata facatorului Duh, carele Domnul nostru Iis Hrs, sfintiilor sai invatacei si Apostoli iau dat, si de atuncea pana in ziua de astazi toti urmaritorii lor unii de la altii l-au primit invrednicindu-ne si Noi a fi mostenitoriu de a togmi kiline diregatorii bisericesti si pre cei ce s-au invrednicit a sluji St-lui Oltariu de ai face pentru harnicie mai mari intre Preoti, nimic mai cu mare dor nu ne sta la inima, decat pre cei ce s-au nevoit si slujesc cu cucerie Sf-tei Biserici a lui Dumnezeu, si carii intocmesc suflete credincioase si ascultatoare, pentru mangaierea si rasplatirea ostenelelor lor, la mai mare treapta in ceata Preoteasca ai ridica. Dreptacea pre cucernicu acesta barbat Petru Moldovanu Parohul din Halmagiu, luand in socotinta evlavia lui cea mare catre Biserica, prealaudata si cinstita buna purtare si vrednicia lui, dupa asezamantul Sf-tei Bisericii noastre sobornicesti si Apostolesti a rasaritului cei drept marturisitoare, prin cetirea obicinuitei rugaciuni deasupra capului lui, in ziua de astazi l-am pus Protopresviter la Biserica Hramului Nasterii Nascatoarei de Dzeu din Halmagiu, in cercul Zarandului, si la locurile precum sunt: Aciua, Aciuta, Poiana, Baldovini, Vale Mare, Banesti, Cristesti, Bodesti, Mermic, Brusturi, Vata de sus, Vata de jos, Vidra, Dumbrava, Gura Vaii, Rastoci, Ionesti, Termure, Kiulesti, Leaut, Lazur, Grosi, Luncsoara, Vasdoji, Obersia, Dumbrovita, Ternavita, Ocisor, Ociu, Poienariu, Tohesti, Piescuta, Pravaleni, Basarabasa, Risculita, Talaji, Budesti, Tarnava, Tisa, Leasa, Tomesti, Halmagiu, Lestioara, Halmajel, Sarbi, Ciungani, Cazanesti, Ciuciu, Magulicea, Steia, Brotuna, Stramba, si toate care dupa obiceiu si dupa randuiala s-au tinut si se tin si au de a se tinea de acest protopresviterat. Deci acestor numite, si a celor ce doara nu s-au numit din protopresviteratul acesta Orase si sate, precum si bisericilor, filialelor lor, si a tuturor Preotilor, care se afla intru aceste locuri, pre binecuviintatul Petru Moldovanu ca pre un adevarat Protopresviter al Halmagiului numindul si intarindul, prin aceasta tuturor si fieste caruia il vestesc. Cu puterea acestora asadara pre toti si pre fireste carele indatorez: ca Preotii si toata ceata bisericeasca si cu tot poporul cel dreptcredincios precum carii se afla in Protopresviterat sa-l cunoasca si sa-l cinsteasca. Asisderea in trebile diregatoriei sale cei Protopresviteresti dupa asezamantul Sf.-tei Bisericii noastre si Instructiile cele Arhipastoresti de legea noastra cea drept-credincioasa indreptatoare toti cei ce sunt intru acest protopresviterat marturisitori credintei noastre cei drept marturisitoare sa-i arate lui aplecaciune, sa-i dea ascultare, cinste si impreuna slujire. Iara insusi Bineincuviintatul Protopresviter Petru Modovanu sa se poarte dupa Predania SS-lor Apostoli, care in cele sapte soboare la toata lumea s-au asezat, si noua marturisitorilor de legea dreptcredincioasa s-au predat ca dupa dansele sa invatam si sa lucram ca sa faca pilda faptelor bune inaintea turmei ce este lui incredintata, si pana cand va urma ci dupa aceasta pana atuncea va si ramane in diregatoria protopresviterala stapanitoriu cu puterea acestei Singhelii, care cu subscrierea si pecetul Nostru intarita s-au dat din locuinta Noastra din Cuvin in 18 Ianuarie 1850. Geras, Rat. Epscp. M.p.)(inapoi)
         2. AMH, Fisa nr. 95. In protocolul raposatilor a parohiei Halmagiu, inducand cazul de moarte a sotiei sale, prot. Modovanu la 14 dec 1856 scrie ca pe tatal fostei sale sotii il chema Nicolae Koronya nobil din Baia de Cris, iar pe mama ei Marinca Furdean din Tebea(inapoi)
         3. AMH, Fisa nr. 96 din 10 April 1936, Pe crucea ei se afla urmatoarea inscriptie: In Prosa, Aice odihneste Serva lui Dumnedieu Susana protopopitia Moldovan in tinera Varsta de 29 ani. Traind cu sotul ei Petru Moldova o Sfanta Casatorie 20 Ani o luna si 4 zile. S-au mutat catre Inperatul cel mai Iubitoriu in 14 decembrie 1858 lasand poporului o dulce suvenire viata sa, exemplare sotiului fiicei sale Amalia. Lacrimi de mangaiere(inapoi)
          4. AMH, Fisa nr. 82 din 28 Ian. 1936, Informator, Titus Fodor, ing. Agronom, Cluj (inapoi)
          5.AMH, Fisa nr. 98 din 10 April 1936. Crucea lui din cimirul catholic din Halmagiu are inscriptia:
        “Cerului din a sa cununa
        Si-pierdu unu meteoru
        Era aici o trista turma
        Si-pierdu unu bravu pastoru
        Si fu de-o simtire
        Si perdura in jelire
        
        Punu parinte bunu alu loru
        Inse a lui suvenire
        N-a pieritu si n-a peri
        Ci la radia-i de marire
        Toti ai sai s-oru incaldi!
        Fia-i tarana usoara!
        R. ss. D. Ioane Moga, Protopopul si Parocului Gr. Cat. Al Halmagiului. Reg. in 27 Nov. 1862 in etate de 58 ani)(
inapoi)
          6. Silviu Dragomir, in monografia lui I. Buteanu, ed. Casa Scoalelor, Bc., 1928, pg. 83, - comentand discursul lui Butariu rostit la festivitatile reinhumarii lui Buteanu, la 20 Sept. 1869 (inapoi)
          7. AMH, Fisa nr. 102 din 9.IV.1936. Inmormantat langa biserica din Bodesti, crucea lui are urmatoarea inscriptie: Aci se odihnesc osemintele preotului Nicolae Butariu, rep. in etate de 46 ani, anul 1890, October 20. Fie-i tarana usoara(inapoi)
          8. AMH, Fisa nr. 103, din 1 Ian. 1923, Informator inv. Petru Mager, ginerele preotului Butariu(inapoi)
          9. Arhiva eparch. Arad, anul 1875, “Conspect despre secole si inventatori, etc, anul 1875”(inapoi)
          10. Arhiva eparch. Arad, anul 1872. Raportul asesorului George Craciunescu, referent scolar, datat la 22 April 1872, desbatut in sedintele sinodului eparhial de la inceptulul lui Maiu a aceluasi an. Lui Gratian Pop I se incredintase inspectoratul Halmagiului, 20 comune cu 10 inv, dintre cari 3 in Halmagiu; iar lui Nicolae Butariu, inspectoratul Vidrei, 14 comune cu 9 inv.)(inapoi)
          11. Dr. Pavel Oprisa, dizertatia “Gimnaziului din Brad si teatrul roman”, publicata in Anuarul VIII al Soc.p. fondul de teatru Roman pe anul 1903-1904, pag. 46; aparuta si in brosura(inapoi)
          12. Diploma nr. 231, Seria 219, cu aceasta data, iscalita de Ioan Popovici Deseanu, presedintele sedintei directionale si Petru Popovici, notarul directiunii. Se pastreaza in AMH(inapoi)
          13. Lakatos Otto, Arad tortenete, Arad 1881, vol. III, pag. 111 (inapoi)
          14. “Familia”, nr. 38 din 3 Oct. 1869, in acelasi articol privitor la infintarea teatrului roman.(inapoi)
          15. V. Pacatianu, Cartea de Aur, vol. V, pg. 226-227 si AMH, Fisa citata nr. 54 din 18.I.1935. Preotul informator Ioan Halmagean, fiind de fata la acea serbare, isi aminteste din cuvantarea lui Butariu pasagiul in care acesta reliefand principiul libertatii economice si nationale e luptat prin revolutia de la 1848, zugravea poporului in mod foarte plastic iobagia ungureasca; cum tarancile noastre purtand alvia cu copilul mic pe cap erau silite sa mearga la lucrul campului pe mosia nemesului, chiar la departare mare, in alt sat(inapoi)
          16. V. Pacatianu, idem(inapoi)
          17. Familia, Nr. 45 din 21 Nov. 1869, da urmatoarea informatiune:” proclamatiuni revolutionare. Un ziariu unguresc scrise in zilele trecute, ca parintele Nicolae Butariu a primit o foaie italiana niste proclamatiuni revolutionare romanesti. Speditoriul postal din Halmagiu a raportat la comitele suprem despre acest incident, afirmand in raportul sau, ca literele cu care sunt tiparite proclamatiunile seamana mult cu literele ziarului “Federatiunea”. Comitele suprem instiinta pe guvern despre aceste numai decat, si in urmarea acesteia in tipografia unde se tipareste “Federatiunea” se facu cercetare, dar nu se gasi nimic”.(inapoi)
          18. Fisa citata nr. 81 din 16 Ian 1936. Informator, preotul Nicolae Florea din Baia de Cris, in a carui posesiune se afla cartea cu inscriptia citata aici la pg. 64(inapoi)
          19. AMH, Fisa nr. 104 din 24 Dec. 1933. Informator, preotul Sinesie Serban din Tisa, care fusese prezent in aceasta manifestatie, nu stie precis in care an, dar la alegerea lui Sigismund Borlea(inapoi)
          20. AMH, Fisa nr. 105 din 10.IV.1936. Deasupra usii naosului in interior se afla inscriptia” “Zugravitura aceasta s. biserica in anul 1831. Si prin tinuta protopopului din Halmajel Nicolae Adamovici, si paroh Butar Nicolae. Si kitori Butar Laar, Butar Patru, Sada Toader, Lupei Nicolae, Brutar Ioan” (inapoi)
          21.Idem, Din insemnarile lui Butariu mai stim despre aceasta biserica care exista si azi ca s-a facut (din lemn de gorun) in anii 1760-1761 pe timpul episcopului Sinesie Jivan, iar turnul a fost acoperit cu plev in 1888-1889 de catre Iosif Draia din Tomnatec.(inapoi)
          22. AMH, Fisa nr. 10 din 20 Ian. 1934. Diversi inf. Leaganul Magerestilor este in Vidra (pl. Halmagiu (formata din familiile: Petrisor (56), Mager (47(, Mihuta (23), Gargariu (10), Todora, Todorel (9) si inca alte 7 neamuri mai mici, imigrate (12). (Parantezele arata numarul proprietarilor funciari in situatia de la 1866 conform cartii funduare). Intr-o familie Mager, din care se trage si fostul protopop Traian Mager (1865-1909), tatal episcopului Dr. Andrei Magieru, fiind 7 frati feciori, unii s-au dus gineri. Dintre acestia Ioan Mager (1839-1907( s-a casatorit in Lazuri cu Marita Coiu (1843-1908), avand cinci copii ajunsi la maturitate: Petru Mager, inv; Ioan (copiii: Aurel Mager, notar in Somosches;Petru Mager, functionar in Arad si alti trei, acasa); George; Anuta; Rozalia. Inv. P. Mager a studiat 2 cl. Gimn. in Beius (1875-1877), apoi Preparandia din Arad (1877-1880). A fost intai inv in Lazuri, apoi I Bodesti. S-a distins pe teren pomicol, infiintand cele dintai pepiniere de pomi fructiferi culti vand indeosebi soiuri nobile de meri cari s-au raspandit apoi in regiune. Inmormantat langa socrul sau Butariu, crucea lui de Marmura, ridicata la 29.VI.1931, are inscriptia: “Aci odihneste robul lui Dumnezeu, Petru Mager, 13.XII.1862-15.XI.1923, invatator in Bodesti. Te pomenesc copiii tai pentru cresterea ce le-ai dat: ai binemeritat sa te pomeneasca si concetatenii pentru ca i-ai invatat sa cultive pomi. Pomeniti-l, sa-i fie tarana usoara!”(inapoi)
          23. AMH, Fisa nr. 93 din 10 April 1936. Informator, octogonara Parascheva Tircus, inv. Pesionara in Halmagiu, nora “Cocoanei”: Carutasii cari ii adusesera mobila si zestrea, luandu-si ramas bun de la ea, i-au zis: “Ramai sanatoasa, cocoana”! Halmagenii, neobicinuiti cu aceasta titulatura, au numit-o de aci inainte “cocoana” (inapoi)
          24. AMH, Fisa citata nr. 93 din 10 April 1936 (inapoi)
          25. AMH, Fisa nr. 94 din 10 April 1936. Informator, Ioan Moldovan, notar in Halmagiu, dupa spusele tatalui sau, confirmate mai nou de farmacistul Alexander din Ineu, care venit din Miscolt afirma ca si acum se mai gasesc acolo familii Moldovan, dar nu mai stiu romaneste(inapoi)
          26. Kozma. Zarand megye leirasa, o. c. p. 105 (inapoi)
          27. Asa este numit in Matricola botezatilor a parohiei gr. Cat. Din Baia de Cris, cand isi boteaza copiii. In Aciua era pe atunci subpretura, avea deci si titlul de “subpretor”. Justitia nu era inca separata de administratie. (inapoi)
          28. AMH, Fisa nr. 100 din 4 Febr. 1936. Informator Danila Papp, general in pensie, fiul sau, domiciliat in Cluj (inapoi)
          29. AMH, Fisa nr. 101 April 1836. Informator, Dr. Leonida Pap, seful judecatorie de ocol din Halmgiu, in a carei arhiva se pastreaza actele fostului judecator Al. St. Sulutiu (inapoi)
          30. AMH, Fisa nr. 102 din 10 April 1936. Pe crucea lui se ceteste: “Aci odihneste Alexandru Sterca Sulutiu nobil de Carpenis, jude reg. in pensiune, nasc. 1830, rep. 1907. Fie-i somnul odihnit si memoria eterna. Scumpul nostru tata!” (inapoi)
          31. AMH, Fisa nr. 106 din 5.V.1936. Informator, Carol Jac, Arad, Salacz yula; fostul primar al orasului Arad in statul maghiar a fost ruda cu Al. Sulutiu de la Halmagiu, care ii facea vizita cand venea la Arad. Salacz Gyula era cunoscut de ungur. (Salacz, citeste:Salat!) (inapoi)
          32. AMH, Fisa nr. 99 din 6 April 1936. Informator Ioan Moldovan, notar Halmagiu, pe baza actelor din Cartea funduara, Alexandra Dabiciu se crede a fi fost din Lipova, de unde venise si Iuliana Ioanovici, “Cocoana”, sotia lui Al. Moldovan (inapoi)
          33. AMH, Fisa nr. 107 din 6.V.1936. Inf., Eugen Jac, Arad, ne prezinta in original decizia command. Francez de la 5 Iulie 1919, prin care se instituie imperiul roman in jud. Arad in urmatorul fel: Dr. Iustin Marsieu, prefectul judetului; Dr. Ioan Robu, primarul municipiului Arad. Dam textul cu inregistrarea facuta: “Commandement Territorial de la Zone D occupation Francaise de Banat. Nr. 1474/2 P.C. le 5 Juliet 1919. Arret nr. 17. Le General de Tournadre, Commandant la Zone D occupation Francaise de Banat , Gouverneur d Arad, aręte... (inapoi)
          34. Petru Nemoianu: Prima Alba-Iulie, Voluntarii romani in razboiul pentru inregistrarea neamului Timisoara (Institutul de arte grafice Poporul), 1922, pg. 25-29 (inapoi)
          35. idem, pg. 53 (inapoi)
          36. Vezi ziarul “Romanul” din Arad, nr. 3 din 17 Ian, 1919, articolul: Traian Mager, “Sarbatoarea capitanului Dr. Ioan Robu” (inapoi)
          37. AMH, Fisa nr. 97 din 18.I.1936, Informator, Titus Fodor, agronom, Cluj (inapoi)
          38. Sora cu Eugenia Ivascu casatorita la 1895 cu Daniil Papp, viitorul general (inapoi)
          39. AMH, nr. 71 din 11 Maiu 1935. Informator, fiul sau Titus Papp, inv. Pens, in Arad (inapoi)
          40. “prospectul Tabelariu” de pe anul 1853/4, datat in Halmagiu la 3/15 Sept. 1854, iscalit de Petru Moldovan protoprezbiter, Gratian Pop, docente si Ioane Varga docente si ceremonial deacon. Arhiva eparh. Arad, anul 1854 (inapoi)
          41. Raportul pp. Moldovan. Arhiva eparhiala Arad, nr. 887-1885) (inapoi)
          42. In “Matricola Botezatilor” anul acesta inucandu-se botezul unui fiu al acestuia, la rubrica ocupatiunea tatal, este trecut “jurat comitantens” (inapoi)
          43. AMH, Fisa nr. 108 din 2.I.1936. Matricola botezatilor a parohiei gr. Catolice din Halmagiu ne informeaza “Elia Baltescu de 30 ani notat opidan in Halmagiu si sotia sa Ecaterina n. Gremminger, gr. Ort. De 24 ani, boteaza pe fiul lor Sabinu-Ioanu, nascut la 13. Oct 1870; nasi: Georgiu Secula, advocat in Baia de Cris si sotia Iudita”. Aflam mai departe ca s-au nascut: Alexandru-Victor, la 24 Sept. 1871; Lucretia, la 22 febr. 1874; Eugeniu-Ioan, la 15 Sept. 1875. (inapoi)
          44. AMH, Fisa citata nr. 91 din 10 febr. 1936. Inf, Ing. Aurel Talasescu, inspector in Min. de agricultura, Bucuresti, sustine ca bunicul sau a fost subprefect. Tot asemenea si scriitoarea Constanta Hodos n. Talos in romanul sau istric “Martirii”, in care personajul Stoe subprefectul este identic cu tatal sau, Const. Talos (inapoi)
          45. pag. 145-idem (inapoi)
          46. Conform informatiilor dlui ing. Aurel Talasescu, Fisa citata nr. 91 din 10 febr. 1936 (inapoi)
          47. Marki Sandor, Aradvarmegye tortenete, I, Arad 1895, la pg. 717 aminteste intre nobilii din jud. Arad pe Carol Vida, care si-a dovedit titlul de nobil in Arad la 19 Ian, 1774 pe baza certificatului eliberat de judetul Pojon la 9 Ian. 1772 (inapoi)
          48. N. Iorga. Ist. lit.rom. contemporane, II, Bc. 1934. Aci gasim la nota 5, pg. 98 despre constanta Hodos ca s-a nascut "in 12 Oct. 1863, la Zimbru"; cifra 3 insa trebue sa se fi introdus prin gresala de tipar in loc de 1; ea fiind nascuta la 1861. Bazam aceasta rectificare: pe certificatul oficial de deces (originalul in AMH) in care la 19 April 1934 i se da varsta de 73 de ani; pe informatiile familiei (nepotul, ing. Aurel Talasescu, fisa cit. No. 91 din 10 II 1936) si pe declaratiile prietenei sale din copilarie, Parascheva Moldovan din Halmagiu (fisa No. 113 din 2 VI 1936) care nascuta la 1858, sustine ca nici Constanta nu putea fi mai tanara decat cu vreo doi ani.
        Nu i-am putut descoperii data nasterii din matricola botezatiilor, caci in Zimbru ca si in intreaga regiune existau numai parohii ortodoxe; iar parintii ei fiind eterodocsi (tatal gr. cat; mama, romano catolica), nu stim unde a fost botezata. De notat totusi, ca in matricola parohiei ortodocse din Zimbru gasim introdus botezul fratelui ei vitreg, Karoly, nascut la 9 aug. 1854, fiul lui Tallos Konstantin, gr.cat. si a lui Antonia, rom.cat., nasi fiind Karoly Michaelik si Ana, din Dieci. (
inapoi)
          49. AMH, fisa nr. 110 din 20.II.1936. Octogenarul Dr. Vasile Pap, advocate in Arad, relateaza ca Constanta Talos fiind invitata la o masa la episcopul din Arad a produs o frumoasa imprecise prin declamari si discutii inteligente, cu care ocazie cunoscand-o Marcu, a luat-o in casatorie (inapoi)
          50. In Matricola Botezatilor a parohiei ortodoxe romane Arad sunt introdusi: Amos Aureliu, nascut 13 Oct. 1880 si Lucian Nerva, la 15 Iunie 1883, nasa fiindu-le Letitia (Hodos) sotia advocatului Dr. Nicolae Oncu din Arad. (inapoi)
          51. AMH, Fisa Nr. 111 din 17.II.1936. Relatarile dlui Dr. Ioan Suciu, Chisineu-Cris, cunoscutul luptator nationalist, fost ministru in Consiliul Dirigent. (inapoi)
          52. “Contributiune la bibliografia romaneasca” de Gheorghe Adamescu, Fascicola III-a, Seria III, pg. 271-272 (inapoi)
          53. AMH, Fisa nr. 112 din 30 August 1934. Extrasul din registrul starii civile pentru morti pe anul 1934 a comunei Serban Voda (jud. Ilfov), unde a decedat in spitalul central de boli nervoase, a fost trimis primariei Halmagiu, care l-a transpus oficiului parochial de aici, intrucat in Ardeal inainte de 1895, parohiile faceau inregistrarile de stare cicila. Negasindu-se inmatriculata nasterea nici aici, actul a fost predat subsemnatului pentru cercetare si se pastreaza in AMH. (inapoi)
          54. Aparut intaiaoara la 1908, a doua oara la 1915 si in a treia editie la 1929. Ne folosim de editia II, 1915, editura Minerva. (inapoi)
          55. Lakatos Otto, Arad tortenete, vol. III; Ara, 1881 (inapoi)
          56. Aluzie la Xantium spinosum L., scaetele afurisit ce inabuse indeosebi pasunile de ses, despre care Ungurii sustineau ca s-ar fi raspandit de pe copitele cailor armatei rusesti in expeditia impotriva lui Kossuth. Naturistul Simonkay Lajos relatand observatia ca la 1839 aceasta palnta era necunoscuta in jud. Arad, inca sustine ca ea s-a propagate indeoasebi in anii revolutiei de la 1848/9. (Vezi in seria volumelor monografiei jud. Arad: "Arad vm. es Arad sz k, varos termeszetrajzi leirasa", partea a II-a, pg.197 (inapoi)