Omagiul lui Gheorghe Bratianu: piatra funerara, la 1931.

          In cadrul unei frumoase serbari, la 1 Noemvrie 1931, s'a sfintit si depus pe mormântul lui Iancu o piatra funerara de înalta valoare artistica daruita (vezi NOTA 1) de Gheorghe Bratianu. Pe fata înflorita a pietrei se reliefeaza o spada cu dedicatia: „Craiului Muntilor, Natiunea Româna întregita în hotarele firesti si unita în spiritul libertatii. MDCCCXLVIH-MCMXVIH".
         Acest pios omagiu pe care i-1 aducea eroului nostru un adorator de peste munti, ne aminteste tovarasia din lagarul Iui Iancu, când o seama de entuziasti tineri din Principate faureau împreuna cu Ardelenii idealul comun înfaptuit în zilele noastre.
         Sfintirea pietrei s'a facut de catre protopopul Zarandului, pariniele Indrei, asistat de înca 5 preoti, fiind de fata multi tarani din comunele din jur, precum si un numeros public de intelectuali.
         In seria cuvântarilor Gheorghe Bratianu spune:
         „Lespedea pe care o depun aci pe mormântul lui Avram Iancu, este pentru dreptul si demnitatea poporului român din munti". Apoi: „Acolo unde nu reu-seste vorba si întelegerea, reuseste sabia. Avram Iancu a scris dreptatea poporului român din munti, pe fruntea dusmanilor, cu sabia. De aceea spada lui am gravato aci pe piatra de mormânt, ca pururea sa domneasca demnitatea poporului român"
         Ioan Lupas explica cum Iancu a devenit cel mai popular erou al neamului nostru.
         „Horia a fost un martir premergator lui Iancu, însa desi a murit frânt pe roata, nu a suferit atât cât Iancu.
         Caci, A. Iancu a murit de doua ori. Odata, când a înebunit, moarte, care a însemnat apusul sperantei iobagilor de a se vedea liberi si scosi de sub jugul maghiar, si moartea propriu zisa, când Dumnezeu s'a îndurat de sufletul lui, trecându-l la viata de veci".
         Avram Iancu este un erou national, nu regional, caci el a fost în legatura cu Balcescu si ceilalti tineri din vechiul regat. De aceea natiunea întreaga îi este recunoscatoare si i se închina cu pietale. ca unui ce s'a jertfit pentru întreg poporul român".

         Octavian Goga, într'o adânca liniste, spune între altele:
         „Sufletul unui popor este o candela, care se a-prinde din alte candele mai mici, cari sunt sufletele indivizilor, candele mici în forma, dar cu incandescenta mare Noi am venit aci, la mormântul acestui erou, ca sa ne aprindem candela sutletului nostru, Ia aceea a lui, care ne sopteste par'ca pe freamatul de vânt, ca sa pastram neatins si neîntinat sentimentul national. Caci, Avram Iancu este acela care a lansat ideia pastrarii natiunii. Formula demnitatii nationale ne-a ramas dela el, s'o ducem mai departe".
         Ciclul vorbirilor îl încheie dna Elena Sporea, care releva trainica legatura frateasca a Românilor de pretutindeni.

         Monumentul Eroilor, în Halmagiu, la 1933.

         
         In 10 Septemvrie 1933 s'a sfintit un monument în Halmagiu, închinat pomenirii jertfei de sânge pe care populatia acestei regiuni la varsat totdeauna din belsug pe alterul Neamului: atât în disperata lupta de emancipare de sub jugul iobagiei deslantuita de Horia, la 1784; în grandioasa manifestare nationala a lui Avram Iancu, Ia 1848/49; cât si în ultimele evenimente ale desrobirii definitive, din primavara anului 1919.
         Monumentul a fost ridicat de catre sectia aradana a societatii „Cultul Eroilor", având de secretar pe maiorul Nicolae Popoviciu care ca si fiu al acestei regiuni a staruit mult pentru adunarea fondurilor necesare, Ia cari a contribuit si populatia locala.
         Monumentul consta dintr'un impozant soclu de granit de Deva, artistic executat de catre arhitectul Silvestru Rafiroiu din Arad, peste care s'a înaltat o troita de piatra artificiala. Socotim ca opera definitiva numai soclul, care va trebui sa se complecteze cu vremea.
         Crucea poarta inscriptia: „In amintirea celor cazuti pentru întregirea Neamului". Pe frontalul soclului este gravat: „1916— Au luptat si au murit pentru Mosie si Domn. — 1918".
         Cu ocazia sfintirii, pe verso soclului, s'a fixat o tabla de marmora cu inscriptia explicativa : „Spre marirea lui Dumnezeu si pomenirea Marti rilor luptei de desrobire dusa de Horia, Closca si Crisan la 1784 si de catre Avram Iancu la 1848. In amintirea gardistilor morti pentru apararea acestui tinut în zilele 14—16 Februarie 1919. Si pentru vesnica pomenire a Eroilor cazuti în marea ofenziva pornita din Halmagiu în 16 Aprilie 1919, când Divizia 2 Vânatori a glorioasei armate Române si Regimentul de voluntari „Horia" au luptat vitejeste pentru înfaptuirea României Mari".
         Actul sfintirii a fost savârsit de catre episcopul Dr. Grigorie Comsa, asistat de protopopii Mihail Pacatian din Arad si Constantin Lazar din Gurahont de doisprezece preoti din regiune si doi diaconi. (vezi NOTA 2)
         Raspunsurile religioase cât si cântarile nationale le-a executat cu multa maiestrie corul din localitate, înfiintat si condus de par. Stefan Bogdan, timrul si entuziastul protopop al Hal-magiului.
         Onorurile de garda le-a dat bine disciplinatul corp al pompierilor voluntari din loc.
         Pentru reconstituirea ultimelor evenimente dela 1918—1919 sosise la aceasta pioasa comemorare batrânul luptator nationalist Dr. Ioan Suciu notar public în Ineu, acela care înfiintase Corpul voluntarilor Horia si prof. Traian Mager din Arad, fostul comandant al garzilor nationale din tinutul Halmagiului. Generalul Rasoviceanu Gheorghe, pe atunci colonel, cel mai iubit si neuitat dintre comandantii trupelor române ce au cantonat aici în primavara anului 1919 pâna la ofenziva, si-a scuzat absenta prin o telegrama.
         In asistenta, care a tinut sa înalte prestigiul zilei, remarcam pe: noul comandant al Diviziei de Cavalerie din Arad, general de divizie Constantin Argesianu, însotit de maiorul Nicolae Popoviciu — unul dintre promotorii evenimentelor locale la 1919 — si capitanul Crisovan, din jandarmerie. Apoi: subprefectul Chica, delegatul pref. jud. Arad; Ioan Ghisa, dir. bancii „Crisana" din Brad ; Candin Ciocan dir. liceului din Brad; Petre Uglis, dir. scolar în Gurahont; arhitect Silvestru Rafiroiu din Arad. Dintre localnici: Vasile Lazar, primpre-torul plasii; Dr. Mihaiu Nicula si Aurel Sirban avocati; Ioan Sârbu notar public; Ioan Moldo-van, notar; Silviu Moldo van,comerciant; preotii: Sinesie Serban, P. Hardut, Victor Giurgiu, s. a. m.
         Intr'o atmosfera sarbatoreasca, episcopul Dr. Grigorie Comsa deschide seria discursurilor prin o poietica alocutiune, din care desprindem urmatoarele:
         „Razboaie si revolutii s'au perindat de veacuri, batatorind glia acestui tinut. In cimitire, când se sapa gropi se gasesc zale si pinteni ostasesti. Dureroase urme de mari sbuciumari. Sufletul românesc îsi înscrie pentru întâia data pecetea peste acest tinut prin legenda martirilor Horia, Closca si Crisan, legenda legata de goronul dela Tpbea, de bisericuta din Mesteacan, pâna în vaile Hâlmagiului. Numiri cari vor trai mereu, ca „Izvorul lui Iancu" si altele, consfintesc si astazi dureroasa pribegie peste aceste plaiuri a maritului Craiu al Muntilor, Avram Iancu, cari în ultimele clipe ale vietii, a batatorit — în viers de fuier — drumurile satelor din Halmagiu pâna la Baia de Cris. In marginea soselii spre Sortoc, lânga moara dascalului Todor Popoviciu, se ridicau în anul 1848 spânzuratorile razbunarii unguresti. Aici si-au platit cu viata îndrazneala si avântul de a fi condus cu crucea în mâna pe iobagi, cei cari au fost martirii Neamului, preotul Eftimie zis Temea Popoviciu si preotul Ioan zis Nutu Popoviciu, amândoi spânzurati pe locul pomenit. Legenda spune, ca ochii lor sticlosi se fixasera în zorile rasaritului, ceeace a trezit banuiala unui ofiter ungur, care luând arma unui soldat a izbit trupul mort al unuia dintre preoti, cu strigatul batjocuritor: „Câine de popa valah, întoarce te spre Ungaria si nu spre tara visurilor tale nebune!" Dar sucirea streangului readucea mereu acest trup spre tara visurilor românesti. Dintre vietuitorii de astazi ai Hâlmagiului, mai sunt oameni cari îsi reamintesc de vorbele batrânului Sulufiu: Copii, va veni vremea când oastea româneasca va înainta biruitoare spre apus, dincolo de Halmagiu. E nu voiu mai fi atunci, dar cei cari veti trai, sa veniti la mormântul meu, sa bateti tare cu piciorul pe glia mormântului si sa strigati: „Scoala, mosule, caci s'a împlinit vremea prorocieil" E de mirare, oare daca în astfel de lumina româneasca, s'a petrecut ceeace a urmat mai târziu. Pruncii Hâlmagiului, carturari si tarani se adunau într'un suflet, în razboiul cel mare, ca volunlari în oastea româneasca din Moldova, în timp ce altii ramasi acasa, înfiinteaza garzi nationale si lupta împotriva navalitorilor rosii. Si a vrut Dumnezeu ca în primavara anului 1919 sa se implineasca prorocia batranului visator Sulutiu, caci oastea romana intra in Halmagiu, falnica si biruitoare. (vezi NOTA 3)
         Generalul Constantin Argeseanu,spune intre altele:
         „Lung a fost sirul suferintlor noastre si uriasa marea sangelui romanesc varsat pentru indeplinirea misiunei noastre istorice de a apara Europa impotriva barbariei asiatice.
         Cine nu stie de Horia, Closca, Crisan, de avram Iancu; cine nu stie de jertfele cate le-a adus in special acest tinut al Halmagiului, unde fiecare piatra e stropita cu sange de eroi, din care sa nasca alti eroi, alti martiri! De aici, de pe culmile acestui tinut al Halmagiului, au pornit la 1919, urmasii lui Horia, catre Tisa, in marsul glorios, care nu s-a oprit pana la Budapesta.
         Daca am invins, este pentruca am stiut sa pazim credinta ce a sadit-o in noi inaintasii. Trebuie sa ne pazim si de azi inainte aceasta credinta, la care ne invata pilda vladicilor si preotilor plecati cu crucea in frunte sa ne apere mosia si neamul. Unui vrednic fiu si nepot al unor astfel de preoti eroi, maiorul Nicolae Popovici, alaturi de P. S. Sa Episcopul Grigorie si de Generalul Ioanovici, lor le datoram acest frumos monument”.

         Subprefectul Dr. Ciuca arata ca vom cinsti cu adevarat memoria eroilor ce s’au jertfit pentruca noi sa trim intr’o Romanie libera, pe care ei n’au ajuns sa o vada, daca ne vom desbraca de patimile ce s’au incuibat intre noi si vom urma perceptul Domnului nostru Iisus Hristos: „Asa sa va iubiti unul pe altul, cum Eu va iubesc pe voi”.
         Dr. Ioan Suciu, primit de asistenta cu urale nesfârsite, într'o deliranta manifestare de iubire, îsi rosteste urmatorul discurs-confesiune.
         „Simt o rascolire a simfemintelor mele când vorbesc în fafa voastra, de asta data. Se bate în mine inima mea cu mintea mea: inima care ma îndeamna sa spun tot, sa învinuesc pe cine-i de vina si mintea care îmi spune sa nu rascolesc lucrurile ce au fost.
         Venim aci sa laudam pe eroii dela 1784, 1848 si 1919, dar cu cât îi laudam mai mult, sa ne simtim fiecare vinovatia noastra si sa ne spunem, ca aproape nimic nu s'a facut pentru urmasii eroilor Muntilor Apuseni.
         La 1919, Consiliul Dirigent, ocupându-se în mai multe sedinte de soartea Motilor, a vrut sa reînfiinteze comitatul Zarandului, anexându-i toate tinuturile Muntilor Apuseni, pentruca sa poata Motii, ei de ei, sa se ajute pentru binele lor si al tarii.
         Era timpul scurt, si nici bani n'aveam în vremurile acelea. Venit-au alte guverne si fiecare a început sa studieze chestiunea Motilor, ca sa vina apoi alt guvern, cu noui studieri, de am ajuns astfel sa vedem ca a trecut 15 ani de zile de atunci fara sa se faca nimic. Nu acuz, împrejurarile au vrut asa.
         Dar daca venim sa sfintim acest monument, fiecare atom dintrânsul sa ne aduca aminte ca nu merge la nesfârsit cu fagaduieli si ca trebue sa facem totul pentru acest popor. E timpul suprem!
         In ce ma priveste pe mine, sunt batrân, dar simt ca daca m'ar ajunge ceasul din urma, as muri îndurerat ca ramâne o datorie neîmplinita. Zilele ce Ie mai am, mi le voiu consacra durerilor acestor tinuturi si zi de zi voiu bate nicovala ca sa se auda pâna sus, ca trebue sa facem ceva pentru acest popor.
         La 1919 v'am chemat Ia lupta spunându-va sa luptati, ca jertfa voastra va fi rasplatita. N'as vrea sa fac o asemanare cu felul penibil cum a fost rasplatita de austrieci jertfa celor 40 de mii de lanceri ai lui Avram Iancu.
         Cred ca Regele drag si iubit, care colinda colt de tara dupa colt de tara ca sa cunoasca nevoile poporului, va veni si între Moti, si nu numai în câteva comune alese, împodobite ocaziona), ci dela coliba la coliba, ca sa vada ce este aici.
         Il asteptam cu drag, si strigam din inima : Traiasca Regele!"

         Multimea aclama furtunos: Traiasca Regele! Corul intoneaza imnul regal.
         Prof. Traian Mager face istoricul garzilor din Tinutul Halmagiului, pe care îl redam în rezumat.
         "Odata cu prabusirea ordinei publice în Ungaria, pe la începutul lui Nov. 1918, se înfiinteaza — ca si pretutindeni — garzi si în aceasta regiune. Spre deosebire însa de toate celelalte similare organizatii, garda din H. se transforma într'un instrument, si combativ, placându-i a se numi, legiune.
         Isi recruteaza elemente rezolute din întreaga regiune, încazarmându-le în Halmagiu. Impune o contributie si din fondul realizat se înarmeaza si echipeaza.
         Catre finea lui Ianuarie 1919, trupe maghiare demoralizate desarmeaza garzile românesti si se plimba cu trenuri blindate, amenintând ca vor trece pâna la Brad, sa alunge armata româna depe linia demarca tionala. Schingiuie, ucid si jefuiesc populatia roma» neasca. Legiunea din H. rupe legaturile cu Aradul, taie firele telefonice, telegrafice, demonteaza linia ferata si închizând defileul Crisutui prin strâmtorile dela Ciuciu si Talagiu, declara: Pe aici, nu se plimba!
         Din 14 Febr. dimineata, Ungurii încearca sa rupa cordonul. In noaptea de 15 spre 16, garda distruge cu ecrazita podul de fier, Est de Ciuciu si se începe lupta. Ungurii pun în baiaie un batalion si un tren blindat cu doua tunuri, iar garda are în front 70 legionari.
         Sfârsitul: Ungurii pierd 4 morti si 16 raniti, între cari si un ofiter mori; iar noi un mort si patru prinsonieri pe cari Ungurii ii ucid. Mortii nostri sunt: Gheorghe Groza din Halmagiu, Cotoc Petru din Leasa, Tisca Veselie din Tarmure. Mai târziu a fost prins si ucis si al cincilea gardist: Luciu Ioan din Leasa.
         Amenintata sa fie încunjurata, in 16 Febr. seara, garda se retrage la Brad, înrolându-se în corpul voluntarilor Horia, revenind la Halmagiu numai peste sase saptamâni, odata cu armata româna.
         Cu toate ca au existat garzi în toate satele, hor-dele unguresti se plimbau pretutindeni, jefuind si batjo-curind populatia româneasca. Si, nimeni, nicairi, n'a tras nici macar din greseala un foc de arma asupra lor, pâna Ia Halmagiu. Sa fie aceasta o simpla întâmplare ?
         Iata comunicatul oficios al armatei maghiare dela 18 Febr, laudându-se ca a batut armata româna: „Trupele noastre trimise pentru apararea liniei demarcationale în Valea Crisului Alb au înfrânt rezistenta Românilor si dupa repararea de cinci ori a constructiilor liniei ferate, ieri au ocupat Halmagiul Pe sublocotenentul Ernszt Toni, gardistii români dupace l-au ranit, l-au spintecat. Tunurile trenului blindat au desfiintat mitraliere românesti."
(vezi NOTA 4)
         Candid Ciocan arata ca sub Unguri, Românii nu-si puteau ridica monumente de felul acesta, dar Zarandenii au înfiintat liceul din Brad, tot un monument si acela, pe care trebuie sai pastram si sai întarim.
         Petru Uglis vorbeste în numele fostilor voluntari, apoi prim-pretorul, Vasile Lazar, în numele populatiei din plasa.
         Seria cuvântarilor o încheie protopopul Stefan Bogdan, fagaduind ca preotimea va ramânea si în viitor aceea ce a fost în trecut, totdeauna alaturi de suferintele si nazuintele spre mai bine ale poporului.

         Un omagiu al Cailor Ferate.

         
          La 10 Iunie 1934 s'a inaugurat un nou bust al lui Avram Iancu la gara din Tebea, o cladire noua dedicata amintirii eroului nostru.
         Din prilejul vizitei regale se improvizase la 1924 o halta în fata cimitirului. Cererea intelectualilor din regiune de a se zidi si permanentiza aci o gara demna de numele ce-l poarta, a fost îmbratisata calduros de catre seful inspector al inspectiei de întretinere din Arad, ing. Petre Zamfirescu. La staruintele acestuia, ghereta de scânduri a fost înlocuita cu o prea frumoasa cladire solida, înzestrata si cu un bust al lui Iancu.
         Macheta statuiei a fost executata în mod gratuit de catre sculptorul Radu Moga, fiu de ceferist si el, profesor la liceul din Brad. Cheltuielile de turnare în bronz si de executie a piedestalului au fost împlinite din obolul personalului ceferist al numitei inspectii. Soclul poarta în fata inscriptia: „Iancu 1848", iar pe verso: „Inspectia L. 5 Arad".
         La desvelirea ceremoniale a statuiei au participat: intelectualii din regiune; delegati ai Asociatiilor C. F. R. din diferite parti ale tarii, ca si din Bucuresti; un mare numar de tarani din Tebea, cât si din comunele învecinate; mai apoi corpul didactic al liceului din Brad împreuna cu toti elevii; delegati ai prefecturii judetene dela Deva si alti oaspeti.
         Pentru ridicarea nivelului artistic al programului si-au dat concursul; fanfara Atelierelor C. F. R. din Arad, fanfara minierilor societatii „Mica" din Brad, corul liceului si societatea de lectura a elevilor, cari s'au produs cu declamatiuni si dansuri nationale.
         Ca si celelalte manifestari închinate memoriei Craiului Muntilor si serbarea de acum a oferit un splendid prilej de înfratire în slujba înaltului ideal national, al fratilor din cele mai variate regiuni ale tarii, precum si de reluare a contactului între carturari si taranime.
         Dupa sosirea tuturor oaspetilor, în sunetul fanfarelor cari intonau „Marsul lui Iancu", s'a facut un pelerinaj la cimitir, unde protopopul loan Indrei asistat de 5 preoti a servit un parastas pe mormântul lui Avram Iancu. Raspunsurile le-a dat corul din Brad de sub conducerea profesorului Pârvu.
         Apoi, cortegiul s'a re'ntors în gara frumos pavoazata cu drapele si flori, unde în a-cordurile Imnului Regal, intonat de cele doua fanfare, întretaiat de pocnetele treascurilor, doamna ing. Zamfirescu, nasa bustului, a desfacut pânza cu care era acoperita statuiea.
         Insp. Petre Zamfirescu, a rostit întâiul discurs, din care retinem:
         „Nu simpla întâmplare sau dorinta de a înfrumuseta o statie au facut sa se înalte aci un bust lui Avram Iancu. O constiinta adânc româneasca, o porunca sufleteasca trecuta pe nesimtite din tata în fiu, din generatie în generatie, au facut sa se ridice din bronz si pe granit figura celui care a sacrificat totul pentru drepturile neamului sau românesc. Pentru Dvs. care v'ati nascut si ati trait în aceste minunate vai si dealuri fiecare om mai în vârsta a stiut sa va spuna ceva despre Avram Jancu, fiecare poteca v'a aratat drumurile Iui, fiecare brad v'a înfiorat cu murmurul frunzelor care alinase odinioara întristarea lui. Noi cei crescuti pe plaiurile Munteniei n'am fi putut însa sti aceste lucruri decât numai din carti daca bunul Dumnezeu n'ar fi adus în fiecare oras al Tarii dinainte de 1918 multi Români din Ardeal. Fireste ca cei veniti pe plaiurile noastre erau temperamentele cele mai avântate, erau sufletele în care sentimentul national izbucnea fara putinta de a-l struni. Un asemenea Român am avut profesor la liceul din Ploiesti acum 30 ani. Avântul lui sufletesc, idealul lui national a stiut sai sadeasca în fiecare elev al sau. Ochii lui erau plini de lacrimi adevarate ori de câte ori ne vorbea despre figurile mari ale neamului românesc din Ardeal. Dar însufletirea lui era covârsitoare atunci când ne descria viata, idealurile si luptele lui Avram Iancu. Deseori ne spunea el cu o inspiratie profetica: "Dvs. care veti sluji Regelui Carol II într'o Românie întregita aveti datoria sa va duceti la Tebea si sa va plecati fruntea la mormântul lui Avram Iancu".
         Din samânta aruncata de profesorul ardelean în sufletul meu, dar mai ales din necesitatea ce am simtit de a raspunde sentimentului d-voastra de mândrie româneasca, a rasarit bustul pe care îl inauguram azi.
         Va rugam sa-l pastrati în cinste.
         A luat apoi cuvântul Iosif Muresean, secretarul general al prefecturii de Hunedoara, apoi publicistul Lascarov Moldovanu din Bucuresti care a spus între altele:
         „Trebuie sa facem o legatura de duh cu eroii nostri, caci desi ei sunt morti, duhul lor este aci cu noi si în cinstirea acelui duh, ne închinam noi azi. Fie, ca în sufletele Românilor sa traiasca pururea memoria si sufletul Iui Iancu!"
         E. Ionescu a aratat maretia sacrificiului adus de Iancu pentru cauza româneasca staruind asupra virtutilor dovedite de Moji si cerând guvernului sa poarte mai multa grija acestei eroice populatii a Muntilor Apuseni.
         Candin Ciocan, directorul liceului din Brad a electrizat asistenta printr'o cuvântare în care a aratat virtutile Motilor, precum în trecut, asa si în ultimele evenimente ale Unirii din primavara anului 1919.
         Stefan Lucaciu, a vorbit în numele studentimii. Seria discursurilor a încheiat-o Nicolaie A. Beligan, seful garii din Brad.
         Corul a executat Balada lui Iancu, apoi în sunetul fanfarelor s'a încins o hora mare pe pajistea din fata garii.
         Solemnitatile s'au încheiat cu un banchet servit seara în restaurantul garii din Brad.

         Pomenirea anuala a lui A. Iancu pe muntele Gaina.

         
         Pe terenul nivelat din jurul troitei lui A. Iancu depe piscul muntelui Gaina se aduna acum excursionistii traditionalului târg asteptând în zorii zilei sa admire rasaritul soarelui, un fenomen de rara frumusete, Ia înaltimea dominatoare a unei vaste regiuni de neîntrecut pitoresc. Aceasta împrejurare, cât si piosul semn al crucii, ne-a sugerat ideia sa introducem si sa statornicim aici oficierea unui parastas pentru nemuritorul Craiu al Muntilor, din prilejul târgului, în fiecare vara.
         Gândul a si fost tradus în fapta. începutul norocos 1-a facut arhimandritul Policarp Morusca dela manastirea HodosBodrog din dieceza Aradului, care Ia invitarea Asociatiei de Turism „La Drum* din Arad, a oficiat în-tâiaoara în vara anului 1932 parastasul Ia fata troitei.
         In anul urmator, 1933 actiunea a fost continuata prin arhimandritul Alhanasie Popescu dela manastirea Izbuc din dieceza Orazii.
         In 1934 serviciul a fost oficiat de catre parintele Nica din Baita jud. Bhor, care a condus aci o numeroasa ceata din organizatia religioasa, „Oastea Domnului", având si un cor mixt.
         Perpetuarea acestui obiceiu se impune din îndoitul interes ce-l prezinta. Slujeste cultul eroilor într'un mod impresionant prin atmosfera de înaltare sufleteasca ce o ofera ambianta locala si tot atunci îmbogateste programul serbarii câmpenesti, ce de fapt e acest târg, prin un nou prilej de superioara desfatare sufleteasca.
         Speram ca initiativa particulara va fi îmbratisata si dirijata oficios mai departe de catre autoritatile bisericesti. Biserica crestina a îmbratisat totdeauna si s'a reprezentat la toate manifestarile profane ale enoriasilor ei, impunându-le caracteristicul adevarurilor sale.

   NOTE

         1. Toate cheltuielile, în suma de doua sute da mii de lei, au fost suportate de Gh Bratianu, prof. univ din Bucuresti. A fost executata de sculptorul Cantacuzino din Bucuresti. (inapoi)
         2. Preotii; Vasile Giurgiu, Ioan Petrisor, Ioan Sirban, Alex. Gligor, Ilie Cristea, Ioan Feier, Remus Giurgiu, Gh. indries, Traian Sirban, Toma Florea, Ioan Negreu, David Tamas si diaconii Enea Joldea din Halmagiu si Macinio din Arad. (inapoi)
         3. Dr. Grigorie Comsa. Spre zarile Veciniciei, Arad, 1933, p. 159- 161 (inapoi)
         4. Budapesti Hirlap, Nr 45 din 21 Febr. 1919. (inapoi)