Dupa înfrângerea curutilor de cãtre armatele imperiale habsburge se instaleazã si în pãrtile Halmagiului autoritatatea imperialã habsburgicã. Aici ia fiintã în anul 1728 domeniul lui Ioan Hollaky, care apoi se mãreste (prin cãsãtoria domnului de pãmânt cu vãduva lui Iosif Kozma), cu satele Hãlmãgel, Aciuta, Ociu, iar de la anul 1751 si cu satele Rãstoci, Guravãii, Plescuta, Dumbrava si Tãlagiu. La 17 aprilie 1764, "erariul" (administrtia de stat austriacã) vinde domeniul Hãlmagiului compus din 31 sate si 9 proprietati partiale, contelui Bethlen Gavril cu suma de 100.000 florini renani. În acest fel consolideazã puterea in Hãlmagiu printr-un singur domn de pãmânt. De aceea iobãgimea, greu apãsatã, încerca în diferite chipuri sã-si usureze soarta, sperând în oblãduirea lor de cãtre împãratii Maria Tereza si fiul ei Iosif II. Dar acesta din urmã, în anul 1782, deoarece românii se reîntorseserã la ortodoxism, publicã un edict care ameninta cu grea pedeapsã pe acei care ar cuteza sã rosteascã un cuvânt împotriva bisericii catolice.
         Cu toate acestea se încearcã unele reforme menite sã înlocuiascã structurile învechite ale statului feudal dar se izbi de opozitia nobilimii, care nu voia sa renunte la pozitiile lor. Astfel nemultumirea iobagilor creste mereu.

         Semnificativa pentru starile de lucruri din acel timp e si proportia pe care a luat-o haiducia, mai ales in pãrtile Banatului, Aradului, Zãrandului si Bihorului. Cete mari de haiduci operau aceste comitate si tineau în nesigurantã tinuturi întregi, autoritãti si domni pãmântesti. Un text din 2 aprilie 1784 vorbeste de urmãrirea rãufãcãtorilor din pãrtile Hãlmagiului si aplicarea mãsurilor de sigurantã luate de comitatul Bihor. (vezi NOTA 1)

          "Judele fiecãrui sat cu doi jurati li se porunceste aspru, dar asa ca ceilalti locuitori sã nu stie nimic, sã cerceteze pe locuitorii de sub judecata lor sãptãmânal, de trei sau cel putin de douã ori pe fiecare, asa ca ei sã nu bage de seamã, sã le examineze bine casa, preajma casei si sã vadã dacâ nu e strãin si dacã va fi, si'pe gãzduit si pe gazdã sã-i prindã pe loc si sã-i dea pe mâna comisarului regal Mihail Gal spre a-si lua pedeapsã. (vezi NOTA 2)
...
          "Cei care vor denunta vreun gãzduitor de om strein judelui sau dregãtorilor vor avea drept un galben si numele lor va fi secret. Gãzduitorului, în schimb va lua 60 de bâte în trei, câte 20 în târgul de sãptãmânã din Baia de Cris si din Halmagiu si ridicat pe stativ în fiecare." (vezi NOTA 3)

         In vara anului 1784 s-a dispus de cãtre împãratul Iosif al II-lea o conscriptie militarã; întrucât regimentele de granitã, din anul 1778, au fost intrebuintate si pe teatrele de lupta. Imparatul, prin cãlãtoriile sale în Transilvania, se intereseazã în mod deosebit de regimentele grãniceresti si rãspândesc vesti cã cei înscrisi în acele regimente vor primi arme si nu vor mai face slujbe iobãgesti, iar pãmânturile si casele pe care le au acum în folosintã vor fi cu totul ale lor.
         Nobilimea vãzându-si periclitate interesele de clasã prin pierderea iobagilor si împroprietãrirea lor, luã pozitie ostilã încercând sã împiedice, pe cât îi era cu putintã, conscriptia militarã. Din acest motiv începurã a se­ produce tulburãri. Astfel la 28 septembrie 1784 vicecomitele Zãrandului, Stefan Hollaki, relateazã guvernului cã supusii sãi de pe domeniul din Hãlmagiu au venit în numãr mare la curtea sa pentru a cere scrisoarea guvernatorului datã în favoarea lor, si ca daca ei n-au ajuns la tulburari deschise, au inceput sa refuze unele prestari domeniale. Pentru linistirea lor e nevoie ca guvernul sã dispunã o investigatie. (vezi NOTA 4)
         Guvernul a pornit o campanie de împiedicare a conscriptiei militare, dar aceastã actiune a produs o agitare si mai mare a spiritelor. Lucrurile se precipitarã si în ziua de 28 octombrie 1784, la târgul sãptãmânal din Brad, veni Crisan din satul Vaca, si ca sã nu fie observat de autoritãti s-a ascuns sub podul de peste Cris. De aici rãspândi vestea cã Horea a dus noi porunci de la împãrat cã le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784) la biserica din Mesteacãn, îndemnând pe iobagi ca în acea zi sã vie câti mai multi, sau cel putin 4- 5 din fiecare sat.
         Astfel în ziua de 31 octombrie 1784 se întrunirã la biserica din Mesteacãn circa 500- 600 de tãrani iobagi, unde Crisan le aratã o cruce auritã sustinând cã a fost primitã de Horea de la împãrat ca semn cã este împuternicit sã îndrume pe iobagi sã-si hotãrascã singuri soarta de a rãmâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grãniceri în regimentele împãrãtesti, scãpând de iobãgie. Iobagii s-au hotãrât pentru scuturarea jugului iobãgiei si la îndemnul lui Crisan se hotãrârã sã plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba împãratului.
         Asupra adunãrii de la Mesteacãn ne informeazã însusi Crisan, în interogatoriui care i s-a luat de Comisia de judecatã la Alba lulia. El a relatat cã la Mesteacãn poporul l-a primit cu bucurie si cã au hotãrât ca la plecarea spre Alba Iulia sã nu treacã prin Brad findca acolo locuiesc multi nobili care-i vor opri, ci prin Valea Brad si Zdrapti, la Curechi. (vezi NOTA 5)

         A doua zi, 1 noiembrie 1784, tãranii din mai multe sate se adunarã la Curechi, unde înoptara. Multimea crescu considerabil. Autoritãtile aflând de adunarea de la Mesteacãn au trimis trei juzi ai nobililor sã linisteascã poporul si sã prindã pe rasculati.
         Sunt cunoscute atacurile nobilimii asupra iobagilor si hotãrârea acestora de a stârpi mai inainte pe nobili. Astfel în ziua de 2 noiembrie 1784 iobagii atacã cu furie curtile nobililor din Criscior si uciserã 12 membrii din familia Kristyory, apoi se împãrtirã în douã grupe: una plecã spre Mihãleni si a doua spre Brad. Aici iobagii asaltarã biserica reformatã în al cãrei turn se refugiase nobilimea din Brad, îi prinserã si-i uciserã, dupã care se îndreaptã spre Baia de Cris, Ribita si Hãlmagiu. Devastarã si arserã curtile nobililor din Ociu, Hãlmagiu, Hãlmãgel, Aciuta si Plescuta.
         A doua zi circa 300 de rãsculati fãcurã cunoscut cãpitanului Csepi din regimentul Orosz cã trebuie sã prade si sã nimiceascã cu foc târgul Hãlmagiu. (vezi NOTA 6)
         In Hãlmagiu devastarã si apoi arserã si "palatul" lui Volfgang Hallaki. (vezi NOTA 7)

         Din documentele timpului aflãm starea de lucruri din pãrtile Hãlmagiului în timpul rãscoalei. La 4 noiembrie 1784 protopopul Gavril Bucatos scrie din Hãlmagiu episcopului Aradului si al Orãzii:

          "Si ce-i acolo sã fereascã Dumnezeu.... Nici acuma nu iaste cu putintã de a umbla dupã bani. Numai acolo sã-si câstige omul de cap, care eu m-am îngrozit de m-au apucat frigurile foarte rãu. Si popi si oameni, toti care pe unde învrãjbiti, asa si la Hãlmagiu. Si toate curtile domnesti, arse si risipite (vezi NOTA 7)

          In ziua de 29 octombrie 1784, stil vechi, adicã 9 noiembrie 1784, dateãzã un act de penitentã al locuitorilor din Halmagiu, scris, desigur; în româneste. El e semnat: "noi, hãlmãgeniii de la mare la mic”.

          “In curtea, desigur a contelui Bethlen, rãsculatii au risipit, prãdat tot ce au putut gãsi, doar de foc au crutat-o la rugãciunile lor, ale sãtenilor lor case. Poporul adunat, care se numea pe sine Tara/Czara, vestea publicã cã e porunca înãltatului împãrat sã prade si sã ardã curtile. Ei unei asemenea porunci nicidecum n-au vrut sã se împotriveascã, cu mare cu mic i s-au supus. Interpunindu-se ca sã nu fie arsã curtea, au fãcut ceva rele, ca sã nu-si atragã mânia împãratului, pentru care cãzind în genunchi îsi cer iertare. Ceea ce s-a întâmplat în curte a fãcut-o Tara, unguri plecand dinainte din Hãlmagiu, nerãmînind aici nici unul, aflã de cei de la Oficiul Sãrii si un cãpitan cu compania sa care era datã sã pãzeascã Oficiu. Cît pentru moartea întîmplatã la prãdarea curtii, patru oameni din Hãlmagiu au fost rãniti, din care trei pe loc au si încetat din viatã. Dupã ce a fost prãdat totut; spre seara cãpitanul s-a apropiat de oameni rugîndu-i cu binele nuacumva sã punã foc la Oficiului sãrii. Multi au plecat, însã unii nevrînd sã plece, cãpitanul cu compania sa au deschis foc, au omorit 11 din ei, pe multi altii rãnind. Pricina mortii fãcute el, cãpitanul o stie, cãci dupã cunostinta lor, cum au spus, dintre ei hãlmãgenii unii au plecat. Asa si hãlmãgenii ca si toata tara rugîndu-se se supun." (vezi NOTA 9)

          In ziua de 29 octombrie 1784, stil vechi, adicã 9 noiembrie 1784, dateãzã un act de penitentã al locuitorilor din Halmagiu, scris, desigur; în româneste. El e semnat: "noi, hãlmãgeniii de la mare la mic”.
          E usor de înteles în ce situatie s-au gasit in acel timp locuitorii Halmagiului si ai satelor vecine. Dar sa lasam documentele sa vorbeasca.
          Mihai Szevesztremyi, vamesul (tricensimatorul) din Hãlmagi, se plânge amar în ziua de 15 noiembrie 1784 din ascunzisul sãu, Trezauniatului. Sunt 11 zile de când a fost despoiat de toate, rãmîndu-i doar viata, care si ea este în extremã primejdie. Se ascunde cu veniturile regesti avute la mânã la oficiul depozitului de sare din Hãlmagiu, de unde nu se poate misca nici noaptea de groaza dusmanilor. Si chiar daca ar putea, nu e deloc întelept, când în oricare parte priveste dai de ucisi din neamul unguresc, când sãlbãticia lor de ucigasi ai neamului unguresc a pãtruns si în Ungaria. Cere si el asistentã militarã pentru a se putea elibera împreunã cu copiii. (vezi NOTA 9)

         Impãratul Iosif al II-lea vãzând cã rãscoala poate avea urmãri grave pentru imperiu, hotãrâ înabusirea ei. Astfel încã din ziua de 12 noiembrie 1784 se adresã felfmaresalului conte Andrei Hadik, presedintele consiului sudic de rãzboi, si-i cere sã iã masuri urgente ca rãscoala sã fie cât mai repede reprimatã, îi cere sã ordone comandatului general ungar sã punã la dispozitie regimentele De Vins si Wurteemberg si sã între în actiune. (vezi NOTA 10)
         În urma acestui ordin se asteaptã ca pentru oficiul de sare din Hãlmagiu sa soseasca aici in ziua de 18 noiembrie 1784 o companie din regimentul De Vins, iar la 22 noiembrie vice colonelul baron Petrasch raporta generalului Pfefferkorn cã între Hãlmagiu si Deva comunicarea este nesigurã si este de pãrere sa fie întãritã cu încã o companie armatã stationatã aici, iar o alta sã fie deplasatã la Baia de Cirs sau la Brad. (vezi NOTA 11) Nu avem intentiã de a prezenta întregul mers al rãscoalei lui Horea in pãrtile Hãlmagiului, ci numai sã mentionãm unele documente mai semnificative. Dintre acestea amintim doar douã, din care rezultã cã rãscoala, având centrul de greutate în Zãrand, unde exploatarea era mai cumplitã, a transformat si pãrtile Halmagiului într-un vast câmp de bãtalie între rãsculati si armata condusã de nobilime.

          “Dupa un drumu foarte rãu am ajunsu aci în Brad- scria locotenentui Simany în 2 octombre, dupã miezulu noptii, dar amu aflatu aici numai putini resculat, din cauza cã trupa taranilor în numeru de 4.000 de omeni plecase cãtre Criscioru cu cîteva ore mai înaine sub comanda cãpitanului Giurgiu Teodoru. Dupã ce audirã cã noi sîntem aici, venirã din nou în dori de diuã cu o multime asa de mare încâtu n-o potu descrie si noi cercarãmu cu trupa aceasta imensã si cu toate ca puscaramu asupra loru îi tâiarãmu cu sãbiile si-i uciderãmu, dar toate furã zadaru, cãci ei se adunarã sub comanda lui Horea într-o rnultime ce nu se pote spune. Vomu vede ce pute face în viitoru, destul cã aici este oribilu pentru soldati, fiindcã diua si noaptea nu aveamu odihnã de ei." (vezi NOTA 13)
         "În 29 Noembre o trupã de rebeli în numãru de vreo 7.000 de oamem ocuparã pozitiuni pe dealurile din jurul Hãlmagiului cu intentiunea ca sã atace orasul si sã elibereze pe prizonieri ce-i fãcuse husarii cu o di mai înainte. Maiorul (Stoianich n.n) înaintã cu trupa sa cãtre densii pânã la o distantã de 1.000 pasi, dar împiedicatu de unu santu, ca sã-i potã atãca, . se duse cãlare înaintea loru, însotitul de cãpitanul Czigan din regimentulu Toscana, pãnã la jumãtate drumu unde rebelii trimiseserã de asemenea cîtiva deputati pentru convorbire si, se împãcarã astfelu cã dînsii taranii se vor supune la toate ocaziunile ordineloru Majestãtii Sale, dar sã nu-i sileascã ca sã, primeascã iarãsi înapoi pe nobilii de mai, înainte ca domni pãmîntesci.”

         In aceasta situatie critica maiorul Stoianich scapa cu o tacticã putin demnã pentru un milita inseland tãranii cu o împãcãciune. El încheie o conventie cu trupa lui Crisan ca tãranii de aici înainte sã fie militari si nu supusi nobililor, ci numai împãratului. (vezi NOTA 14)
         Încrezãtori în promisiunile acestui ofiter tãranii se retraserã descãrcându-si armele în continuu. (vezi NOTA 15)
         Dupã reprimarea rãscoalei trebuiau întreprinse mãsuri de sigurantã. Astfel comandamentul generalului comandant al operatiunilor si consiliul de rãzboi fac planuri de distribuire a trupelor. Trebuiau asigurate, înainte de toate comitatele Hunedoara, Zãrand si Alba. (vezi NOTA 16) Generalul Koppenzollern rãmâne în Deva cu un divizon din regimentul Karoly si ocupã Hãlmagiul cu o companie din regimentul De Vins, iar cu a doua companie ocupã Baia de Cris.
         Episcopul Petru Petrovici din Arad îsi continuã si el actiunea de "pacificare" cu care a fost încredintat. În 25 decembrie 1784 relateazã contelui Iankovich cã pe unele locuri mai bântuie rãscoala si cã e nevoie ca el, episcopul, sã meargã cât mai degrabã în districtul Hãlmagiului. Venind la Hãlmagiu a strâns poporul si l-a lãmurit asupra gravitãtii faptei sale si a "înselãciunii" lui Horea. Cetindu-le patenta de amnistitie oamenii s-au linistit, dar se plâng amar toti într-un glas de îngreunãrile domnilor de pãmãnt, cerãnd sã li se facã usurare, cãci aceasta a fost unica pricinã a primejdioaselor tulburãri. (vezi NOTA 17) În ciuda prezentei armatei imperiale agitatiile si nelinistea tãrãnimii continuã. Multi dintre rãsculati stau ascunsi prin munti si prin pãduri.
         La 19 ianuarie 1785 Stefan Hollaki, vicecomitele Zarandului raporteazã comisarului regal asupra stãrilor de lucruri din Zãrand. Aratã cã prin asezarea de militie pe granitã si regulatã cutezanta a romanilor rebeli s-a mai otolit. Se gaseste te aici militie ecvestra de Toscana si secuiascã. A venit si regimentul De Vins din Hãlmagiu cu generalul brigadier Sturm. Militia face marsuri încoace si incolo fiindcã Horea îi convinsese pe tãrani cã armata n-a venit pentru nimicirea rãsculatilor ci mai curând pentru apãrarea nobilimii, ceea ce a sporit îndrãzneala. Supusii generalului Gyulay din Cãrãstãu si Birtin au refuzat sã presteze robote. Si supusii din Brad au refuzat lucrãrile datorate domnilor, sãlãsluind multi în pãduri si dupã publicarea amnistitiei. O parte din supusii domeniului Hãlmagiu amânã viclean prestarea daturilor. (vezi NOTA 17)
         În fine mai trebuie amintit si odiosul plan al nobilimi transilvãnene pentru stabilirea "linistei în viitor".

         "Toti locuitorii din comunele revoltate din meniul de mijlocu si de sus al Slatnei, din Ofenbaia, Ponooru, Mogos, Remeti, Lupsa, Sãlciua, Ocolisul Mare, deasemenea si locuitorii din întregulu comitatulu Hunedoarei si alu Zãrandului, din comitatulu Albei si din tinutul Hategului sã porte cusutu în spate pe tundrã semnulu furciloru tãiatu din pãnurã albã, sub pedeapsa de cîte 50 bastoane de cîte ori nu voru voi sã porte semnulu acesta.” (vezi NOTA 18)

         Cu astfel de mãsuri întelegea nobilimea transilvãneanã sã mentinã pe iobagi în sclavie. Deoarece un mare numãr de rãsculati din pãrtile Hãlmâgiului au fost dusi la închisoarea din Deva protopopul Hãlmagiului, Adam Popovici, cere la 13 februarie 1785 episcopului Petrovici din Arad sã intervinã pentru eliberarea celor din închisoare "care nu sînt cu vinã mare", sã fie lãsati pe chezãsie pânã când vor fi judecati cãci "zac în prinsoare si multi au si murit”. Se roagã de asemenea pentru Popa Toma din Guravãii, prins de judele nobiliar si trimis la închisoarea din Baia de Cris, cãci "nu-i vinovat în ce-l pîrãsc si numai pentru pizmã îl tin la închisoare.” (vezi NOTA 19)

                  A urmat apoi odioasa asasinare prin frângerea pe roata la Alba Iulia a conducãtorilor rãscoalei. Se cunosc si din pãrtile Hãlmagiului doi cãpitani ai iobagilor rãsculati, anume Ilie Dãncut din satul Ociu (8 km de Hãlmagiu) si Pavel Bocu din Vidra (10 km de Hãlmagiu), osânditi la pedeapsa capitalã, anume primului "capul sã i se punã în teapã iar cadavrul pe roatã iar al doilea sã fie condamnat a fi frânt pe roatã. (vezi NOTA 20)

         Dupa reprimarea rãscoalei se fac cercetãri întinse nu numai pentru stabilirea faptelor ci si recuperarea, pe cât posibil, a pagubelor pricinuite de rãsculati. S-au întocmit tabele cuprinzând numarul celor ucisi dintre nobili, a celor prãdati, apoi a vãduvelor si a orfanilor, precum si evaluarea pagubelor Omorurile cele mai multe s-au petrecut în Zãrand si Hunedoara. In frunte stã comuna Ribita cu 42 de victime, Crisciorul cu 17 si Bradul cu 15.
         Dar victimele au fost mult mai multe în rândurile tãrãnimii. Ele au fost conscrise pe protopopiate. Iatã un astfel de tabel:

          Cu privire la pagubele cauzate nobilimii din cercul Zãrandului se cunosc si câteva date: în Acita vãd. Paul Hallaki are pagube evaluate la 10.522,11 florini, Wolfgang Hallaky din Hãlmãgel si Tomesti are pagube evaluate la 4844 florini iar Stefan Hallaky in Ociu si Tãrmure are pagube de 4885 florini. (vezi NOTA 22)
         Rãsunetul rãscoalei lui Horea, Closca si Crisan peste hotare.
         În publicistica apuseanã de la sfârsitul anului 1784 si începutul anului 1785 rãscoala lui Horea a avut un mare rãsunet. In ziare si brosuri se comenteazã cauzele rãscoalei, desfãsurarea si urmãrile ei. Astfel în "Politische Jurnal” din Hamburg se precizeazã de la început cã rãsculatii din Transilavania sunt români, urmasii coloniilor romane din Dacia. In acest jurnal se mai aratã:

         "Toti acesti oameni dintr-o rasã deosebit de frumoasã, puternicã si prolificã, care nu-si ascund sîngele roman, tînjesc sub cea mai cruntã oprimare a blestematului sistem feudal impus de învingãtorii unguri si sub vãlul nestiintei si ruditãtii. Ei sunt cu adevãrat sclavi legati de mosie si de pãmânt, fara proprietate si fãrã drepturi.” (vezi NOTA 23)

         Se mai poate aminti si foarte rãspândita brosurã "Horja und Klotaka" a lui Adam Friederich Geisler, în care se condamnã instructia nobilimii arãtându-se ca aceasta a provocat rãscularea tãranilor prin cumplita lor apãsare si ar fi vrut sã-i stingã prin foc si sabie, dacã taranii nu erau curajosi si mai tari ca nobilii. Se referã apoi la omorurile prin spânzurarea taranilor din Brad, Hãlmagiu, Criscior si Alba Iulia iar in încheiere se intreaba ce se va alege de statul unde nobilimea cuteazã asemenea lucruri. (vezi NOTA 24)

         Horia rege

         În istoriografia vremii se adunã o serie de documente cu privire la faptul cã Horea s-ar fi declarat rege al românilor, sau cã acestia il considerau ca atare. Astfel baronul Simeon Kemeny, în calitate de comite al Albei, scria în 12 ianuarie 1785 cãtre contele Iankovits cã:

          "Clarum est nefandissimum .... Ducem Horiam cuowue Dominum per eminetiam passim nominari”; in traducere: “Este adevãrat cã tãranii pe ici pe colea numesc pe Horea Domn în gradul suprem.” (vezi NOTA 25)

          Si in partile Hãlmagiului se cunoaste un document cu privire la fa tul cã Horea se considera rege al romanilor. Astfel in luna ianuarie 1785 popa din Tarmure (sat apartinator Halmagiului) se intoarce de la Alba Iulia acasa si comunica satenilor ca el a vorbit cu Horea si ca acesta i-a spus:

"Nu vã temeti nimicu, regele vostru inca mai trãieste si Horea a intratu jucindu în fortãreata Albei.” (vezi NOTA 26)

         In fine, nu se pot nega si nici trece cu vederea poeziile populare transmise pana in ziua de azi, din care rezulta ca:

                  “Pânã a fost Horea împãrãt
                  Domnii nu s-au descultat ,
                  Nici în pat nu s-au culcat,
                  Prânz la masã n-au mâncat, etc." (vezi NOTA 27)

         Dupã înãbusirea revoltei tãrãnesti împãratul Iosif al II-lea propuse sa se trimitã în Transilvania o comisie specialã ca sa cerceteze cauzele revolutiei si sã afle mijloacele cum s-ar putea preveni în viitor astfel de evenimente. Cãtre începutul lunii martie 1785 contele Iankovits pãrãsi Transilvania si se reîntorsese la Viena si depuse actele revolutiei în arhiva în douã lazi sigilate .(vezi NOTA 28) ­
         Desi împãratul încerca sã înlãture orice nemultumire a iobagilor, in anul 1790 revolutia avu din nou un preludiu. În anul 1790 se rãspândi zvonul unei noi revolutii în comitatele Hunedoarei si Albei, iar în ziua de 9 aprilie 1790 subprefectul din Hãlmagiu scria urmãtoarele:

         “Nobilimea din tinutulu Baiei de Crisu si alu Bradului s-a retrasu' întreaga în resedinta mãnãstirii din Baia de Crisu, partea cea mai mare este, în arme si totu nobilu în uniformã.” (vezi NOTA 29) ­

         Comerciantii Simion Moldovan si Sortoc Giurchi din Hãlmagiu, umblând pe la târguri rãspândeau vestea cã iobagii din pãrtile Bradului se pregãtesc de o rãscoalã, întretin moralul celor obiditi. Pentru acest fapt ei au fost pedepsiti cu câte 25 bete aplicate pe corpurile goale pe piatra cinzaiului din fata vechii biserici. (vezi NOTA 30) ­
         Au urmat apoi altii ani grei si întunecati deoarece rãsculatii nu reusiserã sã schimbe apasatoarea orânduirea feudalã, iar contele Zichy adresã vicecomitelui din Bihor un ordin, din care rezultã cã:

         "Dintr-un raportu cel-am primitu astãzi dela vicecomitele comitatului Aradu am aflatu cã tarani ardeleni din comitatu Hunedoarei si alu Zãrandului au intentiuni si planuri rele în contra domniloru sei pãmântesci si a nobilimi. Din aceastã cauzã ve recomandu cã atîtu Sfaturiie si Ordinile, cum si domni pãmântesci din comitatulu acesta sã fie cu priveghiare continuã si neobositã în cestiunea aceast si sã-i indemnati ca sa trateze cu toatã blîndetea pe supusi loru." .(vezi NOTA 31) ­

         Haosul general al relatiilor din Transilvania si mai ales pauperizarea generalã a tãrãnimii hotãrâse ca, curtea din Viena sã facã o nouã încercâre în reglementare urbarialã. Pentru atingerea scopului produs s- a ordonat întocmirea unei conscriptii în fiecare sat.
         În comitatul Zãrand conscriptia s-a efectuat în anul 1818 de cãtre iobagii comisarul regal Anton Cziraky, pe baza unui chestionar la care iobagii trebuiau sã rãspundã la mai multe întrebãri: dupã ce fel de urbariu se servesc, cum se îndeplinesc urbariile; care este mãrimea sesiei, câte zile de robotã si cu câti boi se lucra anual, din ce produse se dã "nona si decima”, dacã au drept la lemne, dacã sesiile iobagilor pot vandute si cumpãrate în mod liber si care sunt lipsurile (maleficia) în general.
         Desi conscriptia a rãmas doar o simplã stare de fapt fãrã sã aibã loc o nouã reglementare, datele consemnate reflectã starea extrem de grea a tãrãnimii, aspectele si structura internã a fiecãrui sat si starea materialã a fiecãrei familii. (vezi NOTA 32) ­
         Din conscriptie rezultã cã în anul 1819 în tinutul Hãlmagiului erau trei familii de proprietari: Bethlen, stãpânul domeniului Hãlmagiului, compus din satele Bãnesti, Bodesti, Brusturi, Vârfuri, Tohesti, Grosi, Ionesti, Cristesti, Lazuri, Luncsoara, Leasa, Mãgulicea, Mermesti, Sîrbi, Poenari, Tisa, Vidra, Vîjdogi, si bineînteles Hãlmagiu. Urma familia Hollaky ce stãpânea satele: Aciuta, Aciua, Tãrmure, Hãlmãgel, Ociu, Ocisor, Poiana, si în fine era familia Kozma, care stãpânea satele: Guravãii, Plescuta, Rãstoci si Tãlagiu. Sarcinile iobãgesti erau foarte diferite ele arãtând o exploatare cruntã si fãrã limitã. Nu este în intentia noastrã de a arãta acele sarcini pentru satele dependente de cele trei domenii. Ne referim numai la localitatea Hãlmagiu. Din acea conscriptie rezultã cã iobagii din Hãlmagiu erau obligati sã presteze într-un an: 21.936 zile de robã cu palmele, 10.868 zile cu jugul si 4 frunti de tora dupã o delnitã.
         Situatia economica deosebit de apasatoare a generat unele miscari taranesti, pentru inabusirea carora autoritatile au recurs la pedepse cu inchisoarea si maltratare pe “piatra cinzaiului” din fata vechii biserici din Halmagiu, anume cate 25 lovituri de bete la fiecare trei luni.

         Rascoala lui Tudor Vladimirescu, din anul 1821, a avut si în pãrtile Hãlmagiului si probabil cã temerile au fost asa de mari încât autoritãtile au întemnitat preotul Ioan Popa din Hãlmagiu, ca sã intimideze poporul, apoi au trimis a fi judecat în fata Consistoriului directorial crãiesc din Cluj.
         Acest fapt este confirmat de documentul nr. 188/26 aprilie 1821, privitor la ancheta judiciarã îndreptatã asupra lui Popa Ioan, document ce se prezintã mai jos:

         "Mãrite Consistoriu Directorial Crãiesc din Cluj, ­ ­
         De când administratiei acestui comitat i s-a atras atentia în împrejurãrile nefavorabile de astãzi în privinta atitudinii poporului român, cercetarea tihnitã a faptelor atatatoare si a vorbelor usturãtoare a pus printre altele la gravã bãnuialã pe parohul greco neunit Ioan Popa din Hãlmagiu, dieceza Aradului, e cãci potrivit scrisorii de investigatiune autentificã oficial sub “A” preotul numit din Hãlmagiu a amintit printre alte vorbe necuviincioase, în cîrciuma din casa lui Andrei Simion, în timp ce beau împreunã, în cîstigurile de curînd trecute, de rebeliunea lui Horea si a tãcut cînd l-a oprit sotia cîrciumarului Antonia Tobias, cu care bea. La jurãmînt a negat, dar dupã ce a fost bãgat la închisoare a mãrturisit îndatã sub "B" anexat si tot atunci, relativ la mãrturisirea cu jurãmînt s-au autentificat declaratia lui Nicolae Aron, care la fel certificã. Fatã de aceste dovezi numitul preot a fost arestat si dus la 15 aprilie din acest an la închisoarea comitatului, unde astãzi a fost anchetat. Conform scrisorii de mãrturisire de sub litera "A" si "B" se vede a fi probe destule în contra sa, functionarii au opiniat cã este necesar sã fie dat prin actiune judiciarã în judecatã, conform documentelor amintite mai sus si anexate în copii oficiale, prezentate cu supunere mãritului consiliu directoral regal în scopul de a-si spune hotãrîrea înteleaptã în privinta aceasta sã binevoiascã a ne linisti si pe noi."
         "Cu stimã deosebitã, rãmînînd si pe mai departe supusi servi ai mãritului consiliu directoral crãiesc. Stafe Holaky, comite. Baia de Cris, 18 aprilie 1821, Samuel Ferentzi, prim notar." (vezi NOTA 33)

   NOTE

         01. David Prodan, Rãscoala lui Horea, Editura stiintificã si enciclopedica, Bucuresti, 1797, pag. 79, Hurmuzaki XV/2, pag. 1748-1751, vol. I.
         02. Ibidem pag. 84, 85 Hurmuzaki XV/2 pag. 1748-1750
         03. Ibidem vol. I pag. 273 -Caiete XXXIII F. 21 - 22
         04. Ibidem vol. I pag. 273 Caiete XXXIII f9
         05. David Prodan Rãscoala lui Horea, Editura stiintificã si enciclopedicã, Bucuresti 1979, vol. I, pag. 286
         06. Ibidem pag. 303…Oppidum Halmagy depopulandum flammaque delendum asse notificarunt....
         07. Ibidem pag. 302
         08. Ibidem vol. I, pag. 303- 304, Eduard Ioan Gavanescu, Marturii romanesti din eparhia veacului al XVIII -lea, Arad, 1940, p 34
         09. ibidem vol. I pag. 517 Arhivele statului Deva, Soc. De Istorie dos. 5/1784;
         10. idem.
         11. David Prodan, Rãscoala lui Horea, Editura stiintificã si enciclopedicã. Bucuresti 1979, vol II, pag. 6, Acte vieneze I 86.
         12. Ibidem vol. I pag. 589 Acte vieneze I, 107
         13. Nicolae Densuseanu, Revolutiunea lui Horea in Transilvania si Ungaria, 1784-1785, scrisã pe baza documentelor oficile, Bucuresti, tipografia "Romanului”, Carol Gobl, 1884, pag. 380. Scrisoarea locotenentului Siemeny.
         14. Nicolae Densuseanu, op. citat, pag. 328
         15. Ibidem. Raportul generalului Hoppenzoler catre contele Iankobite
         16. David Prodan, vol. II pag. 130
         17. David Prodan, vol. II, pag. 426
         18. Nicolae Densuseanu, op. citat, pag. 364, 365, citând din Colectia contelui Kemeny, tom.1, Cercetari oficiali despre rezbelul serãnescu alu Horia, pag. 635, 636
         19. David Prodan, Rãscoala lui Horea, vol. 2, pag. 283
         20. Traian Mager, Tinutul Hãlmagiului, pag. 104.
         21. David Prodan, op. citat, pag. 535.
         22. Idem, pag. 538.
         23. Idem, pag. 683. Polittches Journal, 1785, pag.35.
         24. Idem. Pag. 688.
         25. Nicolae Densuseanu, op. citat. Pag. 462, 463.
         26. Ibidem pag. 465, cu urmãtoarea completare la subsol: "În privinta aceasta subprefectulu. George Antos din Mihaltu are douã rapoarte. Intrunu raportu din 9 ianuarie 1785 densulu comunicã cã popa Nicolae si Popa din Tãrmure întorcându-se de la Alba Iulia au adusu si au lãtitu acirea, cã Horia ar fi disu: nu vã temeti copii mei, cã amu sã fiu încã domnulu vostru, etc. În altu raportu din 15 ianuarie George Antos face cunoscutu cã a cercetatu în privinta acestei faime si preotii din Mihaltu i-au declaratu, cã popa din Tãrmure le-a comunicat cã Horia ar disu nu va temeti nimicu "Regele vostru incã trãieste”.
         27. Nicolae Densuseanu, op. Citat, pag. 465, auzite de la batranii George Gligoru si Ursu Coroiu din Cãrpenis, în anulu 1879
         28. Nicolae Densuseanu, op. citat, pag. 507
         29. Ibidem, pag. 512.
         30. Cozma Pal, Zãrand Vermegye Foldrajini Stazististikai, torteni Leiran Kolosvar 1847, pag.105
         31. Nicolae Densuseanu, op. citat pag. 512, 513.
         32. Arhivele statului, Bucuresti, Colectia de microfilme din Ungaria, Conscriptia Czirakysana, Comitatul Zãrand.
         33. Documente privind istoria României. Colectia Eudoxiu Hurmuzachi, Seria nouã III Solidaritatea romãnilor din Transilvania cu miscarea lui Tudor Vladimirescu. Documente publicate de academicianul A. Otetea, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1967, Scrisoarea nr. 150, pag. 221-222