voievodatul/
iobagia
RASCOALA LUI
HOREA
Avram Iancu
revolutia din 1848
secolul XX
monumente/ documente

RASCOALA LUI HOREA, CLOSCA SI CRISAN- ANUL 1821 IN HALMAGIU
         Introducere

         Dupa înfrângerea curutilor de către armatele imperiale habsburge se instalează si în părtile Halmagiului autoritatatea imperială habsburgică. Aici ia fiintă în anul 1728 domeniul lui Ioan Hollaky, care apoi se măreste (prin căsătoria domnului de pământ cu văduva lui Iosif Kozma), cu satele Hălmăgel, Aciuta, Ociu, iar de la anul 1751 si cu satele Răstoci, Guravăii, Plescuta, Dumbrava si Tălagiu. La 17 aprilie 1764, "erariul" (administrtia de stat austriacă) vinde domeniul Hălmagiului compus din 31 sate si 9 proprietati partiale, contelui Bethlen Gavril cu suma de 100.000 florini renani. În acest fel consolidează puterea in Hălmagiu printr-un singur domn de pământ. De aceea iobăgimea, greu apăsată, încerca în diferite chipuri să-si usureze soarta, sperând în oblăduirea lor de către împăratii Maria Tereza si fiul ei Iosif II. Dar acesta din urmă, în anul 1782, deoarece românii se reîntorseseră la ortodoxism, publică un edict care ameninta cu grea pedeapsă pe acei care ar cuteza să rostească un cuvânt împotriva bisericii catolice.
         Cu toate acestea se încearcă unele reforme menite să înlocuiască structurile învechite ale statului feudal dar se izbi de opozitia nobilimii, care nu voia sa renunte la pozitiile lor. Astfel nemultumirea iobagilor creste mereu.


Imparatul Franz Josef


Maria Tereza si fiul ei Franz Josef


Imparatul Franz Josef

         Rascoala din 1784 in partile Halmagiului

         Semnificativa pentru starile de lucruri din acel timp e si proportia pe care a luat-o haiducia, mai ales in părtile Banatului, Aradului, Zărandului si Bihorului. Cete mari de haiduci operau aceste comitate si tineau în nesigurantă tinuturi întregi, autorităti si domni pământesti. Un text din 2 aprilie 1784 vorbeste de urmărirea răufăcătorilor din părtile Hălmagiului si aplicarea măsurilor de sigurantă luate de comitatul Bihor. (vezi NOTA 1)

          "Judele fiecărui sat cu doi jurati li se porunceste aspru, dar asa ca ceilalti locuitori să nu stie nimic, să cerceteze pe locuitorii de sub judecata lor săptămânal, de trei sau cel putin de două ori pe fiecare, asa ca ei să nu bage de seamă, să le examineze bine casa, preajma casei si să vadă dacâ nu e străin si dacă va fi, si'pe găzduit si pe gazdă să-i prindă pe loc si să-i dea pe mâna comisarului regal Mihail Gal spre a-si lua pedeapsă. (vezi NOTA 2)
...
          "Cei care vor denunta vreun găzduitor de om strein judelui sau dregătorilor vor avea drept un galben si numele lor va fi secret. Găzduitorului, în schimb va lua 60 de bâte în trei, câte 20 în târgul de săptămână din Baia de Cris si din Halmagiu si ridicat pe stativ în fiecare." (vezi NOTA 3)

         Conscriptia militara

         In vara anului 1784 s-a dispus de către împăratul Iosif al II-lea o conscriptie militară; întrucât regimentele de granită, din anul 1778, au fost intrebuintate si pe teatrele de lupta. Imparatul, prin călătoriile sale în Transilvania, se interesează în mod deosebit de regimentele grăniceresti si răspândesc vesti că cei înscrisi în acele regimente vor primi arme si nu vor mai face slujbe iobăgesti, iar pământurile si casele pe care le au acum în folosintă vor fi cu totul ale lor.
         Nobilimea văzându-si periclitate interesele de clasă prin pierderea iobagilor si împroprietărirea lor, luă pozitie ostilă încercând să împiedice, pe cât îi era cu putintă, conscriptia militară. Din acest motiv începură a se­ produce tulburări. Astfel la 28 septembrie 1784 vicecomitele Zărandului, Stefan Hollaki, relatează guvernului că supusii săi de pe domeniul din Hălmagiu au venit în număr mare la curtea sa pentru a cere scrisoarea guvernatorului dată în favoarea lor, si ca daca ei n-au ajuns la tulburari deschise, au inceput sa refuze unele prestari domeniale. Pentru linistirea lor e nevoie ca guvernul să dispună o investigatie. (vezi NOTA 4)
         Guvernul a pornit o campanie de împiedicare a conscriptiei militare, dar această actiune a produs o agitare si mai mare a spiritelor. Lucrurile se precipitară si în ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, veni Crisan din satul Vaca, si ca să nu fie observat de autorităti s-a ascuns sub podul de peste Cris. De aici răspândi vestea că Horea a dus noi porunci de la împărat că le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784) la biserica din Mesteacăn, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vie câti mai multi, sau cel putin 4- 5 din fiecare sat.
         Astfel în ziua de 31 octombrie 1784 se întruniră la biserica din Mesteacăn circa 500- 600 de tărani iobagi, unde Crisan le arată o cruce aurită sustinând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-si hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărătesti, scăpând de iobăgie. Iobagii s-au hotărât pentru scuturarea jugului iobăgiei si la îndemnul lui Crisan se hotărâră să plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba împăratului.
         Asupra adunării de la Mesteacăn ne informează însusi Crisan, în interogatoriui care i s-a luat de Comisia de judecată la Alba lulia. El a relatat că la Mesteacăn poporul l-a primit cu bucurie si că au hotărât ca la plecarea spre Alba Iulia să nu treacă prin Brad findca acolo locuiesc multi nobili care-i vor opri, ci prin Valea Brad si Zdrapti, la Curechi. (vezi NOTA 5)

         A doua zi, 1 noiembrie 1784, tăranii din mai multe sate se adunară la Curechi, unde înoptara. Multimea crescu considerabil. Autoritătile aflând de adunarea de la Mesteacăn au trimis trei juzi ai nobililor să linistească poporul si să prindă pe rasculati.
         Sunt cunoscute atacurile nobilimii asupra iobagilor si hotărârea acestora de a stârpi mai inainte pe nobili. Astfel în ziua de 2 noiembrie 1784 iobagii atacă cu furie curtile nobililor din Criscior si uciseră 12 membrii din familia Kristyory, apoi se împărtiră în două grupe: una plecă spre Mihăleni si a doua spre Brad. Aici iobagii asaltară biserica reformată în al cărei turn se refugiase nobilimea din Brad, îi prinseră si-i uciseră, după care se îndreaptă spre Baia de Cris, Ribita si Hălmagiu. Devastară si arseră curtile nobililor din Ociu, Hălmagiu, Hălmăgel, Aciuta si Plescuta.
         A doua zi circa 300 de răsculati făcură cunoscut căpitanului Csepi din regimentul Orosz că trebuie să prade si să nimicească cu foc târgul Hălmagiu. (vezi NOTA 6)
         In Hălmagiu devastară si apoi arseră si "palatul" lui Volfgang Hallaki. (vezi NOTA 7)


Kossuth

         Din documentele timpului aflăm starea de lucruri din părtile Hălmagiului în timpul răscoalei. La 4 noiembrie 1784 protopopul Gavril Bucatos scrie din Hălmagiu episcopului Aradului si al Orăzii:

          "Si ce-i acolo să ferească Dumnezeu.... Nici acuma nu iaste cu putintă de a umbla după bani. Numai acolo să-si câstige omul de cap, care eu m-am îngrozit de m-au apucat frigurile foarte rău. Si popi si oameni, toti care pe unde învrăjbiti, asa si la Hălmagiu. Si toate curtile domnesti, arse si risipite (vezi NOTA 7)

          In ziua de 29 octombrie 1784, stil vechi, adică 9 noiembrie 1784, dateăză un act de penitentă al locuitorilor din Halmagiu, scris, desigur; în româneste. El e semnat: "noi, hălmăgeniii de la mare la mic”.

          “In curtea, desigur a contelui Bethlen, răsculatii au risipit, prădat tot ce au putut găsi, doar de foc au crutat-o la rugăciunile lor, ale sătenilor lor case. Poporul adunat, care se numea pe sine Tara/Czara, vestea publică că e porunca înăltatului împărat să prade si să ardă curtile. Ei unei asemenea porunci nicidecum n-au vrut să se împotrivească, cu mare cu mic i s-au supus. Interpunindu-se ca să nu fie arsă curtea, au făcut ceva rele, ca să nu-si atragă mânia împăratului, pentru care căzind în genunchi îsi cer iertare. Ceea ce s-a întâmplat în curte a făcut-o Tara, unguri plecand dinainte din Hălmagiu, nerămînind aici nici unul, află de cei de la Oficiul Sării si un căpitan cu compania sa care era dată să păzească Oficiu. Cît pentru moartea întîmplată la prădarea curtii, patru oameni din Hălmagiu au fost răniti, din care trei pe loc au si încetat din viată. După ce a fost prădat totut; spre seara căpitanul s-a apropiat de oameni rugîndu-i cu binele nuacumva să pună foc la Oficiului sării. Multi au plecat, însă unii nevrînd să plece, căpitanul cu compania sa au deschis foc, au omorit 11 din ei, pe multi altii rănind. Pricina mortii făcute el, căpitanul o stie, căci după cunostinta lor, cum au spus, dintre ei hălmăgenii unii au plecat. Asa si hălmăgenii ca si toata tara rugîndu-se se supun." (vezi NOTA 9)

          In ziua de 29 octombrie 1784, stil vechi, adică 9 noiembrie 1784, dateăză un act de penitentă al locuitorilor din Halmagiu, scris, desigur; în româneste. El e semnat: "noi, hălmăgeniii de la mare la mic”.
          E usor de înteles în ce situatie s-au gasit in acel timp locuitorii Halmagiului si ai satelor vecine. Dar sa lasam documentele sa vorbeasca.
          Mihai Szevesztremyi, vamesul (tricensimatorul) din Hălmagi, se plânge amar în ziua de 15 noiembrie 1784 din ascunzisul său, Trezauniatului. Sunt 11 zile de când a fost despoiat de toate, rămîndu-i doar viata, care si ea este în extremă primejdie. Se ascunde cu veniturile regesti avute la mână la oficiul depozitului de sare din Hălmagiu, de unde nu se poate misca nici noaptea de groaza dusmanilor. Si chiar daca ar putea, nu e deloc întelept, când în oricare parte priveste dai de ucisi din neamul unguresc, când sălbăticia lor de ucigasi ai neamului unguresc a pătruns si în Ungaria. Cere si el asistentă militară pentru a se putea elibera împreună cu copiii. (vezi NOTA 9)


Birtul Mare


Piata si locul depozitului de sare

         Impăratul Iosif al II-lea văzând că răscoala poate avea urmări grave pentru imperiu, hotărâ înabusirea ei. Astfel încă din ziua de 12 noiembrie 1784 se adresă felfmaresalului conte Andrei Hadik, presedintele consiului sudic de război, si-i cere să iă masuri urgente ca răscoala să fie cât mai repede reprimată, îi cere să ordone comandatului general ungar să pună la dispozitie regimentele De Vins si Wurteemberg si să între în actiune. (vezi NOTA 10)
         În urma acestui ordin se asteaptă ca pentru oficiul de sare din Hălmagiu sa soseasca aici in ziua de 18 noiembrie 1784 o companie din regimentul De Vins, iar la 22 noiembrie vice colonelul baron Petrasch raporta generalului Pfefferkorn că între Hălmagiu si Deva comunicarea este nesigură si este de părere sa fie întărită cu încă o companie armată stationată aici, iar o alta să fie deplasată la Baia de Cirs sau la Brad. (vezi NOTA 11) Nu avem intentiă de a prezenta întregul mers al răscoalei lui Horea in părtile Hălmagiului, ci numai să mentionăm unele documente mai semnificative. Dintre acestea amintim doar două, din care rezultă că răscoala, având centrul de greutate în Zărand, unde exploatarea era mai cumplită, a transformat si părtile Halmagiului într-un vast câmp de bătalie între răsculati si armata condusă de nobilime.

          “Dupa un drumu foarte rău am ajunsu aci în Brad- scria locotenentui Simany în 2 octombre, după miezulu noptii, dar amu aflatu aici numai putini resculat, din cauza că trupa taranilor în numeru de 4.000 de omeni plecase către Criscioru cu cîteva ore mai înaine sub comanda căpitanului Giurgiu Teodoru. După ce audiră că noi sîntem aici, veniră din nou în dori de diuă cu o multime asa de mare încâtu n-o potu descrie si noi cercarămu cu trupa aceasta imensă si cu toate ca puscaramu asupra loru îi tâiarămu cu săbiile si-i uciderămu, dar toate fură zadaru, căci ei se adunară sub comanda lui Horea într-o rnultime ce nu se pote spune. Vomu vede ce pute face în viitoru, destul că aici este oribilu pentru soldati, fiindcă diua si noaptea nu aveamu odihnă de ei." (vezi NOTA 13)
         "În 29 Noembre o trupă de rebeli în număru de vreo 7.000 de oamem ocupară pozitiuni pe dealurile din jurul Hălmagiului cu intentiunea ca să atace orasul si să elibereze pe prizonieri ce-i făcuse husarii cu o di mai înainte. Maiorul (Stoianich n.n) înaintă cu trupa sa către densii până la o distantă de 1.000 pasi, dar împiedicatu de unu santu, ca să-i potă atăca, . se duse călare înaintea loru, însotitul de căpitanul Czigan din regimentulu Toscana, pănă la jumătate drumu unde rebelii trimiseseră de asemenea cîtiva deputati pentru convorbire si, se împăcară astfelu că dînsii taranii se vor supune la toate ocaziunile ordineloru Majestătii Sale, dar să nu-i silească ca să, primească iarăsi înapoi pe nobilii de mai, înainte ca domni pămîntesci.”

         In aceasta situatie critica maiorul Stoianich scapa cu o tactică putin demnă pentru un milita inseland tăranii cu o împăcăciune. El încheie o conventie cu trupa lui Crisan ca tăranii de aici înainte să fie militari si nu supusi nobililor, ci numai împăratului. (vezi NOTA 14)
         Încrezători în promisiunile acestui ofiter tăranii se retraseră descărcându-si armele în continuu. (vezi NOTA 15)
         După reprimarea răscoalei trebuiau întreprinse măsuri de sigurantă. Astfel comandamentul generalului comandant al operatiunilor si consiliul de război fac planuri de distribuire a trupelor. Trebuiau asigurate, înainte de toate comitatele Hunedoara, Zărand si Alba. (vezi NOTA 16) Generalul Koppenzollern rămâne în Deva cu un divizon din regimentul Karoly si ocupă Hălmagiul cu o companie din regimentul De Vins, iar cu a doua companie ocupă Baia de Cris.
         Episcopul Petru Petrovici din Arad îsi continuă si el actiunea de "pacificare" cu care a fost încredintat. În 25 decembrie 1784 relatează contelui Iankovich că pe unele locuri mai bântuie răscoala si că e nevoie ca el, episcopul, să meargă cât mai degrabă în districtul Hălmagiului. Venind la Hălmagiu a strâns poporul si l-a lămurit asupra gravitătii faptei sale si a "înselăciunii" lui Horea. Cetindu-le patenta de amnistitie oamenii s-au linistit, dar se plâng amar toti într-un glas de îngreunările domnilor de pămănt, cerănd să li se facă usurare, căci aceasta a fost unica pricină a primejdioaselor tulburări. (vezi NOTA 17) În ciuda prezentei armatei imperiale agitatiile si nelinistea tărănimii continuă. Multi dintre răsculati stau ascunsi prin munti si prin păduri.
         La 19 ianuarie 1785 Stefan Hollaki, vicecomitele Zarandului raportează comisarului regal asupra stărilor de lucruri din Zărand. Arată că prin asezarea de militie pe granită si regulată cutezanta a romanilor rebeli s-a mai otolit. Se gaseste te aici militie ecvestra de Toscana si secuiască. A venit si regimentul De Vins din Hălmagiu cu generalul brigadier Sturm. Militia face marsuri încoace si incolo fiindcă Horea îi convinsese pe tărani că armata n-a venit pentru nimicirea răsculatilor ci mai curând pentru apărarea nobilimii, ceea ce a sporit îndrăzneala. Supusii generalului Gyulay din Cărăstău si Birtin au refuzat să presteze robote. Si supusii din Brad au refuzat lucrările datorate domnilor, sălăsluind multi în păduri si după publicarea amnistitiei. O parte din supusii domeniului Hălmagiu amână viclean prestarea daturilor. (vezi NOTA 17)
         În fine mai trebuie amintit si odiosul plan al nobilimi transilvănene pentru stabilirea "linistei în viitor".

         "Toti locuitorii din comunele revoltate din meniul de mijlocu si de sus al Slatnei, din Ofenbaia, Ponooru, Mogos, Remeti, Lupsa, Sălciua, Ocolisul Mare, deasemenea si locuitorii din întregulu comitatulu Hunedoarei si alu Zărandului, din comitatulu Albei si din tinutul Hategului să porte cusutu în spate pe tundră semnulu furciloru tăiatu din pănură albă, sub pedeapsa de cîte 50 bastoane de cîte ori nu voru voi să porte semnulu acesta.” (vezi NOTA 18)

         Cu astfel de măsuri întelegea nobilimea transilvăneană să mentină pe iobagi în sclavie. Deoarece un mare număr de răsculati din părtile Hălmâgiului au fost dusi la închisoarea din Deva protopopul Hălmagiului, Adam Popovici, cere la 13 februarie 1785 episcopului Petrovici din Arad să intervină pentru eliberarea celor din închisoare "care nu sînt cu vină mare", să fie lăsati pe chezăsie până când vor fi judecati căci "zac în prinsoare si multi au si murit”. Se roagă de asemenea pentru Popa Toma din Guravăii, prins de judele nobiliar si trimis la închisoarea din Baia de Cris, căci "nu-i vinovat în ce-l pîrăsc si numai pentru pizmă îl tin la închisoare.” (vezi NOTA 19)

                  A urmat apoi odioasa asasinare prin frângerea pe roata la Alba Iulia a conducătorilor răscoalei. Se cunosc si din părtile Hălmagiului doi căpitani ai iobagilor răsculati, anume Ilie Dăncut din satul Ociu (8 km de Hălmagiu) si Pavel Bocu din Vidra (10 km de Hălmagiu), osânditi la pedeapsa capitală, anume primului "capul să i se pună în teapă iar cadavrul pe roată iar al doilea să fie condamnat a fi frânt pe roată. (vezi NOTA 20)

         Dupa reprimarea răscoalei se fac cercetări întinse nu numai pentru stabilirea faptelor ci si recuperarea, pe cât posibil, a pagubelor pricinuite de răsculati. S-au întocmit tabele cuprinzând numarul celor ucisi dintre nobili, a celor prădati, apoi a văduvelor si a orfanilor, precum si evaluarea pagubelor Omorurile cele mai multe s-au petrecut în Zărand si Hunedoara. In frunte stă comuna Ribita cu 42 de victime, Crisciorul cu 17 si Bradul cu 15.
         Dar victimele au fost mult mai multe în rândurile tărănimii. Ele au fost conscrise pe protopopiate. Iată un astfel de tabel:


Perspectiva Halmagiului

Protopopiatul

ucisi

vaduve

orfani

Hunedoara

34

18

43

Halmagiu

35

30

78

Roscani

37

22

54

Trestia

137

97

218

Abrud

39

26

74

Orastie

18

16

43

Hondol

49

34

70

(vezi NOTA 21)

          Cu privire la pagubele cauzate nobilimii din cercul Zărandului se cunosc si câteva date: în Acita văd. Paul Hallaki are pagube evaluate la 10.522,11 florini, Wolfgang Hallaky din Hălmăgel si Tomesti are pagube evaluate la 4844 florini iar Stefan Hallaky in Ociu si Tărmure are pagube de 4885 florini. (vezi NOTA 22)
         Răsunetul răscoalei lui Horea, Closca si Crisan peste hotare.
         În publicistica apuseană de la sfârsitul anului 1784 si începutul anului 1785 răscoala lui Horea a avut un mare răsunet. In ziare si brosuri se comentează cauzele răscoalei, desfăsurarea si urmările ei. Astfel în "Politische Jurnal” din Hamburg se precizează de la început că răsculatii din Transilavania sunt români, urmasii coloniilor romane din Dacia. In acest jurnal se mai arată:

         "Toti acesti oameni dintr-o rasă deosebit de frumoasă, puternică si prolifică, care nu-si ascund sîngele roman, tînjesc sub cea mai cruntă oprimare a blestematului sistem feudal impus de învingătorii unguri si sub vălul nestiintei si ruditătii. Ei sunt cu adevărat sclavi legati de mosie si de pământ, fara proprietate si fără drepturi.” (vezi NOTA 23)

         Se mai poate aminti si foarte răspândita brosură "Horja und Klotaka" a lui Adam Friederich Geisler, în care se condamnă instructia nobilimii arătându-se ca aceasta a provocat răscularea tăranilor prin cumplita lor apăsare si ar fi vrut să-i stingă prin foc si sabie, dacă taranii nu erau curajosi si mai tari ca nobilii. Se referă apoi la omorurile prin spânzurarea taranilor din Brad, Hălmagiu, Criscior si Alba Iulia iar in încheiere se intreaba ce se va alege de statul unde nobilimea cutează asemenea lucruri. (vezi NOTA 24)


Imperiul Austro-ungar

         Horia rege

         În istoriografia vremii se adună o serie de documente cu privire la faptul că Horea s-ar fi declarat rege al românilor, sau că acestia il considerau ca atare. Astfel baronul Simeon Kemeny, în calitate de comite al Albei, scria în 12 ianuarie 1785 către contele Iankovits că:

          "Clarum est nefandissimum .... Ducem Horiam cuowue Dominum per eminetiam passim nominari”; in traducere: “Este adevărat că tăranii pe ici pe colea numesc pe Horea Domn în gradul suprem.” (vezi NOTA 25)

          Si in partile Hălmagiului se cunoaste un document cu privire la fa tul că Horea se considera rege al romanilor. Astfel in luna ianuarie 1785 popa din Tarmure (sat apartinator Halmagiului) se intoarce de la Alba Iulia acasa si comunica satenilor ca el a vorbit cu Horea si ca acesta i-a spus:

"Nu vă temeti nimicu, regele vostru inca mai trăieste si Horea a intratu jucindu în fortăreata Albei.” (vezi NOTA 26)

         In fine, nu se pot nega si nici trece cu vederea poeziile populare transmise pana in ziua de azi, din care rezulta ca:

                  “Până a fost Horea împărăt
                  Domnii nu s-au descultat ,
                  Nici în pat nu s-au culcat,
                  Prânz la masă n-au mâncat, etc." (vezi NOTA 27)

         După înăbusirea revoltei tărănesti împăratul Iosif al II-lea propuse sa se trimită în Transilvania o comisie specială ca sa cerceteze cauzele revolutiei si să afle mijloacele cum s-ar putea preveni în viitor astfel de evenimente. Către începutul lunii martie 1785 contele Iankovits părăsi Transilvania si se reîntorsese la Viena si depuse actele revolutiei în arhiva în două lazi sigilate .(vezi NOTA 28) ­
         Desi împăratul încerca să înlăture orice nemultumire a iobagilor, in anul 1790 revolutia avu din nou un preludiu. În anul 1790 se răspândi zvonul unei noi revolutii în comitatele Hunedoarei si Albei, iar în ziua de 9 aprilie 1790 subprefectul din Hălmagiu scria următoarele:

         “Nobilimea din tinutulu Baiei de Crisu si alu Bradului s-a retrasu' întreaga în resedinta mănăstirii din Baia de Crisu, partea cea mai mare este, în arme si totu nobilu în uniformă.” (vezi NOTA 29) ­

         Comerciantii Simion Moldovan si Sortoc Giurchi din Hălmagiu, umblând pe la târguri răspândeau vestea că iobagii din părtile Bradului se pregătesc de o răscoală, întretin moralul celor obiditi. Pentru acest fapt ei au fost pedepsiti cu câte 25 bete aplicate pe corpurile goale pe piatra cinzaiului din fata vechii biserici. (vezi NOTA 30) ­
         Au urmat apoi altii ani grei si întunecati deoarece răsculatii nu reusiseră să schimbe apasatoarea orânduirea feudală, iar contele Zichy adresă vicecomitelui din Bihor un ordin, din care rezultă că:

         "Dintr-un raportu cel-am primitu astăzi dela vicecomitele comitatului Aradu am aflatu că tarani ardeleni din comitatu Hunedoarei si alu Zărandului au intentiuni si planuri rele în contra domniloru sei pământesci si a nobilimi. Din această cauză ve recomandu că atîtu Sfaturiie si Ordinile, cum si domni pământesci din comitatulu acesta să fie cu priveghiare continuă si neobosită în cestiunea aceast si să-i indemnati ca sa trateze cu toată blîndetea pe supusi loru." .(vezi NOTA 31) ­

      CONSCRIPTIA lui Anton Cziraky din anul 1819

         Haosul general al relatiilor din Transilvania si mai ales pauperizarea generală a tărănimii hotărâse ca, curtea din Viena să facă o nouă încercâre în reglementare urbarială. Pentru atingerea scopului produs s- a ordonat întocmirea unei conscriptii în fiecare sat.
         În comitatul Zărand conscriptia s-a efectuat în anul 1818 de către iobagii comisarul regal Anton Cziraky, pe baza unui chestionar la care iobagii trebuiau să răspundă la mai multe întrebări: după ce fel de urbariu se servesc, cum se îndeplinesc urbariile; care este mărimea sesiei, câte zile de robotă si cu câti boi se lucra anual, din ce produse se dă "nona si decima”, dacă au drept la lemne, dacă sesiile iobagilor pot vandute si cumpărate în mod liber si care sunt lipsurile (maleficia) în general.
         Desi conscriptia a rămas doar o simplă stare de fapt fără să aibă loc o nouă reglementare, datele consemnate reflectă starea extrem de grea a tărănimii, aspectele si structura internă a fiecărui sat si starea materială a fiecărei familii. (vezi NOTA 32) ­
         Din conscriptie rezultă că în anul 1819 în tinutul Hălmagiului erau trei familii de proprietari: Bethlen, stăpânul domeniului Hălmagiului, compus din satele Bănesti, Bodesti, Brusturi, Vârfuri, Tohesti, Grosi, Ionesti, Cristesti, Lazuri, Luncsoara, Leasa, Măgulicea, Mermesti, Sîrbi, Poenari, Tisa, Vidra, Vîjdogi, si bineînteles Hălmagiu. Urma familia Hollaky ce stăpânea satele: Aciuta, Aciua, Tărmure, Hălmăgel, Ociu, Ocisor, Poiana, si în fine era familia Kozma, care stăpânea satele: Guravăii, Plescuta, Răstoci si Tălagiu. Sarcinile iobăgesti erau foarte diferite ele arătând o exploatare cruntă si fără limită. Nu este în intentia noastră de a arăta acele sarcini pentru satele dependente de cele trei domenii. Ne referim numai la localitatea Hălmagiu. Din acea conscriptie rezultă că iobagii din Hălmagiu erau obligati să presteze într-un an: 21.936 zile de robă cu palmele, 10.868 zile cu jugul si 4 frunti de tora după o delnită.
         Situatia economica deosebit de apasatoare a generat unele miscari taranesti, pentru inabusirea carora autoritatile au recurs la pedepse cu inchisoarea si maltratare pe “piatra cinzaiului” din fata vechii biserici din Halmagiu, anume cate 25 lovituri de bete la fiecare trei luni.

      ANUL 1821 in HALMAGIU

         Rascoala lui Tudor Vladimirescu, din anul 1821, a avut si în părtile Hălmagiului si probabil că temerile au fost asa de mari încât autoritătile au întemnitat preotul Ioan Popa din Hălmagiu, ca să intimideze poporul, apoi au trimis a fi judecat în fata Consistoriului directorial crăiesc din Cluj.
         Acest fapt este confirmat de documentul nr. 188/26 aprilie 1821, privitor la ancheta judiciară îndreptată asupra lui Popa Ioan, document ce se prezintă mai jos:

         "Mărite Consistoriu Directorial Crăiesc din Cluj, ­ ­
         De când administratiei acestui comitat i s-a atras atentia în împrejurările nefavorabile de astăzi în privinta atitudinii poporului român, cercetarea tihnită a faptelor atatatoare si a vorbelor usturătoare a pus printre altele la gravă bănuială pe parohul greco neunit Ioan Popa din Hălmagiu, dieceza Aradului, e căci potrivit scrisorii de investigatiune autentifică oficial sub “A” preotul numit din Hălmagiu a amintit printre alte vorbe necuviincioase, în cîrciuma din casa lui Andrei Simion, în timp ce beau împreună, în cîstigurile de curînd trecute, de rebeliunea lui Horea si a tăcut cînd l-a oprit sotia cîrciumarului Antonia Tobias, cu care bea. La jurămînt a negat, dar după ce a fost băgat la închisoare a mărturisit îndată sub "B" anexat si tot atunci, relativ la mărturisirea cu jurămînt s-au autentificat declaratia lui Nicolae Aron, care la fel certifică. Fată de aceste dovezi numitul preot a fost arestat si dus la 15 aprilie din acest an la închisoarea comitatului, unde astăzi a fost anchetat. Conform scrisorii de mărturisire de sub litera "A" si "B" se vede a fi probe destule în contra sa, functionarii au opiniat că este necesar să fie dat prin actiune judiciară în judecată, conform documentelor amintite mai sus si anexate în copii oficiale, prezentate cu supunere măritului consiliu directoral regal în scopul de a-si spune hotărîrea înteleaptă în privinta aceasta să binevoiască a ne linisti si pe noi."
         "Cu stimă deosebită, rămînînd si pe mai departe supusi servi ai măritului consiliu directoral crăiesc. Stafe Holaky, comite. Baia de Cris, 18 aprilie 1821, Samuel Ferentzi, prim notar." (vezi NOTA 33)

   NOTE

         01. David Prodan, Răscoala lui Horea, Editura stiintifică si enciclopedica, Bucuresti, 1797, pag. 79, Hurmuzaki XV/2, pag. 1748-1751, vol. I.
         02. Ibidem pag. 84, 85 Hurmuzaki XV/2 pag. 1748-1750
         03. Ibidem vol. I pag. 273 -Caiete XXXIII F. 21 - 22
         04. Ibidem vol. I pag. 273 Caiete XXXIII f9
         05. David Prodan Răscoala lui Horea, Editura stiintifică si enciclopedică, Bucuresti 1979, vol. I, pag. 286
         06. Ibidem pag. 303…Oppidum Halmagy depopulandum flammaque delendum asse notificarunt....
         07. Ibidem pag. 302
         08. Ibidem vol. I, pag. 303- 304, Eduard Ioan Gavanescu, Marturii romanesti din eparhia veacului al XVIII -lea, Arad, 1940, p 34
         09. ibidem vol. I pag. 517 Arhivele statului Deva, Soc. De Istorie dos. 5/1784;
         10. idem.
         11. David Prodan, Răscoala lui Horea, Editura stiintifică si enciclopedică. Bucuresti 1979, vol II, pag. 6, Acte vieneze I 86.
         12. Ibidem vol. I pag. 589 Acte vieneze I, 107
         13. Nicolae Densuseanu, Revolutiunea lui Horea in Transilvania si Ungaria, 1784-1785, scrisă pe baza documentelor oficile, Bucuresti, tipografia "Romanului”, Carol Gobl, 1884, pag. 380. Scrisoarea locotenentului Siemeny.
         14. Nicolae Densuseanu, op. citat, pag. 328
         15. Ibidem. Raportul generalului Hoppenzoler catre contele Iankobite
         16. David Prodan, vol. II pag. 130
         17. David Prodan, vol. II, pag. 426
         18. Nicolae Densuseanu, op. citat, pag. 364, 365, citând din Colectia contelui Kemeny, tom.1, Cercetari oficiali despre rezbelul serănescu alu Horia, pag. 635, 636
         19. David Prodan, Răscoala lui Horea, vol. 2, pag. 283
         20. Traian Mager, Tinutul Hălmagiului, pag. 104.
         21. David Prodan, op. citat, pag. 535.
         22. Idem, pag. 538.
         23. Idem, pag. 683. Polittches Journal, 1785, pag.35.
         24. Idem. Pag. 688.
         25. Nicolae Densuseanu, op. citat. Pag. 462, 463.
         26. Ibidem pag. 465, cu următoarea completare la subsol: "În privinta aceasta subprefectulu. George Antos din Mihaltu are două rapoarte. Intrunu raportu din 9 ianuarie 1785 densulu comunică că popa Nicolae si Popa din Tărmure întorcându-se de la Alba Iulia au adusu si au lătitu acirea, că Horia ar fi disu: nu vă temeti copii mei, că amu să fiu încă domnulu vostru, etc. În altu raportu din 15 ianuarie George Antos face cunoscutu că a cercetatu în privinta acestei faime si preotii din Mihaltu i-au declaratu, că popa din Tărmure le-a comunicat că Horia ar disu nu va temeti nimicu "Regele vostru incă trăieste”.
         27. Nicolae Densuseanu, op. Citat, pag. 465, auzite de la batranii George Gligoru si Ursu Coroiu din Cărpenis, în anulu 1879
         28. Nicolae Densuseanu, op. citat, pag. 507
         29. Ibidem, pag. 512.
         30. Cozma Pal, Zărand Vermegye Foldrajini Stazististikai, torteni Leiran Kolosvar 1847, pag.105
         31. Nicolae Densuseanu, op. citat pag. 512, 513.
         32. Arhivele statului, Bucuresti, Colectia de microfilme din Ungaria, Conscriptia Czirakysana, Comitatul Zărand.
         33. Documente privind istoria României. Colectia Eudoxiu Hurmuzachi, Seria nouă III Solidaritatea romănilor din Transilvania cu miscarea lui Tudor Vladimirescu. Documente publicate de academicianul A. Otetea, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1967, Scrisoarea nr. 150, pag. 221-222