voievodatul/
iobagia
Rascoala
Horea
Avram Iancu
REVOLUTIA DIN 1848
secolul XX
monumente/ documente

REVOLUTIA DIN ANII 1848-1849 IN PARTILE HALMAGIULUI
         Inceputul

         Jugul greu al iobăgiei si asupririle nationale si sociale din fostul comitat Zărand nu mai puteau fi suportate si se astepta momentul înlăturării lor, moment care n-a întârziat să vină dar care s-a soldat cu mari sacrificii: omenesti si materiale, cu deceptii si cu putine împliniri.
         În aceste evehimente Hălmagiul a jucat un rol deosebit si din punct de vedere strategic deoarece prin pozitia sa geografică închide intrarea în valea Crisului Alb spre Muntii Apuseni dinspre Arad si Bihor. Intelectualitatea transilvăneană, ca avangardă a poporului român, revendica drepturile politice ale natiunii române opunându-se unirii Transilvaniei cu Ungaria. Astfel, prin proclamatia din 24 martie 1848, Simion Bărnutiu respinge ideea unirii Transilvaniei cu Ungaria si cere recunoasterea natiunii române ca natiune politică. În acea proclamatie el zicea:

          "Românilor, ascultati: voi pînă acum ati fost morti politiceste. Voi dară, un milion si trei sute si mai bine de români, nu existati pe lume ca natiune. Astăzi este ziua învierii voastre." (vezi NOTA 1)

          Tot asa prof. Aron Pumnul din Blaj arată că secolele de asuprire trebuie să înceteze si să urmeze o epocă în care să domnească frătia si libertatea si legile mintii sănătoase.
          In comitatul Zărand s-au strecurat niste tipărituri de la Blaj în care se vorbea despre drepturi politice si stergerea iobăgiei, si cu toate că se cunoaste data adunării din 3/15 mai 1848 de la Blaj din părtile Hălmagiului n-a putut participa decât parohul Ioan Moga.
          El a fost ales membru în delegatia ce a prezentat Dietei din Cluj dorintele românilor, precum a fost si membru în Comitetul National permanent din Sibiu în anii 1848, 1849. (vezi NOTA 2)
          De la el ne-a rămas, în manuscris, o coronită intitulată "Descrierea întâmplărilor de la începutul revolutiei în anul 1848 si 1849 în Protopresbiteratul Hălmagiu, care au pătimit poporul Român de către răsculatii maghiari.
          Din această cronică, care a îmbogătit istoriografia romănă, aflăm că anul revolutionar 1848- 1849 a transferat Hălmagiul într-un câmp de bătălii, jafuri, incendieri de case si omoruri săvârsite de insurgentii lui Kosuth Ludovic.
          Astfel ni se relatează că în toamna anului 1848 în părtile Hălmagiului au fost lansate zvonuri de către nobilimea maghiară că aici vor veni secui care vor tăia si omorî si ei au si intrat în comitatul Zărandului. În ziua de 23 octombrie 1848, fiind târg săptămânal in Hălmagiu, s-a auzit clopotul de la biserica din Hălmagiu sunând în "dungă". Pe toti i-a cuprins fiorul groazei, întelegănd că secuii au ajuns la Rîsculita si Obîrsa, prădând si aprinzând satele. (vezi NOTA 3) Văzând că nu conteneste bătaia într-o dungă a clopotului, căpitanul Hallaky Ferencz, domnul de pământ din Hălmăgel, a adunat garda natională maghiară si a pornit în fruntea ei iar o parte din ei au fugit către Ungaria. Asa a început revolutia în părtile Hălmagiului. (vezi NOTA 4)
          Tinutul Hălmagiului a fost invadat de o trupă de 800 de răsculati sub comanda maiorului Gall, căreia i s-au alăturat unguri si jidani din comitatele Zărand, Arad si Bihor. Printre acestia au fost recunoscuti si identificati următorii: Bett Iosca, notarul Rurtan Elek, invatatorul Lakatos Iozef, fratii Kadar, Stoica Giuri Bandi (calfa de pravalie) din Hălmagiu, primpreotul Kristiori Ioani, Kosma Karoly din Talagiu, Benko Solomon ispravnicul jidovului Roth Ioanos, arendasul lui Hallaky Terencz din Halmăgel, notarul Orban Lajos din Bontesti, perceptorul Nastroadini din Buteni, etc. acestia mergeau în fruntea trupei de răsculati, servind de călăuze si instigatori la atrocitătile la care au participat si ei în mod activ. (vezi NOTA 5)
          In noaptea de 23 spre 24 octombrie răsculatii au dormit pe dealul Sortocului (Hireadului) din hotarul Ciuciului, având cu ei si un tun. Aici s-au întâlnit cu alti honvezi si rebeli veniti din Siria, Arad, Zărand, Sîntana, Pîncota si Salonta. În 24 octombrie au pornit spre Hălmagiu, înaintând pe drumul tării până la birtul lui Sortoc. Tabăra românilor de aici se afla sub comanda tribunului Alexandru Chendi (din Câmpeni) care avea alături de el pa Ulerlich Toni, "neamt" de 32 ani din Resbeec si pe advocatul Iaronim Moga, fiul protopopului din Hălmagiu.
          Pentru a îndepărta pe Cheni din oras, răsculatii i-au trimis pe sotia lui Kosma Karoly din Tălagiu, cu promisiunea să-l roage să vină si să-i apere conacul si bunurile de o mică ceată de răsculati.
          Fără sa bănuiască cursa ce i s-a pus, Chendi a si plecat în dimineata de 24 octombrie spre Tălagiu, împreună cu sotia lui Kosma Karoly, dar de pe un deal a văzut tabăra rasculatilor apropiindu-se de Hălmagiu. Atunci s-a reîntors repede în oras, a tras clopotele si a adunat o mare multime de tărani. La auzul clopotelor, răsculatii au tras două salve de tun, nimerind turnul bisericii ortodoxe si casa fostului preot Ioan Iancu apoi s-au slobozit în "oras" împuscând în drumul lor pe Adam Iancu si Simion Ungur. Văzând că nu poate să apere orasul, Chendi a intrat în tratative cu răsculatii, însă acestia (contrar tuturor uzantelor obisnuite l-au luat prizonier, apoi au intrat în oras.
          Tot în 24 octcmbrie răsculatii au mers la Hălmagiu si la marginea satului au fost întâmpinati de sătenii purtând în fruntea lor un steag alb. Răsculatii au înconjurat delegatia pasnică a satului, au smuls steagul si i-au batjocorit, pe primii opt i-au ucis cu săbiile si pe doi i-au băgat de vii într-o casă incendiată, unde au ars, după aceea au dat foc satului, toate bucatele adunate si nutretul vitelor. (vezi NOTA 6)

         În ziua de 25 octombrie sefii răsculatilor s-au adunat la "sălasul" perceptorului de dare Brument Nicolae, unde s-au constituit in "Curte Martiala". Au dat ordin să vină preoti cu steaguri albe si insotiti de catre trei delegati pentru a incheia pace cu ei si spre a supune lor, “cari dacă nu vor asculta nu va rămâne in sat casă nearsa si samanta de roman o vor starpi". A procedat apoi la judecata prizonierilor, condamnând la spanzuratoare pa Alexandru Chendi, Ulerich Toni si Nicolae Todea de 24 ani, pe care I-au spanzurat in aceasta zi. (vezi NOTA 7)
         In ziua de 26 octombrie rebelii au pornit spre Baia de Cris, romanii asteptandu-i pe un deal din preajma Halmagiului. Fiind bine informati asupra miscarii lor avand spioni buni, ca Iov Mihailovici, Ursu Lucaci si altii, o parte din rebeli au patruns prin padurea Poienarilor spre a-I inconjura, iar altii au mers inainte, au descarcat in ei de doua ori cu tunul , apoi au navalit asupra lor din toate partile, imprastiindu-i. Dupa aceasta honvezii au mers la Tohesti pradand si prefacand totul in cenusa, din ce a ramas dupa pustiirea din 24 octombrie si apoi au coborat in satul Tarnavita, unde au aprins 22 de case, ducand cu ei avutul locuitorilor.
         S-au intors apoi prin satul Poienari, unde au aprins 6 case iar pe Ioan Dusan de 45 de ani si Ioan Macrodin de 55 ani I-a impuscat in fata caselor lor incendiate si nemurind grabnic, cu baionetele I-au infrant si chinuindu-se si-au dat sufletele.
         Aici au ridicat din fata casei lui pe bătrânul preot Ioan Jude din Poienari si au prins pe preotul Pavel Feier din Steia, impreună cu tăranul Ioan Oprea. Dezbrăcati, desculti, în capurile goale, pe toti trei ducându-i la Hălmagiu, i-au condamnat la moarte si i-au spânzurat lângă Chendi si Ulerich. Prădăciunile adunate le-au petrecut in Tara Ungurească. (vezi NOTA 8)


Imparatul Franz Josef

          “Îară in Halmagiu si prin satele lui nu a ramas una casa nejefuita si neprădată de rebeli; zicând că ei cauta după unelte unguresti, însă ei căutau să stoarcă bani de la bietii români, printre haine si alte iosaguri (bunuri) de treabă, pe care toate le adunau, zicând că sunt iosaguri unguresti, iară bietii români, încremeniti de groază si frică, tăceau, si toate le lăsau să le aducă, numai să nu-i omoare”. (vezi NOTA 9)

          Asa s-a întâmplat si în filia Lescioara, unde au ars husarii kosutisti casele si alte bunuri ale lui Samoilă Motica, Iosif Sirca si Ioan Motica Bolha.
          În 29 octombrie rebelii au jefuit pe românii din Hălmagiu de toate bunurile lor, până si de vestimente. Armata era urmată de jefuitori civili,mesteri ispani si notari, ba si jidovi din Salonta, Buteni, Beius si din alte sate unguresti până la Hălmagiu.
          Tot în 29 octombrie venind preotul Ioan Jude de 24 ani, fiul bătrânului preot Ioan Jude, care a fost spânzurat de rebeli la Hălmagiu, însotit de primar si de trei delegati si cu steag alb, conform ordinului din 25 octombrie, a fost primit cu înjurături si acuzat că împreună cu tatal sau s-a insotit cu motii si ca este maiorul unui lagar romanesc. Acuzatorii lui au fost fostul pretor al Băii de Cris, Potyu Iozief, sotia acestuia, fiul său Albert si fiica sa, precum si alti unguri din Zărand. Ca urmare a fost condamnat la moarte de Curtea Martială si spânzurat, împreună cu preotul Ioan Rus, de 34 ani din Morariu si cu preotul Eftimie Popovici din Hălmăgel langa furcile unde erau spânzurati si ceilalti.
          În 30 octombrie rebelii au adus o multime de care din Hălmâgiu si din satele din jur, în care încarcând prăzile au părăsit Hălmagiul, trimitând vorbă poporului român din Zărand că-l va “stîrpi cu plumb si ascutisul sabiei" dacă nu-i va servi de învătătură scoala pe care le-a dat-o zilele trecute. (vezi NOTA 10)
          În 8 noiembrie au sosit vestile îmbucurătoare că în fruntea Zărandului au fost numiti Ion Buteanu, ca prefect si capitanul pensionar Petru Turbat, ca administrator, că de peste munti a sosit o companie de grăniceri si o tabără română, precum si două companii de linie, una din regimentul Jurshai si alta din regimentul Carol Ferdinand. Aceste companii au stationatat in Hălmagiu, unde se afla si prefectul Buteanu.
          Buteanu a adunat poporul în tabără si împreună cu cătanele împârătesti a pornit peste Lazuri la Dealul Mare, unde erau multi unguri rebeli. (vezi NOTA 11) Administratorul Turbat a ordonat ca din poruncă împărătească totii tăranii din Zărand să-si trimită feciorii ca să slujească timp de 3 ani împăratului. Toate satele au executat cu mare bucurie această poruncă împărătească, trimitându-si toti feciorii din care însă n-au fost recrutaiti decât foarte putini, care au fost trimisi la Alba Iulia si Sibiu, iar ceilalti au revenit la vetrele lor părintesti. (vezi NOTA 12)
          A urmat apoi o stare de incertitudine până la 18 decembrie când în comitatul Zărând a pătruns o trupă de circa 900 de secui, dinspre Arad, sub comanda “vizirului" Gall, care a mai fost însotit de comisarul guvernial George Santa din Oradea, perceptorul Balent Samuel din Zărand, precum si toti ungurii din Zărand care si-au reocupat functiile publice din comitat. În Zărand a rămas comandant "vizirul" Csutak Kalman, care a organizat în comitat o serie de incendii si jafuri. Satele din jurul Hălmagiului au fost cercetate de o ceată de jefuitori compusă din ungurii din Zărand si din honvezi, având în fruntea lor o trupă specială numită "Reyer Csapat", recrutată din “hotii cei mai mari din temnite sloboziti". (vezi NOTA 13) Acestia au incendiat 34 case în satul Bănesti, au luat vitele în schimbul unor sume de bani, în satele Ionesti, Ocisor si Ociu, au comis acte de maltratare în satele Ciuci, Grosi si Lazuri, Măgulicea si Brusturi, precum si de omor.
          În Hălmagiu comandantul (vizirul) Csutak a poruncit poporului din satele Halmagiului sa aducă de bună voie fân, ovăz si vite pentru armată rebelă. Conformându-se acestui ordin a venit la Hălmagiu cu fân si ovăz, Nicolae Leucean de 45 ani din Leaut, care a fost îndată prins de rebeli, sub pretextul că numitul ar fi maiorul unui lagăr românesc, a fost bătut si împuns cu baionetele până ce si-a pierdut mintile, apoi a fost ucis de soldatii rebeli, cu toate că numitul era de multă vreme in prietenie cu ungurii Boer Sandor, Denes Istvan si Both Iosca.
          Au prins si chinuit groaznic pe tăranii Petru Păcurariu de 25 ani, Nicolae Ciungan de 48 ani, Sida Jurca 52 ani si Arsenie Neamt din Hălmagiu. Au batjocorit si zugrumat pe Elisabeta de 32 ani, sotia lui Iov Roxa si pe nepoata sa Maria de 14 ani, în casa lor, înfruntându-le gurile cu slănină. Au tăiat cu baionetele pe Gherasim Bordea de 42 ani, pe sotia sa Rafila de 36 ani. Bărbatul a murit îndată, iar femeia numai după câteva zile de chinuri groaznice. Tot cu săbiile au ucis în hotarul Hălmagiului pe Nicolae Buta de 30 ani si Stefan Neamtu de 16 ani, pentru că "erau români". (vezi NOTA 15)
          În satul Bodesti au împuscat de Adam Butariu, în satul Căzănesti sus au împuscat 14 locuitori impreună cu preotul lor Iosif Feier, în Vaita de jos 11 români, în satul Căzănesti cu jefuit casa lui Julia George ducând 12 vite, 25 ocale de vinars, 3 slănini, 350 florini. (vezi NOTA 16)
          După spânzurarea prefectului Ioan Buteanu în satul Iosăsel din porunca maiorului Hatvani, în Brad s-a infiintat un nou lagăr de români, sub comanda tribunului Silaji (Sălăgeanu) Iosif, fost învătător în Hălmagiu. Ca represalii pentru uciderea prefectului loan Buteanu românii au ars casele împărătesti si unguresti din Hălmagiu, Baia de Cris si Ribita, împreună cu depozitele de sare, precum si toate birturile Zărandului de pe langă drumul tării. Focul a tinut, luni si marti până în Rusaliile noastre, arzând cu acest prilej si casele românesti amestecate cu cele unguresti si împărătesti. (vezi NOTA 17)


Mormantul lui Ion Buteanu de la Tebea


Cimitirul de la Tebea


Tunul de pe mormantul lui Iancu

         Vineri până-n Rusaliile noastre (scrie în cronica sa Ioan Moga) a venit de către Oradea Mare vizirul (locotenent colonelul) Inczedy cu 800 de oameni si două tunuri. De acestia s-au mai alipit si ungurii din Zarand si Arad. Cu acest prilej au mai spanzurat de o salcie, în Valea Bănestilor, pe sase români din Hălmagiu si Tohesti. A mai fost prins preotul Solomon Nicoară din Vidra, pe care l-au dus la Hălmagiu să-l spânzure, dar Inczedy l-a eliberat dupa ce i-a plătit ca pret de răscumpărare 250 florini v. v. (vezi NOTA 18)
         Lagărul românilor era tot în preajma Hălmagiului, spre munti. În Dealul Hireadului, la drumul tării, au atacat cu armele, căruta în care era un doctor care venea însotit de muierea lui, la rebelii din Hălmagiu (era doctorul Pavoliu, medic militar al trupelor rebele din Zărand, care venea să-si preia postul în primire la Hălmagiu). Cazul s-a petrecut în ziua de 9 iunie 1849). Doctorul a fost ucis dar sotia lui, strigând că este româncă, fata unui preot din jos de Arad, Elena Gregorovici) n-au vătămat-o si păzind-o au trecut-o la părintii prefectului Iancu din Vidra. (vezi NOTA 19)
         Înversunându-se lagărul românilor s-a slobozit pe drumul tarii de la Valea Lesii spre Hălmagiu. Simtind acestea s-au ridicat si rebelii care erau în Hălmagiu, iesind înaintea lor pe dealul Hălmagiului, spre Bănesti si Bodesti unde au tinut bătaie 2 ore, după care românii s-au întors în pădure. În bătaia aceasta nu putini unguri au murit, pe care i-au dus la Hălmagiu unde i-au îngropat în două gropi. Aceasta s-a întâmplat in sâmbăta după Rusaliile noastre. (vezi NOTA 20)
         După aceasta vizirul Inczedi s-a dus spre Abrud unde a fost nimicit cu armata sa de motii lui Avram Iancu. Au mai venit în Hălmagiu 300 de pedestrasi si 100 de călăreti rebeli sub comanda căpitanului Meszaros, dar după cinci zile au plecat spre dealul Hireadului si de aici la podul Iosăselului, unde au tinut un cordon spre satele Zeldes si Satul Rău, până când Artur Gorge a depus armele la Vilagos/la Siria în 13 august 1849. (vezi NOTA 21)
         Aici se încheie cronica protopopului Ioan Moga, publicată pentru prima dată în revista TRANSILVANIA din Sibiu nr. 74 din 1 ianuarie 1943. Este un document inedit si nefolosit încă, dar de mare importantă pentru tinutul Hălmagiului.
         O altă cronică despre suferintele si jafurile îndurate de locuitorii din Hălmagiu si satele din jurul lui din partea maghiarilor a fost scrisă de protopopul ortodox Petru Moldovan al Hălmagiului si publicată în cartea "Memorialistica revolutiei de la 1848 în Transilvania."
         Ea a fost scrisă la cererea lui Atanase Sandor din Arad pentru a fi prezentată lui Alexandru Papiu Ilarian în vederea includerii intr-o istorie.
         Manuscrisul, redactat la 3 noiembrie 1851, s-a aflat în Arhivele Academiei Române sub nr. M 1059, filele 56-59 de unde s-a publicat de editura Dacia din Cluj - Napoca, paginile 116 - 123 numai după 137 de ani. Nu stim prin ce împrejurări a ajuns acolo. Din cele două cronici care au îmbogătit istoriografia română, aflăm evenimentele anilor revolutionari 1848/1849. Protopopul Petru Moldovan precizează în cronica sa că a scris-o "pentru ca să stie toată lumea româneasca ce au primit românii in anul 1848 în imprejurimile Hălmagiului e de lipsă a se însira. (vezi NOTA 22)
         El se plasează printre cei 9 protopopi memorialisti (cronicari) ai revolutiei din crâncenii ani 1848/1849 ca martori oculari. Text exact: 9 protopopi memorialisti ai revolutiei din crâncenii ani 1848/1849 reprezentati ai clerului din care 1 mitropolit si 7 preoti. (vezi NOTA 23)
         Tot el a făcut parte din delegatia celor patru membri alesi de comitatul Zărandului la sedinta din 3 iulie 1861 împreună cu protopopul unit al Hălmagiului, loane Moga, dr. losif Hodos în calitatea de vice comite al comitatului si Ierinim Moga, fisc comitateus (din Hălmagiu), care au prezentat împăratului Francisc losif un memorand prin care protestau împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria. . Memorandul a fost respins si lucrurile au evoluat spre acel monstruos dualism austro ungar de la 1867.
         Numărul victimelor din părtile Hălmagiului în crâncenii ani ai revolutiei din 1848 - 1849 a făcut obiectul unui studiu publicat în revista TRANSILVANIA nr. 4/15 februarie 1871. Redăm localitătile si numărul martirizatilor, al căror sânge a udat, si al căror trupuri a îngrăsat pamântul strabun din care a incoltit sământa ce a rodit în anul 1918.
                  1. Aciuta; octombrie 1848 - 7 bărbati impuscâti de insurgenti
                  2. Bănesti: iunie 1849 - 7 bărbati din Hălmagiu au fost omorâti pe lînga podul văii Bănestilor.
                  3. Bodesti: octombrie 1848 - doi bărbati omorâti de insurgenti.
                  4. Tohesti. Octombrie 1848- 6 bărbati si 3 femei si 9 prunci omorâti de insurgenti.
                  5. Ciuciu (Vârfuri): octombrie 1848 - 1 bărbat si un prunc împuscati de insurgenti.
                  6. Tărmure: martie 1849 - 1 bărbat si 1 femeie torturati si ucisi de insurgenti.
                  7. Hălamgiu: octombrie 1848 - 3 bărbati împuscati de insurgenti din care Olariu Nicolae si Neamtu Stefan executati în urma sentintelor tribunalului revolutionar.
                   - aprilie 1849: 9 bărbati, din care unul împuscat iar 8 omorâti în mod barbar.
                  8. Hălmăgel: octombrie 1848 - 30 barbati, 10 femei si 3 prunci, din care 5 spanzurati,22 impuscati si 16 măcelărite si trunchiati.
                  9. Luncsoara: martie 1849: Pavel Simian condamnat si executat prin tribunalul de stanga, doi barbati omorâti.
                  10. Plescuta: martie 1848 - 2 bărbati spânzurati de rebeli.
                  11. Poienari: octombrie 1848 - 2 preoti din localitate, condamnati prin tribunalul de stânga si apoi omorati iar 3 bărbati împuscati de insurgenti.
                  12. Tălagiu: aprilie 1849 - 3 bărbati omorâti de insurgenti
                  13. Tîrnăvita: martie 1849 - 1 bărbat spânzurat, fără judecată.
         După acest tribut de sânge în loc să urmeze o usurare a situatiei, trupele imperiale austriece itreprind actiuni de dezarmare a românilor. La 2 septembrie 1849 generalul austriac Haynau dă ordin pentru dezarmarea românilor din comitatele Zărand si Arad si ordonă grabnica interventie a armatei imperiale. În această actiune imperialii s-au dedat la abuzuri si excese umilind pe români si nesocotind faptele lor de arme si serviciile puse în slujba imperiului.

      ABSOLUTISMUL

         Între anii 1854-1860 se instaureaza in Transilvania epoca absolutistă cu administratie si functionari austrieci.
         Conform patentei din 4 iulie 1854 (vezi NOTA 27) fostul comitat al Zărandului este împărtit în doua cercuri pretoriale anume: al Hălmagiului, cu 18.903 locuitori, si ai Băii de Cris, cu 26.767 locuitori, ambele apartinând de prefectura din Orăstie, alături de preturile din Ilia, Soimus, Deva, Hunedoara, Hateg, Pui si Orăstie.
         In aceasta perioadă administratia era germană, care insa pentru a lua contact cu populatia a angajat functionari subalterni români cunoscători ai limbii germane. Seful administratiei civile din pretoratul.Hălmagiului a fost sub comisarul Brodner.
         Dar în urma războiului din anul 1859 dintre Austria si Prusia pentru a-si mentine puterea în interior, Austria a fost silită să restaureze autonomiile judetene. În această conjunctură politică s-a reînfiintat si comitatul Zărand, în 19 martie 1861, cu capitala în Baia de Cris, iar Hălmagiul a devenit un puternic centru administrativ, cu conducere românească, fiind considerat ca subprefectură a comitatului Zărand.
         La sedinta din 2 si 3 iulie 1861 congregatia comitatului Zărand a protestat împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria, si mai ales împotriva interventiei guvernului de a lipi comitatul la Ungaria. Hotărârile aduse au fost cuprise într-un memoriu ce urma să fie prezentat împăratului de la Viena.
         Din delegatia celor patru membri care au si prezentat acel memoriu împăratului austriac au făcut parte: dr. Iosif Hodos, în calitate de vice comite al comitatului, protopopii ortodox si greco-catolic ai Hălmagiului, anume Petru Moldovan si Ioan Moga, precum si Ieronim Moga, în calitate de fisc comitatens al comitatului. Dar memoriul a fost respins de împărat si lucrurile au evoluat spre acel monstruos dualism austro- ungar din anul 1867.


Cripta grofului Bethlen


Troita de la moara

      Desfiintarea comitatului Zărand si actiuni politice românesti.

         Din motive politice, în fond, si sub pretextul, unei noi arondări administrative, în formă comitatul Zarand a fost desfiintat prin art. de lege ungar XXXIII/1876, alături de comitatele Chioar, Crasna si Solnocul de mijloc.
          De atunci pretoratul Băii de Cris a fost anexat comitatului Hunedoara iar al Hălmagiului, împreună cu cele 34 de sate pe care le administra (vezi NOTA 28), comitatului Arad, până în anul 1956, îndeplinind functia de centru administrativ, judecătoresc, mestesugăresc, comercial, cultural, etc.
          Din perioada comitatului Zărand (1861-1876) merită a fi subliniat interesul conducerii comitatului si sprijinul acordat pentru construirea scolilor moderne, a înfiintării farmaciei, organizării judecătoriei si avântul economic si cultural.
          Perioada 1861-1919 a fost dominată, de o parte, de putemice actiuni national culturale, toate sub îndrumarea si conducerea vrednicilor bărbati în frunte cu protoprezbiterul Petru Moldovan, întemeietorul scolilor moderne, Sigismund Borlea, vice comite al comitatului si deputat de Hălmagiu în parlamentul din Budapesta, întemeietor al judecătoriei si al farmaciei, apoi Constantin Talosiu, organizatorul corului (în anul 1894), etc., iar pe de altă parte, prin participarea largă la lupta de eliberare natională, culminând cu Unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918.
          Războiul de independentă din anul 1877 dus de România împotriva Turciei a fost privit cu mult interes de întregul popor român din Transilvania, iar la îndemnul deosebit de curajos lansat de către “doamnele Anastasia Popescu si Zinca Romanu din orasul Făgărasiu" femeile române de pe valea Crisului Alb au răspuns prompt, trimitând ofrande. Astfel în ziarul Telegraful Român din anul XXV (1877 nr. 68/28, august 9 septembrie stil nou), ce apărea la Sibiu, la rubrica "contributiuni la războiul de independentă din 1877" citim că de pe valea Crisului Alb s-au făcut următoarele donatii:
          1. Din Brad: doamna Zoe Mihăltanu, 285 g. scame, Eliza Părăru 415 g. scame si Caterina Rusu 1 kg 353 g. scame.
          2. Din Baia de Crisiu: doamna Elena Robu 2 kg, 78 g., Elena Simionasiu 748 g si 8 fasie, 6 comprese, Otilia Adamovici 290 g., Iudita Secula 290 g. scame.
          3. Din Hălmagiu: doamna Emilia Gageru 300 g. scame, 4 bandaje, 4 bandaje de parchetu, 4 fasie de pândză, 12 trăngule, Ecaterina Băltescu 1 kg 500 g. scame, 4 lededeie, 4 fasie, 8 trangule, Amalia Joldea 335 g: scame. (vezi NOTA 29)
          Procesul Memorandumului, intentat în ziua de 5 mai 1894 împotriva fruntasilor partidului national român din Transilvania si Banat, în frunte cu dr. Ioan Ratiu, dr. Vasile Lucaciu, George Pop de Băsesti, etc. a avut un puternic răsunet si în părtile Hălmagiului. Nu e de mirare faptul că ziarul maghiar "Ellenzek" din Cluj scria în numărul său din 23 mai 1894: ­

          "Răul creste iar valurile agitatiunii trec peste Piatra Craiului. În părtile Hălmagiului si ale Cinteiului (jud. Arad) fierbea a luat proportii asa de mari încât ne putem astepta la ce e mai rău...Valurile agitatiunii si Valahii asteaptă era răzbunării". (vezi NOTA 30)

          Într-adevăr temerea era justificată pentru că 80 de bărbati din Hălmagiu si jur trimiseseră Comitetului National Român din Cluj o telegramă de solidarizare cu memorandistii aflati pe banca acuzării. Textul acestei telegrame, si scrisoarea ce o însotea, sunt păstrate si azi în arhiva muzeului Unirii din Alba Iulia. Iată continutul lor:

          "Onorate Dle Redactor!
          Cu tot respectul sunteti rugatu a publica în pretuitul ziar "Tribuna" telegrama de mai jos ce am trimis-o ieri la 7 Mai la adresa Domnului adv. Iuliu Coroian la Clusiu pentru Comitetul nostru national român.
          "Telegrama e următoarea subscrisă de 80 de indivizi din Hălrriagiu si jur, cei mai multi sunt tărani, toti scriitori de nume"
          Domnului
          Iuliu Coroianu Clusiu.
          "Pentru Comitetul National român
          "Cauza pentru care luptati e sfântă si o recunoascemu de a fi a noastră. Întreg poporul român e cu voi, dreptatea va învinge. Cu noi e Dumnezeu. Curagiu! Înainte Apostoli si românismului! Noi toti vă urmăm. Trăiască dreptatea, trăiască Comitetul National român!!!".

George Roxa

Nicolae Joldea

Veni Sârban

Nicolae Cãtana

Arseniu Circusiu

Ioan Ungur

George Irhas

Eneia Joldea

Petru Mihitiu

Vichentie Cãtanã

Mihai Vidu

Aviron Mârian

George Balta

Ioan Costina

Toader Giurgiu

George Maderu

Nicolae Fauru

Ioan Costina

George Costina

Nicolae Irimie

Ioan Roxa

George Chisiu

Nicoiae Sbîrcea

Militon Irhas

Terente Miclutia

Nicolae Dragos

Dosie Sirca

Ioan Buta

Ilie Sirca

Ciungan Petru

Samuil Ciorogariu

Petru Costina

Nicolae Tomsia

Simon Colfu

Nicolae Popescu

Lazãr Golia

Toma Colfu

Nicolae Budugan

Toma Gligor

Toma Gligoru

Arsenie Florea

Ioan Stefia

Ioan Nicula

Petru Sirca

Nicolae Stefia

Traian Popovici

Irimia Sirca

Teodor Lucaciu

Iovu Colfu

Ioan Stanu

Toma Banciu

Veselie Codreanu

Arseniu Popescu

Alexandru Ilisia

Ioan Vladu

Ioan Petrisor

Toma Gligorescu

Traian Nicodim

Iovan Petrica

Petru Tâtu

Alex. Mihailovici

Teodor Groza

Nicolae Groza

Ioan Popescu

Ioan Marisu

George Leucean

Maxim Groza

Ioan Groza

Ioan Banciu

Traian Suba

Traian Golia

George Nicula

Ioan Sida

Nicolae Popescu

Ioan Banciu

Veselie Golia

Leontin Motiu

Dumitru Baltã

Ioan Groza

George Irimie

 

          "Hălmagiu la 8 Mai 1894"
          "Primiti Domnule Redactor deosebita stimă ce vi-o păstrez.ss. "Eneia Joldea diacon si învătător" (vezi NOTA 31)

          Dar, după cum este stiut, memorandistii au fost condamnati la diferite pedepse privative de libertate, ispăsindu-le în închisorile din Ungaria.
          Valul de nemultumiri împotriva asupritorilor a continuat însă si a izbucnit cu putere în anii 1917-1918 împotriva tendintelor de a introduce cu forta limba maghiară în scoli.
          Asa, de exemplu, la cererea inspectorului regesc de scoli din Comitat Aradului ca si în scolile din tractul Hălmagiului să se introducă, din motive "practice", manuale scolare în limba maghiară, Consistoriul ortodox din Arad, ca senat scolar, respinge pretentia inspectorului (vezi NOTA 32), iar protoprezbitrul Hălmagiu, Cornel Lazăr în raportul său din 11/24 februarie 1918 către adunarea protopopească descria cu mult curaj suferintele poporului român, arătând că în acei ani ne-a fost dat să gustăm două pocale de amărăciune si durere:

          1. "Închiderea celor 250 de scoale confesionale din Ardeal, sub pretextul că acestea nu ar corespunde cresterii tineretului în sentimente patriotice, iubire de tară si împărat."
          2. "Preferinta nedreaptă a guvernantilor în executarea partială a art de lege nr. XX/1848 prin care biserica romano catolică din Transilvania avea o avere de 20.000.000 coroane, cea protestantă 200.000.000 coroane, cea izraelită de 25.000.000 coroane, în timp ce biserica ortodoxă cu peste 2.000.000 credinciosi si cea greco-catolică, cu peste 1.000.000 de credinciosi, n-au primit de la statul austro-ungar nici un filer. (vezi NOTA 33)


Birtul Mare, cladirea unde a fost inchis


Lancea lui Iancu


Ansamblul mormantului de la Tebea

   NOTE

         01. Din istoria Transilvaniei II, Bucuresti, 1961, pag. 24.
         02. Revista TRANSILVANIA, anul 74, ianuarie, nr. 1/1943, organ al ASTREI, pag. 44.
         03. Revista TRANSILVANIA, anul 74, ianuarie, nr. 1/1943, Sibiu, Organ al Astrei, pag. 43.
         04. Ibidem pag. 44
         05. Ibidem pag. 47.
         06. Ibidem pag. 47.
         07. Ibidem pag. 49.
         08. Revista TRANSILVANIEI
         09. ibidem pag. 49.
         10. ibidem pag. 51.
         11. ibidem pag. 51
         12. ibidem pag. 51
         13. ibidem pag. 52
         14. ibidem pag. 52
         15. ibidem pag. 53.
         16. Revista TRANSILVANIEI, pag. 55.
         17. ibidem pag. 55 - 56
         18. ibidem pag. 56.
         19. ibidem pag. 58, 59.
         20. Revista TRANSILVANIEI pag. 55
         21. ibidem pag. 55-56.
         22. Arhivele Statului, Deva, Fondul Comitatului Hunedoara. Dosar 15/849, original.
         23. Arhivele statului.Deva. Fondul Comitatului Hunedoara. Dosar nr. 15/1849, original
         24. Arhivele statului din orasul Deva, Fondul comitatul Hunedoara, Dosar 15/1849, original. Ion Rauca si Valeriu Nitu, Avram Iancu, Editură stiintifică Bucuresti 1974, pag. 80-88.
         25. Ion Ranca si Valeriu Nitu., Avram Iancu în documente, Editura stiintifică. Bucuresti, 1974, pag. 86-87
         26. Ion Ranca si Valeriu Nitu . Editura stiintifică. Bucuresti, 1974, pag. 86- ­89.
         27. ORDINATIUNEA LI/141 a ministerului de interne, justitiei si finantelor din 4 iunie 1854, publicată în “Foaia pentru minte, inimă si literatură" nr. 23/27 iunie 1854
         28. Satele ce compuneau în acel timp pretoratul Hălmagiului au fost: Aciua, Bănesti, Brusturi, Bodesti, Ciuci, Tărmure, Tohesti, Dumbrava, Grosi, Guravăii, Tălagiu, Hălmăgel, Ionesti, Cristesti, Lazuri, Leasa, Lestioara, Luncsoara, Măgulicea, Mermesti, Ociu, Ocisor, Plescuta, Poiana, Poienari, Răstoci, Sârbi, Târnăvita, Tisa, Vidra, Vâjdogi.
         29. Telegraful Român anul XXV (1877) nr. 68. Sibiu, 29 august- 9 septembrie 1877.
         30. Unirea Transilvaniei cu România, 1 decembrie.1918, Institutul de studii istorice si social politice de langă C C al P C R Bucuresti, 1972, editia 2- a, pag 232.
         31. Arhiva "Muzeul Unirii" din Alba lulia Înv. nr. 20
         32. Unirea Transilvaniei cu România, 1918. Editia II-a, Bucuresti 1972. Institutul de studii istorice si social politice de pe lângă CC al PCR, pag. 472
         33. Idem pag. 473