Jugul greu al iobãgiei si asupririle nationale si sociale din fostul comitat Zãrand nu mai puteau fi suportate si se astepta momentul înlãturãrii lor, moment care n-a întârziat sã vinã dar care s-a soldat cu mari sacrificii: omenesti si materiale, cu deceptii si cu putine împliniri.
         În aceste evehimente Hãlmagiul a jucat un rol deosebit si din punct de vedere strategic deoarece prin pozitia sa geograficã închide intrarea în valea Crisului Alb spre Muntii Apuseni dinspre Arad si Bihor. Intelectualitatea transilvãneanã, ca avangardã a poporului român, revendica drepturile politice ale natiunii române opunându-se unirii Transilvaniei cu Ungaria. Astfel, prin proclamatia din 24 martie 1848, Simion Bãrnutiu respinge ideea unirii Transilvaniei cu Ungaria si cere recunoasterea natiunii române ca natiune politicã. În acea proclamatie el zicea:

          "Românilor, ascultati: voi pînã acum ati fost morti politiceste. Voi darã, un milion si trei sute si mai bine de români, nu existati pe lume ca natiune. Astãzi este ziua învierii voastre." (vezi NOTA 1)

          Tot asa prof. Aron Pumnul din Blaj aratã cã secolele de asuprire trebuie sã înceteze si sã urmeze o epocã în care sã domneascã frãtia si libertatea si legile mintii sãnãtoase.
          In comitatul Zãrand s-au strecurat niste tipãrituri de la Blaj în care se vorbea despre drepturi politice si stergerea iobãgiei, si cu toate cã se cunoaste data adunãrii din 3/15 mai 1848 de la Blaj din pãrtile Hãlmagiului n-a putut participa decât parohul Ioan Moga.
          El a fost ales membru în delegatia ce a prezentat Dietei din Cluj dorintele românilor, precum a fost si membru în Comitetul National permanent din Sibiu în anii 1848, 1849. (vezi NOTA 2)
          De la el ne-a rãmas, în manuscris, o coronitã intitulatã "Descrierea întâmplãrilor de la începutul revolutiei în anul 1848 si 1849 în Protopresbiteratul Hãlmagiu, care au pãtimit poporul Român de cãtre rãsculatii maghiari.
          Din aceastã cronicã, care a îmbogãtit istoriografia romãnã, aflãm cã anul revolutionar 1848- 1849 a transferat Hãlmagiul într-un câmp de bãtãlii, jafuri, incendieri de case si omoruri sãvârsite de insurgentii lui Kosuth Ludovic.
          Astfel ni se relateazã cã în toamna anului 1848 în pãrtile Hãlmagiului au fost lansate zvonuri de cãtre nobilimea maghiarã cã aici vor veni secui care vor tãia si omorî si ei au si intrat în comitatul Zãrandului. În ziua de 23 octombrie 1848, fiind târg sãptãmânal in Hãlmagiu, s-a auzit clopotul de la biserica din Hãlmagiu sunând în "dungã". Pe toti i-a cuprins fiorul groazei, întelegãnd cã secuii au ajuns la Rîsculita si Obîrsa, prãdând si aprinzând satele. (vezi NOTA 3) Vãzând cã nu conteneste bãtaia într-o dungã a clopotului, cãpitanul Hallaky Ferencz, domnul de pãmânt din Hãlmãgel, a adunat garda nationalã maghiarã si a pornit în fruntea ei iar o parte din ei au fugit cãtre Ungaria. Asa a început revolutia în pãrtile Hãlmagiului. (vezi NOTA 4)
          Tinutul Hãlmagiului a fost invadat de o trupã de 800 de rãsculati sub comanda maiorului Gall, cãreia i s-au alãturat unguri si jidani din comitatele Zãrand, Arad si Bihor. Printre acestia au fost recunoscuti si identificati urmãtorii: Bett Iosca, notarul Rurtan Elek, invatatorul Lakatos Iozef, fratii Kadar, Stoica Giuri Bandi (calfa de pravalie) din Hãlmagiu, primpreotul Kristiori Ioani, Kosma Karoly din Talagiu, Benko Solomon ispravnicul jidovului Roth Ioanos, arendasul lui Hallaky Terencz din Halmãgel, notarul Orban Lajos din Bontesti, perceptorul Nastroadini din Buteni, etc. acestia mergeau în fruntea trupei de rãsculati, servind de cãlãuze si instigatori la atrocitãtile la care au participat si ei în mod activ. (vezi NOTA 5)
          In noaptea de 23 spre 24 octombrie rãsculatii au dormit pe dealul Sortocului (Hireadului) din hotarul Ciuciului, având cu ei si un tun. Aici s-au întâlnit cu alti honvezi si rebeli veniti din Siria, Arad, Zãrand, Sîntana, Pîncota si Salonta. În 24 octombrie au pornit spre Hãlmagiu, înaintând pe drumul tãrii pânã la birtul lui Sortoc. Tabãra românilor de aici se afla sub comanda tribunului Alexandru Chendi (din Câmpeni) care avea alãturi de el pa Ulerlich Toni, "neamt" de 32 ani din Resbeec si pe advocatul Iaronim Moga, fiul protopopului din Hãlmagiu.
          Pentru a îndepãrta pe Cheni din oras, rãsculatii i-au trimis pe sotia lui Kosma Karoly din Tãlagiu, cu promisiunea sã-l roage sã vinã si sã-i apere conacul si bunurile de o micã ceatã de rãsculati.
          Fãrã sa bãnuiascã cursa ce i s-a pus, Chendi a si plecat în dimineata de 24 octombrie spre Tãlagiu, împreunã cu sotia lui Kosma Karoly, dar de pe un deal a vãzut tabãra rasculatilor apropiindu-se de Hãlmagiu. Atunci s-a reîntors repede în oras, a tras clopotele si a adunat o mare multime de tãrani. La auzul clopotelor, rãsculatii au tras douã salve de tun, nimerind turnul bisericii ortodoxe si casa fostului preot Ioan Iancu apoi s-au slobozit în "oras" împuscând în drumul lor pe Adam Iancu si Simion Ungur. Vãzând cã nu poate sã apere orasul, Chendi a intrat în tratative cu rãsculatii, însã acestia (contrar tuturor uzantelor obisnuite l-au luat prizonier, apoi au intrat în oras.
          Tot în 24 octcmbrie rãsculatii au mers la Hãlmagiu si la marginea satului au fost întâmpinati de sãtenii purtând în fruntea lor un steag alb. Rãsculatii au înconjurat delegatia pasnicã a satului, au smuls steagul si i-au batjocorit, pe primii opt i-au ucis cu sãbiile si pe doi i-au bãgat de vii într-o casã incendiatã, unde au ars, dupã aceea au dat foc satului, toate bucatele adunate si nutretul vitelor. (vezi NOTA 6)

         În ziua de 25 octombrie sefii rãsculatilor s-au adunat la "sãlasul" perceptorului de dare Brument Nicolae, unde s-au constituit in "Curte Martiala". Au dat ordin sã vinã preoti cu steaguri albe si insotiti de catre trei delegati pentru a incheia pace cu ei si spre a supune lor, “cari dacã nu vor asculta nu va rãmâne in sat casã nearsa si samanta de roman o vor starpi". A procedat apoi la judecata prizonierilor, condamnând la spanzuratoare pa Alexandru Chendi, Ulerich Toni si Nicolae Todea de 24 ani, pe care I-au spanzurat in aceasta zi. (vezi NOTA 7)
         In ziua de 26 octombrie rebelii au pornit spre Baia de Cris, romanii asteptandu-i pe un deal din preajma Halmagiului. Fiind bine informati asupra miscarii lor avand spioni buni, ca Iov Mihailovici, Ursu Lucaci si altii, o parte din rebeli au patruns prin padurea Poienarilor spre a-I inconjura, iar altii au mers inainte, au descarcat in ei de doua ori cu tunul , apoi au navalit asupra lor din toate partile, imprastiindu-i. Dupa aceasta honvezii au mers la Tohesti pradand si prefacand totul in cenusa, din ce a ramas dupa pustiirea din 24 octombrie si apoi au coborat in satul Tarnavita, unde au aprins 22 de case, ducand cu ei avutul locuitorilor.
         S-au intors apoi prin satul Poienari, unde au aprins 6 case iar pe Ioan Dusan de 45 de ani si Ioan Macrodin de 55 ani I-a impuscat in fata caselor lor incendiate si nemurind grabnic, cu baionetele I-au infrant si chinuindu-se si-au dat sufletele.
         Aici au ridicat din fata casei lui pe bãtrânul preot Ioan Jude din Poienari si au prins pe preotul Pavel Feier din Steia, impreunã cu tãranul Ioan Oprea. Dezbrãcati, desculti, în capurile goale, pe toti trei ducându-i la Hãlmagiu, i-au condamnat la moarte si i-au spânzurat lângã Chendi si Ulerich. Prãdãciunile adunate le-au petrecut in Tara Ungureascã. (vezi NOTA 8)

          “Îarã in Halmagiu si prin satele lui nu a ramas una casa nejefuita si neprãdatã de rebeli; zicând cã ei cauta dupã unelte unguresti, însã ei cãutau sã stoarcã bani de la bietii români, printre haine si alte iosaguri (bunuri) de treabã, pe care toate le adunau, zicând cã sunt iosaguri unguresti, iarã bietii români, încremeniti de groazã si fricã, tãceau, si toate le lãsau sã le aducã, numai sã nu-i omoare”. (vezi NOTA 9)

          Asa s-a întâmplat si în filia Lescioara, unde au ars husarii kosutisti casele si alte bunuri ale lui Samoilã Motica, Iosif Sirca si Ioan Motica Bolha.
          În 29 octombrie rebelii au jefuit pe românii din Hãlmagiu de toate bunurile lor, pânã si de vestimente. Armata era urmatã de jefuitori civili,mesteri ispani si notari, ba si jidovi din Salonta, Buteni, Beius si din alte sate unguresti pânã la Hãlmagiu.
          Tot în 29 octombrie venind preotul Ioan Jude de 24 ani, fiul bãtrânului preot Ioan Jude, care a fost spânzurat de rebeli la Hãlmagiu, însotit de primar si de trei delegati si cu steag alb, conform ordinului din 25 octombrie, a fost primit cu înjurãturi si acuzat cã împreunã cu tatal sau s-a insotit cu motii si ca este maiorul unui lagar romanesc. Acuzatorii lui au fost fostul pretor al Bãii de Cris, Potyu Iozief, sotia acestuia, fiul sãu Albert si fiica sa, precum si alti unguri din Zãrand. Ca urmare a fost condamnat la moarte de Curtea Martialã si spânzurat, împreunã cu preotul Ioan Rus, de 34 ani din Morariu si cu preotul Eftimie Popovici din Hãlmãgel langa furcile unde erau spânzurati si ceilalti.
          În 30 octombrie rebelii au adus o multime de care din Hãlmâgiu si din satele din jur, în care încarcând prãzile au pãrãsit Hãlmagiul, trimitând vorbã poporului român din Zãrand cã-l va “stîrpi cu plumb si ascutisul sabiei" dacã nu-i va servi de învãtãturã scoala pe care le-a dat-o zilele trecute. (vezi NOTA 10)
          În 8 noiembrie au sosit vestile îmbucurãtoare cã în fruntea Zãrandului au fost numiti Ion Buteanu, ca prefect si capitanul pensionar Petru Turbat, ca administrator, cã de peste munti a sosit o companie de grãniceri si o tabãrã românã, precum si douã companii de linie, una din regimentul Jurshai si alta din regimentul Carol Ferdinand. Aceste companii au stationatat in Hãlmagiu, unde se afla si prefectul Buteanu.
          Buteanu a adunat poporul în tabãrã si împreunã cu cãtanele împârãtesti a pornit peste Lazuri la Dealul Mare, unde erau multi unguri rebeli. (vezi NOTA 11) Administratorul Turbat a ordonat ca din poruncã împãrãteascã totii tãranii din Zãrand sã-si trimitã feciorii ca sã slujeascã timp de 3 ani împãratului. Toate satele au executat cu mare bucurie aceastã poruncã împãrãteascã, trimitându-si toti feciorii din care însã n-au fost recrutaiti decât foarte putini, care au fost trimisi la Alba Iulia si Sibiu, iar ceilalti au revenit la vetrele lor pãrintesti. (vezi NOTA 12)
          A urmat apoi o stare de incertitudine pânã la 18 decembrie când în comitatul Zãrând a pãtruns o trupã de circa 900 de secui, dinspre Arad, sub comanda “vizirului" Gall, care a mai fost însotit de comisarul guvernial George Santa din Oradea, perceptorul Balent Samuel din Zãrand, precum si toti ungurii din Zãrand care si-au reocupat functiile publice din comitat. În Zãrand a rãmas comandant "vizirul" Csutak Kalman, care a organizat în comitat o serie de incendii si jafuri. Satele din jurul Hãlmagiului au fost cercetate de o ceatã de jefuitori compusã din ungurii din Zãrand si din honvezi, având în fruntea lor o trupã specialã numitã "Reyer Csapat", recrutatã din “hotii cei mai mari din temnite sloboziti". (vezi NOTA 13) Acestia au incendiat 34 case în satul Bãnesti, au luat vitele în schimbul unor sume de bani, în satele Ionesti, Ocisor si Ociu, au comis acte de maltratare în satele Ciuci, Grosi si Lazuri, Mãgulicea si Brusturi, precum si de omor.
          În Hãlmagiu comandantul (vizirul) Csutak a poruncit poporului din satele Halmagiului sa aducã de bunã voie fân, ovãz si vite pentru armatã rebelã. Conformându-se acestui ordin a venit la Hãlmagiu cu fân si ovãz, Nicolae Leucean de 45 ani din Leaut, care a fost îndatã prins de rebeli, sub pretextul cã numitul ar fi maiorul unui lagãr românesc, a fost bãtut si împuns cu baionetele pânã ce si-a pierdut mintile, apoi a fost ucis de soldatii rebeli, cu toate cã numitul era de multã vreme in prietenie cu ungurii Boer Sandor, Denes Istvan si Both Iosca.
          Au prins si chinuit groaznic pe tãranii Petru Pãcurariu de 25 ani, Nicolae Ciungan de 48 ani, Sida Jurca 52 ani si Arsenie Neamt din Hãlmagiu. Au batjocorit si zugrumat pe Elisabeta de 32 ani, sotia lui Iov Roxa si pe nepoata sa Maria de 14 ani, în casa lor, înfruntându-le gurile cu slãninã. Au tãiat cu baionetele pe Gherasim Bordea de 42 ani, pe sotia sa Rafila de 36 ani. Bãrbatul a murit îndatã, iar femeia numai dupã câteva zile de chinuri groaznice. Tot cu sãbiile au ucis în hotarul Hãlmagiului pe Nicolae Buta de 30 ani si Stefan Neamtu de 16 ani, pentru cã "erau români". (vezi NOTA 15)
          În satul Bodesti au împuscat de Adam Butariu, în satul Cãzãnesti sus au împuscat 14 locuitori impreunã cu preotul lor Iosif Feier, în Vaita de jos 11 români, în satul Cãzãnesti cu jefuit casa lui Julia George ducând 12 vite, 25 ocale de vinars, 3 slãnini, 350 florini. (vezi NOTA 16)
          Dupã spânzurarea prefectului Ioan Buteanu în satul Iosãsel din porunca maiorului Hatvani, în Brad s-a infiintat un nou lagãr de români, sub comanda tribunului Silaji (Sãlãgeanu) Iosif, fost învãtãtor în Hãlmagiu. Ca represalii pentru uciderea prefectului loan Buteanu românii au ars casele împãrãtesti si unguresti din Hãlmagiu, Baia de Cris si Ribita, împreunã cu depozitele de sare, precum si toate birturile Zãrandului de pe langã drumul tãrii. Focul a tinut, luni si marti pânã în Rusaliile noastre, arzând cu acest prilej si casele românesti amestecate cu cele unguresti si împãrãtesti. (vezi NOTA 17)

         Vineri pânã-n Rusaliile noastre (scrie în cronica sa Ioan Moga) a venit de cãtre Oradea Mare vizirul (locotenent colonelul) Inczedy cu 800 de oameni si douã tunuri. De acestia s-au mai alipit si ungurii din Zarand si Arad. Cu acest prilej au mai spanzurat de o salcie, în Valea Bãnestilor, pe sase români din Hãlmagiu si Tohesti. A mai fost prins preotul Solomon Nicoarã din Vidra, pe care l-au dus la Hãlmagiu sã-l spânzure, dar Inczedy l-a eliberat dupa ce i-a plãtit ca pret de rãscumpãrare 250 florini v. v. (vezi NOTA 18)
         Lagãrul românilor era tot în preajma Hãlmagiului, spre munti. În Dealul Hireadului, la drumul tãrii, au atacat cu armele, cãruta în care era un doctor care venea însotit de muierea lui, la rebelii din Hãlmagiu (era doctorul Pavoliu, medic militar al trupelor rebele din Zãrand, care venea sã-si preia postul în primire la Hãlmagiu). Cazul s-a petrecut în ziua de 9 iunie 1849). Doctorul a fost ucis dar sotia lui, strigând cã este româncã, fata unui preot din jos de Arad, Elena Gregorovici) n-au vãtãmat-o si pãzind-o au trecut-o la pãrintii prefectului Iancu din Vidra. (vezi NOTA 19)
         Înversunându-se lagãrul românilor s-a slobozit pe drumul tarii de la Valea Lesii spre Hãlmagiu. Simtind acestea s-au ridicat si rebelii care erau în Hãlmagiu, iesind înaintea lor pe dealul Hãlmagiului, spre Bãnesti si Bodesti unde au tinut bãtaie 2 ore, dupã care românii s-au întors în pãdure. În bãtaia aceasta nu putini unguri au murit, pe care i-au dus la Hãlmagiu unde i-au îngropat în douã gropi. Aceasta s-a întâmplat in sâmbãta dupã Rusaliile noastre. (vezi NOTA 20)
         Dupã aceasta vizirul Inczedi s-a dus spre Abrud unde a fost nimicit cu armata sa de motii lui Avram Iancu. Au mai venit în Hãlmagiu 300 de pedestrasi si 100 de cãlãreti rebeli sub comanda cãpitanului Meszaros, dar dupã cinci zile au plecat spre dealul Hireadului si de aici la podul Iosãselului, unde au tinut un cordon spre satele Zeldes si Satul Rãu, pânã când Artur Gorge a depus armele la Vilagos/la Siria în 13 august 1849. (vezi NOTA 21)
         Aici se încheie cronica protopopului Ioan Moga, publicatã pentru prima datã în revista TRANSILVANIA din Sibiu nr. 74 din 1 ianuarie 1943. Este un document inedit si nefolosit încã, dar de mare importantã pentru tinutul Hãlmagiului.
         O altã cronicã despre suferintele si jafurile îndurate de locuitorii din Hãlmagiu si satele din jurul lui din partea maghiarilor a fost scrisã de protopopul ortodox Petru Moldovan al Hãlmagiului si publicatã în cartea "Memorialistica revolutiei de la 1848 în Transilvania."
         Ea a fost scrisã la cererea lui Atanase Sandor din Arad pentru a fi prezentatã lui Alexandru Papiu Ilarian în vederea includerii intr-o istorie.
         Manuscrisul, redactat la 3 noiembrie 1851, s-a aflat în Arhivele Academiei Române sub nr. M 1059, filele 56-59 de unde s-a publicat de editura Dacia din Cluj - Napoca, paginile 116 - 123 numai dupã 137 de ani. Nu stim prin ce împrejurãri a ajuns acolo. Din cele douã cronici care au îmbogãtit istoriografia românã, aflãm evenimentele anilor revolutionari 1848/1849. Protopopul Petru Moldovan precizeazã în cronica sa cã a scris-o "pentru ca sã stie toatã lumea româneasca ce au primit românii in anul 1848 în imprejurimile Hãlmagiului e de lipsã a se însira. (vezi NOTA 22)
         El se plaseazã printre cei 9 protopopi memorialisti (cronicari) ai revolutiei din crâncenii ani 1848/1849 ca martori oculari. Text exact: 9 protopopi memorialisti ai revolutiei din crâncenii ani 1848/1849 reprezentati ai clerului din care 1 mitropolit si 7 preoti. (vezi NOTA 23)
         Tot el a fãcut parte din delegatia celor patru membri alesi de comitatul Zãrandului la sedinta din 3 iulie 1861 împreunã cu protopopul unit al Hãlmagiului, loane Moga, dr. losif Hodos în calitatea de vice comite al comitatului si Ierinim Moga, fisc comitateus (din Hãlmagiu), care au prezentat împãratului Francisc losif un memorand prin care protestau împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria. . Memorandul a fost respins si lucrurile au evoluat spre acel monstruos dualism austro ungar de la 1867.
         Numãrul victimelor din pãrtile Hãlmagiului în crâncenii ani ai revolutiei din 1848 - 1849 a fãcut obiectul unui studiu publicat în revista TRANSILVANIA nr. 4/15 februarie 1871. Redãm localitãtile si numãrul martirizatilor, al cãror sânge a udat, si al cãror trupuri a îngrãsat pamântul strabun din care a incoltit sãmânta ce a rodit în anul 1918.
                  1. Aciuta; octombrie 1848 - 7 bãrbati impuscâti de insurgenti
                  2. Bãnesti: iunie 1849 - 7 bãrbati din Hãlmagiu au fost omorâti pe lînga podul vãii Bãnestilor.
                  3. Bodesti: octombrie 1848 - doi bãrbati omorâti de insurgenti.
                  4. Tohesti. Octombrie 1848- 6 bãrbati si 3 femei si 9 prunci omorâti de insurgenti.
                  5. Ciuciu (Vârfuri): octombrie 1848 - 1 bãrbat si un prunc împuscati de insurgenti.
                  6. Tãrmure: martie 1849 - 1 bãrbat si 1 femeie torturati si ucisi de insurgenti.
                  7. Hãlamgiu: octombrie 1848 - 3 bãrbati împuscati de insurgenti din care Olariu Nicolae si Neamtu Stefan executati în urma sentintelor tribunalului revolutionar.
                   - aprilie 1849: 9 bãrbati, din care unul împuscat iar 8 omorâti în mod barbar.
                  8. Hãlmãgel: octombrie 1848 - 30 barbati, 10 femei si 3 prunci, din care 5 spanzurati,22 impuscati si 16 mãcelãrite si trunchiati.
                  9. Luncsoara: martie 1849: Pavel Simian condamnat si executat prin tribunalul de stanga, doi barbati omorâti.
                  10. Plescuta: martie 1848 - 2 bãrbati spânzurati de rebeli.
                  11. Poienari: octombrie 1848 - 2 preoti din localitate, condamnati prin tribunalul de stânga si apoi omorati iar 3 bãrbati împuscati de insurgenti.
                  12. Tãlagiu: aprilie 1849 - 3 bãrbati omorâti de insurgenti
                  13. Tîrnãvita: martie 1849 - 1 bãrbat spânzurat, fãrã judecatã.
         Dupã acest tribut de sânge în loc sã urmeze o usurare a situatiei, trupele imperiale austriece itreprind actiuni de dezarmare a românilor. La 2 septembrie 1849 generalul austriac Haynau dã ordin pentru dezarmarea românilor din comitatele Zãrand si Arad si ordonã grabnica interventie a armatei imperiale. În aceastã actiune imperialii s-au dedat la abuzuri si excese umilind pe români si nesocotind faptele lor de arme si serviciile puse în slujba imperiului.

      ABSOLUTISMUL

         Între anii 1854-1860 se instaureaza in Transilvania epoca absolutistã cu administratie si functionari austrieci.
         Conform patentei din 4 iulie 1854 (vezi NOTA 27) fostul comitat al Zãrandului este împãrtit în doua cercuri pretoriale anume: al Hãlmagiului, cu 18.903 locuitori, si ai Bãii de Cris, cu 26.767 locuitori, ambele apartinând de prefectura din Orãstie, alãturi de preturile din Ilia, Soimus, Deva, Hunedoara, Hateg, Pui si Orãstie.
         In aceasta perioadã administratia era germanã, care insa pentru a lua contact cu populatia a angajat functionari subalterni români cunoscãtori ai limbii germane. Seful administratiei civile din pretoratul.Hãlmagiului a fost sub comisarul Brodner.
         Dar în urma rãzboiului din anul 1859 dintre Austria si Prusia pentru a-si mentine puterea în interior, Austria a fost silitã sã restaureze autonomiile judetene. În aceastã conjuncturã politicã s-a reînfiintat si comitatul Zãrand, în 19 martie 1861, cu capitala în Baia de Cris, iar Hãlmagiul a devenit un puternic centru administrativ, cu conducere româneascã, fiind considerat ca subprefecturã a comitatului Zãrand.
         La sedinta din 2 si 3 iulie 1861 congregatia comitatului Zãrand a protestat împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria, si mai ales împotriva interventiei guvernului de a lipi comitatul la Ungaria. Hotãrârile aduse au fost cuprise într-un memoriu ce urma sã fie prezentat împãratului de la Viena.
         Din delegatia celor patru membri care au si prezentat acel memoriu împãratului austriac au fãcut parte: dr. Iosif Hodos, în calitate de vice comite al comitatului, protopopii ortodox si greco-catolic ai Hãlmagiului, anume Petru Moldovan si Ioan Moga, precum si Ieronim Moga, în calitate de fisc comitatens al comitatului. Dar memoriul a fost respins de împãrat si lucrurile au evoluat spre acel monstruos dualism austro- ungar din anul 1867.

Troita de la moara

         Din motive politice, în fond, si sub pretextul, unei noi arondãri administrative, în formã comitatul Zarand a fost desfiintat prin art. de lege ungar XXXIII/1876, alãturi de comitatele Chioar, Crasna si Solnocul de mijloc.
          De atunci pretoratul Bãii de Cris a fost anexat comitatului Hunedoara iar al Hãlmagiului, împreunã cu cele 34 de sate pe care le administra (vezi NOTA 28), comitatului Arad, pânã în anul 1956, îndeplinind functia de centru administrativ, judecãtoresc, mestesugãresc, comercial, cultural, etc.
          Din perioada comitatului Zãrand (1861-1876) meritã a fi subliniat interesul conducerii comitatului si sprijinul acordat pentru construirea scolilor moderne, a înfiintãrii farmaciei, organizãrii judecãtoriei si avântul economic si cultural.
          Perioada 1861-1919 a fost dominatã, de o parte, de putemice actiuni national culturale, toate sub îndrumarea si conducerea vrednicilor bãrbati în frunte cu protoprezbiterul Petru Moldovan, întemeietorul scolilor moderne, Sigismund Borlea, vice comite al comitatului si deputat de Hãlmagiu în parlamentul din Budapesta, întemeietor al judecãtoriei si al farmaciei, apoi Constantin Talosiu, organizatorul corului (în anul 1894), etc., iar pe de altã parte, prin participarea largã la lupta de eliberare nationalã, culminând cu Unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918.
          Rãzboiul de independentã din anul 1877 dus de România împotriva Turciei a fost privit cu mult interes de întregul popor român din Transilvania, iar la îndemnul deosebit de curajos lansat de cãtre “doamnele Anastasia Popescu si Zinca Romanu din orasul Fãgãrasiu" femeile române de pe valea Crisului Alb au rãspuns prompt, trimitând ofrande. Astfel în ziarul Telegraful Român din anul XXV (1877 nr. 68/28, august 9 septembrie stil nou), ce apãrea la Sibiu, la rubrica "contributiuni la rãzboiul de independentã din 1877" citim cã de pe valea Crisului Alb s-au fãcut urmãtoarele donatii:
          1. Din Brad: doamna Zoe Mihãltanu, 285 g. scame, Eliza Pãrãru 415 g. scame si Caterina Rusu 1 kg 353 g. scame.
          2. Din Baia de Crisiu: doamna Elena Robu 2 kg, 78 g., Elena Simionasiu 748 g si 8 fasie, 6 comprese, Otilia Adamovici 290 g., Iudita Secula 290 g. scame.
          3. Din Hãlmagiu: doamna Emilia Gageru 300 g. scame, 4 bandaje, 4 bandaje de parchetu, 4 fasie de pândzã, 12 trãngule, Ecaterina Bãltescu 1 kg 500 g. scame, 4 lededeie, 4 fasie, 8 trangule, Amalia Joldea 335 g: scame. (vezi NOTA 29)
          Procesul Memorandumului, intentat în ziua de 5 mai 1894 împotriva fruntasilor partidului national român din Transilvania si Banat, în frunte cu dr. Ioan Ratiu, dr. Vasile Lucaciu, George Pop de Bãsesti, etc. a avut un puternic rãsunet si în pãrtile Hãlmagiului. Nu e de mirare faptul cã ziarul maghiar "Ellenzek" din Cluj scria în numãrul sãu din 23 mai 1894: ­

          "Rãul creste iar valurile agitatiunii trec peste Piatra Craiului. În pãrtile Hãlmagiului si ale Cinteiului (jud. Arad) fierbea a luat proportii asa de mari încât ne putem astepta la ce e mai rãu...Valurile agitatiunii si Valahii asteaptã era rãzbunãrii". (vezi NOTA 30)

          Într-adevãr temerea era justificatã pentru cã 80 de bãrbati din Hãlmagiu si jur trimiseserã Comitetului National Român din Cluj o telegramã de solidarizare cu memorandistii aflati pe banca acuzãrii. Textul acestei telegrame, si scrisoarea ce o însotea, sunt pãstrate si azi în arhiva muzeului Unirii din Alba Iulia. Iatã continutul lor:

          "Onorate Dle Redactor!
          Cu tot respectul sunteti rugatu a publica în pretuitul ziar "Tribuna" telegrama de mai jos ce am trimis-o ieri la 7 Mai la adresa Domnului adv. Iuliu Coroian la Clusiu pentru Comitetul nostru national român.
          "Telegrama e urmãtoarea subscrisã de 80 de indivizi din Hãlrriagiu si jur, cei mai multi sunt tãrani, toti scriitori de nume"
          Domnului
          Iuliu Coroianu Clusiu.
          "Pentru Comitetul National român
          "Cauza pentru care luptati e sfântã si o recunoascemu de a fi a noastrã. Întreg poporul român e cu voi, dreptatea va învinge. Cu noi e Dumnezeu. Curagiu! Înainte Apostoli si românismului! Noi toti vã urmãm. Trãiascã dreptatea, trãiascã Comitetul National român!!!".

   NOTE

         01. Din istoria Transilvaniei II, Bucuresti, 1961, pag. 24.
         02. Revista TRANSILVANIA, anul 74, ianuarie, nr. 1/1943, organ al ASTREI, pag. 44.
         03. Revista TRANSILVANIA, anul 74, ianuarie, nr. 1/1943, Sibiu, Organ al Astrei, pag. 43.
         04. Ibidem pag. 44
         05. Ibidem pag. 47.
         06. Ibidem pag. 47.
         07. Ibidem pag. 49.
         08. Revista TRANSILVANIEI
         09. ibidem pag. 49.
         10. ibidem pag. 51.
         11. ibidem pag. 51
         12. ibidem pag. 51
         13. ibidem pag. 52
         14. ibidem pag. 52
         15. ibidem pag. 53.
         16. Revista TRANSILVANIEI, pag. 55.
         17. ibidem pag. 55 - 56
         18. ibidem pag. 56.
         19. ibidem pag. 58, 59.
         20. Revista TRANSILVANIEI pag. 55
         21. ibidem pag. 55-56.
         22. Arhivele Statului, Deva, Fondul Comitatului Hunedoara. Dosar 15/849, original.
         23. Arhivele statului.Deva. Fondul Comitatului Hunedoara. Dosar nr. 15/1849, original
         24. Arhivele statului din orasul Deva, Fondul comitatul Hunedoara, Dosar 15/1849, original. Ion Rauca si Valeriu Nitu, Avram Iancu, Editurã stiintificã Bucuresti 1974, pag. 80-88.
         25. Ion Ranca si Valeriu Nitu., Avram Iancu în documente, Editura stiintificã. Bucuresti, 1974, pag. 86-87
         26. Ion Ranca si Valeriu Nitu . Editura stiintificã. Bucuresti, 1974, pag. 86- ­89.
         27. ORDINATIUNEA LI/141 a ministerului de interne, justitiei si finantelor din 4 iunie 1854, publicatã în “Foaia pentru minte, inimã si literaturã" nr. 23/27 iunie 1854
         28. Satele ce compuneau în acel timp pretoratul Hãlmagiului au fost: Aciua, Bãnesti, Brusturi, Bodesti, Ciuci, Tãrmure, Tohesti, Dumbrava, Grosi, Guravãii, Tãlagiu, Hãlmãgel, Ionesti, Cristesti, Lazuri, Leasa, Lestioara, Luncsoara, Mãgulicea, Mermesti, Ociu, Ocisor, Plescuta, Poiana, Poienari, Rãstoci, Sârbi, Târnãvita, Tisa, Vidra, Vâjdogi.
         29. Telegraful Român anul XXV (1877) nr. 68. Sibiu, 29 august- 9 septembrie 1877.
         30. Unirea Transilvaniei cu România, 1 decembrie.1918, Institutul de studii istorice si social politice de langã C C al P C R Bucuresti, 1972, editia 2- a, pag 232.
         31. Arhiva "Muzeul Unirii" din Alba lulia Înv. nr. 20
         32. Unirea Transilvaniei cu România, 1918. Editia II-a, Bucuresti 1972. Institutul de studii istorice si social politice de pe lângã CC al PCR, pag. 472
         33. Idem pag. 473