Revolutia de la 1848: rolul si cultul lui Buteanu

         
          „ Legislatiunea maghiara n’a invatat nimic din intamplarile sangeroase si instructive ale rascolalei lui Horia” – marturiseste singur un istoric ungur (vezi NOTA 1). In loc sa se apropie de iobagi si sa caute a le intelege situatia insuportabila, nemesii unguri fauresc legi si mai apasatoare.
         La 19 ianuarie 1847 nemesii ardeleni decretara in dieta din Cluj faimoasa lege a urbariului, prin care intentionau sa zdrobeasca definitiv pe iobagi. Iata cum prezinta siutatia iobagilor in acea diata un luminat barbat chiar ungur:
         „Taranului, care fu desbracat de tot dreptul omului, de taoata demintatea omeneasca i s’au pus sarcini, cari nu mai intrec venitul mosiei pe care o lucreaza, dar intrec puterile lui. Si, cand ar fi numai un stapan tot ar mai merge, dar dupace proprietarul ia tot ce bietul om a muncit, apoi vien al doilea stapan, satatul. Acesta ii impune o sracian si mai grea. In timpul cand nobilul isi petrece viata in dolce far niente, taranul suporta toate greutatile tarii: plateste singur contributia, face poduri, drumurisi tot el plateste vama pe ele. Apara tara cu arma, ca nobilimea sa poata dormi in liniste. Plateste pe dascal, pe popa, pe jude, pe notar si tot ce i se cere. Si, acest om in zdrentele sale e onest, bland, muncitor, isi iubeste tara si o ap[ara cu credinta, desi el stie ca nici chiar acel pamant de trei coti care dupa moarte ii va acoperi trupul nu este proprietatea sa. Aveti grija! Dumnezeu nu poate suferi indelung asemenea stare”. (vezi NOTA 2)
         Cu toate protestarile barbatilor luminati cari vedeeau in mentinerea iobagiei o slabire treptata a fortelor maghiare, aceasta lege barbara a fost votata, dar nu mai fu vreme sa fie aplicata, caci rafuiala cea mare se apropia.
         Un an si cateva luni mai tarziu izbucni revolutia.
         Prin propaganda unei splendide pleiade de intelectuali, revendicarile noastre taranesti de pana aci mai mult de ordin economic, se completeaza acum cu cele de ordin national.
         Si, cand in toamna anului 1848, natiunea maghiara se rascoala rupand legaturile cu dinastia Habsburgilor. Romanii gasesc potrivit momentul sa-si scuture nu numai jugul iobagiei, ci sa-si elupte si libertatea nationala.
         Atunci, Romanii din Muntii Apuseni se organizara militareste pe legiuni si centurii, cu prefecti si tribuni, in spiritul stramosilor Romani. Organizarea si apararea judetului Zarand a fost incredintata tinarului advocat Ioan Buteanu.

         Copilaria si intaia epoca a vietii lui Buteanu

          Coborator din instrainatul Maramuras, Ioan Buteanu este numai prin adoptiune fiul Zarandului, unde l-a atras forta dinamica a Muntilor Apuseni. Aici in patria sa adoptiva s’a sbuciumat cheltuindu-si cu darnicie intreaga energie a scurtei sale vieti. Il putem deci considera pe deantregul al nostru.
         Ion Buteanu s’a nascut in Sighetul Marmatiei la 1821, unde tataul sau a fost functionar la judet. Neamul lor isi tragea originea dintr’o veche familie de nobili romani de prin partile Chioarului.
         Eroul nostru si-a petrecut frageda copilarie intr’un mediu sufocant de renegati. Suntem in epoca cand nobilimea romana din Ardeal sucomba sub presiunea maghiarizarii. In viata publica, ca si in familie, cei mai multi romani vorbeau ungureste.
         Mama lui Ioan Buteanu fost si ea romanca, insa dupa moartea timpurie a acesteia, tatal sau insurandu-se a doua oara cu o unguroaica, numai o minune a fortei atavice a mai putut salva pentru romanism pe tinera odrasla.
         Era in clasa a treia a liceului maghiar idn Careii Mari. Profesorul de istorie, un calugar catolic, povestea cu mult elan un capitol din istoria Romei antice. Rapita de maretia exemplelor, imaginatia vie a elevilor sburda pe ripile entuziasmului.
         La sfarsitul lectiei, se ridica din banca un baietandru cu fata imbujorata de fiorii emotiei si pune intrebarea indrasneata, daca mai exista oare cineva din vita nobila a Romanilor. Intreaga clasa, desteptata brusc din toropeala betiei sufletesti, se intoarce spre interlocutor. Era Buteanu.
         Emotionat, batranul calugar, invaluindu-l intr’o privire calda, ii raspunde rar si apasat: „Da, . . . mai sunteti voi, . . . Romanii!” (vezi NOTA 3)
         Sufletul chinuit al unui voievod ori neaz roman de mult pierdut arunca o punt de scapare sufletului amenintat sa se scufunde. Pe cat de ascunse, pe atat de puternice sunt legile firii!
         In acel moment se pecetluia soartea viitorului Buteanu. Drumul spre Golgota i se deschisese.
         Copilul ceru mereu parintilor sa il trimita la o scoala unde sa poata invata romaneste. Mama-sa vitrega, unguroica, spumega de furie , si la indemnul ei, ca sa-i scoata copilului gargaunii din cap – cum zicea ea – Buteanu fu trimis la un liceu, departe la Zagreb, unde a si ramas pana la terminarea studiilor secundare.
         Dar, de ce i-e dat omului, nu scapa. In Zagreb, romanul Ardelean avu fericita ocazie sa cunoasca nationalismul croat. Resentimentul sau nascut impotriva ungurilor incepea acum sa i se desluseasca si concretizandu-l in formele severe ale dogmei, isi impuse aceasta dogma de scop unic al vietii.
         La intoarcerea spre casa facu o excursie prin Banat. Se ori apoi in Blaj, mica noastra Roma, cautand convorbiri cu fruntasii Romanilor de aici. Profesorul Rosu i-ar fi spus:
         „Fiul meu, toate sunt bune cate le-ai invatat dela Croati; afla insa ca pozitiunea si toate imprejurarile noastre difera foarte mult de ale Croatilor. Diferenta principala este, ca panacand Croatii vor sa pastreze aceea ce au pana astazi; noi Romanii avem sa ne recastigam cele rapite de secoli. Va veni insa timpul si pentru noi; el nu este asa de departe. Sa-l asteptam preparandu-ne in liniste. Iara d-ta daca vrei sa reintri in sanul natiunii noastre sa si sa-i fii in adevar folositor, du-te la Pesta invata drepturile, ca noi avem foarte mare trebuinta de legisti. Dar, sa-ti inveti si limba materna perfect, caci daca vrei s le ajuti romanilor, trebuie neaparat sa le vorbesti in limba lor. ” (vezi NOTA 4)
         Buteanu a absolvat dreptul si apoi s’a stabilit ca practicant la prefectura judetului Maramuras. Scum insa nu-si mai ascundea sentimentele romanesti si fu arestat de doua ori pentru manifestarea acestora. Tatal sau il desmosteni.
         Scarbit de lasitatea renegatilor intre cari se simtea tot mai izolat, in cele din urma, se vazu silit a-si parasi locul natal si a-si cauta un mediu mai potrivit temperamentului sau cambativ. Si cum l-ar fi gasit mai bine decat acolo in Muntii Apuseni, unde mandria nationala si dorul de libertate pulza mai puternic. Astfel, evenimentele dla 1848 il gasesc advocat in Abrud. Trebuie sa se fi asezat acolo cel putin cu un an inainte, caci la aceasata data era bine cunoscut.
         Prin interesul ce-l purta treburilor obstesti si preocuparile sale de ordin politic, tanarul nemes din maramuras se bucura de prietenia lui Avram Iancu, a lui Pop Balint din Rosia. Invatase bine romaneste.
         O corespondenta din baia de Abrud aparuta la 29 Martie 1848 in „Gazeta de Transilvania” si semnata cu initialele „I. B. ”, se crede (vezi NOTA 5) a fi fost trimisa de el. Relatand rezultatele multumitoare ale examenului de fine de trimestru de la scoala din abrud, autorul atrage atentia asupra importantei luminarii poporului prin carte, staruind indeosebi asupra studiului istoriei nationale „. . . ca zau, a sosit timpul si pentru noi, sa ne trezim din lertargul cel profund, de nu voim sa ne prefacem cu timpul in alt element strain si sa ne stingem de tot de pe fata pamantului in privinta nationala, etc. Dupa a noastra parere poporul acela, care nici originea sa nu o stie, ci vede, ca numai viaza injurul lor altor popoare adapat cu cel mai injosit servilism insupt in sangele lui, e aproape de a sa totala periciune. ” Incheie cu avertismentul : ”Sa bagam dar de seama pana putem noi de noi griji, ca iata ne ajunge mucul la deget si apoi credeti-ne, ca va fi tarziu a imbraca mantaua dupa ploaie. ”
         Primavara anului 1848 o petrecu Buteanu cutreierand muntii, convocand adunari poporale si culegand iscalituri pentru un memoriu. La adunarea din Abrud tinutra in 5 Aprilie, au participat in mare numar si Crisenii din Zarand. Pretutindeni stranise o insufletire de nedescris. La slujbele religioase, in locul troparelor rituale, multimile intonau in cor cantece nationale, dupacum marturiseste un istoric ungur. (vezi NOTA 6)
         Succesele adunarilor dela Blaj, din 30 Aprilie, mai apoi dele 3/15 Mai, se datoresc Motilor organizati de Buteanu, si tot energiei lui i se poate multumi si faptul ca aceste cete au putut razbi pana la Blaj, infruntand atatea pidici.
         Indeosebi grandioasa a fost manifestatia dela 3/15 Maiu, depe Campia Libertatii. Starniti pana de prin cele mai dosite vagauni ale muntilor, peste zece mii de Moti coborau de mai multe zile spre campia Blajului. Era un convoiu nsfarsit de oameni oteliti de vitregia traiului in munte, imbracati in sumane si cojoace scurte, cu fetele inundate de barbi stufoase cu parul lung impletit in chice. In fruntea coloanei inaintese, calareau alaturi pe doi cai superbi Avram Iancu si Ioan Buteanu.
         Cel dintaiu, motul dela Vidra, balan, cu pchii albastri ca si azurul cerului, parea un Fat Frumos din povesti. Ortacul lui, vita de voievozi maramurasani, cu fata intunecata timpuriu de barba negra ca peana corbului, parea un tanar rege dac.
         Cand cetele Motilor isi facura aparitia pe Campia Libertatii, insufletirea atinse culmea delirului. Nadejdea, ce asigura izbanda, era castigata. Urmeaza apoi desfasurarea programului.
         Pe atunci invatatii ardeleni vorbeau o limba latinizata aproape neinteleasa de popor. Si, cum la acea adunare se gaseau si mai multi tineri din Principate, Alecu Russo, scriitor dusman al scoalei latiniste si luptator nationalist din Muntenia, ne-a lasat urmatoarea observare interesanta asupra rolului ce l-au avut Avram Iancu si Ioan Buteanu: „Intr’o suta sau doua de inteligenti . . . numai pe doi barbati i-am auzit graind romaneste. . . Unul din cei doi zicea: „Ungurii vreau Unio! Stiti voi ce vrea sa zica Unio! Vrea sa zica, ca pana acum ei ne-au incalecat pe par si acum vreau sa ne puna si seaua in spinare!”; al doilea striga: „Uitati-va pe camp, Romanilor, suntem multi, ca cucuruzul brazilor, suntem multi si tari, ca Dumnezeu e cu noi!” (vezi NOTA 7)

         Ioan Buteanu, prefect al Zarandului (vezi NOTA 8)

          In toamna anului 1848 guvernul dela Budapesta rupsese toate legaturile cu dinastia habsburgilor, declarand Ungaria elibrata de sub tutela austriaca.
         Romanii, neincrezatori in sinceritatea promisiunilor Ungurilor cari intelegeau libertatea numai pentru dansii, nu facura cauza comuna cu acestia.
         Ion Buteanu fu numit de catre Comitetul National prefect al judetului Zarand avnd a organiza legiunea a treia din Criseni.
         Armatele austriece sunt insa batute si alungate pretutindeni. Numai Avam Iancu se mai mentine cu Motii sai in Muntii Apuseni. Fiindca prin aceasta Romanii fac cele mai bune servicii curtii din Viena, natural ar fi fost ca si ei sa fi fost energic sprijiniti. De fapt, sprijinul dat de austrieci se reduce la un numar de arme vechi, scotocite de prin magaziile de reforma. S’au trimis in urma si cateva regimente de graniceri, in mare parte compuse din Romani, insa ofiterii superiori fiind de alta lege, nu s’a putut produce acea infratire de arme, care presupune infratirea sufleteasca intaiu.
         Tribunii Romani erau tratati cu dispret din partea ofiterilor germani, cari desi provazuiti cu planuri militare savant alcatuite si suficient material tehnic, paraseau trenul de lupta decateori era vorba de primejdie. Greul cadea tot asupra gloatelor de tarani, cari aparandu-si cu indarjire casutele si avutul lort sarman, au dat straluite dovezi de tenacitate si in Zarand, indeosebi prin luptele de guerila. Imprastiati de forte superioare, Romanii apareau in cete mici, ori cate unul doi, la fiecare cotitura de poteca, de dupa fiecare tufis, lovind fara mila, facandu-se apoi nevazuti. Acest fel de a lupta, practicat in Zarand, a bagat multa groaza in Unguri. Luptele grele, piept la piept, a dat Iancu in muntii Ardealului, unde populatia era mai bine inarmata.

         Intaia expeditie a Ungurilor in Zarand

          Pe la inceputul lui Noemvrie 1848, Ioan Buteanu se gasea aranjat in lupte indarjite pe Valea Murasului, si acolo afla ca ungurii dela Arad au pornit o expeditie spre Zarand. La aceasta veste el trimite in judet pe pet ribunii: Aviron Telechim, cancelist la tezaurar; Alexandru Chendi, asesor la comitat si pe invatatorul din Abrud, Ioan Nemes-Nobili.
         Chendi se repede la Halmagiu, preia comanda cetelor de tarani si-si aseaza tabara la Guravai, adeca pe granita de Vest a judetului.
         In 7 Noiemvrie, maiorul Gaal dispunanad de vreo 250 de oameni dela Arad, uniti cu 100 husari si vreo 300 gardisti din Bihor, cu totii bine inarmati, avand un tun, dupace spanzurara mai multi preoti si primari la Iosasel, ataca tabara romaneasca. Romanii, inarmati numai cu lanci si coasele indreptate pe toporasti, si numai foarte putini avand pusti, nu putura rezista multa vreme si se imprastiara. Ungurii aprind satele Guravaii, Aciuta, Buceava si se apropie de Halmagiu.
         Romanii se adunasera din nou in fata Halmagiului si incearca sa le impiedice inaintarea. Dusmanul incepe sa bombardeze Halmagiul. O lovitura de tun amuti clopotul cel mare al bisericii, care toata ziua sunase a primejdie, chemand pe oamenii la lupta. (vezi NOTA 9)
         Atunci, pentru a-l feri de stricaciuni, Chendi se hotara sa predeie orasul si intra in parlamentari cu comosarul civil al armatei maghiare. Contrar tuturor uzantelor cavaleresti, Ungurii il decarara prisonier si-l spanzurara imediat. Totatunci fura spanzurati doi preoti. Doi carcuimari fura impuscati. Executiile se facura la podul Banestilor (vezi NOTA 10) si dupa aceasta Ungurii intrara in Halmagiu.
         Cand sa plece mai departe spre Baia de Cris, cetele de Romani le atin din nou calea pe dealurile dela Poienariu, impuscand asupra avangardei. Ungurii aprinsera Poienariul, si Halmagelul, iar pe prisonieri, intre cari si trei preoti, ii spanzurara. (vezi NOTA 11) Intr’aceasta inserandu-se, nu mai indrasnira sa-si continue drumul. Cantonara peste noapte in Halmagiu si numai a doua zi pornira spre Baia de Cris.
         La Tarnava tabarau vreu 3000 tarani. Comanda o aveau ofiteri austrieci cu putina oaste imperiala. Din negligenta acestora si in urma tradarii unui subofiter austriac, aici se produse cea mai grozava catastrofa din cate s’au petrecut in aceasta revolutie. Tabara romaneasca a fost atacata prin surpirndere si peste 1200 d emorti au ramas pe campul de lupta. In incaierarea a cazut insusi comandantul austriac, locotenentul Klima.
         In acea seara de 8 Noiemvrie maiorul Gaal a intrat in Baia de Cris, unde a prins si executat pe tribunii Ioan Nobili, Zelinca; pe capitanii Mihailoviciu si Moga.
         Dimineata urmatoare, in 8 Nov. Ungurii plecara spre Brad. Dintre tribunii trimisi de Buteanu mai ramasese in viata numai Aviron Telechi. Acesta incerca sa apere Bradul, insa dupa grelele pierderi fu nevoit sa se retarga spre Valea Bradului.
         Dupa aceasta incurziune facuta pirn surpindere, Ungurii parasira Bradul in graba mare inca in acea zi, jefuind si omorand pe unde treceau.
         Fugisera la timp, caci Buteanu dobandind si ajutorul unor trupe imperiale se gasea pe urmele lor, la 14 Nov. in Baia de Cris. Aici aflara pe nenorocitii tribuni atarnand inca in spanzuratori si pretutindeni zaceau cadavre neingropate. In furia lor, Romanii prinsera 6 Unguri, pe cari ii ridicara imediat in aceleasi spanzuratori, depe care fura coborati tribunii si apitanii Romani. Aceasta se intamplase inainte ca Buteanu sa fi putut interveni. In Halmagiu, maiorul Gaal lasase 160 soldati de paza; insa prinzand de veste ca se apropie Ioan Buteanu, fugira si acestia in tabara dela Iosasel, in Ungaria.
         Acum ar fi fost momentul prielnic ca Ungurii sa fie alungati si din Iosasel, insa capitanul Ioanovici, comandantul trupei imperiale, nu voi sa mai ramana. Pretextand ca nu-si paote hrani trupa in aceasta regiune jefuita, parasi Zarandul, lasand pe Buteanu singur cu legiunea sa de tarani. Din rapoartele lui Popa Balint, insarcinatul cu aprovizionarea, reiese ca trupele dispuneau de alimente suficiente. Imperialii parasira pe Roamani din simplul maotiv ca nu voiau sa deie fata cu dusmanul.
         La 15 Noembrie scria din Baia de Cris :

         "Comunitetii Halmagiului,
         Comunitatia Halmagiu cu aciasta ei provocate ca indata dela primirea acestii scrisori sa ne deie o deslusire adeverate despre staria lotrilor acelora, cari in unu modu ase tiranu ucisere si spandurare atacia oameni si jefuire totu Comitatu. Se se gate pite si carne care se se trimite la Armadie – si deodate se vie Preotii so vro cativa oameni mai inteligentii cu care se ne putem consulta despre fiitoarea sorte a Romanilor dinu Comitatu acesta.
          Ioane Buteanu m. p.
          Prefectu Legiunei a 3-a
         Sig. Baia de Crisiu, 2 Nov. dinu tabere.
         Comunitatia Halmagiului va fi indatorite a trimite aici intitulata Maiorului Cocis epistole. ”
(vezi NOTA 12)

         Baia de Cris era capitala judetului si, asa se vede, Buteanu se gandia la o orgaanizare a acestuia in spirit romanesc.

         A doua si a treia expeditie

         
         Pe la jumatatea lunei Ianuarie 1849 ungurii dela Arad pornesc o noua expeditie spre Ardeal, indreptand o coloana pe valea Murasului si a doua pe valea Crisului alb.
         Pe Cris inainta maiorul Beke cu o trupa de soldati, armata regulata, inzestrata cu 6 tunuri, caruia i se ataseaza si un corp de 350 Sacui.
         Cam pe la 19 Ianuarie dusmanul ajunse in fata Halmagiului, unde il intampina Buteanu cu vreo 150 puscasi si cete de lanceri. Se incinse o lupta disperata. Romanii luptara cu mult eroism. Isi aparau casele si saracia de foc si jaf. In fata fortelor inzecii superioare insa, trebuira sa cedeze si Ungurii intrara in oras.
         Peste noapte Buteanu isi aduna din nou legiunea si incunjura din nou Halmagiul de toate partile. In zorii zilei lupta reincepe. Capitanul Ilosvai fu prins si adus in tabara lui Buteanu. Asemenea, maiorul Csanadi se putu mentine numai gratie armamentului sau covarsitor de superior.
         Rapoartele unguresti amintesc ca in aceste lupte au cazut morti 17 Romani. Nu amintesc insa de pierderile proprii care trebuie sa fi fost conziderabile, caci dusmanul acum inainteaza cu mare prudenta, hartuit mereu de ariergarda lui Buteanu, care se retrage treptat, asezandu-si tabara la Buces. Ungurii ajunsera in Brad numai la 23 Nov. si se insantuisera de teama lui Buteanu. La 16 Februarie parasira Zarandul in directia Devei.
         Ministerul de razboiu ungar trimise o noua trupa considerabila in Zarand sub conducerea maiorului Csutak coloman, care sosind in Halmagiu pe 20 Februarie, aci isi infipse cartierul general. Pe la finea lunii, Csutak dispunea de 2603 soldati, 5 tunuri si 56 cai de calarit.
         Buteanu, din tabara lui dela Buces, zadarnic cerea ajutoare. Solomon, prefectul Hunedoarei, isi comandase toti puscasii spre Sibiu in ajutorul generalului Puchner. Numai, Iancu ii trimise dupa luptele dela Halmagiu, inatiu 100, mai apoi 360 puscasi. Buteanu avea acum in total 600 puscasi si 3 tunuri de cires.
         Insfarsit, pentru a asigura reusita operatorilor pe Muras, imperialii trimit in Zarand pe maiorul Czernoievicz cu unitati din regimentele romanesti depe granita. La 7 Martie ofiterul austriac din Baia de Cris si dispunea de 4690 oameni. In aceasta armata fura inglobate si legiunile lui Buteanu, Dobra si Solomon. Acum se putea tine piept Ungurilor si nadejdile frumoase inviorau sufletele Romanilor, dornici de a se masura in lupta dreapta cu dusmanul secular.
         In 8 Martie trupa principala inainteaza pana la viile din Ociu, pregatindu-se sa atace Halmagiul ocupat de maiorul Csutak. Spre marea nedumerire si consternare a tribunilor romani, acestia vad ca Czernoievicz isi retrage trupele la Baia de Cris si peste cateva zile, in 16 Martie, porneste spre Deva.
         Din raportul pe acre ofiterul austriac incerca sa-si scuze lasitatea aflam ca in noapte de 8 spre 9 Martie s’a angajat in lupta cu Ungurii la Ociu si ca detasamentul sau asezat in defileul Vata-Cazanesti, care avea sa-i asigure retragerea, ar fi fost atacat si imprastiat. Lauda apoi bravura unor ofiteri graniceri cu nume romanesti, mai mult pe locotenentul Dragomir.
         Nu se poate insa ascunde adevarul trist, ca ingamfatul ofiter cu planuri savant si minutios elaborate, dupa un atac nocturn de cateva ore, a parasit campul de lupta, lipsindu-i curajul.
         Buteanu amarat fu silit sa se retraga in tabara dela Buces si de acolo sa dirigeze inainte hartuielile impotriva lui Csutak.

         Crezul politic al lui Buteanu

          Buteanu a adresat adversarului sau din fata, maiorului Csutak, mai multe scrisori, din care desprindem inaltele sale conceptii umanitariste, juridice. Dupa orice barbarie mai strigatoare la cer, Buteanu il dojeneste aspru pe Csutak, intrebandu-l daca aceasta maniera este conforma cu lozinca de libertate si egalitate inscrisa pe drapelul kossuthist.
         Extragem cateva pasagii din scrisoarea trimisa de Buteanu la 27 aprilie 1849 in tabara lui Csutak printr’un curier:

         „ Asa vad cumca Dvoastra lucrati pentru principiile egalitatii, libertatii si ale fraternitatii. Foarte ma mir caci si noi Romanii ne luptam tot pentru aceleas principii si de cand am inceput lupta tot adevarata libertate si recunoastere a existentei politice a natiunei noastre am proclamat-o. . .
         „A trecut timpul, credeti, de a mai subjuga popoare. In fiecare natiune ca si in Dvs. s’a desteptat simtul nationalitatii. Nu v’ati putut desmetici nici intr’atata, ca sa stiti ca aveti nevoie de simpatia Romanilor? Nu credeti, ca atat noi, cat si voi, stam ca doua elemente izolate in mijlocul atator milioane de Slavi, cari se nazuiesc a ne inghiti. Elementul romanesc dela Tisa pana la marea Neagrae cu mult mai compact, decat al vostru si nu poate pieri din sirul popoarelor. ”
         „ Ar fi bine de v’ati gandi a castiga dragostea Romanilor, pentru ca, zau, de aceasta aveti nevoie, iar nu sa omorati oameni neinarmati, femei cu copii, sa aprindeti satele, sa duceti la sapa de lemn poporul si sa prefaceti toata tara intr’un cimitir pustiu. Aceasta este in contrazicere ce drepturile umanitatii, naturei si ale popoarelor barbare si salbatice, acusi veti da seama inaintea Europei civilizate. . . ”
         „ Pana atunci noi vom lupta pana la moare ca sa nu cada asupra noastra blestemul nepotilor nostri. . . ”
         „ Fie-va de exemplu cum s’a cufundat si a pierit glorioasa natiune polona. Voi si in epoca libertatii mai tineti dupa exemplul vechiului sistem, de sclavagiu. . . ”
(vezi NOTA 13)
Aceasta scrisoare a ajuns repede la Debretin in mana lui Kossuth, in tabara caruia idealisti ca Balcescu, staruiau inca pentru imapcarea Roamnilor cu Ungurii.

         Si totusi Ungurii n’au putut cuceri Zarandul

         
         La 30 Martie Csutak scria (vezi NOTA 14): „ Am crezut ca cel putin Am crezut ca cel putin jumatate din jud. Zarandului e cucerit, dar lucrul asta nu sta asa”. Tocmai primise o scrisoare dela Buteanu, prin care acesta il soma sa paraseasca judetul. Inchieie raportul ci promisiunea solemna : „ Voiu cuceri Zarandul, ori ca voiu nimici pe toti locuitorii!”
         La 17 Aprilie raporta: „ Valahul a fanatizat impotriva Ungurilor. In fiecare tufa, pe cuulmea fiecarui deal, unul sau mai multi Valahi ne pandesc pasii. . . , iar daca dau peste forte mai mici, le ataca proferand chiote salbatice”.
         Din exemplificarea ce urmeaza mai jos reiese ca Romanii atacau si forte insemnate: Un detasament compus din 2 companii din batalionul 27, o jumatate de companie de infanterie din regimentul Mariasi si 40 husari sacui, - „abia plecat din Deva pe tot parcursul drumului a inaintat sub un neincetat foc si numai printr’un noroc intamplator a scapat de o mare primejdie, intalnindu-se cu mine si atasandu-mi-se in valea Caianului unde am iesit cu armata pentru a studia terenul”, spune Csutak.
         Superioritatea luptelor de guerila duse de Buteanu il oboseau si exasperau peste masura pe Csutak. El explica neputinta unei izbanzi, scriind intre altele: „ Cartierul meu general a ramas in Halmagiu si patrulele din posturile inaintate erau la distanta de o mila. Dar, in regiunea muntoasa cu paduri dese era peste masura dificil a mentine legaturi cu comandantii aripilor, astfel ca cu fiecare scrisoare oricat de mica, trebuia sa obosesc o trupa intreaga. Asta se intampla in fiecare zi, dar si in chipul acesta nu arareori erau atacati oamenii mei. Era o situatie grea, pe care nu o puteam suporta timp indelungat. Ori de unde porneam, abia imi ridicam armata si depe culmile muntilor ce se inaltau de amandoua partile se auzea semnalul dat de treascuri si fiecare expeditie era fara de folos si lipsita de izbanda, cu atat mai vartos ca si Romanii din oras observandu-ma, semnalau intentia mea de a pleca celor depe munti si astfel tradat, chiar inainte de as fi pornit, se auzea la departari mari bubuitul trescurilor ”. (vezi NOTA 15)

         Prinderea prin viclesug a lui Buteanu

          Pe la finea lui Aprilie 1849, rebelii lui Kossuth ispravisera cu Austriecii. Trupele imperiale erau infrante si fugarite pe intreaga linie. Numai Avram Iancu, se mai tinea puternic in muntii sai.
         Atunci Ungurii se pretara la o fapta rusinoasa, care ii descualificara in fata lumii civilizate. Pe deoparte, Kossuth, prin deputatul bihorean Dragos ofera Romanilor armistitiu si propuneri de pace; iar pe dealparte acelas Kossuth da instructiuni secrete lui Hatvani ca sa atace pe Romani prin surprindere, si sa captureze pe capii miscarii.
         In seara zilei de 6 Maiu pe cand Avram Iancu si cu tribunii sai tartau de pace cu Dragos in Abrud, Hatvani cu o oaste numaroasa se apropie de oras, pe care il ocupa fara rezistenta, deoarece grosul trupelor romanesti, in baza armistitiului, fusese concediat la vetre ca sa se primeneasca. Neincrezatori in sinceritatea „onoarei natiuni maghiare”, pe care Dragos o invoca mereu in tartativele sale, - spre fericire – cei mai multi tribuni incalecara si plecara repede din oras. Intre ei si Avram Iancu.
         Ioan Buteanu, nepasator cum era din fire. Mai astepta putin sa se intoarca prietenul sau V. Moldovan, care plecase la cuartir sa-si ia armele si traista cu scrisorile. Cand sa plece, vazura ca orasul incunjurat de trupele lui Hatvani, asa ca nu mai era nici un chip de scapare.
         Se intoarsera la cartierul lui Dragos. Aici gasira mai multi fruntasi, intre acestia era si prefectul Dobra, apoi refugiatii din Muntenia, Adrian si Racovita si altii, - cautand a se pune sub cuvantul de onoare a lui Kossuth.
         Tradatorule! – ii striga Buteanu lui Dragos, cand dete fata cu dansul, voind sa-l izbeasca.
         In momentul acela se deschise usa si intra Hatvani urmat de patru ofiteri.
         Asa-i, domnule maior, ca nimeni nu va compromite pe Kossuth? – se adresa Dragos lui Hatvani, palid ca ceara.
         Nu! – fu raspunsul scurt si rece al acestuia.
         Vocea si tinuta lui Hatvani trada insa contrarul. Buteanu si tovarasii lui se convinsera pe deplin ca au cazut victima unei tradari infame.
         Peste noapte honvezii unguri ucisera pe Dobra.
         A doua zi Buteanu fu poftit la cartierul lui Hatvani, unde fu pus sub paza, mai apoi declarat prisonier si ferecat in lanturi.
         Tradatorul Dragos isi primise si el rasplata. A fost ucis de populatia infuriata.

         Cumplita razbunare a lui Avram Iancu

          La Campeni, Craiul Muntilor porunci sa sune tulnicele si sa se aprinda focurile pe varfurile muntilor, vestind primejdia. Ostile izvarate ca din pamant, se inlantuie pe crestele dealurilor si inchid trecatorile.
         Abrudul arde in flacari. Hatvani inchis ca si intro cusca se zbate trei zile si trei nopti, incercand sa-si deschida vre-o usita de salvare. In 10 Maiu scapa la Brad, cu trupele decimate. Pe Buteanu il tarase dupa el, legat de un tun. De alt tun era legat tanarul tribun Vitianu.
         La 15 Maiu, primind trupe proaspete dela Deva, Hatvani porneste din Brad o noua ofensiva impotriva lui Iancu. Aceasta ii fu fatala.
         Iancu avusese putin ragaz, sa-si intocmeasca un plan de lupta.
         Simuland ca se retrage, il lasa pe Hatvani sa ocupe Abrudul fara rezistenta. Apoi il apuca din nou in cleste.
         Pe la spate, Motii au taiat si rasturnat Copacii de pe marginea drumului si a potecilor, inchizand intrarea in munti. Apoi il luara la bataie.
         Rand pe rand se mistuiau companiile de honvezi. In 19 Maiu Romanii captureaza si artileria dusmana. Loviti din toate partile, multi Unguri se sinucid, numai sa nu-si vaza moartea cu ochii.
         Atunci Hatvani ingrozit de proportiile dezastrului da ordinul: sa fuga cine mai poate!
         Daca’ar fi avut loc. Caci. -se rasculase toata suflare din munti. -dupacum afirma insusi Hatvani intr’un raport al sau. Ce n’au putut ispravi barbatii, au desavarsit femeile. In demoralizarea lor, honvezii nici nu se mai aparau si pe la stamtori, copiii si femeile ii omorau cu pietre. Cati au scapat cu viata, fara arme, aruncandu-si uniforma, ca san u fie recunoscuti, multi in izmenesi camasa numai, nu s’au mai oprit pana la Halmagiu.
         In noaptea zilei de 19 Maiu, pe un timp de negura si ploaie, Hatvani soseste infrant la Brad. Raportul redactat atunci si-l incheie cu urmatoarele cuvinte: “…Iata, cum am devenit un commandant nenorocit, iata cum s’a facut puzderie vointa mea semeata. Daca izbuteam, toata lumea mi-ar fi aprobat pasul si deoarece am esuat, stiu ca toti ma vor blestema. Deaceea nu mai amintesc nici o imprejurare favorabila pentru a ma scuza: spun insa atata, ca ofiterii mei au inceput sa fuga chiar in cursul luptei, iar cand am sosit aici la Brad, din intreg corpul ofiteresc, n’am mai ramas decat eu si inca trei ofiteri!” (vezi NOTA 16)

         Incercari pentru eliberarea lui Buteanu

          De la 10 Maiu prefectul Buteanu zacea in lanturi la Brad, pazit cu stasnicie de 200 soldati. A fost deci martor la preparativele nouii pfensive, cat si la plecarea cu alaiu a Ungurilor spre Abrud.
         Nu-l transporta mai departe nici noul commandant al garnizoanei, caci depe campul de lupta vestile erau tot mai alarmante si se temea ca prinsonierul san u-I fie rapit pe drum.
         Cand, in noaptea zilei de 19 Maiu Hatvani se intoarse la Brad, dupa cateva ore de reculegere numai, pe la revarsatul zorilor, fugi mai departe spre Halmagiu sub scutul soldatilor ce fusesera cantonati aici, luand cu sine si pe nenorocitul prefect.
         In toiul celor cinci zile de lupte grele Iancu nu avusese ragazul sa organizeze o expeditie pentru eliberarea lui Buteanu. Trimise acum pe urmele lui Hatvani pe preotul tribun Ioan Gombos. Acesta il urmari pana la Baia de Cris, dar nu-l mai ajunse. Ungurii nu se mai oprira nici la Halmagiu, de teama san u fie atacati.
         Iata cum descrie lt. colonelul Inezedy situatia dela Halmagiu, acela care preluase comanda dela Hatvani:”Conform raportului meu din 20 Maiu am avut intentia sa tin Halmagiu, dar in dupa amiaza zilei cand am sosit acolo, valahimea a inceput a se aduna pe dealuri. Patrulele aduceau, una dupa alta, informatii ca trupele mari de Romani se retrag catre Lazuri, care cade in drumul despre Cristior. Am trimis atunci patrule calare, care au confirmat sterile si mi-au infatisat miscarile lor astfel ca am fost nevoit sa ma gandesc ca au intentia sa ma inconjure. Atuci iesind calare insotit de maiorii Simion Sandor si Csanadi si convingandu-ma, ca miscarile lor au de scop sa ma taie de muntii Cristiorului si de soseaua dela Abrud si cunoscand cea mai demoralizata stare a oastei mele putintele, care la cea dintai puscatura ar fi fugit, deoarece nu-si poate cineva imagina o frica mai grozava intr’o armata;de altaparte fiindca toti Ungurii din Halmagius’au refugiat si fiindca drumul catre Cristior era ocupat de Valahi, seara la orele 7 m’am retras din Halmagiu catre comitatul Aradului prin Iosas si Zimbru. ” (vezi NOTA 17)
         Acest document verifica traditia ce subzista pana in present, ca populatia din tinutul Halmagiului, probabil, la indemnul unor curieri trimisi de Iancu direct la Halmagiu peste muntele Gaina, inca au planuit eliberarea lui Buteanu. Dintre capitanii depe sate se mai cunosc cu numele Coltu Fofoiu (vezi NOTA 18), pe numele adevarat Patrut Nicolae din Brusturi;unul Mager din Vidra (vezi NOTA 18)(Vidruta de langa Halmagiu), poreclit Tarziu si mai pe urma pana la moarte, Capitanul. Apoi Vichentie Popoviciu (vezi NOTA 19) din Halmagel. Dupacum se vede acestia planuiau sa sara asupra convoiului in valea Lazurilor, insa dusmanul si-a ales calea cea mai scurta, parasind judetul, pe calea Crisului, refugiindu-se pe la Guravaii, la Iosacel, unde aveau tabara bine intarita.
         Batranul comerciant Simeon Moldovan din Halmagiu, mort in 1908, povestea ca se intelesese cu Busa, un fecior zdravan si cu altii din comuna, ca pe inserate sa atace sentinelele, niste honvezi prapaditi si sa-l deslege pe Buteanu. (vezi NOTA 20) Plecare fara de veste a Ungurilor le-a zadarnicit planul.

          Moartea lui Buteanu

          Ultimele doua zile chinuite le petrecu Buteanu in Iosacel, neancetand sa reproseze lui Hatvani fapta desonoranta de a-l fi facut captive sub durata armistitiului.
          Ca sa-si indobitoceasca simturile, Hatvani a chefuit toata noaptea si in 23 Maiu dimineata dadu ordin soldatilor sa-l spanzure pe Buteanu de craca unei salcii de pe malul Crisului.
         Insisi ofiterii unguri au osindit aceasta fapta miseleasca si ca sa nu fie martori nelegiuirii, s’au ascuns intr’o carciuma din apropiere.
         Condus la locul de pirzare, Buteanu a protestat din nou: “Am salvus conductus dela Kossuth. Eu mor, dar nu ma tem de moarte, caci am stat zi de zi in fata ei. De altfel fratii mei vor razbuna moartea mea violenta!” (vezi NOTA 21)
         Hatvani il intrerupse, poruncindu-I sa ispraveasca. Atunci Buteanu scoase punga plina cu galbeni din buzunar si aruncand-o la picioarele lui , il mai apostrofa inca odata: “Luati-o talharilor! Pentru asta luptati voi, nu pentru libertate. Apoi si-a pus singur streangul in gat ca sa nu-l atinga mana de dusman."
         Pe urma se dete voe unui taran roman, Ioan Coste, din Iosasi sa-i taie streangul si sa-l ingroape acolo pe locul osandei, la cativa pasi numai de alvia Crisului.
         Tot in acea zi si in acel loc fura spanzurati inca trei Romani: preotul din Iosas si primarii din Iosas si Iosasel.

          O marturie noua despre executiile dela Iosasel (vezi NOTA 22)

          In biblioteca fostului protopop Traian Mageru s’a sa gasit o fila singurateca, probabil detasata dintr’un caiet, cuprinzand o ancheta intreprinsa printre martorii oculari ai executiilor dela Iosasel. Nefiind complecta, nu are data. Fila aceasta cuprinde declaratiile lui George Crisan din Zimbru in etate de 84 ani si a lui Iuon din Gurahont in etate de 78 ani.
         Despre Buteanu, cel dintai declara ca l-a vazut ducandu-l si lovindu-l cu patul pustii. Al doilea declara ca l-a vazut ducandu-l descult si cu capul gol, si ca trecand peste pod, Buteanu a aruncat ceva in apa, da cu socoteala ca inelul depe deget.
         Despre ceilalti condamnati, George Crisan spune ca judele din Dulcele, Vrent, a fost inpuscat la Iosasel langa peretele caselor domeniale. Apoi ca au fost spanzurati preotii din Plescuta, Aciuta si Grozav Simon preotul din Gurahont, apoi juzii din Iosasel, din Zeldis si Iancu, jude in Finis. Celelalt mai aminteste ca pe alta salcie vecina au fost spanzurati trei insi cu sumane negre, probabil din partile Halmagiului si ca Buteanu n’a stat mult in furci, panacand ceilalti au fost atarnati mai mult de o saptamana.
         Mai aflam, ca preotul din Gurahont, Grozav Simion, a fost spanzurat fiindca cetise poporului proclamatia lui Avram Iancu, si ca s’a dus inbracat in reverenda la curtea domeniala rugand pe Fibiraul Kover – proprietar in Valea Mare – sa-i fie in ajutor. Acesta i-a raspuns: “Eu nu pun grumazul meu pentru al dumitale!” Sosind acasa, preotul Grozav a fost luat de persecutori, imbracat cum era, impreuna cu 30 oameni si dus la Iosasel, unde era deja ajunsa militia maghiara. Aruncat in temnita, a doua zi a fost interogat, iar a treia zi ridicat in furci. A fost un om de o rara frumusete si milos, in etate de 40-42 ani, dupa cum spuse martorul.
         In continuare, pe pagina a doua a filei, un alt scris, complecteaza aceste asertiuni, aratand ca pe preotul din Plescutia l-a chemat Pavel Farcas si ca era in etate de 40 ani. iar pe cel din Aciuta il chema Sinesie Grozav, tot de 40 ani. Aminteste, ca Aciuta a fost arsa, iar Plescutia a scapat, fiindca doamna Kovacs a scos steagul alb. Adauga la fine ca preotii au fost spanzurati in toamna anului 1848.
         Stiind ca intaia incurziune a Ungurilor a intreprins-o maiorul Gaal, care a ajuns in Halmagiu la 1 Nov. 1848, executarile preotilor din regiunea Gurahontului, s’au produs la acea data. Deci, maiorul Gaal a fost acela care a spanzurat preotii la Iosas;ca sip e tribunal Candy si preotii dela Halmagiu, la podul Banestilor.

          Hatvani, Kemenyi, Vasvari, - unde va sunt mandrele ostiri!

          Mult l-a mahnit pe Avram Iancu moartea bunului sau prieten si crunta fu razbunarea ceruta de Buteanu si ceilalti tribuni. Praf se facura si celelalte ostiri trimise de guvernul maghiar in Muntii Apuseni.
         In 8 Iunie 1849 o noua oaste faloasa sub comanda colonelului Kemenyi pornea din Brad spre muntii Abrudului, pregatind Motilor o alta cursa infernala.
         Generalul Bem daduse instructiuni lui Kemenyi in sensul ca sa alunge pe Motiin regiunea neproductiva din dosul Campenilor, sa le rapeasca turmele de vite, apoi sa inconjoare muntii ca neputand primi de nicairi alimente, sa piara de foame intreaga populatie, cu femei si cu copiii cu tot.
         Si, Dumnezeu a voit ca dusmanul sa cada in groapa sapata altora. Motii isi manara vitele sus la munta. Pusera man ape carele cu provizii a Ungurilor. Apoi ii primira asa cum se cuvine.
         Luptau acum si femeile in rand cu barbatii. Kemenyi spune intr’un raport al sau ca avea in fata peste 70 mii de Romanii. Adevarul e ca Iancu avea vreo 10 mii de puscasi, iar pustile si tunurile capturate dela Hatvani ajunsesera pe mani voinice romanesti.
         Iata cum descrie Kemenyi primirea ce i-a facut-o Iancu : “Sa fi vazut voi marsul nostru! Gramezi de arbori , santuri , stanci prapastioase, iar Motii fara incetare nelinistiind armata noastra, cand in dreapta, cand in stanga.” (vezi NOTA 23)
         In 12 Iunie honvezii au mancat ultima paine. De aci inainte isi stamparau foamea cu carne nesarata, cu tarate si boabe de porumb gasite prin casele parasite ale Abrudenilor.
         Pana la 18 Iunie, adica in 6 zile, aceasta ostire fu spulberata prin vai si facuta puzderii.
         La 6 Iulie, a treia oaste ungureasca fu sfaramata la Fantanele. Insusi Vasvari, comandantul, isi gasi sfarsitul in crancenul macel, alaturi de 850 de honvezi.
         La 13 August 1849, rebeli lui Kossuth au fost constransi sa depuna armele la Siria, dupace pierdusera zadarnic atatia oameni pentru cucerirea Muntilor Apuseni, unde nu s’a putut mentine cu arma picior de ungur.
         Hatvanii…, Kemenyi…, Vasvari. . !unde va sunt mandrele ostiri? Copii ai pustei fertile, ce-ati cautat in tara saraca a vitejilor!
         Multa vreme a rasunat oftatul Ungurilor pe pustule Macelului si a Seghedinului : “Abrudbanya Abrudbanya, - olt maradt a tatam foga !” Pe romaneste : “Abrudule , Abrudule, -acolo si-a lasat tata dintii!” (vezi NOTA 24)

          Pioasa pomenire a lui Buteanu la 1869

          De douazeci de ani se topeau in lut oasele tribunului Buteanu, vecine cu valurile ape ce-i sopteau la capataiu povestea trista a unui neam dornic de libertate.
         An de an, revarsarile Crisului i-au fost singura alinare, presarandu-i mormantul fara cruce un pumn de tarana –crestinesc omagiu – cules depe toata intinderea Zarandului.
         In anul 1869, inimosul advocate din Arad, Dionisiu Pascutiu, (vezi NOTA 25) lansa o lista de subscriptie si din obolul public I se ciopli lui Buteanu o cruce de piatra, iar la 20 Septembrie a aceluias an, osemintele martirului fura exhumate si reingropate crestineste in cimitirul din Gurahont.
         Venisera la aceasta serbare nationala multi intelectuali din intreg Ardealul. De fata erau si fosti prefecti, Popo Balint, Axente Severu. Insusi Avram Iancu – craiul muntilor de odinioara, dumnezeiescul cersitor de acum – isi facu strania aparitie in lungul cortegiu pios.
         In sunete de treascuri, 12 preoti de ambele confesiuni savarsira prohodul. Dionisiu Pascutiu a facut o frumoasa dare de seama despre aceasta pioasa solemnitate, aparuta, in gazeta “Federatiunea”, anul 1869, Nri. 102. 103, 113.
         “ Fu un moment din cele mai patrunzatoare cand cei adunati incunjurara pe Avram Iancu, acest sacrificiu viu al natiunei romane si beura cu totii la provocarea eroului nefericit, in memoria lui Buteanu”, - povesteste Pascutiu.
         La sfarsitul ceremoniei Iancu dispare ca o naluca. Se va fi regasit – oare – intr’un moment de luciditate, si-si va fi reprosat aspectul jalnic?
         A vorbit intaiu Popa Balint, zugravind cu lacrimi in ochi viata iubitului sau coleg. Apoi Mircea B. Stanescu (vezi NOTA 26) a aratat “ virtutiile lui Ioan Buteanu, atat in privinta patriei cat si a umanitatii. ”
         A urmat apoi o poezie ocazionala cetita de ziaristul Ionita Badescu.
         In sfarsit, tanarul preot si iluminatul luptator nationalist, Nicolaie Butariu din Bodesti, a desfasurat cu avant principiile pentru care s’au luptat Romanii din Transilvania. Inpresionant a fost sfarsitul cuvantarii lui Butariu, care dupace a evocat amintirea lui Stefan, Mircea si Mihaiu si umbra razbunatoare a lui Horea, a incheiat cu urmatorul apel sugestiv: “ – dupacum il apreciaza istoriograful, d. Silviu Dragomir: (vezi NOTA 27)
         “Deci fratilor Romani, Ioan Buteanu a luptat pentru dreptate, libertate si egalitate. El a cazut. Sa incepem si noi de acolo, sa nu incetam, intre barierele legii a sustine lupta, a reclama dreptate, egalitatea si libertatea. Arma cuvantului este arma noastra, la care nu vom renunta niciodata si daca aceasta arma a noastra nu va avea rezultatul dorit, o vom lasa fiilor nostri. Astfel blastamul lor nun e va urmari. (vezi NOTA 28)”
         In acordurile imnului national intretaiate de 80 bubuituri de treascuri serbarea se sfarsi la ora 1 dupa amiazi.
         Pe crucea de piatra se poate descifra cu greu si azi urmatoarea inscriptie.
         “ Ici sunt osemintele fericitului Ionu Buteanu, unul dintre martirii natiunei Romane ucisu perfidamente in an. 1849 ziua 23 Lunei Maiu. ”

          Glorioasa cinstire a lui Buteanu in Panteonul dela Tebea.

          Trecura 70 ani dela izbucnirea revolutiei lui Avram Iancu si in toamna anului 1918 visul milenar se apropia de infaptuire prin noui si grele suferinte.
         Cateva luni, lungi cat veacurile, dupa declararea Unirii Ardealului cu patria mama, glorioasa armata romana se aduna in Brad, inaintand apoi pana la Halmagiu, fixandu-se pe linia demarcationala. Sub scutul acesteia delegatul Consiliului Dirigent Dr. Ioan Suciu ajutat de maiorul ardelean Florian Medrea, chemand la arme populatia Zarandului, apoi organizeaza Corpul voluntarilor Horia. Iar la 16 Aprilie 1919. Divizia II Vanatori sprijinita de cele trei batalioane de “Horisti” porneste ofenziva. Armatele unguresti din defileul dela Ciuciu si dela Dealul Mare sunt zdrobite si fugarite, cuprinse de panica. In aceeasi seara Gurahontul cu moastele lui Buteanu trecura definitive in pamant romanesc.
         In toamna anului 1924 Muntii Apuseni se pregateau sa primeasca inalta vizita a regelui desrobitor. Societatea Mormintele Eroilor a adunat in cimitirul dela Tebea osemintele celor cazuti in luptele pentru intregirea neamului, date in primavara anului 1919, in aceasta regiune. Din initiative “Astrei” fura transportati acolo si tribunii lui Avram Iancu: Buteanu dela Gurahont si Groza, dela Cristior.
         Astfel, dupa 55 ani, la 18 August 1924, osemintele lui Buteanu fura a douaoara exhumate si transportate impreuna cu crucea, la Tebea. La acest act fara caracter festiv a participat trimisul “Astrei” din Brad inv. Pavel Lazar;medicul din Gurahont Teodor Babutia; subsemnatul si alti intelectuali din localitate. Cum intri din sosea pe poarta principala in cimitir, la stanga sub peretele bisericii din Tebea sunt alienate mormintele soldatilor morti in 1919. La dreapta sub mormantul lui Avram Iancu, se infratesc in sfanta trinitate: Groza, Buteanu si sublocotenentul Stefan Barsan din Reg. 9 Vanatori, cazut la 16 April 1919 in fata transeelor unguresti depe Heread, in fata comunei Ciuciu de langa Halmagiu.
         Prin aceasta infratire de epoce si a fratilor depe ambele versante ale Carpatilor cimitirul de la Tebea devine cu adevarat marele Panteon al Neamului Romanesc.
         In 31 August 1924, insusi gloriosul rege Ferdinant impreuna cu augusta familie, insotit de intreg guvernul tarii, inalti prelati si fruntasii vietii publice, in vazul si admiratia miilor de tarani, - a ingenunchiat la mormintele lui Avram Iancu, a lui Buteanu, a lui Groza si inaintea celorlalte morminte proaspete.
         Tribunii dela 1848-49 impreuna cu demni lor nepoti dela 1918-19, se bucurau de cea mai inalta cinstire, pe care un muritor si-o poate inchipui. (vezi NOTA 10)

   NOTE

         1. Szilagyi Ferencz, A Horavilag Erdelyben, p.13 (inapoi)
         2. Din discursul lui Kemenyi Denes (inapoi)
         3. S. Dragomir, Ioan Buteanu, p.8
         Dina aceasta lucrare aparuta in Editura Casa Scoalelor la 1928 detinem aproape toate informatiile asupra lui Buteanu. Scurta dar fulgeratoarea viata a lui Buteanu, care incepea sa dispara din amintirea urmasilor, reinvie luminoasa prin cercetarile minutioase si limba plina de poezie a ilustrului profesor universitar din Cluj, d. Silviu Dragomir, el insusi un fiu al Zarandului. (
inapoi)
         4. S. Dragomir, Ioan Buteanu, p.9 (inapoi)
         5. S. Dragomir, Ioan Buteanu, p.10 (inapoi)
         6. Jakab ELek, Szabadsagharczunk, p.83 (inapoi)
         7. Dupa S.Dr, I.B., p.15 (inapoi)
         8. Jud. Zarand se compunea la acea data din plasile: Halmagiu, Baia de Cris, Ribita si Brad (Vezi, Kozma Pal, Zarand Varmegye leirasa, p.6) La 1876, Zarandul fu desfiintat Plasa Halmagiului a fost inglobata in jud. Arad, iar restul in Hunedoara. (inapoi)
         9. Kozlony, 1848, p.762 (inapoi)
         10. AMH Fisa nr 44 din 26 VI 1934 Inf. Teodor Popovici, invatator Banesti. Au fost spanzurati preotii Eftimie Popoviciu si Ioan Popoviciu din Halmagel. Pe locul executiei unde se afla acum moara si casa invatatorului Popoviciu, Halmagenii au voit sa ridice o cruce. Crucea fara inscriptie a stat multa vreme ascunsa sub pod panace a disparut de acolo. (inapoi)
         11. AMH, Fisa Nr.45, 26 VI 1934, inf. Petru Irhas, Halmagiu. Au fost spanzurati preotii Iude Zenovie din Poenariu, Adam Suba din Stramba, Incau Petru din Brotuna. (inapoi)
         12. S. Dr., I.B., Anexe, p.89 (inapoi)
         13. S. Dr., I.B., Anexe, p.135 (inapoi)
         14. Raportul lui Csutak catre presedintele comisiunii pentru apararea tarii in Debretin. Dragomir, I.B., Anexe, p. 118-120 (inapoi)
         15. Dragomir, I.B. nexe, p.131-132 (inapoi)
         16. Dupa S.. Dragomir, Avram Iancu, p.95, Bucuresti, 1924 (inapoi)
         17. S. Dr. I. Buteanu, P.78-79 (inapoi)
         18. AMH, Fisa Nr. 38 din 25 VI 1934, Inf. Nicodin Traian inv. Brusturi (inapoi)
         19. AMH, Fisa Nr. 22 din 25 VI 1934, Inf. inv. Alex Popescu din Halmagel (inapoi)
         20. AMH, Fisa Nr. 43 din 25 VI 1934, Inf. noatarul Ioan Moldovan din Halmagiu, fiul decedatului (inapoi)
         21. S. Dragomir, I. Buteanu, p. 81-82 (inapoi)
         22. AMH, Fisa Nr. 40 din 10 IX 1934, Manuscrisul castigat prin bunavointa protopopului Constantin Lazar din Gurahont, ginerele lui Mager (inapoi)
         23. Dupa S. Dragomir, Avram Iancu, p.101 (inapoi)
         24. AMH, Fisa Nr. 42 din 15 VI 1934, Inf. Ioan Moldovan, notar in Halmagiu (inapoi)
         25. Dionisie Pascutiu s'a nascut la 1825 in Genetea, Bihor. A studiat teologia si dreptul, alternand profesiunile de profesor, protopop si advocat. Dintre lucrarile sale se remarca cele filologice, scrise ungureste, in care se dovedeste a fi un infocat aparator al latinismului. A murit in 1902 la Nagyszombat, in Ungaria
         Raspunzand istoricului ungur Ladislau Rethy, care printr-o serie de articole publicate in ziarul aradan "Alfold" din 1880 contesta latininitatea limbii romane, Pascutiu tipareste in 1881 brosura "A roman (olah) nemzet romai eredete" (Despre originea romana a natiunii romane). In calitate de profesor la liceul din Oradea publica o gramatica a limbii romane, tot in ungureste (Roman nyelvtan, Oradea, 1895). La 1892, pe cand profesa advocatura la Lugoj a tiparit acolo "A roman nyelv eredete" (Originea limbii romane)
         Vezi Octavian Lupas, articol Dionisiu Pascutiu, aparut in revista Hotarul din Arad, anul I, 1933, Nr.3 (
inapoi)
         26. Mircea vasile Stanescu s-a nascut in Arad la 23 Febr., 1841, unde a si murit la 30 Nov. 1888. De profesiune advocat, el a fost unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai politicii si culturii romanesti, la Arad.
         Vezi Octavian Lupas, articol "M.V.St., in Revista Institutului Social Banat-Crisana, Anul I, Nr.1 si 2. (
inapoi)
         27. In monografia I.Buteanu, o.c., pag.83 (inapoi)
         28. AMH, Fisa Nr. 47 din 25 X 1934, Inf. Elena vaduva Mager.
         Discursul rostit la reinhumarea lui Buteanu fusese mult mai vehement decat textul publicat in "Federatiunea", citat de d-l Dragomir. Fiindca administratia ungureasca se napustise asupra intelectualilor, cari au participat la acea intrunire, oratorul a fost silit sa publice un text mult mai retusat pentru a imblanzii urgia prigonitorilor. Fiica-sa, in viata inca, Elena vaduva inv. Petru Mager, povesteste cum erau calcati in toiul noptii de "persecutorii", cari cautau dupa manuscrisele si corespondenta tatalui sau. (
inapoi)