|
Pe marginile depresiunii îsi sau întâlnire trei vârfuri muntoase, care prin formele de relief, prin bogatia si varietatea padurilor care le acopera, fac din aceasta zona un punct de atractie pentru toti iubitorii de frumos, pentru toti iubitorii de natura si nu numai, acestia gasindu-si aici binemeritata odihna si desfatare sufleteasca si trupeasca. Este vorba de grupa muntilor Apuseni prin culmile Bihor (1849 m) si Gaina (1486 m), muntii Codru-Moma prin culmea Moma (900 m), muntii Zarandului prin culmea Bontau (700 m). Îngemanarea acestor munti este strabatuta de neasemuita vale Tacasele, atât de cunoscuta în judetele învecinate prin serbarile anuale care se desfasoara aici, cum ar fi renumita „Nedee Tacasele", pentru farmecul si pitorescul acestei vai.
Relieful din zona.
Formele de relief sunt reprezentate prin munti de altitudini mici si mijlocii si dealuri premontane care fac trecerea de la zona depresionara la cea montana.
Depresiunea a luat fiinta prin prabusirea fundamentului cristalin în tortonian (totonianul superior).
Unitatea geomorfologica cea mai frecvent întâlnita este versantul, la care se adauga platoul.
Expozitia generala este sudica.
Panta medie dominanta este repede, cu valori între 16 si 30 grade.
Altitudinile:
- maxima: Mt. Bihor - 1849 m.
- medie: Mt. Gaina - 1486 m.
- minima: 250 m în dreptul localitatii Plescuta.
Climatul specific.
Climatul este continental, cu influente oceanice.
Temperatura medie anuala: 8 grade C.
Media de temperatura a lunii celei mai reci - ianuarie, -5 grade C.
Media de temperatura a lunii celei mai calde - iulie, +18 grade C.
Numarul zilelor cu temperaturi pozitive: 260 zile.
Durata perioadei de înghet: 105 zile.
Temperaturi peste 30 grade C se înregistreaza în cca. 31 zile.
Primele îngheturi: 1 - 14 octombrie.
Ultimele îngheturi: 1 - 15 aprilie.
Media anuala a precipitatiilor: 700 - 1200 mm, cele mai mari cantitati înregistrându-se primavara si vara.
Lungimea retelei hidrografice a zonei totalizeaza 180 km.
Datele de sus vorbesc de la sine despre clima blânda si propice activitatilor turistice.
Scurt istoric al localitatii Halmagiu.
La sfârsitul primului mileniu e.n., Halmagiu, cu satele apartinatoare, faceau parte din formatiunea prestatala a voievodului român Menumorut, iar în secolul al XIII-lea, pe albia Crisului Alb, din inima muntilor Apuseni si pâna în câmpia Tisei se întindea asa numita Tara a Zarandului, cu vechi asezari românesti si formatii prestatale cunoscute sub numele de cnezate si voievodate.
Istoria consemneaza în evul mediu timpuriu existenta a doi voievozi în Halmagiu, anume a lui Bibart, în anul 1350, si a lui Moga în anul 1451, ultimul cârmuind 150 de sate, apoi nenumarati cneji si juzi, pâna la mijlocul secolului al XIX-lea.
Oamenii acestor locuri au trait la început liberi în obstii satesti, conducându-se dupa acea lege cunoscuta sub numele de „Obiceiul pamântului" (antiqua lex sau lex valachorum), dar încetul cu încetul s-au produs atentate la libertatea si avutul lor material, rapindu-li-se aceste drepturi.
Pamânturile lor au fost cotropite de regii unguri, care apoi le-au donat unor supusi ai lor ca rasplata pentru acte de credinta sau vitejie. Astfel, vechile obstii se desfinteaza, din ele formându-se domeniile nobiliare de mai târziu: Bethleu, Kozma, Halaky, etc., pe care au muncit locuitorii acestor meleaguri, transformati în iobagi. Plata muncii lor era celebra „zeciuiala", a zecea parte din munca lor, facând si toate corvezile care li se impuneau.
Dar parca nu era suficienta aceasta conditie umana impusa de acei stapâni nedoriti, ca peste ei au tabarât hoardele turcesti care, pe lânga faptul ca îi schingiuiau, îi luau prizonieri, le luau si putina agoniseala pe care o aveau.
Demna de retinut pentru istoria acestor locuri este trecerea prin mijlocul acestei depresiuni si implicit prin Halmagiu, în ziua de 6 decembrie 1600, de Sf. Nicolae, a marelui voievod Mihai Viteazu, primul unificator al tarilor române de mai târziu (1601), în drumul sau spre Praga, si tot aici s-a manifestat o dârza rezistenta fata de asupritori si nedreptele orânduieli.
Dupa anul 1700, când Transilvania a trecut sub puterea împaratilor habsburgi, s-au înfiintat si domeniile statului, asa numitele „Erarii". În aceste conditii, Halmagiul a devenit centrul administrativ al „Erariului" de pe valea Crisului Alb, cuprinzând toate satele de la Gura Vaii pâna la Baia de Cris, locuitorii traind din munca ce o prestau pe aceste pamânturi.
Conditiile erau din ce în ce mai grele, dar locuitorii n-au renuntat nicicând la ideea recapatarii drepturilor asupra pamânturilor, pasunilor si padurilor rapite. Ori de câte ori s-au ivit prilejuri au încercat sa le foloseasca, dar au platit scump, cu suferinte cumplite si uneori chiar cu viata. Asa se explica si existenta în fata bisericii vechi din Halmagiu a „pietrii cinzaiului", loc de suplicii pentru cei care se opuneau cu dârzenie nedreptelor orânduieli.
Halmagenii au înscris pagini de eroism în lupta contra prozelitismului catolic din veacul al XVIII-lea, precum si în rascoala condusa de Horea, Closca si Crisan în anul 1784 si în revolutia din 1848/48 condusa de Craiul Muntilor, Avram Iancu.
La marea adunare din 15 mai 1848 de pe Câmpia Libertatii din Blaj, a fost prezent si protopopul IOANE MOGA din Halmagiu ca reprezentant al românilor de aici.
Pentru comemorarea acestor martiri si eroi ai locurilor, s-a ridicat lânga podul vaii Banestilor (la iesirea din Halmagiu, spre Arad) o troita pe locul supliciilor, iar în centrul Halmagiului s-a ridicat un bust al lui Avram Iancu, menit sa-i eternizeze memoria, faptele si legaturile pe care le avea cu oamenii acestor locuri.
Halmagiul a fost tot timpul prezent în istoria Transilvaniei, luând parte la marile actiuni ce se întreprindeau în vederea scuturarii jugului strain. Astfel, în luna mai 1894, când se dezbatea în sala Redutei din Cluj monstruosul proces intenta Memorandistilor, care alcatuiau Partidul National Român din Transilvania si Banat, 80 de barbati de mare curaj din Halmagiu si satele apartinatoare au trimis o telegrama de solidaritate cu acuzatii si interesele românilor.
Tot cu acea ocazie, ziarul maghiar "Ellenzek" din Cluj scria: "În toate partile Halmagiului fierberea a luat proportii asa de mari încât ne putem astepta la ce e mai rau. Valahii asteapta ora razbunarii".
În fine, la mareata adunare de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, Halmagiul a fost reprezentat oficial de doi deputati alesi de cercul electoral, precum si de un grup oficial dintre localnici.
Bucuria momentului a fost asa de mare, încât oamenii locului nu se mai salutau cu „Buna ziua" ci cu urarea „TRAIASCA ROMANIA MARE!".
Din pacate nici dupa marea unire si nici în zilele noastre locuitorii acestor meleaguri nu sunt pusi în drepturi, înca lupta pentru intrarea deplina în drepturi asupra pamânturilor, pasunilor si padurilor, pentru care înaintasii lor au varsat atâta sânge, au suferit atâtea suplicii si umilinte sau au platit cu viata.
Aici, pe aceste locuri încarcate de istorie, fiecare copac îsi trage seva si îsi dezvolta coroana maiestoasa din trupurile mortilor si eroilor locului.
Datorita asezarii geografice cu dealuri înalte si munti, economia zonei a fost influentata de aceasta stare a lucrurilor.
Înca din negura veacurilor, principalele preocupari ale populatiei au fost cresterea vitelor. Pomicultura si în mai putina masura cultura plantelor, datorita sezonului de vegetatie mai scurt, datorita solurilor sarace si reci, improprii agriculturii.
La începuturi aceste meleaguri erau ocupate de paduri în procent de peste 80-85%, procentul scazând pe masura cresterii numarului de locuitori, care erau nevoiti sa-si asigure necesarul de pasuni si terenuri arabile prin defrisarea padurilor. Acest lucru poate fi demonstrat prin toponimia locurilor cum ar fi: Târsa, Jariste, Arsura, Sacatura, Curatura.
Astazi procentul de acoperire cu paduri a zonei este de 52% din fondul funciar total, procent care este mult peste media pe tara de 27% si suficient pentru mentinerea echilibrului ecologic al zonei, printr-o gospodarire nationala a padurilor.
Asa cum rezulta din cele aratate mai sus, principalele resurse economice au fost si sunt si în zilele noastre, animalele si fructele de produse în zona, la care se adauga vânatul, si fructele de padure care se culeg în fiecare an si se valorifica cu predilectie la export.
În mai mica masura a contribuit si contribuie la economia zonei, mineritul si prelucrarea lemnului.
Daca în ultimul timp mineritul a cunoscut un recul, prelucrarea lemnului a cunoscut o oarecare dezvoltare, activitatea rezumându-se deocamdata doar la produse semifabricate din lemn.
Produse finite se realizeaza doar în unele gospodarii ale populatiei cum ar fi: butoaie, doniti, unelte (furci, greble, cozi) si unele produse artizanale (tulnice, fluiere, etc.).
|
