Vorbe din batrâni si alte informatiuni despre revolutia dela 1848 si despre iobagie.

          In cadrul biografiei lui Ioan Buteanu am dat câteva epizoade din desfasurarea revolutiei în tinutul Halmagiului. Dispunem însa de prea putine dovezi scrise. Aceasta din pricina ca martirul prefect al Zarandului s'a sfârsit în cursul operatiilor, neavând deci ragazul sa-si compuna memorii, asa cum au facut-o, uneori cu lux de amanunte, capitanii celorlalte regiuni.
         Un fenomen curios. Despre petrecerea a-cestor grele ziie n'am gasit însemnari nici în cartile bisericesli. Protopopii Halmagiului au însemnat pe filele adause ale unei Evanghelii întâmplari depe Ia 1800, continuându le pâna târziu în a doua jumatate a sec. XIX, dar despre 1848 nu amintesc nimic, cu toateca a-vem o reconstituire pe baza de traditie si dîn sec. XVIII privitoare la tulburarile religioase si cladirea nouei biserici ortodoxe. Banuim, ca atari însemnari au fost distruse mai târziu, de teama inchizitiei unguresti.
         Ca, mult mai bogate în peripetii trebuie sa fi fost miscarile întreprinse aici, ne-o atesta importanta strategica a Halmagiului, care închide intrarea pe valea Crisului Alb, în Muntii Apuseni, lucru dovedit în repefite rânduri din cele mai vechi timpuri si repetat aidoma în primavara anului 1919.
         Ca sa împlinim întrucâtva lipsurile izvoarelor scrise, vom utiliza si câteva spicuiri din bogata traditie orala, care dupa aproape 90 de ani circula destul de viu, si abia acum începe a se întuneca prin suprapunerea nouilor evenimente, ale Unirii.
         Traditia pe lânga valoarea ei de pura informatie mai prezinta o deosebita importanta si din punct de vedere al fenomenului sociologic, în ea oglindindu-se felul cum întelege generatia de azi viata înaintasilor.

         La Halmagiu n'au încetat luptele nici dupa executarea lui Buteanu.

          La Halmagiu n'au încetat luptele nici dupa executarea lui Buteanu. Informatia aceasta neo serveste în mod indirect comunicarea doamnei Helene Povolni n. Georgevici din Arad facuta comitelui suprem aradan si cuprinsa în procesul verbal9:32 PM 8/4/2007 datat la 12 Iulie 1849.
         Din relatarile Helenei Georgevici reiese ca ea a fost sotia unui Povolni, numit medic al trupelor unguresti din Zarand. întovarasit de sotia sa, medicul Povolni, pe când voia sa-si preia serviciul, a fost atacat în 9 Iunie de o ceata de Români, la Halmagiu. In aceasta lupta medicul a cazut mort, iar sotia lui devenind prinsoniera a fost dusa la Vidra, unde a stat mai multa vreme internata în chiar casa eroului nostru. Dupa o saptamâna de captivitate sosind acasa la Vidra, Avram Iancu, ea s'a rugat de el sa-i deie drumul. Iancu ia raspuns ca nu o poate elibera câta vreme Ungurii sunt în Halmagiu. Trei saptamâni mai târziu, la 7 Iulie, Helene Povolni a fost totusi eliberata si sosind în Arad, a luat contact cu autoritatile, propunând negocieri de pace între Români si Unguri.
         Putem trage concluzii.
         Ioan Buteanu a fost executat Ia 23 Maiu 1849. In luna urmatoare, la 9 Iunie, s'a dato lupta la Halmagiu. Pe la 16 Iunie trupele unguresti se aflau tot în Halmagiu.
         Aceste fapte ne dovedesc ca populatia satelor de aici nu capitulase nici dupa uciderea lui Buteanu, ci, cu toateca orasul Halmagiu era ocupat de trupe maghiare, ea continua sa duca acele lupte de guerila, cu care exasperase tot timpul pe unguri, lovindu-i zi de zi. In fata acestor lupte date ori de câteori li se ivia ocazia de catre populatia satelor, comandantii unguri erau neputinciosi si dânsii nu s'au putut numi stapâni asupra Zarandului.

         De unde aveau ai nostri praful de pusca. (vezi NOTA 2)

          In plasa Vascaului din jud. Bihor, la Baita, erariul avea exploatari si topitoare de minereuri. Oficiul din Baita (vezi NOTA 3) tinea în lucru o mina si de ceastalalta parte a muntelui, în regiunea Halmagiului, la locul numit Dolea din comuna Brusturi. Depozitul de praf pentru explodarea rocelor se afla în Baifa, de unde se trimitea împachetat în butoaie si la Dolea. Supraveghietorii lucrarilor din mina, cât si muncitorii se recrutau din populatia comunei Brusturi. In revolufia dela 1848, Halmagenii au folosit în pusti praful trimis la mina dela Dolea. Si, fiindca actiunea româneasca era binevenita administratiei germane, usor putem întelege ca întreg depozitul de praf dela Baifa a fost trimis dincoacea de munte pentru scopurile revolutiei, cu atât mai vârtos, ca Baita apartinea Ungariei, iar populatia de acolo nu se raliase miscarii Motilor. împrejurarea aceasta ne explica si faptul ca dintre toate satele din regiunea Halmagiului, Brusturii au opus cea mai dârza rezistenta, dupa cum reiese din traditie, care pomeneste foarte mult despre capitanul Coltu Fofoiu din Brusturi.

         Capitanul Coltu din Brusturi.

          Cel mai des pomenit dintre capitanii de sate ai lui Iancu, cunoscut atât în Brusturi cât si în Lazuri, este Coltu din Brusturi. Numele lui adevarat a fost Patrut Nicolaie. II poreclau Coltu si-i mai ziceau Fofoiu, adeca Colfu Fofoiu, dupa porecla crângului unde locuia.
         Acest capitan, un urias de statura si curajos din cale afara, dupa cum nil prezinta traditia, împreuna cu ceata lui de Brusturani si Lazurani, a dat atacurile asupra Ungurilor ce navaleau dinspre Oradea si aveau tabara la „Sant" pe Dealul Mare, granita în pasul dintre Ungaria si Ardeal. Si tot el trebuie sa fi lovit si pe honvezii batuti de Iancu la Abrud, cari se refugiau prin acest pas spre Ungaria.
         Din Brusturi, depe dealurile din fata, Coltu putea tine sub ochi tabara ungureasca dela Sant Si favorizat de ideale pozitii strategice el se arunca asupra cetelor dusmane, când aceste traversau soseaua ce coboara în valea Lazurilor spre Ciuciu-Halmagiu, fâra teama de a putea fi încunjurat, caci având în spate muntele cu desisul codrilor de nepatruns pentru straini, el se putea usor retrage spre Vidra-Câmpeni.
         Ca, acest capitan trebuie sa fi fost încredintat cu pazirea pasului dela Dealul Mare, ne-o dovedeste faptul ca el a împuscat pe unul Boc Nutu din Lazuri, banuit a fi spionul Ungurilor.
         Dam câteva traditii.
         Invatatorul Traian Nicodim din Brusturi spune: „Coltu, adeca Patrut Nicolaie, a fost capitan în armata lui Iancu, dar nu stia scrisoare. Când îi dadeau oamenii plângeri, le baga în buzunar, zicând ca acum n'are vreme sa le ceteasca. Am auzit ca el a împuscat pe Boc Nufu din Lazuri, fiindca fusese spion la Unguri". (vezi NOTA 4)
         Pasc Nicolaie din Brusturi, care locuieste tocmai pe vatra casei Iui Colju, preda: „Am auzit dela tata ca Colfu o fost capitanul lui Iancu si c'o împuscat pe un spion din Lazuri. In revolutia dela 48 or iesit odata Ungurii pâna sub casa lui Colju. Si el si-o strâns oamenii lui si s'or luat împotriva Ungurilor si i-or respins pâna la Magulicea. Si or omorât dintre Unguri vreo 12, ca i-or gonit în vale si i-or bagat pe o strunga (strâmtoare) si or slobozit bolovani pe ei. Românii or avut un fel de fapusi, sulite, si Coltu o bagat sulita în trei Unguri. In padure la noi este un loc care se zice La Sulifi, ca acolo s'or însutit a nostri cu Ungurii". (vezi NOTA 5)
         Sima Nicolaie din Lazuri: „Pe Boc Nutu, tata lui Nitu, l-o împuscat Coltu din Brusturi, din crângu Fofoiesti. Pe fratele lui Coltu, pe un batrân Iuan, l-am cunoscut, ca am pastorit cu el când eram prunc. Ca la noi ase-i rându-iala, ca omu-i de douaori pastor, când nu*i de treaba, cându-i prunc si cându-i batrân. Ase-i povestea ca de douaori esti slab si numai o data tare". (vezi NOTA 6)

         Moarte, „olacarilor"!

          Precum în primavara anului 1919, tot asa la 1848, Ungurii tineau ocupate (pozitiile dela «Sant" pe Dealul Mare, deasupra Lazurilor. Este deci firesc, ca ei sa fi cautat a-si angaja din aceasta comuna spioni, sau „olacari", cum le spune informatorul meu. (vezi NOTA 7) Si-i gasim, de amândoua datile. La 1848 s'a pretat la acest serviciu primejdios un satean român de aici, unul Boc Nutu; iar la 1919 un morar ungur, Szatmâry Lajos si fiul sau, Joska.
         Iata patania olacarului Boc Nutu, dupa cum reiese din povestirea fiului acestuia, Boc Nitu, mort nu de mult, precum si din spusele mai multor Lazurani.
         Au observat vecinii ca Boc Nutu se ducea des in tabara Ungurilor, la Sant, si au vestit despre aceasta pe capitanul dela Brusturi, Coltu Fofoiu.
         Intr'o noapte, spionul sosise acasa. Calul si-l lasase afara, legat de un nuc, ca sa-i fie la îndemâna, în caz de primejdie.
         Coltu cu oamenii lui au împresurat casa. Spionul putu sa se strecoare printre urmaritori si sari pe cal. Dar, abia apuca sa treaca drumul si fu doborât de gloantele lui Coltu si ale ortacilor lui. Fapta nemernica a spionului a fost aspru sanctionata. N'a fost voie sa-l îngroape nimeni, si cadavrul tradatorului a zacut pe locul unde a cazut depe cal, pânace a fost sfâsiat de câni si mâncat de ciori si corbi. Oprobiul public a cazut si asupra fiului acestuia, Boc Nitu, care toata viata lui a fost considerat ca un om „stricat". El spunea, aratând cu mâna locul: „Acle o puscat Coltu pe tata. S'avea tata o curea (serpar) lata, s'or rupt-o cânii, ca n'am putut-o lua depe el". Tot atât de tragic s'a sfârsit si spionul dela 1919. (vezi NOTA 8) l) Arhiva acestui oficiu mai exista înca în pivnita unei foste case domeniale din Baita. Am vazut acolo dosare începând depe la jumatatea sec. XVIII. N'a fost cercetata si cred ca contine oarescari informatiuni, atât asupra rev. dela 1784, cât si asupra celei dela 1848.

         Capitanul Mager — Târziu din Vidra.

          Mihuta Solomon din Vidra preda;
         „Am auzit dela mama învatatorului Nicolae Mager (vezi NOTA 9) care a fost fata popii si a murit nu de mult în vârsta de aproape o suta de ani, ca la 1848 totf oamenii din crângulacela or fost fugiti la padure, la „Obârsa" pe Valea Haranii. Or stat acolo ascunsi în smidar sub erneie (coviltirele trasurilor). Tatasau, popa sedea ascuns în alta parte si venea în ioata ziua sa vada de ei.
         Odata or venit Ungurii catra Dealul Mare si se auziau larmaind si tata-sau a zis sa tace. Barbatii si feciorii cu capitanul lor, Târziu, mergeau cu lanci în calea Ungurilor.
         Pe el (capitanu) îl chema Mager, dar îi ciufuleau Târziu si io ramas numele de Capitanu".
(vezi NOTA 10)

         Alune în loc de gloante.

          Inv. Traian Nicodim din Brusturi (fisa citata Nr. 56) preda dupa auzite din, batrâni:
         „La Heread, în lupta cu Ungurii, Românii au fost mai multi si iar fi putut bate, dar comandantul a fost cumparat de Unguri si a dat Românilor cartuse umplute cu alune în loc de plumbi".
         Nu i-am fi atribuit o deosebita importanta informativa acestei traditii, daca ea nu s'ar repeta cu insistenta pretutindeni în întreaga regiunea anchetata, ceeace dovedeste ca ea trebuie sa reprezinte expresia figurata a unui adevar istoric.
         Povestea comandantului tradator nu priveste pe tribunii români. Se stie ca în Zarand au operat si trupe imperiale, în care fusesera înglobate legiunile noastre de tarani, comanda având-o, bine înteles, ofiterii austriaci. Când acesti ofi|eri nu erau de origine români, ei îsi bateau joc de tribunii si gloatele noastre, cu toateca la treaba se dovedeau totdeuna de o incapacitate si lasitate scandaloasa. Eroismul românesc se putea validita numai când Românii luptau singuri în fata Ungurilor.
         Traditia citata vizeaza poate chiar pe maiorul Czernoievicz. Acest îngâmfat ofiter sosise în 7 Martie 1849 la Baia de Cris cu unitati din regimentele de granita, având atasate legiunile lui Buteanu, Dobra si Solomon. Czernoievicz dispunea la acea data de aproape 5000 (cinci mii) de oameni si suficient material de razboîu, încât i-ar fi putut usor alunga pe honvezii unguri dela Halmagiu. S'a întâmplat înca un lucru ciudat.
         Dupa un simulacru de lupta de câteva oare, data in noaptea de 8 spre 9 Martie în fata Halmagiului, pe la Ociu, maiorul Czemoie vicz a comandat retragerea si a parasit repede Zarandul, spre Deva.
         Traditia explica, de ce. A fost o tradare. La tot cazul ea ne dovedeste, ca aceasta era parerea Românilor înselati în sprijinul armatei imperiale, cu care nu s'a putut înjgheba niciodata o colaborare rodnica.

         Amintiri despre jefuirea si incendierea satelor.

         
         Stim din rapoartele maiorului Gaâl, ca a cesta în drumul sau dela Arad spre Halmagiu incendiase Ia 7 Nov. 1848 satele dela granita de vest a Zarandului. înainte de a da foc, soldatii jefuiau casele, adunând cu predilectie valurile de pânza si peste tot hainele bietilor oameni. Pe preoti îi urmariau si i-au si spânzurat pe câti i-au prins, pentruca cetisera poporului proclamatiunile Iui Iancu.
         Amintirea acestor zile de groaza traieste înca. Ascultarea alor trei persoane, alese mai mult la întâmplare, da urmatorul rezultat.
         Neamt Iustin din Rastoci: „In 1848 or aprins Ungurii jumatate de sat, de catre Balte. Când or ajuns aici în ulita, or dat peste o târla de gâste si s'or luat dupa ele. Atunci or început sa traga clopotele la Aciuta, alarma, si ei or fugit de frica. Tot atunci or fugit dupa popa din sat, Bâta, si el s'o ascuns într'o hânsa si o guda a popii o fugit în alta lature si ei s'or luat dupa guda si asa o scapat popa de Unguri". (vezi NOTA 11)
         Haiduc Simion, tot din Rastoci: „In 1848 Ungurii or aprins mai toate casile depe valea asta. Le-ar fi aprins si pe celelalte, da or apucat dupa niste gâste sa le prinda depe ulita. In timpu acela or venit Motii lui Iancu depe Tacasele, si or început sa traga clopotele la biserica din Aciuta. Atunci, de necaz, Ungurii, or tras cu tunurile în biserica. O boiereasa dela Aciuta, Hollaki, o iesit cu steag alb în calea lor si ei nu ior avut baiu, Românii. A-tunci o fugit peste Gornitele prefectu din Gura-vaii, Cozma Luis. Ooamenii din sat or umblat sa-1 puste ca a fost tare rau, da l-or scapat la padure si nu l-or mai gasit". (vezi NOTA 12)
         Herbeiu Nicolae din Aciuta: „In 1848, pentru Talageni, Ungurii or aprins si satul nost. Pe Andris Serb, mosul lui Avramut l-o puscat ca o fost batrân si nu s'o putut feri. Atunci o venit la noi Crestina numai cu lepedeu în spate si se bocea: Pe mosu mi-l puscara, suba mi-o furara; casa mi-o arsera, ramasai cu lepedeu-n spate. Or mai ramas neaprinse neste casi pe de laturi si întracele s'o îngramadit tot satu, peste iarna si în bordee, în pamânt". (vezi NOTA 13)

         Amintiri despre iobagie.

         
         Herbeiu Nicolaie din Aciuta: „O holda, în vremea iobagiei, era 20 patreli de pamânt si într'o patreala era loc de 2 masuri de samanatura de grâu. Tata o trebuit sa deie o holda înapoi ca n'o putut tinea iobagia dupa ea. Cine o avut avere mare, o trebuit sa tina un sluga care sa lucre la Domnie". Patru masuri fac un sinic, adeca un hectolitru. Despre instrumentele de tortura cu cari domnii de pamânt pedepseau pe iobagi, stie ca „grosul, era un lemn care se sloboade pe picioarele omului, cum slobozi jugul pe grumazul boului". (vezi NOTA 14)
         Nicula Mihaiu din Halmagel stie urmatoarele : „In iobagie oamenii or trebuit sa lucre cu boii 2 zile si cu brâncile 3 zile pe saptamâna la Domnie. Daca nu ascultau, îi bateau Ia fund si îi bagau în gros. Un gros era la curte si unul la biserica". (vezi NOTA 15) In timpul din urma, în anii premergatori razboiului, satenii au cumparat domeniul si imediat au început sa sparga castelul. Zadarnice au fost sfaturile, ba chiar ingerinta administratiei, care tinea ca aceasta cladire sa ramâna pentru vreo întrebuintare publica. Satenii l-au darâmat pâna în temelii, „ca sa nu se mai adoage nime acolo, sa nu mai vina ceva viespe, sa faca cuib si sa scoata pui", explica informatorul.
         Cornea George din Vârfurile (Ciuciu): „In vârf Hereadului or fost curfi, grajduri, colne, podroame si acolo se ducea dijma, din 5 snopi, din 5 pui, din 5 oua, si din toate cele câte unul la Domnie. Strângeau tot satul la lucru si muierile cu prunci mici. O muiere câstiga de 10—15 prunci si celelalte mergeau Ia lucru. Este o sarbatoare pe vremea secerisului, Pre-cupu. Românii or zis ca-i pacat sa lucre, da i-or silit. Dupa amiazi o treznit în stoguri. De-acoalea nainte totdeuna Ungurii întrebau cându-i Precupu, ca nu cumva sa mai lucreze cu oamenii". (vezi NOTA 16)

         Ce mai spun batrânii cari l-au vazut pe Iancu.

          Ilies Arsenie din Tebea: "Am cunoscut pe Iancu. Venea des pe la tata si mânca la noi. Nu era bolând sa te temi de el. Daca cerea ceva, îi dadeau oamenii si la birt daca bea, nu-i cereau plata. Cum mergea odata catra Brad, o sarit la o nevasta si v'o sarutat. Si ea tot s'o laudat, ca v'o sarutat un craiu. Am fost si la înmormântarea lui Iancu. Venisera domni si doamne din toata tara. Si eu, ca pruncii, m'am bagat printre rochiile doamnelor, ca a-veau rochii largi (crinoline) si asa am ajuns pâna la maginea groapei si am vazut cum a-runcau doamnele galbeni în groapa. De bataie, stiu ca s'o început asa, ca i-o dat împaratu lui Iancu, dreptu peste Ardeal si Ungurii or trimis pe Vârvari (Vasvâri) la Iancu la Câmpeni. Si Vârvari io fagaduit ca-1 pune ministru la Budapesta si orice domn mare ar vrea, daca se lasa de popor. Si Iancu i-o zis: cum pot eu sa las atâtea mii de suflete sa sufere, ca sa traiesc eu bine, nu ma lasa inima. Si i-o zis atuncia Vârvari: îmi pare rau de tine, Iancule, când ei ajunge sub picioarele mele. Iancu io zis: acum io nu stiu, ca eu oiu ajunge sub picioarele tale, ori tu ei ajunge sub picioarele mele. Si asa s'o îndalit bataia. Pentru aceea o ajuns Iancu sa fie pomenit, ca el n'o cautat sa fie bogat si milioner, si ase ar trebui sa faca si astazi domnii nostri". (vezi NOTA 17)
         Dupa auzite, povesteste apoi urmatorul epizod — probabil o localizare — a celor petrecute în Abrud, când Iancu a scapat cu fuga din cursa ce io întinsese Hatvani: „Odata, Iancu petrecea în Baia de Cris, când or început sa soseasca Unguri calari. O fata o venit fuga la el si io zis: Cum poti sta aici, ca se umplu Baia de husari, Iancu o iesit afara si o sarit pe cal. 7 husari s-or luat dupa el. Când or ajuns în gura Vacii (gura vaii comunei Vaca), Motii erau în dealu Vacii si or vazut ca cura dupa Iancu ca i-o cunoscut calu si or slobozit un tun. Ungurii s-or spariet si or fugit napoi".
         Stelea Petru din Sârbi: „L-am vazut pe Iancu în Halmagiu. Am întrebat pe tata ca ci-ne-i domnu acela care cânta din floiera si mi-o spus ca-i Iancu. Cânta tare a jele:
         Saraci ochii mei,
         Numa noapte vad cu ei". (vezi NOTA 18)
         Versurile aceste nu sunt auzite dela Iancu si informatorul le citeaza pentru a-si exterioriza compatimirea fata de suferintele eroului.
         Motica George din Poienariu: „Tata purta bucate dela Pâncota la târg la Brad si se întâlnea cu Iancu si-l ducea în cocie. El o fost putin smintit, ca or platit Ungurii la sobolene (chelnerite) sa-i bage ceva în beutura". (vezi NOTA 19)

   NOTE

         1. Hof-Haus u Staatsarchiw Kossuth-Acten, Nr. 9401 din 1849 Dupa S. Dragomir, revista Transilvania, 1924, p. 223—224. (inapoi)
         2. AMH. Fisa Nr. 58 din 16. IV. 1934. Informator, preotul Popa Andreiu din Criscior (Bihor), care adunand date despre trecutul parohiei sale, a cules si verificat aceasta informatie din spusele batranilor. (inapoi)
         3. Arhiva acestui oficiu mai exista înca în pivnita unei foste case domeniale din Baita. Am vazut acolo dosare începând depe la jumatatea sec. XVIII. N'a fost cercetata si cred ca contine oarescari informatiuni, atât asupra rev. dela 1784, cât si asupra celei dela 1848. (inapoi)
         4. AMH. Fisa Nr. 56 din 25. IV. 1934. Informator Traian Nicodim, de 62 de ani, inv. pens., nascut si trait in com. Brusturi (inapoi)
         5. AMH. Fisa Nr. 57 din 16. III. 1934. Inf. Pasc Nicolaie, din Brusturi, de 26 de ani, stie putina carte si a fost soldat. (inapoi)
         6. AMH. Fisa Nr. 58 din 6. VII. 1934. înf., Sima Nicolaie din Lazuri, de 66 ani, analfabet. (inapoi)
         7. AMH. Fisa Nr. 59 din 6. VIII. 1934. Informator, Igret Natu din Lazuri, de 68 ani, analfabet, cunoaste foarte bine viata din batrâni. (inapoi)
         8. AMH. Jurnal propriu. Câtiva ani înainte de izbucnirea razboiului mondial, se pripasise în Lazuri unul, Szatmary Lajos, la moara popii de aici. Nenorocitul, desi traia între Români si din mila acestora, nu scapa niciodata prilejul sa batjocureasaâ pe români. Dupa prabusirea Ungariei, în toamna anului 1918, nu se sfia sa agite pe fata împotriva României. Iar dupace trupele unguresti, pe la începutul lunii Februarie 1919 ocupasera pozitiile dela Dealul Mare în fata armatei române, el stetea în legatura zilnica cu patrulele acestora si teroriza pe sateni, amenintându-i cu retorziunea armatei maghiare. Feciorul lui, Joska, era vazut în fiecare zi urcând cu o legaturica în mâna spre pozitiile dela Sant.
         Sosind trupele române la Halmagiu, câteva zile înainte de pornirea ofenzivei, a fost trimisa o patrula, ca sa-l excorteze la biroul nostru de informatii. Pe drum a încercat sa fuga de sub excorta si a fost împuscat în valea Magulicei, împreuna cu fiul sau. L-au îngropat Magulicenii, pe locul unde au cazut. Moartea lor a fost tainuita pâna dupa alungarea Ungurilor dela Sant, altcum acestia ar fi aprins satul, cred Lazurenii. (
inapoi)
         9. N .Mager merita sa fie pomenit. Nascut la 17. XII. 1865 în Vidra, la 1905 era înca înv, în satul natal. Pe la 1907, când se discuta draconica lege scolara a lui Apponyi, i s'a întâmplat nenorocirea. Intr'o sâmbata, la Halmagiu,- între pahare, l-a scapat gura sa zica ca România se întinde pâna la Guravaii, adeca- vechea granita a Ardealului. A fost silit sa-si paraseasca familia si sa se refugieze în vechiul regat. S'a rentors numai dupa, 1919, bolnav, si în scurt timp a si murit acasa între ai sai la Vidra, unde se afla înmormântat. (inapoi)
         10. AMH. Fisa Nr. 60, din 22. VI 1934 Inf. Mihuta Solomon din Vidra, plugar, de 37 ani, stie scrie si ceti,' a fost voluntar în Reg. Horia. (inapoi)
         11. AMH. Fisa Nr. 61 din 10 VIII 1934 Inf., Neamt Iustin, plugar,Rastoci, de 53 ani. Stie carte, persoana bine-vazuta, a fost înv. suplinitor (tolerat) prin anii 1924. (inapoi)
         12. AMH. Fisa, Nr. 62 din 10 VIII. 1934 Inf., Haiduc Simion, plugar în Rastoci, de 60 ani. Stie carte. Se înduioseaza când vorbeste despre suferintele Românilor, dela 1848. (inapoi)
         13. AMH. Fisa Nr. 63 din 6 VIII, 1934. Inf. Heibei Nicolae, plugar în Aciuta, de 71 ani, analfabet. (inapoi)
         14. AMH. Fisa Nr. 63 din 6. VIII. 1933 Inf. Herbeiu Nicolaie, plugar, Aciuta, de 71 ani, analfabet. (inapoi)
         15. AMH. Fisa Nr. 67 din 16. IV. 1934 Inf. Nicula Mihaiu de 71 ani, plugar în Halmagel. (inapoi)
         16. AMH. Fisa Nr 68 din 10. IV, 1934 Inf. Cornea George, de 58 ani, plugar în Vârfurile. (inapoi)
         17. AMH. Fisa Nr. 64 din III. 1935. Inf. Jlies Arsenie, de 71 ani, analfabet, plugar în Tebea. (inapoi)
         18. AMH. Fisa Nr. 65 din 15. IU. 1935. Inf. Stefea Petru din Sârbi, de 73 ani, plugar analfabet. (inapoi)
         19. AMH Fisa Nr. 66 din 15 III 1935. Inf. Motica George din Poienariu, de 73 ani, plugar, analfabet. (inapoi)