INAPOI LA PRIMA PAGINA


  • Sunetul se frânge


    In marginea
    tristetii noastre
    cânta o
    vioară.


    Lacrima
    crucificată în
    corzile ei
    îmi răneste
    mâna.


    Sunetul se
    frânge si
    noaptea
    înstăpâneste
    tăcerea.


  • ...si floarea de cires


    între noi
    iarba strivită de
    ploi
    si floarea de
    cires
    în palma ta
    aspră.


  • ***


    Mă doare încă
    urma
    întârziată în fiinta
    mea
    Si ma adun în
    mine
    Când rupi din
    amintire
    îmbrătisarea.


  • *** (pentru Andra)


    Trăiesti în
    fiecare
    anotimp din
    inima
    mea.


  • Dublă identitate


    Aseară
    am aprins pe cer
    o stea
    si am plecat să
    te caut.

    Nu stiam
    că trăiai ascuns
    în mine.


  • Zbor întrerupt


    O pasăre
    s-a izbit de
    tâmpla mea
    frângându-si
    zborul.

    Clipa sovăitoare
    naste altă
    chemare!

    In urma ei,
    un drura
    rătăcit si
    tâmpla rănită.


  • *** (pentru Iulia)


    Incă un popas si
    un rămas
    Clipei ce trece
    dinspre
    ieri
    spre
    azi
    si
    mai departe
    in
    mâine!


  • Si ninge...


    Noaptea te simt aproape.

    Intunericul strică urma zilelor,
    pierzându-le într-un calendar.

    In prag ti-am lăsat un om de zăpadă.
    Si ninge...


  • Curcubeul rănit


    Inima
    speriată se
    zbate în
    ochii stinsi.

    Atât de
    tânăr
    zborul se
    frânge!

    Pe cerul
    nostru
    curcubeul rănit.


  • Si iar...


    Si iar m-a
    ademenit
    vorba înselătoare.
    Pe stradă
    ochiul adună
    priviri frivole.


  • Eroare medicală


         Dintr-o eroare medicală, o picătură de sânge străin, mi-a pătruns prin vene în trup. De atunci, nu mai sunt singură. Seara te simt cum adormi în bratele mele, pe care le las să amortească de teamă să nu te trezesc, iar dimineata te caut să bem împreună cafeaua.
         Pe stradă trecătorii mă privesc cu tristete, auzindu-mă cum vorbesc cu mine.
         Inspre seară, obositi ne asezăm în jurul cestii de ceai pe care îl sorbim în tăcere si asteptăm noaptea să ne adune.
         Si asa trec anotimpuri pe lângă noi, fară să ne fi văzut, fară să ne fi spus vreodată pe nume.
         Mă doare întrebarea:
         Când voi pleca vei veni cu mine?


  • Târziu în inima mea


    Nu mai stiam
    nimic
    despre tine!

    Oare ai uitat de
    noi?
    Si în rugăciunea de
    seară
    îti mai amintesti de
    mine?

    Intr-o zi
    aveam să aud un colind...
    târziu în inima
    mea.


  • Când iarna.


    In gânduri
    înfloreste
    teiul
    când iarna
    îmi dă
    târcoale.

    Si inima
    captivă în
    trupul
    înzăpezit.


  • Veniti la Mine...

    De ce îngădui
    Doamne
    atâta gri din
    cerul Tău să
    cadă?

    Mâna se teme să
    adune
    lacrima din
    ochiul Fecioarei.

    Genunchiul răneste
    lemnul care
    Te-a răstignit.


  • *** (mamei mele)


    Intre început si
    sfârsit
    Străbatem drumul.

    Intre viată si
    moarte
    Amăgim clipa.


  • ***


    Apocaliptic se
    deschide
    cerul.

    Si eu nu te zăresc.


  • ***


    Când ne-am
    întâlnit

    Am sădit un
    copac

    Dar el a
    crescut
    între noi.


  • Toamna
    (doamnei Florica Mihala)


    Nopti cu brumă
    coboară
    peste noi.

    Drumurile se
    pustiesc.

    La geamul tău
    zăresc
    lumină.

    îti multumesc
    că mă
    astepti.


  • Muntele


    Inalt creste
    muntele în
    noi,
    Rănind cerul
    stelele
    picură lumina
    in
    ochiul înnoptat.


  • Amnezie


    Mi-am uitat
    numele într-o
    iubire
    care nu era
    a noastră.


  • Concerti grossi


    Porti pe chip
    zâmbet străin
    si în trup
    îmbrătisarea
    mea.
    Rătăcind printre
    visele noastre
    ascultăm
    Arcangelo Corelli
    Concerti grossi.


  • ***


    Cerul
    izbăvit prin
    furtună
    adoarme obosit
    precum
    pânza unui
    tablou în
    asteptarea
    culorii.


  • Intr-o cească de cafea


         Astă noapte am avut un vis ciudat:
         Stăteam la o cafea cu viata mea. Cu vorba tihnită mi-a cerut ceasca si privind înlăuntrul ei, mi-a spus:
         Am fost bună cu tine, dăruindu-ti iubire si nechibzuită am fost, lăsându-te s-o risipesti. Ti-am dat aripi, ca zborul să-l cunosti, dar cer prea înalt ai ales...

         Mângâierea ta m-a trezit si un aprig dor de viată m-a cuprins.


  • Cu Miana


    Amintirea,
    cicatrice în mine.
    Când se
    schimbă vremea,
    doare.


  • ***


    In vorbele mele
    înveti să te
    alinti.

    Si în bratele tandre
    începi să mă
    minti.

    Dar pentru ochii
    care-mi
    zâmbesc

    Te iert în
    fiecare zi.


  • Timpul creste...


    Mă strânge tot
    mai tare
    Cărarea.
    In marginea ei
    Timpul creste
    Uitarea.


  • Vinovat sărutul


    Singur
    sub cerul tăcut
    puiul de pasăre se
    teme să
    deschidă ochii.

    Unde-i mama?

    In noapte
    strânge sub
    aripioare
    zâmbetul ei.

    Târziu, pe
    fruntea lui
    vinovat sărutul.


  • Vreau sa stii...
      (fiului meu)


    Când vorba
    nu se va
    rosti
    Ultima bătaie a
    inimii
    va fi
    darul meu pentru
    tine.

-

-

"Tarziu in inima mea"
Aceste poeme provin din volumul "Tarziu in inima mea", publicat in 2002 de Editura Eurobit, Timisoara- Romania
ISBN 973-620-016-7
Toate drepturile rezervate