Cimitirul cel mai vechi, cunoscut documentar, a fost pe terenul din jurul bisericii vechi (voievodale) fosta ortodoxa pânã în anul 1753.
         Ca prim argument documentar în vederea acestei sustineri invocãm scrisoarea din 7 decembrie 1754 adresatã mitropolitului Pavel Nenandrovici, în care românii din pãrtile Hãlmagiutui, cereau sã li se restituie vechea lor bisericã luatã pe nedrept si atribuiitã unitilor cu biserica românã catolicã, arãtând: "noi am ridicat-o pravslavnicii episcopi nostrii o au sfintit, si strãmosii nostri, pãrintii si ceilalti pe lângã dânsa s-au îngropat".
         Al doilea argument, autentic, provine din coscriptia fiscalã a anului 1758 descoperitã de cercetãtoarea Elena Rodica Colta de la muzeul de istorie din Arad si publicatã în revista de istorie Ziridava, nr.XVIII-lea/1993, pag.101, în care se aratã cã "biserica veche avea împrejur vechiul cimitir îngrãdit cu gard de spini".
         În fine, sustinerile cu privire la îngroparea mortilor "pe lângã bisericã", au primit o deplinã confirmare si prin dovezi materiale în urma sãpãturilor efectuate în anii 1973-1974 cu prilejul cercetãrilor arheologice. Astfel în urma sãpãturilor pentru consolidarea fundatiei bisericii, au fost descoperite, atât în interiorul, cât si în exteriorul bisericii, circa 40 de morminte. În altar a fost descoperit un mormânt în care era un schelet ce avea în mâna dreaptã o monedã din timpul împãratului Maximilian (1564-1576), iar în regiunea capului câteva ace de prins pãrul din argint dintre care unele cu pietre semipretioase. În exteriorul bisericii au fost gãsite morminte dintre care într-unul era o monedã de argint din timpul 1556-1564 si în celãlalt o monedã de argint din timpul lui Matei Corvin (1458-1490). În fne, în alt mormânt din partea de nord a bisericii, s-a gãsit un fund de oalã de pãmânt cu semn de mester în relief, în formã de cruce cu brate egale, datând cel mai târziu, din a doua jumãtate a secolului al XIV-lea.
         Dar cum împãrãteasa Maria Tereza n-a voit sã aprobe restituirea bisericii, cãtre ortodocsi, s-a deschis pentru ei alt cimitir în jurul actualei biserici, dar pentru o periadã scurtã întrucât aceea împãrãteasã, a dispus cã din motiv "de igienã", sã nu se mai îngroape mortii, în jurul bisericilor, situate în mijlocul satelor. Astfel s-a deschis alt cimitir pentru ortodocsi pe locul unde actualmente sunt construite casele de dincolo de podul de peste valea Hãlmagiului, unde atunci era teren liber, si la marginea comunei. În legãturã cu existenta temporarã a cimitirului, în jurul actualei biserici, oamenii vârsnici, sustin cã grãdina, fost datã în arendã (ca si azi), a fost aratã si pãmântul netezit, încât azi nu se mai poate observa nici o urma de mormânt.
         În vara anului 1977, cu ocazia reparãrii exterioare a bisericii, sub stratul de mortar decojit, s-au aflat 5 cruci zugrãvite pe peretele din spre miazãzi, si una pe peretele dinspre rãsãrit, în dreptul altarului. Toate au inscriptii cu litere cilirice, partial vizibile. Nu departe de peretele exterior al altarului, spre rãsãrit, o cruce de piatrã stã mãrturie a vechiului cimitir din jurul bisericii. Ea nu are înscriptie, dar se crede cã este piatra funerarã a protopopului Arsenie Adamovici.
         Din informatiile transmise, prin comunicãri orale de la pãrinti, bunici, oameni bãtrâni, etc, am aflat cimitirul de pe locul de dincolo de vale, a fost abandonat dupã putin timp din cauza erioziunii vãii, care se zice, ar fi distrus mai multe morminte. De aceea, cãtre sfârsitul secolului al XVIII-lea, si începutul celui de XIX-lea, s-a deschis un nou cimitir pe colinele dinspre miazãzi al dealului Sortoc, unde se aflã si pânã în prezent.

         CIMITIRELE DIN HÃLMAGIU. PIETRE FUNERARE (CRUCI) SI EPIGRAFIA

         CIMITIRUL VECHI

         Este asezat la poala de miazãzi a dealului Sortoc si este împrejmuit partial cu gard.
         La intrarea în cimitir, în partea dreaptã, se aflã o cruce având douã trepte de circa 30 cm înãltime pe care s-a ridicat un soclu înalt de 120 cm, si lat de 55 cm, cu capiteluri, la partea superiarã, iar deasupra este o coloanã rotundã, de circa 2 m înãltime, pe care se aflã O CRUCE de circa 50 cm.
         Este primul monument, închiriat eroilor din aceste locuri, cãzuti în rãzboiul mondial din anii 1914-1918. Pe soclu se aflã urmãtoarele inscriptii sãpate în corpul lui:
         1.Pe fata dinspre miazãzi: "Cu sfintii odihneste Doamne pe rãposatii robii tãi Eroi cãzuti în lupta pentru întregirea neamului si pe pãrinti, unde nu este durere, nici suspinare, ci viatã fãrã de sfârsit".
         2.Pe fata de apus: "Aceastã cruce s-a ridicat pe spesele lui Gherghe Hantiu, si sotia Paraschiva Halga, Hãlmagiu la 24 mai 1928".
         3. Pe fata de rãsãrit: "Crucii tale ne închinãm stãpâne si toatã învierea ta o lãudãm si o mãrim".
         4. Pe fata de miazãnoapte: "Mântuieste Doamne poporul tãu si bine o cuvântã mostenirea ta".

         De o parte si de alta a crucii, monument al eroilor, sunt înmormântati Hantiu Gherghe si sotia si se aflã o piatrã de moarã fixatã pe un stâlp, cu bãnci împrejur, pe care se serveste pomana pentru preot si cântareti dupã înmormântãri.
         În vechime, crucile mortilor, erau fãcute mai mult din lemn de stejar, obicei care se mai practicã si azi într-o micã mãsurã. Numai familiile înstãrite puteau pune la cãpãtâiul mortilor cruci din piatrã pe care inscriptiile se fãceau prin sãparea literelor în corpul pietrei.
         Crucile de lemn sunt pe punct de disparitie. Ele sunt construite din lemn cioplit în patru fete, având înãltimea între 150 si 200 cm. Partea dinspre rãsãrit, poartã inscriptia cu numele si vârsta decedatului, uneori si anul decesului, inscriptia fiind fãcutã cu litere sãpate în corpul crucii si unse cu lac negru.
         Ele au putrezit si cãzând la pãmânt, au fost distruse de intemperii, fãrã ca în locul lor sã fie puse altele. De aceea se observã, cu usurintã, multe morminte fãrã cruci.

         Cu timpul, la cãpãtâiul mortilor au fost puse tot mai multe cruci din piatrã, cioplite de diferiti pietrari si în mai multe stiluri. Unele dintre aceste sunt joase, cu brate late si fiindcã literele nu au fost sãpate adânc, cu mare greutate se mai pot citi. Unele au fost scrise cu litere din alfabetul chiliric. Altele, desi pãstreazã încã vizibile inscriptiile, aratã doar numele decedatului si prea putine data decesului. Din acest motiv, desi este evident cã au o vechime mare, nu putem sti data când au fost ridicate. Totusi rnai sunt câteva exemplare, din veacul trecut, al cãror texte, ne indicã vârsta si data decesului.
         Înainte de a descrie câteva dintre acestea, considerãm oportun sã arãtãm cã pe crucile vechi, deasupra inscriptiilor, se grava un pahar (potir), acest semn arãtând cã cel decedat s-a cuminecat (împãrtãsit) înainte de deces.
         Azi, acest obicei de a se grava paharul nu se mai practicã, fie din motivul cã familia decedatului nu a cerut mesterului sã facã lucrarea, fie cã mesterul desi a primit comanda, n-a executat-o.
         În partea de sus a cimitirului, aproape de poalele pãdurii, se pare cã au fost înmormântati cei dintâi morti, dupã deschiderea lui. Aici aflãm cele mai vechi cruci din piatrã. Unele au bratele groase si de aceeasi dimensiune cu axul crucii, însã din lipsa înscriptiei nu putem sti vechimea lor. Forma lor, muschiul cu care sunt acoperite si raritatea lor, ne conduc neîndoelnic la concluzia cã sunt cele mai vechi si cã dateazã din primii ani ai secolului al XIX-lea.
         Asa aratã o astfel de cruce, pe ale cãrei brate citim anul 1814.
         Tot în aceastã parte a cimitirului gãsim un exemplar de cruce din piatrã mai înalt (152 cm), cu bratele de aceleasi dimensiuni cu axul, dar aproape de vârf au terminatie de cruce greceascã.
         În vecinãtatea acestei cruci, precum si în partea de jos a cimitirului, gãsim o cruce înaltã de 180 cm, cu bratele de aceiasi dimensiune cu axul, dar mai subtiri la punctul de plecare din ax. Crucea se terminã cu un soclu din acelasi material.
         În partea de jos a cimitirului, spre apus, se aflã douã exemplare de cruci, din piatrã galbenã, având la bazã un soclu gros, din care porneste corpul crucii, cu brate rotunjite la terminatiuni. Înãltimea crucii este de 150 cm. Inscripiiile, destul de vizibile, ne permit sã descifrãm cã aici sunt înmormântati sotii: Elena Mihailovici, decedatã în 3 aprilie 1859 si Teodosiu Mihailovici, decedat în 1 august 1875. Data asezãrii crucilor n-o putem sti, dar faptul cã ele sunt identice si cã Teodosiu Mihailovici a decedat în 1 august 1875, ne îndreptãteste sã tragem concluzia cã au fost ridicate posterior acelui an.
         Printre crucile vechi, apartinãtoare secolului al XIX-lea, mai existã douã exemplare, construite din acelasi bloc de piatrã, cu brate comune, dar cu corpuri distincte. Ele sunt de dimensiuni mici, de circa 70 cm înãltime, din rocã galbenã.
         Iatã cum aratã aceste cruci, cu totul originale, despre care octogenarul Sârban Gherghe sustine cã au fost ridicate unor gemeni.
         Sustinerea lui Sârban Gheorghe, fost primar si multi ani epitrop, este adevãratã deoarece din studiul actelor de stare civilã, între anii 1852-1893, rezultã cã în Hãlmagiu s-au nãscut 14 perechi de gemeni si multi dintre ei au decedat în copilãrie.
         În fine, existã în cimitir un monument funerar de dimensiuni impresionante, de peste un veac, din granit si având înãltimea de 250 cm. Partea de la brate în jos se terminã si cu douã coloane, fiecare coloanã terminându-se la rândul ei, la partea superioarã, cu un capitel. Crucea este cioplitã în stil grecesc doric. Sub brate are o inimã strãpunsã de un pumnal, iar sub terminarea inscriptiei are un craniu asezat pe douã oase diagonale. Acest fapt dovedeste cã monumentul funerar, a fost ridicat în semn de deosebitã pretuire pentru o persoanã decedatã la o vârstã relativ tânãrã. Cu o oarecare greutate se poate citi urmãtoarea înscriptie:

         "Datã fiind calitatea artisticã a frescelor din interiorul bisericii si a picturilor de pe tâmplã, biserica Nasterea Nãscãtoarei de Dumnezeu din Hãlmagiu capãtã o importantã deosebitã iar mâna priceputã a restauratorului va scoate la luminã picturile vechi, care stau deocamdata ascunse sub stratul de mortal si vãruialã".(Vezi NOTA 16)
         "Aici odihnesce Serva lui Dumnedieu Susana Protopopita Moldovan în tinera vârstã de 39 ani decedatã în 1856 trãind cu sociul ei Petru Moldovan în o sfântã cãsãtorie 20 Ani o lunã si 4 Dile. Sau mutatu catre Imperatul o dolce Suvenire viata sa exemplarã Sociul ficei sale Amalia lacrãmi de mângâiere".

         PETRU MOLDOVAN (1814-1868)
         Este înmormântat în apropierea mormântului sotiei sale Susana. Mormântul lui nu are piatra funerarã, desi defunctul a fost una din marile personalitãti ale acestor locuri în deceniile 6 si 7 ale secolului al XIX-lea. A îndeplinit functia de protopresbiter al tractului Hãlmagiului si a fost întemeietorul scolilor din acest tinut, pe care le-a si sustinut între anii 1850-1866. A fost membru în delegatia celor patru români zãrãndeni, care a prezentat împãrtatului din Viena un memorandum, apoi a fost memorialist al revolutiei din anii 1848/49, în pãrtile Hãlmagiului.
         Despre aceastã mare personalitate, stim cã a avut o viatã nefericitã. Dupã ce scrisese pe crucea sotiei sale, cã transmite unicei fiice Amalia lãcrimi de mângâiere, în 17/29 aprilie 1862, moare si aceastã fiicã, în vârstã de 18 ani.
         În protocolul rãposatilor citim urmãtoarele:

"Prin multe lacrã s-au scris (decesul ei n.n.) de dulcele ei parinte amerâtu. Dumnedeu sei erte pãcatele. Vesnica pomenirea ei sei fie. Petru Moldovan protoprezbiteru grec orientu al Hãlmagiului".

         În mijlocul cimitirului, spre apus, sunt mormintele familiei Sida, descendentii lui Gherghe si Daniel Sida, înobilati în anul 1701. O cruce din piatrã, cioplitã într-un stil unic, cu un brat rupt si fãrã înscriptie, pare a fi monumentul funerar a lui Arsenie Sida, fostul "jude al orasului Hãlmagiu", în anul 1849, semnatarul protestului de arestare a lui Avram Iancu, în târgul de la Hãlmagiu, la 15 decembrie 1849. Lângã ea, o altã cruce ne atrage atentia prin inscriptia ei: "Aici zãcu osemintele lui Ioan Sida din 1873, în etate 40 ani. Sa ridicatu în semn de pia memorie prin fiul seu DIONISIU.
         Alãturi sunt alte morminte ale membrilor familiei Sida.
         Mai amintim o cruce de piatrã, în bunã stare, aflatã în partea de sus a cimitirului, înspre pãdure. E crucea lui Ioan Sabãu, decedat în 6 august 1868, pe a cãrui cheltuiatã s-a zugrãvit iconostasul din actuala bisericã, dupã cum rezultã din inscriptia cu litere cilirice de pe catapeteasmã, în partea stângã, la intrarea în altar. În dreptul bratelor crucii, pe ax, se aflã sculptatã o altã cruce, în miniaturã, terminându-se cu o inimã srãpunsã de un pumnal.
         De la începutul secolului al XX-lea, amintim cele douã cruci din marmurã gri, de dimensiuni mari, ridicate protopopilor dr. Ioan Groza, junior si tatãlui sãu Ioan Groza, apoi în apropierea crucilor din marmura a familiei Moldovan Simion si fiilor Ioan si Silviu.
         În acest cimitir, se mai odihnesc si trei dintre cei sapte participanti, din pãrtile Halmagiului, la Marea Adunare Nationala din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia. Amintim în primul rând, pe Toma Popovici (Pop), decedat în anul 1957, în vârstã de 93 de ani. El a fãcut parte din cei 1228 delegati alesi, ce au votat si semnat unirea Transilvaniei cu România. Pe crucea lui se aflã urmãtoarea inscriptie: "AICI SE ODIHNESTE ROBUL LUI DUMNEZEU POPOVICI TOMA RAPOSAT LA 15 NOIEMBRIE 1957 ÎN VÂRSTÃ DE 93 ANI. FIEI TARANA USOARÃ".
         MIHAI VIDU, învãtãtor în Hãlmagiu între anii 1893-1927. Pe crucea lui se aflã urmãtoarea inscriptie: "Învãtãtor, inspector scolar si dirijor de cor începând din 1893 si sotia Eugenia n.Luciu. Odihniti-va în pace. Ridicatã de un fost elev "(....Ioan Balta...
         Si el a participat la actul unirii din 1 decembrie la Alba Iulia.
         În partea de jos a cimitirului, pe o cruce de marmurã albã se poate citi: "Aici asteapta învierea mortilor ENEEA JOLDEA, protodiacon. A murit în 4 ianuarie 1938, în etate de 72 ani".
         Eneea Joldea a fost autorul telegramei din 7 mai 1894 trimisã de 80 bãrbati de mare curaj, din pãrtile Hãlmagiului, în semn de solidaritate cu reprezentantii partidului national român, din Transilvania -Banat, aflati pe bãncile acuzãrii din Cluj în procesul Memorandului.
         Tot el a fost ales ca împreunã cu alti 4 delegati din Hãlmagiu sã participe la actul Unirii din 1 decembrie 1918.
         La mijlocul cimitirului se aflã mormântul primpretorului dr. Teodor Baniciu. Este împrejmuit cu un gard de fier, iar pe cruce se poate citi: "aici zace iubitul nostru tatã si sot Dr. Teodor Baniciu, primpretor 1885-1925. Odihnestete în pace".
         Am descris doar câteva exemplare, mai caracteristice, ale monumentelor funerare din cimitirul ortodocs, asa cum s-au pãstrat pânã azi.
         Mortii din ultimile decenii, cu mici exceptii au cruci fãcute din piatrã cioplitã de petrarii din jurul Hãlmagiului si mai ales de Crainic Nicolae din Vârfurlle si Nicoarã Gheorghe din Tisa. Ele sunt aproape identice cu cele din cimitirile localitãtilor învecinate. Au înãltime de cca 1,50 cm si lãtimea de 30-40 cm, bratele crucii sunt formate, prin desprinderea unor bucãti de piatrã din partea de sus a corpului crucii.
         Inscriptiile sunt fãcute, prin sãparea literelor în piatrã, destul de adânc si cu un oarecare simt artistic si simetrie. Textul inscriptiilor începe cu cuvintele: "Aici se odihneste robul lui Dumnezeu, .......nãscut în anul....... decedat în ziua de ...... luna ....... anul ....... în vârstã de .... ani. Fie-i tãrâna usoarã. Ridicatã de .....
         Crucile ridicate în ultimile douã decenii, (al 8-lea si al 9-lea) din acest secol au figuri marginale imitând coloane în spiralã, iar partea destinatã inscriptiei este mai adâncã si încadratã în douã sau trei chenare. Pe bratele unor cruci se aflã sculptate frunze de vitã de vie.
         Se observã tendinta de a se ridica monumente funerare colective, din marmurã sau mozaic, lucrate la comandã în Vascãu, Simeria sau Arad, cu portretele decedatului si a membrilor famililor sale, încã în viatã. Au gravate cu litere de tipar în relief datele nasterii, numele si prenumele si un loc liber pentru completarea datei ultimului membru de familie.
         Unele familii au construit borduri din ciment sau grilaje din fier în jurul mormintelor.
         Desi toate mormintele sunt orientate spre rãsãrit nu existã o aliniere a lor cu exceptia celor din partea de sus. Multe au rãmas neîngrijite si fãrã cruci din motivul cã rudele celor decedati au plecat din localitate ori neamul lor s-a stins.
         În prezent existã în cimitirul ortodox o singurã criptã a familiei Neacsu, construitã în anul 1969.

         NOUL CIMITIR ORTODOX

         Deoarece cimitirul mai înainte descris are o vechime de aproape douã secole si se mai gãsesc putine locuri pentru înmormântare, începând cu anul 1960, s-a pus problema înfiintãrii unui nou cimitir, mai cu seamã pentru familiile care n-au morti în vechiul cimitir. Pentru acest motiv s-a infiintat noul cimitir pe terenul aflat între cimitirul vechi si cel greco romano catolic, donat bisericii de cãtre fostul diacon Eneea Joldea.
         Pânã la 1 iulie 1968 erau aici abia 15 morminte, însã de atunci numãrul lor a crescut mereu. Primul mormânt a fost a lui Tãmas Elisabeta, decedatã în 15 ianuarie 1961. În anul 1983 erau 116 morminte, iar la 20 mai 1997 erau 189.
         Monumentele funerare din acest cimitir poartã amprenta timpurilor moderne. Câteva cruci: 20 sunt fãcute din marmurã albã, 2 din marmurã neagrã, 46 din mozaic pe care s-au fixat plãci din marmurã albã, pe care s-au fãcut inscriptii, apoi 46 din teavã si din piatrã ca în vechiul cimitir. Pe unele cruci individuale sau pentru întreaga familie se aflã fotografiile, celor decedati si a sotilor încã în viatã.

         Unele morminte sunt împrejmuite cu borduri din ciment ori mozaic si cu garduri de metal.
         Inscriptiile de pe cruci sunt sumare si cuprind numele, prenumele, anul nasterii si data decesului si mentiunea celui care a ridicat crucea.
         Desi are o existentã de abia 36 ani, o mare parte din suprafata terenului este ocupatã de morminte, mai ales de decedatii veniti în localitate din satele apropiate.
         În mijlocul cimitirului este o masã dintr-o roatã de moarã, din piatrã, pe care se serveste pomana pentru preot si cântãreti, întocmai ca în cimitirul vechi.
         E regretabil faptul cã acest cimitir nu este sistematizat si nu este împartit în alei.
         Primele morminte s-au deschis chiar în centru, cu tendinte de extindere spre stânga si spre dreapta, unele familii ocupând terenuri prea mari si la voia întâmplãrii.

         CIMITIRUL GRECO CATOLIC

         Alãturi de noul cimitir ortodox pe colina din stânga dealului Sortoc, care-si opreste poalele în soseaua nationalã nr. 76 Deva, Brad, Hãlmagiu, Beius - Oradea, se aflã cimitirul greco catolic.
         Nu cunoastem vechimea acestuia, întrucât nu am putut afla date scrise despre începutul lui si nici prin traditia oralã localã nu ni s-au transmis prea multe informatii. Acest fapt ne coriduce la convingerea cã cimitirul este destul de vechi si cu toate cã probele materiale, monumentele funerare, sunt numai din secolul XIX-lea, nu se exclude posibilitatea existentei lui de la sfârsitul secolului al XVIII-lea.
e episcopia catolicã din Alba Iulia, dupã cum rezultã din sematismele si evidentele acelei episcopii.

         Asadar nu se poate vorbi de un cimitir romano catolic, în Hãlmagiu, decât de la acele date, cu atât mai mult cã dacã ar fi decedat aici, oamenii de religie romano catolicã n-au fost îmormântati în cimitirul fost ortodocs, din jurul vechii biserici (voievodale).
         Cimitirul greco romano catolic din Hãlmagiu (mixt) a fost administrat de biserica romano catolicã din Baia de Cris (fiindcã în Hãlmagiu era doar o filie si o capelã) numai din anul 1834.
         Asertiunea este confirmatã de dovezile materiale (pietre funerare) ce se mai pot vedea si în prezent si care nu au o vechime mai mare.
         Multe din aceste pietre sunt cazute la pamânt, unele cu inscriptiile în jos, altele foarte înclinate si pe punctul de a cadea. Dupa intrarea în cimitir, privirea ne este atrasa de o cripta pe al carei frontispiciu o tabla de marmura ne arata ca aici este înmormântata "grof Bethlen Iosefa szul grof Zighi Iosefa nasc. 15 aprilie 1769, decedata 26 oct. 1841".
         E cert cã acea criptã nu s-a fãcut întâmplãtor pe colina dealului Sortoc, ci cã acolo au existat morminte cu mult timp mai înainte, adicã un cimitir mixt/greco romano catolic/.
         Aici sunt înmormântati o parte din oamenii de valoare ai Hãlmagiului de religie greco romano catolice. În mijlocul cimitirului se afla o cruce semiîngropatã, acoperitã cu muschi, însã cu inscriptia în sus. Dupa îndepartarea muschiului si curãtirea literelor, cu mare greutate se mai poate descifra înscriptia partialã din care rezultã cã sub acea piatrã este mormântul lui Veronica Moga, decedatã în anul 1841. Alãturi, la dreapta, o cruce cu bratele rupte, dar cu soclul si corpul în bunã stare ne atrage atentia prin textul ei bogat. Este monumentul funerar al protopopului unit IOANE MOGA, o personalitate marcantã, cu însemnat rol în miscarea nationalã din anii 1848/49. El a participat la adunarea nationalã de pe Câmpia Libertãtii din Blaj în anul 1848, cu care prilej a fost ales în delegatia care a prezentat Dietei din Cluj, dorintele românilor. A fost ales si membru în Comitetul National Permanent din Sibiu, din anii 1848/49, iar în anul 1861 a fãcut parte din delegatia celor patru români, alãturi de protopopul ortodocs Petru Moldovan, al Hãlmagiului, care au prezentat împãratului din Viena cunoscutul memorand al zãdãrenilor. De aceea pe crucea lui s-au scris urmãtoarele cuvinte:

         "Ceriulu din a se cununã
         Isi perdu un meteoru
         Ear aici o tristã turmã
         Si a perdutu unu brav pãstoriu, etc."

         R.SS IOANE MOGA Protopopul si Paroculu Gr.cat.alu Hãlmagiului Rep. în 27 nov. în etate de 58 ani, 1862
         Si el a scris o cronicã a evenimentelor din revolutia anilor 1848/49 în pãrtile Hãlmagiului .
         Mai sunt în acest cimitir si alte pietre funerare ce meritã a fi prezentate. Asa de exempu, gãsim pe soclul unei cruci, ale cãrei brate sunt rupte, o inimã strãpunsã de o flacãrã si apoi urmãtoarea inscriptie: "Aici odehnesce dr. LADISLAU FODORU, fostu jude cere HAL (magiu n.n.) Repausat în 10 apri 865 în etate D 41 ani".
         Acesta a fost unul dintre prietenii lui Avram Iancu, tribun al poporului, ginerele protopopului unit loane Moga.
         În partea stângã a cimitirului, sus, se aflã un monument de marmurã gri având sãpatã urmãtoarea înscriptie:
         "Aici odihneste ALEXANDRU STERCA SULUTIU nobil de Cãrpinis, jude regesc în pensiune nãsc. la 1830 rep. 1907"
         În mijlocul cimitirului spre apus, este un monument funerar foarte original, constând dintr-un soclu de piatrã de circa 150 cm. înãltime peste care, pe patru bile din piatrã, se ridicã o piramidã înaltã de circa 1 m, având spre fata dinspre apus sculptat soarele, pe cea dinspre rãsãrit un cosciug si pe celelalte douã, câte o inimã strãpunsã de o sãgeatã. Inscriptia, în limba maghiarã, ne aratã cã monumentul a fost ridicat unei mame, decedatã în anul 1837, în vârstã de 22 de ani în urma cãreia a rãmas o fetitã de 2 ani. Credem cã este o decedatã de rit reformat.
         Dar pe lângã monumentele funerare din piatrã, se mai aflã si unele din marmurã albã (a familiilor celor trei farmacisti: Hanzeros Adam, Hanzeros Geza si Hanzeros Emeric), apoi din marmurã neagrã de o deosebitã valoare, a familiei Schenc Carol.
         Sunt destule pietre funerare în acest cimitir dar am enumerat numai câteva, mai caracteristice. Un cercetãtor versat în curnoasterea rocilor din care sunt fãcute si a stilului în care sunt cioplite, ar putea aduce importante completãri, acestor date sumare.
         În prezent, cimitirul greco romano catolic, cu exceptia criptei familiei CIZMAS de la intrarea în cimitir, este neîngrijit, mai exact spus pãrãsit. Familiile celor înmormântati aici, fie cã au plecat în alte localitãti, fie cã au decedat, au lãsat mormintele în paragina. E un aspect lugubru. În cimitir dominã acum stejarii bãtrâni.
         Nu a fost în intentia noastrã sã lãsãm un sentiment de deprimare, prin asezarea capitolului despre cimitire, la sfârsitul prezentei lucrãri. Nu. Dimpotrivã, am crezut cã în mod natural, aici este locul, sã vorbim despre acei care au fost ceea ce sântem noi azi, despre locurile unde se odihnesc ei si despre modul cum au înteles urmasii lor sã-i cinsteascã.
         Dacã cimitirele din Hãlmagiu sunt asezate la iesirea din localitate, lângã soseaua nationalã, poate cã cei care au hotârât asa au fost condusi de gândul ca toti cei ce trec pe lângã ele sa mediteze asupra vietii si sã conchidã, cum aratã si motto-ul monografiei, cã datoria oamenilor de azi si de mâine este "de a se apleca cu recunostiintã asupra pãmântului în care dorm oamenii vechi, din care s-au nãscut ei, oamenii de azi", ca o verigã din lantul existentei pe aceste locuri.
         Viata merge înainte, dar îsi are originea în trecut. Sã cinstim acest trecut în care si noi ne vom integra.

         CIMITIRUL EVREIESC

NOTE          01. Marky Sandor, Arad varnege Arad szabad kiralyi varos tortenete Arad; 1895, vol. 1, pag. 443          02. Virgil Vãtãseanu. Istoria artei feudale în tãrile române, vol. I, arta în perioada dezvoltãrii feudalismului în tãrile române. Ed. Academiei R.P.R. Bucuresti, 1959, pag. 565.          03 si 4. Nemzeti Tarasalkodo (1840) Zarandmegyo. Kolosvari, 6 februarie 1837 nr. 6, pag. 6, de Kerekes Mihaly.          05. Alexandru Avram. Arhitectura romanticã din Crisana. Muzeul Oradea 1969, pag. 55-56.          06. Vasile Drãgut. Dictionar enciclopedic de artã medievalã româneascã în revista Muzeelor si monumentelor. Monumente istorice si de artã nr. 2/1976, pag. 80.          07. V. Eskenasy. Revista Ziridava. Arad nr. V/1975, Halmagiu, un sat medieval din Tara Crisului Alb (secolele XIV-XB) Consideratii.          08. Silviu Dragomir. Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în veacul al XVIII-lea, vol 1, pag 129, anexa nr. 80.          09. Stefan Lupsa si Gheorghe Liviu. Istoria eparhiei Aradului, vol lI. Fasec 1, pag 42.Manuscris nr 119 în biblioteca Episcopiei ort. rom. din Arad.          10. Semantismul istoric al diecezei Lugojului, anul 1903, pag. 404, 410.          11. Informatia a fost primitã de la Muntoiu (Tãmas) Ionicã, crâsnicul bisericii din Hãlmagiu, în vârsta de 47 de ani.          12. Traian Mager, Tinutul Hãlmagiului, vol. I, pag. 92.          13. Cronica bisericii din Hãlmagiu, întocmitã în anul 1907 de protopopul Cornel Lazãr, aflatã în muzeul bisericesc din Hãlmagiu, pag. 6 si 7.          14. Pictura româneascã. Pictura româneascã în imagini. Vasile Drãgut, Vasile Florea, Dan Grogorescu si Maria Mihalache. Bucuresti, Editura Meridiane, 1976, pag. 124,125.          15. idem pag. 25.          16.Informatia ne-a fost furnizatã de protopopul paroh al Hãlmagiului, Petru Bejan, care ne-a arãtat si înscrisul original.          17. idem.