BISERICILE DIN HALMAGIU

         Pe teritoriul de azi al Hãlmagiului, în afarã de bisericile actuale, sunt amintite urmele unor vechi biserici. Cea mai veche urmã semnalatã este aceea din curtea actualului cãmin cultural unde se vede o movilã sub care se ascund dãrãmãturi peste care s-au plantat brazi. La sfârsitul secolului al XIX-lea istoriograful Marky Bandor scria cã:

         Pentru restaurarea picturii interioare si amenajarea muzeului bisericii cei care pot ajuta financiar aceasta sunt rugati sa o faca contactand direct biserica la adresa:
"Biserica ortodoxa Halmagiu,
317160 Halmagiu, jud Arad- Romania"
sau
adresati-va pentru lamuriri webmasterului acestui site
e-mail

         "În curtea unui domn (de pãmânt n.n.) din Hãlmagiu se mai poate vedea si recunoaste clar ruinele unei vechi biserici românesti, care a fost ziditã în stil bizantin. Altarul era spre rãsãrit iar intrarea spre apus. Însusi faptul cã a fost ziditã în stil bizantin îi atestã o vechime mai mare decât veacul al XIV- -lea." (Vezi NOTA 1)

         Autorul acestei semmnalãri sustinea cã latura bisericii era de 27 metri lungime, lãtimea interioarã era de 9 m, grosimea peretilor de 80 cm si cã reprezenta singura bisericã de tip bizantin de pe actualul teritoriu al judetului Arad. Alte dovezi, nici materiale si nici scriptice, nu s-au mai adus. Cînd si în ce îmrejurãri a fost dãrâmatã nu se stie. Din acest motiv sustinerea lui Marky Sandor, a fost pusã la îndoialã si chiar combãtutã. (Vezi NOTA 2)
         Astfel, asupra ruinelor din curtea cãminului Cultural planeaza un mister ce-si asteaptã elucidarea.
         Tot în curtea actualului cãmin cultural s-a mai consemnat si existenta unei biserici romano- catolice (Vezi NOTA 3) care însã a fost mistuitã de flãcãri în revolutia anilor 1848/49.
         A mai fost pe vremuri si o bisericã reformatã, ale cãrei ruine se mai puteau vedea în anul 1837. Locul unde a fost costruitã nu se stie precis, dar se poate presupune cã era pe "Dealul Ungurestilor", la locul numit azi "Criptã", deoarece pânã în ziua de azi se vorbeste cã pe acel loc a fost o bisericã atribuitã, în mod eronat de traditia locala, turcilor.

         Sãpãturile întreprinse pe acel deal, între anii 1973/74 au scos la ivealã o constructie din piatrã de vale, de mari dimensiuni, cu contraforturi, foarte asemãnãtoare cu o bisericã. Dar cea mai veche bisericã existentã azi este construitã în acelasi stil cu bisericile din comunele Ribita si Criscior, judetul Hunedoara, datând probabil din secolul al XIV-lea. Si aici sau întreprins mari lucrãri pentru consolidarea constructiei, descoperindu-se sheletele celor îmormântati în exteriorul si interiorul bisericii, ba chiar în altar (în secolul al XVI-lea) precum si obiecte si podoabe de cult funerar.
         Unii cercetãtori cred cã biserica a fost construitã pe la sfârsitul secolului al XIII-lea (Vezi NOTA 5) si cã planul tipic romanic, frecvent la bisericile vechi din judetul Hunedoara (Strei, Sântãmãria-Orlea), elevatia sobrã, cu ferestre mici semicirculare, precum si materialul din care este construit (piatrã de râu legatã cu mortar de var frecvent întrebuintat în perioada romanicã), apoi iconostasul din piatrã, pledeazã pentru ridicarea ei în ultimele decenii ale secolului al XIII-lea.
         Istoriografia recentã situeazã însã data zidirii bisericii între sfârsitul secolului al XIV-lea si începutul secolului al XV-lea. (Vezi NOTA 6)
         Sãpãturile efectuate între anii 1973/74 au permis cercetãtorilor sã tragã cocluzia cã biserica dateazã, cel mai târziu, din a doua jumãtate a secolului al XIV-lea (Vezi NOTA 7) si cã este o bisericã voievodalã (Vezi NOTA 8). Care voievod a fost cititorul ei încã nu se stie. Date scrise în legãturã cu aceastã bisericã le avem numai din anul 1752, când în Hãlmagiu se dãdeau lupte puternice împotriva unirii cu biserica romano-catolicã, anume din petitia adresatã de cãtre românii ordodocsi din districtul Hãlmagiului cãtre mitopolitul sârb Pavel Nenadovici, 7 decembrie 1752:

         "Iarã aflã-sã întru acest tinut si ai nostri locuitori nu putinã seamã de oameni bãtrâni cari si în vremea nãvãlirii si prãdãrii si biruintei turcesti, precum aceastã bisericã a noastrã a fost, mãrturisesc, si cum cã de oamenii credintei noastre ar fi ridicatã de multã vreme care nici se tine minte si cum totdeauna neschimbata sub a noastre mâini au fost, mãcar cu multã nevoie si mare cheltuialã s-au tinut pânã acuma. Ai nostri provoslavnici arhierei o au sfintit si intru ale sale dohovnicesti deregãtori si jurisdictii ca pre întâia si vlãdiceascã bisericã o au avut în districtul acesta, precum adevãrat se poate arãta cum odinioarã turcilor care se aflau în acea vreme în Ineu, si mai mult comandamentul cel turcesc al cetãtii Ineului, care se numea Silgipasa, ca sã nu o surpe dupã a lor pãgânesc obiceaiu, am dat patrusute de taleri turcesti. Altã datã rugându-ne sã fim slobozi a o acoperi si a înnoi acoperemântul cel vechi am dat saptesprezece berbeci si patruzeci si opt de ocie deunt. Si când întru turburari si nevoi mai sus amintite o am tinut cu ajutorul lui Dumnezeu pre aceastã biserica a noastra si nici sub biruinta turceascã nu am perdut-o..………. ".

         De aceasta bisericã se leagã evenimentele memorabile ale- halmagenilor si locuitorilor satelor din jur în luptele dârze ce le-au purtat pentru apãrarea credintei strãbune.
         Dar, asa cum s-a arãtat în capitolul cu privire la istoria localitãtii, desi în urma cercetãrilor fãcute de comisia compusã din consilierul aulic Martin Seeberg, judele regesc de tablã Emerik Miske, potopopul Avram Pop din Daia, arhimandritul Moise Putnic si Wolfgang Cserey, între 12-19 mai 1754, s-a stabilit cã populatia din districtul Hãlmagiului nu a trecut la uniti, comisia hotãrând ca biserica sã rãmânã în mâna celor 34 de cetãteni care, constrânsi de administratorul Tatay Samumau semnat actul de aderare la unire, în ziua de 10 decembrie 1751.
         Zadarnice au fost încercãrile localnicilor, prin memoriile adresate mitropolitului sârb Pavel Nenadovici, de a redobândi aceastã bisericã, cãci împãrãtasa Maria Tereza a hotãrât ca biserica sã rãmâna pentru totdeauna unitilor, si a rãmas pânã în anul 1948, când a revenit iarãsi ortodocsilor (dupã 192 ani), în baza actului de reîntregire a bisericii romane.
         Biserica are forma unei nave dreptunghiulare, tavanita, altar patrat boltit în semicilindru si turn clopotnita spre vest.

         În urma dispozitiei împãrãtesei Maria Tereza de a se preda biserica veche catre uniti, ortodocsilor nu le-a mai ramas altceva de fãcut, în acele vremuri deosebit de grele decât sã-si construiascã o altã bisericã. Astfel între anii 1755-1757, hãlmãgenii si lestiorenii, împreunã cu negustorii ANDREI IACUBOVICI, sotia acestuia MARIA, si cu cnezul STEFAN (ISTOC) PIRVA, au zidit actuala bisericã.
         Dar dupã cum fiecare dintre bisericii îsi are legenda ei tot asa aceasta are urmãtoarea legendã:

         "Se zice cã în dimineata zilei de Pasti a anului 1755 ortodocsii voind sã serbeze învierea si neavând unde s-au îndreptat cãtre cimitir, care se deschisese pe locul actualei biserici. În acea dimineatã cneazul Stefan Pârva a zãrit o flacãrã albastrã deasupra unui loc. Credinta popularã din acel timp era cã în dimineata învierii ard comorile ascunse în pãmânt, cu flacãrã albastrã si cine se învredniceste a vedea acea flacãrã si ajunge la locul unde arde înainte de stingerea ei, gãseste comoara ascunsã. Acea credintã a fãcut ca Stefan Pîrva sã alerge la locul unde ardea flacãra albastrã si sã gãseascã comoara. Cu acesti bani si cu ai celor doi comercianti s-a început construirea bisericii actuale." (Vezi NOTA 11)

         Mãrturii scrise ale faptului cã acestia sunt ctitorii bisericii se gãsesc chiar în interiorul ei, anume pe peretele stâng al naosului, dupã dezvelirea picturii originale în anul 1967 s-a aflat zugrãvitã o cruce cu urmãtoarea inscriptie cu litere chirilice: "Aici odihnesce robul lui Dumnezeu Istoc Pîrva si au rãposat la anul 1756". Inscriptia precum si crucea se poate vedea si azi. Tot pe acel perete mai erau încã douã cruci zugrãvite dar inscriptiile lor s-au distrus în timpul îndepãrtãrii stratului de mortar ce le acoperea. În altar, pe pretele stâng al proscomidiei mai era fixatã o placã albã cu urmãtorul text scris cu litere cirilice si latine: "POMENIREA CTITORILOR ANDREI IACUBOVICI SI SOTIA MARIA SI ISTOC PÎRVA 1757". Si aceastã placã a fost distrusã din nebãgare de seamã. Aceste inscriptii dovedesc, fãrã nici o umbrã de îndoialã, cã în momentul când au fost fãcute si au fost înmormântati acei defuncti, biserica era ziditã.
         Dar mai existã si alte dovezi care confirmã numele ctitorilor: sub scaunele din apartea stânga a intrarii în Naos este mormântul lui Andrei Iacobovici, decedat în anul 1766, apoi cel al sotiei sale Maria Iacubovici, sub dulapul epitropilor, însã inscriptiile fãcute pe scaunele din acea parte a naosului au dispãrut în anul 1940, când întregul mobilier vechi din bisericã a fost înlocuit (Vezi NOTA 12). În exteriorul altarului se mai vede zugrãvitã o cruce pe perete în amintirea "robului lui Dumnezeu PETRU" iar pe peretele exterior dinspre miazãzi mai sunt zugrãvite încã cinci cruci cuprinzând si inscriptii cu litere cirilice greu de descifrat.
         Toti acei decedati îsi odihnesc oasele în biserica sau sub peretii ei, pentru vesnicie, ca în unele mari biserici si mãnãstiri din tara noastrã.
         Biserica are formã de navã si este construitã stit baroc simplificat, ziditorii ei neavând posibilitati materiale, în acele vremuri, pentru o constructie mai impunãtoare.
         Fiindcã vechea bisericã avea hramul "Adormirea Maicii Domnului" mintile luminate din acel timp au hotarât ca hramul noii biserici sã fie "Nasterea Nãscãtoarei de Dumnezeu", adicã o mare sperantã pentru acele vremuri si pentru cele ce vor veni.
         Zugrãvirea bisericii a fost încredintatã lui GHEORGHE si RADU, dupã cum atestã inscriptia cu litere cirilice de pe proscomidia unde se poate citi textul: "Pomeni gospodi zugravi Gheorgh si Radu".
         Este de retinut ca Gheorghe era de obârsie ardeleanã iar Radu era din tara Româneascã. Înfrãtirea acestor mesteri zugravi are o semnificatie istoricã demonstrând legãturile trainice ale românilor la mijlocul veacului al XVIII-lea, desi erau despãrtiti prin granite artificiale în diferite provincii stãpânite de puteri strãine. Din acest punct de vedere biserica din Hãlmagiu rãmâne si trebuie pãstratã ca un valoros si importatnt monument istoric.
         Initial biserica a fost acoperitã cu sindrilã, iar turnul cu tablã, dupã cum a consemnat protopopul Cornel Lazãr, iar din anul 1896 acoperisul de sindrilã a fost înlocuit cu tablã peste întreaga bisericã. (Vezi NOTA 13). Încã nu stim din a cui initiativã, dar în anul 1867 biserica a fost supusã unei mari renovãri cu care ocazie peretii au fost înãltati cu 80 cm, usile si ferestrele au fost mãrite iar prin distrugerea boltii s-a pierdut si pictura, ce probabil a fost pe ea. Cu acea ocazie s-a construit "corul", sustinut la mijloc de un stâlp de fier în patru muchii, fãurit de mesterii fierari din localitate. Peste pictura fãcutã de maestrii Gheorhe si Radu s-a asternut un strat de mortar, cu exceptia celei de pe tâmplã, executatã în stil bizantin, peste care s-a suprapus o picturã în ulei, executatã în stil clasic decadent.

         Pictura initialã

         În urma dezvelirii frescelor, ca urmare a actiunii întreprinsã de cãtre protopopul paroh Petru Bejan ( în anul 1967) s-a constatat cã aranjamentul iconografic este fãcut dupã rânduiala bisericii ortodoxe.
         Galeria de jos este formatã din figurile sfintilor, cuviosilor, ierarhilor si mucenicilor. Soclul bisericii, de jur împrejur, are un chenar pânã la înãltimea de 80 cm, reprezentând linii frânte, în culorile rosu, alb si negru. Pe peretele de apus, în pronaos, sunt zugrãvite douã tablori, unul reprezentând iadul si celãlalt raiul.
         Iadul este reprezentat pe întreaga portiune a peretelui, de la intrare si pânã în coltul peretelui, pe un fond rosu închis, mohorât, având ca figurã centralã "cumpãna dreptãtii" tinutã de cãtre un arhanghel iar de cealaltã parte un diavol încearcã sã schimbe balanta, însã este oprit de un alt arhanghel, car-l înteapã cu un trident. În continuare este o gurã enormã de balaur, deschisã, spre care se îndreapã cei judecati, mânati de un diavol cu biciul în mânã. Printre cei supusi judecãtii se aflã: femeia fãrã copii, femeia desfrânatã, bãrbatii cu diferite pãcate, cum ar fi: cei care nu merg la bisericã, cei care ascultã de farmece si fac vrajbã între oameni, morarul nedrept, omul care bea duhan (tutun), cel care încalcã legea, care înjurã sau vorbeste de rãu pe altul, etc.
         Pe cealaltã jumãtate de perete este zugrãvit raiul, edenul sau paradisul, dar luminos, începând cu un grup de apostoli, în frunte cu sf. Petru care tine în mânã o cheie cu care deschide poarta, apoi tâlharul cel rãstignit de-a dreapta lui Cristos, îndreptându-se cu o cruce în spate spre grãdina raiului si trecând prin "Sânul lui Avram".
         Deasupra acestor tablouri se aflã, în galeria a doua, un tablou mare cuprinzând întregul perete si reprezentând "judecata de apoi", o temã des uzitatã în evul mediu si cu care se închee pictura de traditie medievalã. (Vezi NOTA 13).
         Pe peretii laterali sunt redate, în frescã, scene din patimile lui Isus Cristos, iar pe peretele dinspre miazãnoapte sunt zugrãvite, cu o mare mãestrie, chipurile împãratilor Constantin si Elena, în mãrime naturalã. Frescele sunt executate în stil brâncovenesc de cãtre cei doi zugravi. Zugravul RADUL DASCALUL a pictat la Curtea de Arges viata sf. Filofteia, dar cea mai reusitã realizare a lui este "judecata de apoi" din biserica de la Hãlmagiu. (Vezi NOTA 14).
         Toate figurile sunt executate cu o mãestrie artisticã desãvârsitã creând impresia unei realizãri recente, prin cromatica sobrã bazatã, ca în atâtea monumente transivane, pe efectele rosurilor de pãmânt.
         În altar se aflã douã galerii de tablouri, dintre care cele mai reusite sunt cele ce reprezintã pe Cristos în Grãdina Ghetimani, apoi spãlarea picioarelor si cina cea de tainã. Aici culorile sunt mai mistice si redau o mai mare interiorizare. În concluzie, se poate spune cã aceastã picturã cu o vechime de peste douã sute de ani, se caracterizeazã prin precizia desenului armonizarea culorilor si redarea plasticã a personajelor, iar faptul cã dupã dezvelirea lor de sub mortar se prezintã ca niste realizãri recente ne demonsreazã înaltul nivel tehnic si calitatea deosebitã a materialelor întrebuintate de cãtre zugravi.
         În ceea ce priveste valoarea artisticã si istoricã a frescelor suntem în mãsurã a cita aprecierea fãcutã de cãtre Consiliul Artelor Plastice din Bucuresti, care prin adresa nr. 35296/703/1968, trimisã Departamentului Cultelor, afirma:
         "Din cercetãrile efectuate la fata locului de delegatii nostri rezultã cã pictura în frescã, scoasã la ivealã se pãstreazã în stare bunã si reperezintã o operã de certã valoare artisticã, fapt ce justificã pe deplin continuarea actiunii de punerea ei în valoare". (Vezi NOTA 15)
         Pictura de pe tâmplã a fost fãcutã odatã cu cea de pe peretii laterali, dar în loc sã fie acoperitã cu mortar, în secolul trecut s-a suprapus peste ea picrura de ulei, ce se vede si azi. Lucrarea s-a fãcut în anul 1867 cu cheltuiala onoratului ctitor IOAN SABAU", dupã cum se poate citi pe peretele de lângã usa stângã a intrãrii în altar. Ea este executatã în medalioane dreptunghiulare ce par a fi lipite pe peretele tâmplei iar spatiul dintre ele este vopsit cu o culoare simplã, în ulei, imitând marmora.
         Picturile sunt dispuse în patru galerii, reprezentând cei zece proroci, nasterea, botezul, taierea, cina cea de taina, învierea, înaltarea la cer, coborârea duhului sfânt, Nasterea Nãscãtoarei de Durnnezeu (care este si hramul Bisericii), cina Arhanghelilor, etc. Se mai pot vedea si câteva picturi pe pânzã, mult mai reusite, executate în stil scolastic decaden de cãtre pictorul timisorean Ioan Demetrovici în anul 1867. Au rãmas si câteva picturi neacoperite, de o valoare artisticã deosebitã, reprezentând stilul renasterii, cu influentã bizantinã. În fine, pentru a cunoaste valoarea tuturor picturilor din biserica cu hramul "Nasterea Nãscãtoarei de Dumnezeu" din Hãlmagiu, care bisericã figureazã pe lista monumentelor istorice sub nr. 178, redãm aprecierea pictorului restaurator Nicolae Stoica din Bucuresti, pusã pe devizul întocmit pentru dezvelirea si restaurarea picturilor vechi:

         "Datã fiind calitatea artisticã a frescelor din interiorul bisericii si a picturilor de pe tâmplã, biserica Nasterea Nãscãtoarei de Dumnezeu din Hãlmagiu capãtã o importantã deosebitã iar mâna priceputã a restauratorului va scoate la luminã picturile vechi, care stau deocamdata ascunse sub stratul de mortal si vãruialã".(Vezi NOTA 16)

         Pictura de pe bolta

         În devizul întocmit de cãtre pictorul restaurator Avachiaan Arution din Bucuresti si semnat de cãtre pictorul restaurator Stoica Nicolae, s-a prevãzut cã dupã scoaterea frescelor de sub stratul de mortar, pe boltã sã se execute o picturã în "tehnica tempera". Ca urmare a acestei dispozitiuni, în toamna anului 1970 s-a executat o picturã si pe bolta bisericii. Lucrarea este fãcutã în stil bizantin, cu umbre si linii de decor reduse, pentru a nu umbri frescele de pe peretii laterali. Autorul picturii este Trãsculescu Gheorghe, în baza autorizatiei primitã din partea Comisiei de picturã bisericeascã, cu avizul nr.1470/17 februarie 1970 a Directiei monumentelor istorice. Este de observat faptul cã pictura de pe boltã reproduce, în mod inutil, multe scene care se aflã si pe peretii laterali, iar materialele cu care s-a lucrat sânt de slabã calitate astfel ca pânã în prezent au apãrut cojiri si chiar cãderi din picturã. Este necesar sã se refacã picturile de pe boltã, cu care ocazie trebuiesc restaurate si picturile de pe peretii laterali.
         Costul picturii de pe boltã s-a ridicat la suma de 33.300 1ei si a fost suportat de cãtre Departamentul Cultelor, Patriarhia românã, Episcopia din Arad si de localnici.

         Alte date despre bisericã

         În prezent, biserica are douã clopote. Despre clopotul cel mare se stie cã a fost cumpãrat în anul 1830 pe banii adunati din colecta localnicilor, apoi crãpând, a fost turnat din nou în anul 1867 la Timisoara. (Vezi NOTA 17)
         În anul 1873 s-a cumpãrat clopotul al doilea si a fost instalat în turnul bisericii un orologiu, cu câte un cadran pentru fiecare fatã a turnului si al cincilea în bisericã, deasupra corului, dupã cum se poate constata si în prezent. Clopotul cel mare a trebuit sã fie cedat, în anul 1917, pentru nevoile armatei austro-ungare, fiind dus din Hãlmagiu si transformat în obuze de tun. Localnicii vârstnici sustin cã înainte de a fi coborât din turn acel clopot a fost tras (a bãtut) continuu o zi si o noapte. Astfel biserica a rãmas numai cu clopotul cel mic pânã în anul 1924 când s-a cumpãrat actualul clopot mare.

         Protopopii bisericii ortodoxe din Hãlmagiu

         Începând cu secolul al XVIII-lea protopopii bisericii ortodoxe din Hãlmagiu au îndeplinit si un mare rol national, fiind singurii îndrumãtori ai populatiei obidite de stãpânirea strãinã, dupã disparitia cnezilor si instaurarea puterii austriece în aceste locuri si apoi au patronat scolile din protopopiatul condus de ei, îndeplinind si functia de inspectori scolari.
         Din galeria protopopilor, care s-au putut cunoaste, începând cu anul 1750, enumerãm pe:

         Preoti parohi

         Muzeul bisericesc

         Pentru a se coserva în bune conditiuni unele obiecte de cult, vechi, si a le prezenta celor ce doresc sã le cunoascã, împreunã cu trecutul si istoria bisericilor din Hãlmagiu, s-a amenajat un muzeu format din obiecte de cult, tipãrituri vechi, icoane pe sticlã si pânzã, manuscrise si manuale teologice.
         Muzeul, înfiintat în anul 1968, prin grija protopopului paroh al Hãlmagiului, Petru Bejan, este instalat în douã camere ale vechii case parohiale si cuprinde în ordinea vechimii, urmãtoarele tipãrituri:

         De asemenea,se mai aflã si o frumoasã colectie de icoane pictate pe sticlã, începând din anul 1839. Tot în acest muzeu se mai aflã o lancie întrebuintatã în revolutia anilor 1848/49, apoi articole vechi de îmbrãcãminte localã, vase de ceramicã si vase de lemn, întrebuintate de localnici la boteze, nunti si înmormântãri.

ISTORIA CIMITIRELOR DIN HÃLMAGIU

click aici pentru a afla date despre cimitirele din Halmagiu, date insotite de cateva imagini