ARTA NAIVA
         INCEPUT

INEDITUL ARTEI NAIVE          Arta naivã a apãrut pe fundalul evolutiei civilizatiei tehnologice, al exceselor unifomizatorice ale productiei industriale, ca si al intensificãrii circulatiei imaginilor în mediul existentei, ea reprezentand in toate momentele ei o formã de autoafirmare a personalitãtii individuale. În cazul de fatã nu este vorba de încercarea artistului modern de a se refugia într-un limbaj personal, fortat care sã-l poatã desprinde de academismul experimentelor; arta naivã nu este o desprindere de sine, nici o eliberare dintr-o atmosferã artisticã anume, suprasaturatã de formule si stiluri, ci un reflex arhetipal al sensibilitãti omenesti, un "control" care evocã o realitate primordialã. Artistul naiv se gãsete în situatia idealã de a prelua realitatea si de a o restitui, pentru acest act dispensîndu-se de metodele culturii plastice. Este o stare de idealã libertate, un salt departe de tot ceea ce înseamnã conventionalism, o renuntare la orice suport artistic devenit istoric, "o cristalizare a adevãrului strãbun, sentimentul unei lumi aflatã la prima ei dimineatã. Fabulosul acestei arte nu se ascunde nici sub modul copilãresc de a privi, în care zonele nevãzute dau nastere unor forme fantastice; aici, în domeniul artei naive, realitatea ne este comunicatã, trecutã prin sensibilitatea artistului, pãstrîndu-si integral farmecul si prospetimea. Realitatea care aici intrã direct în operã, fara falsificari sau trucuri, este atît de pãtrunsã de propriul ei statut încit devine uimitoare.          Imaginea creatã de artistul naiv are ceva dintr-o auto-proclamare, o îndrãznealã care exclude orice mesaj cifrat si orice preconceptie. Deoarece artistul naiv nu cunoaste în general "crizele originalitãtii în artã, el acceptã netulburat improvizatiile lui formale, tot ceea ce pare a fi expresia emotiei celei mai intime la un moment anumit. In acelasi timp arta naivã se situeazã în afara tutelei modelului folcloric. Este foarte îndepãrtatã de ceea ce numim creatia artistilor amatori în care "complexul de profesie" este foarte puternic si ridicã pretentii de elaborare si stil. Artistul naiv se destãinuie, fãrã prejudecatã stilisticã, pe sine însusi sau mai precis realitatea care îi cade sub simturi. El nu utilizeazã în discursul sãu nici un cod anume, ci se aratã dintr-o datã într-o imagine totalã, pentru ca de fiecare datã sã reia totul de la început.          Cultura româneasca a prezentului a acceptat propunerile artei naive, si aceasta într-un moment în care contactul cu noile domenii ale cunoasterii fertilizeazã evident creativitatea artei plastice. Din aventura sa fascinantã, artistul naiv aduce în domeniul experientei aspecte ale unei realitãti, fie necunoscute, fie secundare, care reprezintã imagini din lumea de fiecare zi si care au fost "uitate". Artistii naivi români, fie cã este vorba de pictori; fie cã este vorba de sculptori, exprimã cu toti nostalgia naturii, a vegetatiei înviorãtoare ea însãsi plinã de vitalitate. Ea oferã, totodatã, spectaculos plin de promisiuni si întrebãri pe care le înfãtiseazã structurile citadine, un aspect tipic al mutatiilor pe care le trãieste cultura popularã în procesul tranzitiei sale de la societatea taraneasca la cea urbana.          Constantin Prut- "Stare de dor- poeti si pictori tarani", Editura Sport- turism, Bucuresti, 1983