pravalii/
meserii
AGRICULTURA
ZOOTEHNIA
targurile
primaria/
pretura
institutii
publice
biserica voievodala

AGRICULTURA si ZOOTEHNIA

Turma de oi

         AGRICULTURA

         Nu avem documente din care să stim cum se desfăsura viata agricultorilor ce locuiau pe teritoriul Halmagiului în primul mileniu al erei noastre, dar credem că aici s-a practicat cultura pământului mai întâi în depresiune si apoi pe dealurile din jur, prin defrisarea lentă a tufisurilor si a pădurilor.
         La începutul mileniului al doilea al erei noastre viata păstorilor si a agricultorilor era organizată în obstii sătesti pe vaile râurilor si în depresiunile naturale (Vezi NOTA 1) si era formată din satele si cătunele ai căror locuitori trăiau o viată patriarhală.
         Obstea, prin reprezentantii sai (juzi, oameni buni si bătrâni) împărtea fondul funciar periodic, de obicei din trei în trei ani, pe familii si după necesităti prin trageri la sorti si de aceea lotul familial se mai numea si "soartă" (Vezi NOTA 2)
         Dar pe lângă proprietatea obstei mai exista si o proprietate familială asupra casei din vatra satului, asupra grădinii din jurul casei, a animalelor si a uneltelor de muncă. (Vezi NOTA 3)


Calaret

         Obstea avea în folosintă comună locurile de fânete, păsunile, pădurile si apele. (Vezi NOTA 4)
         Prin cotropirea pământurilor obstesti de către regii unguri ia fiintă proprietatea regală, cu domenii foarte întinse. Din acestea regii făceau danii unor supusi pentru serviciile aduse, iar oamenii de pe aceste mosii, mai înainte liberi, au devenit aserviti noului stăpân.
         În secolul al XIII-lea mai existau încă tărani liberi, din obstii, dar pe masura acapararii pamânturilor de catre nobili numărul tăranilor liberi scade. (Vezi NOTA 5)
         Una dintre puternicele obstii a fost si aceea din depresiunea Hălmagiului, care si-a apărat avutul si a rezistat până târziu în evul mediu. (Vezi NOTA 6)
         Cu timpul, proprietătile feudale cresc si se consolidează sistemul de exploatare al pământului prin iobagi, relatiile de înfeudare a agriculturilor fată de stăpânii de pământ culminând cu iobăgia în forma cea mai avansată în secolele al XVIII si XIX-lea.
         Cu începere din secolul al XVIII-lea, consideratii de ordin fiscal au determinat pe habsburgi sa procedeze la întocmirea cadastrului funciar/evidentă fiscală/în vederea impunerii proprietătilor la impozite. Astfel s-au întreprins lucrări de măsurare a suprafetelor terenurilor, de stabilirea felului de cultură, a venitului net impozabil, etc. si desemnarea persoanei impozabile. Dar cum în registrele fiscale nu se puteau evidentia toate mutatiile imobiliare si se înstrăinau si dobândeau imobile fără a fi cuprinse în cadastru, a fost necesar să se introducă un nou sistem de evidenta funciară, cunoscut sub numele de "Cartea funduară". Lucrările pentru această evidentă funciară au început în Transilvania prin ordonanta ministerului de justitie din 26 februarie 1855, pe baza căreia s-au efectuat "localizarea imobilelor" si a situatiilor lor faptice, prin comisiunile de localizare. (Vezi NOTA 7)
         Desi prin legea nr. IX/1848 se desfiintase iobăgia, în noul sistem de evidentă funciară s-au evidentiat caracterele juridice ale imobilelor/posesiunea nobiliară, urbarială, comunală, etc. Fostii iobagi, acum posesori de fapt ai pământului, au rămas în posesia parcelelor muncite anterior pentru domnul de pământ, dar au plătit statului pretul acestor parcele, iar statul, la rândul lui, a despăgubit domnii de pământ, Aceste stări de lucruri au durat până la data de 4 februarie 1870 când noul sistem funciar a devenit obligator. Dar cu toate acestea au continuat a se face înstrăinări si dobândiri de pământ fără evidentiere în cartea funciară, fapt care a produs litigii ce s-au solutionat cu cheltuieli mari. Si azi, după mai bine de un secol, o confruntare pe teren cu harta cărtii funciare ne arată că parcelele, cu mici exceptii, s-au mentinut cu forma si suprafetele lor anterioare anului 1870, desi multe se află în stăpânirea altor persoane decât proprietarii de carte funciara.


"Vantutu'cu vacile"


Ciobanas


Baiat cu boi

         Vechi proprietari

         Dupa cum este stiut, în orânduirea feudală pământul apartinea marilor proprietari, care-l exploatau prin munca supusilor.
         Cel mai mare si vechi proprietar de pământ, cunoscut documentar în Hălmagiu, a fost voievodul Moga, atestat documentar si confirmat în drepturile sale în anul 1451, împreună cu fiii săi Mihai si Sandrin. Pământurile stăpânite de ei au fost asa de întinse încât descendentii voievodului au continuat a le exploata timp de două secole. Pe la mijlocul secolului al XVII-lea ultimii descendenti ai familiei Moga au început să înstrăineze o parte din pământuri. Astfel în anul 1651 Gavril Moga zălogeste două holde de pământ, din tarine de sus a Hălmagiului, lui Mihai Sabău pentru 10 florini, lui George Bota alt pământ de la locul "Cărămidărie", precum si o moară si o gradină, pentru sumă de 160 florini, iar în anul 1658 Moga Susana casătorită cu Francisc Rat, zălogeste o moară din Hălmagiu lui Rat Ioan. (Vezi NOTA 8)
         O alta familie, veche proprietară de pământ în această localitate, a fost aceea a lui Coasa Ioan amintită documentar în anii 1481 si 1487 într-un proces cu o vie în Covăsânt (jud. Arad), iar în anul 604 castelul din Hălmagiu este amintit ca apartinând, din mosi si strămosi, familiei Coasa. Un membru al acestei familii, anume Coloman Coasa, îsi adăuga, cu ocazia ratificării conventiei de la Casovia din 6 septembrie 1610, atributul de "Hălmagiu", la numele său (Coloman Coasa de Hălmagiu). (Vezi NOTA 9)
         Către sfârsitul secolului al XVII-lea familia Coasa era în decădere, fapt ce l-a determinat pe principele Transilvaniei să ordone ascultarea de martori care să confirme starea bunurilor lui Stefan Coasa de Hălmagiu. (Vezi NOTA 10)
         Stingându-se familia Coasă, în anul 1699 bunurile ei ajung în proprietatea vienezului Cebhard, iar după anul 1700 toate bunurile domeniilor particulare dobândite sub principii ardeleni au fost atribuite "domeniului erarial" (al statului), ca urmare a consolidării puterii habsburgice asupra Transilvaniei. Pe acel timp "domeniul Hălmagiului" cuprindea imobilele situate în satele de la Guravăii (lângă Gurahont) până la Baia de Cris, având sediul în Hălmagiu. (Vezi NOTA 11)
         Din aceste bunuri împăratul Carol al VI-lea al Austriei a început a face donatiuni si vânzări supusilor si astfel iau fiintă domeniile: Koama, Hallaky si Bethlem, exploatate prin munca iobagilor. (Vezi NOTA 12)
         Averile nobiliare se tineau în evidentă si se transmiteau prin acte între vii în fata unor autorităti, asa numite "loca credibila", prin vânzări de veacuri/fassiones parennales/. Vânzările se făceau în mod solemn iar introducerea în posesie, numita "statuitor" se făcea cu toată publicitatea. (Vezi NOTA 13)
         Potrivit datelor consemnate la recensământul populatiei din anii 1720, 1721, în Hălmagiu era numai o singură familie de nobili, care stăpânea însă un domeniu de 325 cîble teren arabil, 72 cîble de teren fânat, trei mori cu un venit anual de 60 floreni. Aceste bunuri erau muncite de cele 30 familii de iobagi de pe domeniu. (Vezi NOTA 14)
         Pe lângă terenuri si mori domeniul mai avea si cârciumi.
         Acest domeniu a fost vândut în anul 1767 contelui Gabriel Bethlen, ai cărui strămosi aveau prietăti funciare aici încă din anul 1628 si ai cărui descendenti au dispărut din Hălmagiu în prima jumătate secolului al XIX-lea.
         În anul 1881 o parte din domeniu să afla în proprietătea bancherului Philipart, cumpărat de la contele Frankenstein din Prusia cu suma de 500.000 de florini (Vezi NOTA 15), iar în anul 1886 era în proprietatea vienezului Iosif Schweiger, care s-a si mutat aici întrucât poseda o suprafată de 316 jugăre de teren arabil, 20 jugăre teren gradini, 195 jugăre teren fânat, 1662 jugăre teren păsune si 40 jugăre teren neproductiv, precum si 22.634 jugăre de pădure, adică în total o suprafată de 24.867 jugăre cadastrale. (Vezi NOTA 16)
         Mai târziu, cealaltă parte a domeniului a fost cumpărată de către Serban Nicotae din Baia de Cris, de la care a ajuns apoi în mâinile lui Marosi Antal, iar de la acesta ia proprietatea Băncii Crisana din Brad, prin cumpărare cu suma de 20.000 coroane aur, pentru sucursala băncii din Hălmagiu, la data de 1 aprilie 1908. (Vezi NOTA 17)
         Suprafata terenurilor acestui domeniu a fost mereu fărămitata, prin vânzari 1a persoane fizice, astfel că la data nationalizării băncilor, 11 iuni 1948, în proprietatea băncii se mai afla numai cladirea fostului domeniu, împreună cu curtea si grădina. (Vezi NOTA 18)
         Aici se încheie istoria si existenta acestui domeniu.
         Dar să ne reîntoarcem si să vedem ce era, în fond, iobăgia, ce drepturi aveau stăpânii de pământ si ce obligatii aveau iobagii, si cum a dispărut acest odios sistem de exploatare a omului si a muncii lui.


Vaci cu vitei la targ


Turma de oi


Tarina Halmagiului

         Composesoratul urbarial

         Încă din timpul domniei împărătesei Maria Tereza (1740-1780), s-au adus diferite legi prin care se solutionau litigii dintre domnii de pământ si iobagi. Asa, de exemplu, în anul 1767 s-a emis un "urbariu" pentru teritoriile Maramuresului, Satului Mare si Crisanei, prin care s-a stabilit că urbarialistii au în folosinta comuna o parte din pădurea si păsunea Domnului de pamânt.
          Legislatia anului revolutionar 1848 nu a solutionat problema posesiunii urbariale a paduriloe si a pasunilor. În era absolutista (1850-1860) prin Patenta din 2 martie 1853, ca si prin Patenta din 16 iuni 1854, precum si prin Legile ulterioare (nr. XXXIII din anul 1868, LIII din anul 1871 si XII din anul 1877) s-a hotarât încetarea oricarei comunitati de bunuri ce au existat între "Domnul de pamânt" si fostii urbarialisti în legatura cu padurile si pasunile, producându-se segregarea lor (despartirea). (Vezi NOTA 19)
          Prin legea nr. LIII din anul 1871 se acordă urbarialistilor dreptul de a răscumpăra, de la domnul de pământ; prin intermediul statului, păsunile si pădurile, creându-se astfel proprietate exclusiv a fostilor urbarialisti asupra păsunilor si asupra pădurilor.
          Tot prin această lege se prevedea dreptul fostilor urbarialisti de a se construi în comisiuni numite "composesorate urbariale", adică asociatii de păsunat.
          Astfel drepturile urbariale ale locuitorilor din Hălmagiu au fost stăbilite în functie de calitatea lor de proprietari tabulari (intabulati), revenind fiecărui proprietar tabular o cotă parte indiviză raportată la suprafata terenului ce-l avea în proprietate.
          Între timp cotele indivize au putu fi vândute fie separat, fie independent de restul imobilelor ce le avea titularul dreptului urbarial, fie deodată cu bunurile imobiliare intabulate, sau numai cu o parte a acestora, după cum se specifica "expresis verbis" în contract.
          În felul acesta locuitorii care aveau mai multe vite au devenit proprietari, prin cumpărare, pe mai multe cote indivize, ca să nu plătească taxe anuale pentru păsunarea vitelor, deoarece în adunarea generală a urbarialistilor se stabilea pentru fiecare cap de vită un anumit număr de parcele, si cei care nu aveau numărul fixat trebuiau să plăteascâ taxa fixată pentru vitele fără parcele.
          Aceste stări de lucruri rezultă din sentinta tribunalului judetului Arad, care lucrând în calitate de intstantă urbarială, sub dosarul nr. 4005/1911 a adus o hotărâre de stabilirea cotelor indivize ale fiecărui locuitor, asa cum rezulta din actele de proprietate "illo tempore".
          Reproduc, pentru documentare, un pasaj din acea hotărâre:
          "Tribunalul regal din Arad, în calitate de tribunal urbarial, cu privire la procesul de separare în curs între fostul mosier al comunei Hălmagiu Mare si urbarialisti, în baza conventiei intervenită între acestia, cu privire la imobilele cuprinse în c.f. 57 Hălmagiu sub A nr. top. 284/a si 627, c.f. nr. 96 A 7 nr. top. 1361, c.f. nr. 92 A 8-9-10-11, rândul 14 nr. top. 245, carte funciare din imobilele notate în procesul verbal de carte funciară nou, ca imobilele să rămână în comunitate, cu stabilirea cotei părti indivize ce rămâne fiecăruia, judecătorul delegat, precum si în baza determinării imobilelor în sedinta publică de azi, a adus următoarea:
          SENTINTĂ
          ...din comtetentele de păsunat însirate mai sus, ce rămân în comunitate, cu referire la cota parte indiviză si individuală ce-i compete fiecăruia fost urbarialist, se stabilesc după cum urmează, celor mai jos si anume: ........... (urmează numele fiecărui coproprietar, cu arătarea cotei părti stabilită sub formă de fractie, ex. 5/2586, 35/2586 părti, etc.)
          Dată în Arad de tribunalul regesc ca instanta urbariala, la 14 septembrie 1911. Judecator presedinte ss indescifrabil si notar (gefier) ss Imrek Geza. Sigiliu".
          Prin această sentintă s-a stabilit că erau îndreptătiti a primi cote părti din păsunea urbarială un număr de 22 de fosti urbarialisti, sau urmasi ai acestora.
          Composesoratul urbarial a existat până în anul 1950, când a fost desfiintat, păsunea trecând în favorul comunei, punându-se capăt deselor litigii intervenite între fostii urbalialisti hălmăgeni cu fostii urbalialisti din satele limitrofe pentru încălcări de hotar si introducerea vitelor la păscut în composesoratul Hălmagiului, fără plata taxelor regale de păsunat.

CUM SE FACE UN PAR DE FAN

Se bate parul in pamant


Se pune pogina


Se cladeste circular fanul


Se pune ujogul

         Agricultura în timpurile noastre

         Tarina Hălmagiului, desi la prima vedere pare mare, în realitate este mai putin întinsă, si aceasta din motivul că încet, încet, locuitorii satelor din jur au cumpărat pământurile ce se învecinau cu ale lor, ba mai mult, au pătruns chiar până în mijlocul tarinii.
         Asa fiind, pământurile ce apartin numai hălmăgenilor se împutinează din an în an deoarece copiii unui hălmăgean, plecati în altă localitate, vând; după moartea părintilor lor, pământurile mostenite si fiindcă băstinasii nu se oferă să le cumpere le cumpără locuitorii satelor învecinate.

         Cu exceptia grădinilor si a terenurilor situatie de o parte si de alta a soselei nationale, până la cel mult 400 m restul terenului este mai putin fertil, iar cele de sub Dealul Frumos, Frunză Verde si de la locul Răchiti sunt bune numai pentru fânaturi. Unele pământuri sunt formate din soiuri brune, cu reactie slabă acidă si cu alterarea activă a silicatilor primari, si se lucrează cu greu, iar altele sunt formate din soluri argiloase grele si compacte, fără suficiente materii organice si trebuiesc mereu îngrăsate. (Vezi NOTA 21)
         Din acest motiv nu se poate practica o agricultură nici intensivă si nici extensivă, fiind putini locuitori care trăiesc exclusiv numai din agricultură (Banici Teodor, Ungur Vasile, Dărău Nicolae, Dragos Ioan, Olar Ioan, etc.) fiecare familie mai având încă o ocupatie suplimentară, sau chiar principală.
         Suprafata Hălmagiului era în anul 1890 de 1711 jugăre (un jugăr este egal cu 5755 mp) adică 983 hectare si era repartizată în 822 jugăre (473 ha) teren arabil, 53 jugăre (30.501 ha) grădini, 23 jugăre (12.326 ha) rât, 708 jugăre (407.454 ha) păsuni, 8 jugăre (4.394 ha) păduri si 96 jugăre (55.248 ha) teren neproductiv. (Vezi NOTA 22)
         Din această suprafată: 1684 jugăre (969 ha) erau în plină proprietate, 20 jugăre (11.500 ha) erau în uzufruct si 6 jugăre (3.4530 ha) erau în arendă. (Vezi NOTA 23)
         În anul 1933 suprafata era de 1727 jugăre (998.7670 ha) din care:
         - 555 jugăre semănături .................................. 319,2025 ha
         - 95 jugăre ogoare ........................................... 54,5725 ha
         - 192 jugăre fînat ........................................... 110,4950 ha
         - 788 jugăre păduri si păsuni ............................ 453,4940 ha
         - 4 jugăre păduri fără goluri ................................. 2,3020 ha
         - 93 jugăre teren neproductiv..............................53,5215 ha
                           (Vezi NOTA 23)


Turma de vaci


Curtea pentru porci

         Din această suprafată numai 861 jugăre (489.4495 ha) este teren apt pentru cultura cerealelor, revenind pe cap de locuitor 4808 mp adică mai putin de jumătate de hectar.
         Aceiasi suprafată se mentine si azi.
         Cu toate acestea locuitorii se străduiesc sa cultive si-l păstrează ca un bun de familie, transmitându-l din generatie în generatie, înstrăinându-l doar atunci când familia se află în situatii materiale precare, sau când familia se mută în altă localitate, sau se stinge.
         Peste 90% din terenul apt culturii agricole se află pe loc întins si este împărtit în parcele, numite holde, de diferite forme geometrice, cu suprafete inegale, accesul la acestea făcându-se pe drumurile de câmp ce traversează tarina perpendicular de pe soseaua natională.


Caii lui Traian Darastean

         Parcelele sunt cultivate prin rotatie, adică un an se însământează cu porumb, după care urmează însământarea cu grâu, prin care se seamănă primăvara trifoi sau lucernă si după o perioadă de circa 3-4 ani se reîncepe acelasi ciclu. Exceptie fac numai terenurile inapte culturii cerealiere, destinate fânaturilor (110.4940 ha).
         Pentru ca să se zărescă fertilitatea terenurilor parcelele se îngrasa cu balegar si cei care au permanent vite de tractiune fac si ogoare.
         Plantele cele mai cultivate sunt cerealele, adică grâul si porumbul, în proportie aproape egală, mai rar ovazul si foarte rar orzul.
         În cultura de porumb se intercalează dovlecii si fasolea. Cartofii se cultivă separat de porumb si pe suprafete nu prea mari, terenul nefiind prea apt acestei culturi.
         Vita de vie nu se cultivă decât prin gradini si pe lânga case, mai mut1penfru decor, iat pomii fructiferi sunt plantati prin gradini si pe terenurile înclinate, predominând prunii si merii, din soiuri comune.
         Prin grădini se cultivă zarzavaturi si legume, fiecare familie având pe lângă casă: ceapă, usturoi, ardei, varză, morcovi, rosii, castraveti, cartofi, ridichi, iar mai nou vinete fragi si căpsuni. Pe unele ogoare din apropierea caselor se mai seamănă si cânepă.
         Despre muncile agricole si uneltele cu care se execută.
         Muncile agricole se execută cu diverse unelte iar acestea îsi au originea, apogeul si disparitia într-o etapă anumită. Chiar în secolul nostru, al XIX-lea, datorită aparitiei masinilor, mai mult sau mai putin complicate, indiferent dacă sunt actionate prin forta animalelor sau a aburului, ori a combustibilului, multe din uneltele agricole întrebuintate de strămosii nostri au continuat a coexista cu noile unelte, apoi au fost abandonate si înlocuite cu altele mai moderne si cu mare randament. Asa, de exemplu, începând cu primii ani ai secolului nostru, treieratul grâului cu "imblăciul" a fost abandonat înlocuindu-se acest străvechi instrument cu "masina de îmblătit" actionată cu forta animală - boi sau cai - apoi cu batoza mică actionată de motorul cu benzină si în prezent, cu batoza mare pusă în miscare de o locomobilă sau mai recent, de un tractor.
         Iata în decurs de numai sapte decenii patru feluri de unelte numai pentru treieratul grâului.


Gospodarie


Plug de fier


Peretele surii

         ZOOTEHNIA

         Mediul geografic ofera material necesar cresterii vitelor. Întinderea pasunilor de pe dealurile Balanu si Lupina, precum si faptul că unele terenuri aflate în tarină sunt improprii sau nerentabile pentru agricultură, dar utilizabile pentru păsune si fânat, fac ca si azi să mai existe unele preocupări pastorale.
         Desi nu se poate vorbi de o localitate pastorală în adevăratul sens al cuvântului, deoarece nici o familie de aici nu trăieste exclusiv numai din cresterea vitelor, totusi se poate afirma că există un număr suuficient de vite care satisfac trebuintele de lapte din localitate.
         Nu se cunoaste în mod documentar numărul de animale crescute în localitate decât începând cu anul 1758. Astfel, din CONSCRIPTIA FISCALĂ, din anul 1758 rezulta ca populatia localitatii detinea următorul număr de animale:
         1. HOSPITES (105 familii): 14 cai, 104 boi, 92 vaci, 33 juninci, 65 oi si capre, 188 porci, 4 cosuri de albine, având 14,1/2 cubului de pământ arător, 2 merte, 110 care cu fân, 8 mori, 18 cazane de fiert rachiu si distilării de bere.
         2. INQUILINES (25 familii): 13 cai, 2 boi, 10 vaci, 2 juninci, 8 oi si capre, 25 porci, 3 cubuli arători; 1 merta, 7,1/2 care cu fân, 1 moară si 4 cazane de fiert rachiu. (Vezi NOTA 24)
         Suprafata cea mai mare de teren agricol arendată o detineau iobagii.
         Din conscriptia anului 1815 aflăm că pe terenul domenial al lui Iosif Bethlen erau: 2 tauri de 4 ani, 1 taur de 3 ani, 6 tauri de 2 ani, 1 tăurenci de 1 an, 11 boi bătrâni de jug, 4 juninci de 3 ani, 2 juninci de 2 ani, 5 vitei de 1 an, 25 vaci bătrâne, 4 vaci de 4 ani, 3 juninci de 2 ani, 9 vitele de 1 an, 3 oi bătrâne, 5 vieri bătrâni, 11 vieri de 1 an, 8 vieri sub 1 an, 79 porci bătrâni castrati, 3 porci de 2 ani, 2 porci de 1 an castrati, 6 scroafe batrâne. (Vezi NOTA 25)
         La aceste cifre mai trebuiesc adăugate si animalele crescute de iobagi în gospodăriile lor al căror numar nu-l cunoastem în prezent.
         În anul 1890 erau în Hălmagiu: 11 tăurasi până la 1 an, 7 tăurasi da la 1-2 ani, 52 juninci pâna la 1 an, 18 juninci de la 1-2 ani, 49 vaci între 3-4 ani si 55 vaci peste 4 ani, adică în total 191 vite. (Vezi NOTA 26)
         De asemenea mai erau 18 boi până la 4 ani, 56 boi peste 4 ani. în total 74 boi, apoi 38 cai, 58 porci, 328 oi si capre, 4 bivolite, 12 stupi si 2.833 păsări. (Vezi NOTA 27)
         Datele statistice din anii 1933, 1963, 1968 ne arată o scădere a numărului de animale.
         Iată aceste date:
         În anul 1933 erau: 201 vaci si juninci, 56 boi, 9 bivolite, 56 cai, 146 oi si berbeci, 14 capre si 216 porci. (Vezi NOTA 28)
         În anul 1963 erau: 83 vaci, 59 vitei, 10 boi, 48 cabaline, 13 bivolite, 4 tauri, 276 oi si berbeci, 85 capre, 69 porci si 89 stupi. (Vezi NOTA 29)
         În anul 1968 erau: 227 taurine, 12 boi, 15 bivolite, 105 porci, 148 oi, 1476 pasari, 53 capre si 29 cabaline. (Vezi NOTA 30)


Car cu bivolite


Anica lu Patru


La arat

         Pe măsura urbanizării localitătii si a stingerii din viată a unor familii crescatoare de vite, precum si a schimbării structurii sociale a locuitorilor, s-a constatat o scădere a numărului de animale.
         În ce priveste rasa animalelor, până în anul 1984 vacile erau corcituri ale vitelor motesti cu rasa Pintzgau sau Siemental, deoarece în târgul de la Hălmagiu se aduc spre vânzare vite din părtile Câmpenilor si Abrudului, apoi aceste vite se încrucisează cu tauri din rasele mai sus amintite. Din anul 1984 s-au adus la statiunile de montă numai tauri din rasele Pintzgau si Siemental si s-a înfiintat si un punct de însământare artificială în Hălmagiu. Aici se aduce material seminal de la rase testate, cu mari productii de lapte (băltată românească si brună de Maramures). Până în anul 1986 caii erai si sunt încă de rasă comună, dar în anul 1987 s-au adus la statiunea de montă din satul Bănesti armasari din rasa Ardenez (greu), "nonius" si "pur sânge arab".
         Au mai fost adusi vieri din rase productive: marele alb "Hempahire" si "Bazna", precum si "Corvall" (negru curat si marele negru - englez), pentru înmultirea porcior din aceste rase. (Vezi NOTA 31)
         Oile sunt de rasă turcană, cu firul de lână lung si aspru, în curs de încrucisare cu oi din rasa merinos.
         Sănătatea vitelor, până în urmă cu un veac, era lăsată în grija exclusivă a crescătorilor si când vitele se înbolnăveau erau tratate în mod diferit, după priceperea fiecăruia. Cu timpul, unii crescători de vite s-au deprins a aplica vitelor bolnave tratamente cu ceaiuri fierbinti obtinute din plante medicinale, apoi le împungeau la splină si în salbă, introducând spânz (heleoborus purpurascens), care colecta puroiul în acel loc, producând o umflătură, pe unde se scurgea afară. De asemenea, le mai împungeau în limbă pentru a slobozi o cantitate de sânge, dacă vitele nu puteau mânca din cauza umflării limbii.
         Printre persoanele care practicau în mod empiric medicina veterinară, înaintea înfintarii dispensarului veterinar, amintim pe: Turuc Petru, Paic Nicolae (zis Fritu), Paic Ioan, iar în timpurile mai recente pe Dragos Ioan Tovic. (Vezi NOTA 32)
         Dispensarul veterinar din Hălmagiu s-a înfiintat numai în anul 1910, primul medic veterinar fiind Biber Nicolae din Baia de Cris, acesta lucrând aici până în anul 1914 (Vezi NOTA 33), când a fost mobilizat în primul război mondial. Între anii 1914-1920 n-a mai fost aici medic veterinat. Din anul 1920 si până în 1929 a functionat medicul dr. Olah Tiberiu, apoi dr. Schutz Iosif, până în anul 1957, după care a urmat dr. Podariu Liviu, până în 1961, apoi dr. Buda Traian, până în 1971, apoi dr. Paic Lentin până în 1981 si în continuare dr. Iuga Gheorghe.
         Până în anul 1961 dispensarul veterinar nu avea un loc fix, dar din acel an a fost instalat în trei camere din clădirea fostei judecătorii si înzestrat cu medicamente si personal auxiliar de specialitate pentru a face fată actiunilor de prevenirea îmbolnăvirii animalelor si a trata pe cele bolnave. De atunci lucrează, alături de medicul veterinar, patru cadre de tehnicieni.
         Cele mai frecvente boli ale animalelor sunt în prezent: pneumoniile, broncho-pneumoniile, indigestiile, colicii (mai ales la cai), emfizemul pulmonar, zis în termen popular "suspin". Bolile molipsitoare ca: febra aftoasă si pesta porcină, care făceau ravagii în trecut, aproape au dispărut, datorita masurilor de prevenire si combaterea lor în stare incipientă, prin întrebuintarea vaccinurilor.
         Dispensarul veterinar deserveste, pe lângă localitatea Hălmagiu si satele: Lestioara, Leasa, Tisa, Tărmura, Ionesti, Poienari, Bănesti, Bodesti, Cristesti si Brusturi, apartinătoare comunei Hălmăgel precum si apartinatoare comune Halmagiu, în total 16 sate.
         Iată acum si efectivul animalelor pe întreaga circumscriptie veterinară Halmagiu-Hălmagel, în anul 1988: 3166 bovine, din care 1082 capete vaci, 322 boi si 428 bubaline (bivolite), 540 bucăti cabaline, 2932 bucăti porcine, 2669 bucăti ovine, 712 bucăti iepuri de casă si 11.162 păsări.
         După recensământul animalelor efectuat în luna februarie 1988, în localitatea Hălmagiu erau: 28 vaci si bivolite, 4 juninci, 4 boi, 42 cai, 299 oi, 651 porci, 6.826 păsări, 137 iepuri si 17 familii de albine.
         Si în acest an (1988) dispensarul veterinar functionează tot în clădirea fostei judecătorii iar locuinta medicului veterinar este în apartamentul de la etaj al blocului cu două nivele construit în piata de alimente.
         Din anul 1989 dispensarul veterinar functionează în clădirea din piata de alimente, la parterul blocului în care este locuinta medicului veterinar.


Ograda cu, curcani


Berry pe podet


Cotet de gaini

   NOTE

         01. Stefan Pascu. Voievodatul Transilvaniei. vol 1. Editura Dacia, Cluj, 1971, pag. 33.
         02. 36. Ibidem, pag. 36.
         03. 37. Ibidem, pag. 36.
         04. 38. Stefan Pascu. Voievodatul Transilvaniei, vol. 1, Editura Dacia, cluj, 1971, pag 33.
         05. 39. Ibidem, pag. 318.
         06. 40. Ibidem, pag. 35.
         07. Comisia se compunea dintr-un comisar / care conduce lucrările la fata locului / un cancelist (grefier) si un copiist. Misiunea ei era să înscrie si să măsoare la fata locului toată averea imobiliară a fiecărui posesor, fără a constata si cerceta raporturile de drept. Cu această ocazie fiecare imobil a fost cu un număr topografic, care l-a primit pe harta comunei, arătându-se întinderea lui, felul de cultură, în a cui posesie se află si situatia juridică / avere nobiliară, iobăgească, urbarială, comunală, etc. / Vidii: CARTEA FUNDUARĂ din Ardeal / Colectie de legi, regulamente, ordonante si formulare. de dr. Ioan Pop si Paul Balasiu, vol 1, anul 1922, tipografia "Carmen" din Cluj, pag. 7.
         08. Traian Mager. Tinutul Hălmagiului, vol. 1, pag. 109.
         09. ibidem, pag. 110.
         10. Traian Mager. Tinutul Hălmagiului, vol. 1, pag. 109, 110
         11. ibidem, pag.11, 12.
         12. ibidem, pag. 111.
         13. CARTEA FUNDUALA. Colectie de legi, regulamente, ordonante si formulăre referitoare la cartile funduare din Ardeal, Dr. Ioan Papp si Paul Balasiu, vol. 1 / 1922. Tipografia "Carmen" din Cluj, pag. 6.
         14. Magyaroszag nessege a Pragmatica Sanctionkorabn. Oficiul de statistică ungar, Budapsta 1896.
         15. Traian Mager, op. citat, vol. 1, pag. 65.
         16. Gazda Czimtar. Banca Crisana. A. A. Brad 1891 - 1940. Concordie. Gh. Munteanu. Arad. Institutul de arte grafice, 1942, pag. 43.
         17. Constructia a fost demolată în anul 1967 si pe locul ei s-a construit actualul camin cultural din Hălmagiu, iar pe o altă parte din teren s-a construit actuala scoală.
         18. Georgiu Plopu. Părti alese din dreptul privat ungar, vol. 1. Bucuresti, 1923, pag. 69, paragraful 55.
         19. ibidem.
         20. Constantin Chirită si Constatin Păunescu: Solurile României. editura agro silvică, Bucuresti, 1968, pag. 41
         21. Statistica recensământului din anul 1890 publicată în anul 1897, Budapesta, pag. 522, 524, vol. 1.
         22. ibidem.
         23. Dr. Ioan Ciomac si Valeriu Necsa. Muntii Apuseni. Cercetari asupra starilor economice. Bucuresti, 1936, pag. 276.
         24. Conscriptia fiscală din anul 1758. Vezi Ziridava nr. XVIII / 1993, pag. 107. Studiul cercetătoarei Elena Rodica Colta.
         25. Botezatu si M. Rosca: Organizarea locurilor curiale pe mosiile din Transilvania. Acta Muzei Napocensis III / 1966, pag. 252.
         26. Statistica recensământului din anul 1890, publicata în anul 1897 în Budapesta.
         27. ibidem, pag. 524.
         28. Ioan Ciomac si Valeriu Popa Necsa: Muntii Apuseni. Cercetgari asupra starilor economice. Bucuresti. 1993, pag 276.
         29. Dupa datele primite de la dispensarul veterinar Halmagiu.
         30. Idem.
         31. Informator: medicul veterinar dr. Iuga Gheorghe de la dispensarul veterinar din Halmagiu.
         32. Informator: Dragos Ioan Tovic, în vârstă de 74 ani (14 iulie 1974).
         33. Idem.