POSTA

         Printre institutiile vechi din aceastã localitate se înscrie si posta. Prima informare scrisã despre posta din Hãlmagiu o avem din anul 1845 fiind amintita printre cele doua poste din fostul comitat (judet) Zãrand de atunci (cea din Baia de Cris si cea din Hãlmagiu). (Vezi NOTA 1)
         Despre posta din Hãlmagiu se stie ca avea un magistru postal si un "purtator de scrisori" (postas) si erau platiti din banii ce se adunau ca taxe de purtarea postei.
         Din punct de vedere ierarhic posta din Hãlmagiu ca si cea din Baia de Cris, apartinea de posta centrala din Sibiu. (Vezi NOTA 2)
         Înaintea anului 1845 n-a fost postã oficialã în comitatul Zãrand, iar scrisorile ce se trimeteau prin posta din Deva distribuindu-se cu mari întârzieri. Scrisorile oficiale se trimiteau prin personal oficial, cãlare. (Vezi NOTA 3)
         Cei mai vârstnici oameni din Hãlmagiu sustin cã de când se stiu ei în aceastã localitate a fost postã si cã au auzit de la pãrintii lor cã mai demult , înainte de a se construi calea feratã (anul 1893), posta se trimitea la Ineu cu un postalion ce pleca din fata Birtului Mare. Aceasta probabil dupã alipirea -Hãlmagiului la comitatul Arad, în anul 1876. (Vezi NOTA 4)
         Cel mai vechi local al postei, cunoscut, a fost în oficiul parohial de azi, însã dupã ce aceastã casã a fost cumpãratã de catre protopopiatul ortodox român posta s-a mutat în clãdirea ce era pe locul actualei case a lui Tîrcus Petru, lângã primãrie. Cel mai vechi magistru postal, cunoscut de oamenii vârstnici de azi, a fost Pfeifer Lipot. Dupã acesta a urma Lucretia Donat, între anii 1919-1946. În acest timp posta a functionat în casa proprietatea dirigintelui de postã, adicã clãdirea locuitã astãzi de cãtre vãd. Sida Olivia.

Judecatoria veche

         Din anul 1946 si pânã în anul 1949, posta a fost condusã de cãtre dirigintele Albu Gheorghe, apoi de catre Rizescu Petre, pânã în anul 1954, de cãtre Giurgiu Ioan între anii 1954-1956 si de atunci de cãtre Neacsu Gheorghe, fãrã înterupere.
         Între anii 1954-1957 posta a functionat în clãdirea fostei bãnci din Hãlmagiu, aflatã pe locul actualului cãmin cultural, iar din anul 1957 functioneazã în aripa dreaptã a clãdirii primãriei, ocupând trei încãperi. -Personalul postei a crescut în functie de mãrirea volumului de lucrãri si a razei sale teritoriale. Astfel, dacã la început posta avea numai un magistru si un purtãtor de scrisori, mai târziu a avut doi factori postali si un telefonist. În anul 1964 posta era deservitã de cãtre un diriginte, sapte factori postali si trei telefoniste, iar în anul 1968, de cãtre un diriginte, opt factori postali si patru telefoniste.
         Sfera de activitate a postei se extinde asupra localitãtii de centru (Hãlmagiu) si a celor 16 sate, formând o singura unitate. (Vezi NOTA 5)
         Activitatea postei este reglementatã de legile în vigoare, în cadrul cãrora se primesc si se expediaza bani, scrisori, se vând mãrci postale si fiscale, se fac si se plãtesc abonamente la ziare, reviste, cãrti, radiouri, televizoare, si în fine, cuprinde si serviciul de expediere si distribuire a coletelor pânã la greutatea de 10 kg. Tot în atributia postei intrã si serviciul de telefon si telegraf.

         Radio si televiziune

         Primul aparat radio din Halmagiu a fost cel al lui Simion Rozenzweig, proprietarul Birtului Mare, apoi în 935, a Societãtii Meseriasilor si Comerciantilor Avram Iancu.
         În anul 1968 pe raza postei din Hãlmagiu erau 371 aparate radio si 16 televizoare. (Vezi NOTA 6). Tot în acel an posta deservea 27 telefoane locale, din care 23 erau publice si 4 particulare.
         Factori postali distribuie lunar: 21.000 ziare, 393 diferite reviste, peste 3.500 scnsori simple, 710-750 scrisori recomandate, peste 400 mandate de bani, 83 mesagerii si circa 50 telegrame. (Vezi NOTA 7)
         Corespondenta se trimite de douã ori pe zi la gara C.F.R. Hãlmagiu si tot de douã ori pe zi se primeste direct vagonul postal, distribuindu-se zilnic în localitatea de centru si în satele apartinãtoare.

         Activitatea postei în anul 1982

         Pe raza oficiului postal Hãlmagiu erau înregistrate la sfârsitul anului 1982: 470 aparate radio si 471 televizoare, 33 telefoane publice si 75 particulare.
         În anul 1982 s-au fãcut 104 abonamente la ziarele centrale si locale (ale judetului Arad) si 425 la diverse reviste.
         Prin oficiul postal au fost expediate 742 scrisori recomandate lunar si 5134 scrisori simple (tot lunar).
         Activitatea de mesagerii si de trarismitere a telegramelor în cursul anului 1982 se concretizeaza în urmãtoarele cifre: 395 mandate postale lunar, 163 mesagerii si 35 telegrame lunar.
         În acel an oficiul postal avea urmãtorul personal: 1 diriginte, 1 oficiant, 4 telefoniste si 11 factori postali.
         Din 10 septembrie 1997 posta functioneazã la parterul blocului de lângã fostul restaurant al cooperativei având urmãtorul personal: 1 diriginte, 1 factor postal, 1 oficiant cu 1/2 normã.
         În evidenta postei sunt înscrise 191 televizoare din care 7 abonamente ale firmelor particulare si institutiilor.
         Serviciul de telefoane functioneaza si în prezent în localul primariei având 172 telefoane din care 26 ale institutiilor si 146 particulare.

         GARA

         În partea de apus a Hãlmagiului la circa 50 m de soseaua nationalã nr. 76, Deva-Brad-Hãlmagiu--Oradea, se aflã gara CFR care deserveste 16 sate din jurul Hãlmagiului.
         Gara a fost construitã între anii 1891-1893, împreunã cu linia feratã, de catre Societatea pe Actiuni "Arad-Cenãdeana".
         Documentele care sã ateste datele exacte, materiale întrebuintate, costul lor, etc, ne lipsesc, deoarece s-au depus la ministerul cãilor ferate maghiare. Totusi, din mãrturisirile oamenilor, bãtrâni, demni de crezare, am reconstituit conditiile în care s-a construit linia feratã si gara, precum si data punerii ei în functiune.
         La început gara a fost proiectatã a se construi pe locul unde este azi casa lui Terei Ioachim (ulita Berãriei), linia feratã urmând a trece peste izlaz si fiindcã erau de efectuat mari lucrãri de nivelarea terenului societatea "Arad-Cenãdeana", care luase în antrepriza lucrarea, a solicitat primãriei din Hãlmagiu o subventie de 10.000 de coroane. (Vezi NOTA 8)
         Primãria din Hãlmagiu nu dispunea de o asa sumã ca s-o poatã oferi drept platã pentru construirea liniei ferate pe traseul sus arãtat si gara la marginea comunei si în consecintã a refuzat oferta. Pe de alta parte, în acel timp erau în Hãlmagiu multi cãrãusi care-si vedeau periclitatã existenta prin construirea liniei ferate la marginea comunei si probabil cã tagma lor a influentat primãria în refuzul subventiei de 10.000 de coroane. (Vezi NOTA 9)

         Astfel, linia ferata s-a construit paralel cu traseul Crisului Alb, cu mai putina cheltuiala, iar gara s-a fixat la distanta de 2 km de centrul comunei, pe locul unde este si astazi.
         Primul tren a intrat oficial în garã în vara anului 1893.
         Iatã ce spune despre construirea gãrii si intrarea primului tren în garã, Groza Ioan a lui Paulina, în vârstã de 85 de ani:
         "Stiu cã între maistorii care au lucrat la linia feratã si la clãdirea gãrii au fost unii care au locuit la pãrintii mei si la alti vecini. Si tata a lucrat la calea feratã si la facerea gãrii, cã era om sãrac si n-avea de lucru. Pe vremea acea eu eram la scoalã si aveam 8-10 ani. Gara a fost terminatã în anii 1890-1893 si când a venit primul tren s-a adunat multã lume din Hãlmagiu si de pe sate din jur, cã se vestise cu câteva zile mai înainte când vine trenul. Linia feratã se fãcuse mai înaintea gãrii si pe ea umbla din când în când câte o locomotivã cu un vagon ce aducea materiale de constructie."
         "Când a intrat primul tren în garã locomotiva era împodobitã cu flori si fel de fel de panglici, de toate culorile, si fluiera încontinuu de se cutremurau dealurile din jur."

         Oamenii ziceau cãtre locomotivã "bicã" (taure n.n). Toti se uitau cu mirare si cu fricã la tren si se întrebau cã oare ce mîncâ si ce bea, cum pleacã si cum se opreste. Oamenii mai tineri si mai curajosi, care veau bani, mergeau cu trenul de plãcere".
         Societatea "Arad-Cenad" a construit calea feratã în mai multe etape. Tronsonul Arad-Seleus s-a dat în folosintã în anul 1876, traseul Seleus-Ineu în anul 1877, tronsonul Ineu-Sebis în anul 1881, tronsonul Sebis-Romanita/Guravãii/ în anul 1889, iar cel Romanita-Ocisor în anul 1893, si în fine, cel Ocisor-Brad în anul 1896. Tunelul de la Vîrfuri s-a terminat în anul 1892. -
         Calea feratã a functionat sub firma particularã "Societatea Arad-Cenad" pânã în anul 1925, când a fost etatizata/trecutã în proprietatea statului român.
         Astfel, legea publicatã în Monitorul Oficial nr. 218/4 ianuarie 1923 Ministerul Comunicatiilor a fost autorizat sã ia în exploatare toate cãile ferate particulare de pe teritoriile alipite (Ardeal, Banat, Crisana, etc.) la statul român, inclusiv calea feratã particularã Arad-Brad, apartinãtoare societãtii "Arad-Cenad". Drept urmare, în baza legilor nr. 3686 publicatã în Monitorul Oficial nr. 100/7 august 1921, apoi nr. 3037, publicat în Monitorul Oficial nr. 55/14 iunie 1923 si art. 277 litera b din Trataul de Pace de la Verseilles, normative ce au stat la baza unei decizii a tribunalului Arad, calea feratã Arad-Brad, cu întregul ei patrimoniu în valoare de 56.791 actiuni, trece în patrimoniul statului român, ca o compensare a datoriilor de rãzboi (1914-1918) datorate de tãrile învinse de cãtre statul român.
         Gara Hãlmagiu a fost deservitã de urmãtorii sefi de garã: Ratay Bella, Fereny Iosif, Columban Zoltan (1933), Oberlen (1937), Oprisa Silviu (1938-1947), Jugu Dumitru (1947-1955), Vinghe Gheorghe (1955-1958), Holteanu Stefan (1958-1969) si în continuare de cãtre Dãrãu Gheorghe.
         Între anii 1920-1940, gara a fost deservitã de 7 persoane, dintre care: un sef de statie, doi impiegati de miscare si patru cantonieri, iar între anii 1945-1960 numãrul lor a crescut la 10 persoane, din care: un sef de statie, trei impiegati de miscare si sase acari. În fine, din anul 1968 gara a fost deservitã de 17 persoane din care: un sef de statie, trei impiegati de miscare si nouã acari, un magazioner, un lucrãtor la magazie si un picher.
         Acest fapt aratã numarul de calatori si volumul de marfuri mereu spont ce se transporta prin aceasta garã. În afarã de cãlãtorii cu abonamente, cãlãtoresc zilnic circa 160 de persoane spre Brad si peste 21 spre Arad, exceptând zilele de târguri la Gurahont, Sebis, Brad si Hãlmagiu când numãrul cãlãtorilor creste de câteva ori.
         Din aceasfã garã se expediazã materiale lemnoase brute, lemne de foc si constructii, apoi butoaie si buti, scânduri, cozi de securi, de sape si de coase, etc. pânã la mari depãrtãri în câmpia Banatului si chiar Bãrãganului, împreunã cu tot felul de fructe si de animale.
         Sosesc în gara Hãlmagiu materiale de constructii ca: ciment, var, cãrãmizi, tigle, piatrã, etc, pentru cooperatie si pentru persoanele particulare alãturi de mari cantitãti de mãrfuri industriale, almente, bãuturi, cereale, si altele.

         Gara are douã rampe de descãrcare si încãrcare, din care una la magazia de mãrfuri, pentru încãrcarea si descãrcarea coletelor grele si a doua pentru încãrcarea bustenilor de la depozitele ocolului silvic. De asemenea, are si douã guri de apã pentru alimentarea locomotivelor, precum si trei linii. În garã mai sunt si servicii auxiliare de picher si de sef de echipã pentru întretinerea liniei ferate.
         Clãdirea gãrii este spatioasã, având douã încãperi pentru birouri, douã sãli de asteptare si locuinta pentru seful statiei, un impiegat de miscare, un magazioner, doi acari, mecanic si picher Toate încaperile sunt bine întretinute, iluminate electric, iar peronul este pardosit cu ciment.
         La fiecare tren de cãlãtori se afla în garã si un autobuz care circula pe distanta gara Halmagiu, satul Luncsoara, pretul unei calatorii pâna la punctul terminus fiind de 5 lei pentru o persoana. Personalul recent:
         1 sef de garã, 5 impiegati de miscare, 10 acari.
         Gara are 2 linii pentru primiri si expedieri de trenuri cu calatori spre Brad si Arad, 1 linie publica, 2 linii pentru încãrcarea de materiale lemnoase si 1 linie de rezervã.
         Pentru întretinerea liniilor sunt angajati: 1 picher, 1 sef de echipã, 1 revizor de cale de ziuã, 1 de noapte.
         Din anul 1969 gara a fost servita de sefii de gara: Crepcea Marcel (1969-1987), Anghe Teodor (1987-1992) si Ioanes Gheorghe (1992 pânã în"prezent).

         OCOLUL SILVIC

         În secolele trecute o mare parte a teritoriului de azi al Hãlmagiului, a satelor înconjurãtoare, a dealurilor si muntilor din jur era acoperitã, cu pãduri întinse de stejari si fagi, dar în lupta strãmositor pentrur mãrirea suprafetelor cultivabile limita de jos a pãdurilor a fost mereu împinsã spre inima codrilor seculari ce apartineau, în cea mai mare parte, domnilor de pamânt, apoi Bratiului din Hãlmagiu.
         Fiind obiect de litigiu între domnii de pãmânt si iobagi cu privire la posesiunea si modul de folosire a pãdurilor si a pãsunilor, dupã revolutia anilor 1848/49 s-a dus o permanentã luptã pentru despãrtirea pãdurilor si a pãsunilor ce apartineau domnilor de pãmânt si comunelor si abia prin legile din 1868 si 1871 s-a hotãrât "segregarea" (despãrtirea) lor. Astfel, prin legea nr. 50/1871 se acordã urbarialistilor dreptul de a rãscumpãra de la domnul de pãmânt, prin intermediul statului, pãsunile si padurile, creîndu-se astfel proprietatea exclusivã a fostilor urbarialisti asupra pãdurilor si a pãsunilor.
         Din arhiva fostului comitat al Zãrandului, desfiintat în anul 1876, se mai gãsesc câteva dosare la arhivele statului din municipiul Deva.
         Am cercetat dosarele anului 1871 si am constatat ca în în acel an comunele si satele apartinatoare Halmagiului erau împãrtite, din punct de vedere administrativ, în "traptul de susu si traptul de josu".
         Traptul de susu, îsi avea sediul în Hãlmagiu si administra satele: Hãlmagiu, Hãlmãgel, Lestioara, Tisa, Tãrmure, Ionesti, Poienari, Tohesti, Târnãvita, Strâmba, Ocisor, Ociu, Vata, Brotna, Basarabasa, Tãtãrãsti, Prihodiste, Cãzãnesti, Ciungani, Târnava de Cris, Tomesti, Tiulesti, Teaut, Dobrot, Obîrsa.
         Traptul de josu îsi avea sediul în Aciua (azi Avram Iancu) si administra satele: Leasa, Bãnesti, Bodesti, Cristesti, Brusturi, Mermesti, Lucsoara, Vâjdogi, Ciuci (Vârfuri), Mãgulicea, Lazuri, Grosi, Vidra, Aciua, Dumbrava, Tãlagiu, Budesti, Rãstoci, Guravãii, Plescuta si Poiana.
         Pãdurile celor douã "trapuri" erau administrate de cãtre comitatul Zãrand, dupã cum rezultã din darea de seamã ce o fãcea la 31 mai 1871 padurarul Hentiu Nicolae în "Conspectu despre starea padurilor comunale din Cerculu Hãlmagiului". (Vezi NOTA 10)
         În acel conspect se arãta locul unde se aflã pãdurea, calitatea ei si scopul folosirii. Iatã si câteva date concrete:
         - Hãlmãgelu, la locul Osoiu, pãdure de gorun si fag, pentru focuri si lemne de edificii. Pãdurea s-a vândut în anul 1870 cu "tidulã" extrãdatã de preotul de acolo cu pretul de peste 200 florini v.a. În anul 1871 s-a oprit tãierea pãdurii din motivul cã nici pânã în prezent nu s-au încasat banii.
         - Ionesti, la locul Dîmbul Bãdului, padure foarte bine conservatã. S-au tãiat lemne de edificii dar numai cu "tidulã".
         - Tãrmure, pãdure foarte bine conservatã la locurile: Deal Catinului, Gruiu si Paraul Lupului. Goruni si fagi pentru edificii.
         Despre pãdurile satelor din "Trapul de josu" aflãm cã la:
         - Bãnesti pãdurea a fost devastatã foarte mult si cã este opritã tãierea lemnelor si pãsunarea vitelor la locul Stoguri.
         - Cristesti: pãdurea de la fata Magurii si Dos a fost devastata prin taierea si vânzarea lemnelor de foc în târgul din Hãlmagiu si în continuare s-a sistat tãierea lemnelor.
         - Leasa: la locurile Rîpi, Zãnoaga si Dosu se afla pãdure de fagi si foarte putini goruni. Pãdurea este foarte bine conservatã si numai nobili din comunã au voie a se folosi de toate drepturile de pãdure.
         La 31 mai 1871 (la dosarul nr. 772/1871) pãdurarul comitatului Zãrand Hentiu Nicolae, se adreseazã vicee comitetului diriginte (Amos Frîncu) al comitatului Zãrand, prezentându-i "Conspectele de pãdurariat" din cercu Hãlmagiului si referindu-se la "relatiunea" nr. 772/18 aprilie 1871 aratã cã s-a încetat devastarea pãdurii Hãlmãgel de când a intervenit el în urma ordinului primit de la comitat.
         Se mai plânge cã judetul cercual al traptului Hãlmagiului de jos nu-i fixeazã termene scurte de judecatã a pricinilor silvice ci numai la 6 luni dupã depunerea actiunii. (Vezi NOTA 11)
         În urma acelei plângeri, la 7 iulie 1871, judele cercual al Hãlmagiului, traptul de Josu, Daniel Papp, se adreseazã "Spectabilului domn vice comite Diriginte al comitatului Zãrand (Amos Frîncu) informându-l cã pãdurarul Hentiu Nicolae nu supravegheazã si nu controleazã îndeajuns pãdurile iar când este citat la judecatã nu se prezintã la dezbateri si lipseste de la domiciliu, iar pãdurile le inspecteazã tot mai rar.
         La 29 iulie 1871 Amos Frâncu îi rãspunde judelui cercual Daniel Papp cã a pus în vedere pãdurarului Hentiu Nicolae sã supravegheze cu mai multã vigilentã pãdurile iar pe jude îl invitã la o "grabnicã solutionare" a proceselor de pãdure dependente de el. (Vezi NOTA 12)
         Si dupã aceastã datã au continuat sã dãinuiascã unele întinse domenii de pãsuni si pãduri pe actuala razã de activitate a ocolului silvic Hãlmagiu, anume a lui Iosif Schweiger din Hãlmagiu, cumpãrat cu suma de 500.000 florini aur v.a. si care pe lângã terenurile agricole mai avea si suprafata de 1662 jugãre de pãsune si 22,634 jugãre de padure apoi domeniile vãd. Augustin Holaky din Aciuta, Holaky Emeric din Aciuta si a vãd. Mihai Weber din Hãlmãgel. (Vezi NOTA 13)
         Proprietarii domeniilor, trãind o viatã de huzur si neavând la îndemânã întotdeauna bani pentru placeri, au început sã-si înstrãineze treptat diferite pãrti din domenii fostilor urbarialisti. Acestia din urmã fiind împovãrati de datoriile cãtre bancile de la care împrumutaserã bani cu dobânzi mari în vederea cumpãrãrii unor pãrti din domenii s-au vãzut pusi în situatia de a vinde materialul lemnos. Asa au apãrut, cãtre sfârsitul veacului al XIX-lea si în primul deceniu al celui de-al XX-lea, capitalisti straini care au acaparat întinsele paduri din jurul Hãlmagiului, exploatându-le dupã bunul lor plac.
         În jurul anului 1900 o societate pe actiuni cunoscutã sub numele de "Honighetz", exploata pãdurile satelor Hãlmãgel si Sîrbi, pânã sub muntele Gãina, iar din anul 1904 captalisti din Croatia (Jugoslavia) acaparaserã marele bazin forestier al satului Luncsoara. Ei au construit linia feratã forestierã din gara Hãlmagiu pânã sub muntele Gãina si defrisau codri seculari, fiind finantati din greu de cãtre banca Horvath din Arad. (Vezi NOTA 14)
         Rãzboiul mondial din 1914-1918 a oprit partial aceste exploatãri, dar fiindcã mai era mult material lemnos de exploatat, acesta a fost acaparat de cãtre societatea pe actiuni "ARÃDANA" din Arad, în spatele cãreia se ascundeau capitalistii frati Spitz, iar dupã anul 1920 s-a reînceput tãierea pãdurilor cu si mai multã intensitate. Dealuri întregi erau despãdurite, materialul lemnos zãcea la pãmânt, în fundul vãilor de unde apoi era încãrcat în vagoanele trenului forestier si transportat în gara Hãlmagiu.
         În urma acestor irationale tãieri de pãduri începuserã a se degrada dealurile, a se produce alunecari de terenuri si schimbãri de climã, fiind foarte frecvente eroziunile produse de apele ploilor.
         Materialul lemnos se apropia de sfârsit iar firma "Arãdana" îsi încheia socotelile.
         Era un aspect jalnic si trebuia sã se întreprindã o actiune de salvare a situatiei. Câtiva oameni luminati, de bunã credintã si atasati acestor locuri, au intrat în actiune. Unul dintre ei a fost profesorul Traian Mager, fiu al acestor locuri. El a declansat o campanie de presã si prin diverse articole si brosuri a arãtat situatia dezastruoasã a pãdurilor cerând statului sã intervinã de urgentã pentru a mai salva cele circa 6314 jugãre de pãdure rãmasã netãiatã. În urma acestor demersuri s-a înfiinat ocolul silvic din Hãlmagiu la sfârsitul anului 1926. (Vezi NOTA 15)
         La acea datã suprafata de teren afectatã pãdurilor era de 35.827 jugãre din care 29.713 jugãre reprezenta proprietatea tãrãneascã si a composesoratelor iar 4165 jugãre proprietatea statului obtinutã prin expropiere în satele Tisa, Sîrbi, Lazuri, Luncsoara, Leasa si Mãgulicea. Ocolul silvic nou înfiintat administra pãdurile proprietate particularã si composesoralã. Misiunea sa era vastã si grea iar posibilitãtile de realizare erau minime. Trebuia sã se înceapã cu replantarea pãdurilor defrisate. În vederea atingerii acestui scop s-a înfiintat o pepinierã în suprafatã de 3 hectare pe izlazul Lupina din Hãlmagiu unde se semanau si cresteau arbusti de stejar si salcâmi de ce replantau în pãdurile cele mai degradate.
         Primele plantatii s-au fãcut sub muntele Gãina dar au fost smulse si incendiate de cãtre locuitorii saelor Hãlmãgel si Sîrbi, care-si vedeau amenintate suprafetele de teren pentru pãsunarea vitelor. La diminuarea suprafetelor împãdurite au contribuit si locuitorii satelor din jurul Hãlmagiuiui care practicau dogãritul si confectionarea diverselor obiecte de uz casnic din lemn si care tãiau în delict cele mai frumoase exemplare de arboret.
         Pentru ilustrarea acestui caz ne referim la numarul mare al actiunilor silvice aduse spre solutionare în fata fostei judecãtorii din Halmagiu. Astfel, în anul 1923 s-au depus 301 actiuni silvice, în anul 1928 un numar de 1386, în anul 1936 un numãr de 928 si în anul 1945 un numãr de 758.
         Dar aceastã atitudine fatã de pãdure îsi avea o justificare, anume starea materialã mizera a localnicilor, care neavând alte posibilitãti de existentã recurgeau la aceste delicte.
         La devastarea pãdurilor un rol însemnat l-a avut pãsunatul. El se practica în mod arhaic, vitele fiind lasate de primãvara si pânã toamna în voia lor în pãduri, distrugând lãstarii.
         O altã etapã grea în activitatea ocolului silvic a fost perioada celui de-al doilea rãzboi mondial (1939--1945) când actiunea de împãdurire a fost opritã, lasând natura sa lucreze, iar pãduraru se ocupau doar de paza pãdurilor si constatarea delictelor silvice.
         Dupã nationalizarea pãdurilor prin legea din 11 iunie 1948 s-a trecut la o gospodãrire mai rationala a acestora, înfiintându-se Ministerul Silviculturii. Astfel în anul 1952 are loc prima amenajare a pãdurilor din raza ocolului silvic Hãlmagiu, grupându-se pãdurile în cinci unitãti, anume: Leuca, Zãnoaga cu o suprafatã de 3747 hectare, Leuca-Dobrinu cu o suprafatã de 3121 hectare, Luncsoara cu o suprafatã de 2534 hectare si Tisa cu o suprafatã de 1756 hectare, în total suprafata pãdurilor administratã de ocol era de 15.479.
         În anul 1962 are loc o a doua amenajare a pãdurilor din raza de activitate a ocolului silvic Hãlmagiu. La acea datã ocolul silvic era în subordinea Intreprinderii Forestiere Sebis-Moneasa apartinãtoare de Directia Regionalã de Exploatãri Forestiere (DREF) Crisana, cu sediul în municipiul Oradea. Suprafata ocolului creste fata de 1952 printr-o noua arondare a padurilor cu 4916 hectare si a fost divizata în 5 unitãti de exploatare: Avram Iancu, Leuca, Luncsoara, Gaina si Gorgana, având o suprafata totala de 18.730 hectare.

         Arboretul din pãdurile administrate de ocolul silvic Hãlmagiu se compune din urrnãtoarele specii: fag, carpene, gorun, molid, brad, pin, duglas si larice. Se observã o preocupare constantã pentru extinderea rasinoaselor în detrimentul arboretelor de foioase de slabã productivitate (carpean si fag) la ora actualã (anul 1981) 85% din arborete încadrându-se în clase superioare si mijlocii de productie.
         Transportul materialului lemnos se fãcea înaintea înfiintãrii ocolului silvic (anul 1926) pe cãile ferate forestiere construite de cãtre cei care exploatau pãdurile. În acea perioadã au fost construite liniile de cale ferate forestiere: Hãlmagiu-Muntele Gãina pe o distantã de 18 km, apoi Hãlmagiu-Brusturi pe o distantã de 20 km si Plescuta-Avram Iancu-Rogoz pe o distantã de 20 km.
         La terminarea exploatãrii liniile ferate erau demontate.
         Dupã înfiintarea ocolului silvic s-a mai construit si linia feratã forestierã Vârfuri-Lazuri-Leuca pe o distantã de 19 km pe care se transportau lemnele în gara Vîrfuri. Ea a fost demontatã în anul 1970 iar pe terasamentul ei s-a construit drumul forestier la exploatarea silvicã de la Leuca. Pe raza ocolului silvic Hãlmagiu mai existau si drumuri forestiere, în lungime totalã de 103 km, în anul 1962, de 144 km în anul 1972 si de 168 km în anul 1981.
         În pãdurile de pe raza ocolului silvic Hãlmagiu traiesc si urmatoarele animale sãlbatice: lupi, mistreti, cerbi, cãpriori si iepuri. Numãrul lor a variat în functie de starea pãdurilor. Astfel în epocile de masive si irationale exploatãri si a practicãrii braconajului numãrul animalelor salbatice a scãzut simtitor, iar unele specii, ca de exemplu ursul, a dispãrut.
         La fel si cerbul carpatin. În anul 1952 au fosf vânate 102 bucãti de cãpriori si 120 mistreti, iar între anii 1977 si 1981 situatia vânatului se prezintã astfel:

         În anul 1991, în baza legii 18/1991, au fost restituite fostilor proprietari 749 hectare de paduri si în anul 1994 ocolului silvic avea 4 ferestraie (gatere) mecanice.
         Sediul actual al ocolului silvic a fost inaugurat la 17 octombrie 1983 în cladirea proprietatea Directiei Silvice Arad.

         Inspectii si diplome

         În urma inspectiilor organelor silvice superioare, ocolul silvic a fost distins cu diplome ce le vom enumera mai jos.
         La data de 4 noiembrie 1983 a fost vizitat de ministrul silviculturii, ing. Ion Cioarã, deplasându-se la centrul de fructe de pãdure si atelierul de împletituri, apreciindu-se activitatea ocolului (dupã cum rezultã din însemnãrile cronicii ocolului silvic).
         În anul 1985 a fost vizitat de ministrul adjunct Ioan Petrescu deoarece la finele anului 1984 obtinuse diploma de onoare si fruntas pe locul 1.
         Activitatea ocolului se reflecta în cele 7 diplome acordate de forul superior - Inspectoratul silvic al judetului Arad.

         1) În anul 1975 pentru îndeplinirea si depãsirea planului, pe locul III.
         2) În anul 1976 pentru îndeplinirea si depãsirea planului.
         3) În anul 1977 diploma pe locul I.
         4) În anul 1979 diploma de ocol silvic fruntas.
         5) În anul 1982 diploma de ocol silvic fruntas pe locul I.
         6) În anul 1984 diploma de onoare si ocol silvic fruntas pe locul I.
         7) În anul 1986 diploma de onoare si ocol silvic fruntas pe locul II.

         Localuri si alte constructii

         La începutul activitãtii sale ocolul silvic a fost într-o cladire mai veche de la locul numit "Cou" în apropierea gãrii CFR Hãlmagiu. Clãdirea, cu toate cã a fost amenajatã mereu nu era corespunzãtoare si din acest motiv sediul a fost mutat de trei ori în clãdiri proprietate personalã din centrul comunei pentru care se plãtea chirie. În ultimii 10 ani s-a construit la intrarea soselei nationale nr. 76 în localitate un bloc cu patru apartamente proprietatea Directiei silvice Arad, din care douã apartamente erau destinate pentru birouri pânã la ridicarea actualului sediu.
         Au mai construite douã cantoane silvice la Leuca si Tãcasele, sase barãci pentru muncitorii forestieri, un depozit pentru colectarea fructelor de pãdure, apoi s-au executat peste 54 km de împrejmuiri pentru arboretul tânãr si 5 km de împrejmuire cu plasã a pepinierelor. (Vezi NOTA 18)

FARMACIA

         Farmacia de Hãlmagiu dateazã din anul 1873 si este opera conducãtorilor fostului comitat al Zãrandului (desfiintat în anul 1876).
         Primul document despre existenta farmaciei îl constituie chiar autorizatia de înfiintare, datatã de la 7 aprilie 1873 si semnatã de cãtre Sigismund Borlea, vice prefect al comitatului Zãrand si deputat de Hãlmagiu. Reproducem în întregime, în traducere din limba maghiarã, acest document:

         Nr 1083/873. Onorat Hanzeros Adam farmacist în Vintul de Jos. Anul 1873, aprilie, 7 cu nr. 50/602. În numele comitatului Zãrand vã împuternicesc pe D-voastrã cu dreptul de farmacie în Hãlmagiul Mare. Totodatã vã aduc la cunostintã cã acest drept este personal si nici într-un caz nu se poate transmite prin D-voatrã la altcineva. În cel mult douã luni de la primirea prezentei de cãtre D-voastrã sa mobilizati si înzestrati cu medicamente necesare cantitativ si calitativ si imediat dupã aranjare vã rog sã mã înstiintati personal, întrucât deschiderea farmaciei se va putea face numai dupã controlul prealabil al primului medic de judet. Cererea de deschiderea farmaciei si garantia de 100 florini o veti putea ridica de la subsemna Baia de Cris la 5 iunie 1873. Subprefectul comitatului Zãrand. Sigismund Borlea.”          (Vezi NOTA 19)

         Faptul deschiderii farmaciei în Hãlmagiu la mijlocul celei de a doua jumãtãti a secolului al XIX-lea aratã atât interesul conducãtorilor fostului comitat Zãrand pentru sãnãtatea populatiei din acest loc, cât si importanta ce se acorda în acel timp Hãlmagiului, unde exista de aproape douã decenii o circumscritie medicalã.
         Localul în care a fost instalatã prima farmacie a fost casa notarului Robu Nicolae, vis-a-vis de actuala casã a familiei Tîrcus Mihai.
         Mai târziu Hanzeros Adam a cumpãrat de la Gratian Papp, care a fost învâtãtor, notar si pretor în Hãlmagiu, casa veche cu peretii din piatrã (existentã si azi) din coltul ulitii Berãriei si cu fatada spre actualul traseu al soselei nationale, în care a instalat farmacia. Ulterior, a cumpãrat si terenul alãturat pe care a construit încãperile actualei farmacii unind cele douã constructii într-un singur corp de casã, asa cum se vede si azi. (Vezi NOTA 20)
         Deoarece în trecut fiecare farmacie îsi avea ca patron un sfânt, cea din Hãlmagiu a avut, pãnã anul 1953, firma "Mîntuitorul" iar strada pe care se aflã farmacia se numeste si azi "strada farmaciei". Hanzeros Adam a functionat în Hãlmagiu ca farmacist timp de 44 ani, decedând în anul 1917, dupa care a urmat fiul sãu Hanzeros Geza, pãnã la decesul survenit în anul 1935. (Vezi NOTA 21). Dupã aceastã datã a fost numit farmacist fiul sãu, Hanzeros Emeric. El a functionat pânã la 6 mai 1953 (data nationalizãrii farmaciilor, când a fost transferat farmacist în comuna Zam, jud. Hunedoara si apoi în comuna Vata de Jos. A decedat în 24 august 1963 si este înmormântat în cimitirul catolic din Hãlmagiu, alãturi de tatãl si bunicul lui.

         Medicamentele ce se vindeau în farmacie

         În vechime bolnavii se tratau cu ierburi, frunze, alifii si ceaiuri obtinute prin fierberea unor rãdãcini sau plante sau prin inhalarea acestora. Primul farmacist, fiindcã pe acel timp erau putine medicamente preparate, extrãgea din plante, din rãdãcini de plante, din flori si din ierburi, esenta lor si o combina în laborator cu siropuri apoi le vindea în farmacie. Uneori primea plante medicinale din tãri îndepãrtate, si produsul lor, sub formã de siropuri si de alifii îl punea în borcane închise ermetic cu dopuri de sticlã, aplicând pe borcane etichte scrise în limba latinã.
         Acest laborator, transmis din tatã în fiu, trei generatii la rând asigura tratamentul bolnavilor prin alifii împotriva scabiei, parazitilor, bubelor, etc, apoi prin siropuri se tratau pneumoniile, tusele si rãcelile. Tot aici se preparau medicamente din plante, infuzii cu diferite prafuri, la care adãugau siropuri si zahãr, iar lichidul astfel obtinut era bãut de cãtre bolnavi.
         Farmacia din Hãlmagiu a fost cãutatã nu numai de cãtre localnicii si oamenii din jur ci si de cei de mari depãrtãri, acest fapt explicându-se prin varietatea si multimea preparatelor ei si a laboratorului foarte bine pus la punct. Unii bolnavi aveau asa de mare încredere în priceperea farmacistilor încât se adresau direct lor descriindu-le boala si cerându-le sã le dea medicamentele cele mai potrivite. În felul acesta farmacistul îndeplinea, deseori, functia de medic, uneori vindecând prin sugestie.
         Datoritã faptului cã în jurul Hãlmagiului se gãseau cantitãti însemnate de zmeuri si cã locuitorii satelor nu stiau sã prepare din ele siropuri si dulceturi farmacistii achizitionau aceste fructe din care preparau siropuri atât pentru produsele din farmacie cât si pentru vânzare în Austria, Cehoslovacia si Ungaria, etc.

         Din plantele folosite în farmacie amintim doar câteva: centaureia gentiana, ale cãrei rãdãcini se întrebuintau la bolile de stomac, anemii si friguri, în doze,de 1/100 grame apã sau 30 grame rãdãcinã la 60 grame spirt tare, ori 30 grame la 1litru de vin rosu, apoi mierea ursului (plumonaria molesima), din ale cãrei frunze se fãceau ceaiuri pentru bolile de piept (20 grame la 1 litru de apã), digitala {în infuzie) pentru bolile de inimã si de rinichi, pelinul, pentru combaterea viermilor intestinali, potbalul (tustilago farfara), pentru astmã si tuse, urechelnitel, rãdãcinã de brusture (radix bardanee), iarba sunatoare (herba hipericii), flori de coada soricelului (flores miliforii), flori de soc, de salcâm, etc. (Vezi NOTA 22)
         Dupã primul rãzboi mondial famacia a început sã primeascã medicamente preparate în fabrici si astfel, încetul cu încetul, medicamentele preparate în laboratorui farmaciei au fost înlocuite cu produse farmaceutice de mai mare eficacitate (eleodron, prontozil, sulfamidã, etc). (Vezi NOTA 23)

         Farmacia din timpurile mai recente

         Dupã nationalizarea farmaciilor (anul 1953) farmacia era înregistrata sub nr. 58 si apartinea de fosta regiune Arad, apoi dupã defiintarea ei (anul 1956) de fosta regiune Crisana-Oradea si din anul 1968 apartine de judetul Arad având nr. de înregistrare 125, având ca for ierarhic Oficiul Farmaceutic Tirnisoara. Ea este dotata cu medicamente produse în tarã si din import.
         Dupã nationalizare (luna mai 1953 si pâna în anul 1969) a fost condusã de cãtre farmacistul Hreanca Adalbert iar dupã pensionarea lui a urmat o fluctuatie a personalului, anume: Valedecz Ilona (1973-1976), Miclãus Florentina (1976-1981), Tãmas Alexandru (1981-1987), Maican Rodica (1987-1989) si Irhasiu Eleonora, asistenta principala - coordonatoare (1989-1997).
         Deoarece aprovizionarea cu medicamente a devenit dificila se impunea înfiintarea unei noi farmacii particulare, ceea ce s-a si înfaptuit în luna noiembrie 1996.

         FARMACIA NOUÃ

         A fost înfiintatã de farmacista Priescu Viorica din comuna Siria, jud. Arad, functionând ca o filiala de acolo. Ea are ca asociat pe primarul Iorga Marin din localitate. Capitalul investit este de 50% pentru fiecare asociat.
         Aprovizionarea cu medicamente se face de la depozitele din Deva, Hunedoara, Arad, Oradea, etc.
         Personalul acestei farmacii este compus din asistenta Bolajan Nicoleta si Irhasiu Eleonora.
         Si astfel dupã o existentã de 124 ani farmacia vechie s-a desfiintat (Sic tranzit gloria mundi, dupa adagiu latin).

         CIRCUMSCRIPTIA MEDICALA

         Dupa cum se va arata mai jos, existenta unui medic în Halmagiu este atestata numai în anul 1861. E posibil sã fi existat si mai înainte dar deocamdata nu dispunem de date documentare în acest sens.
         E de presupus cã în lipsa medicului problemele de ordin sanitar si medical au fost rezolvate în familie sau de unele persoane ce-si câstigaserã în mod empiric o sumã de cunostinte medicale, alãturi de unele practici mistice. Credem cã practicile medicale au fost exercitâte mai mult de femei întrucât acestea, erau în permanentã în mijlocul familiei. Dacã un copil sau un alt membru al familiei se îmbolnãvea îngrijirea lui cãdea asupra mamei sau asupra femeii. Aceasta îi fãcea ceaiuri, îl spãla, îl îmbrãca în haine curate, fãcea curãtenie si-l hrãnea, veghindu-l permanent. În caz de rãniri sau de infectii îi spãla rana cu ceaiuri obtinute din romanitã si din alte plante sau ierburi, îi punea pe rana sau pe bube felii de ceapa coaptã ori frunze de potbal (tusilago farfara), ca sã se colecteze puroiul.
         În caz de diaree - numitã popular "boala cea rea" bolnavul era tratat cu ceai de coarne uscate (substantã astringentã), iar la rãceli se întrebuintau ceaiuri din flori de soc sau de tei, se fãceau comprese cu moare de varzã, apoi bãi fierbinti la picioare cu flori de fân sau alte plante.
         Luxatiile si fracturile erau tratate mai mult de cãtre bãrbati. La fel extragerea dintilor si a mãselelor. Oamenii bãtrâni de azi mai povestesc cã Irimie Ioan (decedat în anul 1913 în vârstã de 84 ani) era priceput atât în asezarea atelelor la luxatii si fracturi cât si la extragerea mãselelor, învãtând aceastã meserie de la alti oameni în vârsta. De la acesta se mai pãstreazã în prezent un cleste de extras mãsele.

         Atestãri documentare

         Prima însemnare scrisã a existentei unui medic în aceastã localitate dateaza din anul 1861 cu ocazia alegerilor organelor de conducere ale fostului comitat Zãrand în sedinta de constituire tinutã la 3 aprilie 1861 în Baia de Cris. Cu aceastã ocazie a fost numit chirurg în Baia de Cris Lengyel Istvan, fost medic în Hãlmagiu, iar "fizic" (medic) dr. Sigismund Reichenberger. (Vezi NOTA 24)
         Dupã cinci ani, printre familiile care locuiau în Hãlmagiu se afla aceea a lui Sigismund Reichenberger, "fizicul" (Vezi NOTA 25) care între timp se mutase aici. Nu se stie precis cât timp a functionat acest medic în Hãlmagiu dar din darea de seamã din 10 aprilie 1872, tinutã în fata Reprezentantei Comitatului Zãrand din Baia de Cris, dr. Iosif Hodos, fostul presedinte al tribunalului si vice prefect, aduce multumiri "fizicului" dr. Reichenberger pentru munca depusã, alãturi de Amos Frîncu, la înfiintarea "azilului de morbosi" din Baia de Cris. (Vezi NOTA 26)
         În urma mutãrii din nou în Baia de Cris a lui Sigismund Reichenberger a venit în Hãlmagiu dr. Ortotay si în anii urmãtori, dr. Armin Weis. Acesta a functionat aici pânã în anul 1912, când a fost pensioant din cauza bãtrânetii. (Vezi NOTA 27)
          Din anul 1912 si pânã în 1918 a functionat dr. Taryany, datã dupã care a urmat o fluctuatie de medici, cum se va arãta mai departe.
         Dr. Mager Aurel (1918-1920), dr. Petroiescu (1920-1928), dr. Wachter Emeric si Hass Erich (1928-1934), dr. Coroianu Tiberiu (1934-1937), dr. Râscuta Anton (1928-1948), dr. Crisan Vasile, dr. Braun Iooan, dr. Ardelean Ilie si Coltofean Gheorghe (1948-1954), dr. Parscuta Gheorghe si Papp Atila (1954-1961), dr. Vecas Zoltan (1961-1965), dr. Ciucea Pavel si Ciucea Oana (1965-1967), dr. Nicodin Ioan (1967-1971), Târcu Mihai (1971-1972), dr. Faur Viorel (1971-1972), dr. Petru Dobra si Violeta Dobra (1972-1975) , dr. Jude Elisabeta (1975-1976), dr. Chicea Ioan (1976-1978), dr. Suciu Octavian si dr. Suciu Eugenia (1975-1986), dr. surorile Doina si Emilia Apostolescu (1987-1990), dr. Cobzariu Iosif Florin (1987-1989 si 1993 si în continuare), dr. Halic Ana (1991), dr. Bodârlãu Camelia (1991-1995), dr. Petrovici Maria Persida (1992 si în continuare).
         Nu cunoastem, deocamdatã, localul în care a functionat dispensarul medical uman înaintea primului razboi mondial dar în anul 1850 a fost instalat în clãdirea în care se aflã si în prezent pe strada Primãriei. Este o clãdire veche, de peste 100 de ani, dar masivã si a avut pânã în anul 1997 opt încãperi spatioase si bine întretinute, iar între anii 1995-1997 a fost restructuratã în interior si a fost renovatã si în exterior. Acum are trei cabinete de consultatii, douã sãli de asteptare, punct de laborator, materiale sanitare, etc.
         În ultimii ani s-a intensificat actiunea de depistarea bolilor, de tratament preventiv si de educatie sanitarã.
         În anul 1962 au fost consultati 1.402 bolnavi, în anul 1967 - 3.850, în anul 1981 un numar de 11.344 iar în anul 1997 un numãr de 6.581.
         Bolile cele mai frecvente sunt: de inimã, TBC, diabet, respiratorii, reumatism, etc.
         În anul 1950 s-a înfiintat o casã de nasteri în alt local, pâna în anul 1970 si în prezent este în perspectiva înfiintarea unui cabinet de stoomatologie.

         ÎNTREPRINDERI ECONOMICE ÎNFIINTATE ÎN DECENIILE 7 SI 9

         1. MINA BRUSTURI - HÃLMAGIU

         Apartine de întreprinderea minierã Barza, jud. Hunedoara din anul 1970.
         În anul 1988 avea 338 angajati.
         Din minã se extrag 18 materiale/elemente/neferoase, din care cele mai importante sunt cuprul, zincul si plumbul. Are si o flotatie proprie.
         

         2. I.P.E.G. (Întreprinderea de prospectiuni si exploatãri geologice)

         Din anul 1965 s-a înfiintat în Hãlmagiu "Brigada geologicã complexã Hãlmagiu" apartinãtoare de întreprinderea de prospectiuni si exploatãri geologice Hunedoara, a centralei Departamentului Geologiei.
         În anul 1988 avea 365 de angajati. În Hãlmagiu este sediul conducerii brigãzii complexe si de ea apartin punctele de lucru din localitãtile Dezna, Hãlmãgel, Moneasa, Minis si Vârfuri. Tot aici este si un depozit cu materialele necesare bunei functionãri a brigazii.

          3. D.D.P.

         Districtul de drumuri si poduri a directiei judetene Arad are în Hãlmagiu o subunitate intitulatã DISTRICTUL nr. 5. El a fost înfiintat în anul 1936 si a functionat aici pânã în anul 1972, când a fost mutat în comuna Vârfuri. S-a reînfiintat în anul 1972 având 16 angajati si o clãdire proprie cu etaj lângã ocolul silvic.
         Are ca atributii întretinerea drumurilor judetene si comunale de pe raza comunelor Hãlmagiu si Hãlmãgel, având în dotare mijloace auto cu care extrage materialele de întretinere a drumurilor, le depoziteazã si apoi le transporta la punctele afectate pentru repararea si întretinerea drumurilor si a podurilor.

         4. SECTIA DE PRESTÃRI DE SERVICII

         În conformitate cu prevederile legii nr. 7/1971 s-a înfiintat în cadrul Consiliului popular al comunei Halmagiu o SECTIE DE PRESTÃRI de servicii, având atelier de lãcãtuserie, de tâmplãrie, o brigadã pentru construire de locuinte, transport de materiale (tractor cu remorci, plug pentru dezãpezire, etc.).

         5. UZINELE DE TEXTILE - U.T.A. - SECTIA 4 HÃLMAGIU

         În scopul înviorãrii vietii economice în Hãlamgiu si împrejurimi, a stabilizãrii populatiei si în consecintã a frânãrii navetismului, din initiativa primarului Stefea Iosif s-a înfiintat în localitate, în anul 1977, cu concursul Uzinelor de textile din Arad si cu sprijinul fostului director Popescu, ministru adjunct în ministerul industriei usoare, în acel timp, sectia nr. 4 de confectii a Uzinelor de textile din Arad.
         Profilul sectiei a fost confectionarea de lenjerie pentru bãrbati, femei si copii, din cupoane, care apoi s-au valorificat local si în unele orase din tarã.
         Localul în care a fost instalatã sectia este în partea de est a Hãlmagiului, sub poalele dealului Naiu - Frunzã Verde, în clãdirile ce le-a folosit pânã în anul 1970 întreprinderea Fruct-Export, iar anterior au servit ca depozit de efecte militare.
         Lucrãrile de amenajarea localului au început în anul 1977 si sectia a intrat în functie la 1 octombrie 1978. Aici au lucrat la început 120 angajati dar pe parcurs, numãrul lor s-a ridicat la circa 200.
         Din anul 1985 profilul sectiei a fost schimbat în tesãturi "crude" de tipul Tina, Isaccea si Diftinã, care apoi au fost transportate la U.T.A, care le finalizeazã, le imprimã modelele si culorile prin aplicarea de procedee chimice adecvate.
         Materia de bazã este bumbacul recuperat de la UTA.
         Sectia are mijloace de transport la gara C.F.R. Hãlmagiu.
         Angajatii, au fluctuat în functie de profilul întreprinderii si de volumul lucrãrilor. În anul 1988 aici erau circa 200 de angajati, din care lucreazã direct în productie - 62 bãrbati si 114 femei, restul detin functii de administrare si conducere.
         Peste jumãtate dintre angajati sunt din localitate iar restul din alte pãrti, pânã spre Brad, în amonte, si Vârfuri - Talagiu, în aval, de pe valea Crisului Alb.
         Retribuirea se face în functie de realizarea normelor în acord individual si în functie de asigurarea si aprovizionarea sectiei cu materia primã si cu energie. Se lucreazã în douã schimburi.
         Sectia de tesãtorie nr. 4 a Uzinelor textile din Arad a fost cea mai mare întreprindere din Hãlmagiu si cu cele mai multe locuri de muncã pentru femei. Prin înfiintarea si functionarea ei s-a produs o înviorare în viata economicã a localitãtii, pânã în anul 1992 când a fost desfiintatã.

         SECTIA DE PRELUCRAREA LAPTELUI

         Din anul 1979 s-a înfiintat în Hãlmagiu o sectie de prelucrarea laptelui. Ea apartine de baza din orasul Ineu a întreprinderii industrializãrii laptelui din Arad. Este instalatã în clãdirea în care anterior a functionat baia popularã si din care s-a pãstrat o încãpere cu 8 dusuri cu apa caldã provenitã de la încãlzirea laptelui.
         Sectia are o încãpere de prelucrarea laptelui, cu douã cãzi de faiantã si cu o capacitate de 3.000 litri fiecare si încã una de 800 litri. În altã încãpere este instalat rãcitorul cu o capacitate de 2.000 litri, apoi urmeazã sala cazanului, care furnizeazã cãldura pentru transformare laptelui în brânzã telemea. Mai este un birou cu laborator pentru analiza.
         Laptele se colecteazã din satele apartinatoare comunelor Hãlmagiu si Hãlmãgel si se transportã cu o cisterna apartinãtoare sectiei.
         Anterior anului 1979 era în Hãlmagiu un punct de colectarea laptelui si a smântânii, înfiintat în anul 1947, produsul fiind expediat fabricii de unt din Arad.

         ALTE INSTITUTII

         BANCA AGRICOLÃ

         Banca agricolã din Hãlmagiu este continuarea fostei filiale a bãncii "Crisana" din Brad. Acea filiala a fost înfiintatã în anul 1908 si nationalizatã în anul 1948, iar din anul 1950 a apartinut de banca de stat din Gurahont unde era, în acel timp, resedinta fostului raion (Gurahont). Si în prezent apartine de banca agricola din Gurahont.
         Ea efectueazã împrumuturi pentru procurarea de inventar agricol, de animale, de constructii agricole, precum si plata animalelor vândute statului, a laptelui colectat si a altor produse agricole.
         Functioneazã timp de 4 zile pe sãptãmânã.

         Punctul de observatii meteorologice

         Statia - punctul de observatii meteorologice - a fost înfiintat în anul 1935 pe lângã ocolul silvic din localitate si de atunci functioneazã permanent. Ea apartine de statia din Gurahont, cãreia îi comunicã zilnic, prin telefon, temperatura aerului, starea timpului, regimul pluviometric, etc.
         0 parte din datele meteorologice din aceastã localitate au fost folosite la întocmirea vol. II din "Clima Republicii Populare Române" - Clima Zãrandului - în anul 1961 (statia Hãlmagiu, tabelele nr. 3, 43 si 88).

         STATIA DE BENZINÃ, MOTELUL SI BRUTÃRIA

         O familie întreprinzãtoare din localitate a initiat si înfãptuit construirea statiei de benzinã, a unui motel si a unei brutãrii.
         Statia de benzinã.
         A fost înfiintatã în anul 1994 de familia Toca Aurel si Toca Monica. Ea se aflã în apropierea gãrii Hãlmagiu la o distantã de circa 100 metri pe marginea stângã a soselei nationale nr. 76, Deva-Brad, Hãlmagiu, Beius, Oradea, având firma "S.C. Beby S.R.L, societate cu rãspundere limitatã". Are trei pompe ce functioneazã permanent (non stop) si se aprovizioneazã de la rafinãria din Ploiesti prin autocisterne. Combustibilul este pãstrat în patru rezervoare cu o capacitate totalã de 10.000 litri, dintre care trei sunt îngropate si unul la suprafatã, fiind deservitã de trei angajati ai firmei.
         Se vând zilnic circa 700 litri de benzinã, tot atâtia de motorinã si diverse uleiuri.
         Motelul.
         În apropiere este motelul dat în functie în anul 1996, având la parter o salã de restaurant, grup sanitar, etc. si la etaj patru camere.
         Brutãria.
         A fost înfiintatã tot de acea familie în anul 1997.
         Produce pâine tip franzelã cu care se aprovizioneazã douã unitãti particulare din localitate, apoi satele apartinãtoare si alte unitãti pânã la Gurahont, în aval si chiar în orasul Brad, în amonte.