pravalii/
meserii
agricultura
zootehnia
TARGURILE
primaria/
pretura
institutii
publice
biserica voievodala

TARGURILE, VECHEA VAMA, COOPERATIVA DE CONSUM

         TÂRGURILE DE LA HĂLMAGIU

         Este de stiut că târgul, ca loc de schimb si de vânzare a produselor, apare atunci când locuitorii unei anumite zone geografice obtin un surplus de produse si simt nevoia de a le schimba cu altele, din altă zonă. Asa se explică faptul că cele mai frecvente târguri au apărut la hotarul dintre câmpie si dealuri, în locuri cu productii naturale diferite. Localitatea în care se făcea acest schimb, iar mai târziu vânzarea, a îndeplinit functiile de centru comercial, mestesugăresc, administrativ, etc si din acest motiv trebuie să fie foarte veche. Originea târgului de la Hălmagiu, deocamdată, nu poate fi atestată documentar fiindcă nu avem încă mărturii certe care să confirme înfiintarea vreunui târg în tara noastră înaintea începutului mileniului al II-lea al acestei ere. Cel mai vechi târg din Transilvania, amintit documentar, este cel de la Sîmbăteni (comitatul Arad) în anul 1159. (Vezi NOTA 11)
         În secolul al XIII-lea mentionarea târgurilor creste numeric si unele asezări se bucură de dreptul de a organiza târguri, urcând o nouă treaptă în ierarhia economică-juridică medievală. (Vezi NOTA 2)


Sambata la targ

         Pe baza acestor premize se poate conchide că târgul din Hălmagiu a existat cu multă vreme înaintea mentiunii lui în documente istorice, cunoscute în prezent, si cel mai târziu în secolul al XV-lea, când documentele timpului amintesc de voievodul Moga de la Hălmagiu, precum si faptul că Hălmagiul era în timpul lui IOAN de HUNEDOARA un "oppidum" (târg). (Vezi NOTA 3)
         Faptul acesta ni se pare fresc deoarece locul resedintei unui voievod ce cârmuia 120 sate trebuie să fi avut, pe lângă organizarea administrativă si militară, si o organizare economico-comercială si astfel este de presupus că târgul de aici a existat cel mai târziu la mijlocul secolului as XV-lea, când este amintit si documentar. Numai asa se explică faptul că în secolele următoare faima târgului a ajuns asa de departe încât turcii din pasalâcul Ineului (cetatea Ienopolei) în mai multe rânduri au năvălit si au prădat în târgul de la Hălmagiu.
         Desigur, la început acest târg a fost locul de desfacere a cerealelor locuitorilor ce produceau peste trebuintele lor si de vânzare a vitelor, apoi a îmbrăcămintii din lână si din cânepă, a cojoacelor, opincilor, ciuberelor, butilor, vaselor din pământ, uneltelor agricole, băuturilor, etc, apoi târgul s-a mărit în decursul veacurilor, odată cu dezvoltarea mestesugurilor, cu alte produse, ajungând la stadiul pe care l-au descris unii vizitatori în secolele trecute si a fost consemnat în documente, si în sfârsit, la stadiul pe care l-arn cunoscut si noi.
         Că faptele au fost asa ne-o dovedesc existenta cojocarilor si a opincarilor din timpuri îndepărtate, de la care s-a ajuns la numirea specială si separată a unor părti din târg (târgul de cojoace, de opinci, de "bucate"-cereale, de vite si de alte bunuri) după etapele lui de dezvoltare, denumiri si locuri care s-au pastrat din străbuni până în ziua de azi.
         În anul 1837 Kerekes Mihaly, făcând o călătorie prin comitatul Zărand, consemna că "Hălmagiul se mândreste cu targurile lui saptamânale si anuale, întotdeauna fiind cercetate de foarte multă lume". (Vezi NOTA 4)
         Târgurile au cunoscut perioade de dezvoltare si au îndeplinit un rol important în comertul local atâta vreme cât s-au dezvoltat si mijloacele de transport, circulatia bunurilor aduse spre vânzare făcându-se mai usor. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în Hâlmagiu era un mare depozit de sarel (Vezi NOTA 15) care desigur se vindea în targ, contribuind la importanta lui si situându-l printre târgurile mari din Transilvania. Astfel în perioada cuprinsă între sfârsitul secolului al XVIII-lea si XIX-lea în Transilvania erau 535 târguri anuale, dintre care 28 erau de cereale, 127 de vite si 380 târguri mixte. (Vezi NOTA 6)
         Hălmagiul este mentionat ca făcând parte din cele 17 târguri mari de cereale din Transilvania din aceea epocă, alături de: Hunedoara, Deva, Hateg, Arad, Orăstie, Sibiu, Agnita, Seica Mare, Medias, Rupea, Făgăras, Odorhei, Reghin, Bistrita si Brasov. (Vezi NOTA 7). Tot asa în anul 1878 este mentionat un târg mare de vite între 14-15 octombrie. Importanta târgului din această localitate creste mereu. Astfel în anul 1896 este mentionat printre localitătile cu câte 5 târguri pe an (text exact: Făget, Rodna, Guruslău, Nusfalău si Hălmagiu). (Vezi NOTA 8)
          Despre importanta si caracteristicile târgurilor din Hălmagiu vom vorbi în continuare, dar înainte vom preciza că din străvechi timpuri si până azi târgurile s-au tinut si se tin în ziua de sâmbăta si că aici s-a mentinut numele de "târg", adică discutii în legătură cu bunurile care se vând si se cumpara si cu pretul lor (târguiala), spre deosebire de alte localităti unde s-a impus termenul de "piată".


Birtul mare in zi de targ 2002


Cereale de vanzare


Spre targul de vite

         O zi de târg

         Din datele si informatiile obtinute, precum si din cunostintele personale, stim ca în anul 1959 s-au mentinut vetrele vechi de târguri, marcând etapele lui de dezvoltare în decursul timpului. Târgul de vite se tinea pe platoul din spatele bisericii ortodoxe si în continuare până la abator, pe locul numit "pietrar". Târgul de cereale era pe platoul dintre cele două biserici iar cel de alimente si mărfuri se desfăsura în centrul comunei, începând de la primărie, la fosta judecătorie, casa protopopească, apoi peste drum pe lângă clădirea scolii si a fostei preturi si în continuare până dincolo de "Birtul Mare".
         Pe strada primăriei, spre centru, se asezau satrele cu textile, deoparte si de alta a străzii, iar când era "bulci" se întindeau până la primărie. Spre frizeria lui Petru Borza se asezau satrele cu carne de oaie iar în jurul Monumentului Eroilor se asezau olarii din Tîrnăvita si din alte localităti cu oale de pământ, arse si smăltuite, farfurii mari si mici, strecurătoare, ghiveciuri pentru flori, oluri, capace de oale, etc. (Vezi NOTA 9)
         Pe platoul din fata fostei judecătorii, iarăsi de două rânduri, se asezau satrele cojocarilor hălmăgeni si în continuare ale cojocarilor din alte localităti, apoi în fata casei Crainic Florica erau satrele "briscarilor" numiti asa fiindcă pe lângă nasturi, panglici, pieptene, ace, oglinzi, etc. mai vindeau si bricege, numite în terminologia locală "briste"). În continuare erau satrele cu "proaspătă" adică grătare cu carne de miel, vită sau de porc, urmând vânzătorii de virsle de capră, femeile cu pâini, iar în spatele acestora , se aflau produsele de tâmplărie: paturi, dulapuri, mese, scaune, bănci, lăzi de zestre, etc. toate făcute din lemn de brad si vopsite maro în diferite nuante ce imitau furnirul.
         În dosul satrelor de cojocari se aflau rotarii, iar în fata actualului cămin cultural (Vezi NOTA 10) erau satrele tabăcarilor si târgul de legume. În continuare, de la judecătorie si până la casa protopopească, pe lângă pereti, se asezau femeile cu negoatele lor: păsări, ouă, lapte, smântână, unt, brânzeturi, miere de stupi, fragi, cirese, mure, zmeură, marmeladă din prune, poame uscate, fasole, cartofi si altele, iar pe partea opusa se vindeau pălării, icoane, furci si greble, cozi de securi, de coase si sape, aici fiind si satrele pantofarilor si a cizmarilor.
         Scriitoarea Constanta Hodos, petrecându-si copilăria si adolescenta în Hălmagiu la mijlocul celei de-a doua jumătăti a secolului al XIX-lea, scria în romanul său "Martirii" că străzile sunt largi, frumos croite si piata mare te uimeste în fiecare sâmbătă de unde-i asa bogată. (Vezi NOTA 11)
         Timp de peste trei decenii, începând cu anul 1930, un permanent vânzator din târgul de 1a Hălmagiu era "Niculăita Mursaru", pe numele adevărat Banciu Nicolae din comuna Hălmăgel. Sub acoperisul unei satre el vinde turte, bomboane, înghetată, ceaiuri fierbinti în sezonul rece, dar mai ales o bautura dulce fabricată din zahăr ars, numită "mursă" de unde i se trăgea si numele de mursaru.
         Al doilea târg era cel de cereale, care initial, s-a tinut pe ulita Farmaciei, apoi a fost mutat pe platoul dintre cele două biserici. În acest târg se adunau care si cărute cu grâu, porumb, ovăz si câte odată si cu orz. Carele si cărutele se asezau alături, cu spatele înspre târg, având fiecare în fată un sac deslegat si plin cu cereale pentru ca cel oare vrea să cumpere să vadă marfa si calitatea ei. Măsurarea cerealelor se făcea si se face si în prezent, cu "polovica si măsura", vechi unităti de măsură, din străbuni, la care locuitorii acestor locuri mai tin încă. O polovică are capacitatea de 10-12 litri, iar o măsură este formată din două polovici (22-24 litri).
         În veacurile trecute se cunostea si în aceste locuri o altă unitate de măsură a cerealelor numita "cablă". Ea se folosea si ca unitate de măsură, aproximativă, a terenurilor, după cantitatea de cereale ce se semănau pe un teren. (Vezi NOTA 12)


Intrarea in piata


Tarabe


Zi de targ

         Desfasurarea târgului

         După ce am văzut asezarea târgurilor pe vetrele vechi sa cunoastem si târgul propriu zis.
         În zorii zilei de sâmbătă o mare de oameni, care, cărute, animale si mărfuri se îndreptau spre Halmagiu, din mai multe directii. Dinspre Brad, Baia de Cris soseau oameni în cărute, pe soseaua natională, aducând vite legate de loitrele cărutelor, varză de la Risca, Cărăstău si Birtin, precum si mărfuri din industria casnică si din cooperatia de consum.
         Pe drumul Sortocului soseau "crisenii", adică locuitorii satelor si ai comunelor apartinătoare Vascăului si Beiusului, ca să vândă zaharicale, vase de ceramică, olginti, etc. si să cumpere capre si oi. Alături de acestia mai soseau si locuitori ai satelor Lazuri, Măgulicea, Vîrfuri, Vidra, Mermesti, Avram Iancu, Bodesti, aducând la târg furci din lemn cu trei coarne si greble, porci din rasa Mangalită, vite frumoase, cai, cereale si mărfuri din industria casnică. Locuitorii acestor sate se deplasau în cărute puternice, acoperite cu coviltire numite în partea locului "ierneie", cu spini în partea dinapoi, ca să nu se poată urca nimeni în cărute din spate, si cu frâne la aceste roti.
         Pe drumul dinspre Bănesti soseau locuitorii satelor Bănesti, Cristesti si Brusturi. Ei aduceau pentru vânzare vite frumoase, purcei, cartofi, produse lactate, furci din lemn, scări si cozi de sape, de securi si de coase.
         Dinspre Hălmăgel sosea populatia montană a satelor Luncsoara, vestit pentru rachiul de cirese, Vîjdoci, Sîrbi si Hălmăgel. Oamenii acestor sate veneau la târg ca să cumpere cereale, legume si îmbracăminte, pe banii rezultati din vânzarea vitelor si a fructelor.
         Din partea de răsărit soseau târnăvitenii (locuitorii satului Tîrnăvita) cu cărute sau cu caii încărcati cu oale de pământ arse si smăltuite, ei trăind mai mult din olărit. Alături de ei îsi făceau aparitia si locuitorii satelor Tohesti si Poenari, cu vite, capre, oi, uleiuri din seminte de dovleac si floarea soarelui. Dinspre gară veneau tărmuranii si ionestenii (din satele Tărmure si Ionesti) aducând păsări, produse lactate, apoi tiseni (din satul Tisa), cu fructe proaspete sau uscate, si în fine, peste izlazul Lupina soseau lestiorenii si lesenii (din satele Lestioara si Leasa), aducând spre vânzare cosuri împletite din nuiele si produse lactate, păsari, ouă, etc.
         La venirea atâtor oameni, care, cărute, vite, mărfuri, s-ar părea că în târg era un haos. Este numai o impresie de moment fiindcă realitatea se prezenta cu totul altfel. Fiecare rnarfă avea locul ei specific de vânzare. Dar nu toti cei sositi în târg au venit să cumpere ori să vândă.
         Tinerii, îmbrăcati în haine de sărbătoare, veneau să se cunoască si să se distreze. Feciorii cumpărau fetelor "puiul târgului", adică un cadou constând din turte, mărgele, înghetată, bomboane si altele. Bătrânii veneau să se întâlnească cu neamurile, să afle vesti si să mănânce o "proaspătă" sau o pereche de virsli si să bea un pahar de vin sau de bere. Altii mergeau la târg să se informeze asupra pretului vitelor, cerealelor si al altor mărfuri însă cei mai multi veneau ca să vandă si să cumpere.
         În trecut, târgul se desfăsura pe etape si pe categorii de bunuri.
         Dimineata se vindeau vitele, caii, oile, caprele si porcii. După aceea începea târgul de cereale, alimente si mărfuri. Cei care au vândut vitele se îndreptau cu banii spre târgul de cereale sau de mărfuri dar mai întâi mergeau cu cumpărătorii să le facă biletele de proprietate (păsusul) si să bea "adălmasul", care se plătea de către cumpărători fiind o practică veche a principiului de drept potrivit căreia vânzătorii cheltuiesc cu transcrierea biletului de proprietate iar cumpărătorii plătesc adălmasul.
         În timpul târgului, mai cu seamă la vaci, boi, cai, porci si oi, era si este si acum o mare agitatie. Atât vânzătorii cât si cumpărătorii îsi aveau oamenii lor de interventie, misitii. Unii lăudau animalele si ofereau un pret mai mare, prefăcându-se că vor ei să le cumpere ca vânzătorii să primească un pret cât mai bun, iar altii, din contră, defăimau animalele, găsindu-le defecte si criticau pe cumpărători pentru pretul prea mare cerut.
         La cumpărarea cailor lucrurile se complică din cauza unor vicii ascunse ale acestora, iar vânzarea se făcea, de cele mai multe ori, pe termen de garantie de circa o săptămână, retinându-se o parte din pret. În târg se încercau ochii, dintii si puterea calului, trăgându-se calul de coadă înapoi. Dacă calul învingea puterea omului ce-l trăgea înapoi se aprecia că este cal tare, iar dacă stătea pe loc ori ceda se aprecia că este slab. Nu rareori au fost cazuri când calul, iritat de atâtea încercări, musca sau zvârlea pe cel csre-l trăgea de coadă spre hazul celor din jur si spre necazul vânzătorului care trebuia să mai lase din pret.

         După terminarea târgului de vite lumea trecea în cel de cereale.
         Aici lucrurile mergeau mai bine fiindcă produsele se vindeau, se masurau si se plateau pe loc, dupa întelegerea părtilor.
         Pe platoul din fata judecătoriei, după cum am relatat mai înainte, se tinea târgul de alimente si cel de mărfuri. De la intrarea în acest târg si până la iesire era îmbulzeală. Unii cumpărau o marfă si se duceau să cumpere alta iar altii nu cumpărau nimic, desi au văzut toate mărfurile ce-i interesau. Cei mai multi întâlnindu-se cu neamurile si cu prietenii, stăteau de vorbă chiar în mijlocul târgului, împiedicând circulatia.
         Unii cumpărătorii, neconvenindu-le marfa si pretul, bârfesc produsul, iar altii neavând bani deajuns cer marfa "pe asteptare", aducând giranti.
         Pe mijlocul târgului conducătorii de care si cărute strigau cu glas puternic să li se facă loc. Vanzătorii faceau reclamă mărfurilor iar copiii fluierau din fluieritele cumpărate de la briscari. O marfă se expunea si se vindea, după cum cereau cumpărătorii si după câteava ceasuri lumea dădea semne de oboseală. Vânzătorii îsi împachetau mărfurile nevândute, cu speranta că le vor vinde data viitoare.
         La iesirea din Hălmagiu, într-un loc mai retras, niste bătrâni stăteau pe câte un lemn sau piatră la taifas. N-au cumpărat altceva în afară de bomboane si turte pentru nepotii lor dar au mâncat virsle si au băut un pahar de vin sau de bere si se simt fericiti. După ce si-au depănat amintirile din tinerete, militărie si alte isprăvi îsi iau rămas bun hotărând ca sâmbăta viitoare să se întâlnească iar sau măcar peste două ori trei saptămâni.
         Bărbatii tineri intrau prin birturi si fiindcă întârziau prea mult, femeile mergeau după ei însă ei nu le lasau sa iasă decât odată cu ei si după ce au băut si ele un pahar de vin ori de bere.
         Dar înăuntru timpul trecea repede. Iarna era cald, vara răcoare si muzicantii cântau după comandă. Femeile îsi chemau bărbatii si-i îndemnau să plece dar ei le rugau să mai stea putin până mai beau paharul "ăsta", la care se mai adăuga încă unul si altul pâna se facea seara.
         Asa sfârsea o zi de târg la Hălmagiu.


Piata de animale


Vanzator de hamuri

         Bâlciurile

         Dar pe lângă târgurile săptămănale, mai erau si sunt încă si târgurile mari numite "bulciuri". Ele se deosebesc de târgurile săptămânale prin bogătia de mărfuri, vite, alimente, cât si prin numarul foarte mare de oameni care vin aici de la mari depărtări.
         Hălmagiul are târguri mari, vestite, la care se adună oameni din 60-80 sate, scria în secolul trecut Silvestru Moldovan. (Vezi NOTA 13). De la Abrud veneau meseriasii cu haine de iarnă, căciuli si pălării, din Vascău si Beius soseau vânzătorii de zaharicale, oglinzi, veselă, iar din Oradea se aducea textile si confectii. De la Deva, Făget si Lugoj veneau oamenii să vândă cizme, textile si brânzeturi de oi, iar de la Gurahont, Buteni, Sebis, Ineu si Pâncota se aduceau cereale, alimente si băuturi.
         Pentru ca vânzătorii să-si aibă locul asigurat îsi făceau satrele mai înainte cu o zi, iar cărutele soseau seara si noaptea, ori în zori de zi. În ziua bâlciului era o larmă si o forfotă neobisnuită. Fiecare om era grăbit să-si vândă marfa cât mai repede si cu pretul cel mai bun si să cumpere până nu se termină. Spre deosebire de târgurile obisnuite bâlciurile tineau până seara, unii oameni cumpărând la "spartul târgului" când mărfurile erau mai ieftine.
         În Hălmagiu sunt 5 bâlciuri, repartizate astfel ca în fiecare anotimp să fie unul, cu exceptia iernii când sunt două. Din motivul că toate bâlciurile se tin în preajma unei sărbători se pare că începutul lor trebuie să-l căutăm în grija ce o aveau oamenii din vechime de a se aproviziona cu alimente, îmbrăcăminte si alte bunuri, sau, poate, pentru începutul anotimpului precedat de aceste sărbători. Cert este însă faptul că bâlciurile, după cum se va vedea în continuare, poartă numele sărbătorilor în preajma cărora se tin.
         La începutul lunii decembrie este "bâlciul lui Sfântul Nicolae" când oamenii se aprovizionează cu cereale, haine pentru iarnă si se vând multi porci grasi. Al doilea bâlci este acela de la "Sfântul Toader" si cade la sfârsitul lunii februarie. Desi nu este prea bogat în mărfuri, el a fost cunoscut până în zilele noastre sub numele de 'Târgul nevestelor", "Târgul mireselor" sau "Târgul de sărutat". El prezintă o particularitate etnografică fără pereche în întreaga tară si din acest motiv va fi prezentat în cadrul unei expuneri etnografice.
         Al treilea bâlci se tineâ în sâmbăta Floriilor, deci în plină primăvară, când se vând si se cumpără multe vite, oi, miei, capre, apoi haine pentru sărbători, alimente si mărfuri. Este un târg mare, foarte variat în mărfuri si cu o vădită notă de îndestulare si bucurie.
         Un altul mai putin important este "bulciul lui Sfântul Petru". Căzând tocmai la începutul verii, când muncile agricole vechi sunt pe terminate iar cele noi n-au ajuns încă la maturitate, caracteristica acestui târg o constituie vânzarea uneltelor agricole de sezon, cum ar fi: furci, coase, greble si alte unelte, precum si vânzarea cireselor si a fragilor, care în părtile Hălmagiului se coc mai târziu.
         În fine, unul dintre bâlciurile bune este cel de la începutul lunii septembrie cunoscut sub numele de "bâilciul lui Sfânta Maria". Fiind vară târgul este plin de mărfuri, fructe si zarzavaturi.
         La acest târg coboară si motii din localitătile Avram Iancu, Gîrda, Arieseni, Scărisoara, etc. peste muntele Găina, aducând spre vânzare ciubere, putini, donite si alte vase pentru murături, cumpărând ardei, castraveti, rosii si alte legume, precum si mărfuri de care au nevoie, pe care le transporta acasa în saci si desagi pe spinarea cailor.
         Despre târgurile din Hălmagiu de la sfârsitul secolului al XIX-lea se cunosc azi si unele impresii transmise pe cale orală. (Vezi NOTA 14)
         Până la începutul secolului al XX-1ea se semnala în târgurile de la Halmagiu si prezenta "grecoitelor". Acestea erau femei care făceau comert ambulant si vindeau: prime (panglici) colorate, cercei, mărgele, oglinzi, ace, ată colorată, si alte măruntisuri. Ele cutreierau si satele din jur ducând marfa în desagi si se numeau "grecoite" probabil de la faptul că mai înainte de ele acest negot îl făceau grecii. Ultimele generatii de locuitori n-au mai apucat acest negot al grecilor dar au cumpărat mărfuri de la grecoite. (Vezi NOTA 15).
         Tot în acest târg se vindea în vechime si "habă", o stofă de lână albă de o calitate mai fină ca pănura obtinută de localnici din lâna de oaie obisnuită. Din această stofă se făceau cioareci ce se purtau în zilele sărbători. Cuvântul "habă" este de origine turcească si provine de la cuvântul "haba", însemnând stofă fina din lână albă. Negustorii de habă veneau cu această stofă de la distante mari, unii chiar din Macedonia. (Vezi NOTA 16) evidentiindu-se prin acest fapt faima si importanta târgurilor de la Hălmagiu. Azi atât grecoitele cât si habagii au dispărut complet rămânând doar amintirea lor pastrata de oamenii cu o vârstă foarte înaintată.

         Târgul de astăzi

         Transformarile adânci de dupa anul 1914 au avut repercusiuni si asupra târgurilor de la Halmagiu, care, dupa cum am vazut mai înainte, reprezentau cel mai puternic factor economico-comercial al asezărilor omenesti de sub versantele nord-est ale muntilor Biharia si Găina.
         Deoarece bunurile materiale au început să fie dirijate în asa fel încât să satisfacă cât mai multe trebuinte s-a impus necesitatea ca si piata să primească o altă organizare, întrucât alături de productia de bunuri mestesugăresti, de unelte agricole, mica productie casnică, alimente provenite din sectorul particular, si-a făcut aparitia si comertul cooperatist. Astfel s-a luat hotărârea de a se muta târgul din centrul comunei si de pe platoul dintre cele două bisericii în locul târgului de vite, după ce platoul va fi amenajat pentru târg de marfuri si de alimente iar târgul de vite să se mute în continuare pe terenul zis "pietrar", până la abator.
         În felul acesta s-a găsit o dublă solutie, anume: să se mentină centrul comunei curat, amenajându-se un parc pe locul vechiului târg si să se concentreze toate pietele într-un singur loc.
         Astfel, începând cu anul 1959, târgul s-a mutat pe terenul din spatele bisericii ortodoxe. Dar terenul nu era încă complet amenajat si când ploua se făcea noroi iar valea, nefiind încă îndiguită, se revărsa pe terenul destinat târgului de vite, afectând serios vânzarea si cumpărarea bunurilor aduse spre vânzare. În fine s-a indiguit valea, s-a asfaltat piata de mărfuri, s-au construit mese din beton pentru alimente si în anul 1967 piata a primit un aspect demn de functia si destinatia ei.
         Accesul în actuala piată se face, pentru care, cărute, autovehicole si animale pe ulita din jos si pe ulita bisericii, asfaltată, iar pentru oameni prin gangul de sub Birtul Mare, pe un trotuar asfaltat. Imediat cum intrăm în târg prin gangul de sub Birtul Mare, întâlnim câteva satre cu virsle si mititei, continuatoare a vechilor satre cu "proaspătă" din târgul cel vechi, apoi un bufet bine amenajat într-o clădire modernă, stând la dispozitia celor ce s-au ospătat cu virsle si cârnăciori, precum si celor care vor să bea adălmasul.


Cat costa doi vitei? Cam 1000 Euro...


Strafuri cu cai

         Bâlciurile

         Piata este străbătută de o axă principală exact în două. Pe partea dreaptă sunt construite cele trei rânduri de mese din beton pe care se asează alimentele, apoi satrele cu confectii. În partea opusă se asează satrele cu încăltăminte din cauciuc si din piele, satrele briscarilor, apoi olarii, vânzătorii de obiecte confectionate din tablă si fier, sobe canadiene, căldări, piedici petnru cai, sfredele, funii, etc, din sectorul micii productii particulare. În continuare sunt cărutele cu var, vânzătorii de unelte agricole confectionate de locuitorii satelor Avram Iancu si Brusturi, precum si cărutele si camioanele cu cereale, amintindu-ne de vechiul "târg de bucate".
         Pe ulita bisericii, de o parte si alta, se află miei, oi, capre, iar în continuare târgul de porci, cel de cai, la stânga, si cel de vite cornute, la dreapta, până spre abator. Târgul de azi nu este cu nimic mai prejos decât de cel vechi. Aceeasi mare de oameni, cărute, mărfuri, autovehicole, alimente, animale, se îndreaptă sâmbăta spre târg. Cei care au cumpărat cele trebuincioase se îndreaptă spre magazinele cooperativei de consum din centru să cumpere mărfurile de care au nevoie, apoi se odihnesc în parc, iar barbatii intra în restaurante si bufeturi ca să petreacă.
         Caracteristica târgului actual este (o constituie) faptul că este centralizat.

         Vama si bunurile aduse în târg

         La intrarea în târg cei care aduc mărfuri si animale pentru vânzare platesc o taxa (vama). În secolul al XVIII-lea vama târgurilor din comitatul Zărand (din care făcea parte si Hălmagiul) constituia un drept nobiliar fiind încasată în numele si pentru domnii de pământ (nobili).
         Din conscriptia fiscală a anului 1758 aflată la bitalioteca muzeului de istorie din Arad, sub nr. 1425 si descoperită de cercetătoarea Elena Colta aflăm pretul PRODUSELOR NATURALE ÎN TÂRGUL SĂPTĂMÂNAL DIN HĂLMAGIU, iar din ziarul Zărand, anul XI nr. 43 Brad, 25 octombie 1913, pag. 1-2 tabelul vămii din anul 1868 în târgurile din Hălmagiu.
         În anul 1758 bunurile aduse în târgul de la Hălmagiu aveau urmatoarele preturi:

PRODUSE

calitatea I

calitatea II

calitatea III

-Grau curat

-Grau amestecat

-Orz

-Ovaz

-Faina nula

-Mazare (cupa)

-Fasole (cupa)

-Prune uscate (cupa)

-Prune crude (cupa)

-Mere (cupa)

-Pere (cupa)

-Gulii, morcovi

-Faina (vica) 49

-Pleava (vica)

-Porumb (vica)

-Mei si linte

-Fan (un car)

-Paie (o legatura)

-Ceapa si usturoi (o legatura)

-O balanta orinara de peste

-4 capatani de varza

-carne de bou si de berbec (o livra)

-1 limba de vita

-o portie de rinichi

-hrana pregatita intr-o zi de lucru cu mana

-hrana pregatita intr-o zi de lucru cu caruta

-o gaina

-un pui de gaina

-1 porc gras

-1 bou

-1 vaca

-1 vitel de 1 an

-1 oaie cu lapte

-1 capra cu ied

-1 oaie stearpa

-1 capra stearpa

-1 berbec

-1 tap

-1 miel

-1 stup

-1 purcel

-1 piele de vulpe

-1 piele de lup

-1 car de lemne

-carbune (o octala)

-ocaua de cereale si prune

34 cr, merta

-

9 cr

18 ˝

nu se vinde aici

12 cr

13 cr

8 cr

8 cr

12 cr

12 cr

12 cr

12 cr

15 cr

15 cr

nu se cultiva

4 fl. Renan

3 cr

7 cr

2 cr

-

1,1/2 cr

-

-

9,1/2 cr

27 cr

-

-

5 fl. Renani

8 fl. Renani

6 fl. Renani

1 fl. Renani

1 fl. Renani

1 fl. Renani

24 cr

24 cr

51 cr

51 cr

24 cr

2 fl. Renani

9 cr

2 fl. Renani

2 fl. Renani

15 cr

30 cr

19 cr

24 cr

12 cr

7 cr

6 cr

-

10 cr

12 cr

6 cr

8 cr

9 cr

9 cr

9 cr

14 cr

13 cr

13 cr

-

2 fl. Renani

2 cr

6 cr

1,1/2 cr

1,1/2 cr

-

1,1/2 cr

1,1/2 cr

-

-

3 cr

2 cr

4 fl. Renani

6 fl. Renani

5 fl. Renani

50 cr

50 cr

50 cr

30 cr

20 cr

40 cr

41 cr

18 cr

1,1/2 fl. Renani

7 cr

1,1/2 fl. Renani

1,1/2 fl. Renani

10 cr

24 cr

17 cr

17 cr

-

6 cr

4 cr

-

-

10 cr

3 cr

3 cr

4 cr

5 cr

6 cr

7 cr

8 cr

8 cr

-

1 fl. Renani

1,1/2 cr

5,1/2 cr

1 cr

-

-

-

-

-

-

2 cr

1,1/2 cr

3 fl. Renani

5 fl. Renani

4 fl. Renani

34 cr

24 cr

34 cr

-

-

34 cr

34 cr

15 cr

1 fl. Renani

6 cr

-

-

7 cr

20 cr

9 cr


         (pagina 110 din revista Ziridava)

         Erau trei târguri anuale si se tineau sâmbăta, primul în martie, după Sântoader, al doilea în mai, după Înăltarea Domnului, iar al treilea în septembrie, după Nasterea Maicii Domnului.
         Vama o încasa negustorul Georgius Nika, numit în anul 1755 printr-un contract pe timp de 10 ani, fiind obligat să depună anual la caseria orasului 20 monede de aur plătibile în două rate. Era responsabil de ceea ce se întâmplă în târg, să i-a măsuri contra incendiilor, să controleze preturile si să asigure vânzarea mărfurilor necesare zonei (districtului). Târgul era supravegheat, în anul 1758, de cneazul Georgius Cizmas. (Vezi nota 17)
         În anul 1759 familiile nobile din Brad si Ribita, de religie reformată, au donat veniturile lor din vama târgurilor bisericii reformate, cu obligarea acesteia de a întretine si repara drumurile si podurile de acces în târguri. Dar cum această obligatie a fost nesocotită de biserica reformată, în anul 1863 Sfatul Gubernial regesc maghiar, în scopul de a clarificâ situatia târgurilor din tară, prin ordinul nr. 9389/25 februarie 1863, apărut la Buda a dispus la punctul 4 că: partea doritoare să obtină dreptul de a strânge vama este obligată să întretină, podurile si drumurile ce duc la târg, despre care angajament va da o declaratie către autoritătile locale. (Vezi nota 18)
         Si de la această dată vama târgurilor de la Hălmagiu, Baia de Cris, Brad si Băita a fost percepută tot de biserica reformată întrucât în anul 1868 epitropul acelei Biserici din Baia de Cris, anume Kirini Lajos, publica o listă a vămilor colectate din pietele mai sus enumerate, ce făceau parte din comitatul Zărand, cu capitala în Baia de Cris.
         Din acea listă rezultă, pe de o parte, data până la care vama a fost percepută de biserica reformata din Baia de Cris, dar este cert că după anul 1918 vama a apartinut comunelor în care se făceau târgurile.
         Prezentam în continuare, tabelul vămii din anul 1868 si 1981 la târgurile din Halmagiu.

ANIMALE

MARFURI

Saptamanal

Anual

Florini

Coroane

Florini

Coroane

-vita de 2 ani

-porc, oaie, capra

-car cu bucate sau alta marfa

-car cu lemne

-taxa stationare vanzator opinci

-taxa stationare vanzator cergi si cioareci

-slovaci (toti) sau altfel de negustori pe mese

-zarzavat sau alte maruntisuri

-animal, vita de taiat

-oaie sau capra de taiat

-miel sau ied de taiat

-porc de taiat

-una maja de peste

-10 ocale in butoi

1

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

1

8

4

4

1

2

2

6

1

20

2

1

4

10

-

1

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

1

8

8

8

1

4

4

12

2

20

2

1

4

10

-

         Baia de Cris 1868.
         10/11 868 Kiriny Lajos, epitrop bis. reformate.
         Lista vămii colectate în pietele Hălmagiu, Baia de Cris, Brad si Băita, orase agricole.(mezo).
         
         Dupa cum am aratat mai sus, începând cu anul 1919 vama târgurilor din Hăllmagiu a fost încasată de către rimărie si în favorul comunei. Din studierea unor acte aflate în arhiva primăriei Hălmagiu se consatată că începând cu anul 1924 primăria a concesionat vama cu o sumă dinainte fixată unor persoane fizice. Una dintre acele persoane a fost Busa Petru. EIla încheiat o conventie cu primăria pentru o perioadă lungă de timp plătind primăriei o sumă fixă pentru fiecare trimestru. Astfel la 1 iunie 1925 Busa Petru a depus suma 25.000 lei a caseria primăriei, în baza dovezii numită "contractivă" ce avea următorul continut:
         
         "Contractiva. Despre suma de 25.000 lei (douăzecisicincimii lei) care sumă subsemnatul am solvit-o în numerar la mâinile primăriei Hălmagiu spre computare în arenda vămii întregului pătrar II (doi) 1925."
         Hălmagiu la 1 iunie 1926. ss Busa Petru. Verificat, bun deplată...Indescifrabil.
         
         Tot asa, la data de 18 iulie 1925 se mai depune suma de 25.000 lei pentru trimestrul III.
         Termenul de concesionare era diferit, pe o durată de timp cuprinsă între 1 si 7 ani. Astfel la 14 decembrie 1927 acelasi Busa Petru predă primăriei suma de 27.000 lei ce reprezenta vama târgurilor pentru, trimestrul IV/1927, termenul de consesiune fiind de 7 ani.
         Primăria a concesionat vama până în anul 1935. După această dată a încasat-o prin angajatii sai, fapt ce se constată din lista (schema) personalului primăriei. (Vezi nota 19)
         După reforma administrativă din anul 1950 vama a fost încasată în continuare de primărie până în anul 1955, iar de la această dată de către persoane angajate pentru toate târgurile din raza fostului raion Gurahont. În sfârsit, după reforma administrativă din anul 1968 vama a revenit iarăsi primăriei fiind încasata de angajatii ei.
         În anul 1947 pentru încasarea vămii erau angajate 3 persoane retribuite cu câte 400.000 lunar si 2 controlori tot cu acelasi salar (era epoca inflatiei).
         
         Vama bunurilor aduse spre vânzare în târgul de la Hălmagiu în ziua de 19 septembrie 1981:

- o cãrutã cu un cal (stationare)

5 lei

- o cãrutã cu 2 cai (stationare

10 lei

- un cal de vânzare

10 lei

- doi cai de vânzare

20 lei

- doi boi de vânzare

30 lei

- una vacã de vânzare

10 lei

- un purcel

5 lei

- un porc

10 lei

- una oaie, miel sau caprã

4 lei

- stationarea unui autovehicol în piatã

15 lei

- alimente pe mese de fiecare mp

2 lei

- satre cu mãruntisuri de fiecare mp

3 lei

- unelte agricole

3 lei

- produse de uz casnic

3 lei

         Pretul bunurilor aduse spre vânzare în târgul de la Hălmagiu în ziua de sâmbătă 17 octombrie 1981:

- una pereche de boi

20.000 - 28.000 lei

- una pereche de cai

20.000 - 30.000 lei

- una vaca

5.000 – 8.000 lei

- un vitel peste un an

2.500 - 3.000 lei

- un porc peste un an (semigras)

1.800 - 2.000 lei

- una pereche purcei 10 saptamani

800 - 1.000 lei

- una capra

500 - 700 lei

- una oaie

700 - 1.000 lei

- un miel

500 - 700 lei

- una gaina

80 - 100 lei

- una pereche de pui

100 - 120 lei

- 100 kg grau

800 lei

- 100 kg porumb

800 lei

- un litru de lapte

6 lei

- un litru de smantana

40 lei

- un kg. branza dulce de vaca

40 lei

- un kg. cartofi

5 lei

- un kg. carne de oaie

45 lei

- un kg. slanina afumata

60 lei

- un kg. usturoi

45 lei

- una pereche de ouã

6 lei

- una pereche mititei (100 grame)

5 lei

- un kg. varza

6 lei

- un kg. struguri

10 lei

- un ciubar din brad de 12 litri

250 lei

- una bute de 10 masuri din stejar

1.000 lei

- un ulcior

20 lei

- una oala de pamant

15 lei

- una caldare din tabla

70 lei

- una pereche cizme din cauciuc

100 lei

         Pretul bunurilor în târgul de la Hălmagiu în ziua de 10 iulie 1993.

<          În afară de animale, bunurile aduse pentru vânzare au fost transportate de 18 cărute, 1 tractor cu remorcă, 4 autocamioane, 47 autoturisme cu 6 remorci, în târgul de mărfuri si de alimente, si de 7 autoturisme marca ARO cu remorci în târgul de vite, încărcate cu vitei de vacă si bivolită, apoi 9 cărucioare ­pe care erau lăzi cu purcei.
         Pretul animalelor:
         - o bivolită: 200.000 lei, o vaca cu vitel: 150.000, o vaca fara vitel: 120.000-130.000 lei, o pereche de vitei peste 1 an: 140.000 lei, o oaie: 7.000 - 9.000 lei, un purcel de 3 - 4 luni: 5.000 - 8.000 lei, 1 cal mijlociu: 250.000, 1 ham din piele: 45.000 lei.
         În piata de alimente si de mărfuri:
         O măsură grâu: 3.200 lei, o măsură de porumb: 3.200-3.500 lei, o măsură de ovăz: 2.200 lei, 1 kg. castraveti: 80-120 lei, 1/2 litru otet: 200-230 lei, 1 kg. zahăr: 500 lei, o perechp virsli: 400 lei, o pereche mititei: 160 lei, o pâine albă de 1,700 kg: 390 lei, o pâine semialbă de 1 kg: 185 lei, 1 kg. de slănină afumată: 1.200 lei, 1 kg orez: 300 lei, 1/2 kg drojdie: 230 lei, 1 kg. rosii: 300 lei, 1 kg. cartofi: 200 lei, 1 litru de lapte: 100 lei, 1 ou: 400 lei, 1 brus de brânză de 300-350 gr: 350-400 lei, o sticlă de bere: 220 lei, 1/2 litru alcool rafinat: 1.200 lei, 1 sticlă de 1/4 litri de pepsi-cola: 140 lei, o masină de tocat carne: 11.000 lei, o lingură de lemn: 50 lei, 1 bidon de 2 litri smăltuit pentru lapte: 1,650 lei, 1 kg. var nestins: 70 lei, 1 pereche de ciorapi bărbătesti: 350-500 lei, o pereche pantofi bărbătesti: 6.000-10.500 lei, 1 kg. sodă caustică: 335 lei, o pereche de pantaloni din material slab: 2.400 lei, o pereche de pantaloni din stofă bună: 8.000 lei, o furcă din lemn: 800-1.000 lei, o pereche cizme din cauciuc: 2.800 lei, o coasă: 2.300 lei, o mătură: 500 lei, o căldare din fontă smăltuită de 50 litri capacitate: 13.500 lei, o cărută fier cu roti de autoturism: 65.000 lei.
         După anul 1990 ordinea expunerii bunurilor în târg s-a modificat, anume s-au construit satre permanente din fier si scânduri pe lângă gardul ce desparte piata de curtea bisericii si în care se vând virsle si mititei precum si produse industriale.
         La intrarea în târg pe ulita bisericii se expun, pe garduri, covoare de diferite dimensiuni si în continuare frigidere, dormeze, fotolii si recamiere.
         În târg stationează multe autoturisme pe capotele carora se expun confectii de textile si încaltaminte si se vând pâini.
         De asemenea, se vând în curtea Birtului Mare piese auto, anvelope pentru turisme si alte bunuri din metal.


Piata de animale


Caruta cu vitei


Urcarea viteilor in caruta (Jenu)

         COOPERATIVA DE CONSUM (C.P.A.D.M.)

         Începutul cooperativei de consum din Hălmagiu trebuie sa-1 cautăm în anul 1938, când s-a nascut ideea înfiintării ei, pentru achizitionarea fructelor si aprovizionarea populatiei cu produse de larg consum, la preturi mici.
         Ca orice idee nouă a entuziasmat, câstigându-si aderenti si astfel un număr de 60 persoane din Hălmagiu si din jur au hotărât, cu orice risc, să creeze primul fond de 30.000 lei, contribuind fiecare cu 500 lei.
         Presedinte al noii cooperative a fost ales Cătana Aurel, casier Sirban Gheorghe si administrator Popovici Traian, aceasta fiind prima schemă a cooperativei de consum.
         Din suma de 30.000 lei s-a cumpărat, prin Institutul National al Cooperatiei (INCOOP), un vagon de sare la un pret avantajos, care s-a vândut la pret de comert si astfel capitalul s-a mărit.
         Primul sediu al cooperativei a fost în localul proprietatea Societătii Meseriasilor si Comerciantilor "Avram Iancu", vis-a-vis de clădirea scolii din acel timp. Acel local a fost demolat în anul 1946, preconizându­-se construirea căminului cultural în locul lui, dar întrucât mai târziu căminul cultural s-a construit în centrul civic al localitătii, pe terenul amintit s-a construit actualul magazin mixt al cooperativei de consum.
         În anul 1939, fiind foarte bună recoltă de fructe, s-au livrat în Germania, prin Institutul national al Cooperatiei, 41 vagoane de prune si peste 50 vagoane de pulpe de mere (Vezi nota 30). Pe banii obtinuti s-a cumpărat sare si petrol în cantităti tot mai mari, astfel că volumul mărfurilor primite de cooperativă a depăsit, în anul următor, volumul total al mărfurilor de acelasi fel desfăcut de cele sapte prăvălii particulare din Hălmagiu. (Vezi nota 21)
         Veriga intermediară care făcea aprovizionarea. si desfacerea produselor între producăiori (fabrici si comert en gros) si cooperatie a fost Federala Judeteană Arad.
         În comert cooperativa a fost înregistrată sub numele "COOPERATIVA DE CONSUM HĂLMĂGEANÂ". După cum s-a arătat mai sus, la început activitatea cooperativei s-a mărginit, din lipsă de fonduri, doar la desfacerea sării în comision de la Institutul National al Cooperatiei realizând beneficii destul de mari. Mai târziu cooperativa s-a ocupat cu achizitii de produse agricole si fructe ca: mere, nuci, fructe de pădure, pulpe de prune, apoi cu achizitionarea de unelte agricole din lemn, ca: lopeti, greble, cozi de topoare, de sape, de târnăcoape, ciubere, butoaie, putini si altele. Prin beneficiile realizate la aceste produse unitatea a reusit să se autofinanteze si să ia proportii în toate operatiunile comerciale, fiind sprijinită de către inspectorul Hogas, trimisul special al INCOOP-ului, care intentionase să construiască o fabrică de conserve din fructe în Hălmagiu.
         În urma operatiunilor de colectare, cooperativa si-a mărit fondul rulant si astfel locuitorii au început să subscrie sume mai mari la fondul unitătii. Datorită încrederii acordate de către populatie s-a ajuns ca toată reteaua comercială să fie acumulată de către cooperatie, înfiintându-se sectiile magazinelor de primă necesitate: textilă, coloniale, menaj si restaurant.
         După anii 1944 - 1945 locuitorii satelor Hălmăgel, Luncsoara, Brusturi, Tisa, Leasa, Vârfuri, etc. si-­au exprimat dorinta înfiintării de unităti, cooperative si în satele lor ceea ce s-a si realizat, dar care n-au functionat mult timp ca unitătii bilantiere, din motivul că nu s-au putut autofinanta. Ca unitate de centru a continuat a functiona tot Cooperativa "Hălmăgeana", înfiintând în fiecare sat câte o sectie de desfacere si achizitii. (Vezi nota 22)
         Primii gestionari ai cooperativei au fost: Cătană Aurel, Popovici Traian, Gîrsici Iosif, Buglea Maria, după care au urmat Giurgiu Traian, Neacsu Berta, Tîrcus Aurel, Măries Stefan, Sima Rozalia, Busa Arsenie, Aron Gheorghe, Ioanes Aurel, Calinap Elisabeta, Irhas Vichentie, Budean Petru, Basa Paraschiva, etc.
         La conducerea unitătii s-au succedat ca presedinti ai consiliului de administratie: Cătana Aurel, Iuga Laurentiu, Mihail Nicula, Bulgea Alexandru, Turuc Octavian, Sirban Aurel, Gligor Aurel, Nicula Petru, Sbârcea Ilie si iarăsi Nicula Petru.
         Din consiliile de administratie au făcut parte: Popovici Traian, Busa Gheorghe, Buta Ioan, Busu Ioan, Butariu Ioan, Tat Aurel, Codrean Nicolae, Sbârcea Teofil, iar contabilitatea a fost condusă de către Felicia Mizes si Lambing Aurica până în anul 1951.
         În perioada 1940-1950 cooperativa a realizat beneficii mari datorită faptului că a reusit să-si majoreze mijloacele rulante prin operatiuni de achizitii si colectări, beneficiul realizat în aceea perioadă fiind mai mare decât fondul social.
         Conform bilantului si al statutului beneficiul se repartiza, cu aprobarea consiliului de administratie, la dobânzi, la fondul social, care apoi se capitaliza precum si la prime pentru consiliul de administratie, impozite, etc. iar restul forma activul cooperativei, compus din mărfuri si numerar disponibil la bancă.
         După reorganizarea Băncii Nationale (1949) cooperativa si-a deschis cont special de împrumut si pe baza garantiilor s-au acordat creditele necesare cu dobândă avantajoasă. Banca făcea controlul unitătilor spre a constata modul cum au fost întrebuintate creditele. După ce s-au creat suficente credite bănesti cooperativa a renuntat la creditele bancare, având mijloacele proprii pentru autofinantare.
         Iată comparativ progresele realizate de către cooperativa "Hălmăgeana" în intervalul de timp 1950-1967, asa cum rezultă din dările de seamă anuale:
         
         În anul 1956:
         1. Fondul social .................................................................................................122.620 lei
         2. Volumul de mărfuri industriale si alimentare desfăcute...............................1.505.110 lei
         3. Beneficii realizate.............................................................................................53.111 lei
         
         În anul ­1960:
         1. Fondul social .................................................................................................203.089 lei
         2. Volumul de mărfuri desfăcute.....................................................................1.555.225 lei
         3. Beneficiul net...................................................................................................59.389 lei
         
         În acel an cooperativa avea în Hălmagiu: un magazin universal cu patru sectii, un magazin alimentar cu tichete, un chiosc C.A.M., o prăvălie, două bufete si o sectie de sifonărie. În acelasi timp mai avea filiale în satele: Brusturi, Bănesti, Bodesti, Leasa, Ionesti, Hălmăgel, Luncsoara, Poienari, Sîrbi, Tisa, Tărmure si Tîrnăvita, iar numărul membrilor se ridica la 2.636 persoane.
         În decurs de sapte ani activitatea cooperativei a crescut considerabil, fapt ce rezultă din următoarele date extrase din darea de seamă a consiliului de conducere în anul 1967:
         
         1. Planul de aprovizionare în anul 1967 a fost de 11.705.000 lei si s-a realizat în proportie de 105% adică 11.773.000 lei, fiind cu 8 % mai mare ca în anul 1966.
         2. Fondul social vărsat ......................................................................329.390 lei
         3. Volumul mărfurilor desfăcute ....................................................11.773.111 lei
         4. Numărul membrilor cooperatori...............................................4.595 persoane
         din care 337 membrii noi au vărsat 21.406 lei.
         
         La 31 decembrie 1967 cooperativa "Hălmăgeana" avea: opt magazine de desfacere, din care un magazin de textile, un magazin de galanterie, unul de metalo-chimice, un magazin alimentar cu autoservire, 2 chioscuri de librărie, o frizerie, o sifonărie, un laborator de cofetărie, un atelier de croitorie si unul de cizmărie.

         Schema cooperativei

         Fată de un volum asa de mare de mărfuri si fată de numărul magazinelor, cooperativa si-a marit mereu schema ajungând să aibă la 31 decembrie 1967: un presedinte, un contabil sef, un casier, un statistician, patru contabili, doisprezece gestionari si sasesprezece muncitori permanenti la prestări de servicii si productie.
         Transportul mărfurilor de la gara C.F.R. Hălmagiu la magazinele cooperativei se face cu mijloacele proprii, cooperativa având o cărută platformă si un camion.
         La finalul anului 1967 cooperativa "Hălmăgeana" avea 15 filiale în satele componente, anume: câte două în Hălmăgel, Luncsoara, Tărmure, si câte una în satele: Bănesti, Bodesti, Brusturi, Ionesti, Leasa, Poienari, Sîrbi, Tisa si Tîrnăvita.
         Iată acum bilantul anului 1967 în sectorul de productie si de prestare servicii, cuprins în darea de seamă din anul 1967:
         

 

Planificat

Realizat

Procente

1.brutarie

2.sifonarie

3.croitorie

4.boiangerie

5.cizmarie

6.frizerie

832.300 lei

24.000 lei

49.000 lei

40.000 lei

32.000 lei

29.500 lei

882.500 lei

18.751 lei

60.000 lei

56.000 lei

25.000 lei

29.246 lei

106%

77%

123%

141%

79%

99%

         În total, la acest sector, s-a realizat 1.073.000 lei fată de planificarea de 1.007.300, deci în procent de 106%, iar raportate la nul 1966 realizările sunt de 223.600 lei.
         Să urmărim activitatea cooperativei în anul 1981:
         Schema: un presedinte, un contabil sef, trei calculatori, un casier, doi maestri recalificati, un magazioner, 21 gestionari si 4 remizieri.
         Sectia de prestări de servicii are: 9 sectii din care 5 prestează servicii industriale (sifonărie, ceasornicărie, reparatii R.T.V., reparatii auto-service si reparatii de uz casnic) iar 3 prestează servicii neidustriale (frizerie, coafură, zugravi). Mai are un laborator de carmangerie si o brutărie.
         În localitatea de centru (Hălmagiu) cooperativa are 12 magazine din care: 1 restaurant, o cofetărie, 1 magazin de pâine, 9 magazine de diferite mărfuri (menaj, metalo-chimice, librărie, materiale de constructii, mobilă, prestări de servicii, etc.). La fel mai are în satele aprtinătoare un bufet la gara C.F.R. Hălmagiu si 7 pravălii în satele: Tisa, Tărmure, Leasa, Poienari, Bănesti, Bodesti si Brusturi.
         Fondul social în anul 1981 era de 318.162 lei.
         Volumul marfurilor desfăcute:
         - planificat .................................... 19.800.000 lei
         - realizat ...................................... 19.892.000 lei
         
         Pe sectii:
         

 

Planificat

Realizat

Procente

1.brutarie

2.sifonarie

3.uz casnic

4.reparatii R.T.V.

5.ceasornicarie

6.autoservice

7.frizerie

8.coafura

9.zugravi

10.laborator carmangerie

636.000 lei

58.000 lei

45.000 lei

39.000 lei

39.000 lei

259.000 lei

39.000 lei

lipsa de personal

108.000 lei

150.000 lei

825.000 lei

151.000 lei

15.000 lei

22.000 lei

42.000 lei

317.000 lei

26.300 lei

147.900 lei

146.700 lei

129,7 %

262,1 %

33,0 %

56,0 %

110,4 %

122,4 %

69,2 %

137,0 %

98,0 %

TOTAL

14.130.000 lei

16.888.000 lei

119,5 %

         
         Beneficiul realizat la 31 decembrie 1981 era de 397.000 lei.

         Localuri

         Biroul cooperativei functionează în imobilul proprietatea statului român vis-a-vis de magazinul mixt. Din anul 1975 cooperativa are construit un local propriu, cu etaj, în care functionează: un restaurant, magazin de autoservire alimentar, magazin de menaj, de textile si încăltăminte. Mai are o magazie de achizitii în clădirea Birtul Mare.
         Activitatea ei a încetat în 1993.
         

   NOTE

         01. Stefan Pascu. Voievodatul Transilvaniei. Vol. II. Editura Dacia din Cluj-Napoca. 1979, pag.136.
         02. ibidem, pag. 136.
         03. Traian Mager. Tinutul Hălmagiuiui. Vol. 1. pag. 27. Tipografia Diecezana Arad, 1939.
         04. Kerekes Mihaly. Nemzet Taralkodo (1840) Kolozsvar, 6 februar nr. 6 (Călătorie prin comitatul Zarandului în anul 1837) pag. 16-17.
         05. David Prodan. Răscoala lui Horea. Vol. 1. Editura Stiintifică si Enciclopedică. Bucuresti, 1979, pag. 517
         06. Hilde Muresan. Cu privire la comertul local în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Academia de stiinte sociale si politice a Republicii Socialiste România. Anuarul Institutului de istorie si arheologie Cluj. XV, 1972, pag. 328.
         07. Hilde Muresan, op citat, pag. 331.
         08. idem, pag. 331.
         09. Pâna în urma cu câteva decenii cei care cumparau carne de oaie din târgul de la Halmagiu o puneau într-o oala noua de pamânt cumparata de la olarii ce stateau în apropierea satrelor de carne.
         10. Până în anul 1965 în locul actualului cămin cultural se afla clădirea fostei bănci CRISANA.
         11. Constanta Hodos. Martirii, roman, editie II-a. Bucuresti. Minerva. Institutul de ARTE GRAFICE, 1915, pag. 157.
         12. Cîlba, ca unitate de măsură a cerealelor, a fost introdusă la data de 23 mai 1622 de către Dieta din Cluj, în comitatele Bihor, Crasna, Solnocul de Mijloc si Zărand. Dar locuitorii din comitate Zărand nu au fost de acord cu aceasfă unitate de măsură si la 20 februarie 1655 aceiasi Dietă a revenit asupra hotărârii din 23 mai 1622, îngăduind folosirea unitătii anterioare. (vezi Marky Sandor: Aradvarmegye es Arad szabat Kiraly varos toretenete-Istoria judetului Arad si a orasului liber regal Arad - 1895, vol. II, pag 263).
         13. Silvestru Moldovan. Zărnadul si Muntii Apuseni si Transilvaniei. Descriere. Sibiu Tipografia. 1898, pag 34, 35.
         14. Costin Alexandru, născut în Hălmagiu în anul 1879, domiciliat în orasul Brad din anul 1879 relata în ziua de 12 martie 1968 următoarele impresii despre târgurile din Hălmagiu: "Prin anii 1890-92 - zice informatorul - precum si după aceea, târgul de bucate se tinea pe ulita farmaciei iar cel de marhă (vite n.n.) după biserica românească. În târgul de bucate erau multe cara (cărute) cu grâu si cucuruz de vânzare si butoaie de vin si de vinars. Din părtile Siriei si Ineului se aduceau butoaie cu vin si vinars de comină, iar din părtile Bradului si ale Hălmagiului cu vinars de prune. Vinul si vinarsul se slobozeau din butoaie prin "ciurcă" (robinet n.n) din lemn în oale si căntufe de pământ. Pe mine mă mâna (trimite n.n.) tata să-i cumpăr câte o căntută de vin si tot gustam din ea până acasă si câte odată mă si îmbătam." Târgul celălalt era în fata Birtului Mare si a judecătoriei. Îmi aminteasc că aici erau satre în care se vindeau mărfuri si mai ales turte în formă de cai, de inimă si de mărgele. Copiii cumpărau numai turte cu cai iar feciorii cumpărau turte în formă de inimi si de mărgele si le dădeau "puiul târgului" la fete. Tot aici se vindeau virsle si proaspătă pusă între două bucăti de pâine albă, apoi mied (băutura dulce făcută din zahăr ars, cafea si apă n.n.). După spartul târgului se făceau petreceri cu muzicanti prin birturi.
         15. Traian Mager. Aspecte din Muntii Apuseni. Târgul de fete de la Găina. Ghetarul de la Scărisoara. Biblioteca Semănătorul. Editura librăriei Diecezana. Arad. 1925, pag.10-11.
         16. ibidem, pag.11
         17. Revista Ziridava nr. XVIII/1993, pag. 110, studiul lui Elena Rodica Coltea.
         18. Ziarul Zărand, anul XI nr 43, Brad, 25 octombrie 1913, pag 1 si 2.
         19. Din schema personalului primăriei pentru anul 1938 rezultă ca din cei 23 angajati, 5 erau încasatori de vamă (Gărdău Ioan, Balsa Traian, Suciu Alexandru, Dragos Ioan si Costma Partenie) fiecare fiind retribuiti cu câte 168 lei lunar si 2 controlori (Giurgiu Ioan si Jepian Gheorghe) retribuiti lunar cu câte 299 lei.
         20. Informator: Cătana Aurel, noul presedinte al cooperativei.
         21. Idem si Lambing Aurica, contabila cooperativei.
         22. Informatoare: Lambing Aurica, fostă contabilă a cooperativei.