TÂRGURILE DE LA HÃLMAGIU

         Este de stiut cã târgul, ca loc de schimb si de vânzare a produselor, apare atunci când locuitorii unei anumite zone geografice obtin un surplus de produse si simt nevoia de a le schimba cu altele, din altã zonã. Asa se explicã faptul cã cele mai frecvente târguri au apãrut la hotarul dintre câmpie si dealuri, în locuri cu productii naturale diferite. Localitatea în care se fãcea acest schimb, iar mai târziu vânzarea, a îndeplinit functiile de centru comercial, mestesugãresc, administrativ, etc si din acest motiv trebuie sã fie foarte veche. Originea târgului de la Hãlmagiu, deocamdatã, nu poate fi atestatã documentar fiindcã nu avem încã mãrturii certe care sã confirme înfiintarea vreunui târg în tara noastrã înaintea începutului mileniului al II-lea al acestei ere. Cel mai vechi târg din Transilvania, amintit documentar, este cel de la Sîmbãteni (comitatul Arad) în anul 1159. (Vezi NOTA 11)
         În secolul al XIII-lea mentionarea târgurilor creste numeric si unele asezãri se bucurã de dreptul de a organiza târguri, urcând o nouã treaptã în ierarhia economicã-juridicã medievalã. (Vezi NOTA 2)

         Pe baza acestor premize se poate conchide cã târgul din Hãlmagiu a existat cu multã vreme înaintea mentiunii lui în documente istorice, cunoscute în prezent, si cel mai târziu în secolul al XV-lea, când documentele timpului amintesc de voievodul Moga de la Hãlmagiu, precum si faptul cã Hãlmagiul era în timpul lui IOAN de HUNEDOARA un "oppidum" (târg). (Vezi NOTA 3)
         Faptul acesta ni se pare fresc deoarece locul resedintei unui voievod ce cârmuia 120 sate trebuie sã fi avut, pe lângã organizarea administrativã si militarã, si o organizare economico-comercialã si astfel este de presupus cã târgul de aici a existat cel mai târziu la mijlocul secolului as XV-lea, când este amintit si documentar. Numai asa se explicã faptul cã în secolele urmãtoare faima târgului a ajuns asa de departe încât turcii din pasalâcul Ineului (cetatea Ienopolei) în mai multe rânduri au nãvãlit si au prãdat în târgul de la Hãlmagiu.
         Desigur, la început acest târg a fost locul de desfacere a cerealelor locuitorilor ce produceau peste trebuintele lor si de vânzare a vitelor, apoi a îmbrãcãmintii din lânã si din cânepã, a cojoacelor, opincilor, ciuberelor, butilor, vaselor din pãmânt, uneltelor agricole, bãuturilor, etc, apoi târgul s-a mãrit în decursul veacurilor, odatã cu dezvoltarea mestesugurilor, cu alte produse, ajungând la stadiul pe care l-au descris unii vizitatori în secolele trecute si a fost consemnat în documente, si în sfârsit, la stadiul pe care l-arn cunoscut si noi.
         Cã faptele au fost asa ne-o dovedesc existenta cojocarilor si a opincarilor din timpuri îndepãrtate, de la care s-a ajuns la numirea specialã si separatã a unor pãrti din târg (târgul de cojoace, de opinci, de "bucate"-cereale, de vite si de alte bunuri) dupã etapele lui de dezvoltare, denumiri si locuri care s-au pastrat din strãbuni pânã în ziua de azi.
         În anul 1837 Kerekes Mihaly, fãcând o cãlãtorie prin comitatul Zãrand, consemna cã "Hãlmagiul se mândreste cu targurile lui saptamânale si anuale, întotdeauna fiind cercetate de foarte multã lume". (Vezi NOTA 4)
         Târgurile au cunoscut perioade de dezvoltare si au îndeplinit un rol important în comertul local atâta vreme cât s-au dezvoltat si mijloacele de transport, circulatia bunurilor aduse spre vânzare fãcându-se mai usor. În a doua jumãtate a secolului al XVIII-lea în Hâlmagiu era un mare depozit de sarel (Vezi NOTA 15) care desigur se vindea în targ, contribuind la importanta lui si situându-l printre târgurile mari din Transilvania. Astfel în perioada cuprinsã între sfârsitul secolului al XVIII-lea si XIX-lea în Transilvania erau 535 târguri anuale, dintre care 28 erau de cereale, 127 de vite si 380 târguri mixte. (Vezi NOTA 6)
         Hãlmagiul este mentionat ca fãcând parte din cele 17 târguri mari de cereale din Transilvania din aceea epocã, alãturi de: Hunedoara, Deva, Hateg, Arad, Orãstie, Sibiu, Agnita, Seica Mare, Medias, Rupea, Fãgãras, Odorhei, Reghin, Bistrita si Brasov. (Vezi NOTA 7). Tot asa în anul 1878 este mentionat un târg mare de vite între 14-15 octombrie. Importanta târgului din aceastã localitate creste mereu. Astfel în anul 1896 este mentionat printre localitãtile cu câte 5 târguri pe an (text exact: Fãget, Rodna, Guruslãu, Nusfalãu si Hãlmagiu). (Vezi NOTA 8)
          Despre importanta si caracteristicile târgurilor din Hãlmagiu vom vorbi în continuare, dar înainte vom preciza cã din strãvechi timpuri si pânã azi târgurile s-au tinut si se tin în ziua de sâmbãta si cã aici s-a mentinut numele de "târg", adicã discutii în legãturã cu bunurile care se vând si se cumpara si cu pretul lor (târguiala), spre deosebire de alte localitãti unde s-a impus termenul de "piatã".

         O zi de târg

         Din datele si informatiile obtinute, precum si din cunostintele personale, stim ca în anul 1959 s-au mentinut vetrele vechi de târguri, marcând etapele lui de dezvoltare în decursul timpului. Târgul de vite se tinea pe platoul din spatele bisericii ortodoxe si în continuare pânã la abator, pe locul numit "pietrar". Târgul de cereale era pe platoul dintre cele douã biserici iar cel de alimente si mãrfuri se desfãsura în centrul comunei, începând de la primãrie, la fosta judecãtorie, casa protopopeascã, apoi peste drum pe lângã clãdirea scolii si a fostei preturi si în continuare pânã dincolo de "Birtul Mare".
         Pe strada primãriei, spre centru, se asezau satrele cu textile, deoparte si de alta a strãzii, iar când era "bulci" se întindeau pânã la primãrie. Spre frizeria lui Petru Borza se asezau satrele cu carne de oaie iar în jurul Monumentului Eroilor se asezau olarii din Tîrnãvita si din alte localitãti cu oale de pãmânt, arse si smãltuite, farfurii mari si mici, strecurãtoare, ghiveciuri pentru flori, oluri, capace de oale, etc. (Vezi NOTA 9)
         Pe platoul din fata fostei judecãtorii, iarãsi de douã rânduri, se asezau satrele cojocarilor hãlmãgeni si în continuare ale cojocarilor din alte localitãti, apoi în fata casei Crainic Florica erau satrele "briscarilor" numiti asa fiindcã pe lângã nasturi, panglici, pieptene, ace, oglinzi, etc. mai vindeau si bricege, numite în terminologia localã "briste"). În continuare erau satrele cu "proaspãtã" adicã grãtare cu carne de miel, vitã sau de porc, urmând vânzãtorii de virsle de caprã, femeile cu pâini, iar în spatele acestora , se aflau produsele de tâmplãrie: paturi, dulapuri, mese, scaune, bãnci, lãzi de zestre, etc. toate fãcute din lemn de brad si vopsite maro în diferite nuante ce imitau furnirul.
         În dosul satrelor de cojocari se aflau rotarii, iar în fata actualului cãmin cultural (Vezi NOTA 10) erau satrele tabãcarilor si târgul de legume. În continuare, de la judecãtorie si pânã la casa protopopeascã, pe lângã pereti, se asezau femeile cu negoatele lor: pãsãri, ouã, lapte, smântânã, unt, brânzeturi, miere de stupi, fragi, cirese, mure, zmeurã, marmeladã din prune, poame uscate, fasole, cartofi si altele, iar pe partea opusa se vindeau pãlãrii, icoane, furci si greble, cozi de securi, de coase si sape, aici fiind si satrele pantofarilor si a cizmarilor.
         Scriitoarea Constanta Hodos, petrecându-si copilãria si adolescenta în Hãlmagiu la mijlocul celei de-a doua jumãtãti a secolului al XIX-lea, scria în romanul sãu "Martirii" cã strãzile sunt largi, frumos croite si piata mare te uimeste în fiecare sâmbãtã de unde-i asa bogatã. (Vezi NOTA 11)
         Timp de peste trei decenii, începând cu anul 1930, un permanent vânzator din târgul de 1a Hãlmagiu era "Niculãita Mursaru", pe numele adevãrat Banciu Nicolae din comuna Hãlmãgel. Sub acoperisul unei satre el vinde turte, bomboane, înghetatã, ceaiuri fierbinti în sezonul rece, dar mai ales o bautura dulce fabricatã din zahãr ars, numitã "mursã" de unde i se trãgea si numele de mursaru.
         Al doilea târg era cel de cereale, care initial, s-a tinut pe ulita Farmaciei, apoi a fost mutat pe platoul dintre cele douã biserici. În acest târg se adunau care si cãrute cu grâu, porumb, ovãz si câte odatã si cu orz. Carele si cãrutele se asezau alãturi, cu spatele înspre târg, având fiecare în fatã un sac deslegat si plin cu cereale pentru ca cel oare vrea sã cumpere sã vadã marfa si calitatea ei. Mãsurarea cerealelor se fãcea si se face si în prezent, cu "polovica si mãsura", vechi unitãti de mãsurã, din strãbuni, la care locuitorii acestor locuri mai tin încã. O polovicã are capacitatea de 10-12 litri, iar o mãsurã este formatã din douã polovici (22-24 litri).
         În veacurile trecute se cunostea si în aceste locuri o altã unitate de mãsurã a cerealelor numita "cablã". Ea se folosea si ca unitate de mãsurã, aproximativã, a terenurilor, dupã cantitatea de cereale ce se semãnau pe un teren. (Vezi NOTA 12)

         Desfasurarea târgului

         Dupã ce am vãzut asezarea târgurilor pe vetrele vechi sa cunoastem si târgul propriu zis.
         În zorii zilei de sâmbãtã o mare de oameni, care, cãrute, animale si mãrfuri se îndreptau spre Halmagiu, din mai multe directii. Dinspre Brad, Baia de Cris soseau oameni în cãrute, pe soseaua nationalã, aducând vite legate de loitrele cãrutelor, varzã de la Risca, Cãrãstãu si Birtin, precum si mãrfuri din industria casnicã si din cooperatia de consum.
         Pe drumul Sortocului soseau "crisenii", adicã locuitorii satelor si ai comunelor apartinãtoare Vascãului si Beiusului, ca sã vândã zaharicale, vase de ceramicã, olginti, etc. si sã cumpere capre si oi. Alãturi de acestia mai soseau si locuitori ai satelor Lazuri, Mãgulicea, Vîrfuri, Vidra, Mermesti, Avram Iancu, Bodesti, aducând la târg furci din lemn cu trei coarne si greble, porci din rasa Mangalitã, vite frumoase, cai, cereale si mãrfuri din industria casnicã. Locuitorii acestor sate se deplasau în cãrute puternice, acoperite cu coviltire numite în partea locului "ierneie", cu spini în partea dinapoi, ca sã nu se poatã urca nimeni în cãrute din spate, si cu frâne la aceste roti.
         Pe drumul dinspre Bãnesti soseau locuitorii satelor Bãnesti, Cristesti si Brusturi. Ei aduceau pentru vânzare vite frumoase, purcei, cartofi, produse lactate, furci din lemn, scãri si cozi de sape, de securi si de coase.
         Dinspre Hãlmãgel sosea populatia montanã a satelor Luncsoara, vestit pentru rachiul de cirese, Vîjdoci, Sîrbi si Hãlmãgel. Oamenii acestor sate veneau la târg ca sã cumpere cereale, legume si îmbracãminte, pe banii rezultati din vânzarea vitelor si a fructelor.
         Din partea de rãsãrit soseau târnãvitenii (locuitorii satului Tîrnãvita) cu cãrute sau cu caii încãrcati cu oale de pãmânt arse si smãltuite, ei trãind mai mult din olãrit. Alãturi de ei îsi fãceau aparitia si locuitorii satelor Tohesti si Poenari, cu vite, capre, oi, uleiuri din seminte de dovleac si floarea soarelui. Dinspre garã veneau tãrmuranii si ionestenii (din satele Tãrmure si Ionesti) aducând pãsãri, produse lactate, apoi tiseni (din satul Tisa), cu fructe proaspete sau uscate, si în fine, peste izlazul Lupina soseau lestiorenii si lesenii (din satele Lestioara si Leasa), aducând spre vânzare cosuri împletite din nuiele si produse lactate, pãsari, ouã, etc.
         La venirea atâtor oameni, care, cãrute, vite, mãrfuri, s-ar pãrea cã în târg era un haos. Este numai o impresie de moment fiindcã realitatea se prezenta cu totul altfel. Fiecare rnarfã avea locul ei specific de vânzare. Dar nu toti cei sositi în târg au venit sã cumpere ori sã vândã.
         Tinerii, îmbrãcati în haine de sãrbãtoare, veneau sã se cunoascã si sã se distreze. Feciorii cumpãrau fetelor "puiul târgului", adicã un cadou constând din turte, mãrgele, înghetatã, bomboane si altele. Bãtrânii veneau sã se întâlneascã cu neamurile, sã afle vesti si sã mãnânce o "proaspãtã" sau o pereche de virsli si sã bea un pahar de vin sau de bere. Altii mergeau la târg sã se informeze asupra pretului vitelor, cerealelor si al altor mãrfuri însã cei mai multi veneau ca sã vandã si sã cumpere.
         În trecut, târgul se desfãsura pe etape si pe categorii de bunuri.
         Dimineata se vindeau vitele, caii, oile, caprele si porcii. Dupã aceea începea târgul de cereale, alimente si mãrfuri. Cei care au vândut vitele se îndreptau cu banii spre târgul de cereale sau de mãrfuri dar mai întâi mergeau cu cumpãrãtorii sã le facã biletele de proprietate (pãsusul) si sã bea "adãlmasul", care se plãtea de cãtre cumpãrãtori fiind o practicã veche a principiului de drept potrivit cãreia vânzãtorii cheltuiesc cu transcrierea biletului de proprietate iar cumpãrãtorii plãtesc adãlmasul.
         În timpul târgului, mai cu seamã la vaci, boi, cai, porci si oi, era si este si acum o mare agitatie. Atât vânzãtorii cât si cumpãrãtorii îsi aveau oamenii lor de interventie, misitii. Unii lãudau animalele si ofereau un pret mai mare, prefãcându-se cã vor ei sã le cumpere ca vânzãtorii sã primeascã un pret cât mai bun, iar altii, din contrã, defãimau animalele, gãsindu-le defecte si criticau pe cumpãrãtori pentru pretul prea mare cerut.
         La cumpãrarea cailor lucrurile se complicã din cauza unor vicii ascunse ale acestora, iar vânzarea se fãcea, de cele mai multe ori, pe termen de garantie de circa o sãptãmânã, retinându-se o parte din pret. În târg se încercau ochii, dintii si puterea calului, trãgându-se calul de coadã înapoi. Dacã calul învingea puterea omului ce-l trãgea înapoi se aprecia cã este cal tare, iar dacã stãtea pe loc ori ceda se aprecia cã este slab. Nu rareori au fost cazuri când calul, iritat de atâtea încercãri, musca sau zvârlea pe cel csre-l trãgea de coadã spre hazul celor din jur si spre necazul vânzãtorului care trebuia sã mai lase din pret.

         Dupã terminarea târgului de vite lumea trecea în cel de cereale.
         Aici lucrurile mergeau mai bine fiindcã produsele se vindeau, se masurau si se plateau pe loc, dupa întelegerea pãrtilor.
         Pe platoul din fata judecãtoriei, dupã cum am relatat mai înainte, se tinea târgul de alimente si cel de mãrfuri. De la intrarea în acest târg si pânã la iesire era îmbulzealã. Unii cumpãrau o marfã si se duceau sã cumpere alta iar altii nu cumpãrau nimic, desi au vãzut toate mãrfurile ce-i interesau. Cei mai multi întâlnindu-se cu neamurile si cu prietenii, stãteau de vorbã chiar în mijlocul târgului, împiedicând circulatia.
         Unii cumpãrãtorii, neconvenindu-le marfa si pretul, bârfesc produsul, iar altii neavând bani deajuns cer marfa "pe asteptare", aducând giranti.
         Pe mijlocul târgului conducãtorii de care si cãrute strigau cu glas puternic sã li se facã loc. Vanzãtorii faceau reclamã mãrfurilor iar copiii fluierau din fluieritele cumpãrate de la briscari. O marfã se expunea si se vindea, dupã cum cereau cumpãrãtorii si dupã câteava ceasuri lumea dãdea semne de obosealã. Vânzãtorii îsi împachetau mãrfurile nevândute, cu speranta cã le vor vinde data viitoare.
         La iesirea din Hãlmagiu, într-un loc mai retras, niste bãtrâni stãteau pe câte un lemn sau piatrã la taifas. N-au cumpãrat altceva în afarã de bomboane si turte pentru nepotii lor dar au mâncat virsle si au bãut un pahar de vin sau de bere si se simt fericiti. Dupã ce si-au depãnat amintirile din tinerete, militãrie si alte isprãvi îsi iau rãmas bun hotãrând ca sâmbãta viitoare sã se întâlneascã iar sau mãcar peste douã ori trei saptãmâni.
         Bãrbatii tineri intrau prin birturi si fiindcã întârziau prea mult, femeile mergeau dupã ei însã ei nu le lasau sa iasã decât odatã cu ei si dupã ce au bãut si ele un pahar de vin ori de bere.
         Dar înãuntru timpul trecea repede. Iarna era cald, vara rãcoare si muzicantii cântau dupã comandã. Femeile îsi chemau bãrbatii si-i îndemnau sã plece dar ei le rugau sã mai stea putin pânã mai beau paharul "ãsta", la care se mai adãuga încã unul si altul pâna se facea seara.
         Asa sfârsea o zi de târg la Hãlmagiu.

         Bâlciurile

         Dar pe lângã târgurile sãptãmãnale, mai erau si sunt încã si târgurile mari numite "bulciuri". Ele se deosebesc de târgurile sãptãmânale prin bogãtia de mãrfuri, vite, alimente, cât si prin numarul foarte mare de oameni care vin aici de la mari depãrtãri.
         Hãlmagiul are târguri mari, vestite, la care se adunã oameni din 60-80 sate, scria în secolul trecut Silvestru Moldovan. (Vezi NOTA 13). De la Abrud veneau meseriasii cu haine de iarnã, cãciuli si pãlãrii, din Vascãu si Beius soseau vânzãtorii de zaharicale, oglinzi, veselã, iar din Oradea se aducea textile si confectii. De la Deva, Fãget si Lugoj veneau oamenii sã vândã cizme, textile si brânzeturi de oi, iar de la Gurahont, Buteni, Sebis, Ineu si Pâncota se aduceau cereale, alimente si bãuturi.
         Pentru ca vânzãtorii sã-si aibã locul asigurat îsi fãceau satrele mai înainte cu o zi, iar cãrutele soseau seara si noaptea, ori în zori de zi. În ziua bâlciului era o larmã si o forfotã neobisnuitã. Fiecare om era grãbit sã-si vândã marfa cât mai repede si cu pretul cel mai bun si sã cumpere pânã nu se terminã. Spre deosebire de târgurile obisnuite bâlciurile tineau pânã seara, unii oameni cumpãrând la "spartul târgului" când mãrfurile erau mai ieftine.
         În Hãlmagiu sunt 5 bâlciuri, repartizate astfel ca în fiecare anotimp sã fie unul, cu exceptia iernii când sunt douã. Din motivul cã toate bâlciurile se tin în preajma unei sãrbãtori se pare cã începutul lor trebuie sã-l cãutãm în grija ce o aveau oamenii din vechime de a se aproviziona cu alimente, îmbrãcãminte si alte bunuri, sau, poate, pentru începutul anotimpului precedat de aceste sãrbãtori. Cert este însã faptul cã bâlciurile, dupã cum se va vedea în continuare, poartã numele sãrbãtorilor în preajma cãrora se tin.
         La începutul lunii decembrie este "bâlciul lui Sfântul Nicolae" când oamenii se aprovizioneazã cu cereale, haine pentru iarnã si se vând multi porci grasi. Al doilea bâlci este acela de la "Sfântul Toader" si cade la sfârsitul lunii februarie. Desi nu este prea bogat în mãrfuri, el a fost cunoscut pânã în zilele noastre sub numele de 'Târgul nevestelor", "Târgul mireselor" sau "Târgul de sãrutat". El prezintã o particularitate etnograficã fãrã pereche în întreaga tarã si din acest motiv va fi prezentat în cadrul unei expuneri etnografice.
         Al treilea bâlci se tineâ în sâmbãta Floriilor, deci în plinã primãvarã, când se vând si se cumpãrã multe vite, oi, miei, capre, apoi haine pentru sãrbãtori, alimente si mãrfuri. Este un târg mare, foarte variat în mãrfuri si cu o vãditã notã de îndestulare si bucurie.
         Un altul mai putin important este "bulciul lui Sfântul Petru". Cãzând tocmai la începutul verii, când muncile agricole vechi sunt pe terminate iar cele noi n-au ajuns încã la maturitate, caracteristica acestui târg o constituie vânzarea uneltelor agricole de sezon, cum ar fi: furci, coase, greble si alte unelte, precum si vânzarea cireselor si a fragilor, care în pãrtile Hãlmagiului se coc mai târziu.
         În fine, unul dintre bâlciurile bune este cel de la începutul lunii septembrie cunoscut sub numele de "bâilciul lui Sfânta Maria". Fiind varã târgul este plin de mãrfuri, fructe si zarzavaturi.
         La acest târg coboarã si motii din localitãtile Avram Iancu, Gîrda, Arieseni, Scãrisoara, etc. peste muntele Gãina, aducând spre vânzare ciubere, putini, donite si alte vase pentru murãturi, cumpãrând ardei, castraveti, rosii si alte legume, precum si mãrfuri de care au nevoie, pe care le transporta acasa în saci si desagi pe spinarea cailor.
         Despre târgurile din Hãlmagiu de la sfârsitul secolului al XIX-lea se cunosc azi si unele impresii transmise pe cale oralã. (Vezi NOTA 14)
         Pânã la începutul secolului al XX-1ea se semnala în târgurile de la Halmagiu si prezenta "grecoitelor". Acestea erau femei care fãceau comert ambulant si vindeau: prime (panglici) colorate, cercei, mãrgele, oglinzi, ace, atã coloratã, si alte mãruntisuri. Ele cutreierau si satele din jur ducând marfa în desagi si se numeau "grecoite" probabil de la faptul cã mai înainte de ele acest negot îl fãceau grecii. Ultimele generatii de locuitori n-au mai apucat acest negot al grecilor dar au cumpãrat mãrfuri de la grecoite. (Vezi NOTA 15).
         Tot în acest târg se vindea în vechime si "habã", o stofã de lânã albã de o calitate mai finã ca pãnura obtinutã de localnici din lâna de oaie obisnuitã. Din aceastã stofã se fãceau cioareci ce se purtau în zilele sãrbãtori. Cuvântul "habã" este de origine turceascã si provine de la cuvântul "haba", însemnând stofã fina din lânã albã. Negustorii de habã veneau cu aceastã stofã de la distante mari, unii chiar din Macedonia. (Vezi NOTA 16) evidentiindu-se prin acest fapt faima si importanta târgurilor de la Hãlmagiu. Azi atât grecoitele cât si habagii au dispãrut complet rãmânând doar amintirea lor pastrata de oamenii cu o vârstã foarte înaintatã.

         Târgul de astãzi

         Transformarile adânci de dupa anul 1914 au avut repercusiuni si asupra târgurilor de la Halmagiu, care, dupa cum am vazut mai înainte, reprezentau cel mai puternic factor economico-comercial al asezãrilor omenesti de sub versantele nord-est ale muntilor Biharia si Gãina.
         Deoarece bunurile materiale au început sã fie dirijate în asa fel încât sã satisfacã cât mai multe trebuinte s-a impus necesitatea ca si piata sã primeascã o altã organizare, întrucât alãturi de productia de bunuri mestesugãresti, de unelte agricole, mica productie casnicã, alimente provenite din sectorul particular, si-a fãcut aparitia si comertul cooperatist. Astfel s-a luat hotãrârea de a se muta târgul din centrul comunei si de pe platoul dintre cele douã bisericii în locul târgului de vite, dupã ce platoul va fi amenajat pentru târg de marfuri si de alimente iar târgul de vite sã se mute în continuare pe terenul zis "pietrar", pânã la abator.
         În felul acesta s-a gãsit o dublã solutie, anume: sã se mentinã centrul comunei curat, amenajându-se un parc pe locul vechiului târg si sã se concentreze toate pietele într-un singur loc.
         Astfel, începând cu anul 1959, târgul s-a mutat pe terenul din spatele bisericii ortodoxe. Dar terenul nu era încã complet amenajat si când ploua se fãcea noroi iar valea, nefiind încã îndiguitã, se revãrsa pe terenul destinat târgului de vite, afectând serios vânzarea si cumpãrarea bunurilor aduse spre vânzare. În fine s-a indiguit valea, s-a asfaltat piata de mãrfuri, s-au construit mese din beton pentru alimente si în anul 1967 piata a primit un aspect demn de functia si destinatia ei.
         Accesul în actuala piatã se face, pentru care, cãrute, autovehicole si animale pe ulita din jos si pe ulita bisericii, asfaltatã, iar pentru oameni prin gangul de sub Birtul Mare, pe un trotuar asfaltat. Imediat cum intrãm în târg prin gangul de sub Birtul Mare, întâlnim câteva satre cu virsle si mititei, continuatoare a vechilor satre cu "proaspãtã" din târgul cel vechi, apoi un bufet bine amenajat într-o clãdire modernã, stând la dispozitia celor ce s-au ospãtat cu virsle si cârnãciori, precum si celor care vor sã bea adãlmasul.

         Bâlciurile

         Piata este strãbãtutã de o axã principalã exact în douã. Pe partea dreaptã sunt construite cele trei rânduri de mese din beton pe care se aseazã alimentele, apoi satrele cu confectii. În partea opusã se aseazã satrele cu încãltãminte din cauciuc si din piele, satrele briscarilor, apoi olarii, vânzãtorii de obiecte confectionate din tablã si fier, sobe canadiene, cãldãri, piedici petnru cai, sfredele, funii, etc, din sectorul micii productii particulare. În continuare sunt cãrutele cu var, vânzãtorii de unelte agricole confectionate de locuitorii satelor Avram Iancu si Brusturi, precum si cãrutele si camioanele cu cereale, amintindu-ne de vechiul "târg de bucate".
         Pe ulita bisericii, de o parte si alta, se aflã miei, oi, capre, iar în continuare târgul de porci, cel de cai, la stânga, si cel de vite cornute, la dreapta, pânã spre abator. Târgul de azi nu este cu nimic mai prejos decât de cel vechi. Aceeasi mare de oameni, cãrute, mãrfuri, autovehicole, alimente, animale, se îndreaptã sâmbãta spre târg. Cei care au cumpãrat cele trebuincioase se îndreaptã spre magazinele cooperativei de consum din centru sã cumpere mãrfurile de care au nevoie, apoi se odihnesc în parc, iar barbatii intra în restaurante si bufeturi ca sã petreacã.
         Caracteristica târgului actual este (o constituie) faptul cã este centralizat.

         Vama si bunurile aduse în târg

         La intrarea în târg cei care aduc mãrfuri si animale pentru vânzare platesc o taxa (vama). În secolul al XVIII-lea vama târgurilor din comitatul Zãrand (din care fãcea parte si Hãlmagiul) constituia un drept nobiliar fiind încasatã în numele si pentru domnii de pãmânt (nobili).
         Din conscriptia fiscalã a anului 1758 aflatã la bitalioteca muzeului de istorie din Arad, sub nr. 1425 si descoperitã de cercetãtoarea Elena Colta aflãm pretul PRODUSELOR NATURALE ÎN TÂRGUL SÃPTÃMÂNAL DIN HÃLMAGIU, iar din ziarul Zãrand, anul XI nr. 43 Brad, 25 octombie 1913, pag. 1-2 tabelul vãmii din anul 1868 în târgurile din Hãlmagiu.
         În anul 1758 bunurile aduse în târgul de la Hãlmagiu aveau urmatoarele preturi:

         COOPERATIVA DE CONSUM (C.P.A.D.M.)

         Începutul cooperativei de consum din Hãlmagiu trebuie sa-1 cautãm în anul 1938, când s-a nascut ideea înfiintãrii ei, pentru achizitionarea fructelor si aprovizionarea populatiei cu produse de larg consum, la preturi mici.
         Ca orice idee nouã a entuziasmat, câstigându-si aderenti si astfel un numãr de 60 persoane din Hãlmagiu si din jur au hotãrât, cu orice risc, sã creeze primul fond de 30.000 lei, contribuind fiecare cu 500 lei.
         Presedinte al noii cooperative a fost ales Cãtana Aurel, casier Sirban Gheorghe si administrator Popovici Traian, aceasta fiind prima schemã a cooperativei de consum.
         Din suma de 30.000 lei s-a cumpãrat, prin Institutul National al Cooperatiei (INCOOP), un vagon de sare la un pret avantajos, care s-a vândut la pret de comert si astfel capitalul s-a mãrit.
         Primul sediu al cooperativei a fost în localul proprietatea Societãtii Meseriasilor si Comerciantilor "Avram Iancu", vis-a-vis de clãdirea scolii din acel timp. Acel local a fost demolat în anul 1946, preconizându­-se construirea cãminului cultural în locul lui, dar întrucât mai târziu cãminul cultural s-a construit în centrul civic al localitãtii, pe terenul amintit s-a construit actualul magazin mixt al cooperativei de consum.
         În anul 1939, fiind foarte bunã recoltã de fructe, s-au livrat în Germania, prin Institutul national al Cooperatiei, 41 vagoane de prune si peste 50 vagoane de pulpe de mere (Vezi nota 30). Pe banii obtinuti s-a cumpãrat sare si petrol în cantitãti tot mai mari, astfel cã volumul mãrfurilor primite de cooperativã a depãsit, în anul urmãtor, volumul total al mãrfurilor de acelasi fel desfãcut de cele sapte prãvãlii particulare din Hãlmagiu. (Vezi nota 21)
         Veriga intermediarã care fãcea aprovizionarea. si desfacerea produselor între producãiori (fabrici si comert en gros) si cooperatie a fost Federala Judeteanã Arad.
         În comert cooperativa a fost înregistratã sub numele "COOPERATIVA DE CONSUM HÃLMÃGEANÂ". Dupã cum s-a arãtat mai sus, la început activitatea cooperativei s-a mãrginit, din lipsã de fonduri, doar la desfacerea sãrii în comision de la Institutul National al Cooperatiei realizând beneficii destul de mari. Mai târziu cooperativa s-a ocupat cu achizitii de produse agricole si fructe ca: mere, nuci, fructe de pãdure, pulpe de prune, apoi cu achizitionarea de unelte agricole din lemn, ca: lopeti, greble, cozi de topoare, de sape, de târnãcoape, ciubere, butoaie, putini si altele. Prin beneficiile realizate la aceste produse unitatea a reusit sã se autofinanteze si sã ia proportii în toate operatiunile comerciale, fiind sprijinitã de cãtre inspectorul Hogas, trimisul special al INCOOP-ului, care intentionase sã construiascã o fabricã de conserve din fructe în Hãlmagiu.
         În urma operatiunilor de colectare, cooperativa si-a mãrit fondul rulant si astfel locuitorii au început sã subscrie sume mai mari la fondul unitãtii. Datoritã încrederii acordate de cãtre populatie s-a ajuns ca toatã reteaua comercialã sã fie acumulatã de cãtre cooperatie, înfiintându-se sectiile magazinelor de primã necesitate: textilã, coloniale, menaj si restaurant.
         Dupã anii 1944 - 1945 locuitorii satelor Hãlmãgel, Luncsoara, Brusturi, Tisa, Leasa, Vârfuri, etc. si-­au exprimat dorinta înfiintãrii de unitãti, cooperative si în satele lor ceea ce s-a si realizat, dar care n-au functionat mult timp ca unitãtii bilantiere, din motivul cã nu s-au putut autofinanta. Ca unitate de centru a continuat a functiona tot Cooperativa "Hãlmãgeana", înfiintând în fiecare sat câte o sectie de desfacere si achizitii. (Vezi nota 22)
         Primii gestionari ai cooperativei au fost: Cãtanã Aurel, Popovici Traian, Gîrsici Iosif, Buglea Maria, dupã care au urmat Giurgiu Traian, Neacsu Berta, Tîrcus Aurel, Mãries Stefan, Sima Rozalia, Busa Arsenie, Aron Gheorghe, Ioanes Aurel, Calinap Elisabeta, Irhas Vichentie, Budean Petru, Basa Paraschiva, etc.
         La conducerea unitãtii s-au succedat ca presedinti ai consiliului de administratie: Cãtana Aurel, Iuga Laurentiu, Mihail Nicula, Bulgea Alexandru, Turuc Octavian, Sirban Aurel, Gligor Aurel, Nicula Petru, Sbârcea Ilie si iarãsi Nicula Petru.
         Din consiliile de administratie au fãcut parte: Popovici Traian, Busa Gheorghe, Buta Ioan, Busu Ioan, Butariu Ioan, Tat Aurel, Codrean Nicolae, Sbârcea Teofil, iar contabilitatea a fost condusã de cãtre Felicia Mizes si Lambing Aurica pânã în anul 1951.
         În perioada 1940-1950 cooperativa a realizat beneficii mari datoritã faptului cã a reusit sã-si majoreze mijloacele rulante prin operatiuni de achizitii si colectãri, beneficiul realizat în aceea perioadã fiind mai mare decât fondul social.
         Conform bilantului si al statutului beneficiul se repartiza, cu aprobarea consiliului de administratie, la dobânzi, la fondul social, care apoi se capitaliza precum si la prime pentru consiliul de administratie, impozite, etc. iar restul forma activul cooperativei, compus din mãrfuri si numerar disponibil la bancã.
         Dupã reorganizarea Bãncii Nationale (1949) cooperativa si-a deschis cont special de împrumut si pe baza garantiilor s-au acordat creditele necesare cu dobândã avantajoasã. Banca fãcea controlul unitãtilor spre a constata modul cum au fost întrebuintate creditele. Dupã ce s-au creat suficente credite bãnesti cooperativa a renuntat la creditele bancare, având mijloacele proprii pentru autofinantare.
         Iatã comparativ progresele realizate de cãtre cooperativa "Hãlmãgeana" în intervalul de timp 1950-1967, asa cum rezultã din dãrile de seamã anuale:
         
         În anul 1956:
         1. Fondul social .................................................................................................122.620 lei
         2. Volumul de mãrfuri industriale si alimentare desfãcute...............................1.505.110 lei
         3. Beneficii realizate.............................................................................................53.111 lei
         
         În anul ­1960:
         1. Fondul social .................................................................................................203.089 lei
         2. Volumul de mãrfuri desfãcute.....................................................................1.555.225 lei
         3. Beneficiul net...................................................................................................59.389 lei
         
         În acel an cooperativa avea în Hãlmagiu: un magazin universal cu patru sectii, un magazin alimentar cu tichete, un chiosc C.A.M., o prãvãlie, douã bufete si o sectie de sifonãrie. În acelasi timp mai avea filiale în satele: Brusturi, Bãnesti, Bodesti, Leasa, Ionesti, Hãlmãgel, Luncsoara, Poienari, Sîrbi, Tisa, Tãrmure si Tîrnãvita, iar numãrul membrilor se ridica la 2.636 persoane.
         În decurs de sapte ani activitatea cooperativei a crescut considerabil, fapt ce rezultã din urmãtoarele date extrase din darea de seamã a consiliului de conducere în anul 1967:
         
         1. Planul de aprovizionare în anul 1967 a fost de 11.705.000 lei si s-a realizat în proportie de 105% adicã 11.773.000 lei, fiind cu 8 % mai mare ca în anul 1966.
         2. Fondul social vãrsat ......................................................................329.390 lei
         3. Volumul mãrfurilor desfãcute ....................................................11.773.111 lei
         4. Numãrul membrilor cooperatori...............................................4.595 persoane
         din care 337 membrii noi au vãrsat 21.406 lei.
         
         La 31 decembrie 1967 cooperativa "Hãlmãgeana" avea: opt magazine de desfacere, din care un magazin de textile, un magazin de galanterie, unul de metalo-chimice, un magazin alimentar cu autoservire, 2 chioscuri de librãrie, o frizerie, o sifonãrie, un laborator de cofetãrie, un atelier de croitorie si unul de cizmãrie.

         Schema cooperativei

         Fatã de un volum asa de mare de mãrfuri si fatã de numãrul magazinelor, cooperativa si-a marit mereu schema ajungând sã aibã la 31 decembrie 1967: un presedinte, un contabil sef, un casier, un statistician, patru contabili, doisprezece gestionari si sasesprezece muncitori permanenti la prestãri de servicii si productie.
         Transportul mãrfurilor de la gara C.F.R. Hãlmagiu la magazinele cooperativei se face cu mijloacele proprii, cooperativa având o cãrutã platformã si un camion.
         La finalul anului 1967 cooperativa "Hãlmãgeana" avea 15 filiale în satele componente, anume: câte douã în Hãlmãgel, Luncsoara, Tãrmure, si câte una în satele: Bãnesti, Bodesti, Brusturi, Ionesti, Leasa, Poienari, Sîrbi, Tisa si Tîrnãvita.
         Iatã acum bilantul anului 1967 în sectorul de productie si de prestare servicii, cuprins în darea de seamã din anul 1967:
         

         În total, la acest sector, s-a realizat 1.073.000 lei fatã de planificarea de 1.007.300, deci în procent de 106%, iar raportate la nul 1966 realizãrile sunt de 223.600 lei.
         Sã urmãrim activitatea cooperativei în anul 1981:
         Schema: un presedinte, un contabil sef, trei calculatori, un casier, doi maestri recalificati, un magazioner, 21 gestionari si 4 remizieri.
         Sectia de prestãri de servicii are: 9 sectii din care 5 presteazã servicii industriale (sifonãrie, ceasornicãrie, reparatii R.T.V., reparatii auto-service si reparatii de uz casnic) iar 3 presteazã servicii neidustriale (frizerie, coafurã, zugravi). Mai are un laborator de carmangerie si o brutãrie.
         În localitatea de centru (Hãlmagiu) cooperativa are 12 magazine din care: 1 restaurant, o cofetãrie, 1 magazin de pâine, 9 magazine de diferite mãrfuri (menaj, metalo-chimice, librãrie, materiale de constructii, mobilã, prestãri de servicii, etc.). La fel mai are în satele aprtinãtoare un bufet la gara C.F.R. Hãlmagiu si 7 pravãlii în satele: Tisa, Tãrmure, Leasa, Poienari, Bãnesti, Bodesti si Brusturi.
         Fondul social în anul 1981 era de 318.162 lei.
         Volumul marfurilor desfãcute:
         - planificat .................................... 19.800.000 lei
         - realizat ...................................... 19.892.000 lei
         
         Pe sectii:
         

         Localuri

         Biroul cooperativei functioneazã în imobilul proprietatea statului român vis-a-vis de magazinul mixt. Din anul 1975 cooperativa are construit un local propriu, cu etaj, în care functioneazã: un restaurant, magazin de autoservire alimentar, magazin de menaj, de textile si încãltãminte. Mai are o magazie de achizitii în clãdirea Birtul Mare.
         Activitatea ei a încetat în 1993.