voievodatul/
iobagia
Rascoala lui
Horea
Avram Iancu
Revolutia din 1848
SECOLUL XX
monumente/ documente

SECOLUL XX
         Sfarsitul dominatiei Austro- Ungare

         După patru ani de înclestare titanică a puterilor europene, la finea lunii octombrie 1918 imperiul austro ungar se prăbusea. Opresorii poporului român si a celorlalte natiuni ce le stăpâneau încearcă zadarnic, să oprească sfârsitul acestui proces istoric, organizînd o armată republicană.
         La persecutiile si lipsurile materiale provocate de cei patru ani de război se mai adaugă si abuzurile autoritătilor locale, mai ales ale notarilor comunali si jandarmilor. În acest e conditii izbucnesc răscoale soldate cu alungarea autoritătilor locale, dezarmarea jandarmilor si atacarea depozitelor de alimente.
         În Hălmagiu izbucneste o răscoală în ziua de târg din 3 noiembrie 1918. Cei demobilizati se aruncă cu furie asupra magaziilor de alimente, depozitelor de tutun si asupra cancelariilor notariale. (vezi NOTA 1)
         În satul Bănesti tăranii, întocmai de la târgul din Hălmagiu, au atacat cancelaria notarială împărtindu­- si făina, zahărul si petrolul, apoi au spart casa de fier împrăstiind actele si titlurile împrumutului de război. La fel au procedat si cei din Hălmăgel. (vezi NOTA 2)
         O pradă mai bogată a oferit magazia căilor ferate din gară Hălmagiu, în care erau: făină, sare. zahăr, petrol, săpun, cafea, etc. destinate a fi distribuite prin "bilete". (vezi NOTA 3) Seful gării, văzând că populatia a atacat magazia a cerut ajutorul "gărzii maghiare de otel" din Arad, care a si sosit aici cu un tren special, dar lumea se împrastiase si de necaz rnembrii gărzii au început să tragă asupra trecătoriior de pe soseaua natională din spatele gării, ucigând mai multi oameni. (vezi NOTA 4)
         Întrezărind apropierea mult asteptatului moment de eliberare natională, sub îndrumarea Consiliului national român înfiintat la Arad, un grup de oameni inimosi din Hălmagiu îsi adună arme, bani si provizii si sub comanda lui Traian Mager se organizează milităreste. Astfel iau nastere gărzile nationale din tinutul Hălmagiului, in ziua de 4 noiembrie 1918, cu sediul în localul Birtul Mare. Printre primii gardisti, sunt invătătorii Dragos Adam, Mihai Vidu. apoi diaconul Eneia Joldea si meseriasii Borza Petru si Ciungan Petru. (vezi NOTA 5),
         De neuitat a rămas pentru localnici- si acest fapt trebuie să fie transmis posteritătii- momentul inaugurării puterii române în Hălmagiu, marcat prin focul tras de cele 12 arme în seara zilei de 4 noiembrie 1918, urmat de aclamatiile "Trăiască România" (vezi NOTA 6)
         Numărând 44 de membrii, garda natională a tinut sub paza sa toate oficiile si a restaibilit mijloacele de comunicatie prin telefon si telegraf. (vezi NOTA 7)
         In ziua de 17 noiembrie 1918, cu ocazia unei mari adunări populare la care au participat delegati din cele 33 de sate apartinătoare Hălmagiului, s-a citi de către comandantul gărzii textul telegramei de aderare a românilor din acest tinut la Sfatul National Român din Ungaria si Transilvania. (vezi NOTA 8)
         Prin aceasta se pregătea terenul marei adunării nationale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, căci gărzile nationale aveau, cu precadere, misiunea de a mentine ordinea si siguranta, de a apăra persoanele si avutul lor, fiind în acelasi timp importante detasamente pentru sustinerea propagandei nationale desfăsurată în numele Consiliului National, căruia îi erau subordonate, si de unirea poporului român. (vezi NOTA 9)
         Dar alături de garzile nationale, pentru unirea Transilvaniei cu România, milita întregul popor român prin organele lui politice, corporatii, cler, organizatii culturale, etc. Din partea poporului român al tinutului Hălmagiului au fost delegati să voteze unirea cu România Toma Pop, ca delegat al cercului Hălmagiului ales de cercul electoral românesc din Ardeal si Banat si protopopul Cornel Lazar, din partea episcopiei Arad. (vezi NOTA 10)


Troita eroilor din Halmagiu


Biserica de la Tebea


Troita eroilor de la Tebea

         În arhiva "Muzeul Unirii" din Alba lulia se păstreaza si documentul intitulat "Credintional" al carui text este următorul:

         "Subsemnatii adeverim că dl.Cornel Lazar protopop în Hălmagiu este emis din partea noastră mai jos indicatii corporatiune ca delegat al ei în Marea Adunare Natională Românâ ce se va convoca în acest an si în alte Adunări Nationale Române, cari eventual se vor tinea în decursul anului viitor. Dat în Arad la 8/21 nov. 1918. Pentru Consistoriu român ortodox, Ioan I.Pap. Episcop" (vezi NOTA 11)

         Dorinta unirii cu România nu cunostea margini si era alimentată si de apelurile Consiliului National Român, care cerea ca la măreata adunare să participe cât mai multi oameni. (vezi NOTA 12) Pe lângă cei doi delegati oficiali, din Hălmagiu au mai participat la măreata adunare de la Alba Iulia si un grup de cinci persoane alese în cadrul unei adunări generale. Acest grup s-a compus din: învâtătorul Mihail Vidu, diaconul Eneia Joldea, tăranul Veselie Gheorghe (din satul Tarmure} si tinerii intelectuali Sirca Alexandru si Cătană Vichentie. (vezi NOTA 13) Ei au plecat cu două zile mai inainte prin Arad. Singurul supravietuitor al acestei delegatii, învătătorul pensionar Cătană Vichentie, relatează, ca trenul din Arad la Simeria s-a întâlnit cu trenul ce venea din Lugoj.

         Pe peronul garii de aici a avut loc emotionantă întâlnire între cei doi frati: Ion Vidu, conducatorul corului din Lugoj si Mihai Vidu, învătătorul si dirijor de cor în Hălmagiu. Tot Cătană Vichentie mai relatează că printre momentele celel mai emotionante din ziua de 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia se inscrie si prezenta generalului român Leonte, din România. La aparitia acestuia corul din Lugoj, condus de maestrului Ion Vidu, a intonat cântecul: "sosit-a ceasul eliberării / De atătea veacuri mult dorit”...
         În aplauzele frenetice s-a deschis această adunare de către presedintele ales George Pop de Băsesti, vechi memorendist. Au urmat discursurile lui Vasile Goldis, Cicio Pop, etc., completate cu entuziaste aclamatii, după care cei 1228 de delegati din circumscriptiile electorale ale Transivaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului au hotărât unirea pentru totdeauna cu România. (vezi NOTA 14)
         La reîntoarcerea delegatiei hălmăgene în localitate s-a convocat o mare adunare populară, unde protopopul Cornel Lazăr a făcut o dare de seamă asupra celor petrecute la Alba Iulia. ÎnvâtătoruI Mihail Vidu, instruindu-si corul in numai două zile, a cântat, printre alte marsuri, si cântecul: ''Sosit-a ceasul eliberării/ De atâtea veacuri mult dorit" (vezi NOTA 15) învătat la Alba lulia de la fratele său.
         Bucuria unirii a fost asa de mare încât oamenii în loc de "bună ziua" se salutau cu urarea "Trăiască România Mare'' la care se răspundea, din adâncul inimii: "Trăiască". (vezi NOTA 16)


Peronul garii

         Înfăptuirea visului strabun

         Entuziasmul, fâră precedent, produs de unirea Transilvaniei cu România se transformă curând în suferinte si peste tinutul Hălmagiului se întinse umbra ameniniătoare a unui nou război. Desi prin actul unirii din 1 decembrie 1918 se manifestase dorinta românilor din fosta monarhie austro ungară de a se desprinde din lanturile robiei si a se uni cu Romănia, armata republicana maghiara, nesocotind vointa poporului român, încearcă să ocupe cu forta teritoriile desprinse din fosta monarhie. Astfel în luna februarie 1919, trupe maghiare, venind dinspre Arad, au pătruns în tinutul Hălmagiului, pe care l-au ocupat, instalându-si comandamentul în localul "Birtul Mare". Garda natională locală, neputând face fată acestei invazii, s-a refugiat la Brad unde sosiseră primele detasamente ale armatei române.
         In cursul lunii februarie 1919 au avut loc ciocniri armate între cele două forte: armata de ocupatie maghiară si detasamente izolate ale gărzilor nationăle române refugiate la Brad. Acestea făceau dese incursiuni în părtile Hălmagiului. Deoarece comportarea trupelor maghiare făcuse de nesuferit viata localnicilor, iar armata română din Brad era in plină organizare si nu putea încă interveni, un grup de circa 30 de gardisti din Hălmăgel, actionând din proprie initiativă, în ziua de 30 martie 1919 a deschis foc asupra companiei maghiare stationată în Hălmagiu si a alungat-o. (vezi NOTA 17)
         Între timp au loc ciocniri între detasamentele armatei maghiare de ocupatie si cele ale armatei romane. Astfel în ziua de 30 martie 1919 o baterie a armatei române, aflată în satul Târnava de Cris, trage asupra trenului blindat maghiar care inaintase pana la Vata si care, fara sa mai riposteze s-a retras la Hălmagiu, incident provocând panică în armata de ocupatie si, alarmându-s întreaga garnizoană a părăsit Hălmagiul. (vezi NOTA 18)
         În dimineata zilei de 31 martie 1919 colonelul Gheorghe Rasoviceanu comandantul regimentului de vânători din armata română, aflată in Brad, face o incursiune spre Hălmagiu si fiind informat că armata maghiară se află în derută se reîntoarce cu un automobil la Brad si punând regimentul în mars fortat, în dupamiaza aceleiasi zile, pe proprie răspundere ocupă Hălmagiul. A treia zi a sosit aici si generatul roman Mosoiu iar un avion al armatei române a aterizat lângă gara Hălmagiu (vezi NOTA 19). De acum Halmagiul era sub protectia armatei române.
         După trei zile armata maghiară s-a reîntors cu efective sporite, dar s-a oprit la câtiva kilometri in spatele Hălmagiului, neîndrăznind să întreprindă actiuni militare. Evenimentele se precipită si armata maghiară îsi concentrează trupe masive în partea de apus si de nord a Hălmagiului, iar in Brad se formează corpul de soldati voluntari români, numit "Horea". Din comuna Vârfuri (atunci numită Ciuci), aflată sub ocupatie maghiară, se trag proiectile de artilerie asupra Hălmagiului.
         În prima jumătate a lunii aprilie 1919 grosul armatei române se apropie de Hălmagiu, pregătindu-se de ofensivă pentru dezrobirea Crisanei, iar în dimineatia de 16 aprilie 1919, pe un front de circa 20 km. de la dealurile Gorgana, Hiread si până dincolo de Brusturi, s-au aflat fată în fată cele două armate: de ocupatie si de eliberare. Armata română declansează atacul si gurile de foc ale tunurilor, amestecate cu tăcănitul cadentat al mitralierelor, răspândesc groază în întregul tinut (vezi NOTA 20). E o înfruntare pe viată si pe moarte. Va birui armata care luptă pentru un tel just si are moralul mai ridicat. După câteva ore vânătorii colonelului Gheorghe Rasoviceanu străpung frontul si urmăresc pe inamic până la Dealul Mare, unde se organizează o puternică linie de apărare. Aici are loc lupta decisivă în care batalionul Horea II, de voluntari, se acoperea de glorie, sfărâmând rezistent inamicului (vezi NOTA 21) si astfel luptele pentru dezrobirea Crisanei continuă. Se eliberează Vascăul, Beiusul si Oradea, iar la 4 august 1919 armata română pune capăt acestui război ocupând Budapesta, integrând pentru totdeauna Transilvania, Crisana si Maramuresul la România.


Cimitirul eroilor din Tebea

         Pe câmpurile de luptă ale primului război mondial si-au dat viata.hălmăgenii: Butar Petru, Baltă Ioan, Banici Alexandru, Ciungan Adam, Groza Gheorghe, Ianc Nicolae, Jepian Iulius, Mot Alexandru, Paic Nicolae, Paic Petru, Paler Iosif, Sbârcea Ioan si Turuc Petru.
         Unii dintre eroii acestui război de întregire a neamului, căzuti în luptele de la Hălmagiu si Dealul Mare isi dorm somnul în cimitirul din Tebea, alături de Avram Iancu si tribunii lui. Printre ei, la loc de cinste, se enumeră si sublocotenentul Constantin Bîrsan, rănit în ziua de 16 aprilie 1919. (vezi NOTA 22)
         S-au succedat apoi reformele administrative. Prin legea nr. 5/9 septembrie 1951 teritoriul tării a fost împărtit în raioane si regiuni. Din plasele Hălmagiu, Gurahont si Sebis s-a format raionul Gurahont apartinând regiunii Arad. In anul 1956, prin legea nr. 12/7 ianuarie a fost desfiinfată regiunea Arad iar raioanele Gurahont, Ineu si Cris au fost incluse în regiunea Oradea (mai târziu numele ei a fost schimbat în "Crisana"). In fine prin legea nr. 2/1968 au fost desfiintate raioanele si reginile revenindu-se la împărtirea teritoriului tări in judete. De la acea dată Halmagiul apartine judetului Arad.
         Dintre hălmăgeni au rămas pe câmpurile de luptă ale celui de al doilea război mondial: Balta Leontin, Netea Nutu, Banici Napoleon, Bodea Gheorghe, Crisan Alexandru, Coroi Gheorghe, Irhas Traian, Irhas Cornel, Linek Zoltan, dr. Shenc Carol, Pisău Miron, Tămas Constantin, Târcus Petru si Terei Ioan.

      Manifestarea din 20 iulie 1846

         După terminarea războiului din 1941/1945 si instaurarea regimului de "democratie populară" în Halmagiu si satele din jurul lui a început o campanie de îndepărtarea din functiile de conducere a celor ce le detinuseră si înlocuirea lor cu alte persoane.
         Aici veneau propagandisti de la Arad si organizau diferite sedinte si manifestări "democratice". Una in cele mai mari a fost în ziua de târg săptămânal din 20 iulie 1946. Sosiseră aici, cu un tren special, sute de muncitori din Arad (comunist român) etc. Localnicii le-au cerut să se linistească pentru că aici sunt în tara Hălmagiului si a lui Avram Iancu dar n-au tinut cont de această recomandare si au provocat diferite busculade. Comerciantii si proprietarii de restaurante si de birturi au încuiat usile de la stradă si au lăsat până jos roletele metalice iar cei aflati în târg si-au strâns mărfurile si le-au adăpostit pe unde au putut.
         Străzile erau pline de oameni dar mai ales de tineri pregătiti să urce spre muntele Găina unde a doua zi, 21 iulie, se tinea traditionalul târg.
         La unii manifestanti s-au observat pe sub haine, pistoale marca Orita si au fost avertizati să nu traga focuri că ei, localnicii, vor răspunde cum se cuvine, că nu le este frică fiindcă au luptat 4 ani pe front si împreună cu rusii au eliberat Ungaria si au ocupat Budapesta. Cine va îndrăzni să tragă un foc de armă aici isi va găsi sfârsitul. Înfricosati propagandistii n-au tras dar cum erau multi au început să provoace dezordine.
         Localnicii s-au retras în curtea băncii Crisana pentru organizare. Niste tărani în frunte cu inimosul Dusan Ioan-Nutu din satul Poienari au lansat îndemnul "Pe ei" si au apărut în mijlocul târgului, străpungând cordonul propagandistilor. Au pus mâinile pe furcile de lemn aduse în târg pentru vânzare, le-au rotit de mai multe ori deasupra capetelor înfierbântate ale propagandistilor si fiindcă insultele la adresa localnicilor nu mai conteneau au trecut la pedepsirea lor lovidu-i peste corp. În curând "vitejii propagandisti" s-au risipit pe diferite străzi, mai ales spre câmp si târgul de vite, ascunzându-se în tufele de arini si de sălcii. Dacă s-ar fi tras focuri de armă ar fi urmat un măcel. A fost numai o puternică răscolire a spiritelor si câteva bătăi aplicate, preventiv, turbulentilor ca să tină minte unde se găsesc.
         Comandantul lor, după ce si-a regrupat oamenii, a hotărât să continue actiunea dar localnicii erau asa de furiosi că i-ar fi strivit. În acea situatie agitatorii au hotărât să plece spre muntele Găina, conform planului stabilit la Arad, si să facă propagandă acolo.
         Oamenii din Hălmagiu si satele din jurul lui ca să nu lase tinerii neexperimentati ce plecaseră spre muntele Găina să cadă pradă usoară în mâinile dusmanilor au plecat în urma lor înarmati cu topoare si lanturi usoare cu care se poate lovi inamicul de la o distantă de 1 -2 metri. I-au ajuns pe drum si i-au tinut spre observatie gata să intervină când va fi cazul.
         Seara, propagandistii, ajunsi sub poala muntelui Găina, au făcut focuri, au consumat excesiv de mult alcool, au cântat si ametiti de băutură si-au pus în valoare talentete atavice încercând să întreprindă o nouă actiune de denigrare si botjocorire a motilor. Lupta s-a dat cu lemne aprinse si cu tăciuni de ambele părti. Fiind întuneric nu s-au cunoscut fortele celor două tabere dar niste localnici au lansat vestile că înspre ei coboară 2.000 de moti si în muntele Găina dusmanii niciodaâtă nu vor învinge ci îsi vor găsi mormântul. La rândul său propagandistii au intrat din nou în panică si au renuntat la orice altă actiune, ascunzându-se prin pădure.
         A doua zi (de Sf. Ilie) au urcat pe.vârful muntelui si au încercât să-si cumpere alimente si băutură dar femeile din jurul Hămagiului, ce-si însotiseră bărbatii la târg, au refuzat să le vândă si au sfătuit si pe cele din părtile Vascăului, Beiusului si Băii de Cris să facă la fel spunându-le cine sunt cumpărătorii si ce au făcut ei in târgul de la Hălmagiu si azi noapte sub poala muntelui.
         Către amiaza "celebra armată de propagandisti", obosită, flămândă, învinsă si acoperită de rusine a coborât muntele si peste câteva ore au ajuns în gara Hălmagiului unde-i astepta garnitura de tren cu care veniseră de la Arad. După ce s-au urcat în vagoane unii si-au blestemat cele două zile de tristă experientă si au jurat că nu vor mai veni niciodată la Hălmagiu.
         In urma acestor evenimente si alegerilor din luna Noiembrie 1946 s-a continuat actiunea de denigrare a Hălmagiului prin reforme administrative desfiintându-se institutiile de bază si transferându-le in alte localităti.
         Au urmat alte timpuri grele printre care inflatia si criza de alimente in aceasta regiune deficitara de cereale.
         Micile economii bănesti s-au devalorizat iar bunurile s-au scumpit de la o lună la alta. Imprumuturile de război nu s-au mai restituit, oamenii rămânând doar cu titlurile de împrumut. Noile monede de 2.000, 5.000, 10.000 lei, apoi cele de 100.000 si de 5.000.000 lei au ridicat preturile la un nivel nemaiîntâlnit, într­-un ritm vertiginos. Toate gospodăriile deveniseră "multimilionare" dar nu aveau ce să cumpere. O vacă costa intre 40-60 milioane iar o pereche de boi între 100-130 milioane.
         Iată si câteva preturi în localitate, notate de învătătorul Cătană Vichentie: un litru de lapte- 6.000 lei, o pereche de ouă - 10.000 lei, un metru de stofă - 300.000 lei, un kilogram de ceapă 25.000 lei, un kilogram de faină albă - 20.000 lei, una măsură de grâu - 300.000 lei, un kilogram de carne - 24.000 lei, un car de fân ­2.000.000 lei, transportul cu birja de la gară - 20.000 lei, iar salarul unui functionar cu o vechime de peste 20 de ani - 300.000 lei. (vezi NOTA 23)
         Reforma monetară din 15 august 1947 a pus capăt acestei teribile infatii. Au fost emise monede de metal de valori foarte mici de: 50 bani, 1 leu, 2 lei, 5 lei si de hârtie de 20 lei, 25 lei si de 100 lei. Din banii vechi s-au schimbat numai 5.000.000 lei la paritatea de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. Ceilalti bani, mai bine zis milioanele, si-au pierdut orice valoare. O parte din acei bani au fost colectati de banca populară din satul Tisa, anume circa 3 miliarde si jumătate, si predati Băncii Nationale pentru topire.
         Intre anii 1950-1989 in localitate s-au intreprins o serie de actiuni cu caracter edilitar: s-a introdus curentul electric, s-a mutat târgul din centru pe locul târgului de animale asfaltându-se piata, în mijlocul pietei centrale s-a amenajat un parc în care predomină bustul lui Avram Iancu (în anul 1974). Au fost construite: Căminul Cultural, scoala cu două etaje, magazinul si restaurantul cooperativei de consum, două blocuri cu câte trei nivele si s-au asfaltat trotuarele iar pe traseul soselei nationale între podurile de peste valea Hălmagiului si cea a Bănestiului a apărut o stradă nouă cu case spatioase si confortabile. În fine, în anul 1978 s-a infiintat o sectie de confectii- tricotaje a uzinei de textile din Arad.

   NOTE

         01. Traian Mager, Contribuantii la istoria unirii, Arad, Tipografia Diecezană, 1939, pag. 21
         02. Traian Mager, Contribuantii la istoria unirii, 1918- 19, Timpul Tipografiei Diecezane, Arad 1939, pag. 22
         03. ibidem pag. 27
         04. ibidem pag. 27
         05. ibidem pag. 28.
         06. ibidem pag. 26
         07. Ziarul "Românul" nr. 4/13 noiembrie 1918, Arad
         08. Traian Mager. Ibidem, pag. 40 si ziarul "Românul" nr. 15/27 noiembrie 1918
         09. Unirea Transilvaniei cu România, 1918, op. citat, pag. 608
         10. Marea Unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, Bucuresti, 1 decembrie 1943, Biblioteca Despărtământului Bucuresti al Asociatiei ASTRA, pag. 64/4 si 54
         11. Arhiva ''Muzeul Unirii" Alba Iulia nr. inv. 437
         12. Unirea Transilvaniei cu România 1918, op. citat, pag. 642
         13. Sursa: Cătană Vichentie 77 ani, învătător pensionar (09.1976 în Hălmagiu)
         14. Unirea Transilvaniei cu România, 1918, op. citat, pag. 662.
         15. Sursa: Cătană Vichentie.
         16. idem.
         17. Traian Mager, Contributii la istoria unirii 1918-1919, Jurnal. Tiparul Tipografiei diecezană Arad, pag. 134
         18. idem pag. 141
         19. idem pag. 142
         20. Traian Mager, Contributii la istoria unirii 1918-1919, Jurnal, pag. 164
         21. idem pag. 184, 186.
         22. Cătană Vichentie, învătător pensionat, sustinea in ziua de 9 noiembrie 1976, ca el l-a vazut pe eroul Constantin Bîrsan, grav rănit într-o cărută ce-l transporta în ziua de 16 aprilie 1919, spre Baia de Cris.
         23. Preturile au fost notate pe versoul ultimei pagini a cartii Naiu pe luna septembrie inregistrata sub nr.54- 9, în muzeul bisericii din Hălmagiu.