Dupã patru ani de înclestare titanicã a puterilor europene, la finea lunii octombrie 1918 imperiul austro ungar se prãbusea. Opresorii poporului român si a celorlalte natiuni ce le stãpâneau încearcã zadarnic, sã opreascã sfârsitul acestui proces istoric, organizînd o armatã republicanã.
         La persecutiile si lipsurile materiale provocate de cei patru ani de rãzboi se mai adaugã si abuzurile autoritãtilor locale, mai ales ale notarilor comunali si jandarmilor. În acest e conditii izbucnesc rãscoale soldate cu alungarea autoritãtilor locale, dezarmarea jandarmilor si atacarea depozitelor de alimente.
         În Hãlmagiu izbucneste o rãscoalã în ziua de târg din 3 noiembrie 1918. Cei demobilizati se aruncã cu furie asupra magaziilor de alimente, depozitelor de tutun si asupra cancelariilor notariale. (vezi NOTA 1)
         În satul Bãnesti tãranii, întocmai de la târgul din Hãlmagiu, au atacat cancelaria notarialã împãrtindu­- si fãina, zahãrul si petrolul, apoi au spart casa de fier împrãstiind actele si titlurile împrumutului de rãzboi. La fel au procedat si cei din Hãlmãgel. (vezi NOTA 2)
         O pradã mai bogatã a oferit magazia cãilor ferate din garã Hãlmagiu, în care erau: fãinã, sare. zahãr, petrol, sãpun, cafea, etc. destinate a fi distribuite prin "bilete". (vezi NOTA 3) Seful gãrii, vãzând cã populatia a atacat magazia a cerut ajutorul "gãrzii maghiare de otel" din Arad, care a si sosit aici cu un tren special, dar lumea se împrastiase si de necaz rnembrii gãrzii au început sã tragã asupra trecãtoriior de pe soseaua nationalã din spatele gãrii, ucigând mai multi oameni. (vezi NOTA 4)
         Întrezãrind apropierea mult asteptatului moment de eliberare nationalã, sub îndrumarea Consiliului national român înfiintat la Arad, un grup de oameni inimosi din Hãlmagiu îsi adunã arme, bani si provizii si sub comanda lui Traian Mager se organizeazã militãreste. Astfel iau nastere gãrzile nationale din tinutul Hãlmagiului, in ziua de 4 noiembrie 1918, cu sediul în localul Birtul Mare. Printre primii gardisti, sunt invãtãtorii Dragos Adam, Mihai Vidu. apoi diaconul Eneia Joldea si meseriasii Borza Petru si Ciungan Petru. (vezi NOTA 5),
         De neuitat a rãmas pentru localnici- si acest fapt trebuie sã fie transmis posteritãtii- momentul inaugurãrii puterii române în Hãlmagiu, marcat prin focul tras de cele 12 arme în seara zilei de 4 noiembrie 1918, urmat de aclamatiile "Trãiascã România" (vezi NOTA 6)
         Numãrând 44 de membrii, garda nationalã a tinut sub paza sa toate oficiile si a restaibilit mijloacele de comunicatie prin telefon si telegraf. (vezi NOTA 7)
         In ziua de 17 noiembrie 1918, cu ocazia unei mari adunãri populare la care au participat delegati din cele 33 de sate apartinãtoare Hãlmagiului, s-a citi de cãtre comandantul gãrzii textul telegramei de aderare a românilor din acest tinut la Sfatul National Român din Ungaria si Transilvania. (vezi NOTA 8)
         Prin aceasta se pregãtea terenul marei adunãrii nationale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, cãci gãrzile nationale aveau, cu precadere, misiunea de a mentine ordinea si siguranta, de a apãra persoanele si avutul lor, fiind în acelasi timp importante detasamente pentru sustinerea propagandei nationale desfãsuratã în numele Consiliului National, cãruia îi erau subordonate, si de unirea poporului român. (vezi NOTA 9)
         Dar alãturi de garzile nationale, pentru unirea Transilvaniei cu România, milita întregul popor român prin organele lui politice, corporatii, cler, organizatii culturale, etc. Din partea poporului român al tinutului Hãlmagiului au fost delegati sã voteze unirea cu România Toma Pop, ca delegat al cercului Hãlmagiului ales de cercul electoral românesc din Ardeal si Banat si protopopul Cornel Lazar, din partea episcopiei Arad. (vezi NOTA 10)

         "Subsemnatii adeverim cã dl.Cornel Lazar protopop în Hãlmagiu este emis din partea noastrã mai jos indicatii corporatiune ca delegat al ei în Marea Adunare Nationalã Românâ ce se va convoca în acest an si în alte Adunãri Nationale Române, cari eventual se vor tinea în decursul anului viitor. Dat în Arad la 8/21 nov. 1918. Pentru Consistoriu român ortodox, Ioan I.Pap. Episcop" (vezi NOTA 11)

         Dorinta unirii cu România nu cunostea margini si era alimentatã si de apelurile Consiliului National Român, care cerea ca la mãreata adunare sã participe cât mai multi oameni. (vezi NOTA 12) Pe lângã cei doi delegati oficiali, din Hãlmagiu au mai participat la mãreata adunare de la Alba Iulia si un grup de cinci persoane alese în cadrul unei adunãri generale. Acest grup s-a compus din: învâtãtorul Mihail Vidu, diaconul Eneia Joldea, tãranul Veselie Gheorghe (din satul Tarmure} si tinerii intelectuali Sirca Alexandru si Cãtanã Vichentie. (vezi NOTA 13) Ei au plecat cu douã zile mai inainte prin Arad. Singurul supravietuitor al acestei delegatii, învãtãtorul pensionar Cãtanã Vichentie, relateazã, ca trenul din Arad la Simeria s-a întâlnit cu trenul ce venea din Lugoj.

         Pe peronul garii de aici a avut loc emotionantã întâlnire între cei doi frati: Ion Vidu, conducatorul corului din Lugoj si Mihai Vidu, învãtãtorul si dirijor de cor în Hãlmagiu. Tot Cãtanã Vichentie mai relateazã cã printre momentele celel mai emotionante din ziua de 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia se inscrie si prezenta generalului român Leonte, din România. La aparitia acestuia corul din Lugoj, condus de maestrului Ion Vidu, a intonat cântecul: "sosit-a ceasul eliberãrii / De atãtea veacuri mult dorit”...
         În aplauzele frenetice s-a deschis aceastã adunare de cãtre presedintele ales George Pop de Bãsesti, vechi memorendist. Au urmat discursurile lui Vasile Goldis, Cicio Pop, etc., completate cu entuziaste aclamatii, dupã care cei 1228 de delegati din circumscriptiile electorale ale Transivaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului au hotãrât unirea pentru totdeauna cu România. (vezi NOTA 14)
         La reîntoarcerea delegatiei hãlmãgene în localitate s-a convocat o mare adunare popularã, unde protopopul Cornel Lazãr a fãcut o dare de seamã asupra celor petrecute la Alba Iulia. ÎnvâtãtoruI Mihail Vidu, instruindu-si corul in numai douã zile, a cântat, printre alte marsuri, si cântecul: ''Sosit-a ceasul eliberãrii/ De atâtea veacuri mult dorit" (vezi NOTA 15) învãtat la Alba lulia de la fratele sãu.
         Bucuria unirii a fost asa de mare încât oamenii în loc de "bunã ziua" se salutau cu urarea "Trãiascã România Mare'' la care se rãspundea, din adâncul inimii: "Trãiascã". (vezi NOTA 16)

         Înfãptuirea visului strabun

         Entuziasmul, fârã precedent, produs de unirea Transilvaniei cu România se transformã curând în suferinte si peste tinutul Hãlmagiului se întinse umbra ameniniãtoare a unui nou rãzboi. Desi prin actul unirii din 1 decembrie 1918 se manifestase dorinta românilor din fosta monarhie austro ungarã de a se desprinde din lanturile robiei si a se uni cu Romãnia, armata republicana maghiara, nesocotind vointa poporului român, încearcã sã ocupe cu forta teritoriile desprinse din fosta monarhie. Astfel în luna februarie 1919, trupe maghiare, venind dinspre Arad, au pãtruns în tinutul Hãlmagiului, pe care l-au ocupat, instalându-si comandamentul în localul "Birtul Mare". Garda nationalã localã, neputând face fatã acestei invazii, s-a refugiat la Brad unde sosiserã primele detasamente ale armatei române.
         In cursul lunii februarie 1919 au avut loc ciocniri armate între cele douã forte: armata de ocupatie maghiarã si detasamente izolate ale gãrzilor nationãle române refugiate la Brad. Acestea fãceau dese incursiuni în pãrtile Hãlmagiului. Deoarece comportarea trupelor maghiare fãcuse de nesuferit viata localnicilor, iar armata românã din Brad era in plinã organizare si nu putea încã interveni, un grup de circa 30 de gardisti din Hãlmãgel, actionând din proprie initiativã, în ziua de 30 martie 1919 a deschis foc asupra companiei maghiare stationatã în Hãlmagiu si a alungat-o. (vezi NOTA 17)
         Între timp au loc ciocniri între detasamentele armatei maghiare de ocupatie si cele ale armatei romane. Astfel în ziua de 30 martie 1919 o baterie a armatei române, aflatã în satul Târnava de Cris, trage asupra trenului blindat maghiar care inaintase pana la Vata si care, fara sa mai riposteze s-a retras la Hãlmagiu, incident provocând panicã în armata de ocupatie si, alarmându-s întreaga garnizoanã a pãrãsit Hãlmagiul. (vezi NOTA 18)
         În dimineata zilei de 31 martie 1919 colonelul Gheorghe Rasoviceanu comandantul regimentului de vânãtori din armata românã, aflatã in Brad, face o incursiune spre Hãlmagiu si fiind informat cã armata maghiarã se aflã în derutã se reîntoarce cu un automobil la Brad si punând regimentul în mars fortat, în dupamiaza aceleiasi zile, pe proprie rãspundere ocupã Hãlmagiul. A treia zi a sosit aici si generatul roman Mosoiu iar un avion al armatei române a aterizat lângã gara Hãlmagiu (vezi NOTA 19). De acum Halmagiul era sub protectia armatei române.
         Dupã trei zile armata maghiarã s-a reîntors cu efective sporite, dar s-a oprit la câtiva kilometri in spatele Hãlmagiului, neîndrãznind sã întreprindã actiuni militare. Evenimentele se precipitã si armata maghiarã îsi concentreazã trupe masive în partea de apus si de nord a Hãlmagiului, iar in Brad se formeazã corpul de soldati voluntari români, numit "Horea". Din comuna Vârfuri (atunci numitã Ciuci), aflatã sub ocupatie maghiarã, se trag proiectile de artilerie asupra Hãlmagiului.
         În prima jumãtate a lunii aprilie 1919 grosul armatei române se apropie de Hãlmagiu, pregãtindu-se de ofensivã pentru dezrobirea Crisanei, iar în dimineatia de 16 aprilie 1919, pe un front de circa 20 km. de la dealurile Gorgana, Hiread si pânã dincolo de Brusturi, s-au aflat fatã în fatã cele douã armate: de ocupatie si de eliberare. Armata românã declanseazã atacul si gurile de foc ale tunurilor, amestecate cu tãcãnitul cadentat al mitralierelor, rãspândesc groazã în întregul tinut (vezi NOTA 20). E o înfruntare pe viatã si pe moarte. Va birui armata care luptã pentru un tel just si are moralul mai ridicat. Dupã câteva ore vânãtorii colonelului Gheorghe Rasoviceanu strãpung frontul si urmãresc pe inamic pânã la Dealul Mare, unde se organizeazã o puternicã linie de apãrare. Aici are loc lupta decisivã în care batalionul Horea II, de voluntari, se acoperea de glorie, sfãrâmând rezistent inamicului (vezi NOTA 21) si astfel luptele pentru dezrobirea Crisanei continuã. Se elibereazã Vascãul, Beiusul si Oradea, iar la 4 august 1919 armata românã pune capãt acestui rãzboi ocupând Budapesta, integrând pentru totdeauna Transilvania, Crisana si Maramuresul la România.

         Pe câmpurile de luptã ale primului rãzboi mondial si-au dat viata.hãlmãgenii: Butar Petru, Baltã Ioan, Banici Alexandru, Ciungan Adam, Groza Gheorghe, Ianc Nicolae, Jepian Iulius, Mot Alexandru, Paic Nicolae, Paic Petru, Paler Iosif, Sbârcea Ioan si Turuc Petru.
         Unii dintre eroii acestui rãzboi de întregire a neamului, cãzuti în luptele de la Hãlmagiu si Dealul Mare isi dorm somnul în cimitirul din Tebea, alãturi de Avram Iancu si tribunii lui. Printre ei, la loc de cinste, se enumerã si sublocotenentul Constantin Bîrsan, rãnit în ziua de 16 aprilie 1919. (vezi NOTA 22)
         S-au succedat apoi reformele administrative. Prin legea nr. 5/9 septembrie 1951 teritoriul tãrii a fost împãrtit în raioane si regiuni. Din plasele Hãlmagiu, Gurahont si Sebis s-a format raionul Gurahont apartinând regiunii Arad. In anul 1956, prin legea nr. 12/7 ianuarie a fost desfiinfatã regiunea Arad iar raioanele Gurahont, Ineu si Cris au fost incluse în regiunea Oradea (mai târziu numele ei a fost schimbat în "Crisana"). In fine prin legea nr. 2/1968 au fost desfiintate raioanele si reginile revenindu-se la împãrtirea teritoriului tãri in judete. De la acea datã Halmagiul apartine judetului Arad.
         Dintre hãlmãgeni au rãmas pe câmpurile de luptã ale celui de al doilea rãzboi mondial: Balta Leontin, Netea Nutu, Banici Napoleon, Bodea Gheorghe, Crisan Alexandru, Coroi Gheorghe, Irhas Traian, Irhas Cornel, Linek Zoltan, dr. Shenc Carol, Pisãu Miron, Tãmas Constantin, Târcus Petru si Terei Ioan.

         Dupã terminarea rãzboiului din 1941/1945 si instaurarea regimului de "democratie popularã" în Halmagiu si satele din jurul lui a început o campanie de îndepãrtarea din functiile de conducere a celor ce le detinuserã si înlocuirea lor cu alte persoane.
         Aici veneau propagandisti de la Arad si organizau diferite sedinte si manifestãri "democratice". Una in cele mai mari a fost în ziua de târg sãptãmânal din 20 iulie 1946. Sosiserã aici, cu un tren special, sute de muncitori din Arad (comunist român) etc. Localnicii le-au cerut sã se linisteascã pentru cã aici sunt în tara Hãlmagiului si a lui Avram Iancu dar n-au tinut cont de aceastã recomandare si au provocat diferite busculade. Comerciantii si proprietarii de restaurante si de birturi au încuiat usile de la stradã si au lãsat pânã jos roletele metalice iar cei aflati în târg si-au strâns mãrfurile si le-au adãpostit pe unde au putut.
         Strãzile erau pline de oameni dar mai ales de tineri pregãtiti sã urce spre muntele Gãina unde a doua zi, 21 iulie, se tinea traditionalul târg.
         La unii manifestanti s-au observat pe sub haine, pistoale marca Orita si au fost avertizati sã nu traga focuri cã ei, localnicii, vor rãspunde cum se cuvine, cã nu le este fricã fiindcã au luptat 4 ani pe front si împreunã cu rusii au eliberat Ungaria si au ocupat Budapesta. Cine va îndrãzni sã tragã un foc de armã aici isi va gãsi sfârsitul. Înfricosati propagandistii n-au tras dar cum erau multi au început sã provoace dezordine.
         Localnicii s-au retras în curtea bãncii Crisana pentru organizare. Niste tãrani în frunte cu inimosul Dusan Ioan-Nutu din satul Poienari au lansat îndemnul "Pe ei" si au apãrut în mijlocul târgului, strãpungând cordonul propagandistilor. Au pus mâinile pe furcile de lemn aduse în târg pentru vânzare, le-au rotit de mai multe ori deasupra capetelor înfierbântate ale propagandistilor si fiindcã insultele la adresa localnicilor nu mai conteneau au trecut la pedepsirea lor lovidu-i peste corp. În curând "vitejii propagandisti" s-au risipit pe diferite strãzi, mai ales spre câmp si târgul de vite, ascunzându-se în tufele de arini si de sãlcii. Dacã s-ar fi tras focuri de armã ar fi urmat un mãcel. A fost numai o puternicã rãscolire a spiritelor si câteva bãtãi aplicate, preventiv, turbulentilor ca sã tinã minte unde se gãsesc.
         Comandantul lor, dupã ce si-a regrupat oamenii, a hotãrât sã continue actiunea dar localnicii erau asa de furiosi cã i-ar fi strivit. În acea situatie agitatorii au hotãrât sã plece spre muntele Gãina, conform planului stabilit la Arad, si sã facã propagandã acolo.
         Oamenii din Hãlmagiu si satele din jurul lui ca sã nu lase tinerii neexperimentati ce plecaserã spre muntele Gãina sã cadã pradã usoarã în mâinile dusmanilor au plecat în urma lor înarmati cu topoare si lanturi usoare cu care se poate lovi inamicul de la o distantã de 1 -2 metri. I-au ajuns pe drum si i-au tinut spre observatie gata sã intervinã când va fi cazul.
         Seara, propagandistii, ajunsi sub poala muntelui Gãina, au fãcut focuri, au consumat excesiv de mult alcool, au cântat si ametiti de bãuturã si-au pus în valoare talentete atavice încercând sã întreprindã o nouã actiune de denigrare si botjocorire a motilor. Lupta s-a dat cu lemne aprinse si cu tãciuni de ambele pãrti. Fiind întuneric nu s-au cunoscut fortele celor douã tabere dar niste localnici au lansat vestile cã înspre ei coboarã 2.000 de moti si în muntele Gãina dusmanii niciodaâtã nu vor învinge ci îsi vor gãsi mormântul. La rândul sãu propagandistii au intrat din nou în panicã si au renuntat la orice altã actiune, ascunzându-se prin pãdure.
         A doua zi (de Sf. Ilie) au urcat pe.vârful muntelui si au încercât sã-si cumpere alimente si bãuturã dar femeile din jurul Hãmagiului, ce-si însotiserã bãrbatii la târg, au refuzat sã le vândã si au sfãtuit si pe cele din pãrtile Vascãului, Beiusului si Bãii de Cris sã facã la fel spunându-le cine sunt cumpãrãtorii si ce au fãcut ei in târgul de la Hãlmagiu si azi noapte sub poala muntelui.
         Cãtre amiaza "celebra armatã de propagandisti", obositã, flãmândã, învinsã si acoperitã de rusine a coborât muntele si peste câteva ore au ajuns în gara Hãlmagiului unde-i astepta garnitura de tren cu care veniserã de la Arad. Dupã ce s-au urcat în vagoane unii si-au blestemat cele douã zile de tristã experientã si au jurat cã nu vor mai veni niciodatã la Hãlmagiu.
         In urma acestor evenimente si alegerilor din luna Noiembrie 1946 s-a continuat actiunea de denigrare a Hãlmagiului prin reforme administrative desfiintându-se institutiile de bazã si transferându-le in alte localitãti.
         Au urmat alte timpuri grele printre care inflatia si criza de alimente in aceasta regiune deficitara de cereale.
         Micile economii bãnesti s-au devalorizat iar bunurile s-au scumpit de la o lunã la alta. Imprumuturile de rãzboi nu s-au mai restituit, oamenii rãmânând doar cu titlurile de împrumut. Noile monede de 2.000, 5.000, 10.000 lei, apoi cele de 100.000 si de 5.000.000 lei au ridicat preturile la un nivel nemaiîntâlnit, într­-un ritm vertiginos. Toate gospodãriile deveniserã "multimilionare" dar nu aveau ce sã cumpere. O vacã costa intre 40-60 milioane iar o pereche de boi între 100-130 milioane.
         Iatã si câteva preturi în localitate, notate de învãtãtorul Cãtanã Vichentie: un litru de lapte- 6.000 lei, o pereche de ouã - 10.000 lei, un metru de stofã - 300.000 lei, un kilogram de ceapã 25.000 lei, un kilogram de fainã albã - 20.000 lei, una mãsurã de grâu - 300.000 lei, un kilogram de carne - 24.000 lei, un car de fân ­2.000.000 lei, transportul cu birja de la garã - 20.000 lei, iar salarul unui functionar cu o vechime de peste 20 de ani - 300.000 lei. (vezi NOTA 23)
         Reforma monetarã din 15 august 1947 a pus capãt acestei teribile infatii. Au fost emise monede de metal de valori foarte mici de: 50 bani, 1 leu, 2 lei, 5 lei si de hârtie de 20 lei, 25 lei si de 100 lei. Din banii vechi s-au schimbat numai 5.000.000 lei la paritatea de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. Ceilalti bani, mai bine zis milioanele, si-au pierdut orice valoare. O parte din acei bani au fost colectati de banca popularã din satul Tisa, anume circa 3 miliarde si jumãtate, si predati Bãncii Nationale pentru topire.
         Intre anii 1950-1989 in localitate s-au intreprins o serie de actiuni cu caracter edilitar: s-a introdus curentul electric, s-a mutat târgul din centru pe locul târgului de animale asfaltându-se piata, în mijlocul pietei centrale s-a amenajat un parc în care predominã bustul lui Avram Iancu (în anul 1974). Au fost construite: Cãminul Cultural, scoala cu douã etaje, magazinul si restaurantul cooperativei de consum, douã blocuri cu câte trei nivele si s-au asfaltat trotuarele iar pe traseul soselei nationale între podurile de peste valea Hãlmagiului si cea a Bãnestiului a apãrut o stradã nouã cu case spatioase si confortabile. În fine, în anul 1978 s-a infiintat o sectie de confectii- tricotaje a uzinei de textile din Arad.

   NOTE

         01. Traian Mager, Contribuantii la istoria unirii, Arad, Tipografia Diecezanã, 1939, pag. 21
         02. Traian Mager, Contribuantii la istoria unirii, 1918- 19, Timpul Tipografiei Diecezane, Arad 1939, pag. 22
         03. ibidem pag. 27
         04. ibidem pag. 27
         05. ibidem pag. 28.
         06. ibidem pag. 26
         07. Ziarul "Românul" nr. 4/13 noiembrie 1918, Arad
         08. Traian Mager. Ibidem, pag. 40 si ziarul "Românul" nr. 15/27 noiembrie 1918
         09. Unirea Transilvaniei cu România, 1918, op. citat, pag. 608
         10. Marea Unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, Bucuresti, 1 decembrie 1943, Biblioteca Despãrtãmântului Bucuresti al Asociatiei ASTRA, pag. 64/4 si 54
         11. Arhiva ''Muzeul Unirii" Alba Iulia nr. inv. 437
         12. Unirea Transilvaniei cu România 1918, op. citat, pag. 642
         13. Sursa: Cãtanã Vichentie 77 ani, învãtãtor pensionar (09.1976 în Hãlmagiu)
         14. Unirea Transilvaniei cu România, 1918, op. citat, pag. 662.
         15. Sursa: Cãtanã Vichentie.
         16. idem.
         17. Traian Mager, Contributii la istoria unirii 1918-1919, Jurnal. Tiparul Tipografiei diecezanã Arad, pag. 134
         18. idem pag. 141
         19. idem pag. 142
         20. Traian Mager, Contributii la istoria unirii 1918-1919, Jurnal, pag. 164
         21. idem pag. 184, 186.
         22. Cãtanã Vichentie, învãtãtor pensionat, sustinea in ziua de 9 noiembrie 1976, ca el l-a vazut pe eroul Constantin Bîrsan, grav rãnit într-o cãrutã ce-l transporta în ziua de 16 aprilie 1919, spre Baia de Cris.
         23. Preturile au fost notate pe versoul ultimei pagini a cartii Naiu pe luna septembrie inregistrata sub nr.54- 9, în muzeul bisericii din Hãlmagiu.