Depresiunea Hãlmagiului, cunoscutã si sub numele de Tinutul Hãlmagiului, constituie una din "portile" de pãtrundere dinspre câmpie spre Muntii Apuseni, fãcând legãtura între zona mai deschisã dinspre Câmpia Aradului, si Muntii Apuseni propriu zisi. Acest tinut prezintã o forma de relief care cuprinde un sir de defilee si micro depresiuni formate de Crisul Alb si afluentii lui, în special cei din partea dreaptã, defilee si depresiuni ce încep de la 0ciu, dinspre est si se terminã cu cele de la Gura vãii- Gurahont, spre vest.
         Tinutul este încadrat de culmile muntoase ale muntilor Zãrandului, în partea sudicã, iar la nord de , culmile muntilor Moma - Codru si Bihorului.
         Climatul temperat continental, dar si cu influente oceanice, cu veri mai putin dogorãtoare si cu ierni mai blânde a favorizat prezenta omului în acest tinut pana la cele mai înalte culmi muntoase.
         Tinutul este brãzdat de o bogatã retea hidroforicã de la est spre vest spre râul, principal- Crisul Alb. Aceastã retea este formatã din valea Hãlmagiului, care adunã apele vãilor Brusturilor, a Luncsorilor si Sârbilor, apoi valea Leucii ce adunã apele din reteaua hidroforicã a zonei Vârfurilor, si valea Tãcãselelor alimentatã de pâraiele Poienii, Izbucului, Rogozului, etc.Reteaua hidroforicã a favorizat ca satele sã se însiruie sub formã de salbã de la aval spre izvoare, infuentând alãturi de climã si relief, prezenta omului în aceastã regiune (tinut) desi solul este putin productiv.
         Pornind de la clasificãrile fãcute de specialisti, satele din Tinutul Hãlmagiului se încadreazã în categoria celor dispersate (rãsfirate) si risipite, majoritatea fiind situate pe fundul vãilor, ori pe versante, gospodãriile însirându-se pe o singurã parte sau pe ambele maluri ale pâraielor sau ulitelor.

         DRUMUL SPRE HÃLMAGIU SI DESCRIEREA LOCALITÃTII

         Comunã mare, cu case arãtoase, magazine, centru forestier si pomicol important, etc., asa începe descrierea Hãlrnagiului la începutul celei de a doua jumãtãti a secolului al XX-lea. (vezi NOTA 1) Într-adevãr câlãtorul care coboarã în gara Hãlmagiu, indiferent dacã vine dinspre Arad sau dinspre Brad, are în fatã o vastã si fermecãtoare priveliste. Îi întâmpinã o depresiune aproape ovalã cu o câmpie întinsã si mârginitã la miazãzi si rãsarit de dealuri domole, de muntii Gãina si Biharia- cu zãpezi pânã în luna mai. In partea miazãraoapte, si alte dealuri din muntii Zãrandului, în partea de apus, oprindu-si poalele în albia Crisului Alb.
         Încântat de aceastã priveliste si inviorat de aerul rece ce coboarã de pe muntele Gãina, cãlãtorul se îndreaptã spre Hãlmagiu. La circa 50 m, drumul ce iese din garã întâlneste soseaua nationalã E 76 Deva, Brad, Hãlmagiu, Beius, 0radea. În urmã cu peste 3 decenii cãlãtorii se urcau în birjele ce se gãseau permanent în garã si se îndreptau spre centrul comunei fiindcã de la garã pânã acolo este o distantã de 2 km. (vezi NOTA 2)

         Dupã urcarea în birjã, ceilalti cãlãtori, ori chiar conducãtorul ei, vãzându-te strãin, îti dãdeau urmãtoarele explicatii: "Câmpia aceasta, de la dreapta, se numeste Tarina de jos iar dealurile pe care le vedeti, la terminarea tarinii, se nurnesc Dealul Frumos si Frunzã Verde. Dincolo de ele se aflã satele Poienari si Tohesti. Vârful acela din dealul din partea stângã, se numeste Dealul Furcilor. Pe sub acel deal curge valea Hãlmagiului, ce-si adunã apele de sub versantul vestic al muntelui Gãina pe care în fiecare an, la Sf. Ilie, se tinea "târgul de fete".
         Si asa, cu aceste sumare explicatii, distanta se scurteazã si apar primele case mari si arãtoase începând cu a lui Sirban loan, Banici Teodor, Paic Cornel, apoi casele "Cerces", tot mai dese, când deodatã, dupã o curbã de 90 de grade, intrãm direct in centru. De-o parte si de alta sunt case aliniate, unele mai noi altele mai vechi, acoperite cu tiglã, curate si cu ferestre mari. Pe ambele pãrti ale strãzii sunt trotuare asfaltate, plantatii de pomi ornamentali si stâlpi ce sustin firele telefonice si cele electrice.

Vechea judecatorie

      La stânga este o casa masivã, veche dar spatioasã, pe peretele cãreia o tãblitã metalicã poartã inscriptia: "CIRCUMSCRIPTIA SANITARÃ HÃLMAGIU", apoi încã putin si o altã clãdire impozantã. prin mijlocul cãreia trece un gang, ne atrage privirea. Citim din nou inscriptiile de pe pereti: "CONSILIUL POPULAR AL COMUNEI HÃLMAGIU", la stânga, si "OFICIUL P.T.R.", la dreapta deasupra un pãienjenis de fire telefonice ne aratã cã aici este, de zeci de ani, o centralã telefonicã si o postã ce a împlinit de mult un secol de existentã, fiind mentionatã în documente înaintea anului 1848. Peste drum zãrim o vilã frumoasã, iar lângã postã este o casã mare si veche în care în secolul trecut deseori poposea si Avram lancu apoi în, continuare urmeazã o casã cu o poartã sub o arcadã, construitã 'în urmã cu un veac, casã în care se sfãtuiau conducãtorii fostului comitet Zãrand. Peste un pãrâias este o casã mai nouã, cu douã intrãri din stradã si un gang la mijloc si cu un turnulet deasupra acoperisului. E frizeria octogenarului Petru Borza. Înaintea acestei case este Monumentul Eroilor ridicat în anul 1933. La stânga lui o clãdire cu o vechime de circa 200 ani, masivã si cu etaj, dominã prin pozitia, mãrimea si arhitectura ei, toate celelalte case din jur. Aceastã constructie, pe care oamenii vârstnici o numesc si azi "BIRTUL MARE", a servit de cazarmã pentru garnizoanele austriece din Hãlmagiu, casã de comert, restaurant, cafenea si hotel. În anul 1918 aici a fost sediul gãrzii nationale din fosta plasã Hãlmagiu. Peste drum ne atrage atentia clãdirea cãminului cultural ridicatã între anii 1963- 1967 pe terenul fost proprietatea Bãncii Crisana, iar în trecut apartinând Domeniului de Hãlmagiu.

         În continuarea cãminului cultural, peste un pârãias ce marcheazã locul de curgere a vãii Hãlmagiului în urmã cu un veac, se aflâ o altã clãdire veche, cu ferestre înguste si înalte. E clãdirea care a adãpostit timp de opt decenii judecãtoria si cartea funduarã.
         În mijlocul comunei, pe locul unde cu câtiva ani în urmã se tineau târgurile, acum se aflã un parc în mijlocul cãruia este bustul lui Avram Iancu iar la circa 20 m, este monumentul de granit ridicat în anul 1933 în memoria eroilor si martirilor cãzuti în rãscoala lui Horea din anul 1784, a celor martirizati din anii 1848- 1849, precum si a eroilor cãzuti în primul rãzboi mondial.

         Ne continuãm cãlãtoria.
         Pe la Monumentul Eroilor în jos (spre apus) porneste o stradã spre cele douã biserici, declarate monumente istorice, stradã ce se ramificã în ulitele: Busascã si Sãrbeascã: spre miazãzi, apoi ulita Bisericii, si a lui Vlaicu, spre miazãnoapte; cãtre platoul târgurilor si, în fîne, ulita se pierde în "Cerces", denumire datã de strãbuni pãrtii de jos a Hãlmagiului, unde trãiesc cei mai de seamã gospodari ai comunei. Ne întoarcem în centru, la Monumentul Eroilor, si pornim înainte.
         Apar magazinele fostei cooperative de consum "Hãlmãgeana", vechea casã protopopeascã, fost resedinta oficiului postal în mijlocul veacului al XIX-lea, iar peste drum sunt casele fostei preturi a plasei Hãlmagiu, clãdirile fostei scoli, magazinul de fierãrie, chimicale si aparate electrice. Aici strada se bifurcã. Spre rãsãrit este strada Farmaciei, pe care se aflã restaurantul si supermagaziul cooperatiei de consum, farmacia, localurile bãii populare, împreunã cu multe alte case mari si arãtoase. Din aceastã stradã, care acum se confundã cu noul traseu al soselei nationale, porneste spre rãsãrit ulita Berãriei, pe care se aflã grãdinita de copii si se continuã, la dreapta, cu Ulita Ciungãneascã si cu drumul spre Hãlmãgel.
         Reîntorcându-ne la punctul de bifurcare a strãzii Farmaciei, de o parte si de alta a traseului soselei nationale sunt case bine consolidate, apoi podul peste valea Halmagiului, si la dreapta lui este drumul comunal înspre Hãlmãgel si înspre satele de sub versantul vestic al muntelui Gãina. Pe soseaua nationalã ne îndreptãm spre dealul Sortoc.
         Pe o distantã de circa 250 m, de la podul de peste valea Hãlmagiului s-au construi peste 20 case, mai exact exprimat, o stradã nouã, deosebit de frumoasã. La capãtul acestei strãzi este o moarã si o troitã. Ea aminteste, celor ce vor sã citeascã cuvintele sãpate în marmura fixatã în granitul troitei, cã pe acest loc au fost martirizati, prin spânzurãtoare în revolutia anilor 1848-1849, un numãr de preoti români din pãrtile Hãlmagiului, un tribun si alti localnici, pentru vina de a fi fost conducãtorii rãsculatilor. Dupã un moment de reculegere pornim înainte.
         Din soseaua nationalã, spre rãsãrit, se desprinde drumul comunal spre satele Bãnesti, Cristesti si Brusturi, pânã sub muntele Biharia. La câteva sute de metrii, spre apus, se zãreste cimitirul ortodox, apoi cel greco catolic.
         Existenta atâtor cimitire vecine, ne aratã cã Hãlmagiul este o asezare importantã, cu o formatie urbanã consolidatã. Încã din veacul al XV-lea localitatea a fost consideratã “oppidum” (târg) fiind resedintã de voievodat. (vezi: Atlas pentru istoria României. Editura didacticã si pedagogicã. Bucuresti 1983. plansa nr. 31)
         Peste drum de cimitirul greco- catolic se mai poate vedea o grotã (tunel) boltitã cu cãrãmizi, în care în prezent abia se mai poate intra câtiva metri. Se crede cã acest tunel, misterios, ar fi fãcut parte din sistemul de apãrare al "cetãtii de la Hãlmagiu", dãrâmatã la 19 mai 1706 de cãtre curutii comandati de Generalul Karoly, în lupta cu lobontii.

         Continuându-ne cãlãtoria spre vârful dealului Sortoc, soseaua urcã si drumul devine tot mai greu. Ajunsi la cota cea mai înaltã, 498 m, ne apare panorama întregii depresiuni în care este asezat Hãlmagiul si satele din jurul lui. Tabloul este mãret si încântãtor.
         Suntem în fata pietrei kilometrice ce indicã urmãtoarele distante: Brad 31 km, Oradea 121 krn. Spre nord - est, la câteva sute de metrii ne apare satul Bodesti, cu case ce se pierd în întinse livezi de pomi fructiferi, apoi un zid muntos, împãdurit, din care se înaltã piscuri cu denumiri toponimice de origine latinã: Curcubeta (1849m) din muntii Bihariei, Rotundu si Gaina.
         Privirea cãlãtorului este captivatã de frumusetile dealurilor din jur, de un verde crud, primãvara, si de infinite culori ruginii toamna printre care apar asezarile omenesti de pe pantele de apus ale muntilor Biharia si Gãina. De aici isi au obârsia cele trei vãi din bazinul hidrografic al depresiunii Hãlmagiului: valea Brusturilor- Bãnesti, a Luncsorii si a Sârbilor- Hãlmãgel, a cãror confluentã se face în Hãlmagiu.
         Tot pe aceste pante privirea cãlãtorului poate surprinde, cu ochiul liber, terenuri smulse de om codrilor seculari în permanenta luptã cu natura.
         Spre est se vede depresiunea Hãlmagiului în adevãratâ ei mãretie, prin mijlocul careia curge valea cu acelasi nume, tivitã de o parte si de alta ,de arbori înalti si de drumuri sinuoase.
         În continuare apar cele douã terase pe care se aflã vetrele satelor Tohesti si Poenari, terase care indicã vizibil fazele de disparitie a mãrii Thetis, în a cãrei componentã era si actualul bazin al Hãlmagiului.
         În partea de nord- vest se ridica muntii Dobrinul si Moma Codru apoi dealurile Gorgana, din sirul muntilor Zarandului, toate formand un urias zid de aparare al Hãlmagiului, iar aerul rece si purificat ce-l respirãm aici te face sã îndrãgesti si mai mult acestea si sã întelegi de ce hãlmãgenii au rãspuns "prezent" ori de cate ori s-a ridicat drapelul libertãtii sociale si nationale pentru apãrarea acestor plaiuri.

Vedere spre Halmagiu Gara de pe Balanul

   VECHIMEA SI IMPORTANTA LOCALITÃTII

         Desi pe teritoriul actual al Hãlmagiului nu s-au descoperit încã urme care sã ateste vechimea asezãrilor omenesti mai mare decât începutul mileniului al II-lea al erei noastre, dar dat fiind faptul cã unele localitãtii din jur (Iosãsel, Rãstoci si Aciuta, spre vest, Brotuna si Basarabasa, spre sud) s-au vãdita fi locuite încã din epoca de piatrã, credem cã si Hãlmagiu, care se aflã situat în centrul acestor asezãri a fost populat tot din acea epocã. (vezi NOTA 3)
         Comoara descoperitã în anul 1889 în satul Guravãii (la 20 km vest de Hãlmagiu) continând un lant si inele de argint de care atârnã tinte decorative si monede de Apollonia si Dyrachium. (vezi NOTA 4) dovedeste prezenta , civilizatiei dacice, în aceste locuri. Monezile de argint, datând din anii 161- 180 era noastrã (din timpul împãratului roman Marcus Aurelius) descoperite în satul.Ociu (la 8 km sud de Hãlmagiu) vin sã confirme faptul cã si tinutul dintre aceste localitãti era populat în acel timp, (vezi NOTA 5) dezvoltându-se si impunându-se mai târziu ca o localitate puternicã si centru administrativ.

         În trecutul îndepãrtat Hãlmagiul era mult mai întins ca azi si cuprinde si actualele sate din jurul lui. Dupã ce populatia s-a înmultit, s-au format cãtune, si mai târziu sate distincte, care si-au luat numirea de la numele de familii mai numeroase (Bãnesti de la Ban, Bodesti de la Bodea, Cristesti de la Cristea, Tohesti de la Toha, etc.) întrucât este stiut cã numele localitãtilor cu terminatia în pluralul "esti" derivã de la întemeietorul lor (vezi NOTA 6), ori de la îndeletnicirile locuitorilor (Leasa si Lestioara- ai cãror locuitori fãceau lese, Poienari- ai cãrui locuitori defrisau pãdurile transformându-le în poieni), fie de la asezarea lor geograficã (Luncsoara- de la lunca mica, Tarmure- de la asezarea localitãtii pe ambele tãrmuri ale Crisului Alb).
         Dar cu toate acestea, cãtunele au continuat a fi dependente de localitatea de centru, din care s-au desprins, fapt ce se mentine si azi, si astfel, din vremuri ce se pierd în negura istoriei, Hãlmagiu a fost centru administrativ, jurisdictional, militar, economic si cultural, pâna în zilele noastre.
         Asezarea geograficã, întinderea mare si pozitia dominatã în mijlocul depresiunii cu acelasi nume, l-au situat între asezãrile omenesti fruntase. Astfel, în anul 1390 apare ca "district" (vezi NOTA 7) iar în anul 1451 ca resedintã a voievodului MOGA, având în componenta sa localitãtile: Acius (azi Avram Iancu), Baltele, Bodesti, Brusturi, Hontisor, Ionesi, Lestioara, Mãgulicea, Mermesti si Secas (vezi NOTA 8), apoi apare ca parte constituantã de bazã a comitetului Zãrand, apartinând uriasului domeniu al cetãtii Siria (vezi NOTA 9).
         În evul mediu Hãlmagiu este mentionat ca fiind “oppidum" (târg), apoi "oppidum finibus Transilvaniae" (târg la hotarele Transilvaniei.
         În secolele XVI - XVIII Hãlmagiu, si satele apartinãtoare, formeazã obiect de litigiu între turcii, ce se gãseau în cetatea Ineului, si principii Ardealului, pe o parte, iar pe de alta între principii Ardealului si regii unguri. (vezi NOTA 10)
         Peste cinci ani (1604) Hãlmagiu, si satele componente, au fost pustiite de turci, iar cetatea Hãlmagiului, în care se refugiase o parte a populatiei, a scãpat de urgia nãvãlitorilor numai în schimbul unui tribut (vezi NOTA 11), pentru cã in anul urmãtor pasa din Timisoara sa-l jefuiascã de douã ori. (vezi NOTA 12).

         Despre importanta acestei localitãti, în evul mediu, vorbesc documentele timpului. Astfel în anul 1700 comisia pentru stabilirea granitei dintre Ardeal si Ungaria propune ca districtul Hãlmagiului sã fie anexat la Ardeal, dar în anul 1703 tinutul Hãlmagiului intrã in confiniu militar din Arad, cu garnizoanã în Hãlmagiu, pentru ca în anul 1709 sã devinã oficiu vamal. (vezi NOTA 12)
         De la aceastã datã districtul Hãlmagiului s-a confundat (suprapus) cu domeniul erarial (al statului ) din Hãlmagiu.
         Pânã în ziua de azi episcopii din Arad se intituleazã si episcop al Hãlmagiului (textul exact: episcopii al Aradului, Ienopolei si Hãlmagiului), iar despre biserica veche din Hãlmagiu se vorbea în secolul al XVIII-lea ca despre o "intâia si vlãdiceascã bisericã din tinutul acesta". (vezi NOTA 14)
         Desigur cã orasul de odinioarã se deosebeste de cel de azi, dar o localitate înfloritoare ce îndeplineste functiile de centru administrativ, jurisdictional, militar, comercial si cultural a exercitat influentã si ­fortã de atractie pentru localitãtile înconjurãtoare. Oamenii din satele din jur spun ca "sunt de la Hãlmagiu" îndatã ce depãsesc depresiunea cu acelasi nume, iar când merg la Hãlmagiu, pentru diverse interese, spun cã se duc "la oras".
         Desi ritmul de dezvoltare al localitãtii a fost mai lent si vitregia vremurilor prin care a trecut a fãcut ca Hãlmagiu sã nu poatã tine pasul cu prefacerile economice si culturale, totusi existenta târgurilor sãptãmânale si trimestriale vechi, a prãvãliilor, a institutiilor administrative si culturale, pietele si strãzile, precum si asezarea sa centralã în depresiune i-au pãstrat caracterul urban.
         În secolele trecute jurisdictia sa se întindea si asupra unor localitãti ce apartin în prezent judetului Hunedoara si era împãrtit din punct de vedere administrativ, în "Pretoratul de susu si Pretoratul de josu".

Panorama asupra Halmagiului

         Din pretoratul de sus al Hãlmagiului fãceau parte satele: Hãlmagiu, Hãlmãgel, Lestioara, Tohesti, Tisa, Ionesti, Tãrmure, Ocisor, Ociu, Basarabasa, Ciungani, Cãzãnesti, Tãtãresti, Prihodiste, Vata de jos, ­Brotuna, Târnava, Steia, Tomesti, Tiulesti, Leaut, Dobrot, Obârsa, Târnãvita, Poienari si Strâmba. (vezi NOTA 15)
         Din pretoratul de jos (cu resedinta temporarã în satul Aciua) fãceau parte satele: Leasa, Bodesti, Bãnesti, Mermesti, Brusturi, Luncsoara, Vâjdogi, Cristesti, Ciuci (acum Vârfuri), Lazuri, Mãgulicea, Grosi, Aciua, Vidra, Aciuta, Dumbrava, Tãlagiu, Budesti, Rãstoci, Guravãii, Plescuta si Poiana. (vezi NOTA 16) Acest pretorat de jos a fost desfiintat prin hotãrârea Guvernului Comitatului Zãrand nr. 1164 din 17 mai 1870 si alipit la pretoratul de sus al Hãlmagiului.
         Astfel în jurul Hãlmagiului gravitau în secolul al XIX-lea 48 de Sate, enumerate în documente pãstrate în arhivele statului, filiala din Deva

   NOTE

         1. Ghidul: “In jurul muntilor Apuseni”, Editura Meridiane, Bucuresti, 1967, pag. 50
         2. Din anul 1964 transportul cãlãtorilor de !a garã se face cu autobuzul.
         3. Traian Mager, "Tinutul Hãlmagiului", vol. 1, pag 17, citind pe Martin Rosca: Paleoliticul Ardealului. Extras din anuarul Institutului geologic al Romãniei: vol al XIV
         4. Vasile Pîrvan, "Getica", pag. 536, 559, 613
         5. Traian Mager, "Tinutul Hãlmagiului", vol. 1 pag. 17
         6. P. P. Panaitescu, "Introducere de isoria cuturii romanesti, 1969, Editura stiintificã, pag. 164.
         7. Stefan Pascu, "Voievodatul Transilvaniei", Editura Dacia, Cluj 197, pag. 210.
         8. Csanky D., "Magyaroszag Tostemleni Fodrayza", pag 733, 723
         9.David Prodan, "Iobãgia în Transilvania în secolul al XVI-lea, vol. 2, Bucuresti, 1968, pag. 68. Cetatea Siriei, Editura Academiei Republicii Socialiste România
         10. Traian Mager, "Tinutul Hãlmagiului" vol. 1 pag. 7
         11. Ibidem, pag. 8
         12. Ibidem, pag. 9
         13. Ibidem, pag. 9
         14. Silviu Dragomir, "Istoria dezrobirii religioase a Românilor din Ardeal în secolul al XVIII-lea", Sibiu, 1920, vol. 1, anexele 80, pag. 120, 121
         15. Arhivele statului din Deva. Protocotul de eshibite a senatului funduariu comitatului Zãrand pro 1870 nr. 461
         16. Idem.
         17. Idem