ASEZARE
geologie
topografie
toponimie/
lingvistica
clima
transporturi

ASEZAREA LOCALITATII, VECHIMEA si IMPORTANTA EI

         Depresiunea Hălmagiului, cunoscută si sub numele de Tinutul Hălmagiului, constituie una din "portile" de pătrundere dinspre câmpie spre Muntii Apuseni, făcând legătura între zona mai deschisă dinspre Câmpia Aradului, si Muntii Apuseni propriu zisi. Acest tinut prezintă o forma de relief care cuprinde un sir de defilee si micro depresiuni formate de Crisul Alb si afluentii lui, în special cei din partea dreaptă, defilee si depresiuni ce încep de la 0ciu, dinspre est si se termină cu cele de la Gura văii- Gurahont, spre vest.
         Tinutul este încadrat de culmile muntoase ale muntilor Zărandului, în partea sudică, iar la nord de , culmile muntilor Moma - Codru si Bihorului.
         Climatul temperat continental, dar si cu influente oceanice, cu veri mai putin dogorătoare si cu ierni mai blânde a favorizat prezenta omului în acest tinut pana la cele mai înalte culmi muntoase.
         Tinutul este brăzdat de o bogată retea hidroforică de la est spre vest spre râul, principal- Crisul Alb. Această retea este formată din valea Hălmagiului, care adună apele văilor Brusturilor, a Luncsorilor si Sârbilor, apoi valea Leucii ce adună apele din reteaua hidroforică a zonei Vârfurilor, si valea Tăcăselelor alimentată de pâraiele Poienii, Izbucului, Rogozului, etc.Reteaua hidroforică a favorizat ca satele să se însiruie sub formă de salbă de la aval spre izvoare, infuentând alături de climă si relief, prezenta omului în această regiune (tinut) desi solul este putin productiv.
         Pornind de la clasificările făcute de specialisti, satele din Tinutul Hălmagiului se încadrează în categoria celor dispersate (răsfirate) si risipite, majoritatea fiind situate pe fundul văilor, ori pe versante, gospodăriile însirându-se pe o singură parte sau pe ambele maluri ale pâraielor sau ulitelor.


Harta comunei Halmagiu
high res

         DRUMUL SPRE HĂLMAGIU SI DESCRIEREA LOCALITĂTII

         Comună mare, cu case arătoase, magazine, centru forestier si pomicol important, etc., asa începe descrierea Hălrnagiului la începutul celei de a doua jumătăti a secolului al XX-lea. (vezi NOTA 1) Într-adevăr câlătorul care coboară în gara Hălmagiu, indiferent dacă vine dinspre Arad sau dinspre Brad, are în fată o vastă si fermecătoare priveliste. Îi întâmpină o depresiune aproape ovală cu o câmpie întinsă si mârginită la miazăzi si răsarit de dealuri domole, de muntii Găina si Biharia- cu zăpezi până în luna mai. In partea miazăraoapte, si alte dealuri din muntii Zărandului, în partea de apus, oprindu-si poalele în albia Crisului Alb.
         Încântat de această priveliste si inviorat de aerul rece ce coboară de pe muntele Găina, călătorul se îndreaptă spre Hălmagiu. La circa 50 m, drumul ce iese din gară întâlneste soseaua natională E 76 Deva, Brad, Hălmagiu, Beius, 0radea. În urmă cu peste 3 decenii călătorii se urcau în birjele ce se găseau permanent în gară si se îndreptau spre centrul comunei fiindcă de la gară până acolo este o distantă de 2 km. (vezi NOTA 2)


Birjar

Drumul Garii (E76)

Intrarea dinspre Bihor (E76)

         După urcarea în birjă, ceilalti călători, ori chiar conducătorul ei, văzându-te străin, îti dădeau următoarele explicatii: "Câmpia aceasta, de la dreapta, se numeste Tarina de jos iar dealurile pe care le vedeti, la terminarea tarinii, se nurnesc Dealul Frumos si Frunză Verde. Dincolo de ele se află satele Poienari si Tohesti. Vârful acela din dealul din partea stângă, se numeste Dealul Furcilor. Pe sub acel deal curge valea Hălmagiului, ce-si adună apele de sub versantul vestic al muntelui Găina pe care în fiecare an, la Sf. Ilie, se tinea "târgul de fete".
         Si asa, cu aceste sumare explicatii, distanta se scurtează si apar primele case mari si arătoase începând cu a lui Sirban loan, Banici Teodor, Paic Cornel, apoi casele "Cerces", tot mai dese, când deodată, după o curbă de 90 de grade, intrăm direct in centru. De-o parte si de alta sunt case aliniate, unele mai noi altele mai vechi, acoperite cu tiglă, curate si cu ferestre mari. Pe ambele părti ale străzii sunt trotuare asfaltate, plantatii de pomi ornamentali si stâlpi ce sustin firele telefonice si cele electrice.


Primaria


Vechea judecatorie

      La stânga este o casa masivă, veche dar spatioasă, pe peretele căreia o tăblită metalică poartă inscriptia: "CIRCUMSCRIPTIA SANITARĂ HĂLMAGIU", apoi încă putin si o altă clădire impozantă. prin mijlocul căreia trece un gang, ne atrage privirea. Citim din nou inscriptiile de pe pereti: "CONSILIUL POPULAR AL COMUNEI HĂLMAGIU", la stânga, si "OFICIUL P.T.R.", la dreapta deasupra un păienjenis de fire telefonice ne arată că aici este, de zeci de ani, o centrală telefonică si o postă ce a împlinit de mult un secol de existentă, fiind mentionată în documente înaintea anului 1848. Peste drum zărim o vilă frumoasă, iar lângă postă este o casă mare si veche în care în secolul trecut deseori poposea si Avram lancu apoi în, continuare urmează o casă cu o poartă sub o arcadă, construită 'în urmă cu un veac, casă în care se sfătuiau conducătorii fostului comitet Zărand. Peste un părâias este o casă mai nouă, cu două intrări din stradă si un gang la mijloc si cu un turnulet deasupra acoperisului. E frizeria octogenarului Petru Borza. Înaintea acestei case este Monumentul Eroilor ridicat în anul 1933. La stânga lui o clădire cu o vechime de circa 200 ani, masivă si cu etaj, domină prin pozitia, mărimea si arhitectura ei, toate celelalte case din jur. Această constructie, pe care oamenii vârstnici o numesc si azi "BIRTUL MARE", a servit de cazarmă pentru garnizoanele austriece din Hălmagiu, casă de comert, restaurant, cafenea si hotel. În anul 1918 aici a fost sediul gărzii nationale din fosta plasă Hălmagiu. Peste drum ne atrage atentia clădirea căminului cultural ridicată între anii 1963- 1967 pe terenul fost proprietatea Băncii Crisana, iar în trecut apartinând Domeniului de Hălmagiu.

         În continuarea căminului cultural, peste un pârăias ce marchează locul de curgere a văii Hălmagiului în urmă cu un veac, se aflâ o altă clădire veche, cu ferestre înguste si înalte. E clădirea care a adăpostit timp de opt decenii judecătoria si cartea funduară.
         În mijlocul comunei, pe locul unde cu câtiva ani în urmă se tineau târgurile, acum se află un parc în mijlocul căruia este bustul lui Avram Iancu iar la circa 20 m, este monumentul de granit ridicat în anul 1933 în memoria eroilor si martirilor căzuti în răscoala lui Horea din anul 1784, a celor martirizati din anii 1848- 1849, precum si a eroilor căzuti în primul război mondial.


Ulita Bisericii

Ulita Berariei (Gradinitei)

Strada Principala

         Ne continuăm călătoria.
         Pe la Monumentul Eroilor în jos (spre apus) porneste o stradă spre cele două biserici, declarate monumente istorice, stradă ce se ramifică în ulitele: Busască si Sărbească: spre miazăzi, apoi ulita Bisericii, si a lui Vlaicu, spre miazănoapte; către platoul târgurilor si, în fîne, ulita se pierde în "Cerces", denumire dată de străbuni părtii de jos a Hălmagiului, unde trăiesc cei mai de seamă gospodari ai comunei. Ne întoarcem în centru, la Monumentul Eroilor, si pornim înainte.
         Apar magazinele fostei cooperative de consum "Hălmăgeana", vechea casă protopopească, fost resedinta oficiului postal în mijlocul veacului al XIX-lea, iar peste drum sunt casele fostei preturi a plasei Hălmagiu, clădirile fostei scoli, magazinul de fierărie, chimicale si aparate electrice. Aici strada se bifurcă. Spre răsărit este strada Farmaciei, pe care se află restaurantul si supermagaziul cooperatiei de consum, farmacia, localurile băii populare, împreună cu multe alte case mari si arătoase. Din această stradă, care acum se confundă cu noul traseu al soselei nationale, porneste spre răsărit ulita Berăriei, pe care se află grădinita de copii si se continuă, la dreapta, cu Ulita Ciungănească si cu drumul spre Hălmăgel.
         Reîntorcându-ne la punctul de bifurcare a străzii Farmaciei, de o parte si de alta a traseului soselei nationale sunt case bine consolidate, apoi podul peste valea Halmagiului, si la dreapta lui este drumul comunal înspre Hălmăgel si înspre satele de sub versantul vestic al muntelui Găina. Pe soseaua natională ne îndreptăm spre dealul Sortoc.
         Pe o distantă de circa 250 m, de la podul de peste valea Hălmagiului s-au construi peste 20 case, mai exact exprimat, o stradă nouă, deosebit de frumoasă. La capătul acestei străzi este o moară si o troită. Ea aminteste, celor ce vor să citească cuvintele săpate în marmura fixată în granitul troitei, că pe acest loc au fost martirizati, prin spânzurătoare în revolutia anilor 1848-1849, un număr de preoti români din părtile Hălmagiului, un tribun si alti localnici, pentru vina de a fi fost conducătorii răsculatilor. După un moment de reculegere pornim înainte.
         Din soseaua natională, spre răsărit, se desprinde drumul comunal spre satele Bănesti, Cristesti si Brusturi, până sub muntele Biharia. La câteva sute de metrii, spre apus, se zăreste cimitirul ortodox, apoi cel greco catolic.
         Existenta atâtor cimitire vecine, ne arată că Hălmagiul este o asezare importantă, cu o formatie urbană consolidată. Încă din veacul al XV-lea localitatea a fost considerată “oppidum” (târg) fiind resedintă de voievodat. (vezi: Atlas pentru istoria României. Editura didactică si pedagogică. Bucuresti 1983. plansa nr. 31)
         Peste drum de cimitirul greco- catolic se mai poate vedea o grotă (tunel) boltită cu cărămizi, în care în prezent abia se mai poate intra câtiva metri. Se crede că acest tunel, misterios, ar fi făcut parte din sistemul de apărare al "cetătii de la Hălmagiu", dărâmată la 19 mai 1706 de către curutii comandati de Generalul Karoly, în lupta cu lobontii.

         Continuându-ne călătoria spre vârful dealului Sortoc, soseaua urcă si drumul devine tot mai greu. Ajunsi la cota cea mai înaltă, 498 m, ne apare panorama întregii depresiuni în care este asezat Hălmagiul si satele din jurul lui. Tabloul este măret si încântător.
         Suntem în fata pietrei kilometrice ce indică următoarele distante: Brad 31 km, Oradea 121 krn. Spre nord - est, la câteva sute de metrii ne apare satul Bodesti, cu case ce se pierd în întinse livezi de pomi fructiferi, apoi un zid muntos, împădurit, din care se înaltă piscuri cu denumiri toponimice de origine latină: Curcubeta (1849m) din muntii Bihariei, Rotundu si Gaina.
         Privirea călătorului este captivată de frumusetile dealurilor din jur, de un verde crud, primăvara, si de infinite culori ruginii toamna printre care apar asezarile omenesti de pe pantele de apus ale muntilor Biharia si Găina. De aici isi au obârsia cele trei văi din bazinul hidrografic al depresiunii Hălmagiului: valea Brusturilor- Bănesti, a Luncsorii si a Sârbilor- Hălmăgel, a căror confluentă se face în Hălmagiu.
         Tot pe aceste pante privirea călătorului poate surprinde, cu ochiul liber, terenuri smulse de om codrilor seculari în permanenta luptă cu natura.
         Spre est se vede depresiunea Hălmagiului în adevăratâ ei măretie, prin mijlocul careia curge valea cu acelasi nume, tivită de o parte si de alta ,de arbori înalti si de drumuri sinuoase.
         În continuare apar cele două terase pe care se află vetrele satelor Tohesti si Poenari, terase care indică vizibil fazele de disparitie a mării Thetis, în a cărei componentă era si actualul bazin al Hălmagiului.
         În partea de nord- vest se ridica muntii Dobrinul si Moma Codru apoi dealurile Gorgana, din sirul muntilor Zarandului, toate formand un urias zid de aparare al Hălmagiului, iar aerul rece si purificat ce-l respirăm aici te face să îndrăgesti si mai mult acestea si să întelegi de ce hălmăgenii au răspuns "prezent" ori de cate ori s-a ridicat drapelul libertătii sociale si nationale pentru apărarea acestor plaiuri.


Vedere spre Bodesti si Mt. Biharia


Vedere spre Halmagiu Gara de pe Balanul

   VECHIMEA SI IMPORTANTA LOCALITĂTII

         Desi pe teritoriul actual al Hălmagiului nu s-au descoperit încă urme care să ateste vechimea asezărilor omenesti mai mare decât începutul mileniului al II-lea al erei noastre, dar dat fiind faptul că unele localitătii din jur (Iosăsel, Răstoci si Aciuta, spre vest, Brotuna si Basarabasa, spre sud) s-au vădita fi locuite încă din epoca de piatră, credem că si Hălmagiu, care se află situat în centrul acestor asezări a fost populat tot din acea epocă. (vezi NOTA 3)
         Comoara descoperită în anul 1889 în satul Guravăii (la 20 km vest de Hălmagiu) continând un lant si inele de argint de care atârnă tinte decorative si monede de Apollonia si Dyrachium. (vezi NOTA 4) dovedeste prezenta , civilizatiei dacice, în aceste locuri. Monezile de argint, datând din anii 161- 180 era noastră (din timpul împăratului roman Marcus Aurelius) descoperite în satul.Ociu (la 8 km sud de Hălmagiu) vin să confirme faptul că si tinutul dintre aceste localităti era populat în acel timp, (vezi NOTA 5) dezvoltându-se si impunându-se mai târziu ca o localitate puternică si centru administrativ.


Leasa

Vedere spre Banesti

Perspectiva asupra satului

         În trecutul îndepărtat Hălmagiul era mult mai întins ca azi si cuprinde si actualele sate din jurul lui. După ce populatia s-a înmultit, s-au format cătune, si mai târziu sate distincte, care si-au luat numirea de la numele de familii mai numeroase (Bănesti de la Ban, Bodesti de la Bodea, Cristesti de la Cristea, Tohesti de la Toha, etc.) întrucât este stiut că numele localitătilor cu terminatia în pluralul "esti" derivă de la întemeietorul lor (vezi NOTA 6), ori de la îndeletnicirile locuitorilor (Leasa si Lestioara- ai căror locuitori făceau lese, Poienari- ai cărui locuitori defrisau pădurile transformându-le în poieni), fie de la asezarea lor geografică (Luncsoara- de la lunca mica, Tarmure- de la asezarea localitătii pe ambele tărmuri ale Crisului Alb).
         Dar cu toate acestea, cătunele au continuat a fi dependente de localitatea de centru, din care s-au desprins, fapt ce se mentine si azi, si astfel, din vremuri ce se pierd în negura istoriei, Hălmagiu a fost centru administrativ, jurisdictional, militar, economic si cultural, pâna în zilele noastre.
         Asezarea geografică, întinderea mare si pozitia dominată în mijlocul depresiunii cu acelasi nume, l-au situat între asezările omenesti fruntase. Astfel, în anul 1390 apare ca "district" (vezi NOTA 7) iar în anul 1451 ca resedintă a voievodului MOGA, având în componenta sa localitătile: Acius (azi Avram Iancu), Baltele, Bodesti, Brusturi, Hontisor, Ionesi, Lestioara, Măgulicea, Mermesti si Secas (vezi NOTA 8), apoi apare ca parte constituantă de bază a comitetului Zărand, apartinând uriasului domeniu al cetătii Siria (vezi NOTA 9).
         În evul mediu Hălmagiu este mentionat ca fiind “oppidum" (târg), apoi "oppidum finibus Transilvaniae" (târg la hotarele Transilvaniei.
         În secolele XVI - XVIII Hălmagiu, si satele apartinătoare, formează obiect de litigiu între turcii, ce se găseau în cetatea Ineului, si principii Ardealului, pe o parte, iar pe de alta între principii Ardealului si regii unguri. (vezi NOTA 10)
         Peste cinci ani (1604) Hălmagiu, si satele componente, au fost pustiite de turci, iar cetatea Hălmagiului, în care se refugiase o parte a populatiei, a scăpat de urgia năvălitorilor numai în schimbul unui tribut (vezi NOTA 11), pentru că in anul următor pasa din Timisoara sa-l jefuiască de două ori. (vezi NOTA 12).

         Despre importanta acestei localităti, în evul mediu, vorbesc documentele timpului. Astfel în anul 1700 comisia pentru stabilirea granitei dintre Ardeal si Ungaria propune ca districtul Hălmagiului să fie anexat la Ardeal, dar în anul 1703 tinutul Hălmagiului intră in confiniu militar din Arad, cu garnizoană în Hălmagiu, pentru ca în anul 1709 să devină oficiu vamal. (vezi NOTA 12)
         De la această dată districtul Hălmagiului s-a confundat (suprapus) cu domeniul erarial (al statului ) din Hălmagiu.
         Până în ziua de azi episcopii din Arad se intitulează si episcop al Hălmagiului (textul exact: episcopii al Aradului, Ienopolei si Hălmagiului), iar despre biserica veche din Hălmagiu se vorbea în secolul al XVIII-lea ca despre o "intâia si vlădicească biserică din tinutul acesta". (vezi NOTA 14)
         Desigur că orasul de odinioară se deosebeste de cel de azi, dar o localitate înfloritoare ce îndeplineste functiile de centru administrativ, jurisdictional, militar, comercial si cultural a exercitat influentă si ­fortă de atractie pentru localitătile înconjurătoare. Oamenii din satele din jur spun ca "sunt de la Hălmagiu" îndată ce depăsesc depresiunea cu acelasi nume, iar când merg la Hălmagiu, pentru diverse interese, spun că se duc "la oras".
         Desi ritmul de dezvoltare al localitătii a fost mai lent si vitregia vremurilor prin care a trecut a făcut ca Hălmagiu să nu poată tine pasul cu prefacerile economice si culturale, totusi existenta târgurilor săptămânale si trimestriale vechi, a prăvăliilor, a institutiilor administrative si culturale, pietele si străzile, precum si asezarea sa centrală în depresiune i-au păstrat caracterul urban.
         În secolele trecute jurisdictia sa se întindea si asupra unor localităti ce apartin în prezent judetului Hunedoara si era împărtit din punct de vedere administrativ, în "Pretoratul de susu si Pretoratul de josu".


Vedere spre Est (Mt. Gaina)


Panorama asupra Halmagiului

         Din pretoratul de sus al Hălmagiului făceau parte satele: Hălmagiu, Hălmăgel, Lestioara, Tohesti, Tisa, Ionesti, Tărmure, Ocisor, Ociu, Basarabasa, Ciungani, Căzănesti, Tătăresti, Prihodiste, Vata de jos, ­Brotuna, Târnava, Steia, Tomesti, Tiulesti, Leaut, Dobrot, Obârsa, Târnăvita, Poienari si Strâmba. (vezi NOTA 15)
         Din pretoratul de jos (cu resedinta temporară în satul Aciua) făceau parte satele: Leasa, Bodesti, Bănesti, Mermesti, Brusturi, Luncsoara, Vâjdogi, Cristesti, Ciuci (acum Vârfuri), Lazuri, Măgulicea, Grosi, Aciua, Vidra, Aciuta, Dumbrava, Tălagiu, Budesti, Răstoci, Guravăii, Plescuta si Poiana. (vezi NOTA 16) Acest pretorat de jos a fost desfiintat prin hotărârea Guvernului Comitatului Zărand nr. 1164 din 17 mai 1870 si alipit la pretoratul de sus al Hălmagiului.
         Astfel în jurul Hălmagiului gravitau în secolul al XIX-lea 48 de Sate, enumerate în documente păstrate în arhivele statului, filiala din Deva


Campia Crisului langa Leasa

Copaci pe dealuri

Pomi fructiferi la Brusturi

   NOTE

         1. Ghidul: “In jurul muntilor Apuseni”, Editura Meridiane, Bucuresti, 1967, pag. 50
         2. Din anul 1964 transportul călătorilor de !a gară se face cu autobuzul.
         3. Traian Mager, "Tinutul Hălmagiului", vol. 1, pag 17, citind pe Martin Rosca: Paleoliticul Ardealului. Extras din anuarul Institutului geologic al Romăniei: vol al XIV
         4. Vasile Pîrvan, "Getica", pag. 536, 559, 613
         5. Traian Mager, "Tinutul Hălmagiului", vol. 1 pag. 17
         6. P. P. Panaitescu, "Introducere de isoria cuturii romanesti, 1969, Editura stiintifică, pag. 164.
         7. Stefan Pascu, "Voievodatul Transilvaniei", Editura Dacia, Cluj 197, pag. 210.
         8. Csanky D., "Magyaroszag Tostemleni Fodrayza", pag 733, 723
         9.David Prodan, "Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea, vol. 2, Bucuresti, 1968, pag. 68. Cetatea Siriei, Editura Academiei Republicii Socialiste România
         10. Traian Mager, "Tinutul Hălmagiului" vol. 1 pag. 7
         11. Ibidem, pag. 8
         12. Ibidem, pag. 9
         13. Ibidem, pag. 9
         14. Silviu Dragomir, "Istoria dezrobirii religioase a Românilor din Ardeal în secolul al XVIII-lea", Sibiu, 1920, vol. 1, anexele 80, pag. 120, 121
         15. Arhivele statului din Deva. Protocotul de eshibite a senatului funduariu comitatului Zărand pro 1870 nr. 461
         16. Idem.
         17. Idem