asezare
geologie
TOPOGRAFIE
toponimie/
lingvistica
clima
transporturi

ASEZAREA GEOGRAFICA, SUPRAFATA, VATRA SATULUI, MARTURII, VATRA ACTUALA
         ASEZARE GEOGRAFICA, SUPRAFATA

         Din punct de vedere geografic Hălmagiul este asezat în partea de est a judetului Arad, anume în depresiunea cu acelasi nume, cuibărit la poalele muntelui Găina, fiind centrul natural al vietii economice din tinut. La circa 3 km, spre vest, curge Crisul Alb, în al cărui albie se opresc dealurile Gorgona din sirul muntilor Zărandului.
         Spre Nord este mărginit de dealul Sortoc, iar in departare se zareste muntele Biharia, cel cu zapezi pană în a doua jumătate a lunii mai.

     
Asezarea geografica

         Pe sub dealul Lupina curge valea Hălmagiului vărsându-se în Crisul Alb, în dreptul satului Tisa.
         Din punct de vedere al pozitiei geografice localitatea se află la 46 grade si 16 minute latitudine nordica si la 22 grade si 36 minute longitudine estică, altitudine fiind de 247 m.
         Suprafata Hălmagiului este de 1736 jugăre cadastrale, adică de 998 hectare.
         Comunică cu Bradul si cu Aradul prin linia ferată ce atinge localitatea in partea de vest, unde este gara, precum si prin soseaua natională nr.76 ce se bifurcă în comuna Vârfuri, spre Oradea la dreapta, si spre Arad, la stânga.
         Cu celelalte localităti din jur comunică prin drumurile comunale, ce se vor descrie in capitolul următor, fiind centrul de comunicatii cel mai accesibil pentru întregul tinut (depresiunea Hălmagiului).


Perspectiva aeriana


Dealul Lupina


Muntele Biharia acoperit de zapada

         VATRA HĂLMAGIULUI

         Inainte de a vorbi despre asezarea actuală a Hălmagiului, este necesar să stim dacă întotdeauna această localitate s-a aflat pe vatra de azi ori în altă parte si până unde se întinde. Pentru stabilirea adevărului trebuie să facem apel la documentele vechi, descoperite până în prezent, precum si la cunostintele oamenilor vârstnici, primite de ei prin traditie, apoi la probele materiale.
         În vechime Hălmagiu era mult mai întins si mai resfirat ca azi si cuprindea si actualele sate din jurul lui. După ce populatia s-a înmultit s-au format cătune, care si-au tras numele de la familiile mai numeroase care le locuiau, ori de la îndeletnicirile locuitorilor, sau de la asezarea lor geografică (vezi capitolul vechimea si importanta localitătii). Astfel teritoriul si vatra lui s-au restrâns mereu ajungând la suprafata de azi = 1.736 jugăre cadastrale - adică 998 hectare. Pe acea suprafată s-a stabilit vatra pe care s- au construit locuintele si care a fost restrânsă mereu.
         Cea mai veche mentiune despre o constructie în Hălmagiu se referă la un castel, o cetate de dimensiuni mici, cu caracter defensiv ce a existat aici în secolul al XV-lea. Istoriograful Marky Sandor sustine că în anul 1481 era mentionată în Hălmagiu familia nobiliară CASA (COASA) de origine română si castelul ce-l stăpânea a fost amintit ca apartinând "din mosi si strămosi acestei familii (vezi NOTA 1).


Ramasita din zidul castelului


Movila din curtea Scolii


Ziduri vechi

         Credem că în jurul acelui castel, ori în apropierea lui, au fost casele localnicilor Karoly (vezi NOTA 2). El a existat în curtea actualei scoli, văzându-se în prezent o movilă pe care au fost plantati brazi si spre miazănoapte o portiune de zid din piatră, înalt până la 2 - 3 metri, cu niste ferestruici înguste. Cum a arătat acel castel (sau cetate de mică dimensiune) nu stim, din lipsa documentelor. Cunoastem însă descriere sumară a ruinelor lui, după sapte decenii de la dărmare. Ea apartine istoricului- geograf Mathias Bell, care în anul 1777 scria (despre acel castel):

         "Halmagy frecuens alioquin, in finibus Transylvaniae. Castelum olim adpositum muris fossque cinctum fuerat. lam oppidum hoc decore et frecquentia pristina privatum est".

         TRADUS în limba română:

         "Hălmagiu este un oras populat în cuprinsul Transilvaniei. Cetate odinioară, a avut fortificatii cu ziduri si santuri de apărare. Acum si acest târg este lipsit de gloria si afluenta de altă dată (vezi NOTA 3).

         În anul 1978, cu ocazia săpării unui sant pentru o conductă de apă, la circa 20 m, est de "Monumentul Eroilor" si la o adâncime de 2 m, s-au găsit niste tuburi de pământ ars (olane) ce erau îndreptat din directia ruinelor castelului spre centru comunei, pe unde curgea o vale -iaz - până în urmă cu un secol. Tot atunci s-au găsit niste lucrări din lemne de stejar probabil în scopul de a proteja acea conductă de apă. Toate au fost acoperite iarăsi cu pietris.
         De la data dărâmării castelului, în anul 1706, nu mai cunoastem alte consemnări despre constructiile Hălmagiu până.la mijlocul secolului al XVIII lea (1758).

         VATRA VECHE

         Cel mai vechi document autentic cunoscut până în prezent cu privire la vatra veche a Hălmagiului, datează din anul 1758 si provine din conscriptia fiscală din acel an, după cum ne informează cercetătoarea Elena Colta în studiul său privind Districtul Hălmagiului, în revista de istorie ZIRIDAVA nr. XVIII/1993 a Muzeului de Istorie din Arad, la pagina 101.
         În acea conscriptie se arată că vatra existentă în anul 1758 era formată din "centru" si locuintele iobagilor fiscali amplasate spre periferie pe un platou înalt cunoscut atunci sub numele de "Dealul Frumos" - si mai adaugam noi in partea de miazăzi si in partea de miazănoapte pe dealurile "Sucestilor" si a "Sortocestilor". Prin mijlocul localitătii curgea atunci "Iazul Morii" iar artera principală a fost strada "Ciungani" (mai târziu i s-a spus "Ciungănească", fiind locuită de familiile Ciungan) si că centrul a fost organizat în raport cu acea stradă.
         În centru se aflau clădirile oficiale, curtea domnească (domenială) cu anexele ei, piata, biserica, moara domenială si cârciuma, probabil "Birtul Mare", fiindcă un alt birt (cârciumă) era pe dealul Naiu - Frunză Verde lângă drumul pe care se mergea spre satele Tohesti si Poienari si în continuare spre Baia de Cris. Acel birt, numit "dominial", a fost demolat la începutul secolului al XX-lea, după cum sustin oamenii vârstnici de azi.


Panorama de pe Dealul Sortoc

         In anul 1758 Hălmagiu avea "Curie Provizorală" adică resedintă sau curte domnească (vezi NOTA 1) ce se întindea o suprafată de 29/26 stânjeni nemtesti (1 stânjen nemtesc- austriac=1.896 m.p.), fiind situată către marginea de răsărit a "orasului" până la râu, valea ce curgea atunci prin mijlocul tarinii, după cum vom vedea în continuare, pe un teren plan si plăcut la vedere, îngrădit.
         În interiorul curtii îngrădită era Casa Provizorală (Curia), capela catolică, locuinta reverendului, o brutărie, o casă pentru străjeri si câteva anexe gospodăresti. Ea (casa provizorală) avea cinci camere ce comunicau între ele, toate având tavan si pardoseală de scânduri, cuptoare tărănesti de pământ, ferestre de sticlă prevăzute în exterior cu obloane iar usa exterioară avea două canaturi si era întărită cu patru drugi de fier (vezi NOTA 55). În casă locuia Provizorul, adică administratorul si se păstra arhiva locală. Mai era si o casă a străjerilor cu patru, camere si carceri noi, solide, în care erau închisi vinovatii în vederea judecării. Ea a fost amplasată lângă poarta principală a curtii domeniale, care dădea în strada Ciungani (vezi NOTA 6). Mai era o ghetărie pe langa toate acestea.
         În vecinătatea arterei principale era si piata amenajată cu hale de piatră, si loc de supliciu pentru cauzele criminale judecate în "oras" de un tribunal compus din comite, vice judecător si din asesorii comitatului (Zărand, n.n.), conform dreptului de judecată obtinut de Hălmagiu în baza urbariului din 1758, pag. 373.
         Functionarii care făcuseră conscriptia fiscală din acel an au constatat că acea casă era în stare de degradare si au recomandat reconstruirea ei din temelie.
         Probabil că după demolarea ei s-a construit clădirea ce a existat până în anul 1963, când a fost demolată si în locul ei s-a construit actualul cămin cultural. Clădirea a apartinut de la începutul secolului al XX-lea (1904) băncii Crisana din Brad, subfiliala Hălmagiu, până la nationalizarea din anul 1948.
         La mijlocul secolului al XVIII-lea în oras functiona un Oficiu de sare "Curia Salinaria", amintit si de David Prodan în lucrarea sa RĂSCOALA LUI HOREA, vol. 1, pag. 517.
         Moara Domeniala a fost construită pe proprietatea Curiei Salinaria, mai jos de artera principala si avea doua pietre pentru macinat faina.


Biserica unita

         O altă clădire importantă, consemnata de functionarii ce făcuseră conscriptia fiscală, a fost "biserica unita" luată de la ortodocsi în anul 1754 printr-o hotărâre a împărătesei habsburgice Maria Tereza. S-a mentionat în conscriptie că în jurul bisericii era cimitirul vechi al orasului si era îngrădit cu gard de spini.
         Curtea domenială având nevoie de apă mai la îndemână a mutat valea de pe traseul ei vechi, sapând cu iobagii o nouă albie pe locul iazului morii domeniale, pe lângă casa actuală a lui Luciu Ilie, baia populară, clădirea fostei judecătorii, printre cele două bisericii în jos, vărsându-se în valea Bănestilor în dreptul casei actuate a lui Rus Gheorghe, acest pârâias numindu-se în prezent "vălicută".
         Ramând străbunii fără apă au început să-si mute gospodăriile de pe dealul Frumos pe dealurile văii, mai cu seamă de la biserici în jos, deoarece centru era în proprietatea domeniului, a administratiei si a comerciantilor. Data mutării gospodăriilor pe actuala vatră nu o cunoastem si nici nu se poate presupune că s-a făcut într-un timp relativ scurt, dar în urmă cu un veac era bine conturată si localitatea avea un pronuntat caracter urban, cu străzi si piete.
         Nu este lipsită de interes lectura unei descrieri sumare a Halmagiului la mijlocul veacului al XIX- lea.

         "Hălmagiu, vechi oras de câmpie al judetului Zărand, se găseste pe un teren nu prea mare, între dealuri si un pârâu de munte se scurge cu repeziciune prin oras. In mijlocul pietii se află un pod foarte bun peste acest râulet de munte. Se mai află aici un foarte bun restaurant, iar orasul se mândreste cu resedinta splendida a contesei Bethlen, cu curtile ei si numerosii slujitori ai curtii, cu târgurile săptămânale si anuale, întotdeauna fiind cercetate de foarte multă lume. Cu oficiul camerei regale si cu căsutele erariale, cu depozitele de sare, cu garnizoană militară permanentă, cu cele trei biserici, adică cea romano- catolică, greco- catolica si greco- ortodoxă.
         A fost si o biserică reformată, dar acum i se poate vedea numai fundamentul pe un deal. La domeniul din Hălmagiu apartin 32 sate din împrejurime, dintre care unele sunt vecine cu judetulBihor. Locuitorii Hălmagiului sunt unguri, valahi si câtiva nemti. Exista câtevă prăvâlii frumoase si mori mai mărunte. Hotarul este mijlocul si se asează aici multi străini, iar viata se învârte într-un cerc vioi." (vezi NOTA 7).

         Această descriere este confirmată si de alte probe scrise, ulterioare, mai ales de plansa cartii funduare din 1867, în care au fost notate clădirile administrative, arătându-sa pentru fiecare destinatia ei. De asemenea mai rezultă că în anul 1870 prin centru curgea valea peste care era construit podul cel mare din piatră. Pe vale erau opt mori, iar partea de jos, la locul numit "Cerces" era un birt al familiei imobiliare SIDA, local în care deseori poposea si Avram Iancu.
         Cum valea este tumultoasă, în timpul topirii zapezilor si a ploilor torentiale, apele se umfla repede si produc inundatii si pagube mari.

         MARTURII ALE OAMENILOR VARSTNICI

         Această descriere este confirmată si de alte probe scrise, ulterioare, mai ales de plansa cartii funduare din 1867, în care au fost notate clădirile administrative, arătându-sa pentru fiecare destinatia ei. De asemenea mai rezultă că în anul 1870 prin centru curgea valea peste care era construit podul cel mare din piatră. Pe vale erau opt mori, iar partea de jos, la locul numit "Cerces" era un birt al familiei imobiliare SIDA, local în care deseori poposea si Avram Iancu.
         Cum valea este tumultoasă, în timpul topirii zapezilor si a ploilor torentiale, apele se umfla repede si produc inundatii si pagube mari.

         Oamenii vărstnici mai povestesc si azi, din cele auzite de la părintii si mosii lor, că în primăvara lui 1887, apele au fost asa de mari încât oamenii intraseră în panică. Podul cel mare a fost rupt si ducându-l apele au distrus toate morile ce se aflau din jos de el. Iată cum ne descrie acest dezastru otogenarul Moldovan Ioan, notar cercual în pensie:
         "Tatăl meu îmi spunea că înainte de nasterea mea cu un an a fost un povoi (inundatie) mare, nemaipomenit, îngrozind oamenii si distrugănd avutul lor. Pe atunci valea curgea prin mijlocul comunei, pe l ocul unde e azi vălicuta si cam pe locul unde este azi Monumentul Eroilor era un pod mare de piatră, cu arcade, pe care se afla statuia Sf. Ioan Nepomuth (cult adus din Cehoslovacia), care au fost duse de ape. Statuia n-a mai fost găsită, probabil din cauza că a fost sfărmată si dusă de ape, sau îngropată sub pietre si nămol. Eu îmi aduc bine aminte că în copilăria mea se mai găsea o roată de moara pe locul unde este azi casa lui Borza Petru, iar o altă urmă de moară era între cele două biserici."

         Despre această catastrofală inundatie găsim si următoarea însemnare, lapidară, a unui contemporan al evenimentului:
         "În anul 1887 în 8 mai toate au fost povoi mare încât au mânat podul mare, au stricat morile si au spart case, au umplut tarina cu ape si au manat granele. Toate au fost duse de ape. Statuia n-a mai fost găsită, probabil din cauza ca a fost sfărmată si dusă de ape, sau îngropată sub pietre si nămol.". (vezi NOTA 8)

         Locuitorul Suciu Alexandru, în vârstă de 78 ani pretinde că în treptele casei sale se află, după cum a auzit de la oamenii bătrâni, o piatră din statuia de pe podul distrus de ape în anul 1887, lucru posibil întrucât casa acestuia, zidită după acea catastrofă, se află la circa 200 m, în aval, pe tărmul stâng al vălicutei.


Ramasite din zidul cetatii


Vechea albie a vaii

         Este usor să ne imaginăm, după un veac, în ce stare deplorabilă a rămas Hălmagiu în urma acelor catastrofale inundatii. Scriitoarea Constanta Hodos, care-si petrecuse copilăria în Hălmagiu pe la mijlocul celei de a doua jumătăti a secolului al XIX-lea scria că: "din inundarea deasă a văilor rămân lacuri verzi, prir~ curtile întinse ale caselor, în care broastele intonează seara cântece lugubre. (vezi NOTA 9)
         În urma acestui dezastru s-a luat hotărârea de a se muta albia văii mai către miazănoapte, adică pe locul pe care se află si azi si pe care curgea un brat al ei. După această dată a început o actiune de înfrumusetarea localitătii, prin nivelarea gropilor rămase în urma inundatiei si construirea de noi străzi si case frumos aliniate. Astfel aceeasi scriitoare descrie, în primul deceniu al secolului al XX-lea, Hălmagiu în felul următor:

         "Între Crisul Alb si muntele Găina, cu piezise coborâsuri, din coastă, într-o vale adânca, larga, deschisă dinspre răsărit, tăiată de ape limpezi, cu maluri, cu holde bătute în soare, cu livezi imbelsugate, se răsfată orăselul Hălmagiu. Străzile sunt largi, frumos croite si piata mare te uimeste în fiecare sâmbătă de unde-I asa bogata". (vezi NOTA 10)

         Dar si actuala albie este prea mică si putin consolidată astfel că apele continuă să se reverse în partea de jos a comunei, ba uneori chiar si în centru, erodând curtile, grădinile, drumurile si punand in pericol multe gospodării, cum se va arăta în capitolul despre climă.


Judecatoria


Noua albie a vaii, consolidata


Noul curs al Vaii

         Alte informări de la oamenii vârstnici:
         Moldovan loan, Sârban Gheorghe a lui Venii, Groza loan a lui Paulina, Borza Petru, si altii, sustin că nu întotdeauna vatra localitătii a fost pe locul de azi si pe cel indicat la mijlocul secolului al XIX-lea în plansa cărtilor funciare ci se întindea pe o suprafată mult mai întinsă. Astfel, după mărturisirile acelor octogenari pe actuala vatră era curte domenială (a erariului) cu anexele ei, clădirile serviciilor administrative, Birtul Mare, morile, comerciantii cu prăvăliile lor, bisericilor, scolile, târgurile si casele unor oameni mai înstăriti adică după o expresie veche "oppidum"-ui. Casele celorlalti locuitori erau peste vale, spre răsărit, pe dealurile Naiu- Frunză Verde, Dealul Frumos, Bălanu si sub poalele lor precum si spre apus si miazănoapte pe dealurile Sucesti si Sortoc. Sustinerile lor sunt confirmate de dovezi materiale.
         Mai jos de dealul Frunză Verde, la locul numit "Ciripărie" există încă niste gospodării rasfirate si incepând cu deceniul al VIII-lea din acest secol (al 20-lea) se remarcă o tendintă de crestere a gospodăriilor pe locul celor vechi formându-se chiar o strada pe traseul drumului comunal către satele Tohesti si Poienari.
         În secolul al XVIII-lea valea nu curgea pe actualul traseu (albie) ci pe locul pe care curge azi santul "Mânjina", începând de la locul numit Morăresti din Hălmăgel, pe la Corlata, poalele dealului Frumos, până la punctul numit "Banciu", în partea estică a gării C.F.R. si de aici în râul Crisul Alb. Cercetătorul acestor stări de lucruri poate observa si azi, după mai multe veacuri, atat albia mai sus descrisă cât si alte urme. (vezi NOTA 11).
         Revenind la dovezile cu privire la vatra veche, iată ce ne-a relatat octogeneralul Groza loan a lui Paulina:

         "Când eram copil si pasteam vitele pe dealul Frumos si Bălanu ne spunea bătrânul Irimie Ioan înainte de primul război mondial că mai demult casele au fost pe dealuri si ne arăta prin târg, din loc în loc, urme din fundamentele caselor si a surilor. Îmi aduc aminte că în urmele fundamentelor văzute mai erau pietre de vale si dacă s-ar căuta bine poate s-ar mai găsi si azi prin pământ acele urme. Ne mai spunea bătrânul Irimie Ioan că a auzit de la cei bătrâni, pe când era si el copil, că si pe dealurile Sucesti si Sortoc erau case, dar nu una lângă alta ci împrăstiate, iar valea a curs prin mijlocul tarinii de azi, adică pe locul santului Mânjina." (vezi NOTA 12).

         Dintre constructiile ce mai stau marturie a vechii vetre se mentin: Birtul Mare (de la mijlocul secolului al XVIII, vechea casă parohială, casa cu etaj de lânga ea, cladirile fostei judecatorii, primăria, farmacia, casa fostului profesor Motica Traian, apoi niste case din lemn in partea de jos a Hălmagiului, toate din secolul al XIX-lea.
         Urmează constructiile de la începutul secoluiui al XX-lea: fosta pretură, scoala veche, circa medicală umană, prăvăliile vechi, apoi casele construite între cele două războaie mondiale si cele construite după cel de al doilea război mondial, în special cele de pe strada Hălmagiului si a Bănestilor si cele de pe străzile Grădinitei, Ciungănesti, Primăriei, Busească (acum Horea), Sârbească (Closca), Crisan, cele din Cerces, (partea de jos a localitătii), de pe strada Fabricii (U.T.A), si în continuare pe soseaua natională spre gara C.F.R. Despre stilul constructiilor din secolul al XX-lea se vor face precizari in capitolul consacrat arhitecturii si mobilierului din casele vechi si noi.

         VATRA DE AZI

         Începând de prin anul 1970 s-au purtat discutii asupra vetrei localitatii, facandu-se propuneri de extindere sau de restrângerea ei, după diverse criterii.
         În prezent vatra localitătii se întinde de la moara de lângă podul Văii Bănestilor; pe ambele margini ale soselei nationale, în continuare pe ulita Farmaciei, pe ulita Grădinitei de copii, pe cea Ciungănescă, apoi din nou pe traseul soselei nationale până la gara C.F.R.; prin centru, în continuare de la cele două biserici în jos, pe ambele maluri ale "Vălicutei" si chiar peste actuala vale spre miazănoapte - apus, până la Câmpul Tisei precum si din soseaua natională până la Fabrica de Textile.
         Acest perimetru are ca axă principală soseaua natională, atât pe traseul vechi din centru comunei cât si pe cel nou, ramificându-se în mai multe ulite (străzi) unele purtând încă numele familiilor de bastină care le-au locuit. Pe traseul soselei nationale nr. 76, între moara de la podul Bănestilor si podul de peste valea Hălmagului s-a constrmt o strada noua cu 24 case moderne.


Vedere de pe Sortoc- spre piata

   NOTE

         01. Marky Sandor, "Arad vaemagye es Arad szabat Kiraly varos tortenete", Arad 1892, vol.1, pag.443
         02. Marky Sandor, …., vol. .2, pag. 281, nota 1.
         03. Matthias Bell, "Compedium Hungariae geograficum", Pojon 1777, pag. 443
         04. Revista Ziridava, nr. XVIII/1993, pag. 102, nota de sub nr. 10
         05. Idem pag. 102- 103
         06. Idem pag. 103
         07. Nemzeti Tarasalkode....(1840) Kolosvari, 6 februarie 1840, nr. 6, pag. 16-17 (Calatorie prin judetul Zarandului in anul 1837, pag. 41- 44 de Korskes Mihali
         08. Cartea Liturghiar, proprietatea bisericii ortodoxe din Hălmagiu. Însemnarea parohului Arsenie Târcusiu.
         09. Constanta Hodos, "Martirii", roman. 1908, editia 3-a. Bucuresti, 1928, pag. 119
         10. Constanta Hodos, op. Citat pag. 119
         11. În anul 1975 locuitorul Chis Virgil pe atunci de 64 ani relata următoarele: "Am două holde la locul numit Dealul Frumos, care sunt despărtite de imobilul vecinului Sortoc Nicolae, printr-un sant, pe marginile căruia se aduna pietre de vale. Santul a fost mai larg dar a fost mereu strâmtat, de câte ori ar holdele mai adânc găsesc pietre de vale, asa cum se găsesc si pe holdele lui Sortoc Nicolae si pe altele situate de o parte si de alta a santului, santul are mereu apă ce se prelinge din valea Hălmăgelului de la locul numit Morăresti, de unde se observă că valea a fost abătută spre miazănoapte."
         12. Irimie Ioan a decedat in anul 1913, în vârsta de 84 de ani, fiind născut în 1829, îl găsim notat pe unele coli funciare, cu ocazia lucrărilor de localizare, între anii 1867- 1870. Vezi c.f. nr. 23, 344, 490, etc. Hălmagiu.