III. Traiul si hrana.

         Conditiile de trai si de hranã, fiind o reflectare a nivelului material al oamenilor, variazã în raport cu îndeletnicirile si cu mediul înconjurãtor. Astfel oamenii care trãiesc numai din munca câmpului au un nivel de viatã diferit de al acelora care trãiesc din diverse profesiuni si de al acelora care trãiesc atât din munca câmpului cât si din alte ocupatii.
         Cea mai mare parte a locuitorilor de azi ai Hãlmagiului au în gospodãriile lor alimentele de bazã si cumpãrã numai produsele alimentare care nu se pot obtine "acasã", adicã cele industriale. Unele familii cresc vite pentru trebuintele lor, sau pentru vânzare în târg, ori le contracteazã cu statul, iar laptele ce le prisoseste îl vând "cu luna", adicã îl duc acelora care n-au vite primind pretul lui la sfârsitaul lunii. De asemenea cresc în gospodãrii porci, capre, oi si diferite pãsãri.

         Alimentatia constã, în afarã de lapte si derivatele lui, din legume, pâine, fructe, carne, conserve de legume si de fructe, etc. Iarna mãnâncã carne de porc, proaspãtã sau dupã ce a fost afumatã, preparatã cu varzã, cartofi, fasole uscatã sau pãstãi uscate, alãturi de legumele si fructele care s-au putut pãstra. Primãvara se consumã, pe lângã produse lactate si legume conservate, carne de vitã, pãsãri, ouã, carne de miel si de oi, cu salate sau ceapã verde, apoi paste fãinoase, etc. Vara se consumã alimente de sezon, fructe, carne de pui, carne de vitã si iarãsi de oaie.
         Mosii si strãmosii hãlmãgenilor puneau mare pret pe carnea de oaie si in ziua târgului - sâmbãta - tãiau oi si dupã ce retineau carnea necesarã hranei familiilor lor restul o vindeau, astfel cã rari erau oamenii ce se întorceau de la târg fãrã carne de oaie. Multi cumpãrãtori o puneau într-o oalã nouã de pãmânt cumpãratã de la olarii din satul Tîrnãvita, ce stãteau cu oalele pentru vânzare lângã tãietorii de oi. Obiceiul acesta s-a pãstrat, aproape ca un ritual, pânã în zilele de azi.
         Din acest obicei, de a tãia si a vinde carnea de oaie din timpuri strãvechi, hãlmãgenii au primit porecla de "mate de oaie", deoarece matele le aruncau pe vale (care atunci curgea prin mijlocul localitãtii) si unele se împiedicau în rãdãcini si în pietre si rãmâneau alungite câteva zile, pânã le mâncau pestii.

         Hrana zilnicã a locuitorilor de azi ai Hãlmagiului se compune din supe sau ciorbe (zamã) calde fãcute din cartofi, fasole, varzã, legume, chimion, etc., cu rântas (fãinã prãjitã în grãsime) iar în completare "felul II", din mâncãruri "scãzute" preparate din cartofi prãjiti, fasole iahnie cu murãturi, varzã cãlitã; fripturi din carne, sarmale, tãitei sau macaroane cu brânzã dulce ori sãratã si câte odatã prãjituri.
         Se mai fac mâncãruri improvizate constând din felii de sfãninã tãiate subtire si crestate pânã la soric, care se prãjesc în tigaie si când sunt rumenite se pun peste ele câteva "ouã sparte", adicã se face o omletã cu slãninã. Aceastã mâncare, la îndemâna oricãrei gospodine, se serveste cu murãturi, salatã sau ceapã, dupã ce în prealabil s-a gustat un pãhãrel de vinars.
         Unele familii mai obisnuiesc ca în ziua de Sf. Toader sã mãnânce grâu fiert cu lapte. De asemenea unele familii de buni gospodari mai pãsterazã câte un cârnat afumat pânã a doua zi de pasti si-l mãnâncã dupã ce s-au întors de la cimitir, bând si un pahar de vin.
         La sãrbãtori se fac colaci din fãinã albã, sau "cernutã", apoi cozonaci cu mac, nucã si brânzã, numiti "chifle". În zilele de sãrbãtori se mai fac si diverse fripturi din carne de pãsãri, de vitã sau de porc, precum prãjituri, de la cele mai simple, ca plãcintã cu brânzã, cu mere, pânã la cele ale cãror retete se copiazã din revistele si cãrtile de meniuri. Din ce în ce mai rar se fac gogosi, întorsuri, langose (pancove), pogãcele si altele, fiindcã oamenii de azi s-au deprins cu gustul prãjiturilor cât mai delicioase.

         Câtiva octogenari îsi amintesc, cu tristete, de hrana din timpul copilãriei lor, redând-o în urmãtoarele versuri:
                  " Chisãlitã în olcutã ,
                  si mãlai pe camnitã (masina de gãtit).
                  Salata-i pe strat afarã,
                  în cãmarã nu-i jumarã. (vezi NOTA 1)

         Azi nu se mai consumã malaiul ci doar mamaliga, care mâncatã cu lapte covasit (iaurt), mai ales de oaie, este un adevarat deliciu, dupa cum tot deliciu era si malaiul proaspat cu sarmale fierte în oalã de pamânt.
         Ca bauturã se foloseste mai mult tuica de prune (vinarsul), simplã sau sub formã de "crampã", adica fiartã cu zahãr si chimion, la începutul mesei în sezonul rece. Vinul se bea mai rar, la sarbatori ori în alte ocazii, deoarece nici în Halmagiu si nici în satele din jur nu sunt podgorii.
         În anotimpurile calde se consumã berea si sifonul iar mai recent apa mineralã.
         Vara si toamna se prepara dulceturi, marmelazi, gemuri si siropuri din diverse fructe, si din ce în ce mai rar marmeladã din prune, care odinioara detinea monopolul dulceturilor, mai ales pentru vegetarieni, în sezonul de iarnã si primavara.